ADOPTAREA EURO DE CATRE ROMANIA

ADOPTAREA EURO DE CATRE ROMANIA

INTRODUCERE

De la 1 ianuarie 2007 Romania a devenit membru al Uniunii Economice si Monetare Europene cu derogare de la adoptarea euro drept moneda. Derogarea acordata Romaniei si celorlalti noi membri care au aderat dupa 2004 inseamna ca aceste tari se angajeaza irevocabil sa inlocuiasca moneda lor nationala cu euro, dar pot sa aleaga momentul la care vor solicita aprobarea pentru integrarea zonei euro. Acest sistem derogatoriu introduce un mecanism flexibil prin care fiecare tara se pregateste pentru euro in functie de situatia sa concreta, cu respectarea concomitenta a unor standarde minime comune. Institutiile europene, respectiv Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana, sunt chemate sa evalueze si sa raporteze Consiliului Uniunii Europene progresele facute de fiecare tara in parte, urmarind in mod deosebit modul in care se realizeaza convergenta economica si financiara in baza unui set de criterii precise stabilite prin Tratatul de la Maastricht, documentul fondator al Uniunii Economice si Monetare semnat in 1992.

Intregul proces de adoptare a euro, care presupune indeplinirea unor criterii formale stricte, a fost proiectat in scopul de a reduce riscul de a slabi sau chiar destabiliza sistemul monetar european prin integrarea unor economii cu grave dezechilibre, protejind in acelasi timp economiile tarilor care adera la euro de eventuale socuri rezultate din confruntarea directa cu zona euro. Daca riscul ca noii membri din est ai UEM sa tulbure sistemul monetar european este scazut avind in vedere in primul rand dimensiunile reduse ale economiilor lor (cumulat acestea reprezinta mai putin de 7% din PIB-ul UE 27), potentialul de destabilizare a economiilor noilor membri ramane ridicat. Renuntarea la moneda proprie si la instrumentele de politica asociate acesteia transfera sarcina ajustarii economiei nationale la socurile asimetrice venite dinspre zona Uniunii Economice si monetare catre alte canale - in principal catre politica fiscala si catre salarii si preturi. Cele mai expuse sunt economiile care prin structura si nivel de dezvoltare sunt mai departe de media europeana, ele fiind adesea "defazate" in raport cu tendintele dominante din UE, de unde riscul socurilor asimetrice. Tocmai de aceea in procesul de pregatire pentru adoptarea monedei euro se insista asupra "convergentei" sau apropierii economiilor mai putin dezvoltate de nivelul si structura europeana si asta explica precautiile cu care avanseaza spre euro majoritatea tarilor nou intrate in UE, al caror PIB pe locuitor se situeaza in multe cazuri la mai putin din jumatatea mediei europene.

Procesul de pregatire si adoptarea efectiva a monedei euro reprezinta pentru Romania cea mai importanta provocare a primului deceniu de dupa aderare. El pune la incercare capacitatea politica si administrativa de a concepe si pune in aplicare un program coerent de masuri care sa asigure convergenta nominala si reala si pune presiune asupra sistemului economic, care preia in ultima instanta sarcina ajustarii.

Este surprinzator sa constatam ca in pofida importantei sale covarsitoare tema adoptarii euro este aproape absenta din dezbaterile publice si, ceea ce este mai important, din preocuparile clasei politice. Este o mare diferenta fata de perioada anterioara lui 2007, cand progresele pe calea aderarii la UE devenisera o cauza nationala, urmarita si dezbatuta public, cu mare miza politica si larg sprijin popular.

Prin contrast, apatia cu care este tratata adoptarea euro nu este de bun augur, ea facind dovada unei insuficiente intelegeri a provocarilor pe care le ridica acest proces, care poate sa determine insuficient sprijin politic si lipsa de mobilizare institutionala. Se acumuleaza astfel, fara sa ne dam seama, un risc serios ca obiectivul adoptarii euro si calendarul asociat sa fie sacrificate in eventualitatea aparitiei unor dificultati: derapaje in economie care impun masuri nepopulare de restabilire a echilibrelor, rivalitati si dispute politice sau institutionale sau tensiuni in relatia cu UE. Spre exemplu, se contureaza deja divergente intre perspectiva Bancii Nationale a Romaniei si cea a guvernului, reprezentat indeosebi de Ministerul Economiei si Finantelor. In vreme ce Banca Nationala, care prin statut este responsabila de mentinerea echilibrelor macroeconomice, insista cu fiecare ocazie asupra importantei diciplinei financiare drept cale de indeplinire a criteriilor de convergenta nominale (criteriile Maastricht), MEF pare gata sa asume unele derapaje in atingerea criteriilor nominale punind pe primul plan cresterea economica inalta care, se argumenteaza, asigura convergenta reala (reducerea decalajelor fata de UE). Aceasta diferenta de pozitii explica probabil de ce BNR incepe sa faca figura solitara, parind a fi singura institutie preocupata de pregatirea pentru adoptarea euro in vreme ce alti actori considera procesul fie prea tehnic si in afara competentei lor, fie oarecum formal, ca pe o obligatie a unor functionari de a bifa o lista de criterii. Este insa evident ca impactul masurilor de pregatire pentru adoptarea monedei europene este foarte larg si BNR nu poate obtine rezultate fara sprijin politic consistent si coordonare sistematica pe termen lung cu guvernul.

Deocamdata avem doar o idee foarte generala asupra traiectoriei pe care Romania isi propune sa o urmeze pentru adoptarea euro. Singurul document oficial care ofera unele repere este Programul de Convergenta pentru perioada 2006-2009 trimis de Guvernul Romaniei Comisiei Europene in ianuarie 2007, cu o actualizare in decembrie 2007. Acest document s-a dorit insa a fi destul de neangajant intrucat facea referire la un eveniment preconizat a avea loc mult dupa 2009 si ca atare este foarte general. Banca Nationala a mers un pas mai departe si a incercat sa coreleze proiectiile sale privitoare la inflatie cu un calendar al trecerii la euro1, care a fost apoi preluat in diverse declaratii ale oficialilor guvernamentali. Atat Programul de Convergenta cat si proiectiile BNR merg pe idea unei progresii graduale catre indeplinirea criteriilor de la Maastricht, urmind ca in 2012 Romania sa adere la mecanismul cursului de schimb ERM2 pentru perioada minima impusa de doi ani, astfel ca in 2014 sa fie posibila trecerea efectiva la euro.

Criza care afecteaza in momentul de fata sistemul financiar international introduce un factor suplimentar de incertitudine si poate, in cazul in care se prelungeste, complica mult sarcina adoptarii euro de catre Romania. Pe de o parte, gestionarea procesului de convergenta reala si nominala devine mult mai dificila; pe de alta parte, criza actuala se poate dovedi cel mai serios test la care este supus sistemul financiar european si moneda sa, euro.

Dincolo de aceste repere generale se ridica numeroase semne de intrebare in legatura cu procesul de pregatire a adoptarii euro, cu calendarul de realizare si cu impactul trecerii la euro asupra economiei romanesti. Este un vast teren de cercetare; in cele ce urmeaza nu imi propun decat sa trec in revista si sa fac unele comentarii pe temele majore ale unei astfel de cercetari asa cum le vad eu in acest moment. Analiza se structureaza in mod natural pe doua perioade: perioada anterioara adoptarii efective a euro si perioada ulterioara. Pentru prima perioada cercetarea se concentreaza inevitabil pe indeplinirea criteriilor de convergenta. Cea de a doua perioada nu a facut deloc obiectul unei reflexii sistematice desi, dupa parerea mea, este mult mai vasta si importanta decat chestiunea pregatirii pentru euro.

