PRETURILE. TIPURI DE PIETE SI MECANISME DE FORMARE A PRETURILOR

1. Conceptul de pret. Categorii de preturi

2. Formarea pretului de echilibru pe piata cu concurenta perfecta

3. Formarea pretului pe piata monopolistica

4. Formarea pretului pe piata de oligopol

5. Formarea pretului pe piata de monopol

6. Implicarea statului in formarea preturilor

1. Conceptul de pret. Categorii de preturi

Functionarea normala si eficienta a mecanismului economiei de piata este conditionata de intensificarea si extinderea utilizarii parghiilor valorice, in special a pretului, categoria esentiala in reglarea economica si alocarea factorilor de productie. Practic, nu exista proces economic si social care sa nu fie influentat de nivelul pretului.

Pretul si etalonul sau - moneda - au cunoscut acceptii si interpretari diferite, ale diverselor curente si scoli de gandire economica. Fiind o categorie strans legata de valoare si pornind de la interpretarile care se aduc valorii (teoria obiectiva si teoria subiectiva), ansamblul conceptiilor privitoare la pret, le putem grupa in doua categorii:

a) Conform teoriei obiective a valorii pretul este considerat ca expresie baneasca a valorii. In acest caz, pretul este dependent de doi factori: marimea valorii marfii, cu care se afla in raport direct proportional (cu cat valoarea este mai mare, cu atat pretul va fi mai mare si invers) si puterea de cumparare a banilor cu care se afla intr-un raport invers proportional (cu cat puterea de cumparare a banilor va fi mai mare, cu atat pretul va fi mai mic si invers).

b) Conform teoriei subiective a valorii, pretul este dat de utilitate si raritate. Astfel, egalitatea dintre doua marfuri ce se schimba este dat de egalitatea utilitatii finale sau marginale a unitatilor corespunzatoare. In acest caz, valoarea tuturor unitatilor existente dintr-un produs este data de utilitatea ultimei unitati, respectiv utilitatea finala sau marginala.

Pretul evidentiaza atat estimarea valorii de catre cumparatori, prin prisma utilitatii, cat si evaluarea raritatii bunurilor respective prin prisma costurilor lor.

In general, pretul exprima cantitatea de moneda ce trebuie platita pentru cumpararea unui bun in cadrul tranzactiilor bilaterale de piata. Pretul reprezinta un instrument complex de masurare economica, respectiv de masurare monetara (baneasca), care reflecta in nivelul lui atat cheltuielile de munca efectuate pentru obtinerea bunului, cat si utilitatea acestuia, cererea si oferta, raritatea, precum si alte variabile (unele economice).

O asemenea interpretare a pretului creeaza compatibilitatea dintre teorii, scotand in evidenta complexitatea acestui element al pietei si necesitatea analizei lui in corelatie cu celelalte componente ale pietei - cererea, oferta si concurenta. Interesele producatorului si consumatorului, raportul dintre ele determina raportul dintre cerere si oferta, reprezinta substanta pretului si influenteaza nivelul si dinamica lui.

Nivelul si structura pretului se afla sub influenta permanenta a variabilelor intrarilor si iesirilor sistemului economic. Pretul se constituie astfel intr-un principal mesaj de reglare a mecanismului economic, de semnalizare a starii sistemului economic si de anticipare a evolutie sale.

Rolul esential al preturilor in cadrul mecanismului economic este reliefat prin functiile acestora.

a. Functia de calcul si de masurare a cheltuielilor si a rezultatelor consta in aceea ca prin intermediul preturilor, are loc exprimarea monetara a indicatorilor ce caracterizeaza activitatea economico-sociala.

b. Functia de informare a agentilor economici cu privire la fenomenele si procesele care au loc pe piata, cu privire la interesele concurentilor, ocupa un loc central. De regula, pretul transmite tuturor agentilor economici, in mod operativ, informatii privitoare la cerere, oferta si alte situatii ale pietei privitoare la factorii de productie (abundenta sau raritate), profitabilitatea investitiilor etc. Pretul apare ca un "sistem de semnale" care coordoneaza deciziile agentilor economici, servind la impartirea unei oferte limitate de factori de productie - intre producatori - si a unei cantitati limitate de bunuri si servicii - intre consumatori.

