AGENTII ECONOMICI IN SISTEMUL ECONOMIEI DE PIATA

Conceptul de "agent economic" in economia de piata

Tipologia agentilor economici. Caracteristici ale acestora

3. Rolul si functiile agentilor economici in dezvoltarea si diversificarea activitatii economice

1. Conceptul de "agent economic" in economia de piata

In cadrul sistemelor economice au loc o serie de procese si fenomene complexe iar explicarea lor trebuie sa tina seama de faptul ca aceste sisteme sunt formate din agenti economici, ale caror actiuni si interactiuni dau substanta si sens vietii economice. Prezenta agentilor economici reprezinta factorul de baza al desfasurarii activitatii la orice nivel, ei avand o dubla calitate - atat de producatori cat si de consumatori.

Termenul de "agent economic" este intalnit foarte frecvent in contextul economiei de piata. Adesea el se foloseste sinonim cu termenii de subiect al activitatii economice, operator economic, de subiect de proprietate, centru de decizie economica sau financiara etc. Oricare ar fi termenul folosit, sensul general este acela de participant la viata economica.

Generic, prin agent economic se intelege o persoana sau un grup de persoane indeplinind functii bine determinate in viata economica.

Agentii economici sunt entitati de natura sociala, cu o existenta recunoscuta si, eventual, oficializata ca atare, prin care anumiti subiecti - indivizi sau grupuri - concep si promoveaza, in mod coerent, actiuni decurgand din interesele lor. Orice agent economic poate fi identificat prin cuplul subiect - functie. Exercitarea de catre agentii economici, intr-un context spatio-temporar dat, a functiilor lor specifice, se articuleaza intr-o viata economica organizata.

Dictionarul Complet al Economiei de Piata ne ofera urmatoarea explicatie pentru "agent economic":

1. Este o notiune care desemneaza persoanele fizice sau juridice (regii autonome, societati comerciale, companii, asociatii, corporatii, cooperative, intreprinderi, fabrici) care desfasoara o activitate economica de productie, de comercializare a produselor, depozitare, conservare etc. Caracteristic pentru agentii economici, in conditiile economiei de piata, este faptul ca ei functioneaza in mod liber pe baza de gestiune economica si au autonomie financiara.

2. In sens restrans, prin agent economic se intelege un centru de decizie (indivizi, organisme) sau de actiune.

Ca termeni sinonimi, se mai utilizeaza si intreprinzator, unitate economica etc.

In sistemul conturilor nationale, acceptiunea data termenului de agent economic este mai extinsa decat cel de unitate economica.

Institutul National de Statistica face distinctie intre agent economic si agent social. Astfel, agentul economic reprezinta organizatia (pluripersonala sau unipersonala) cu personalitate juridica, creata pentru a desfasura activitati definite in baza Legii nr. 15/1990, a Legii nr. 31/1990 si respectiv a Legii nr. 507/2002, iar agentul social reprezinta organizatia (pluripersonala sau unipersonala) cu personalitate juridica, creata pentru a desfasura o activitate dedicata interesului social.[1]

2. Tipologia agentilor economici. Caracteristici ale acestora

Gama functiilor specifice exercitate de agentii economici permite definirea tipologiei acestor agenti.

In prezent, pe plan mondial, cea mai larga utilizare cunoaste tipologia ce sta la baza sistemului de evidenta statistica a conturilor nationale. In cadrul ei se disting:

- agenti producatori de bunuri si servicii, de natura firmelor (intreprinzatorilor);

- agenti consumatori, de natura gospodariilor (menajelor);

- agenti financiari, reprezentati de institutiile financiare, bancare si de asigurari;

- administratiile (publice si private);

- strainatatea ("restul lumii"), reprezentand agentii apartinand altor economii nationale, unitatile de comert exterior si cooperare economica, tehnico-stiintifica, financiar-bancara internationala.

Agentii producatori, impreuna cu cei consumatori, constituie categoria agentilor non-financiari. Complementar cu aceasta prima categorie se distinge o a doua, respectiv cea a agentilor financiari. Existenta lor reflecta o anume autonomie a proceselor din sfera financiar-monetara fata de cele din economia reala, bancile, institutiile financiare, de credit si de asigurari desfasurand o activitate specializata, functiile lor fiind decisive pentru formarea si utilizarea resurselor monetare, valutare si financiare.

In economiile contemporane apare si se manifesta necesitatea existentei unui agent de sine statator respectiv administratiile, care se ocupa cu furnizarea unor bunuri si servicii de utilitate publica (invatamant, ocrotirea sanatatii etc.), prin colectarea si redistribuirea de resurse de la ceilalti agenti si alocarea lor conform interesului public.

"Restul lumii" reprezinta generic corespondentul extern al agentilor economici nationali implicati in relatii cu strainatatea.

