NOTIUNEA DE SOCIETATE COMERCIALA

NOTIUNEA DE SOCIETATE COMERCIALA

Precizari.

O activitate economica de amploare presupune colaborarea mai multor persoane cu punerea in comun a unor resurse si obtinerea unor castiguri insemnate.

Colaborarea a imbracat diferite forme de-a lungul timpului. Epoca moderna a adus in circuitul economic societatile comerciale, concepute ca organisme autonome, carora legea le-a conferit personalitate juridica. Adica, societatea, apare din punct de vedere juridic ca un subiect de drept distinct de persoanele care colaboreaza la indeplinirea obiectivului propus.

Legea nu defineste societatea comerciala. Definitia a oferit-o doctrina.

Notiune. Natura juridica.

Societatea comerciala poate fi definita ca o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica, in care asociatii se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comert, in scopul realizarii si impartirii profitului[1] (beneficiului) rezultat .

Societatea comerciala poate fi analizata sub dubla ipostaza:

a) ca si contract,

b) ca persoana juridica.

Societatea comerciala este o forma evoluata a societatilor reglementate de codul civil.

Din punctul de vedere al dreptului comun, societatea este vazuta ca o colaborare intre doua sau mai multe persoane, care se inteleg sa puna in comun anumite bunuri pentru a desfasura impreuna o anumita activitate, in vederea realizarii si impartirii beneficiilor ce se vor realiza[3].

Deci, societatea din punctul de vedere al dreptului civil se analizeaza numai ca un contract, contract plurilateral, cu titlu oneros, comutativ si consensual. Dreptul civil nu recunoaste societatii ce o reglementeaza calitatea de persoana juridica.

Separat de asta, societatile comerciale sunt infiintate in vederea obtinerii unui castig prin efectuarea de acte comerciale. Societatile civile nu se constituie in scopul efectuarii de acte de comert in chip profesional, ci pentru a infaptui obiectivele ce si le-au propus asociatii, obiective neprofesionale.

Societatea comerciala are o structura organizatorica complexa. Numai in acest mod colectivitatea asociatilor poate sa-si exprime vointa si sa se prezinte in raporturile juridice cu o vointa unica, vointa unui subiect de drept distinct.

Totusi, intre cele doua forme societare exista asemanari: au aceeasi esenta. Fiecare reprezinta o grupare de persoane si de bunuri in scop economic si lucrativ, asociatii urmarind obtinerea unor castiguri si impartirea lor.

In literatura juridica s-au exprimat conceptii diferite in legatura cu natura juridica a societatii comerciale:

Teoria contractuala. Societatea comerciala este vazuta ca un contract, pentru ca la baza existentei se afla un contract ce statorniceste raporturile dintre asociati, pe de o parte si raporturile societatii cu tertii, pe de alta parte.

Teoria actului colectiv. S-a sustinut ca societatea comerciala nu se constituie printr-un contract, ci printr-un act complex (colectiv), ce nu este reglementat de lege. Nu este contract pentru ca intotdeauna contractul presupune o opozitie intre vointele partilor contractante care urmaresc scopuri divergente.

Or, in cazul societatii comerciale, partile isi exprima vointa in mod convergent. Toti asociatii urmaresc acelasi scop: obtinerea si impartirea profitului.

Teoria institutiei. Alti autori au aratat ca ideea de contract nu epuizeaza efectele juridice ce rezulta la constituirea societatii. Contractul nu reglementeaza numai raporturile asociatilor, ci da nastere unei persoane juridice.

In concluzie, se spune ca societatea se naste dintr-un act juridic voluntar si este discutabil daca acesta este un contract. Societatea, este mai mult decat o conventie, fiind o uniune de persoane organizate stabil, pe baza unor interese comune: avem o subordonare a drepturilor asociatilor fata de scopul social.

Societatea devine o institutie (asemanatoare cu casatoria). Partile sunt indreptatite sa accepte sau sa respinga un ansamblu de reguli fara sa le poata modifica insa[4].

In literatura romaneasca s-a aratat [5] ca vointa asociatilor joaca, totusi un rol important; ca asociatii convin cu privire la bunurile ce le pun in comun, asupra activitatii ce o vor face si in legatura cu soarta profitului; ca stabilesc modul in care va fi organizata si va functiona societatea.

Chiar daca se naste un subiect de drept nou, nu poate fi neglijata vointa partilor la infiintarea societatii. Deci, nu se poate neglija si nici subestima importanta contractului in infiintarea unei societati. Nasterea unei persoane juridice nu influenteaza cu nimic natura contractuala a societatii comerciale.

Deci, doctrina romaneasca actuala revine la teoria clasica asupra naturii juridice a societatii comerciale.

Au aparut[6] si alte preocupari pentru redefinirea societatii comerciale. Societatea comerciala imbina o componenta contractuala cu o componenta institutionala (personalitatea juridica). Latura institutionala este precumpanitoare pentru ca actul constitutiv nu mai este menit sa realizeze o grupare de persoane , ci sa asigure un capital in vederea organizarii societatii. Chiar o singura persoana are aptitudinea juridica de a asigura capitalul social unei societati.

Instrumentul optim al organizarii unei activitati este intreprinderea. Societatea ni se prezinta ca un mod de organizare juridica a intreprinderii. In consecinta, societatea comerciala poate fi definita ca o intreprindere pe care una sau mai multe persoane o organizeaza prin actul constitutiv in vederea realizarii de beneficii ca subiect de drept distinct.

S-a observat ca activitatea societatii comerciale este organizata ca intreprindere in sensul dreptului comercial. Dar, acest element nu este esential, deoarece el exista si in cazul activitatii intreprinzatorului individual. Definitia formulata omite elemente definitorii pentru societate: pluralitatea asociatilor, fondul social si activitatea comuna a asociatilor (societatea cu asociat unic este o exceptie si aceasta derogare nu poate fi socotita criteriu esential de definire a societatii). Din acest motiv, se conchide ca definitia clasica a societatilor comerciale isi pastreaza valoarea si in conditiile actuale si ca incercarile de redefinire a acesteia nu reprezinta un progres in doctrina dreptului[7].