Expansiunea societatilor transnationale

Expansiunea societatilor transnationale

"Un model istoric al societatilor transnationale se poate gasi in imperiile comerciale si financiare care s-au constituit la sfarsitul Evului Mediu. Unul dintre cele mai intinse si influente angrenaje bancare a fost Casa Függer din Augsburg, care a avut ca perioada de apogeu secolul al XVI-lea. Pe parcursul mai multor generatii s-au strans mari bogatii - proprietati funciare, mine, imobile, ateliere, obiecte de arta, metale pretioase, capitaluri - si puternica familie nu va inceta pe toata durata prosperitatii sale sa se ocupe de exploatari miniere, comert si navigatie.Dar faima si influenta i-au fost aduse cu precadere de afacerile banesti.

Datorita resurselor acumulate, ramificatiilor internationale si prestigiului dobandit de aceasta superbanca a epocii, un numar imens de clienti - capete incoronate, nobili, comercianti, navigatori - apelau la serviciile sale: depuneau capitalurile spre pastrare, luau imprumuturi, efectuau transferuri de fonduri.

Pentru a intelege exceptionala putere financiara de care facea dovada Casa Függer amintim ca, in 1546, capitalul ei se ridica la 5000000 florini de aur, cifra ce lasa cu mult in urma concurentii, iar numai creantele detinute asupra Spaniei si Tarilor de Jos depaseau 2700000 florini de aur, denotand implicarea in tranzactii de mare anvergura"[1].

Dar cu adevarat, societatile transnationale n-au aparut decat in faza capitalismului industrial de la finele secolului al XIX-lea. In anii '80 ai secolului trecut, se constituie primele imperii petroliere (Royal Dutch-Shell, Standard Oil), miniere (Asturienne des Mines, International Nickel, Rio Tinto Zinc) etc. Printre primele grupuri industriale cu expansiune internationala se numara Singer (1888 - anul expansiunii externe), Corn Products (1892).

In Europa, Siemens isi lanseaza activitatile in strainatate in anul 1892, Nestle in 1893, Schneider in 1887. Chiar din aceasta epoca, fizionomia societatilor transnationale e conturata, dar datorita conditiilor de comunicatie si productie, standardizarea si centralizarea nu sunt inca dezvoltate, iar filialele nu beneficiaza de o larga autonomie.

Dupa 1914 - 1918, cresterea internationala a grupurilor primeste un nou impuls si va culmina in cursul anilor 1925 - 1991. Un prim val al societatilor transnationale americane exploatand descoperirile tehnice invadeaza Europa (ex. Gillette, N.C.R., Corn Product), in timp ce grupurile europene debuteaza timid pe pietele externe.

Marea criza economica dintre 1929-1933 marcheaza un declin al societatilor transnationale - investitiile directe americane scad cu 10% - dar acest fenomen este temporar.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, fenomenul transnationalizarii cunoaste o schimbare radicala in Statele Unite. Din 1943, marile companii americane isi organizeaza expansiunea pe intreg continentul american inclusiv America Latina. In aceste teritorii care reprezentau o uriasa piata de aprovizionare si desfacere s-a consolidat structura primelor societati transnationale americane.

Din anii '50 Europa de vest constituie o noua etapa in procesul extinderii societatilor transnationale americane astfel ca pana in 1968, practic toate marile societati de peste Atlantic au "pus piciorul" in Europa occidentala. Accesul lor a fost facilitat de capacitatea de absorbtie a pietelor locale si de avansul tehnic american.

Dupa 1968, societatile transnationale americane se extind si in alte zone (Asia, Australia, Japonia, restul lumii) si abordeaza chiar tari diferite ca regim economico-politic (Europa de Est, dupa 1971).

Sub presiunea americana, grupurile europene se intaresc, se extind timid la inceput, intens dupa 1971, profitand si de fluctuatia dolarului. Asemanator procedeaza si grupurile japoneze a caror expansiune in strainatate este accelerata dupa 1970.

Importanta companiilor transnationale este un element cheie al globalizarii economiei mondiale^[2], acest fenomen al globalizarii durand de secole.

Caracteristicile curentului globalizarii cuprind internationalizarea productiei, noua diviziune internationala a muncii, noile miscari migratoare dinspre Sud spre Nord, noul mediu competitiv care genereaza aceste procese, precum si internationalizarea statului, facand din state agentii ale lumii globalizate^[3].

Totusi, opiniile cu privire la importanta globalizarii activitatilor corporationale pentru afacerile economice internationale si nationale difera foarte mult. O parte dintre analisti considera ca, companiile transnationale s-au eliberat de economia nationala si au devenit o forta puternica si independenta, determinanta atat pentru afacerile internationale economice, cat si pentru cele politice. Cealalta parte resping aceasta afirmatie si sunt de parere ca aceste companii transnationale raman un element al economiei nationale.

Societatea transnationala are ca scop obtinerea unui profit maxim si doreste gestionarea eficienta a tuturor resurselor pe care le are la dispozitie. Alaturi de resursele financiare de care dispune societatea transnationala exista si alte resurse, si anume, know-how-ul tehnologic si managementul.

Zeci de mii de multinationale, cu numeroase filiale isi desfasoara activitatea peste tot in lume. Astfel de firme se extind in afara in primul rand prin intermediul investitiilor directe straine (FDI), al caror scop este acela de a obtine controlul partial sau total asupra marketingului, a productiei sau a altor facilitati existente in alta economie; astfel de investitii se pot face in domeniul serviciilor, productiei sau marfurilor. Investitiile straine directe pot necesita fie achizitionarea afacerilor existente, fie construirea de noi facilitati (sunt numite investitii "greenfield"). Expansiunea in afara este in mod frecvent insotite de fuziuni, preluari sau aliante intercorporationale cu alte firme de alte nationalitati^[4].

La finele secolului trecut, primele 100 companii transnationale^[5] detineau impreuna 2000 miliarde USD in active in strainatate, avand o cifra de afaceri de peste 2000 miliarde USD, antrenand peste 6 milioane de salariati in cadrul filialelor, ceea ce reprezenta aproximativ 12% din activele totale ale companiilor transnationale, 16% din vanzari, 15% din numarul total de salariati. Aproape 91% din primele companii transnationale apartin triadei. Doar trei companii din primele 100 apartin tarilor in curs de dezvoltare .

In perioada actuala exista aproximativ 65 000 de companii transnationale (firme care controleaza bunuri in strainatate), cu aproximativ 850 000 filiale angajate in productia internationala. La nivel global, actiunile investitiilor straine directe au atins aproape 7 trilioane $ in 2001. Valoarea adaugata de catre companiile transnationale este estimata la 3,5 trilioane $ si un total al vanzarilor de 18,5 trilioane, comparative cu exporturile la nivel mondial care se ridica la 7,4 trilioane $. Aceasta sectiune se refera la variate masuri ale activitatii societatilor transnationale: investitie, angajari, vanzari, valoare adaugata, profituri si activitati inovative.

Intrucat scopul investitiilor de portofoliu este acela de a obtine acoperirea financiara a investitiei, atat investitiile straine directe, cat si fuziunile, preluarile si alte colaborari similare, sunt de obicei parte a unei strategii internationale corporationale de stabilire a unei pozitii permanente in alta economie.

Potentialul investitiilor straine directe ramane mare in multe tari aflate in curs de dezvoltare. Multe au inceput de curand sa permita investitiile straine directe in utilitati si in alte servicii industriale. Altele, care au atras deja astfel de investitii straine directe, pot primi investitii secventiale dupa privatizarea initiala. Pe masura ce valoarea investitiilor straine directe creste, potentialul de reinvestire a castigurilor se mareste, in special acolo unde profiturile sunt sanatoase. Desi tarile in curs de dezvoltare nu se pot separa in totalitate de fluctuatiile economice globale, acestea pastreaza suficienta putere.