In functie de statutul lor, agentii economici pot fi grupati in:

- interni;

- externi.

Cei interni pot fi nationali sau straini (intreprinderile straine care activeaza pe teritoriul national, muncitori temporari din strainatate care lucreaza pe teritoriul national, turistii straini, functionarii si diplomatii straini, reprezentantele diplomatice straine care functioneaza pe teritoriul national).

Agentii economici externi cuprind: turistii din tara aflati in strainatate; salariatii care lucreaza in alte tari; functionarii si diplomatii aflati in misiune in strainatate.

Luand in considerare criteriul dimensional (si aici trebuie avuti in vedere o serie de indicatori ca: numarul de lucratori, valoarea capitalului, volumul productiei, cifra de afaceri, marimea profitului), agentii economici (intreprinderile) pot fi: mici, mijlocii si mari. In concordanta cu criteriile emise de EUROSTAT se efectueaza delimitarea intreprinderilor in urmatoarele intervale: microintreprinderi (0-9 salariati), intreprinderi mici (10-49 salariati), intreprinderi mijlocii (50-249 salariati) si intreprinderi mari (250 de salariati si peste).

Pentru a evita o parte a restrictiilor impuse de piata sau de alti factori din afara acesteia, intreprinderile cauta sa devina din ce in ce mai puternice, sa-si adapteze productia, dar si organizarea activitatii la schimbarile ce intervin in conditiile tehnice, tehnologice, economice si sociale. Astfel, are loc un proces de concentrare economica, caracterizat prin diminuarea numarului intreprinderilor si sporirea puterii economice a fiecareia dintre ele, atat pe baza autofinantarii cat si prin fuziune.

Principalele forme de concentrare - fuziune a intreprinderilor sunt:

- concentrarea pe orizontala, care grupeaza unitati economice care fabrica acelasi produs si vizeaza o specializare pe plan tehnologic;

- concentrarea pe verticala, care reuneste unitati economice complementare, realizandu-se o unitate ce cuprinde un intreg circuit economic, de la aprovizionare pana la desfacere si organizarea service-ului pentru clienti;

- concentrarea prin conglomerat, prin care sunt grupate unitati independente sub aspect tehnic, economic, juridic, dar legate intre ele din punct de vedere financiar, riscurile fiind repartizate asupra tuturor unitatilor ce fac parte din conglomerat.

In contextul economiei de piata conform criteriului proprietatii ce sta la baza constituirii lor, se intalnesc mai multe tipuri de intreprinderi:

- intreprinderea individuala, unde patrimoniul apartine unei singure persoane, care foloseste direct factorii de productie. De regula, aceste intreprinderi sunt mici, o parte a activitatii lor fiind destinata autoconsumului si cealalta, pietei, proprietarul conducand direct activitatea intreprinderii;

- intreprinderea privata (de familie) ca persoana fizica, se caracterizeaza prin aceea ca proprietarul privat - individual angajeaza lucratori, conducerea sa fiind realizata, de obicei, de catre proprietar sau prin reprezentantii sai (manageri). Intreprinzatorii privati (persoane fizice independente si asociatii familiale) sunt infiintati in baza Legii 507/2002.

intreprinderea individual-asociativa (cooperativa) reprezinta unitatea de productie cea mai cunoscuta, ea fiind constituita prin consimtamantul liber al unor proprietari individuali care devin membri cooperatori. Dreptul de proprietate asupra patrimoniului este extins asupra tuturor membrilor cooperatori care gestioneaza in comun cooperativa, isi insusesc salariul corespunzator pentru activitatea prestata in cadrul ei si isi impart profitul/pierderile proportional cu capitalul detinut. Societatile cooperatiste reprezinta societatile cu capital de tip cooperatist infiintate sau reorganizate in baza Decretelor-Lege nr. 66/1990 si nr. 109/1996.

- intreprinderea privat - asociativa, ca persoana juridica, se prezinta sub forma societatilor comerciale.

- intreprinderea publica se particularizeaza prin faptul ca resursele sale apartin in totalitate statului sau unor administratii publice locale. Aceasta se mai numeste "regie autonoma" sau "regie publica" si este infiintata prin Hotarari guvernamentale sau ale administratiei locale.

Regia autonoma are ca obiect de activitate producerea de bunuri economice in vederea obtinerii de profit, prin gestionarea bunurilor statului sau, exercitarea unor functii acordate de stat ca perceperea de impozite, administrarea de domenii publice etc.

- intreprinderile mixte sunt reprezentate de acele unitati economice al caror capitaluri sunt formate prin participarea unor proprietari, individuali, privati, individuali si privati, asociati, precum si a diferitelor intreprinderi publice. Asemenea intreprinderi se pot constitui si cu participarea agentilor economici din una sau mai multe tari.