c. Functia de stimulare a producatorilor evidentiaza faptul ca preturile, prin nivelul lor, au o influenta directa asupra veniturilor si cheltuielilor agentilor economici si constituie un element motivational esential al actiunilor intreprinzatorilor si optiunilor consumatorilor.

d. Functia de recuperare a costurilor si de distribuire a veniturilor presupune ca preturile, prin marimea lor, sa asigure tuturor agentilor economici recuperarea cheltuielilor si obtinerea unui anumit profit.

Intelegerea corecta a formarii preturilor bunurilor economice, a evolutiei acestora pe piata necesita, pe langa sublinierea continutului si functiilor preturilor si a tipurilor de pret, a principalelor caracteristici a lor.

Concurenta perfecta a determinat ca preturile marfurilor sa se formeze pe piata, prin mecanismul cererii si ofertei, nefiind supuse nici unei reglementari. Astfel de preturi sunt preturi libere.

In conditiile contemporane, ale dominatiei concurentei imperfecte asistam si la prezenta preturilor administrate stabilite de catre firmele ce controleaza piata si de catre stat pentru bunurile ce intra in sfera de interventie a acestuia.

Daca preturile libere erau stabilite in exteriorul intreprinderii, aceasta se adapta la piata, modificandu-si oferta sau cererea de factori de productie, preturile administrate sunt controlate de firma, fiind fixate in interiorul acesteia.

Costurile medii (unitare, pe produs) si procentajul adaugat pentru acoperirea cheltuielilor generale si a profitului reprezinta elemente definitorii ale preturilor administrate. La baza deciziilor de pret ale producatorilor stau estimarile costurilor - in cadrul carora coeficientul cheltuielilor generale este asemanator pentru toate intreprinderile din aceeasi ramura - si aprecierile ce privesc profitul, corespunzator unor factori multipli si variabili, dar si comparativ cu realizarile altor intreprinderi. Preturile administrate de firma trebuie sa tina seama si de cumparator. Chiar in conditii de monopol, firma va stabili un nivel de pret la care va gasi cererea pentru cantitatea de marfa oferita spre vanzare. Deci, puterea firmei in ce priveste controlul preturilor nu este deplina.

Interventia statului in procesul de formare a preturilor s-a manifestat, indeosebi, dupa criza economica din 1929 - 1933. Necesitatea interventiei statului are la baza mai multe motive: protejarea unor producatori si consumatori in fata unor preturi excesive datorate concurentei straine, a unei situatii de penurie sau de supraabundenta; insuportabilitatea concurentei impuse agentilor economici de catre unele intelegeri si situatii de monopol si nevoia protejarii lor; instabilitatea veniturilor unor producatori datorita fluctuatiilor productiei si puternicei elasticitati a cererii si nevoii regularizarii lor; diminuarea relativa a preturilor si veniturilor unor producatori (in raport cu cei din alte sectoare), datorata saturarii nevoilor si reducerii cererii in conditiile cresterii progresului tehnic si capacitatilor de productie etc.

Pe langa preturile libere si administrate, avem si preturi mixte, care rezulta din intersectarea mecanismului pietei, avand elemente ale "mainii invizibile", cu mecanisme de reglementare bazate pe norme ale administratiilor publice (cote de taxe si impozite care se includ in preturi, stabilirea de plafoane sau niveluri sub care unele preturi nu pot cobori sau peste care nu pot creste etc) si/sau forta de care dispune anumite centre de forta economica. [1]

Pe pietele externe elementul de referinta il constituie pretul international. Preturile practicate pe pietele externe se pot grupa in:

- preturi negociate (preturi la bursa, preturi de licitatie, preturi de tranzactie);

- preturi rezultate din acorduri.