Foarte important este faptul ca tarile mai putin dezvoltate au inceput sa se auto-promoveze mai activ fata de investitorii straini. S-au infiintat agentii pentru promovarea investitiilor in 38 de tari mai putin dezvoltate, iar dintre acestea 28 s-au alaturat Asociatiei Mondiale de Promovare a Investitiilor. La finalul anului 2001, 41 de tari mai putin dezvoltate au incheiat un total de 292 tratate bilaterale de investitii si 138 de tratate de dubla impozitare.

In perioada actuala un numar tot mai mare de tari mai putin dezvoltate sunt acum semnatare ale unor tratate multilaterale relevante. De exemplu, din iunie 2002, 20 tari mai putin dezvoltate au avut acces la Conventia referitoare la Recunoasterea si Punerea in Vigoare a Foreign Arbitral Awards. Conventia referitoare la Rezolvarea Disputelor Investitionale intre State si intre Companii Nationale si alte state a fost ratificata si semnata de 37 de tari mai putin dezvoltate, iar 34 de state mai putin dezvoltate au fost (alte sase sunt pe cale de a deveni) membre ale Agentiei de Garantare a Investitiilor Multilaterale. In acelasi an, 30 de tari mai putin dezvoltate au fost membre ale Organizarii Mondiale a Comertului. Influxurile catre (27 miliarde dolari SUA) si iesirile de fluxuri dinspre (4 miliarde dolari SUA) Europa Centrala si de Est au ramas la niveluri comparabile celor din anul 2000. Influxurile de investitii straine directe au crescut in 14 tari din cele 19 tari ale regiunii, iar partea regiunii din influxurile mondiale a crescut de la 2% in 2000 la 3,7% in 2001. Cinci tari (Polonia, Republica Ceha, Federatia Rusa, Ungaria si Slovacia) au reprezentat mai mult de trei sferturi din influxurile regiunii in anul 2001. Iesirile de investitii straine directe dinspre Europa Centrala si de Est au scazut oarecum in anul 2001, datorita incetinirii ritmului din Federatia Rusa, care reprezenta trei sferturi din iesirile de investitii straine directe din regiune^[8].

Companiile transnationale au existat de foarte mult timp. The Duttch India Company, The Massachusetts Bay Company, si alte companii construite de comercianti aventurieri au fost inaintasele transnationalelor din zilele noastre, cum ar fi IBM, Sony si Daimler-Chrysler.

Companiile transnationale timpurii erau mult mai puternice decat multinationalele contemporane. Acestea comandau armate si flote, aveau propria lor politica externa si aveau controlul asupra unor teritorii vaste: subcontinentul Asia (India, Pakistan si Bangladesh), Indiile de Est (Indonezia) si Africa de Sud. Multinationalele moderne sunt mult mai modeste. O alta diferenta majora dintre transnationalele timpurii si cele din zilele noastre este aceea ca primele erau in special interesate de produsele agricole si industria extractiva in anumite regiuni ale lumii, pe cand companiile importante de la inceputul secolului XXI sunt implicate in principal in productie, vanzarea cu amanuntul si servicii, au tendinta de a se extinde pe regiuni sau in intreaga lume, si, de obicei, urmaresc o strategie internationala corporationala.

Este in mod deosebit semnificativ faptul ca, in vreme ce companiile din trecut exploatau si subjugau in mod frecvent alte natiuni, multinationalele din zilele noastre, cu cateva exceptii, reprezinta surse importante de capital si tehnologie, surse de care tarile mai putin dezvoltate au nevoie in procesul lor de dezvoltare economica.

In viziunea lui Constantin Fota, avantajele companiilor transnationale sunt urmatoarele:

raspunderea actionarilor este limitata la actiunile detinute;

transfer mai facil al proprietatii;

capacitatea de a atrage rapid noi capitaluri.

In ceea ce priveste dezavantajele se pot aduce in discutie dubla impozitare, reglementari si restrictii guvernamentale mai ample.^[9]

Modalitati de expansiune - strategii specifice.

Daca initial, investitiile in strainatate au fost facute in vederea exploatarii unor resurse de materii prime, care sa fie apoi livrate in tara de origine a investitiilor, ulterior investirea de capital in strainatate s-a deplasat tot mai mult spre sectoarele de varf ale industriei, avand drept obiectiv producerea de marfuri care sa fie desfacute in primul rand chiar pe pietele respective dar si pe alte piete.

Dezvoltarea societatilor transnationale nu este o caracteristica exclusiva a industriei. Asemenea societati s-au extins si in alte sectoare - banci, asigurari, turism etc. Deosebit de intensa a devenit activitatea internationala a marilor firme comerciale care tind sa-si creeze filiale in tot mai multe tari: Sears Roebuck - cea mai mare societate de vanzari prin corespondenta si Safeway - leader de supermarket- uri, ambele din SUA, s-au instalat ferm pe pietele vest-europene. In domeniul publicitatii, cele mai puternice agentii transnationale sunt cele din SUA (J. Walter, Thompson, Mc. Cann-Erickson etc) si Japonia (Dentsu). Extinderea publicitatii peste granitele nationale a fost legata de transnationalizarea activitatii din celelalte domenii.

Cresterea taliei unei societati transnationale se produce pe urmatoarele cai: integrarea internationala pe orizontala, integrarea internationala pe verticala si conglomerare internationala. In general, strategia de crestere este determinata de societatea-mama.

Integrarea internationala pe orizontala, semnifica cresterea taliei intreprinderii prin fuzionarea sau absorbtia pe plan national sau international a unor firme precum si prin crearea pe loc gol de firme si ca urmare cresterea numarului de filiale in aceeasi ramura de activitate cu societatea-mama. Acest gen de integrare, nu antreneaza parasirea ramurii de baza. Societati transnationale mai cunoscute care au adoptat integrarea internationala pe orizontala sunt: General Electric, Ford, Chrysler, General Motors, toate cu cartierul general in Statele Unite.

General Motors s-a dezvoltat ca societate transnationala prin achizitionarea firmelor Adam Opel (Germania) si Vauxhall (Marea Britanie), ca si construirea de intreprinderi de montaj in diferite tari. General Motors, 'suveranul automobilului', a promovat, insa, si un proces de diversificare intrasectoriala, fiind in prezent implicat si in productia de motoare pentru nave, de material rulant feroviar, de aparate electrice etc. In schimb, General Electric s-a extins peste granita pe calea sporirii participarii la societati ca Bull (Franta), AEG (Germania) si Olivetti (Italia), toate din electronica.

Integrarea internationala pe verticala - inseamna cresterea taliei firmei, prin achizitionarea sau construirea de intreprinderi in alte tari situate in 'aval' sau in 'amonte', in raport cu activitatea societatii mama. Aceste gen de integrare este caracteristica de obicei, societatilor transnationale care opereaza in domeniul produselor primare. In acest fel, societatile achizitioneaza surse de aprovizionare cu materii prime, creaza societati de exploatare si dezvolta si retele de distributie / comercializare pe intreg globul.

Ambele forme de integrare sunt considerate forme 'clasice' de centralizare si urmaresc diversificarea productiei. Sunt vizate in special, firme cu forta de concurenta relativ mica, aflate in declin. Activand in industria alimentara, societatea elvetiana Nestlé a practicat diversificarea intersectoriala, avand un nomenclator de produse foarte variat: de la concentrate (lapte, ciocolata, cafea solubila) pana la produse alimentare congelate.

Societatea transnationala Singer a recurs la diversificarea intersectoriala, plecand de la traditionalele masini de cusut pana la cel mai complex utilaj textil, dar si la diversificarea intrasectoriala, fabricand masini de calcul, mobila, climatizoare, echipament de simulare la sol etc .