Avand in vedere faptul ca sfera cea mai larga de cuprindere in economie o au societatile comerciale (infiintate in baza legii nr. 31/1990), se impune folosirea mai multor criterii de clasificare pentru surprinderea particularitatilor acestora.

Dupa forma de constituire si functionare, se cunosc urmatoarele tipuri de societati comerciale:

- societati in nume colectiv (SNC);

- societati in comandita simpla (SCS);

- societati in comandita pe actiuni (SCA);

- societati cu raspundere limitata (SRL);

- societati pe actiuni (SA), inclusiv societati nationale si companii nationale

Dupa obiectul de activitate[2], societatile comerciale pot fi:

a) Societati de productie;

b) Societati de desfacere a marfurilor;

c) Societati de constructii montaj si exploatari miniere;

d) Societati de prestari servicii (funciare, asigurari, transporturi etc.).

Avand in vedere modul de formare a capitalului social, societatile pot fi:

- societati de persoane (SNC, SCS) - aportul la capitalul social de regula nu e transmisibil, asociatii raspunzand solidar si nelimitat pentru obligatiile societatii;

- societati de capitaluri (SA) - capitalul social se constituie prin actiuni transmisibile, iar raspunderea e limitata la capitalul subscris de fiecare actionar.

Agenti economici elementari si agregati

Agentii economici elementari reprezinta entitatile primare autonome ale vietii economice. Categoria agentilor economici elementari formeaza obiectul de studiu al microeconomiei.

Prin abordarea analitica a proceselor economice poate fi pusa in evidenta existenta si functionalitatea lor specifica, se pot identifica formele lor elementare de manifestare.

Tipologia agentilor economici primari implicati in functionarea economiilor contemporane s-a diversificat foarte mult, crescand si gradul de interactiune si interdependenta dintre acestia.

Principalele trasaturi care sunt specifice unui agent economic elementar sunt:

- este identificabil si posibil de observat ca subiect distinct al vietii economice, fie in calitate de persoana sau grup de persoane fizice, fie in calitate de persoana juridica;

- este purtatorul unor interese proprii, ireductibile, pe care le converteste in scopuri ale actiunii sale;

- are un comportament specific, constand in decizii si actiuni, elaborate si indeplinite in mod autonom de catre agentul respectiv;

- dispune de resurse si capabilitati proprii care ii permit sa-si promoveze comportamentul adoptat;

- are capacitatea de a initia si intretine relatii cu alti agenti economici elementari, de a-si exercita influenta asupra mediului sau ambiant si de a recepta, la randul sau influentele acestuia.

Agentii economici agregati reprezinta clase de agenti economici elementari care indeplinesc functii similare.

Agentii agregati formeaza obiectul de studiu al macroeconomiei; ei au insa o existenta pur virtuala si agregarea lor se refera strict la o abordare tipologica bazata pe similitudinea comportamentelor unor agentii elementare, fara a se pierde identitatea si autonomia lor.

Agentul agregat intreprinderi (firme) grupeaza toate unitatile institutionale a caror functie principala este producerea de bunuri materiale si servicii (nonfinanciare) destinate pietei. Aceste unitati sunt de tipul societatilor de capitaluri, cooperativelor si asociatiilor cu personalitate juridica, intreprinderile individuale si intreprinderile publice. Veniturile lor provin din vanzarea productiei, iar scopul activitatii lor il constituie obtinerea de profit, ceea ce face ca ei sa fie incadrati in sectorul afacerilor existent in fiecare economie nationala.

Agentul agregat gospodarii (menaje) reprezinta agentul economic purtator al calitatii de consumator de bunuri personale. El cuprinde toate entitatile care obtin venituri si organizeaza folosirea lor pentru a cumpara si consuma bunurile de care au nevoie, pentru a face economii etc. (familii, celibatari, diferite comunitati consumatoare). Veniturile menajelor provin din remunerarea salariatilor, din titluri de proprietate, precum si din transferurile efectuate de celelalte sectoare. Din acest punct de vedere, gospodariile se incadreaza, in functie de activitatea capului de familie, intr-o anumita categorie socio-profesionala: salariatii, liber profesionistii, proprietari de valori mobiliare si imobiliare, fermieri, mici intreprinzatori, pensionari etc.

Agentul agregat institutii financiare, de credit si societati de asigurari reuneste unitatile institutionale (private, publice si mixte) a caror functie principala este cea de intermediar financiar intre ceilalti agenti economici; ele colecteaza, transforma si redistribuie disponibilitatile financiare, sau (in cazul celor de asigurare) transforma riscurile individuale in riscuri colective. Resursele principale ale acestor unitati sunt constituite din fondurile provenite din angajamente contractate (depuneri la vedere si la termen, bonuri de casa, obligatiuni etc.), dobanzi primite, prime de asigurare etc.