PREGATIREA PENTRU EURO

Costuri si beneficii

Adoptarea monedei europene euro a venit pentru Romania "la pachet" cu aderarea la Uniunea Europeana. Ea nu a fost niciodata o optiune care sa fie discutata sau negociata separat iar costurile si beneficiile sale nu au fost examinate in mod independent. Acum, cand adoptarea euro a fost irevocabil asumata, poate sa para superflua deschiderea discutiei asupra costurilor si beneficiilor trecerii la euro. Exista insa doua argumente semnificative care recomanda inceperea cercetarii tocmai din acest punct. In primul rand, cunoasterea clara a beneficiilor si costurilor adoptarii euro este singura baza solida pentru a feri procesul de derapajele ce pot sa apara in cazul unei crize. Este necesar ca un numar cat mai mare de persoane - autoritati, oameni politici, lideri sindicali, lideri de opinie etc. - sa cunoasca si sa inteleaga avantajele pe care le asteptam dar si riscurile cu care ne putem confrunta, in asa fel incat sa poata lua pozitie in cunostinta de cauza atunci cand apar indoieli si eventual opozitie fata de euro. In al doilea rand, intelegerea structurii si a modului in care se manifesta beneficiile si costurile adoptarii euro ne pot ajuta sa alegem cea mai buna cale si cel mai potrivit moment pentru trecerea la moneda europeana, acestea fiind domenii in care avem libertate de alegere. Spre exemplu, daca balanta intre beneficii si costuri apare ca fiind relativ echilibrata inital dar exista perspectiva cresterii castigurilor in timp atunci o amanare a momentului adoptarii euro se poate dovedi o optiune atractiva. Din contra, daca beneficiile sunt importante iar costurile nu au perspective de diminuare in timp este preferabila o trecere cat mai rapida la euro.

Aderarea la o uniune monetara aduce beneficii sub forma intensificarii schimburilor comerciale externe, care la randul lor determina o crestere economica mai rapida. Nu sunt de neglijat nici efectele pozitive care apar ca urmare a disciplinei financiare sporite, a accesului la capital mult imbunatatit si a stabilitatii pe care o ofera piata de capital ce se formeaza la nivelul uniunii. Rezultatele studiilor ce au incercat sa estimeze marimea castigului rezultat din intensificarea schimburilor comerciale cu membrii uniunii monetare2 sunt adesea surprinzatoare prin marimea impactului rezultat. Un studiu publicat in 20023 ajunge la concluzia ca apartenenta la o uniune monetara duce la cresterea comertului cu tarile membre ale uniunii cu 85% intr-o perioada de 20 de ani. Considerind ca o crestere cu 1% a schimburilor externe se reflecta intr-o marire a veniturilor cu 0,33%, rezulta ca adoptarea euro ar putea rezulta in sporuri ale PIB de 18-20% pe o perioada de 20 de ani; o tara mai mare precum Polonia ar beneficia de un spor de crestere de 8% in acelasi interval4. Modele mai recente care au in vedere integrarea in zona euro sugereaza o crestere cu 6-15% a schimburilor comerciale cu membrii uniunii numai in primii cinci ani. Chiar luind in considerare estimarile mai prudente se poate afirma ca tarile europei centrale se pot astepta la un spor de crestere economica de 2% anual (1% pentru Polonia) pe o perioada de 20 de ani ca urmare a adoptarii euro.

Nu este bine inteles mecanismul prin care aderarea la o uniune monetara stimuleaza schimburile cu membrii uniunii. Eliminarea riscului valutar joaca un rol desi studii dedicate analizei impactului volatilitatii cursului de schimb asupra comertului exterior nu sustin fara ambiguitate aceasta explicatie. Toate analizele au tinut seama de impactul pe care il are eliminarea barierelor vamale prin acorduri de liber schimb (care insotesc sau premerg aderarea la o uniune monetara) asupra comertului, eliminind astfel si aceasta posibila explicatie. Se presupune ca efectul benefic asupra schimburilor intre membrii unei uniuni monetare vine din costuri mai scazute de tranzactie si o mai mare transparenta a preturilor care contribuie la intensificarea concurentei.

Pe langa intensificarea schimburilor, aderarea la o uniune monetara are si alte efecte benefice mai putin documentate, care tin de reducerea primelor de risc si scaderea in consecinta a costului finantarilor, precum si de adoptarea unui cadru de reglementare ce promoveaza o disciplina financiara mai riguroasa. Un studiu al Bancii Centrale a Ungariei ce ia in considerare aceste efecte extinse ajunge la concluzia ca ele ar putea contribui cu 0,6 - 0,9 puncte procentuale la sporul de crestere economica pe care o va realiza economia maghiara in cei 20 de ani de dupa adoptarea euro. Un studiu separat realizat de Banca Centrala a Poloniei estimeaza aceiasi contributie la 0,3 - 0,5 la suta pe an.

Aceste castiguri trebuie sa fie comparate cu costurile ce deriva din renuntarea la politica monetara proprie ca instrument de stabilizare, costuri legate in general de efectul socurilor asimetrice. Exista diverse modalitati prin care se aproximeaza gradul de vulnerabilitate al unei economii la socuri asimetrice: estimarea corelatiei ciclurilor de business, proportia schimburilor din aceleasi ramuri industriale in total schimburi sau compararea structurii productiei pe sectoare. Acestea sunt folosite drept criterii in cadrul teoretic al "zonei monetare optime" pentru a determina in ce masura politica monetara la nivelul zonei euro poate intra in conflict cu nevoile specifice ale unuia din membrii uniunii. Alte criterii urmaresc sa determine "marja de manevra", masura in care o tara poate face fata socurilor folosind alte instrumente decat politica monetara - este vorba in primul rand de ajustarea prin preturi si salarii, dar si prin politici fiscale contraciclice. Unii autori (Frankel si Rose, 1996) aduc dovezi ce sugereaza ca adoptarea euro determina ea insasi schimbari structurale importante ale economiei, care ar reduce probabilitatea unor socuri asimetrice; alti autori (Krugman si Venables, 1996) cred insa ca prin adoptarea euro tendinta de adancire a specializarii ce se face simtita (pentru a beneficia de economiile de scara la nivelul zonei) mareste probabilitatea manifestarii unor socuri asimetrice. Dincolo de aceste incertitudini, datele istorice sugereaza ca tarile central europene nu sunt mai expuse riscurilor unor socuri asimetrice decat unele din tarile care fac parte actualmente din zona euro5.

O abordare alternativa a costurilor aderarii la euro se bazeaza pe estimarea rolului jucat de cursul de schimb ca absorbant de socuri. Cu alte cuvinte, se pune problema daca impactul socurilor asimetrice asupra cresterii productiei sunt mai degraba absorbite de variatiile cursului de schimb (socuri in cererea reala) sau de fluctuatii in rezerve (socuri monetare si financiare). Cercetari empirice pe date din trecut sugereaza ca pentru tarile europei centrale care urmeaza sa adere la euro cea mai mare parte din socuri a fost de natura financiara, astfel incat pierderea cursului de schimb ca instrument de ajustare nu pare sa fie prea costisitoare.

Costurile se manifesta de altfel chiar inainte de adoptarea euro, in perioada cand politicile monetare sunt modificate in vederea incadrarii in criteriile de la Maastricht.

Comparind politica monetara optima fara constrangeri si cu constrangeri impuse de atingerea criteriilor Maastricht in cadrul unui model economic bisectorial, o lucrare recenta conchide ca atat inflatia cat si rata dobanzii sunt probabil impinse sub nivelul optim prin aplicarea de politici monetare care tin seama de criteriile de la Maastricht, ceea ce determina o reducere de venituri - potential compensata de alte beneficii precum castigurile de credibilitate asociate cu Maastricht.

O abordare integrata a balantei costuri-beneficii ale adoptarii euro foloseste Modelul Economic Global construit de Fondul Monetar International, calibrat pentru economia Cehiei. Rezultatul obtinut sugereaza ca o tara precum Cehia va fi confruntata dupa integrarea zonei euro cu o volatilitate macroeconomica mai mare decat cea cu care sar confrunta in afara zonei euro. Acest rezultat presupune insa ca politica monetara in afara euro sa fie tehnic eficienta, adica sa reuseasca sa tina economia pe traiectoria cea mai apropiata de cresterea potentiala reducind simultan la maximum volatilitatea inflatiei. Este desigur greu de crezut ca politica monetara se poate mentine permanent in zona eficientei tehnice; chiar si presupunind acest lucru, diferenta de volatilitate care rezulta este mica. In ultima instanta insa nici Modelul Economic Global nu poate stabili fara echivoc daca beneficiile sub forma unui ritm de crestere mai inalt justifica costurile aparute sub forma unei volatilitati/instabilitati mai mari, decizia in aceasta privinta fiind o chestiune de judecata individuala.

Este de remarcat faptul ca o serie de Noi State Membre au adoptat de multa vreme un Consiliu Monetar, renuntind de facto la politica monetara independenta. Balanta costuri-beneficii pentru o tara cu Consiliu Monetar este total diferita de cea a tarilor cu politici monetare proprii.