Conglomerarea este considerata o forma mai noua de centralizare a capitalului, aparuta ca urmare a influentei revolutiei tehnico-stiintifice, a accentuarii fara precedent a luptei de concurenta. Caracteristic pentru aceasta forma de integrare, este faptul ca firmele absorbite fac parte din ramurile cele mai diverse. Ea inseamna 'uniunea' unor firme din diferite tari, ale caror activitati sunt, de cele mai multe ori, fara nici o complementaritate, nici chiar pe linie tehnologica. Acest aspect este determinat de insusi scopul operatiunii de absorbtie, nu se urmareste sporirea capacitatii de productie, ci marirea profitului, asadar absorbtiile sunt determinate de motive pur financiare, din motive de rentabilitate.

Prin conglomerare sunt absorbite firme in plina expansiune, de talie mare, care detin o pozitie puternica pe o anumita piata. In numeroase cazuri, candidatii la absorbtie sunt alesi printre cei care au un raport profit/valoare bursiera, inferior celui realizat de conglomerat. Aceasta diferenta constitue punctul de plecare in declansarea operatiunii. Sunt situatii cand conducatorii firmelor vizate a fi absorbite nu accepta tranzactia propusa. In aceste situatii, conglomeratul recurge la surse externe pentru finantarea operatiunii, face apel la actionari printr-o 'oferta publica de cumparare', adica emit un numar suplimentar de actiuni in scopul procurarii capitalului necesar achizitionarii fortate a unei anumite societati.

Politica de conglomerare internationala este caracteristica mai ales firmelor americane. In Europa occidentala, aceasta politica se intalneste mai putin.

Specialistii apreciaza ca pietele financiare europene au mijloace mai reduse pentru finantarea unor astfel de operatiuni si de aceea, conglomeratele mai importante din Europa apartin statului.

Avantajele implantarii de filiale peste granita sunt diverse. Intre acestea pot fi amintite urmatoarele:

in conditiile unor politici comerciale care au devenit tot mai protectioniste, este dificil sa

se pastreze o piata numai pe calea exporturilor clasice, de aceea a devenit tot mai necesar sa se produca direct in strainatate si, astfel, apare posibilitatea ocolirii barierelor vamale;

o societate transnationala poate profita cel mai bine de pe urma diferentelor dintre ratele

nationale ale dobanzii; folosind reteaua de comunicatii dintre filialele externe, aceasta va imprumuta acolo unde conditiile sunt cele mai favorabile si va acorda fondurile obtinute unei alte filiale, care ar fi fost obligata, ca si firmele concurente, sa suporte efectele 'banilor scumpi';

societatile transnationale au posibilitatea sa profite din plin de pe urma fluctuatilor

monetare, operand concomitent multe . Astfel, ele masiv unde se o revalorizare, pe care o schimbe apoi pe monedele ale caror cursuri au constante realizand castiguri apreciabile;

conglomeratele o stabilitate profitului pe ansamblul firmei, pentru , un sector un

declin afacerilor, el poate fi compensat prin rezultatele altor firme care opereaza dinamice;

conglomeratul permite ocolirea efectelor antitrust, prin care s-a urmarit limitarea

monopolizarii productiei prin integrarea pe orizontala si pe verticala;

in conformitate cu dispozitiile fiscale din tarile dezvoltate, in cazul in care o absorbtie este

platita prin actiuni ale societatii absorbante, tranzactia nu este impozabila.

Cel mai mare dezavantaj al conglomeratelor este acela ca, prin politica lor financiara sunt silite sa apeleze excesiv la surse externe de finantare ajungand astfel sa aiba datorii extrem de mari.

Implantarea externa a societatilor transnationale se produce in diverse modalitati concrete, care merg de la o participare minoritara pana la detinerea integrala a capitalului unei filiale si anume: de cele mai multe ori, se prefera o participatie minoritara la o firma straina existenta.

Acest tip de asociere permite societatii mama sa patrunda pe multe piete cu un capital initial mai mic. Se pare ca alt motiv ar fi acela ca se reduce riscul nationalizarii. De asemenea, poate fi evitat riscul pierderii exclusivitatii unui procedeu tehnic, a unui brevet, prin analiza atenta a partenerilor, iar in contractul de asociere se pot include prevederi prohibitive.

In mod curent, capitalul american si cel japonez, patrund pentru inceput, intr-o anumita societate straina cu scopul de a studia si a cunoaste piata locala, de a incepe relatii de afaceri, de a evalua posibilitatile de extindere a cererii, a ofertei etc. Dupa aceasta faza de informare, daca perspectivele sunt atragatoare, se solicita o crestere masiva a capitalului, si cum capitalurile locale sunt insuficiente, de obicei, societatea transnationala preia controlul asupra societatii si intr-un interval de timp mai scurt sau mai lung, prin cumpararea de titluri de valoare, partea intereselor autohtone este redusa la o marime neinsemnata.

Cumpararea unor societati deja in functiune este strategia cea mai convenabila de implantare externa a firmelor americane si japoneze.

Cumpararea este decisa in ultima instanta, de raportul pret platit / profit previzibil. Aceasta cale permite economie de timp si bani, asigurarea cu salariati care-si cunosc bine munca lor, avantajele unei conduceri care cunoaste caracteristicile pietei locale etc.

o forma speciala de implantare a societatilor transnationale o constitue, intreprinderile

comune cu reprezentantii statului (mixed joint ventures), care consta intr-o asociere intre una sau mai multe firme straine cu o firma de stat autohtona, in conditii aproximativ egale. Aceasta forma de asociere este intalnita mai mult in Japonia. Legislatia nipona impune o participatie a capitalurilor autohtone proportii egale cu cele ale capitalului ; intreprinderile conjugate (joint business ventures), de obicei alte , general curs de dezvoltare, un rezultat unui contract, care obtine recunoasterea valorii aportului propriu (resurse naturale, capital, forta de munca ) de catre firma straina care apartine in general, unei tari dezvoltate.

crearea unor filiale pe loc gol, este cazul cel mai putin intalnit.

Principalul element de atractie pentru societatea transnationala este pe care o o , prin avantajele pe care le : de aprobare a investitiilor straine, participarea admisa pentru capitalul, repatrierea capitalurilor, transferul de profit, de dividente, de impozite, alte de ordin economic - financiar etc.

2 Efectele pe plan economic ale expansiunii societatilor transnationale

Activitatile desfasurate pe plan international de catre firmele transnationale a consacrat o serie de practici specifice, explicate de concurenta ascutita dintre 'noii veniti', filialele firmelor straine care incearca sa ocupe o pozitie si marile firme autohtone, care vor sa-si apere pozitia pe care o au deja.

Aceste practici deriva din structurile economico-organizatorice ale acestor companii, din faptul ca activitatea lor se desfasoara in cadrul unei retele integrate de unitati situate pe pietele mai multor tari. Asa cum s-a aratat, in baza unei strategii globale, profitul este urmarit pe ansamblul acestei retele, rolul fiecareia din unitatile componente fiind de a contribui pe o cale sau alta, la maximizarea acestuia. Scopului respectiv ii sunt subsumate toate functiile fiecareia din unitatile componente precum si organizarea legaturilor dintre ele.

Companiile transnationale sunt importante deoarece reprezinta un element cheie al globalizarii economiei mondiale. Totusi, opiniile privind importanta globalizarii activitatilor transnationale pentru afacerile economice internationale sunt diferite. O parte dintre analistii economici considera ca aceste companii transnationale s-au eliberat de economia nationala si au devenit o forta puternica si independenta, determinanta atat pentru afacerile internationale economice, cat si pentru cele politice; cealalta parte resping aceasta afirmatie si considera ca, aceste companii raman un element al economiei nationale.

Rolul companiilor transnationale in economia mondiala ramane in continuare controversat. Criticii sustin ca investitiile directe straine si internationalizarea productiei transforma natura economiei mondiale si a afacerilor politice in modele care submineaza natiunile si integreaza economiile nationale. Se presupune ca fortele de piata impersonale si strategiile corporationale domina natura si dinamica economiei mondiale si a sistemului politic. In vreme ce Kenichi Ohmae si multi altii considera ca o astfel de dezvoltare este benefica pentru omenire, altii privesc companiile transnationale ca pe un imperiu exploatator care tine in loc progresul mondial. Acesti critici considera ca firmele gigant sunt societati integrate cu o dimensiune enorma, in care indivizii si grupurile pierd controlul asupra propriilor vieti si sunt subjugati activitatilor exploatatoare ale firmei. Lumea, sustin acesti critici, se afla sub aripa unui imperialism capitalist nemilos in cadrul caruia singura preocupare o reprezinta linia de jos.