Agentul agregat administratii publice reprezinta acel agent economic care exercita functia de redistribuire a venitului si avutiei pe baza serviciilor non-marfare prestate, in cazurile in care intreprinderile (sectorul afacerilor) nu ofera astfel de servicii pe piata sau le ofera in cantitati insuficiente. Din aceasta categorie de agenti economici fac parte administratiile centrale si locale de stat dar si celelalte institutii publice care presteaza servicii non-marfare pentru colectivitate (cele prestate in sistemul invatamantului public, protectiei sociale, in cadrul justitiei etc.). Veniturile principale ale acestui sector provin din varsamintele obligatorii efectuate de catre unitatile care apartin celorlalte sectoare.

Administratiile private grupeaza organismele private fara scop lucrativ (organizatii, asociatii, fundatii etc.) care au ca obiect de activitate prestarea de servicii non-marfare pentru diferite categorii de persoane sau colectivitati. Resursele lor financiare provin in principal din contributii voluntare, cotizatii, venituri pe proprietati etc.

Agentul agregat strainatatea desemneaza generic celelalte economii nationale si unitatile lor autonome (nerezidente in tara de referinta) cu care agentii economici interni intra in tranzactii economice. Exteriorul reprezinta un agent economic specific, el grupeaza unitatile nerezidente, in masura in care acestea efectueaza operatii cu unitatile rezidente; in aceasta categorie intra si reprezentantele unor organizatii straine si internationale aflate pe teritoriul tarii de referinta.

Unitatile economice producatoare de bunuri si servicii

Pentru a ne satisface nevoile trebuie sa producem. Unitatea de baza a sectorului productiv al economiei este intreprinderea.

Productia se realizeaza in intreprinderi. Unele sunt foarte mici - aici lucreaza mestesugari, comercianti de pravalie, mici agricultori. Altele sunt foarte mari si utilizeaza zeci de mii de persoane, raspandite in mai multe tari ale lumii.

Este incontestabil rolul pe care l-au avut si il au intreprinderile mari datorita puterii lor financiare, capacitatii investitionale si de inovare. Avantajele lor fata de firmele mici sunt legate si de reducerea costurilor, utilizarea pe scara larga a rezultatelor, diversificarea productiei si dispersarea riscului, avantajele pe pietele de aprovizionare si desfacere, in obtinerea de credite, in lupta de concurenta etc., dar firmele mari au si o serie de avantaje legate de adaptarea mai greoaie la schimbarile pietei, conducerea firmei s.a.

Firmele mici raman importante in economie, indeplinind functii pe care cele mari nu le pot realiza eficient. De obicei, ele nu au un caracter complementar fata de firmele mari, in multe domenii ele functionand ca subfurnizori ai acestora (in tarile dezvoltate, peste 90% din numarul total de intreprinderi, sunt mici si mijlocii).

Intreprinderea, fiind o unitate de productie, se raporteaza de la inceput, cu intreaga activitate si permanent, la conditiile oferite de piata. Intreprinderea isi justifica oportunitatea si stabileste cu rigurozitate: dimensiunile productiei, ce produce si cum isi diversifica produsele, cat personal angajeaza si cum il salarizeaza, pietele de desfacere a marfurilor si serviciilor, nivelul preturilor si al profitului, sursele de capital si costurile produselor etc.

Astfel, intreprinderea se poate defini ca una sau mai multe unitati de productie, apartinatoare unui singur proprietar sau mai multor intreprinzatori - proprietari, care pe baza informatiilor oferite de piata si prin mecanismele ei organizeaza producerea si desfacerea bunurilor si serviciilor cu scopul obtinerii de profit.

Conform "Recomandarii nr. 696/1993 a EUROSTAT", privind unitatile de observare statistica, intreprinderea este o grupare de unitati legale care se constituie ca o unitate organizationala de productie de bunuri, servicii comerciale, sau servicii de interes social, care beneficiaza de o autonomie de decizie, mai ales pentru asigurarea resurselor sale curente.[3]

Fluctuatia pietelor, a diferitelor segmente ale ei, confera intreprinderii un dinamism si o mobilitate deosebita, poate duce la necesitatea restructurarii si readaptarii continue la activitatea economica, la disparitia sau inmultirea spectaculoasa a firmelor de afaceri.

Pe langa faptul ca intreprinderea se situeaza in centrul proceselor economice, ca unitate de baza a complexului economic national, ea este si principala veriga in asigurarea unei circulatii monetare sanatoase, tranzitand fluxurile monetare din aval inspre amonte si contribuind astfel la accelerarea vitezei de rotatie a masei monetare.