Punind laolalta diversele rezultate se poate conchide ca adoptarea euro este un puternic stimulent pentru accelerarea convergentei reale; acest efect benefic este insa insotit de un risc de crestere a instabilitatii/volatilitatii macroeconomice, care poate fi eventual controlat prin adoptarea de politici structurale si fiscale care promoveaza stabilitatea. Desi nu avem motive sa ne indoim ca aceasta concluzie generala este aplicabila si Romaniei, ar fi foarte utila o testare a concluziilor diverselor modele aplicate tarilor central europene cu datele economiei romanesti.

Evaluarea conditiilor initiale

In pofida progreselor facute in domeniul asimilarii acquis-ului comunitar si in modernizarea structurilor economice si institutionale, Romania si tarile central si est europene pastreaza unele caracteristici care le vor influenta atat strategiile de trecere la euro cat si politicile urmate in primii ani dupa adoptarea monedei unice europene.

Evaluarea corecta a conditiilor initiale devine astfel extrem de importanta. Intre cele mai importante caracteristici pot fi enumerate:

• un nivel scazut al veniturilor (PIB pe locuitor), care in cazul Romaniei este chiar sub 40% din media europeana (la paritatea puterii de cumparare);
• productivitate scazuta determinata de un nivel de dotare cu capital mult inferior tarilor din nucleul european (raportul capital/munca a fost estimat pentru tarile central europene ca fiind sub 17% din nivelul Germaniei; in cazul Romaniei diferenta este mai mare);
• un nivel redus al intermedierii financiare: in Romania acesta se situeaza la 35% din PIB si reprezinta cel mai scazut nivel din UE;
• presiune bugetara ridicata ce risca sa determine deficite ale bugetului public.

Aceste conditii initiale determina aparitia unor forte de ajustare greu de controlat, care adesea complica mult perioada de pregatire pentru euro. Astfel de exemplu, nivelul scazut al dotarii cu capital face ca investitia in capital sa aiba un randament ridicat in Romania (ca si in ceilalti noi membri), ceea ce stimuleaza intrarile de capital strain si conduce la un excedent al contului de capital. Excedentul contului de capital este inevitabil insotit de un deficit al contului curent si induce presiuni de apreciere a monedei nationale; deficitul contului curent poate fi insa privit de piete ca semnal de vulnerabilitate si posibila supraevaluare a monedei nationale, ceea ce creaza un risc de volatilitate si de presiuni speculative pe moneda nationala. In acelasi timp, cresterile de productivitate determinate de investitiile straine se reflecta in cresteri de salarii care nu se limiteaza la intreprinderile si sectoarele mai productive ci se extind la intreaga economie, generind presiuni inflationiste. Deschiderea pietei muncii la nivel european complica suplimentar ecuatia prin faptul ca faciliteaza fluxuri migratorii si incurajeaza comparatiile salariale la nivel european, determinind presiuni suplimentare de cresteri salariale chiar dincolo de ceea ce este justificat prin productivitate. Pe de alta parte, gradul redus de intermediere financiara, sub nivelul de echilibru, creaza oportunitati pentru cresterea rapida a creditelor, cu atat mai mult cu cat majoritatea bancilor locale sunt detinute de banci straine care au resursele si capacitatea institutionala de a raspunde cererii in crestere. Deschiderea completa a contului de capital usureaza fluxurile transfrontaliere si face ca ratele dobanzilor sa iba o tendinta de scadere, stimulind suplimentar cererea de creditare. Asociata cu cresterea veniturilor amintita mai inainte, explozia creditarii stimuleaza puternic cererea de bunuri si servicii contribuind pe de o parte la mentinerea inflatiei la niveluri ridicate si la crearea unor "bule" in pretul unor active (indeosebi imobiliare), suplimentind pe de alta parte deficitul comercial.

Situatia echilibrului bugetar merita o discutie speciala. Daca ne luam dupa nivelul deficitului bugetar ca procent in PIB, Romania sta mai bine decat alti noi membri UE, incadrindu-se de multi ani in nivelul de 3% impus prin Pactul de Stabilitate si Crestere. Totusi, dupa 2004 nivelul deficitului a crescut, in conditiile in care schimbarea sistemului de impozitare prin introducerea cotei unice incepind cu 2005 a dat un impuls veniturilor firmelor si familiilor care venea intr-un moment in care economia inregistra deja ritmuri de crestere inalte. S-a atras atentia atunci ca politica fiscala pro-ciclica pune in pericol sarcina Bancii Nationale de reducere a inflatiei si de mentinere a deficitului extern dincoace de limita de pericol. In practica insa politica fiscala nu a fost atat de laxa cum sugereaza cota unica de 16%, ponderea in PIB a veniturilor bugetare inregistrind de fapt o crestere - obtinuta prin marirea bazei de impozitare si introducerea de noi impozite si taxe. Pericolul real al politicii bugetare vine din faptul ca o buna parte din cresterile cheltuielilor publice s-au indreptat catre salarii si transferuri sociale, adica spre consum. Cresterea salariala din sectorul bugetar si marirea pensiilor cu aproape 50% angajeaza bugetul public in mod irevocabil, fara a fi foarte clar daca pe termen lung aceste angajamente nu vor determina o crestere a deficitului pana la limita pericolului - mai ales in cazul in care ritmul de crestere a economiei nationale se reduce brusc.

Exista deci vulnerabilitati si incertitudini inerente perioadei de pregatire pentru adoptarea euro, care vor persista un timp si dupa ce euro devine moneda curenta in Romania. Pentru a face cat mai bine fata acestora este necesara elaborarea si aplicarea consecventa a unei strategii de trecere la euro care sa creeze conditii pentru succesul procesului.

Strategia de trecere la euro

Urmatorul Program de Convergenta ce va fi prezentat de guvernul Romaniei Comisiei Europene va trebui sa fie mult mai specific in ceea ce priveste obiectivele si calendarul de adoptare a euro. Cum Programul de Convergenta este un document public, el are un caracter angajant nu doar in raport cu Comisia Europeana ci si pe plan intern, la nivel politic si social. Este deosebit de important in acest context sa se elaboreze o strategie de trecere la euro care sa fie negociata politic si cu principalii parteneri sociali, pentru a beneficia de sprijin dincolo de ciclul electoral, de interese de grup sau institutionale.

In mare, strategia trebuie sa identifice conditiile care urmeaza a fi indeplinite pentru ca economia romaneasca sa beneficieze la maximum de adoptarea euro, succesiunea de masuri care trebuie luate pentru a asigura aceste conditii si calendarul de implementare a acestora. In particular vor fi examinate masurile ce asigura indeplinirea criteriilor de convergenta nominala (criteriile de la Maastricht) si vor fi stabilite politicile economice adecvate in perioada de trecere prin ERM2. Necesita o analiza amanuntita experienta altor tari care au trecut prin procesul de adoptare a euro sau care se pregatesc sa o faca, experienta ce poate ajuta la evitarea unor greseli si la identificarea de solutii potrivite - fara a pierde totusi din vedere situatia unica in care se gaseste fiecare tara in parte. In cele ce urmeaza voi trece in revista doar cateva din principalele teme care s-ar putea regasi intr-o astfel de strategie.

Pregatirea pentru trecerea la euro inseamna in multe privinte pregatirea pentru gestionarea echilibrelor macroeconomice in lipsa unui instrument esential, politica monetara. Cinci directii trebuie sa fie urmarite cu prioritate:

• Politica fiscala va fi cea care va prelua in mare masura rolul de principal instrument de ajustare, tintirea inflatiei fiind inlocuita cu tintirea deficitului public. Pentru a pregati acest transfer de responsabilitati este necesar ca in constructia bugetului public sa fie eliminate sau reduse pe cat posibil orice rigiditati, orice tipuri de cheltuieli ce cresc automat, pe baza de formule, orice angajamente ce creaza obligatii neajustabile pe termen lung. Este de asemenea important ca deficitul public sa fie mentinut la un nivel mult mai scazut decat cel impus prin Pactul de Stabilitate si Crestere de 3% din PIB. Multi cercetatori considera ca un nivel al deficitului in jur de 1% din PIB ar oferi o marja de manevra suficienta pentru a absorbi eventuale socuri; altii merg mai departe si vorbesc de necesitatea mentinerii unui surplus primar care sa permita preluarea unor eventuale cresteri ale costului datoriei externe. Deocamdata, guvernul roman a preferat sa mearga in directie contrara, sporind deficitul public de la 1% catre limita de 3% din PIB. Comisia Europeana estimeaza ca deficitul ar putea atinge 2,9% din PIB la sfarsitul lui 2008 si, in cazul in care actualele politici economice sunt mentinute, ar putea ajunge la 3,7% din PIB in 2009 si la 4,1% in 2010. Chiar daca aceste estimari s-ar putea dovedi exagerat de pesimiste (cresterea economica peste asteptari din 2008 va contribui la reducerea deficitului ca procent in PIB), nu poate fi negat faptul ca tendintele de crestere a angajamentelor finantate de la bugetul public complica mult pregatirile pentru trecerea la euro. Este de remarcat in acest context si faptul ca datoria publica se afla actualemente mult sub nivelul celor mai exigente recomandari - 15-16% din PIB, fata de 30-40% recomandat (60% conform Pactului de Stabilitate si Crestere). Cu toate acestea, in primele sapte luni ale lui 2008 datoria publica a crescut cu 18% si continuarea politicii de deficite curente ridicate va mari dependenta de finantare prin datoria publica intr-un moment cand pietele financiare trec prin cea mai importanta criza din perioada postbelica iar costurile finantarilor cresc rapid. Esalonarea in timp a obligatiilor pentru a evita aparitia unor varfuri de plata in perioadele critice cum ar fi perioada de participare la ERM2 este un alt element ce trebuie urmarit cu atentie.
• Flexibilitatea preturilor si a salariilor este al doilea instrument de ajustare care va prelua o parte din rolul politicii monetare. Desi in Romania exista deja o flexibilitate destul de mare a preturilor, va fi probabil necesar sa fie imbunatatita flexibilitatea in domeniul preturilor administrate. In ceea ce priveste salariile, in momentul de fata atat salariul minim stabilit de guvern cat si sistemul de negociere a contractului colectiv nu impun constrangeri pentru o iata a fortei de munca caracterizata mai degraba de deficite. In conditiile in care deficitul s-ar transforma insa in excedent (cresterea somajului), actualele aranjamente referitoare la salariul minim s-ar putea dovedi prea rigide.
• Continuarea apropierii structurale de UE; in multe privinte, evolutia structurilor economiei catre modelul prevalent in vechile state membre este un proces de durata care nu poate fi prea mult influentat de politici guvernamentale. Exista insa cateva directii in care autoritatile pot si trebuie sa actioneze in directia sincronizarii cu spatiul UE: in domeniul cadrului juridic si a institutiilor legale, in domeniul sistemelor administrative si de reglementare si in domeniul inflastructurii.
• Supravegherea si gestionarea de ansamblu a pietelor financiare trebuie sa fie intarita. Desi activitatea pe aceste piete este derulata de operatori independenti, in majoritate privati, in conditii de concurenta tot mai intensa, autoritatile de supraveghere si reglementare detin in continuare o capacitate importanta de a influenta aceste piete dincolo de instrumentele politicii monetare. Aceasta capacitate de interventie trebuie sa fie intarita si folosita la nevoie in scopul atingerii obiectivelor macroeconomice. Astfel de exemplu, autoritatile pot interveni prin masuri administrative pentru a tempera tendintele de supraincalzire a economiei datorata cresterii, inevitabile de altfel, a creditului. Bancile care opereaza pe piata romaneasca sunt in majoritate componente ale unor mari grupuri financiare europene, lucru ce simplifica pe de o parte dar complica pe de alta parte sarcina autoritatilor de reglementare. O simplifica deoarece se poate presupune ca sistemele de gestiune a riscurilor puse in opera de aceste banci sunt aliniate la standardele europene, societatile mama fiind la randul lor supuse supravegherii autoritatilor de reglementare din tara de origine. O complica deoarece limiteaza vizibilitatea pe care autoritatile de reglementare din Romania o au asupra operatiunilor grupului si pentru ca pot contracara cu usurinta anumite masuri luate pe plan local (cum a fost cazul transferurilor de credite catre bancile mama atunci cand au fost impuse limite de creditare). Colaborarea cu autoritatile de supraveghere din tarile de origine poate oferi o solutie; de altfel se vorbeste deja la nivelul UE de necesitatea instituirii unel solutii de supraveghere integrate pentru companiile multinationale.
• Stabilirea unui curs de schimb sustenabil atat pentru perioada de participare la ERM2 cat si pentru rata de conversie ce va fi convenita cu Banca Centrala Europeana, cu Comisia Europeana si cu alte state membre la momentul trecerii efective la euro este de asemenea un element critic pentru trecerea fara tensiuni la euro. Un curs prea ridicat afecteaza competitivitatea si impune ajustari ulterioare dureroase sub forma cresterii somajului si a reducerii cresterii economice in vreme ce un curs prea scazut mareste inflatia si erodeaza valoarea activelor financiare. Trebuie retinut ca este posibil, cu acordul Comisiei si a BCE, sa fie operate ajustari ale paritatii centrale a cursului de schimb stabilit pentru perioada de participare la ERM2, dar numai in sensul aprecierii (vezi cazul Slovaciei care a apreciat coruna in martie 2007), deprecierea fiind exclusa. In perioada participarii la ERM2 politica de tintire a inflatiei nu mai este o optiune valabila pentru cadrul de politica monetara, alternativele fiind fie o politica de tintire a cursului in intervalul de fluctuatie admis de ± 15%, fie stabilirea unei paritati fixe care trimite la un aranjament tip consiliu monetar. IN oricare dintre cazuri, cursul de schimb devine principala ancora pentru stabilizare. Datorita faptului ca perioada de participare la ERM2 creaza conditii pentru atacuri speculative asupra monedei, se recomanda reducerea perioadei de participare la minimul cerut de doi ani. Pe langa masurile generale care asigura cadrul trecerii la euro este necesar sa se acorde o atentie sistematica indeplinirii criteriilor formale de convergenta asa cum sunt ele definite in Tratatul asupra Uniunii Europene ("Tratatul de la Maastricht"). Articolul 121 din Tratat defineste patru criterii care trebuie indeplinite de un stat in vederea admiterii sale in Uniunea Monetara: Aceste criterii sunt detaliate in Protocolul asupra criteriilor de convergenta si operationalizate de catre Banca Centrala Europeana cu ocazia evaluarilor pe care le face periodic in Raportul asupra Convergentei:
• Evolutia preturilor: Tratatul prevede ca tarile candidate trebuie sa realizeze "atingerea unui nivel inalt de stabilitate a preturilor; acesta va fi evidentiat de o rata a inflatiei care este apropiata de, cel mult, cea a celor trei State Membre cu cele mai bune performante in termeni de stabilitate a preturilor." In Protocol se precizeaza ca este avuta in vedere rata medie a inflatiei pe ultimul an, care rebuie sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media celor trei tari din UEM care au cea mai buna performanta. Tarile membre cu cea mai scazuta inflatie in perioada anterioara publicarii ultimului raport al BCE (aprilie 2007-martie 2008 au fost Malta, Olanda si Danemarca, care au avut o inflatie medie de 1,7%, de unde rezulta ca valoarea de referinta fata de care sunt judecati candidatii este o inflatie medie de 3,2%.
• Situatia finantelor publice: Tratatul prevede "sustenabilitatea pozitiei fiscale a guvernului; aceasta va fi evidentiata prin atingerea unei pozitii bugetare guvernamentale fara un deficit excesiv asa cum este el determinat in articolul 104(6)." Protocolul precizeaza ca aceasta inseamna ca la momentul examinarii Statul Membru candidat la UEM nu trebuie sa fie subiectul unei decizii a Consiliului prin care se atrage atentia asupra existentei unui deficit excesiv. Procedura deciziei asupra deficitului excesiv este initiata, conform articolului 104(6), atunci cand: o raportul intre deficitul guvernamental planificat sau realizat depaseste valoarea de referinta de 3% din PIB (cu unele exceptii care tin seama de situatii temporare sau exceptionale); o raportul dintre datoria guvernamentala si PIB depaseste o valoare de referinta de 60% (de asemenea cu o toleranta pentru cazurile in care datoria publica este apropiata de acest nivel si in scadere.)
• Evolutia cursului de schimb: Tratatul prevede "incadrarea in limitele normale de fluctuatie stabilite de mecanismul cursurilor de schimb al Sistemului onetar European, pentru cel putin doi ani, fara a devaloriza fata de moneda niciunui Stat Membru." Din ianuarie 1999, mecanismul cursului de schimb ERM a fost inlocuit cu ERM2; ca atare, conditia de stabilitate a cursului de schimb pe o perioada de minimum doi ani se judeca acum in raport cu euro.
• Evolutia ratelor dobanzilor pe termen lung: Tratatul cere ca "soliditatea convergentei realizate de Statul Membru si a participarii sale la mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European sa fie reflectate in ratele dobanzii pe termen lung." Protocolul stipuleaza ca aceasta prevedere inseamna ca ratele dobinzii pe termen lung (masurate prin dobanzile obligatiunilor guvernamentale pe termen lung sau a unor instrumente comparabile) trebuie sa nu depaseasca in ultimul an dinaintea examinarii cu mai mult de 2 puncte procentuale dobanda medie realiza de cele trei State Membe cu cea mai buna performanta in termeni de stabilitate a preturilor. Pentru perioada aprilie 2007- martie 2008, valoarea de referinta rezultata prin adaugarea a 2 puncte procentuale la dobanda medie din Malta, Olanda si Danemarca este de 6,5%.