Pe de alta parte, multi si poate cei mai profesionisti economisti (cu exceptia importanta a economistilor de afaceri), dezaproba semnificatia companiilor transnationale in functionarea economiei mondiale. Interpretarea neoclasica recunoaste ca firmele oligopolistice mari pot fi importante din punct de vedere politic si pot afecta de asemenea distributia venitului in cadrul economiei nationale. Totusi, acesti economisti neaga faptul ca investitiile, marketingul si alte activitati economice ale acestor firme imprastiate pe mapamond ar avea vreun impact insemnat asupra economiei "reale" a comertului international, a locatiei activitatilor economice sau asupra ratelor nationale de crestere economica sau de crestere a productivitatii. In economia neoclasica, locatia globala a activitatilor economice si tipurile de comert international sunt determinate conform teoriei locatiei si conform principiului avantajului comparativ.

Companiile transnationale au o densitate mai mare in tarile care au cele mai bune perspective de crestere si cu multe resurse naturale, forta de munca calificata si destul de ieftina, piete interne mari, iar economia sa fie propice dezvoltarii lor.

In ceea ce priveste comertul mondial, companiile transnationale au un rol hotarator deoarece detin ponderi importante atat in cadrul exportului, cat si in cadrul importului.

In tarile cu venituri mici, prin cresterea rapida a economiei se produc anumite facilitati (de exemplu, autostrazi, magazine cu aer conditionat), dar, doar pentru anumite persoane privilegiate; foarte rar se intampla sa acopere nevoile de trai ale majoritatii populatiei. Prin acest gen de crestere economica se doreste ca economia sa fie orientata spre exporturi, in scopul castigarii valutei straine, necesara cumpararii lucrurilor pe care le doresc oamenii bogati. Astfel, saracii sunt expropriati de pe pamanturile lor pentru a se crea loc recoltelor destinate exportului. Fostii agricultori, detinatori ai acestor terenuri, in schimbul unor salarii foarte mici, vor lucra la intreprinderi care produc marfuri pentru export, avand un program epuizant .

.1. Transferul international de productie, repartizarea intre unitatile componente a sarcinilor de productie si transplantul de activitati.

Modalitatile prin care reteaua internationala de implantari este obligata - din punctul de vedere al sarcinilor de productie - sa functioneze integrat sunt diverse. In ramurile de varf -ca principiu general - nici uneia din unitatile respective nu ii este repartizata producerea integrala a unui produs complex, fiecare din unitatile respective depinzand de celelalte si toate la un loc de centrul coordonator. Ford, de pilda, detine uzine in peste 20 de tari, produce in unele caroserie (SUA), in unele motorul (Marea Britanie), in altele transmisia (Germania), acestea fiind apoi montate in uzine din aceleasi tari sau din altele.

Distribuirea intre unitati a subansamblelor in functie de corelatia dintre complexitatea lor si calificarea fortei de munca de pe o piata sau alta constitue o garantie a unui profit inalt, pentru ca in acest mod se imbina asigurarea calitatii pentru subansamblele de complexitate ridicata (realizate cu o forta de munca mai scumpa dar mai calificata), cu folosirea unei forte de munca mai ieftine la producerea subansamblelor de o complexitate mai scazuta.

In schimb, in ramurile cu un grad mai redus de tehnicitate, unde se impune fabricarea produsului finit in aceeasi unitate, modalitatea utilizata pentru a determina unitatile componente sa urmeze o strategie globala este aceea a repartizarii sarcinilor de productie pe calea subcontractarii. Comenzile pot merge pana la acoperirea integrala a capacitatii de productie a sucursalelor si filialelor, limitandu-se in acest fel spatiul lor de manevra.

In asemenea ramuri, cum sunt industria usoara si alimentara, folosirea avantajelor fortei de munca mai ieftine pe anumite piete (in special ale unor tari in curs de dezvoltare) este mult mai intensa si mai direct remarcata. De multe ori, societatea-mama, care distribuie sarcinile de productie si sub a carei marca sunt fabricate produsele, joaca un rol exclusiv comercial, neparticipand nemijlocit la productie, ci dirijand doar operatiile de import-export intre subcontractanti si beneficiari.

Dublarea sau triplarea functiei unor unitati din anumite tari si mentinerea unor capacitati de productie in rezerva in alte tari permit societatilor transnationale sa transfere, cu relativa rapiditate, productia dintr-o tara in alta, in functie de eventualele schimbari in evolutia preturilor sau de situatia de pe piata fortei de munca (greve, actiuni revendicative etc). Asemenea societati nu ezita in interesul lor si in dauna intereselor statelor in care actioneaza, sa-si inchida la un moment dat uzinele dintr-o tara si sa le transfere in alta.

Transferarea productiei in unitati din alte tari este folosita de societatile transnationale ca un mijloc de presiune asupra autoritatilor guvernamentale si sindicatelor din tarile de implantare pentru a determina blocarea unor actiuni revendicative.

Repartizarea sarcinilor de productie intre unitatile externe, fiind stabilita exclusiv in functie de maximizarea profitului companiei, nu este legata in mod direct de exigentele dezvoltarii statelor pe teritoriul carora actioneaza. Activitatile de productie care se realizeaza intr-o tara sau alta pot sa nu corespunda nevoilor reale ale acestor tari din punct de vedere al valorificarii resurselor materiale, asigurarii sortimentului de marfuri, folosirii adecvate, globale si structurale a fortei de munca etc.

Totodata se creaza o dependenta, mai mare sau mai mica, in desfasurarea relatiilor economice externe ale tarii gazda, de legaturile dintre diversele unitaati componente ale firmelor transnationale, legaturi pe care autoritatile guvernamentale ale tarii gazda nu le pot controla in intregime.

Ca urmare, posibilele aspecte negative ale transferului international de productie pentru tara gazda tin de incertitudinea realizarii obiectivelor de crestere economica si de insecuritatea pe piata fortei de munca.

2.2.Manevrarea parghiilor comercial-fiscale

In randul practicilor specifice folosite de companiile transnationale in vederea maximizarii profiturilor lor, cu toata importanta celor din sfera productiei, un rol si o pondere mai mare le au cele din domeniile comercial si financiar - valutar, care comparativ, pot fi folosite cu mai multa usurinta si cu mai mare rapiditate. Astfel, societatile transnationale recurg la un intreg arsenal de mijloace si metode de sporire a profiturilor pe teritoriul tarilor in care opereaza.

O metoda larg utilizata este infiintarea unor filiale in tari unde presiunea

fiscala este redusa si organizarea unor relatii artificiale - de multe ori doar scriptice - intre acestea si unitatile efectiv producatoare situate in alte tari unde intensitatea presiunii fiscale este mai mare. Pe diferite cai, partea cea mai importanta a beneficiilor apare realizata scriptic in cadrul filialelor din tarile cu un nivel redus al impozitelor. Pe ansamblul societatii aceasta conduce la diminuarea sarcinii fiscale.

Principalul instrument consacrat in practica financiara a societatilor

transnationale il reprezinta crearea de holdinguri de catre acestea in diversele 'oaze fiscale' existente: Elvetia, Liechtenstein, Luxemburg, Bahamas, Bermude, Insulele Seychelles, Noua Caledonie, Curaçao etc. Mecanismul este simplu: beneficiile retelei de productie sunt dirijate catre holdinguri, eludandu-se astfel plata impozitelor. Exista de pilda, 10000 de societati inscrise in Liechtenstein, peste 8000 in Elvetia si aproape 70000 in statul Delaware din SUA[12].