2. Formarea pretului de echilibru pe piata cu concurenta perfecta

Pe o piata cu concurenta perfecta, pretul se formeaza, in cadrul perioadelor scurte de timp, la nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii si ofertei, situatie in care cantitatile cerute sunt egale cu cele oferite. Pretul apare ca factor de echilibru, se impune tuturor agentilor economici ca singurul element ce asigura egalizarea prin concurenta a cererii si ofertei. Pe o asemenea piata, producatorii (vanzatorii) si cumparatorii sunt primitori de pret ("price takers"), deoarece fiecare are o forta economica redusa in raport cu cererea pietei sau oferta industriei si nu-l poate influenta.

Grafic situatia se poate prezenta astfel:

Pretul de echilibru (PE) permite cel mai mare numar posibil de tranzactii. El ajusteaza cantitatile oferite si cantitatile cerute. Poate fi modificat daca are loc o variatie a intensitatii ofertei si / sau a cererii.

Preturile diferite de cele de echilibru duc la exces de oferta sau de cerere. Astfel, un pret mai mic decat cel de echilibru (P1) va duce la o scadere a ofertei (Qo1), o penurie de marfuri pe piata, o accentuare a concurentei intre consumatori pentru obtinerea produsului respectiv, ceea ce va conduce la cresterea pretului pana la nivelul PE. Situatia se prezinta invers in cazul unui pret superior celui de echilibru - P2. In acest caz cererea pentru bunul respectiv este mai mica decat oferta (Qc2 fata de Qo2), producatorii nu reusesc sa-si vanda intreaga cantitate oferita, apare o concurenta intre ei, care va duce la scaderea pretului de la P2 la PE. Prin scaderea pretului cantitatea ceruta creste iar cea oferita se micsoreaza pana cand ambii parteneri isi ating optimul.

Daca pentru o cerere data oferta creste (scade), pretul de echilibru va scadea (creste). Daca pentru o oferta data cererea creste (scade), pretul de echilibru creste (scade).

In conditiile concurentei perfecte pretul pietei poate fi diferit de cel de echilibru, numai pe perioade scurte, oferta adaptandu-se automat la cerintele consumatorilor, asigurandu-se astfel, echilibrul pietei bunurilor de consum dar si a factorilor de productie.

Producatorul considera cererea adresata firmei sale la pretul pietei ca fiind perfect elastica, astfel incat la acest pret va putea vinde liber si automat orice cantitate din produsul sau.

Echilibrul pietei cu concurenta pura si perfecta poate fi studiat in trei perioade de timp (dupa teoria lui Alfred Marshall):

a) perioada pe termen foarte scurt (instantaneu), in care vanzatorii si cumparatorii folosesc pretul de echilibru la un moment dat, in functie de cantitatea ceruta si oferita.

Echilibrul pe termen foarte scurt apare atunci cand cererea se modifica, iar oferta este rigida, fixa, producatorii nu pot reactiona la acest pret (mai ales in cazul produselor perisabile - capsuni, peste proaspat, etc.). Pretul va fi influentat doar de modificarea cererii, asa cum se vede si in graficul urmator:

b) perioada pe termen scurt, in care agentii economici producatori isi adapteaza cantitatea produsa, in functie de pretul pietei, prin modificarea capitalului circulant, capitalul fix ramanand constant (se pot imbunatati doar indicii de folosire a capitalului fix).

Deoarece atat cererea cat si oferta devin marimi variabile, vom analiza pe rand impactul acestora asupra echilibrului.

Daca cererea creste iar oferta ramane neschimbata, atingerea unui nou echilibru al pietei se poate realiza folosind metoda lui Walras (ajustand pretul) sau metoda lui Marshall (modificand cantitatile):

Dupa Walras, la cresterea cererii, pe piata apare un exces - QEQ1 , iar echilibrul se poate restabili numai prin sporirea pretului. Consumatorii se vor concura intre ei iar pretul va urca. Cantitatea ceruta va scadea la urcarea pretului pana la nivelul la care se va echilibra cu cantitatea oferita, formandu-se un nou punct de echilibru - E'.

