Holdingul, o institutie puternica in economia de piata

Holdingul, o institutie puternica in economia de piata

Definirea institutiei holding

Romania, cel putin asa se declara official, doreste sa-si construiasca o structura specifica economiei de piata. Din pacate, societatile comerciale romanesti, in modul in care sunt gandite si organizate nu reusesc insa sa se impuna. Si nici nu vor putea sa invinga in aspra concurenta externa si de ce nu interna, daca nu isi vor unii fortele financiare si comerciale in companii puternice, de tip holding, asa cum exista in tarile occidentale.

Asa numitele "societati de strategie" existente in industrie, agrucultura, incearca adesea cu success sa indeplineasca acest rol, numai ca actiunea lor este limitata din cause legislative, in special parghia financiara de care dispun este destul de putin consistenta. Concentrarea intreprinderilor sub autoritatea unui holding este un fenomen asociat cresterii dimensiunilor organizatiilor.

Existenta unui holding este definite de urmatoarele caracteristici fundamentale:

existenta unei legaturi care ii permit unei intreprinderi exercitarea controlului asupra celorlalte intreprinderi din grup

unicitatea conducerii la nivelul grupului de intreprinderi

coerenta economica intre firmele concurente

Holdingul reprezinta un grup de intreprinderi, fiecare avand personalitate juridical; independenta decizionala a fiecarei intreprinderi apartinand grupului, este limitata in raport cu una dintre unitatile componente, care are o pozitie dominanta.

Apreciem ca asocierii intreprinderilor in companii de tip holding nu trebuie sa ii revina un loc marginal intrucat aceasta constituie o modalitate verificata de sporire a competitivitatii produselor, de promovare a progresului ethnic, de reducere a costurilor de productie, reprezentand cea mai adecvata forma de sporire a potentialului financiar cu cel ierarhic administrative, elaborarea unor strategii unitare de dezvoltare si controlul realizarii acestora.

Holdingul reprezinta o societate de portofoliu, private sau publica avand drept obiectiv principal detinerea unei parti, de regula insemnata, din actiunile altor societati.

Organigrama de principiu a grupului de intreprindere de tip holding

HOLDING Finante Planificare Marketing pe termen lung Coordonare si control Relatii umane Decizii, departamente operationale

In literature termenul de holding se foloseste insa si pentru a desemna societatea mama a grupului de intreprinderi. Avem deci doua acceptiuni ale termenului de holding:

in sens larg este vorba de un grup de intreprinderi conectate printr-un system de participatii;

in sens restrans este vorba de societatea-mama a unui grup de tip holding.

Societatea-mama detine de regula "pachetul de control" in valoarea totala a actiunilor putand astfel influenta si politica economica a unitatilor din holding.

Atunci cand compania respective are ca unic obiectiv, controlul financiar al firmelor terte, este vorba de un holding pur, iar cand compania respective desfasoara si activitati proprii de afaceri este vorba de un holding mixt.

Termenul de holding se mai utilizeaza si pentru a desemna o companie care detine pozitii semnificative, darn u neaparat majoritare, in alte companii. In acest sens, in raport cu companiile rezultate din fuziuni, holdingul reprezinta avantajul ca permite detinerea unui anumit grad de control asupra unor afaceri extinse cu o cota relative redusa din capitalul social al firmelor componente ale retelei si implicit cu investitii relative reduse. In schimb, daca participarea nu depaseste un anumit prag, holdingul nu poate dispune de o serie de avantaje fiscale.

Constituirea grupului se poate realize in doua forme:

a) forma contractuala: firmele decide gruparea si coordonarea eforturilor pe baze contractuale (ex: subcontracte, contracte pentru productie sau cercetare in comun, acorduri de distributie, consortii pentru cucerirea de pozitii pe piata marfurilor sau serviciilor). Prin documentul de constituire a holdingului se delimiteza:

gradul de participare cu capital la activul intreprinderilor;

nivelul de integrare a unitatilor in holding;

elaborarea strategiilor commune referitoare la productie, tehnologie, piete, etc.

b) structura societara: cand prin dobandirea de participate ale unei companii in capitalul celorlalte sau altfel spus structurile societare pot fi definite ca fiind:

- institutii financiare care manageriaza un portofoliu de actiuni in care acestea detin o parte a capitalului dobandit.

Termenul de baza in aceasta definitie este conceptual de control, de competente decizionale. Lupta pentru controlul corporat este cea care face deosebirea intre un holding si alte institutii financiare.

O definitie exacta a holdingului va necesita, prin urmare, o definire operationala precisa a conceptului de control corporat si anume:

- ce inseamna control corporat?