In acest mod, productia este obtinuta intr-o tara, vanzarile sunt realizate intr-o alta, impozitele sunt platite intr-o a treia (paradisul fiscal). Infiintarea de holdinguri in 'oaze fiscale' raspunde si asigurarii unei finantari lesnicioase si rentabile a operatiilor de pe diverse piete. Astfel de regula, fiecare companie transnationala isi creaza in acelasi paradis fiscal sau in altele diferite, una sau mai multe perechi de holdinguri: respectiv un holding de gestiune a participantilor (centralizeaza veniturile) si un holding de finantare (colecteaza fonduri de investitii). De exemplu, compania Du Pont de Nemours, cu sediul in SUA, isi are holdingul de gestiune al participantilor in Elvetia, iar cel de finantare in Luxemburg (nu intamplator, intrucat ducatul Luxemburghez este un important centru al pietei eurovalutelor)[13].

Pentru sustinerea cresterii internationale a investitiilor in strainatate, societatile transnationale folosesc ca sursa de imprumuturi - piata de eurovaluta.

Activele financiare pe care firmele transnationale le controleaza sau pe care le pot influenta au o asemenea marime, incat se poate spune ca a aparut o 'lichiditate particulara internationala'[14]. Ea este caracterizata printr-o mare mobilitate si este administrata in concordanta cu nevoile specifice ale firmelor transnationale. In acelasi timp, ea serveste ca sursa pentru finantarea operatiunilor, cand alte surse se dovedesc insuficiente.

2. Preturile de transfer.

O practica larg utilizata de societatile transnationale in vederea transferului de fonduri intre unitatile componente productive, comerciale sau financiare, o constitue manevrarea preturilor la produsele si serviciile ce fac obiectul schimburilor dintre unitatile respective.

Cunoscuta sub denumirea de practica 'preturilor de transfer', aceasta a devenit o componenta esentiala a strategiei de maximizare a profitului pe o scara globala. Problema preturilor priveste societatea transnationala din doua puncte de vedere: marimea preturilor la intrari reda puterea ei de a cumpara la preturi mici, iar marimea preturilor la iesiri reflecta puterea ei de a vinde la preturi mari. Se cunosc putine aspecte despre avantajele globale obtinute astfel, informatii complete ar putea fi obtinute numai printr-o mai mare accesibilitate la evidentele contabile ale firmelor transnationale.

Preturile folosite in transferul de bunuri pot fi 'lucrate' usor de societati si modificarile acestor preturi implica modificari ale profiturilor in fiecare din tarile implicate.

Un determinant important al preturilor de transfer este impozitul pe profit care trebuie platit in diferite tari Astfel daca tara gazda introduce impozite mari pe profituri, intreprinderile transnationale, pentru a reduce profiturile inregistrate, vor tinde sa aplice preturi scazute de transfer pentru bunurile exportate din acea tara si preturi ridicate pentru serviciile, componentele si tehnologia importate din tara de origine.

Daca totusi tara gazda aplica impozite scazute sau actioneaza ca un refugiu vamal, va domina tendinta opusa. Ideea practica pe care se bazeaza micsorarea impozitelor pe profit prin practica preturilor de transfer este interpunerea in tranzactii a filialei / filialelor din tari cu un nivel de impozitare scazut. Sunt posibile anumite verificari (daca produsul transferat are un pret de piata), dar un numar

important de materii prime (de ex. bauxita) si cateva produse semifabricate si

industriale nu au o piata perfecta si nu pot fi controlate nici chiar de catre firmele transnationale.

Un alt determinant al preturilor de transfer este nivelul dobanzii variabil de la o tara la alta. Mecanismul este acelasi. Implicatiile si consecintele unor asemenea practici se contureaza prin privarea autoritatilor statale de importante incasari bugetare, afectarea si compromiterea controlului guvernamental asupra schimburilor si miscarilor externe de capital; afectarea unor obiective ale politicii economice a tarii gazda, cum ar fi combaterea inflatiei sau promovarea investitiilor, restrangerea sau largirea masei monetare etc.

Speculatii monetare.

Practicile folosite de catre companiile transnationale in domeniul financiar-valutar au, dupa cum am aratat, o pondere deosebit de importanta in maximizarea profiturilor lor. Efectele sunt pe masura acestei ponderi. Se apreciaza ca marile perturbatii din sistemul valutar occidental nu pot fi explicate fara a avea in vedere practicile financiare ale intreprinderilor transnationale.

Aceste practici se refera la: transferarea dintr-o moneda in alta a lichiditatilor obtinute in functie de evolutia cursurilor valutare, de perspectiva acestei evolutii, de masurile luate ori previzibil de a fi luate de catre autoritatile monetare din diverse state, contractarea imprumuturilor, in tarile unde nivelul dobanzilor este redus si folosirea fondurilor in tarile unde dobanzile sunt ridicate, efectuarea pe scara larga a operatiunilor de tipul 'leads and lags' (amanarea platii in valute cu cursuri in scadere si devansarea platii in valute cu cursuri in crestere ), contractarea de imprumuturi in monede slabe pentru cresterea pozitiei debitoare in astfel de monede si rambursarea urgenta in monede forte, plasarea de capitaluri pe pietele tarilor ale caror monede prezinta perspective spre sporirea pozitiei creditoare a companiei in astfel de monede etc.

Rapiditatea reactiei la schimbarea situatiei monetare de pe diverse piete,

implicit a cursurilor valutare, este esentiala[15].

In conditiile actuale ale fluctuatiei cvasigeneralizate ale principalelor monede internationale, autoritatile monetare nu mai intervin pe piata pentru sustinerea monedelor si de aceea posibilitatile de castig din asemenea transferuri speculative s-au redus si transferul de fonduri dintr-o moneda in alta nu mai reprezinta mare importanta practica.

De aceea, societatile transnationale au procedat la o diversificare cat mai

larga a monedelor in care sunt detinute lichiditatile si in care sunt concentrate

imprumuturi - pentru ca in special prin practica 'leads and lags' - sa poata fi

folosite in beneficiul propriu, cele mai mici fluctuatii zilnice ale unui numar cat mai mare de monede.

Ceea ce este important de relevat este faptul ca toate practicile monetare

mentionate nu ar putea fi promovate daca gestiunea financiara nu ar fi centralizata la nivelul intregii retele internationale. Gestiunea financiara centralizata, functionarea ca un tot a resurselor financiare - tinand cont de dimensiunile resurselor atinse de unele corporatii - sunt considerente care arata forta lor la scara internationala, la nivelul unei zone vaste sau chiar pe ansamblul pietei mondiale.

In acest sens, trebuie evidentiata forta economico-financiara a societatilor transnationale datorata cuantumului lichiditatilor (resurse lichide si resurse mobilizate pe termen scurt, cu alte cuvinte, fonduri ce pot fi puse oricand in miscare pe pietele internationale), care uneori pot fi atat de mari incat pot echivala cu valoarea maselor monetare ale mai multor tari, chiar dezvoltate, sau cu rezervele valutare mondiale ale unor tari.

Deplasarea a numai 1% din aceste fonduri, ca reactie la slabirea sau intarirea unei valute, este suficienta pentru a provoca o criza profunda.

Manipularea capitalurilor in functie de situatia diferitelor piete monetare a devenit o adevarata arta in cadrul a numeroase companii transnationale. Situatia aceasta corespunde amploarei acestui nou sistem monetar cu caracter privat, independent de institutiile nationale si internationale din domeniu.

Consecintele activitatii extrateritoriale a societatilor transnationale

Pentru tarile de origine raporturile dintre aceste societati si autoritatile statale sunt mai putin vizibile si intr-o mai mica masura cuantificabile in comparatie cu cele ale activitatii respectivelor societati in tarile de implantare externa a capitalului (tarile gazda). Este clar ca, pentru conturarea consecintelor respective, analiza trebuie sa se concentreze asupra unor tari in cadrul carora investitiile in strainatate si activitatea extrateritoriala a firmelor proprii au atins cote de intensitate suficient de ridicate pentru ca asemenea consecinte sa poata fi realmente resimtite si, eventual, masurate.