Alfred Marshall considera ca o sporire a cererii va duce la cresterea pretului (P1), ofertantii fiind tentati sa-si mareasca volumul vanzarilor pana in momentul in care interesele lor se intalnesc cu cele ale consumatorilor, care reprezinta un nou punct de echilibru - E', unde cantitatea vanduta si cumparata este mai mare, iar pretul mai ridicat - PE,

In cazul in care cererea se micsoreaza iar oferta ramane constanta, reechilibrarea pietei se poate explica fie prin solutia lui Walras, fie prin solutia lui Marshall.

Explicatia se face in mod analog atunci cand se modifica oferta si cererea ramane neschimbata.

c) perioada pe termen lung, care presupune o modificare a volumului productiei, in functie de pretul pietei, prin adaptarea atat a capitalului circulant cat si a capitalului fix. Toti factorii de productie sunt variabili, ca urmare a intrarii (iesirii) in industrie a unor firme, ameliorarii calitative si cresterii cantitative a capitalului fix si a altor input-uri.

Echilibrul pe termen lung poate fi reprezentat grafic astfel:

Echilibrul stabil si instabil

Echilibrul pe piata concurentiala are un caracter dinamic putand fi pus in evidenta in raport cu comportamentul sau la actiunea unor factori perturbatori. Se poate vorbi de echilibru stabil, echilibru instabil si dezechilibru autointretinut.

Modificarea cererii si a ofertei pe piata va duce la ruperea echilibrului initial. Daca piata revine la echilibrul vechi (prin absorbirea sau eliminarea factorului perturbator) sau isi gaseste altul nou, respectiva piata se numeste cu echilibru stabil (dispune de forte proprii de a se reechilibra). Daca in urma unor socuri echilibrul pietei se rupe, iar in timp se accentueaza dezechilibrul, piata se numeste cu echilibru instabil. O piata se afla in dezechilibru autointretinut, cand dezechilibrul format se reproduce in limite relativ constante, apare ca normal.

Capacitatea pietei de a se reechilibra depinde de relatia care exista intre panta curbei cererii si panta curbei ofertei, intre elasticitatea cererii in functie de pret si elasticitatea ofertei in functie de pret. Astfel, cand │Ecx/px│> Eox/px, piata are capacitatea de a se reechilibra, tinde spre echilibru stabil. Aceasta revenire se realizeaza in timp si poate fi exemplificata prin modelul denumit "panza de paianjen" (Diagrama Cobweb).

Presupunem situatia initiala de echilibru PEQE. Datorita unor factori perturbatori (dezechilibrul balantei de plati, incapacitatea de plata tarii), oferta se reduce la Q1 pentru un pret P1. Acest pret ridicat poate stimula investitiile interne, oferta crescand pana la Q2, iar noul punct de echilibru se va stabili in O1. Formarea excesului de oferta face ca pretul pietei sa scada la P2 deoarece doar la acest pret cererea poate absorbi intreaga oferta (Q2 intersecteaza curba cererii in punctul C2 caruia ii corespunde pretul P2).

La nivelul P2 al pretului, ofertantii isi adapteaza volumul vanzarilor restrangandu-si oferta la nivelul punctului O2, generand starea de penurie, cresterea pretului la P3 si contractia cererii la Q3 corespunzatoare punctului C3. La acest nou pret producatorii sunt din nou stimulati sa extinda oferta pana la Q4, corespunzatoare punctului O3. Procesul de ajustare continua pana cand, prin fortele libere ale pietei, se revine la echilibrul initial. Reechilibrarea in timp este specifica domeniilor cu ciclu de fabricatie lung.

Cand │Ecx/px│< Eox/px → echilibru instabil, iar cand

│Ecx/px│= Eox/px → dezechilibru autointretinut.

