PRODUCTIVITATEA SI CRESTEREA DURABILA A PRODUCTIVITATII MUNCII

PRODUCTIVITATEA SI CRESTEREA DURABILA A PRODUCTIVITATII MUNCII

In Europa, cresterea economica a depins traditional de cresterea volumului fortei de munca, de nivelul investitiilor in mijloacele de productie si de cresterea nivelului de educatie. Acest model nu mai functioneaza astazi la fel de bine ca in trecut. Oferta de forta de munca nu mai creste, ci dimpotriva, se reduce. Intreprinderile sunt mai putine dispuse ca inainte sa investeasca in capital fizic. Munca insasi s-a schimbat, activitatile cu utilizare intensiva a mainii de lucru fiind inlocuite treptat de cele cu utilizare intensiva de capital, iar capitalul uman devine tot mai important. De asemenea, se trece tot mai mult de la munca manuala care necesita mai putina formare la munca inalt calificata (bazata pe cunoastere), care necesita o formare specializata. Investitiile in programe de formare de baza nu mai aduc castiguri de productivitate la fel de mari ca inainte.

Structura economiilor UE este in schimbare si accentul, in ceea ce priveste factorii de productie, trece tot mai mult dinspre capitalul fizic inspre capitalul uman. Conform Comisiei, cererea de forta de munca in UE s-a deplasat deja dinspre calificarile traditionale inspre forta de munca inalt calificata. Acest lucru reflecta schimbarea continutului muncii in sine mai curand decat schimbari intervenite in alocarea sectoriala a locurilor de munca.

Pe langa factorii de crestere economica traditionali (cresterea volumului fortei de munca, investitiile in mijloace de productie, cresterea nivelului de educatie), este nevoie sa se creeze elemente complementare, capabile sa genereze crestere durabila. In primul rand, trebuie ca productivitatea sa creasca in raport cu nivelurile actuale. In al doilea rand, trebuie gasite metode de stopare a diminuarii volumului fortei de munca. In al treilea rand, este nevoie ca lumea muncii sa devina mai atractiva.

Productivitatea muncii a crescut constant in Europa de la terminarea razboiului. Spre sfarsitul anilor 1960, aceasta crestea cu o rata medie anuala de circa 5% pe ora de munca. Incepand cu anii 1980, cresterea productivitatii muncii si-a incetinit ritmul, astfel ca, la inceputul anilor 2000, media de crestere anuala era de doar 1-2%. Modificarea cifrelor de productivitate ale statelor membre in ultimii ani poate fi explicata pe baza mai multor factori, care actioneaza din directii diferite. Cresterea medie a productivitatii muncii in Europa a fost stimulata de aderarea noilor state membre, in care nivelul de pornire al productivitatii era mai redus decat in vechile state membre. Cu toate acestea, numarul de locuri de munca cu productivitate scazuta a crescut in intreaga Europa. Acestea cuprind locurile de munca slab platite si mai putin calificate din sectorul serviciilor, dar si multe activitati desfasurate in cadrul unor contracte atipice. Aceasta tendinta a contribuit la scaderea ratei de crestere a productivitatii.

In industrie, cresterea de productivitate a crescut cel mai rapid in sectoarele bazate pe tehnologie. Procentul de astfel de sectoare in industria globala este mic, ceea ce Comisia considera ca poate indica potentiale probleme. Cu cat procentul lor din valoarea adaugata totala este mai mare, cu atat vor contribui mai mult la cresterea reala a productivitatii si a veniturilor in economie. Aceste sectoare sunt, in mod invariabil, lidere in invocare si modernizare, precum si in difuzarea noilor tehnologii, inclusiv la nivel transfrontalier.

Astfel, calculele mecanice pentru compararea nivelurilor de productivitate pot duce la concluzii gresite, daca nu se tine seama de continutul efectiv al diferitelor sectoare. Acelasi lucru este valabil si in sectorul public, unde tintele de crestere a productivitatii trebuie sa tina seama, de asemenea, de obiectivele de politici sociale si publice, precum si de cerinta de a garanta un climat favorabil inovatiei si cresterii productivitatii.

Pentru intreprinderi, cresterea productivitatii este cruciala, intrucat reprezinta cheia competitivitatii lor. Intrucat preturile sunt, in buna masura, determinate de pietele mondiale, iar productivitatea nu poate creste nedefinit prin investitii traditionale in masini si echipamente, trebuie utilizate alte mijloace. Pentru intreprinderi, crestere productivitatii inseamna o crestere mai lenta a costurilor, ameliorarea competitivitatii preturilor si a masei salariale, locuri de munca mai sigure (si, prin urmare, mai atractive), evolutia sarcinilor si a organizarii, mai multa valoarea adaugata in beneficiul clientilor cu mai putine resurse, cresterea profiturilor, sanse mai bune de crestere si de supravietuire pe piata si un teren mai sigur pentru investitii si pentru dezvoltarea activitatilor.

La analizarea productivitatii si a ratei de ocupare a fortei de munca, este important sa se faca distinctie intre impactul pe termen scurt si cel pe termen lung. Pe termen scurt, poate sa existe o corelare negativa intre cresterea productivitatii si rata de ocupare a fortei de munca. Restructurarile industriale par sa mareasca media de crestere a productivitatii muncii si sa scada rata de ocupare. In aceasta situatie, este necesara o interventie substantiala a politicii pietei fortei de munca, intrucat anumiti lucratori poseda competente profesionale depasite si, ca urmare, devin someri. Sunt necesare noi forme de protectie impotriva somajului, pentru ca capacitatile si competentele profesionale ale cat mai multor lucratori sa fie adaptate in mod flexibil. In avizul sau privind liniile directoare ale politicilor de ocupare a fortei de munca, CESE face mai mult recomandari pentru cresterea eficientei masurilor politice.