In economia romaneasca intreprinderea apare fie sub forma societatilor comerciale, fie sub forma regiei autonome, diferenta intre cele doua fiind data numai de caracterul proprietatii. Patrimoniul societatilor comerciale este in proprietatea privata, fiecare societate fiind proprietara deplina a patrimoniului ei, in timp ce patrimoniul regiei autonome este proprietate de stat. In rest, ambele forme de intreprindere functioneaza la fel, atat in privinta organizarii raporturilor cu tertii cat si in ceea ce priveste raporturile cu statul.

Intreprinderile foarte mici sunt organizate, de regula, ca societati in nume colectiv cu 2-3 asociati, in timp ce intreprinderile mijlocii, de regula din ramura prestatiilor de orice fel si din comert sunt organizate fie ca societati in comandita, fie, mai adeseori, ca societati cu raspundere limitata. Activitatea de mare productie, mai ales in industrie, dar si in agricultura se desfasoara in cadrul societatilor pe actiuni capabile sa mobilizeze disponibilitatile banesti ale unei mari mase de detinatori si sa le transforme in capitaluri productive.

Societatile in nume colectiv, societatile in comandita simpla precum si societatile cu raspundere limitata sunt asociatii intre un numar redus de parteneri, care fiecare in parte detine, sub forma partilor sociale, o parte mai mare sau mai mica din capitalul societatii; asociatii sunt legati prin contractul de societate; iesirea unui asociat din societate pune sub semnul intrebarii mentinerea societatii in nume colectiv sau in comandita simpla; in ceea ce priveste societatea cu raspundere limitata, un asociat nu-si poate vinde partea sociala decat cu acordul celorlalti asociati.

Asistam asadar la un fel de personalizare a capitalului societatii, dreptul de proprietate asupra lui sau asupra unei parti din el, neputand circula independent pe piata financiara.

Societatea pe actiuni este cea mai reprezentativa forma de societate comerciala din categoria intreprinderilor de talie mijlocie-mare. Capitalul ei social se formeaza prin aportul actionarilor - persoane fizice si juridice - subscriind fiecare o anumita fractiune din capitalul social sub forma de titluri de valoare (actiuni) emise de societate, acestia devenind co-proprietari, proportional cu aportul lor. Actionarii isi pot vinde actiunile in orice moment fara ca societatea sa sufere vreo schimbare si fara a fi nevoie de acordul celorlalti actionari. Asistam deci la o circulatie a dreptului de proprietate pe piata financiara.

In baza calitatii lor de co-proprietari, actionarii exercita, direct sau prin reprezentanti alesi de ei - conducerea generala a societatilor pe actiuni la care au subscris capital; lor le revine adoptarea deciziilor majore, cum sunt: repartizarea profitului pe destinatii, suplimentarea capitalului social prin emiterea de noi actiuni, eventuala fuziune cu o alta societate, dizolvarea societatii etc. La nivelul societatilor pe actiuni are loc o separare a functiei manageriale de cea de proprietate ceea ce asigura o conducere tehnica si economica superioara, decizii fundamentate temeinic in desfasurarea activitatii societatii. Societatile pe actiuni sunt conduse de un consiliu de administratie si un numar de directori executivi desemnati de catre actionari din randul specialistilor de management; acestia sunt imputerniciti sa exercite, in mod autonom si pe baze profesionale, administrarea societatii in interesul proprietarilor ei. Administrarea societatii pe actiuni presupune, in aceste conditii, cheltuieli relativ ridicate. Dar, ele dispun de posibilitati extinse de dezvoltare, prin reinvestirea unei parti din propriul profit, dar si prin atragerea de capital suplimentar ca urmare a plasarii unor noi actiuni. O gestiune competenta a acestor societati le poate asigura cresterea valorii de piata a actiunilor emise, ca expresie a increderii investitorilor in perspectivele lor de profitabilitate.

Regiile autonome ale statului se organizeaza si functioneaza, potrivit Legii 15/1990, in ramurile strategice ale economiei nationale: industria de armament, exploatarea minelor si a gazelor naturale, posta si transporturi feroviare, precum si in unele domenii apartinand altor ramuri. Asemenea intreprinderi, al caror patrimoniu face obiectul proprietatii publice avand ca titular statul, municipalitatile, comunele etc., functioneaza tot pentru piata, ca si societatile comerciale, ele au autonomie in gestionarea activitatii proprii si sunt create in situatiile in care organizarea de societati comerciale nu ar putea asigura satisfacerea in conditii normale a cererii.

Institutiile monetare, financiare si valutare

Pe piata monetara, un rol insemnat revine bancilor si altor institutii financiare si de credit (casele de economii, cooperativele de credit, fondurile mutuale, societatile de asigurare) care, pe de o parte atrag disponibilitatile banesti ale agentilor economici si ale populatiei, iar pe de alta parte, acorda imprumuturi banesti celor interesati.

Principalele verigi ale sistemului bancar sunt: bancile comerciale, bancile centrale, bancile specializate (institute speciale de credit) si bancile de afaceri.