Consecintele vizeaza in special investitiile interne, ocuparea fortei de munca, exporturile, balanta comerciala si de plati, cresterea economica etc.

Fenomenul este apreciat in mod diferit:

Adversarii puternicei expansiunii extrateritoriale a companiilor transnationale americane - sindicate, unele cercuri din Congres, unii economisti -apreciaza ca urmarile acestui proces sunt urmatoarele: neglijarea investitiilor interne, diminuarea exporturilor americane de marfuri si servicii, erodarea excedentului traditional al balantei comerciale a SUA, 'exportul' de locuri de munca, incetinirea cresterii economice in SUA, dificultati in balanta de plati.

• Adeptii expansiunii - marele 'business' - au replicat ca: ritmul cresterii

investitiilor interne a corporatiilor transnationale este mai mare decat cel al investitiilor companiilor ce nu desfasoara activitati in strainatate; dinamica exporturilor primelor corporatii nu este inferioara celei a exporturilor ultimelor companii; contributia firmelor transnationale la balanta comerciala a SUA este de fapt pozitiva; ritmul in care aceste firme au creat noi locuri de munca in SUA se dovedeste mai ridicat decat cel in care au creat locuri de munca societatile care actioneaza exclusiv pe piata americana; aportul companiilor transnationale la cresterea economica a SUA e importanta; in cadrul balantei de plati, soldul transferurilor de capitaluri care decurge din activitatile companiilor respective pe pietele externe este unul activ.

1 Castiguri

La prima vedere, investitiile in strainatate apar ca o restrangere a fondurilor ce ar putea fi destinate investitiilor pe piata interna si care ar putea contribui la cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si la obtinerea unei cresteri economice comparativ mai inalta. S-ar putea considera ca investitia in strainatate ar duce la o slabire a activitatii economice interne prin faptul ca productia realizata pe pietele externe (ca urmare a unor asemenea investitii) s-ar substitui unor eventuale exporturi pe pietele respective (exporturi rezultate din productia interna, cu forta de munca proprie).

Trebuie subliniat faptul ca efectele investitiilor externe asupra economiei tarii de provenienta sunt mult mai complexe, si deci aceste investitii nu pot fi reduse la simple iesiri de capitaluri. Investitiile externe, in acelasi timp, asigura importante intrari de capitaluri, prin intermediul veniturilor repatriate. Ori, se evidentiaza - cel putin in cazul investitiilor americane in strainatate - ca intrarile sunt acelea ce depasesc iesirile si nu invers.

In perioada postbelica intrarile de capitaluri care reprezentau venituri realizate in urma investitiilor externe (beneficii repatriate, dividente si dobanzi incasate la plasamentele de titluri de valoare straine, brevete si licente platite de filiale) au fost superioare iesirilor de capitaluri in vederea unor noi investitii directe sau plasamente in titluri de valoare straine si au contribuit pozitiv la balanta de plati a SUA, in perioada 1950-1976.

Faptul ca intrarile au depasit in mod substantial iesirile ne face sa intelegem ca soldul pozitiv al fluxurilor de capitaluri, determinate de investitiile in strainatate, ar putea fi considerat chiar un aport financiar de natura a suplimenta disponibilitatile de fonduri pentru investitiile interne, ridicarea gradului de ocupare a fortei de munca si cresterea economica, pe ansamblu.

Privind numai procesul de substituire a exporturilor de catre investitiile

straine, o apreciere precisa este dificil de formulat. Productia rezultata din investitiile facute pe diferite piete externe poate sa rapeasca debuseele externe ale uzinelor din tara de origine, si deci, sa reduca exporturile; insa la fel de bine, productia externa poate sa creeze o piata de mare stabilitate, tocmai pentru exporturile din tara de origine, fiind bine cunoscut ca achizitiile filialelor externe reprezinta livrari ale societatilor-mama - livrari ce depasesc fluxurile de marfuri de sens invers, de la filiale la societatile-mama.

Formularea unei aprecieri privind consecintele unei ample activitati extrateritoriale asupra tarilor de origine nu s-ar putea baza numai pe concluziile

evidentiate de analiza unor fenomene ca: evolutia exporturilor, miscarea balantelor comerciala si de plati etc.

2.Costuri

Puternica expansiune a companiilor transnationale proprii provoaca consecinte de ordin cantitativ, mai mult sau mai putin cuantificabile, dar si de ordin calitativ ca de exemplu, indepartarea obiectivelor acestor corporatii de obiectivele politicii economice guvernamentale.'Expatrierea ' operatiunilor genereaza si o 'expatriere' a intereselor; la un grad ridicat de extrateritori-alizare a activitatii, centrul de greutate al intereselor unei companii se deplaseaza inerent in strainatate, iar activitatea de ansamblu a firmei nu mai este subordonata celei de pe piata tarii de origine.

Ca parte componenta a intregului, activitatea de pe piata interna este subordonata in cazul societatilor transnationale, strategiei globale, deci se va orienta in functie de interesele firmei.

Firma transnationala este posibil sa adopte directii care sa nu corespunda cu interesele tarii de provenienta. Este lesne de inteles ca aceasta eventualitate creste cu cat ponderea activitatii interne scade in totalul activitatii companiei.

Companiile transnationale americane au manifestat tendinta de a localiza in SUA unitatile lor de coordonare functionala, unitatile de cercetare-dezvoltare, unitatile de promovare, organizare, marketing-management si de a transfera in strainatate unitatile de productie industriala. De aici, survine si intrebarea cu privire la viitorul bazei industriale de pe teritoriul Statelor Unite.

In conditiile unei puternice extrateritorializari a operatiunilor unei firme, capacitatea de control si influentare a autoritatilor statale asupra acestei firme slabeste: pe de o parte, in mod direct, pentru ca in sfera de aplicare a controlului autoritatilor statale nu se mai regaseste un segment important al activitatii companiei (cel extern), iar, pe de alta parte, in mod indirect, pentru ca implantarea pe multiple piete permite companiei respective sa foloseasca practici prin care sa se sustraga de la obligatia de a respecta politica economica guvernamentala.

Posibilitatea de control prin parghii financiare asupra societatilor

transnationale s-a diminuat. In primul rand, prin practicarea preturilor de transfer, companiile respective isi sporesc sensibil proportia veniturilor realizate in strainatate, asa cum am mai spus, mai ales in tari unde impunerea fiscala este mult mai slaba decat in SUA. Urmarea directa este faptul ca, ponderea impozitelor platite de companiile transnationale catre fiscul american tinde sa se reduca, in ciuda cresterii fabuloase a profiturilor lor, asadar extrateritorialitatea activitatii erodeaza baza impunerii fiscale americane.

Colateral, este implicat standardul de viata - de unde vor fi asigurate veniturile guvernamentale pentru programe sociale, aparare, sanatate etc. In acest context, Statele Unite au luat masuri pe linia supravegherii practicilor corporatiilor transnationale americane si a inaspririi impunerii fiscale asupra profiturilor acestora. De asemenea, Administratia a cerut tuturor corporatiilor transnationale rapoarte precise cu tranzactiile economicofinanciare din strainatate, iar celor petroliere rapoarte asupra preturilor de livrare.

Nu in ultimul rand, s-a constituit un grup guvernamental special insarcinat cu asigurarea unei conduite etice a afacerilor pe pietele internationale.

Castiguri si costuri pentru tara gazda.

Costuri pentru tara gazda .

Societatea transnationala tinde sa-si adune toate beneficiile rezultate din exploatarea propriilor factori de productie printr-un comportament centralizator. Aceasta actiune, poate accelera unele dezechilibre din economia tarii gazda daca aceasta intervine pentru a sustine cererea unui factor real, provocand astfel, cresterea anormala a costului sau relativ.