- ce beneficii pot fi deduse din functia de control corporat?

- de ce este controlul corporat de dorit?

Actionand ca intermediary financiar in piata capitalului, holdingul devine asemanator unui fond mutual in circuit inchis. Diferenta esentiala este aceea ca hodingurile urmaresc sa detina controlul asupra puterii de decizie corporate.

Principalele caracteristici ale holdingului

Notiunea de dependenta poate imbraca mai multe acceptiuni, dintre care consideram ca doua sunt mai importante:

- de a determina prin comportamentul propriu comportamentul uneia sau a mai multor intreprinderi

- de a domina alte intreprinderi prin impunerea obiectivelor de realizat a modalitatilor de alocare a resurselor si de repartizare a profitului.

Prin acceptiune se refera la relatiile stabilite fie intre intreprinderi care intra in concurenta pe o anumita structura de piata, fie intre intreprinderi furnizoare de materiale si componente si  cele beneficiare ale acestora.

A doua acceptiune se refera la relatiile stabilite intre intreprinderi din interiorul grupului si are in vedere evidentierea masurii in care strategia si politica uneia sau a mai multor intreprinderi sunt subordinate altei intreprinderi.

In acest context, aprecierea gradului de subordonare se poate efectua prin luarea in considerare a unor criterii, ca de exemplu, ponderea capitalului detinut de o intreprindere in totalul capitalului altei intreprinderi care determina si numarul voturilor in Adunarea Generala a Actionarilor si numarul membrilor din Consiliul de Administratie, gradul de dependenta fata de livrarea unor materiale si componente din cooperare, gradul de utilizare a brevetelor, marcilor de fabrica, gradul de dependenta fata de un anumit furnizor sau comparator in conditiile unor posibilitati reduse de substituire a acestora.

In cadrul grupului relatiile de dependenta se afla intr-o permanenta modificare datorita schimbarilor intervenite pe piata si in raporturile de forta dintre intreprinderi ca urmare a rezultatelor economico-financiare obtinute de acestea.

Corespunzator intensitatii dependentei intre intreprinderile din cadrul unui grup se pot distinge trei zone:

nucleul "dur" format din ansamblul intreprinderilor ale caror actiuni sunt detinute in proportie de peste 50% de catre societatea mama care in aceste conditii isi impune deciziile;

controlul largit format din intreprinderile ale caror actiuni sunt detinute in proportie de sub 50% de catre societatea mama, sau alte societati din cadrul grupului care in aceste conditii pot numai sa influenteze intr-o proportie mai mare sau mai mica asupra deciziilor intreprinderilor componente ale grupului;

partea fluctuanta formata din intreprinderile ale caror relatii de dependenta sunt in permanenta modificare, functie de anumite situatii conjuncturale.

In cadrul unui grup pot exista mai multe intreprinderi considerate "cap de grup" care influenteaza puternic deciziile celorlalte intreprinderi la care detin peste 50% din actiuni si prin intermediul acestora si ale celorlalte intreprinderi din grup.

Grupurile nu sunt mari si foarte mari (in practica existand si grupuri de dimensiuni mici cu pana la 500 de salariati) iar in componenta lor se pot afla intreprinderi de toate dimensiunile.

In cazul asociatiilor de tip holding este de evidentiat o anumita limitare a componentelor decizionale ale intreprinderilor componente, in conditiile in care acestea, au personalitate juridica isi determina pretul de vanzare, isi aleg furnizorii, isi elaboreaza annual bugetul pe anul urmator si un plan general de activitate orientat pentru o anumita perioada.

Ca urmare a manifestarii unor fenomene de criza, a amplorii modificarilor intervenite in evolutia cererii pietei interne si mai ales externe, s-au intensificat preocuparile in special in ceea ce priveste diversificarea productiei, penetrarea in noi domenii de activitate si promovarea spiritului de intreprinzator in cadrul fiecarei unitati organizatorice, fapt ce a condos la sporirea mobilitatii configuratiei structurale, a flexibilitatii grupului de intreprinderi.

In present in vederea eliminarii rigiditatii dovedite de sistemul de organizare pe baza de divizii si departamente operationale, grupurile de intreprinderi, prin strategiile manageriale adoptate isi modifica permanent configuratia (prin achizitii, fuziuni, sciziuni, vanzari de actiuni, etc) si isi intensifica preocuparile in vederea extinderii procesului de constituire a filialelor nu numai la nivelul unitatilor producatoare (fabrici, uzine, sectii de productie, unitati de cercetare, unitati de comercializare si desfacere) ci si la nivelul diviziilor si la cel al departamentelor operationale, unde filialele create au un grad sporit de independenta si se afla pe anumite domenii de activitate, in relatii de concurenta cu intreprinderea mama care le-au generat sau cu alte intreprinderi din cadrul grupului.