Romania a inregistat o rata medie a dobanzii pe termen lung in perioada respectiva de 7,1%, peste nivelul de referinta.

Este oportun sa observam in acest punct ca indeplinirea criteriilor nu este, asa cum este adesea prezentata si inteleasa, un simplu exercitiu de incadrare in valorile de referinta definite cu multa precizie in Tratat si documentele adiacente. Pentru fiecare criteriu este stipulata obligatia BCE si a Comisiei de a judeca situatia de ansamblu a diversilor indicatori economici atat in evolutia lor istorica cat si in perspectiva de viitor, in ideea de a confirma sustenabilitatea pe termen lung a tendintelor de convergenta. Din acest motiv, cand un Stat Membru inainteaza, conform procedurilor, o cerere de examinare a candidaturii sale la zona euro, decizia favorabila nu este garantata chiar daca toate criteriile nominale sunt indeplinite. Comisia este cea care in ultima instanta judeca situatia de la caz la caz si dezbaterile din acest an legate de cererea de examinare a Slovaciei arata ca preocuparile pentru sustenabilitatea proceselor de convergenta capata tot mai multa importanta. Este important sa ne amintim acest aspect deoarece este foarte posibil ca in viitor, atunci cand Romania va ajunge in pragul trecerii la euro, standardele dupa care se ghideaza BCE si Comisia sa fie mult mai ridicate ca urmare a temerilor si sensibilitatilor exacerbate de criza financiara care pare sa nu ocoleasca Europa.

Procedura de admitere a unui nou membru al zonei euro este destul de complexa si dureaza 8-10 luni. Ea include pregatirea unui raport asupra convergentei de catre BCE si Comisia Europeana, raport care va analiza indeplinirea criteriilor de la Maastricht. Apoi Comisia va propune Consiliului abrogarea derogarii pentru statul membru in discutie si acceptarea acestuia ca membru al zonei euro. Consiliul se consulta cu Parlamentul European asupra propunerii Comisiei si o discuta in compozitia sefilor de state sau de guvern. Consiliul decide apoi prin votul unei majoritati calificate asupra abrogarii derogarii. In sfarsit Consiliul va decide, la propunerea Comisiei si cu consultarea BCE, asupra ratei de conversie a monedei; decizia se ia cu unanimitatea voturilor Consiliului compus din membrii zonei euro si statul candidat in cauza.

Pe langa criteriile mentionate privitoare la convergenta economica, Comisia si Banca Centrala Europeana sunt tinute sa examineze si "convergenta legala", respectiv compatibilitatea dintre reglementarile nationale referitoare la Banca Centrala (Banca Nationala a Romaniei) si reglementarile europene, respectiv Articolele 108 si 109 din Tratat si Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale si al Bancii Centrale Europene. Dincolo de textul reglementarilor, evaluarea convergentei legale urmareste sa stabileasca si modul in care se transpune in practica spiritul Tratatului si al Statutului, mai ales prevederile privind independenta Bancii Centrale.

Cum se situeaza astazi Romania in raport cu criteriile de convergenta mentionate?

Potrivit ultimului Raport asupra Convergentei (Mai 2008) al Bancii Centrale Europene in perioada de referinta (aprilie 2007 - martie 2008) Romania nu indeplineste doua din cele patru criterii:

• Indicele armonizat al preturilor de consum de 5,9% este mult peste valoarea de referinta de 3,2%.
• Romania nu face obiectul unei decizii a Consiliului UE cu privire la existenta unui deficit excesiv. In anul 2007 deficitul public a fost de 2,5% din PIB, deci sub valoarea de referinta de 3%. Datoria publica se situa la un nivel de 13% din PIB, mult sub nivelul maxim admis de 60%.
• Daca leul ar fi facut parte din mecanismul cursului de schimb ERM2 in cei doi ani anteriori lui aprilie 2008 si valoarea centrala a cursului ar fi fost stabilita la nivelul de 3,48917 (valoarea din aprilie 2006), variatia cursului s-ar fi incadrat in banda de ± 15%. In perioada mentionata variatia maxima suferita de moneda nationala a fost intre +10,8 si -9,6%.
• In perioada de referinta aprilie 2007 - martie 2008, rata dobanzii pe termen lung a fost in Romania de 7,1%, deci peste valoarea de referinta de 6,5% aplicabila pentru criteriul ratei dobanzii.

Raportul asupra Convergentei remarca faptul ca Romania nu este complet aliniata nici in ceea ce priveste convergenta legislativa - existind unele prevederi referitoare la statutul Bancii Nationale care trebuie amendate.

Performanta Romaniei in privinta indeplinirii criteriilor este comparabila cu cea a altor membri cu derogare examinati in Raportul asupra Convergentei: Slovacia este singura tara care indeplinea toate criteriile in aprilie 2008 (este de altfel si singura care adopta euro de la 1 ianuarie 20099). Exista tari precum Bulgaria, Polonia, Letonia si Lituania care indeplinesc trei din cele patru criterii, in vreme ce Cehia indeplineste doua iar Ungaria nici unul. Este de remarcat faptul ca Polonia este singura tara dintre toti membrii cu derogare ce inregistreaza o inflatie la limita de referinta de 3,2% - toate celelate tari inregistrind valori mai mari.

Avind in vedere faptul ca nivelul dobanzii pe termen lung este corelat cu nivelul inflatiei, este evident ca succesul Romaniei in adoptarea euro depinde esentialmente de un singur factor, reducerea inflatiei. Din pacate evolutiile din ultimul an, cand trendul dezinflationist a fost intrerupt, au invalidat calendarul initial de reducere a inflatiei si pun sub semnul intrebarii calendarul de trecere la euro. Chiar daca presiunea de crestere a preturilor la produsele alimentare si la combustibili s-a diminuat ca urmare a unei productii agricole mai bune si a reducerii pretului petrolului, exista evolutii pe plan intern care mentin presiunea inflationista. Este vorba in primul rand de cresterea veniturilor - salarii si pensii - cu procente care depasesc cu mult cresterile de productivitate si cresterea PIB. Cresterea economica ce se va situa in jurul a 9% in 2008 este peste potentialul pe termen lung (estimat la 6%) si devine factor inflationist prin presiunea pe care o pune asupra pretului tuturor resurselor. Deficitul bugetar programat pentru 2008 se situeaza spre limita de 3% si ar putea fi cu usurinta depasit in cazul in care va trebui sa contribuie la finantarea bugetului asigurarilor sociale; exista astfel riscul ca Romania sa primeasca de la Comisia Europeana decizia pentru deficit excesiv. Deficitul extern mare (14% din PIB in 2007) constituie de asemenea un factor de risc serios pentru inflatie, mai ales in conditiile in care turbulentele de pe pietele financiare internationale fac mai dificila finantarea deficitelor. In cazul in care se produce o depreciere in continuare a cursului de schimb, preturile produselor de import vor creste, suplimentind presiunea inflationista. In sfarsit, o scadere brusca a finantarilor externe, mai ales sub forma investitiilor straine directe si reducerea semnificativa a ritmului de crestere ar putea avea efecte in lant provocind asa-numita "aterizare dura" a economiei.