Un cost de alta natura decurge din utilizarea echipamentelor si infrastructurii tarii gazda (comunicatii, telecomunicatii etc), utilitati de care beneficiaza si societatile transnationale, pe cand taxele pentru intretinerea lor sunt suportate de utilizatorii locali.

La o privire generala, societatea transnationala tinde sa-si exercite puterea de monopol pe principalele piete unde activeaza. Aceasta activitate presupune un cost suplimentar ori de cate ori o situatie de concurenta este inlocuita cu o situatie restransa sau nula.

Supracosturile ce greveaza contextul economic al tarii-gazda sunt mai usor de pus in evidenta. Un supracost suportat de tara-gazda este acela ca uneori este mai scumpa implantarea directa a societatii transnationale decat formarea interna de capital sau de tehnica. Intr-o formulare mai larga, se poate spune ca pentru tara gazda este mai costisitor sa apeleze la o societate transnationala pentru a-si procura factorii de productie lipsa fata de combinarea factorilor existenti pe plan national.

Un alt supracost reiese din orientarea productiei societatilor transna-tionale intr-un sens nedorit, anume catre produse considerate 'socialmente indezirabile'.

Putem oferi ca demonstratie urmatoarea situatie: stimuland consumul si deci, indirect, productia de automobile intr-o tara, societatea transnationala deturneaza factorii de productie (capital, forta de munca) de la o productie socialmente mai utila si mai putin costisitoare (productia de mijloace de transport in comun).

Costul cel mai des citat impotriva societatilor transnationale se situeaza la granita politicului cu economicul, afectarea independentei economice a statului gazda. In esenta, este vorba despre controlul pe care il pot exercita societatile transnationale asupra unei fractiuni mai mici sau mai mari din economia nationala - indeosebi sectorul industriei prelucratoare si al resurselor naturale (de ex. companiile transnationale cu sediul in alte tari controleaza in Canada 60% din productia de energie electrica, 70% din productia de combustibili minerali, 80% din productia de otel etc[16]).

Alte costuri sunt de natura sociopolitica. Un prim aspect tine de lipsa

controlului asupra managementului societatii transnationale. Decizia de transferare, de stramutare a unei activitati industriale dintr-o tara in alta este puternic resimtita de tara gazda desi pare ca nu este diferita de cea pe care o intreprindere nationala o ia in interiorul tarii.

Un dezavantaj major este dat de degradarea sistemului sociocultural, a caracteristicilor unei civilizatii si inlocuirea lor cu noi valori, impuse din exterior, din partea societatilor transnationale. Aceasta a fost deseori resimtita ca o pierdere a valorilor fundamentale in tara-gazda, putand provoca instrainarea individului in propria patrie.

.Castigurile tarii gazde

Avantajele pentru tara-gazda cunosc mai multe forme:

. cresterea directa de activitate ce rezulta din crearea de noi unitati de productie de catre societatea transnationala in tara-gazda sau prin transformarea unitatilor deja existente;

. cresterea indirecta de activitate care decurge din transferul de factori - capital, tehnic si organizatoric - in ansamblul economiei;

. contributiile fiscale ale societatilor transnationale inregistrate ca venit la bugetul de stat al tarii-gazda

. sporirea rezervelor valutare datorita aportului strain in devize.

Ultimile doua avantaje arata ca din punctul de vedere al statului, castigul

poate fi apreciat sub dublu aspect: cantitativ - pentru contributiile fiscale, cantitativ si calitativ - pentru aportul in devize.

Acestor castiguri cuantificabile li se adauga altele, mai dificil de masurat, cum ar fi: consolidarea pozitiei concurentiale a tarii-gazda fata de alte tari, intarirea relatiilor externe ale tarii-gazda etc. De fapt, un castig durabil pentru tara-gazda este aportul tehnic receptat de catre aceasta, care are un dublu efect: fie lansarea de noi produse, fie suplimentarea productiei care daca nu s-ar fi realizat ar fi trebuit suplinita prin importuri.

Daca unele efecte care se asteapta de la aportul strain sunt incerte sau in parte nedorite, valoarea altor avantaje nu poate fi evaluata cu precizie. Patrunderea pe piata a unei societati transnationale straine provoaca o crestere a productivitatii, prin prisma restructurarilor declansate de ea in economie. Dar acest fenomen cere timp sau poate fi insotit de efecte negative, falimentarea unor intreprinderi nationale secundare, intensificarea concurentei intre investitorii nationali si straini.

Unele aporturi transnationale nu sunt insa decat temporare si nu au valoare decat la un moment dat pentru ca intrarile de factori de productie se transforma la sfarsit intr-o iesire neta (intrari < iesiri). Castigul nu este dobandit decat pe termen scurt si are un caracter partial si conjunctural. Pe termen lung, castigul poate fi nul sau chiar se pot inregistra pierderi.

Cu alte cuvinte, valoarea reala a castigului cunoaste diferentieri in functie de conditiile tarii-gazda si de natura aportului societatii transnationale.

4.3 Castigul efectiv obtinut de tara-gazda

Castigul efectiv inseamna o crestere cantitativa a productiei sau scaderea preturilor la bunurile si serviciile puse la dispozitia consumatorului. Productia nu este un element de castig cert pentru tara-gazda. La randul ei, productia poate fi perturbata daca rezultatele ei sunt 'confiscate' de societatea transnationala, in favoarea tarii de origine. Aceasta insusire a rezultatului productiei poate lua forma unei repatrieri de profit provenit din diferenta de productivitate sau a unei rente obtinute de societatea transnationala in raport cu intreprinderile locale.

Agentia Romana de Dezvoltare sintetiza unele aspecte pozitive mai semnificative pe care le antreneaza investitiile straine de capital atunci cand are loc o integrare armonica in economia tarii-gazda si anume:

. dezvoltarea unei retele de subfurnizori locali;

. crearea de noi locuri de munca, direct in unitatile de productie sau indirect,

prin cresterea cererii pentru produse intermediare;

. ridicarea nivelului de calificare a fortei de munca locale;

. solutii organizatorice moderne;

. penetrarea pe piete externe.

La acestea se mai pot adauga si alte obiective specifice domeniului in care exista interesul atragerii de investitii externe:

. descoperirea si valorificarea de noi zacaminte minerale, petroliere, s.a.

Tehnologia de investigare si resursele financiare mari pe care le implica aceste procese sunt cauzele care au determinat tari in curs de dezvoltare sa recurga la cooptarea de societati transnationale;

. atragerea in circuitul economic a unor zone insuficient de bine puse invaloare din punct de vedere al potentialului lor economic.

5 Influenta companiilor transnationale asupra relatiilor internationale

Aparitia si dezvoltarea companiilor transnationale au schimbat foarte mult datele privind concurenta. Acestea trebuie sa reziste unei competitii care se desfasoara la nivel global.

Necesitatile schimburilor internationale de marfuri, capitaluri, forta de munca au condus la integrarea acestor piete intr-o unica piata globala, universala si atotcuprinzatoare.

Economia mondiala este formata de numeroase piete functionale (financiare, investitionale, de marfuri) si regionale (teritoriale), integrate intr-o piata globala.

Companiile transnationale sunt un element definitoriu al noii economii mondiale. Procesul de globalizare are atat avantaje, cat si dezavantaje. Prin largirea pietelor si dezvoltarea tehnicii se observa o crestere a productivitatii si imbunatatirii nivelului de trai. Dar ele pot sa determine instabilitate si schimbari nedorite: teama de reducere a numarului locurilor de munca prin patrunderea importurilor din strainatate, instabilitate financiara, provocata de fluxurile inconstante ale capitalului strain si amenintarile la adresa mediului la nivel global.