Pe termen lung, se poate creste rata de ocupare a fortei de munca prin cresterea productivitatii muncii. Respectiv, impactul combinat al tehnologiei si al anumitor componente ale calitatii muncii genereaza crestere, ceea ce duce la crearea de locuri de munca si la un grad mai mare de ocupare a fortei de munca. Totusi, toate aceste nu se intampla in mod automat, ci depind de capacitatea industriei de a spori intensitatea utilizarii fortei de munca in cadrul cresterii si de a mari ritmul de crestere a productivitatii pe termen lung, aspecte legate atat de calitatea in munca, cat si de gradul de satisfactie profesionala.

Existe mai multe cai prin care intreprinderile pot cauta sa-si mareasca productivitatea. In special, unele intreprinderi cotate la bursa isi evalueaza competitivitatea pe termen scurt pe baza veniturilor si costurilor trimestriale. Abordarea de tip "profituri rapide" este vizibila imediat la locul de munca prin aceea ca nu se realizeaza investitii productive si nu se acorda nici un fel de atentie competentelor si capacitatilor personalului. In unele cazuri, intreprinderile nu dispun de mijloacele financiare necesare in acest scop. Adesea, conditiile de angajare si de salarizare sunt stabilite in conformitate cu niste cerinte minime, cu consecinte sociale serioase, pe termen lung. Acest tip de abordare pune in pericol competitivitatea globala a Europei. Europa nu-si poate depasi concurentii printr-o combinatie de productivitate slaba a muncii, conditii de lucru proaste si salarii mici.

In mod traditional, eficienta capacitatii de productie s-a imbunatatit prin modernizarea conditiilor de productie si prin dezvoltarea organizarii productiei, pentru a raspunde mai bine cererii. S-au realizat investitii in masini si echipamente. Si, ca rezultat, nivelul general al productivitatii a crescut. Productivitatea poate creste, de asemenea, treptat, prin rationalizarea si perfectionarea modelelor de activitate si prin dezvoltarea de produse si servicii, cu aplicarea unor metode de productie mai inteligente. Cu toate acestea, cele mentionate anterior nu sunt suficiente daca nu functioneaza eficient colaborarea la locul de munca, daca salariatii nu sunt motivati sa munceasca sau daca exista probleme ale mediului profesional, care impiedica performanta muncii.

Mentinerea cresterii economice necesita reforme structurale, profunde. Productivitatea poate fi crescuta rapid printr-o schimbarea strategica radicala, atunci cand o intreprindere isi reorganizeaza complet modul de functionare si se orienteaza, astfel, spre o noua modalitate de crestere. In astfel de cazuri, locurile de munca ce necesita competente invechite dispar in mod inevitabil, dar, in acelasi timp, se creeaza locuri de munca noi, adesea de o mai buna calitate. Intreprinderile care se reinnoiesc creeaza produse noi si noi lanturi de valori. Factorii-cheie intr-un astfel de proces sunt viteza, capacitatea de inovare si de adaptare si implicarea personalului in proces.

Este interesant de examinat productivitatea ca aspect al performantelor intreprinderii. Performanta poate fi impartita in aspecte interne si externe. Performanta externa masoara capacitatea intreprinderii de a functiona bine in mediul sau. Totusi, productivitatea este privita cel mai adesea ca o caracteristica interna a unei intreprinderi, ba chiar ca o caracteristica a unui individ, a unei masini sau a unei celule de productie anume.

Aspectele interne ale performantei unei intreprinderi sunt inovarea si productivitatea, pentru care constituie conditii preliminare aptitudinile si cunostintele, gradul de satisfactie al personalului si atitudinea pozitiva fata de schimbare, precum si tehnologia. Din cele anterioare, decurg calitatea si raportul costuri-eficienta. Aspectele externe sunt competitivitatea, gradul de satisfactie al clientilor si cota de piata, din care decurg lichiditatea, rentabilitatea si solvabilitatea. Diferitele aspecte ale performantei interactioneaza ca intr-o spirala. Spre exemplu, cresterea productivitatii duce la costuri unitare mai mici, ceea ce antreneaza sporirea competitivitatii intreprinderii. La randul sau, aceasta inseamna ca intreprinderea are succes pe piata si rentabilitatea sa creste. Drept urmare, intreprinderea acumuleaza bogatie, pe care o poate investi in formare, mijloace de productie si instrumente de asistenta manageriala, imbunatatind astfel conditiile preliminare ale productivitatii. Putem numi acest proces spirala ascendenta a productivitatii. In acelasi mod, se poate descrie si un proces care sa conduca la o spirala descendenta a productivitatii.

Cresterea durabila a productivitatii inseamna ca intreprinderile si organizatiile se pregatesc sa se confrunte cu riscurile viitoare anticipand schimbarile si adaptandu-se rapid si in mod flexibil la acestea. In aceste intreprinderi, toata lumea este dedicata dezvoltarii continue a competentelor si cunostintelor, se tine seama de bunastarea personalului, iar salariatii iau parte in mod activ la luarea deciziilor, in special a celor care le afecteaza munca.