Bancile comerciale (de depozit) au ca functie principala constituirea de depozite si utilizarea lor in scopul acordarii de credite agentilor economici, sunt organizate ca societati comerciale si urmaresc obtinerea unui profit. In functie de modul de constituirea a capitalului ele se impart in: banci private si banci pe actiuni. In cazul bancilor private capitalul propriu se formeaza prin subscrieri realizate de un numar restrans de persoane fizice, in timp ce in cazul bancilor pe actiuni capitalul este format prin emiterea de actiuni si vanzarea lor pe piata hartiilor de valoare. Bancile comerciale constituie veriga de baza (primara) a sistemului bancar, calitate data de faptul ca ele initiaza marea majoritate a operatiilor bancare.

De regula, bancile centrale sunt banci ale statului, aceasta calitate decurgand din faptul ca asemenea banci realizeaza pentru stat o serie de politici monetare si de credit. Substanta functionalitatii bancii de emisiune se manifesta prin cinci functii principale: de emisiune, de creditare, de centru valutar, de banca a bancilor si de banca a statului.

Bancile specializate (institute speciale de credit) actioneaza in marea lor majoritate in sfera creditului pe termen mijlociu si lung. Acestea pot fi traditionale (bancile ipotecare, bancile de comert exterior, bancile de investitii, casele de economii, cooperativele de credit, bancile agricole, banci cu caracter international) sau banci relativ noi (bancile de leassing, bancile de factoring, banci specializate in creditarea vanzarilor cu plata in rate).

Bancile de afaceri s-au desprins din bancile comerciale, ele implicandu-se direct, ca detinatoare de capital, in diferite afaceri ce se desfasoara in economia de piata. Cele de tip american apar sub forma bancilor de investitii, oferind clientilor lor sprijin financiar, fie direct, prin participatie de capital, fie indirect, prin preluarea ferma a datoriilor sub forma obligatara (emitand obligatiuni in acest sens pentru cei de la care preiau asemenea datorii). Ele nu detin si nu exercita controlul portofoliului intreprinderii industriale de la care au preluat datoriile. Bancile de afaceri de tip francez detin importante portofolii ale intreprinderilor industriale, detin in cesiune fonduri considerabile, folosite in scopul desfasurarii operatiilor financiare ale acestor banci.

Societatea, prin statul de drept, si implicit, sistemul bancar in ansamblul sau, din considerente de solidaritate si securitate profesionala statueaza norme precise pentru desfasurarea profesiunii bancare si organizarii sale in intreprinderi specifice - banci si societati financiare, norme a caror respectare este supravegheata si controlata cu minutiozitate de organe speciale.

Institutiile de asigurari

Activitatea in sectorul asigurarilor se poate infaptui prin societati de asigurare, societati de asigurare-reasigurare, societati de reasigurare si societati de intermediere (prestatoare) cu capital de stat sau privat. Aceste societati se constituie ca societati pe actiuni sau ca societati cu raspundere limitata.

Participarea capitalului strain este posibila prin asocierea cu persoane fizice sau cu persoane juridice romane ori prin intermediul unor reprezentante constituite legal.

O societate de asigurari se poate constitui pentru a practica una, mai multe sau toate asigurarile de risc, ca masura de prevedere, asigurari de viata, ca asigurari de risc si de economisire ori asigurari din ambele categorii.

Asigurarile comerciale sunt, dupa caz, asigurari de bunuri, de persoane si de raspundere civila. Promovarea lor implica societatile de asigurare, in calitate de asiguratori, si persoane fizice ori juridice, in calitate de asigurati, in raporturi oneroase vizand: plata unor prime de asigurare, preluarea protectiei impotriva anumitor riscuri, despagubirea pentru pagube generate de riscurile asigurate etc.

Fondurile de asigurare se constituie din primele de asigurare suportate de asigurati, fiind gestionate autonom de catre societatile de asigurare ce functioneaza in regim comercial.

3. Rolul si functiile agentilor economici in dezvoltarea si diversificarea activitatii economice

In toate procesele economice sunt implicati agenti economici care indeplinesc anumite roluri specifice in declansarea si intretinerea acestora, in furnizarea sau inhibarea lor. Indiferent daca procesele economice sunt abordate la micro-scara sau la macro-scara, determinismul lor este de natura unor comportamente proprii anumitor agenti economici.

Ca veriga de baza a economiei nationale, intreprinderea reuneste, sub o conducere unitara, factorii de productie cu scopul producerii bunurilor economice si a comercializarii lor.

Desi fiecare intreprindere, in raport cu obiectul sau, desfasoara activitati proprii, in acelasi timp toate sunt legate intre ele prin schimbul de activitati, aflandu-se intr-o interactiune permanenta, fiecare jucandu-si propriul rol in angrenajul de ansamblu al reproductiei sociale. Avand in vedere acest aspect, intreprinderea trebuie privita si analizata atat sub aspect macroeconomic cat si sub aspect microeconomic.