Piata cu concurenta pura si perfecta este un model ideal, teoretic, care are insa anumite valente, deoarece sunt relevate fortele pietei care conduc in mod natural spre cea mai rationala alocare si utilizare a resurselor si cea mai buna satisfacere posibila a intereselor producatorilor si cumparatorilor. El imagineaza un optim economic si social, releva actiunile pe care trebuie sa le intreprinda institutiile abilitate pentru a orienta, a completa si a corecta pietele reale pentru ca ele sa se apropie pe cat posibil de starea ideal-potentiala.

3. Formarea pretului pe piata monopolistica

Firma aflata pe o piata cu concurenta monopolistica nu poate vinde o cantitate nelimitata de produse la pretul pietei (ca in conditiile concurentei perfecte) producatorii confruntandu-se cu o cerere neelastica.

Acest tip de concurenta se intalneste frecvent in domeniul vanzarilor cu amanuntul, al industriei textile, al incaltamintei, al produselor cosmetice, restaurantelor, statiilor service etc.

Se apreciaza ca segmentul de piata ce revine unei firme este intre 1% si cel mult 10%, tendinta fiind spre limita inferioara. Daca in cazul concurentei perfecte consumatorului ii este indiferent de unde cumpara produsul, in cazul concurentei monopolistice apare un soi de fidelitate datorita caracteristicilor intrinseci sau extrinseci imprimate produsului sau serviciului de catre fiecare producator, concurenta prin produse fiind una din trasaturile acestui tip de piata.

Firma aflata pe o astfel de piata poate influenta pretul doar in anumite limite. Pretul nu poate fi insa sensibil diferit de al concurentilor, existand riscul reducerii semnificative a cantitatii vandute la o crestere prea mare a pretului.

Curba cererii are panta negativa datorita diferentierii produselor, nu mai este perfect elastica, ca in cazul concurentei perfecte, echilibrul producatorului putand fi analizat pe termen scurt si lung.

Pe termen scurt, situatia grafica poate sa arate astfel:

Producatorul isi atinge echilibrul pe termen scurt in punctul M, de intersectie a costului marginal cu venitul marginal (incasarea marginala). Cantitatea optima va fi QE, iar pretul care-i aduce firmei profit maxim va fi PE. Zona hasurata reprezinta profitul firmei. Spre deosebire de piata cu concurenta perfecta, care obtine echilibrul in punctul E', pentru o cantitate QE', in cazul concurentei monopolistice profitul este realizat cu o cantitate mai mica de produse si la un pret superior. Firma va obtine supraprofituri (profituri economice), determinand intrarea in bransa a altor firme, echilibrul modificandu-se pe termen lung.

Pe termen lung, curba cererii pentru firmele existente se va deplasa spre stanga, datorita cresterii si diversificarii ofertei (produse noi care se substituie celor existente). Eforturile care le vor face firmele pentru a se mentine pe piata vor duce la cresterea costurilor lor medii, care se vor deplasa spre dreapta. In final firmele existente pe piata inregistreaza profituri economice nule, ramanand doar cu cele normele.

Cantitatea produsa de fiecare firma scade odata cu intrarea in bransa a altor firme. Pe termen lung, echilibrul se realizeaza in punctul M₁, situat la stanga punctului de minim al costului total mediu (CTM):

Curba cererii este tangenta la curba costului mediu, venitul total al firmei fiind egal cu costul total, profitul economic disparand. Pentru pretul de echilibru care s-a format - P_E nu mai exista nici un stimulent pentru intrarea sau iesirea unei firme in /din ramura.

4. Formarea pretului pe piata de oligopol

In conditiile oligopolului, firma exercita o anumita influenta asupra pretului, dar nu-l poate alege ca in cazul monopolului, deoarece ea trebuie sa tina seama de reactiile uneori foarte pregnante ale celorlalte firme si de consecintele acestora asupra propriei activitati.