Istoricul institutiei holding

Foarte asemanatoare cu Zaibatsu din Japonia, gruparile financiare induatriale, agroindustriale, combinatele sunt cele mai representative institutii pentru capitalismul european si cel romanesc. Aceste combinate folosesc holdinguri puternice pentru a intretine sistemul lor de control.

Emitand actiuni in vederea obtinerii fondurilor pentru a cumpara, achizitiona capitalul prin care sa-si asigure controlul in marile corporatii si in banci, holdingurile devin cei mai influenti intermediary financiari pe piata de capital. Istoricul holdingurilor si comparatia la nivel international arata ca asemenea institutii ar putea functiona ca intermediary viabili datorita relative ridicatei cereri de fonduri externe in economia romaneasca.

Consideram necesara o trecere in revista a istoricului si evolutiei holdingului, deoarece, in acest fel se afla unele din motivele stabilitatii acestei institutii, despre originea si functia acesteia in economia concurentiala si permite compararea structurilor institutiilor din diferite tari.

Holdingul provine spre exemplu in Belgia, din cea mai veche institutie financiara banca mixta sau la "banque mixte". De fapt originea ei se regaseste in 1882 cand o banca denumita "Societe Generale des Pays Bas pour favoriser l'industrie nationale" a fost fondata, al carei nume a fost ulterior schimbat in "Societe Generale de Belgique" cand a fost intemeiat statul Belgian. Intermediarul financiar, o inovatie financiara in istoria financiara a lumii, a fost menit sa invinga amplele imperfectiuni in acumularea si repartizarea de capital financiar.

Imperfectiunile pietei de capital erau determinate de cativa factori. Industrializarea rapida a Belgiei de sud in secolul al XIX-lea s-a concentrate asupra a trei industrii intensive din punct de vedere al capitalismului: minerit, fier, otel sic ale ferata.

Toate aceste trei sectoare aveau o uriasa nevoie de resurse financiare pet imp indelungat care nu puteau fi obtinute din averea de familie a intreprinzatorilor. Mai mult, nivelurile ridicate de capital initial si ratele inalte de rambursare faceau imposibila utilizarea castigurilor retinute ca surse financiare. Instrumentele insuficiente pentru mobilizarea economiilor personale sub forma de capital de risc, existenta posibilitatilor de investitie in bunuri mobiliare si in asigurari guvernamentale straine, precum si neincrederea publica in proiectele economice. Ca factori de risc creeaza o reala ocazie ca o institutie sa coordoneze si controleze circulatia fondurilor pe termen indelungat. Este in atentia unei asemenea institutii, precum si in intentia majoritatilor competitorilor sai, putini la numar, dar agresivi, de a mobilize economiile si de a le folosi pentru proiectele financiare.

Bancile au inceput printr-o politica de a garanta imprumuturi pe termen indelungat, dar finanteaza aceste active prin intermediul unor depuneri pe termen scurt si prin emiterea de bancnote. Conditiile economice inrautatindu-se, publicul alarmat de situatia economico-politica si-a retras depunerile preschimband bancnotele.

Deoarece valorile bancare erau immobile datorita caracterului lor de termen lung si deoarece majoritatea pretentiilor nu pot fi indeplinite de catre debitorii bancilor din cauza crizei economice bancile sunt obligate sa accepte actiuni in schimbul datoriilor neonorate (ordonanta 10/22 aprilie 1997) si sunt obligate sa opreasca emiterea de bancnote.

In acest fel trebuie sa apara si in Romania banca mixta in adevaratul sens al cuvantului, o institutie emite drepturi pe termen lung pentru a detine valori industriale pe termen lung si care, in acelasi timp, se angaja in activitati tipice ale unei banci comerciale.

Provocarea sa majora este aceea de a echilibra intre ele activitatile industriale, agroindustriale si cele comerciale astfel incat sa-si pastreze lichiditatile ca banca comerciala. Activitatea bancara induatriala, agroindustriala a bancii mixte poate fi descrisa dupa cum urmeaza:

in mod direct, sau indirect, printr-un subsidiar financiar, ea detine un interes intr-un numar de societati comerciale mai ales in ramurile de baza ale economiei. Banca mixta ajuta aceste companii din punct de vedere financiar pentru ca acestea sa-si desfasoare activitatile economice si proiectele de investitii, asigurandu-le fonduri in contul current.

In anumite situatii bancile vor depasii managementul lor pur financiar si ofera subsidiarilor expertise tehnice, indrumare comerciala pe piete straine si o sursa protejata de materii prime.