Sub aspect macroeconomic, intreprinderea reprezinta unitatea de baza a economiei nationale in care se desfasoara activitati economico-sociale. Ea reuneste diferite genuri de activitati (industriale, agricole, comerciale, de transporturi, constructii, bancare etc.) constituind o unitate tehnico-productiva, economica, financiara etc., care ii ofera atat autonomie patrimoniala si functionala cat si un loc bine definit in cadrul diviziunii sociale a muncii, respectiv un anumit mod de organizare a relatiilor sale, pe orizontala si pe verticala, in cadrul economiei nationale.

Sub aspect microeconomic, intreprinderea reprezinta un microsistem economico-social caracterizat prin urmatoarele trasaturi:

a) intreprinderea presupune un mod istoriceste determinat de existenta, functionare si evolutie a factorilor de productie, respectiv al complexului de resurse materiale, financiare, energetice, stiintifice, organizatorice etc., constituit pe baza diviziunii sociale a muncii;

b) intreprinderea este un microsistem de relatii economice, ea fiind spatiul in care se desfasoara relatiile economice, indeosebi de productie, intre oameni, unde are loc intr-un cadru organizatoric specific, unirea factorilor de productie;

c) intreprinderea constituie o unitate sociala de productie, un subsistem de relatii sociale ale sistemului social global;

d) intreprinderea se caracterizeaza prin autonomie tehnico-productiva si economico-financiara.

Ansamblul proceselor de natura tehnico-productiva, economico-financiara, psihosociala s.a. care au loc in cadrul intreprinderii sunt puse in evidenta de functiile acesteia, intelegand prin functie ansamblul de activitati omogene sau complementare a caror desfasurare urmareste realizarea unor obiective concrete ale intreprinderii. Principalele functii de baza ale intreprinderii sunt:

a) functia de productie cuprinde activitatile ce caracterizeaza profilul intreprinderii si care asigura desfasurarea normala a procesului de productie. In cadrul acestei functii, se realizeaza combinarea rationala a factorilor de productie prin gruparea activitatilor de pregatire, programare, lansare si control a productiei, organizarea transportului intern, asigurarea activitatilor auxiliare si deservire, organizarea si efectuarea aprovizionarii locurilor de munca etc.;

b) functia de cercetare-dezvoltare cuprinde ansamblul activitatilor prin care se studiaza, se concepe, elaboreaza si realizeaza viitorul cadru tehnic, tehnologic, organizatoric al intreprinderii. Mai precis, aceasta functie se refera la: cercetarea, proiectarea produselor, pregatirea tehnica si tehnologica a produselor, asimilarea de produse noi, organizarea laboratoarelor uzinale, activitatea de investitii si inovatii, activitatea la statiile pilot, organizarea pe baze stiintifice a conducerii intreprinderii, perfectionarea sistemului informational si implementarea metodelor si mijloacelor moderne de calcul etc.;

c) functia comerciala cuprinde activitatile ce asigura majoritatea legaturilor intreprinderii cu exteriorul, respectiv activitatea de aprovizionare cu resursele necesare (in cantitatea, calitatea si structura ceruta), de desfacere a produselor finite, de prospectare a pietei (studiul de marketing), de prezentare a produselor, de reclama, de participare la expozitii, targuri etc. Aceasta functie are rolul si de a verifica raporturile dintre programele de productie si necesitatile pentru care se fabrica produsele sau se executa serviciile acesteia;

d) functia financiar-contabila reuneste activitatile care asigura obtinerea si folosirea rationala a resurselor financiare necesare desfasurarii activitatii de ansamblu a intreprinderii, inregistrarea si evidenta in expresia monetara a fenomenelor economice din unitate, comensurarea cheltuielilor si veniturilor, depistarea fenomenelor cu influenta negativa asupra costului productiei, profitului, exercitarea controlului financiar etc.;

e) functia de personal urmareste asigurarea intreprinderii cu forta de munca necesara. Ea se refera la procesele de recrutare, selectare, pregatire, promovare, salarizare.

Toate aceste functii sunt strans legate intre ele, intre ele exista legaturi de conditionare reciproca, multiple si variate zone de interferenta.

In contextul economiei de piata actuale, se constata o schimbare a raporturilor dintre functii, trecandu-se de la faza in care functia de productie avea rolul determinant, la faza in care toate functiile au o pozitie relativ egala.

