FAPTELE DE COMERT

FAPTELE DE COMERT

Precizari.

Sunt acte comerciale toate actele juridice supuse legii comerciale. Vor fi, deci, acte comerciale si nu civile actele juridice ce se bucura de trasatura comercialitatii.

Comercialitatea rezulta din indicatia legii. Astfel:

- sunt enumerate actele juridice considerate a fi intotdeauna comerciale (art.3 Cod com.)

- se indica in ce masura calitatea de comerciant influenteaza regimul juridic al actelor  pe care acesta le face (art.4 Cod com.);

- se precizeaza cand anume necomerciantii si pentru care acte sunt supusi legii comerciale (art.56 Cod com.).

Legea nu vorbeste despre "acte juridice comerciale", ci despre fapte de comert, chiar daca sub aceasta denumire sunt cuprinse si acte juridice.

Prin traditie si doctrina, analizeaza faptele de comert si nu actele juridice comerciale. Continutul expresiei cuprinde actele juridice si faptele juridice supuse reglementarii comerciale.

Ne conformam si noi traditiei si vom analiza:

- faptele de comert obiective;

- faptele de comert subiective;

- faptele de comert unilaterale (mixte)

Faptele de comert obiective.

Art.3 Cod.com. enumera actele comerciale obiective.

1."Cumpararile de produse sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert.

2. Vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere.

3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circuland in comert.

4. Cumpararile sau vanzarile de parti sau actiuni ale societatilor comerciale.

5. Orice intreprinderi de furnituri.

6. Intreprinderile de spectacole publice.

7. Intrepriderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri.

8. Intreprinderile de constructiuni.

9. Intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie.

10. Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde.

11. Operatiunile de banca si schimb.

12. Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale.

13. Intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apa sau pe uscat.

14. Cambiile si ordinele de producte sau marfuri.

15. Constructiunea, cumpararea, vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioara si exterioara si tot ce priveste echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas.

16. Expeditiunile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatie.

17. Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii.

18. Asigurarile chiar mutuale contra riscurilor navigatiunii.

19. Depozitele pentru cauza de comert.

20. Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante), si asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele"

Enumerari asemanatoare intalnim in H.G. 201/1990 data in aplicarea D.L. 54/1990 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative si in art.3 din legea 1/1971 (vanzarea, cumpararea sau schimbul de marfuri, prestarile de servicii, transporturile si expeditiile, proiectarea si executarea de lucrari, asistenta sau colaborarea tehnica, vanzarea sau cumpararea de licente pentru folosirea brevetelor de inventii sau a procedeelor tehnologice, consignatia sau depozitul, reprezentarea si comisionul, operatiile financiar valutare, asigurarile, turismul si in general, orice acte sau fapte de comert, precum si, prospectarile, ofertele, demersurile, tratativele si intelegerile privind asemenea operatiuni).

Actele juridice enumerate sunt intotdeauna comerciale, indiferent cine este persoana ce le savarseste.

Se pune problema daca enumerarea legii este limitativa sau exemplificativa.

Doctrina recenta arata ca enumerarea are un caracter enuntiativ, exemplificativ si ca, in codul comercial au fost consacrate ca fapte de comert cele mai frecvente acte juridice si operatiuni care constituiau, la data adoptarii codului, baza activitatii comerciale. (1)

Adoptandu-se acest punct de vedere se naste o noua problema:

Care sunt criteriile de determinare a caracterului comercial a unui act juridic sau operatiuni ?

S-au formulat mai multe propuneri cunoscute sub denumirea de teorii. Astfel, retinem;

- teoria speculatiei, vede in actul de comert un act de speculatie, avand ca finalitate realizarea unui profit;

- teoria circulatiei, priveste faptul de comert ca un act de circulatie si propune drept criteriu de definire a acestuia, obiectul lui (al actului sau faptului de comert). Un asemenea act se analizeaza ca un act de interpunere in circulatie a marfurilor intre producatorul direct si consumatorul nemijlocit. Vor fi comerciale actele intermediare intre productie si consumatie.

- teoria intreprinderii, adopta drept criteriu pentru definirea actului sau faptului de comert, modul de organizare a activitatii comerciale. Va fi comercial acel act care se indeplineste printr-o intreprindere. Actul nu trebuie privit izolat, ci ca o activitate metodic organizata. (2)

Observam ca fiecare dintre criteriile cuprinse in cele trei teorii, indica elemente specifice actelor comerciale. Insa, actul comercial nu poate fi determinat luandu-se in considerare numai un singur criteriu.