In derularea operatiunilor de cautare a pretului de echilibru pot interveni doua situatii opuse:

a) pe baza interesului comun, firmele oligopoliste se inteleg cu privire la nivelul si dinamica preturilor;

b) situatii in care oligopolistii abandoneaza intelegerile convenite in comun in favoarea interesului individual, luand decizii proprii privind volumul productiei sau nivelul pretului practicat.

Corespunzator acestor doua solutii exista in practica oligopolul cooperant (cazul cartelului) si oligopolul necooperant.

In cazul oligopolului cooperant, pe baza estimarii cererii totale, se stabileste intelegerea formala intre firme cu privire la pret si la impartirea pietelor, alegand nivelul pretului si volumul general al productiei care sa le asigure maximizarea profitului total.

Pentru exemplificare vom presupune un cartel alcatuit din trei firme, singurele care ofera pe piata un anumit tip de bun, fiecare avand costuri marginale diferite: Cm1, Cm2, Cm3, prin insumare obtinandu-se costul marginal al cartelului Cm:

Pentru maximizarea profitului, cartelul va repartiza fiecarei firme o cota parte din productie, astfel incat costurile lor marginale sa fie egale. Va fi avantajata firma care are costurile marginale mai mici, deoarece va obtine o cota mai mare de productie si o crestere a veniturilor sale.

Punctul M de intersectie a dreptei incasarii marginale cu dreapta costului marginal va determina cantitatea optima QE, care intalneste dreapta cererii in punctul E, pretul de echilibru fiind PE.

De obicei intelegerile de tip cartel sunt adeseori incalcate, datorita neintelegerilor intre firme cu privire la cotele de productie si de vanzare. Fiecare firma in vederea sporirii profitului va cauta sa-si mareasca volumul productiei si al vanzarilor, sa-si renegocieze pozitia. Dar, sporindu-si productia peste cota aferenta, pe piata pretul va cobori, profiturile se vor micsora iar cartelul se destrama urmarindu-si fiecare propriul interes.

In situatia oligopolului necooperant fiecare firma incearca, pe cont propriu, indiferent de celelalte, sa-si maximizeze profitul, urmand ca echilibrul pietei sa se realizeze fie dinspre cantitatile de bunuri create, fie dinspre preturi.

Oligopolul necooperant (asimetric) este efectul manifestarii unui comportament de dominare a unei firme de catre altele; fara insa a absolutiza acest fapt datorita interdependentei dintre firme si a reactiei unora la faptele celorlalte.

In conditiile oligopolului asimetric echilibrul poate fi realizat in doua moduri: strategia cantitatii si cea a pretului.

In cadrul strategiei cantitatii fiecare firma porneste de la volumul productiei celorlalte si de la ipoteza ca acesta nu se modifica. Ea isi stabileste volumul productiei proprii la acel nivel care ii maximizeaza profitul, pretul fiind determinat de piata.

Strategia pretului prevede ca firma sa porneasca de la preturile practicate de catre firmele rivale, care, la fel, nu se vor modifica. Ea isi stabileste pretul care-i maximizeaza profitul, urmarind ca volumul productiei sa fie determinat de piata.

Deoarece produsele realizate de firmele oligopoliste sunt asemanatoare, fiecare concurent urmareste sa reduca pretul pentru a castiga mai multi clienti. Daca solicita un pret mai mare decat cel mediu, firma risca sa nu vanda nimic, iar daca livreaza bunurile la un pret mai mic decat cel minim, volumul vanzarilor va creste sensibil. Este vorba de particularitatile cererii pentru produsele firmei oligopoliste: cand pretul creste peste un anumit nivel, ea devine foarte elastica; in situatia in care pretul scade, cererea devine mai putin elastica deoarece cumparatorii se asteapta ca si celelalte firme sa recurga, in lupta lor de concurenta, la reduceri - poate si mai importante de preturi. In situatia in care firmele apeleaza la "arma" preturilor, reducerea nivelului acestora are loc pana la punctul in care pretul devine egal cu costul marginal.