Rolul si importanta bancilor, ca agenti economici, atat in cadrul sistemului financiar si de credit, cat si in cadrul mecanismului de functionare a economiei, trebuie analizat prin prisma functiilor bancilor, care constau in:

a) mobilizarea capitalurilor banesti si distribuirea lor agentilor economici sau statului sub forma de credit bancar;

b) transforma in capital de imprumut economiile si veniturile banesti ale diferitelor categorii de populatie;

c) emit instrumente de credit;

d) efectueaza operatiuni tehnice specifice (tinerea unor evidente, decontari intre agentii economici etc.).

Societatile de asigurare, ca agenti economici, precum si activitatea desfasurata in economie de acestea, au valente complexe. Asigurarile se constituie intr-o importanta ramura prestatoare de servicii, intr-un intermediar si/sau activ financiar, avand in vedere incertitudinea din economie. Societatile de asigurare desfasoara o activitate economica iar produsul activitatii lor (obligatia de asumare a unor riscuri asigurabile) se valorifica in schimbul primelor de asigurare pe care asiguratii le platesc. Societatile de asigurare isi pot diversifica activitatea prin alte prestatii profitabile: depozite bancare, achizitii de titluri si hartii de valoare, plasamente in investitii si bunuri imobiliare.

Societatile comune (mixte) reprezinta forme dinamice, eficiente prin care firme nationale reusesc sa-si extinda domeniul de activitate, pietele de desfacere, capitalul etc. Prin intermediul societatii comune se asigura acoperirea nevoii de capital, materii prime, tehnologie, echipament, prin unirea potentialului companiilor implicate.

De asemenea, se asigura nevoia de resurse umane, indeosebi manageri, care sa conduca dupa principii moderne si eficiente, personal specializat in domeniul marketingului, personal specializat pentru productie, cercetare-dezvoltare, personal tehnic. Are loc accesul pe piata locala si pe pietele invecinate mai usor. Societatile comune reprezinta si un mijloc de atenuare a riscului politic care afecteaza, in principal, companiile ce opereaza in sectoare strategice ale economiei tarii sediu. Aceste societati pot beneficia de anumite facilitati (scutiri sau reduceri de taxe vamale, scutiri de impozit pe profit, obtinerea de credite in conditii mai avantajoase etc.) care se traduc in insemnate economii de fonduri care pot fi utilizate in scop productiv. Un argument important pentru care firmele opteaza pentru cooperarea prin societati comune il reprezinta impartirea riscurilor si a costurilor. Prin societatile mixte, productia se poate adapta la cerintele si exigentele tehnice, de calitate, prezentare si ambalare ale pietei, contribuind la cresterea competitivitatii productiei nationale. De asemenea, prin aceste societati se poate asimila si valorifica progresul tehnic mondial, prin aportul adus de partenerul strain, fara a mai fi necesara cumpararea de licente si astfel, reducerea unor importuri, prin fabricarea produselor in tara.

Cooperarea tehnico-stiintifica internationala sub forma programelor comune bilaterale de cercetare, ducand la concentrarea potentialului firmelor partenere, genereaza importante avantaje reciproce, cum sunt:

- reducerea relativa a cheltuielilor de cercetare, ceea ce permite efectuarea unor cercetari suplimentare, pe termen scurt sau lung, in domeniul acelor stiinte aplicative care prezinta intens pentru ambii parteneri si care nu sunt incluse in planurile institutelor stiintifice de stat. Largimea, in consecinta, a ariei tematice a cercetarilor, fara antrenarea de noi fonduri, confera stabilitate si solidaritate partenerilor in lupta de concurenta cu firme similare;

- aceasta forma de cooperare duce la scurtarea sensibila a timpului de cercetare si depasirea, in consecinta, a firmelor concurente, mai ales in perioadele in care are loc aplicarea in productie a unor descoperiri stiintifice de mare insemnatate;

- deschide perspective de rezolvare si introducere in productie si servicii a cuceririlor tehnico-stiintifice cu mare grad de complexitate;

- se creeaza posibilitatea de a primi informatii tehnico-stiintifice valoroase, cunostinte si experienta de management, acumulate de firma partenera, cu cheltuieli valutare reduse.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

agent economic; intreprinzator; unitate economica; agent social

agenti producatori; agenti consumatori; agenti financiari; administratii; strainatatea; agenti interni; agenti externi; forme de concentrare-fuziune a intreprinderilor; intreprindere individuala, individual-asociativa, privata, privat-asociativa, publica, mixta; societati comerciale (SNC, SCS, SCA, SRL, SA); regii autonome; societati de persoane; societati de capitaluri; agenti economici elementari; trasaturi; agenti economici agregati; unitati economice producatoare de bunuri si servicii; intreprinderea; institutiile monetare, financiare si valutare (banci centrale, comerciale, specializate, de afaceri), institutii de asigurari

functia de productie, de cercetare-dezvoltare, comerciala, contabila, de personal; functiile institutiilor monetare, financiare, valutare, de asigurari; programe comune bilaterale de cercetare-dezvoltare