Mai degraba, determinarea comercialitatii unui act sau a unei operatiuni, trebuie sa se faca luand in seama fiecare dintre cele trei criterii indicate, adica:

- interpunerea in schimb;

- activitatea economica organizata sub forma de intreprindere;

- scopul obtinerii unui castig (caracterul speculativ al actului).

Trebuie doar clarificat felul cum trebuie privite criteriile mentionate, anume ca independente unul fata de altul sau ca fiind cumulative, toate trei.

S-a observat ca (3), un act sau un fapt de comert nu este o operatie izolata si ca ea se integreaza in ceea ce generic se numeste activitate comerciala. Actul s-au faptul comercial este o componenta a unei activitati comerciale, un element de concretizare a ei ca realitate economica si juridica.

Plecand de la aceste premise retinem ca criteriile nu trebuiesc indeplinite cumulativ cu precizarea ca actul analizat trebuie sa fie intr-o conexiune economica cu oricare din criteriile de calificare mentionate.

Categorii ale faptelor de comert.

Doctrina (4) distinge intre faptele de comert enumerate:

- operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie (operatiuni ce corespund notiunii economice de comert, activitati prin care marfa ajunge de la producator la consumator);

- operatiunile de organizare si desfasurare a activitatii de productie (intreprinderile);

- actele si operatiunile conexe (sunt catalogate ca fiind comerciale datorita legaturii ce le au cu faptele de comert).

Operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie.

a) vanzarea-cumpararea comerciala. Trasatura caracteristica a acestei operatiuni este intentia de revanzare sau inchiriere cu privire la bunul procurat sau la bunul obtinut prin prelucrare. Nu sunt socotite cumparari comerciale, cumpararile de producte sau marfuri ce se fac pentru uzul si consumul cumparatorului ori al familiei sale. De asemenea, nu sunt comerciale actele de vanzare ale productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le realizeaza pe pamantul sau ori cultivat de el.

b) operatiunile de banca si schimb. Prin aceasta operatiune banca se interpune in circulatia banilor si a creditului. Banca procura numerarul de la cei care il au si-l plaseaza celor care au nevoie de el.

- sunt socotite operatiuni bancare: operatiunile asupra numerarului, a creditelor si titluri negociabile; operatiunile de depozit (la vedere, la termen, in cont, cu numerar si cu titluri); operatiunile de creditare (pe termen scurt, pe termen mediu, pe termen lung); operatiuni accesorii si conexe;

- sunt considerate operatiuni de schimb, operatiunile valutare.(5)

Intreprinderile

1. Intreprinderea este definita ca fiind un organism economic si social ce presupune o organizare autonoma a unei activitati cu ajutorul factorilor de productie de catre intreprinzator, pe riscul sau in scopul producerii de bunuri si servicii, destinate schimbului, in vederea obtinerii unui profit. (6)

Definitia data are in vedere intreprinderea astfel cum este vazuta de codul comercial. Intreprinderea trebuie sa aiba ca obiect operatiuni comerciale.

Notiunea de intreprindere in sensul codului comercial, nu are nimic comun cu notiunea de intreprindere consacrata prin legea 5/1978.

2. Intreprinderile de constructii au ca obiect construirea de edificii noi, transformarea, adaugirea, amenajarea altora.

Constructiile se refera la bunuri imobile. Toate actele si faptele juridice savarsite pentru realizarea lucrarilor de constructii au caracter comercial.

3. Intreprinderile de fabrici si manufactura.

Fabrica este socotita o intreprindere in care rolul esential revine masinii; manufactura presupune o activitate in care factorul esential il constituie calitatea lucratorului, munca manuala a acestuia. Distinctia nu mai prezinta importanta juridica astazi.

4. Intreprinderile de furnituri constau in activitati sistematic organizate prin care intreprinzatorul, in schimbul unui pret stabilit anticipat, asigura prestarea unor servicii sau predarea unor produse la termene succesive.

Cand furnizarea serviciilor sau produselor are un caracter accesoriu unei alte activitati, operatiunea nu are caracter de furnitura.

5. Intreprinderile de spectacole publice presupun organizarea unor factori specifici in scopul punerii la dispozitia publicului a unei productii culturale sau sportive in vederea obtinerii unui profit.

Toate actele si faptele savarsite pentru organizarea spectacolului sub forma de intreprindere au un caracter comercial. Organizarea unui spectacol in afara unui cadru organizatoric de tip intreprindere, nu are caracter comercial. Nu au acest caracter nici spectacolele de binefacere.

6. Intreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri.

- intreprinderile de comision au ca obiect operatiunile de intermediere care se realizeaza printr-un contract de comision.

- agentiile sau oficiile de afaceri sunt intreprinderi ce realizeaza operatiuni de intermediere, mijlocire (obtinerea de informatii, procurarea de clienti).