Desi aceste pericole sunt reale si este bine sa fim constienti de ele, cel mai plauzibil scenariu pentru Romania ramane deocamdata acela al unei scaderi treptate in intensitate a fenomenelor expansioniste. Ca urmare a cresterilor succesive a dobanzii de politica monetara si a masurilor de temperare a creditului luate de BNR este de presupus o incetinire a cresterii economice catre nivelul sustenabil pe termen lung de 6%. Un asemenea ritm este suficient de mare pentru a sustine convergenta reala si a pastra interesul investitorilor straini pentru Romania, asigurind astfel finantarea deficitului extern. De altfel tendinta de reducere a dificitului extern inceputa in 2008 ar trebui sa continue si in anii urmatori deoarece investitiile anterioare incep sa produca si sa sporeasca exporturile. Depasirea momentului alegerilor generale din noiembrie 2008 creaza premise pentru o politica bugetara mai putin expansiva. Exista deci o perspectiva foarte favorabila de reluare a procesului dezinflationist si de creare a conditiilor pentru incadrarea in indicatorii Maastricht.

Faptul ca inflatia ramane o provocare pentru majoritatea tarilor candidate la euro si chiar pentru unele tari care fac parte din zona euro aduce in actualitate comentariile critice facute de-a lungul timpului de diversi cercetatori care s-au indoit de oportunitatea aplicarii unor masuri comune noilor state membre care in realitate au conditii foarte diferite. "Purgatoriul"10 impus de criteriul Maastricht cu privire la inflatie induce distorsiuni in optiunile de politica economica, incurajind masurile pe termen scurt in defavoarea celor pe termen lung. Intr-adevar, pentru a primi aprobarea de intrare in clubul euro o tara trebuie sa se inscrie in valoarea de referinta in anul anterior datei la care cererea sa este examinata. Odata ce a fost primita in zona euro, inflatia unei tari nu mai este monitorizata si nu sunt prevazute sanctiuni pentru rate ale inflatiei ridicate - raspunderea fiind preluata de Banca Centrala Europeana. In aceste conditii, autoritatile unei tari ce doreste sa fie admisa in zona euro au de ales intre reducerea inflatiei prin aplicarea de masuri structurale de reforma care ar intari mecanismele de piata sau prin masuri ad-hoc de interventie in preturile reglementate, in impozitele indirecte sau incurajind un moratoriu temporar cu privire la cresterea preturilor si salariilor. In vreme ce prima alternativa ofera rezultate stabile pe termen lung dar poate fi costisitoare politic, cea de a doua este mult mai usor de realizat in practica. In functie de cat de grabite sunt sa adopte euro autoritatile sunt tentate sa faca compromisuri si nu este surprinzatoare afirmatia ca la timpul lor "toate tarile EU- 15 s-au angajat in tot felul de scheme fiscale sau de contabilizare in goana lor dupa euro."11 Problema este ca optiunea "reducerea preturilor acum, reforma mai tarziu" transfera dificultatile catre perioada de dupa adoptarea euro, cand exista riscul pierderii de competitivitate si al incetinirii cresterii.

Evident insa ca, bune sau rele, criteriile de la Maastricht constituie pentru Romania o poarta de trecere necesara catre zona euro iar indeplinirea acestor criterii nu se petrece de la sine: succesul nu poate fi decat rezultatul unor eforturi sustinute si concertate conduse de o vointa politica ce si-a asumat fara ambiguitate obiectivul integrarii in zona euro. Asa cum au procedat si alte tari, Romania trebuie sa elaboreze, sa negocieze (politic si social) si sa adopte de urgenta o Strategie de Adoptare a Euro si sa puna la punct un mecanism (Comitet National Euro?) prin care toate institutiile implicate pot sa comunice eficient unele cu altele, avind o delimitare clara a sarcinilor si responsabilitatilor si o solutie de urmarire si raportare sistematica a rezultatelor. Transformarea adoptarii euro intr-o cauza nationala, cu mare vizibilitate, asa cum a fost aderarea la Uniunea Europeana, ar putea oferi motivatia necesara pentru continuarea reformelor si ar mobiliza fortele pentru atingerea unui obiectiv de mare interes pentru viitorul Romaniei.

VIITORUL IN ZONA EURO

Bilant preliminar

Doua mari intrebari se pun cand privim dincolo de momentul cand Romania devine membru al zonei euro: cum se va comporta economia romaneasca in noul cadru al monedei unice europene si incotro se va indrepta euro si impreuna cu el intregul sistem financiar si monetar european.

Raspunsul la prima intrebare a fost in mare masura dat in prima parte a analizei noastre. In cazul in care pregatirea pentru trecerea la euro a fost bine facuta si au fost intreprinse reformele necesare in domeniul intaririi pietelor, al flexibilizarii preturilor si salariilor, al alinierii cresterii veniturilor cu evolutia productivitatii si al intaririi politicilor fiscale si bugetare, iar rata de conversie leu/euro a fost stabilita corect, economia Romaniei este bine pregatita pentru confruntarea cu euro si va beneficia de noile oportunitati oferite de reducerea costurilor tranzactiilor, disparitia riscului valutar, reducerea costului finantarilor si intensificarea concurentei.

Experienta altor tari indica insa si riscurile pe care apartenta la uniunea monetara le implica. Unele tari "s-au adaptat mult mai bine la disciplina euro decat altele. Germania si Olanda au redus costurile cu forta de munca si au introdus destule reforme pentru a-si face economiile mai competitive. Franta, Spania si mai ales Italia au facut mai putin - si sufera mai mult atat din cauza intaririi euro cat si a incetinirii globale."12 Si aceasta situatie nu este lipsita de legatura cu faptul ca tari precum Italia si Spania au apelat la masuri de ajustare ad-hoc in dorinta lor de a fi admise in zona euro la sfarsitul anilor `90; desi le-a protejat de crize valutare, euro a intensificat presiunile pentru reforme care sa duca la cresterea productivitatii.

Pe ansamblu insa, la zece ani de la adoptarea euro putini sunt cei care nu recunosc succesul noii monede si a experimentului economic, politic si social pe care il materializeaza. Asa cum remarca un raport al Comisiei Europene publicat cu ocazia aniversarii celor zece ani de existenta a euro,13 "moneda unica a devenit un simbol al Europei, considerat de cetatenii zonei euro ca fiind intre cele mai pozitive rezultate ale integrarii europene, impreuna cu libertatea de miscare in UE si pacea in Europa."

Adoptarea euro a permis progrese in domenii multiple:

• Stabilitatea preturilor s-a ameliorat iar credibilitatea politicii monetare a BCE a favorizat ancorarea anticiparilor inflationiste pe termen lung in jurul valorii de 2% pe an. Inflatia media anuala pe parcursul primilor zece ani de existenta a euro a fost de doar 2,1%, in scadere fata de o medie de 3% in anii `90 si de 8- 10% in anii `70 si `80.
• Drept urmare, dobanzile nominale au scazut la o medie de 5% - comparativ cu 9% cat erau in anii `90 sau 12% in anii `80; dobanzile reale au atins niveluri atat de scazute cum putine state au reusit sa atinga in mod durabil.
• Politicile fiscale s-au imbunatatit ca urmare a aplicarii pactului de Stabilitate si Crestere: deficitul fiscal a fost in 2007 de doar 0,6% din PIB - fata de o medie de 4% cat era in anii `80 si `90.
• Schimburile economice si integrarea pietelor au fost stimulate de eliminarea riscului de schimb si de reducerea costului tranzactiilor. Comertul si investitiile intre statele zonei euro reprezinta astazi o treime din PIB (fata de 25% si respectiv 20% cu zece ani in urma). Formarea de capital a atins un nivel de 22% din PIB iar productivitatea orara a muncii se estimeaza a fi crescut cu 5% de la lansarea euro.
• Euro a constituit un puternic catalizator pentru integrarea pietelor financiare. Pietele monetare interbancare sunt complet integrate la nivelul zonei euro si volumul tranzactiilor transfrontaliere a crescut permanent. S-a dezvoltat o piata pentru obligatiuni corporative de peste 1 trilion de euro, in vreme ce volumul emisiunilor sectorului public este de 800 miliarde euro. A crescut integrarea pietelor de actiuni iar detinerile de actiuni in alte tari ale zonei euro au crescut de la 20 la 40%. Infrastructura serviciilor financiare progreseaza avansind catre un sistem de transferuri si plati unic.
• Capacitatea de a face fata socurilor externe asociate cu ciclurile economice a fost mult imbunatatita odata cu adoptarea euro. Episodul prabusirii bursei americane in 2000 (criza dotcom) a fost mult mai bine suportat de tarile din zona euro in comparatie cu momente similare din trecut.
• Toate aceste dezvoltari pozitive au culminat cu crearea unui numar record de 16 milioane noi locuri de munca in zona euro, aducind somajul la cel mai scazut nivel din ultimii 15 ani. In alte domenii totusi adoptarea euro nu a adus rezultate pe masura asteptarilor:
• Cresterea potentiala ramane mult prea mica la aproximativ 2% pe an iar productivitatea muncii si-a redus ritmul de crestere de la 1,5% pe an in anii `90 la 1% pe an in ultimul deceniu. Ca urmare, venitul pe locuitor din zona euro a stagnat la 70% din nivelul atins de SUA.
• S-au mentinut diferente substantiale intre tarile zonei in ceea ce priveste inflatia si costurile unitare cu forta de munca. Aceste diferente reflecta intarzierea cu care se produc ajustarile de preturi si salarii in unele tari, sectoare sau produse si au ca rezultat pierderi de competitivitate si deficite externe ridicate.