5. Formarea pretului pe piata de monopol

In situatia pietei de monopol pretul nu mai prezinta o variabila exogena a intreprinderii, aceasta fixandu-i nivelul in functie de o serie de factori, dintre care cererea si marimea costurilor de productie se detaseaza ca importanta, acestea conditionand direct volumul incasarilor si masa profitului.

Monopolul are un impact direct asupra procesului de formare a preturilor. Controlul asupra preturilor ar fi absolut in situatia in care oferta ar fi inelastica. In realitate, exista inlocuitori pentru majoritatea bunurilor economice ceea ce determina ca cererea oricarui produs sa fie in anumite limite elastica. Astfel, monopolul se confrunta cu cerintele legii cererii - daca pretul marfii va spori, cantitatea ceruta se va reduce: monopolul pentru a vinde o cantitate mai mare de bunuri trebuie sa reduca pretul de piata al tuturor unitatilor de produse vandute, inclusiv al acelora care ar fi putut fi vandute la un pret mai mare daca ar fi fost oferite mai putine unitati. Diminuarea preturilor determina ca venitul total sa descreasca, iar venitul marginal sa inregistreze valori negative pe masura cresterii volumului vanzarilor. Drept urmare monopolul va stabili acel nivel de productie la care costurile marginale sunt egale cu venitul marginal, nivel la care firma isi va maximiza profitul.

Monopolurile au posibilitatea reglarii ofertei totale si, respectiv, a preturilor care sa le asigure maximizarea profiturilor astfel: reducerea ofertei pe piata prin diminuarea productiei sau cresterea stocurilor; cresterea ofertei pe baza dezvoltarii productiei sau vanzarea stocurilor acumulate.

6. Implicarea statului in formarea preturilor

Statul poate exercita o puternica influenta asupra nivelului si mecanismului de formare a preturilor, mai ales prin politica sa fiscala.

De exemplu, stabilirea unui impozit asupra consumului sau sporirea lui va afecta cererea pentru bunul respectiv in sensul diminuarii ei, acest lucru modificand si conditiile de realizare a bunului respectiv pe piata, asa cum se poate vedea in graficul urmator:

P

P_c E^"

_a

P_E I E

P_p ^b E'

0 Q₁ Q_E Q

Fig. nr. 10. Impozitarea consumului si modificarea pretului

unde I - impozitul; a - partea de impozit suportata de consumator; b - partea de impozit suportata de producator

Din grafic se poate observa ca la introducerea impozitului dreapta cererii se deplaseaza spre stanga, stabilindu-se un nou punct de echilibru - E^', pentru o cantitate de bunuri Q₁, inferioara lui Q_E. Acestui nou punct de echilibru ii corespunde un nivel de pret P_p - pretul perceput de producator, in timp ce pretul platit de consumator va fi egal cu P_p majorat cu impozitul, adica pretul corespunzator cantitatii de bunuri Q₁ pe dreapta initiala de cerere CC' - P_c. Fata de pretul initial de echilibru, observam ca partea din impozitul pe consum suportata de producator este b, consumatorul suportand cealalta parte, egala cu diferenta dintre pretul final al consumatorului P_c si P_E, adica segmentul a.

Desfiintarea sau diminuarea impozitului asupra consumului va exercita o influenta inversa asupra pretului de piata, respectiv asupra dreptei cererii.

In cazul stabilirii sau sporirii unui impozit asupra productiei, acesta va afecta dreapta ofertei in sensul deplasarii ei spre stanga (N-V), putandu-se face aceleasi consideratii ca mai sus, rezultand in final ca atat producatorul cat si consumatorul vor suporta cate o parte din impozit.

In cazul unei oferte perfect inelastice, impozitul pe consum va fi suportat in intregime de producator, iar in cazul unei cereri perfect inelastice, impozitul pe productie va fi suportat in totalitate de consumator. O importanta influenta asupra nivelului pretului o exercita statul prin acordarea unor credite producatorilor scutite de dobanzi sau cu dobanzi reduse, acordarea de subventii sau alte inlesniri, ceea ce permite acestora sa reduca costurile si deci preturile de oferta.