7. Intreprinderile de editura, de imprimerie, de librarie, de vanzare a obiectelor de arta.

- editura presupune organizarea factorilor specifici in vederea reproducerii si difuzarii operei. Ea se intemeiaza pe contractul de editura: autorul cedeaza editorului, in schimbul unei remuneratii dreptul de a-i reproduce sau difuza opera.

Cand autorul este propriul sau editor el nu face acte de comert.

- imprimeria, presupune organizarea factorilor specifici pentru a multiplica, mecanic sau manual, opere stiintifice, literare sau artistice.

- libraria, presupune difuzarea in public a operei materializate in carti, albume, texte.

- vanzarea operelor de arta priveste tablourile, sculpturile, gravurile, etc. In acest ultim caz se cere ca intreprinzatorul sa fie alta persoana decat autorul.

8. Intreprinderile de transport, presupun organizarea activitatii de transport (deplasarea materiala a unei persoane sau a unui lucru dintr-un loc in altul prin mijloace diferite, terestru, pe apa, prin aer). In aceasta categorie intra toate operatiunile ce duc la realizarea activitatii de transport (transportul propriu-zis, expeditiile, procurarea mijloacelor si materialelor necesare efectuarii transportului).

9. Intreprinderile de asigurare sunt concretizate, in prezent, in societati de asigurari si reasigurari. Asigurarile se realizeaza prin contractul de asigurare care are caracter comercial, daca constituie o parte a unei activitati sistematice in acest domeniu. Orice operatiune care nu se realizeaza in conditiile unei intreprinderi este un act civil.

10. Depozitele in docuri si antrepozite. Comercialitatea priveste atat activitatea de depozitare cat si operatiunile cu recipise de depozit si scrisori de gaj.

Faptele de comert conexe.

- contractul de report asupra titlurilor de credit este un act comercial, independent de calitatea partilor, indiferent de titlurile de credit ce fac obiectul sau. Tot comerciale si accesorii sunt operatiunile de bursa, daca se respecta conditiile stabilite in regulamentul bursei. (7)

- cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale. Unii autori considera ca si gajul asupra actiunilor si partilor sociale este comercial. (8).

- operatiunile de mijlocire in afaceri,

- cambia sau ordinele in producte sau in marfuri,

- operatiunile privitoare la navigatie

- depozitele pentru cauza de comert,

- contul curent si cecul sunt comerciale daca au o cauza comerciala.

- contractele de mandat, comision si consignatie sunt comerciale cand au ca obiect tratarea unor afaceri comerciale.

- contractele de gaj si fidejusiune sunt comerciale daca obligatia garantata este comerciala.

Faptele de comert subiective.

1. Art.4 Cod com. precizeaza ca "se socotesc ca fapte de comert celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul".

Deci, comercialitatea actului rezulta din calitatea persoanei ce-l face.

2. Legea instituie o prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciale (atat celor ce izvorasc din contracte cat si cele ce deriva din fapte licite sau ilicite).

Prezumtia nu poate fi inlaturata decat dovedind exceptiile indicate de lege (trebuie sa se faca dovada ca operatiunea este straina comerciantului datorita naturii ei sau a scopului pe care-l urmareste).

Din acest motiv este socotita o prezumtie mixta (si nu o prezumtie juris tantum).

3. Exista o categorie de obligatii care prin natura lor nu pot fi comerciale. Actele juridice de dreptul familiei, actele juridice ce privesc mostenirea, actele juridice privind imobilele, contractele de concesiune, actele privind raporturile fiscale, etc.

4. Prezumtia de comercialitate este inlaturata cand necomercialitatea rezulta din chiar actul savarsit de comerciant.

Prin propria sa vointa comerciantul poate sa imprime actului un caracter necomercial.

Alteori, din actul facut reiese destinatia necomerciala a bunurilor cumparate ori a sumei de bani imprumutate.

Intentia de a inlatura prezumtia de necomercialitate trebuie sa existe la momentul incheierii actului. Ea poate sa rezulte nu numai dintr-o declaratie explicita, ci si din anumite imprejurari in care s-a facut actul.

Instanta trebuie sa stabileasca ce intentie au avut partile la data incheierii actului, admitand orice mijloc de proba.

Faptele de comert unilaterale (mixte).

1. Sunt considerate fapte de comert unilateriale, acele acte juridice si operatiuni care sunt comerciale numai pentru unele din parti.

Din acest motiv, se pune problema caror reglementari sunt supuse aceste fapte (legii civile pentru ca nu toti subiectii sunt comercianti sau legii comerciale, pentru ca unele parti au calitatea de comercianti).