Dar slabiciunile euro provin nu atat din lipsa sa de performanta cat din faptul ca nu reuseste, inevitabil de altfel, sa multumeasca si sa convinga pe toata lumea. Este un paradox faptul ca imaginea publica a euro nu reflecta corespunzator meritele sale.

Este bine documentata de exemplu observatia ca perceptia populatiei asupra inflatiei in tarile zonei euro este sistematic superioara inflatiei efective masurata de statistica. Deciziile de politica monetara ale Bancii Centrale Europene nu sunt intotdeauna potrivite pentru toate cele 15 tari membre, care se afla in faze diferite ale ciclulului lor economic si adesea euro sfarseste prin a servi drept tap ispasitor pentru politicieni care incearca sa gaseasca explicatii convenabile pentru esecurile politicilor economice nationale (sau pentru lipsa acestora). S-a constituit chiar un grup semnificativ de opozanti ai euro, care in Marea Britanie au fost suficient de numerosi si organizati pentru a impune negocierea unui statut special de "opt-out", dreptul de a ramane in afara euro, desi membru al Uniunii Europene. Danemarca a folosit precedentul britanic pentru a dobandi acelasi statut in vreme ce Suedia, desi este membru cu derogare ca si Romania, nu face nici un demers pentru a obtine admiterea in zona euro urmare a unui referendum din 2003 cand populatia a respins aceasta idee. Desi intre noii membri ai UE admisi dupa 2004 prevaleaza o atitudine pozitiva cu privire la adoptarea euro, se fac auzite si voci critice. Presedintele ceh Vaclav Klaus este cel mai vehement critic, el neezitind sa spuna ca moneda comuna a daunat Europei, fortind economii foarte diferite sa aplice o politica monetara comuna.14 Guvernul conservator din Polonia si-a exprimat de asemenea reticenta cu privire la euro si a propus organizarea unui referendum in 2010 pe aceasta tema. In sfarsit, chiar si in tari membre fondatoare ale UE apar ocazional pozitii disidente mergind pana la ideea retragerii din sistemul euro (Italia, Germania).

Toate acestea constituie mici fisuri in ambitiosul proiect al constructiei europene care, desi deocamdata fara importanta practica, se pot adanci in eventualitatea unei crize.

Intr-adevar, in primii sai zece ani de existenta euro nu a trebuit sa treaca testul unei crize suficient de grave care sa-i puna la incercare soliditatea. Actuala criza financiara nu a atins (inca) in mod serios zona euro iar impactul sau asupra economiilor tarilor membre ramane tolerabil: Irlanda, Spania, Italia sunt amenintate de recesiune si dezechilibre in crestere, dar acelasi lucru se intampla si in Danemarca, care si-a pastrat moneda si independenta politicii monetare. Marea Britanie s-a confruntat cu mai multe probleme in sectorul financiar decat tarile din zona euro asa ca deocamdata bilantul pare sa fie favorabil euro.

Euro ca moneda internationala

Actuala criza financiara internationala constituie, o uriasa oportunitate pentru ca euro sa-si intareasca statutul de moneda internationala. Chiar din prima decada a existentei sale euro a devenit dupa dolarul american a doua moneda ca importanta in lume. Valoarea stocului de obligatiuni emise in euro a depasit in 2004 valoarea titlurilor emise in dolari iar volumul creditelor acordate in euro de catre bancile europene catre clienti din afara zonei euro a crescut la 36% - fata de 45% cat se acorda in dolari. Euro este a doua cea mai tranzactionata moneda pe pietele interntionale si este utilizat in peste o treime din tranzactiile valutare.

Rezervele internationale constituite in euro au crescut de la 18% in 1999 la 25% in 2007. Cu toate aceste progrese, euro nu se situeaza inca la nivelul la care ar fi indreptatit avind in vedere dimensiunile si forta economiei europene. (vezi tabel) Partial, situatia se datoreaza rolului traditional de moneda internationala in care a fost promovat dolarul prin sistemul de la Bretton Woods. Desi mecanismul Bretton Woods a fost abandonat din 1973, dolarul nu a avut inlocuitor sau competitor pe scena interntionala: este suficient sa observam ca de exemplu in douazeci de ani, intre 1976 si 1996, ponderea rezervelor oficiale in dolari ale bancilor centrale a scazut numai de la 87% la 64%. Cotatia materiilor prime de baza se face inca in dolari si cea mai mare parte din comertul international se factureaza si deconteaza in dolari.

Tabel: Indicatori cheie ai pozitiei internationale relative,

UE, SUA, Japonia si China

Sursa: European Commission, European Economy News, nr. 10/2008

Situatia s-a schimbat dupa 1999 cand euro a oferit o alternativa credibila pentru toate functiile cerute de la o moneda internationala. Evolutiile recente din economia Statelor Unite si pe plan mondial tind sa mareasca interesul pentru euro ca moneda internationala. Volatilitatea monedei americane in ultimii ani a creat probleme exportatorilor de materii prime al caror pret este cotat in dolari; au aparut propuneri de a schimba cotatia in euro si doar pozitia unora din cei mai mari producatori cum ar fi Arabia Saudita a aparat suprematia dolarului ca referinta pentru petrol si alte materii prime. Aceiasi devalorizare a redus valoarea relativa a activelor financiare detinute in dolari, astfel ca multe tari, inclusiv China care are cele mai mari rezerve de dolari din lume, sunt interesate de diversificare, ca si investitorii privati.

Actuala criza financiara care a pornit din Statele Unite este resimtita in intreaga lume, dar va afecta in primul rand economia americana,. Sistemul financiar american, cel mai mare si mai sofisticat din lume, s-a dovedit extrem de vulnerabil si va trece multa vreme pana cand va recastiga increderea investitorilor nationali si internationali.

Eforturile guvernului american de a salva sistemul prin injectarea unor sume enorme au reusit sa previna colapsul insa economia ramane extrem de slabita: dupa unele calcule, datoria publica americana va atinge nivelul colosal de 17 trilioane dolari sau 113% din PIB15! La aceasta se adauga un deficit bugetar curent de aproximativ 3% din PIB anual - o povara ce va fi sanctionata de piete, ducind la slabirea pozitiei internationale a dolarului. Este pentru prima oara cand politica de benign neglect prin care autoritatile americane tolereaza deprecierea dolarului (cu consecinte favorabile in stimularea exporturilor si usurarea poverii datoriilor externe denominate in dolari) nu mai poate fi aplicata fara consecinte: investitorii au in euro o alternativa catre care se vor refugia.

Sunt create astfel conditii foarte favorabile pentru ca euro sa si consolideze rolul de moneda internationala pentru operatiuni financiare, constituire de rezerve sau comert exterior.

Nu exista perspective de aparitie in viitorul apropiat (de cateva zeci de ani) a unei alte monede cu pretentii internationale. Este adevarat ca succesul UE a incurajat planurile de creare a unor uniuni economice si monetare si in alte parti ale lumii. Singurul proiect care ar putea sa conduca la aparitia unei entitati economice comparabile ca dimensiuni cu Uniunea Europeana si Statele Unite este cel al ASEAN - Asociatia Natiunilor din Asia de Sud-Est. Banca de Dezvoltare a Asiei a publicat un raport in 2002 cu privire la costurile si beneficiile unei valute comune pentru ASEAN in care conchide ca "desi constrangerile pentru adoptarea unei monede comune de catre ASEAN sunt formidabile, pe termen lung o astfel de tinta merita a fi luata serios in considerare, in special deoarece, din punct de vedere al marimii optime, regiunea este la fel de potrivita pentru adoptarea unei monede comune pe cat era Europa inainte de Tratatul de la Maastricht."16 In 2003 au fost initiate discutii pentru crearea unei comunitati economice ASEAN avind ca orizont de timp anul 2020. Mai sunt initiative similare in zone precum America de Sud sau Comunitatea Statelor Independente. Putem conchide ca se contureaza astazi o structura financiara internationala bazata pe doua monede concurente, euro si dolarul, completate de cateva monede regionale care vor servi nevoile unor arii mai restrinse. Bine gestionat, un asemenea sistem va putea probabil sa raspunda nevoilor de dezvoltare a economiei globale pentru multe decenii.