Productia internationala se afla in centrul procesului de globalizare. Companiile transnationale, angajate in productia internationala, cuprind peste 800000 de filiale straine infiintate de circa 80000 de firme mama, multe dintre acestea intretinand relatii de cooperare cu numeroase firme locale

In perioada actuala, marile corporatii ale globului doresc sa obtina avantaje in productie, marketing si cercetare prin imbinarea tuturor factorilor de productie la scara internationala, consecinta a intensificarii procesului de globalizare economica.

Productia internationala creste din ce in ce mai mult, deoarece companiile transnationale isi extind rolul in economie, care se afla in plin proces de globalizare. Datele recente demonstreaza ca astazi exista aproximativ 65.000 de companii transnationale, cu aproximativ 850.000 de afiliati straini pe intreg globul. Impactul lor economic poate sa fie masurat in mai multe moduri: de exemplu, in anul 2001, afiliatii straini insumau 54 milioane de angajati, in comparatie cu cele 24 de milioane din 1990; vanzarile lor de aproximativ 19.000 de miliarde dolari S.U.A. au fost de doua ori mai mari decat exporturile lumii in anul 2001, in comparatie cu anul 1990, cand vanzarile si exporturile au fost aproximativ egale; stocul pentru investitii straine directe a crescut de la 1700 miliarde de dolari S.U.A. la 6600 miliarde dolari S.U.A. in aceeasi perioada. In perioada actuala, afiliatii straini reprezinta a zecea parte din PIB mondial si a treia parte din exporturile mondiale. In conditiile in care s-ar lua in considerare valoarea activitatilor companiilor transnationale din toata lumea asociate cu relatiile non-capital propriu (de exemplu, licente, producatori pe baza de contract), atunci companiile transnationale ar detine o parte si mai mare in aceste agregate mondiale

Acum, din ce in ce mai putine produse pot sa fie realizate competitiv numai pe baza input-urilor nationale. De exemplu, pentru productia unui automobil fabricat de un mare producator american sunt implicate mai multe tari in ceea ce priveste productia, marketingul si vanzarea. Aproximativ 30% din valoarea automobilului merge in Coreea de Sud pentru asamblare, 17,5% in Japonia, pentru componente si tehnologie avansate, 7,5% in Germania, pentru design, 4% in Taiwan si Singapore, pentru mici componente, 2,5% in Marea Britanie, pentru publicitate si servicii de marketing si 1,5% in Irlanda si Barbados, pentru prelucrarea datelor, ceea ce inseamna ca numai 37% din valoarea productiei acestei masini "americane" este insusita de catre S.U.A

O parte dintre cele mai mari 100 de companii transnationale au vanzari de peste 1.500 miliarde de dolari, aceasta reprezentand 25% din totalul vanzarilor companiilor transnationale. In cadrul acestor companii lucreaza peste 12 milioane de salariati, adica 16% din totalul de 73 de milioane de salariati care lucreaza pe intreg continentul la companii. Deci, pe glob, 1 din 6 salariati care lucreaza la o companie transnationala este angajat la una dintre primele 100 de companii transnationale

In anul 2000, primele 100 de companii multinationale ne-financiare au constituit mai mult de jumatate din vanzarile totale si din locurile de munca pentru afiliati. Datorita fuziunilor si achizitiilor majore (M&As) din anul 2000, activele straine ale primelor 100 de companii transnationale au crescut in 2000 cu 20%, locurile de munca au crescut cu 19% , iar vanzarile au crescut cu 15%. Atat previziunile, cat si achizitiile au modificat compozitia industriala, iar rezultatul a fost cresterea numarului de companii de telecomunicatii si media inregistrate la bursa.

Mai multe firme, avand sediul in cadrul economiilor in curs de dezvoltare (Hutchinson Whampoa - Hong Kong, China; Petronas - Malaezia; Cemex - Mexic; Petroleos de Venezuela - Venezuela; L.G. Electroniscs - Republica Coreea), si-au facut aparitia in topul celor 100 de companii care au fost inregistrate la bursa din 2000.

In ultima vreme, s-au afirmat mai multe corporatii care provin din tarile in curs de dezvoltare. In cadrul clasamentului efectuat in anul 2000, dupa o analiza a primelor 50 de companii transnationale care, proveneau din state in curs de dezvoltare; Hutchinson Whampoa (China) se afla pe primul loc, cu 41,8 miliarde de dolari active situate in strainatate. Acestea se gasesc si printre cele mai mari companii multinationale de pe glob.

Urmatoarele trei companii (L.G. Electroniscs, Petroleos de Venezuela si Petronas) au intre 1,6 miliarde si 8,7 miliarde de dolari active aflate in strainatate.

Companiile transnationale din Europa Centrala si de Est au inceput sa se extinda foarte mult in strainatate.

Prin intermediul datelor referitoare la primele 25 de companii transnationale din Europa Centrala si de Est (ECE), se confirma faptul ca companiile transnationale rusesti s-au raspandit mai mult decat alte companii transnationale din regiune.

De exemplu, Lukoil Oil are active in strainatate de peste 4 miliarde de dolari S.U.A. Se afla la paritate cu unele dintre primele 10 companii transnationale din tarile in curs de dezvoltare.

In ceea ce priveste activele in strainatate, vanzarile in strainatate si numarul angajatilor in strainatate, fiecare firma ruseasca este mai mare de 100 de ori decat oricare alta firma. Majoritatea companiilor transnationale rusesti au ca domeniu de activitate resursele naturale si transporturile.

In anul 2000, un numar destul de mare dintre primele 25 de companii transnationale au continuat sa creasca, iar expansiunea lor in strainatate a depasit activitatea interna. Cu toate acestea, nu toate companiile transnationale din topul regiunii se afla pe traseul cresterii

Din cele 25 de companii ne-financiare din Europa Centrala si de Est din "top 25", 4 apartin Rusiei, 4 Croatiei, 4 Ungariei, 8 Sloveniei, 1 Poloniei, 1 Cehiei si 1 Romaniei. Unele firme cehesti, slovace si poloneze trec prin restructurari majore, care uneori determina retragerea din activitatile in strainatate.

Companiile transnationale se mai clasifica si in functie de 3 indicatori, realizandu-se media: activele straine raportate la total active; vanzarile in strainatate raportate la total vanzari si numarul de salariati in strainatate, raportat la total angajati.

Majoritatea companiilor transnationale aflate in top apartin Triadei (Japonia, S.U.A. si Europa), astfel: 25 de state apartin S.U.A., 16 Japoniei, 13 Marii Britanii, 10 Germaniei, 12 Frantei, 3 Elvetiei, 2 Spaniei. In cadrul primelor 100 de companii transnationale ne-financiare pe primul loc se situeaza Vodafone (Marea Britanie), pe locul al II-lea - General Electric (S.U.A.) si locul al III-lea este ocupat de Exxon Mobile (S.U.A.).

Anumite tari, precum Canada, realizeaza o proportie mult mai mare a productiei in cadrul companiilor transnationale. Acestea au un loc si un rol dominant disproportionat de mare in alte state, ca de exemplu: Japonia, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Italia . Mai multe corporatii au vanzari anuale de bunuri si servicii care depasesc 100 de miliarde de dolari, cum ar fi: General Motors (S.U.A.), Ford (S.U.A.), IBM (S.U.A.), Daimler Benz (Germania), Mitsubishi (Japonia) s.a.

Contributia companiilor transnationale la procesul de crestere economica si dezvoltare este elocventa si din ce in ce mai apreciata. In cazul in care companiile transnationale sunt clasificate din punctul de vedere al produsului intern brut creat si volumul vanzarilor, se observa ca ultimul este mult mai mare decat produsul intern brut apartinand mai multor state. De exemplu, la inceputul anilor '90, General Motors realiza o cifra de afaceri mai mare decat P.I.B.-ul Finlandei si Danemarcei din 1991, Ford il depasea pe cel al Norvegiei, Arabiei Saudite sau Indoneziei tot in 1991, iar compania Royal Duch Shele avea cifra de afaceri mai mare decat P.I.B.-ul Poloniei, Turciei, Argentinei