Acordarea de catre stat de compensatii consumatorului pentru atenuarea sau compensarea impactului cresterii preturilor asupra capacitatii de cumparare a acestora, va insemna de fapt o crestere a veniturilor lor nominale, determinand o deplasare a dreptei cererii spre N-E (crestere), concomitent cu deplasarea spre N-V a curbei ofertei (scadere), stabilindu-se un nou pret de echilibru, mai mare decat cel initial.

In anumite imprejurari, statul poate interveni in formarea preturilor pe piata stabilind un anumit prag - maxim sau minim.

Stabilirea unui plafon (pret maxim) al pretului de piata al unui bun urmareste, in principiu contracararea pericolului de exploatare monopolista a consumatorului, fie stavilirea sau temperarea unui proces inflationist. Daca pretul maxim autorizat de stat se situeaza sub pretul de echilibru al pietei, cererea va excede oferta, existand pericolul aparitiei pietei negre. Forma cea mai frecvent intalnita de plafonarea preturilor o constituie stabilirea unor ritmuri maxime de crestere a acestora, asociata, adesea, cu reglementarea cresterii salariilor.

Stabilirea unui pret minim de catre stat la un bun oarecare urmareste, de regula, prevenirea sau stavilirea unei concurenta neloiale prin pret. Daca acest pret este superior pretului de echilibru, volumul ofertei va excede volumul cererii, stimuland producatorii sa eludeze restrictiile reglementarilor legale, acordand sub diferite forme rabat cumparatorilor, sporindu-si pe aceasta cale volumul vanzarilor.

O alta forma de interventie a statului pe piata cu implicatii asupra mecanismului de formare a preturilor o constituie instituirea, in anumite situatii, de preturi garantate de stat la anumite produse, de regula cele agricole, in scopul stimularii productiei.

Achizitionarea de catre stat a surplusurilor la anumite produse, in scopul crearii de rezerve de stat sau sustinerii cererii pe piata, exercita, de asemenea, o influenta insemnata asupra preturilor pe piata.

Plasarea pe piata a unor cantitati de bunuri din rezervele de stat in momentele de tensiune, provocata de insuficientele ofertei in raport cu cererea, influenteaza, de asemenea, formarea preturilor pe piata.

Politica vamala, indeosebi cea protectionista - tarifara sau netarifara, exercita un impact important asupra raporturilor dintre cerere si oferta si asupra nivelului preturilor, actionand in parte asemanator politicii fiscale.

O influenta mai mare sau mai mica exercita asupra formarii preturilor pe piata bunurilor si serviciilor comenzile si achizitiile de stat, atat prin intermediul cererii si ofertei cat si prin nivelurile si mecanismul fixarii preturilor acestora.

Imixtiunea statului pe piata nu anuleaza actiunea legilor obiective ale functionarii acesteia, inclusiv mecanismul de formare a preturilor, dar este in masura sa antreneze anumite corecturi sau deformari, uneori deosebit de insemnate ale acestora.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

teoria obiectiva a valorii si pretul; teoria subiectiva a valorii si pretul; pretul; functiile pretului; preturi libere; preturi administrate; preturi mixte; preturi negociate; preturi rezultate din acorduri

pretul de echilibru pe piata cu concurenta perfecta; echilibrul producatorului pe termen foarte scurt, pe termen scurt, pe termen lung; echilibrul stabil si instabil; dezechilibru autointretinut

pretul pe piata monopolistica pe termen scurt si pe termen lung

oligopol cooperant; oligopol necooperant; formarea pretului; strategia cantitatii; strategia pretului

pretul pe piata de monopol

politica fiscala a statului; stabilirea unui prag minim sau maxim al pretului; preturi garantate la anumite produse; politica vamala; comenzile si achizitiile de stat