2. Art.56 Cod com. prevede ca "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, in ce priveste acest act, legii comerciale.

Deci, faptele de comert unilaterale sunt guvernate de legea comerciala, chiar daca pentru o parte actul are caracter civil.

3. Art.56 Cod com. indica doua exceptii :

a) necomerciantii nu sunt supusi dispozitiilor referitoare la chiar persoana comerciantului. Adica, chiar daca necomerciantii sunt supusi legii comerciale, ei nu au obligatiile profesionale ale comerciantilor: nu trebuie sa se inmatriculeze, nu trebuie sa tina evidente comerciale, nu vor putea fi suspusi procedurii reorganizarii judiciare si falimentului, etc.

Necomerciantii suporta regimul legii comerciale in raportul juridic mixt dar nu trebuie sa se comporte ca niste adevarati comercianti in acest raport sau in altele.

b) necomerciantii sunt supusi legii comerciale, "afara de cazurile in care legea ar dispune altfel", prevede art.56 Cod com.

Deci, legea admite ca in anumite cazuri, necomerciantilor, intr-un report mixt nu li se aplica legea comerciala.

Un exemplu in acest sens il intalnim in dispozitiile art.42 Cod com. care precizeaza ca regulile solidaritatii comerciale nu se aplica la necomerciantii ce stau intr-un raport juridic unilateral comercial.

Calificarea juridica a operatiunilor din domeniul agriculturii.

1. Codul comercial considera ca operatiile agricole nu intra sub incidenta legii comerciale. Art.5 Cod com. prevede ca' nu se poate considera ca fapta de comert vanzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamantul sau, sau cel cultivat de dansul".

Deci, nu sunt comerciale:

- vanzarea produselor agricole in starea lor naturala, obtinute de cultivatori;

- vanzarea produselor agricole derivate: faina, malai, branza, unt, vin, etc.

- vanzarile de produse obtinute in sectoarele horticulturii, silviculturii, zootehniei, etc;

- vanzarile de animale crescute de catre vanzatori;

- cumpararile de animale tinere pentru crestere, ingrasare si valorificare.

2. S-a discutat in literatura daca intreprinderea agricola are sau nu caracter comercial (9);

Parerile au fost impartite:

-pe de o parte s-a sustinut ca intreprinderea agricola nu este mentionata intre faptele de comert (art. 3 Cod com.) si nu este un fapt comercial obiectiv.

- pe de alta parte s-a spus ca intreprinderea agricola nu este decat o forma speciala de intreprindere, de manufactura (deci este un fapt comercial);

Practica a consacrat ideea ca intreprinderea agricola, chiar daca foloseste mijloace tehnice avansate si are un grad inalt de organizare a muncii, are un caracter civil.

3. Legea 36/1991, privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura (10), ofera agricultorilor posibilitatea legala sa exploateze pamantul prin asociatii simple, societati civile, societati agricole si societati comerciale constituite in conditiile legii 31/1990.

Asociatiile simple si societatea civila nu au caracter comercial.

Nu are caracter comercial nici societatea agricola pentru ca asa prevede expres legea (art.5 al.2 L.36/1991).

Societatile comerciale de exploatare a terenurilor, constituite in temeiul legii 31/1990 au caracter comercial cu toate consecintele ce rezulta din aceasta calificare.

Literatura a observat ca legea 36/1991 consacra un tip de societate (societatea agricola), fara caracter comercial; ca exploatarea terenurilor agricole de catre o colectivitate de persoane poate avea caracter comercial sau necomercial in functie de forma juridica a societatii; astfel ca se poate afirma ca legea 36/1991 consacra o derogare de la principiul general dupa care caracterul comercial al societatii este dat de obiectul ei (societatea poate fi comerciala datorita formei sale comerciale, chiar daca obiectul ei este civil). (11)

Bibliografie.

1. St.D.Carpenaru, Drept comercial roman, Buc.1998, p.26

2. M.N.Costin, S.Deleanu, Dreptul comertului international. Partea generala, Buc.1994, pp.38-42

3. M.N.Costin, S.Deleanu, op.cit. p.43

4. St.D.Carpenaru, op.cit. p.32

5. Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei, nr. 3/1997, M.O. 395/31.12.1997.

6. St.D.Carpenaru, op.cit. p. 38

7. I.L.Georgescu, Drept comercial roman, vol.I, Buc.1946, pp.301-303.

8. I.N.Fintescu, Curs de drept comercial, vol.I, Buc.1926, p.60

9. I.L.Georgescu, op.cit. pp.366-388

10. M.O. 97/1991.

11. St.D.Carpenaru, op.cit. p.60