Este insa cert ca se vor mentine presiuni si cautari pentru pasul urmator, care ar fi adoptarea unei monede internationale. Asa cum spunea Paul Volker, presedinte al Rezervei Federale americane (1979-1987), "O economie globala are nevoie de o moneda globala." Exista mai multe propuneri care ar duce la aparitia unei monede interntionale unice, cea mai cunoscuta fiind aceea a profesorului Robert Mundell: "Solutia mea ideala si de echilibru ar fi o moneda mondiala (dar nu o unica moneda mondiala) in care fiecare tara isi produce propria unitate care se schimba la paritate cu moneda mondiala. O putem numi dolarul universal sau, pentru a evita conotatiile parohiale nationale, intor, o compunere a cuvintelor "international" si a termenului francez pentru aur." Sistemul ar fi guvernat de un comitet desemnat de consiliul guvernatorilor al FMI si ar avea ca misiune sa vegheze la stabilitatea monedei mondiale stabilind in fiecare an cantitatea de moneda ce ar trebui scoasa pe piata in asa fel incat preturile sa ramana constante. "Beneficiile unei monede mondiale ar fi enorme. Preturile in intreaga lume ar fi denominate in aceiasi unitate si ar fi mentinute egale in diferite parti ale lumii in masura in care legea pretului unic ar fi lasata sa se manifeste. () comertul intre tari ar fi la fel de simplu ca cel intre diferite state americane." "O alta dimensiune a beneficiilor unei monede mondiale ar fi o mare ameliorare a politicilor monetare a probabil doua treimi din tarile lumii."

Exista dupa parerea mea nenumarate obstacole politice si chiar economice in calea realizarii unei monede internationale dupa reteta propusa de Mundell si nu cred ca un asemenea sistem ar functiona in practica - sa reamintesc numai cat de dificila este calibrarea politicii monetare la nivelul Uniunii Europene, in care se regasesc doar 15 membri cu conditii destul de apropiate! Calea catre o moneda internationala va fi diferita si va trece mai degraba printr-un proces de selectie competitiva intre mai multi concurenti intre care favoriti se situeaza in acest moment dolarul si euro. Alternativ, imbunatatirea functionarii pietelor financiare internationale si eliminarea restrictiilor in calea transferurilor de capital poate sa reduca atat de mult costul tranzactiilor incat sa faca caduca problema unei monede internationale.

Ceea ce este important pentru Romania este ca putem avea certitudinea ca prin adoptarea euro vom miza pe una din cele mai influente si mai promitatoare monede ale lumii.

CONCLUZII SI RECOMANDARI

Adoptarea euro este cel mai important proiect al primului deceniu dupa aderarea la UE. Succesul acestui proiect depinde de mobilizarea fortelor politice si sociale catre continuarea reformelor necesare atat pentru indeplinirea criteriilor de convergenta nominala cat si pentru cresterea competitivatii economiei romanesti astfel incat sa faca fata presiunilor care pot surveni odata cu pierderea scutului relativ oferit de politica monetara independenta si de fluctuatia cursului de schimb.

Una din cele mai importante decizii privitoare la trecerea la euro este cea de stabilire a momentului de intrare in mecanismul cursului de schimb ERM2 si apoi a datei de la care moneda nationala va fi efectiv inlocuita cu euro. Indeplinirea de o maniera satisfacatoare a criteriilor de la Maastricht este o preconditie; dincolo de aceasta insa, un numar mare de studii sugereaza ca este preferabil ca anterior declansarii procedurilor de adoptare a euro sa se procedeze la reforme care sa imbunatateasca competitivitatea economiei si capacitatea de gestionare a acesteia in lipsa instrumentelor de politica monetara.

Exista dupa parerea mea trei argumente foarte serioase in favoarea unei adoptari a euro imediat ce criteriile de la Maastricht pot fi indeplinite:

• In conditiile unei tari precum Romania, care a procedat deja la liberalizarea completa a contului de capital ca o conditie a admiterii in UE, politica monetara este deja supusa unor constrangeri care ii reduc mult valoarea de bariera de protectie a economiei. Asa de exemplu, folosirea ratei dobanzii ca instrument de politica monetara are limite inerente deoarece marirea semnificativa a ratei dobanzii pentru combaterea inflatiei atrage cresteri ale intrarilor de capital sub forma de plasamente care la randul lor creaza presiune pentru aprecierea monedei nationale si contribuie la deteriorarea contului curent. O reducere a ratei dobanzii are ca efect scaderea intrarilor de capital sub forma de plasamente dar si reducerea economisirii interne si o posibila depreciere a monedei nationale cu efect inflationist. Dar o mare parte a intrarilor de capital sub forma investitiilor directe ramane impredictibila, nefiind influentata de ratele dobanzilor. Intr-adevar, in tari caracterizate de rate scazute ale raportului capital/forta de munca, intrarile de capital in conditiile liberalizarii contului de capital sunt determinate de randamentele ridicate asteptate si prin urmare suntprea putin influentate de regimul cursului de schimb18. Politica monetara nu poate pur si simplu controla efectele ce apar din aceste fluxuri.
• Avertizarile privitoare la riscurile unei adoptari prea timpurii a euro se bazeaza pe teoria Zonei Monetare Optime. Una din asertiunile fundamentale ale acestei teorii este aceea ca o tara ce adera la o uniune monetara fara a fi indeplinit in prealabil conditiile necesare risca sa sufere socuri asimetrice semnificative pe care nu le poate combate in lipsa politicii monetare independente. Studii mai recente tind sa indice insa ca o uniune monetara are, in anumite conditii, o capacitate de auto-validare in sensul ca ea poate deveni optima chiar daca unele tari nu indeplinesc conditiile cerute19. Cu alte cuvinte, uniunea monetara are o forta modelatoare ce schimba configuratia economiilor participante pentru a le face compatibile cu functionarea in cadrul uniunii si experienta UE, care nu a fost niciodata o zona monetara optima deplina, pare sa sustina aceasta afirmatie.
• Prelungirea perioadei de pregatire pentru adoptarea euro nu garanteaza ca in final economia va fi mai bine adaptata. Dimpotriva, prelungirea acestei perioade risca sa duca la diluarea eforturilor de reforma si la pierderea motivatiei. Situatia este asemanatoare cu cea din perioada de pregatire pentru aderarea la UE, cand periodic revenea argumentul ca ar fi binevenita o temperare a eforturilor de aderare pentru a da timp economiei sa se pregateasca corespunzator pentru a face fata concurentei de pe piata unica. Dincolo de un punct insa pregatirea pentru o schimbare se face in si prin procesul de schimbare in sine.

In cazul Romaniei, calendarul schitat prin Programul de Convergenta din 2007, care prevede trecerea la euro in 2014, este inca perfect realizabil cu conditia ca acest obiectiv sa fie clar asumat politic si sa se inceapa de urgenta un program sistematic de masuri care asigure indeplinirea tuturor conditiilor si mobilizarea tuturor institutiilor care vor juca un rol in acest proces. Este necesara elaborarea unei strategii nationale de trecere la euro si organizarea unui comitet care sa organizeze si sa coordoneze activitatile.

Criza financiara internationala face mai dificila sarcina adoptarii euro de catre Romania. Desi nu au repercusiuni directe semnificative in Romania, turbulentele de pe pietele internationale maresc incertitudinile si sporesc dificultatile de gestionare a politicilor economice si monetare. Incadrarea in criteriile de la Maastricht impune in aceste conditii mai multa disciplina si rigoare, politici fiscale si bugetare prudente, echilibru intre cresterea salariilor si productivitate, politici de venituri mai putin expansioniste - masuri in general impopulare, care ridica problema asumarii costului politic.

Aceiasi criza financiara internationala va avea ca efect o crestere a exigentelor Bancii Centrale Europene in momentul in care va examina candidatura unui stat membru cu derogare si Romania trebuie sa se pregateasca pentru un examen cu toleranta zero.

Insa criza financiara actuala scoate in evidenta si avantajele pe care le au mai ales statele mici care beneficiaza de umbrela de protectie a uneia din cele mai puternice monede din lume.