COMPETITIVITATE SI CRESTERE ECONOMICA BAZATA PE INOVARE

COMPETITIVITATE SI CRESTERE ECONOMICA BAZATA PE INOVARE

1. Inovarea - factor cheie pentru competitivitatea intreprinderilor mici si mijlocii

Printre cele cinci obiective prioritare ale actiunii publice propuse  la Lisabona, in scopul incurajarii unui sistem inovativ eficient la nivel european, stimularea crearii si dezvoltarii IMM, detine un loc important. In spiritul strategiei europene de dezvoltare, stabilita la Lisabona, Consiliul General al Afacerilor a adoptat, in iunie 2000 „Carta europeana pentru intreprinderile mici”, care recunostea ca IMM reprezinta atat „coloana vertebrala” a economiei Europei cat si cheia competitivitatii in viitor. La realizarea strategiei europene de dezvoltare trebuie sa contribuie si sectorul IMM care poate rezista noului mediu competitiv doar prin valorificarea potentialului de inovare. Politica industriala are un rol cheie in sprijinirea intreprinderilor pentru a fi mai competitive si sa poata raspunde provocarilor globalizarii si extinderii, atat la nivel orizontal cat si sectorial. Competitivitatea si cresterea economica se bazeaza tot mai mult pe inovare, adica pe dezvoltarea si exploatarea economica a produselor si serviciilor noi sau imbunatatite, si pe optimizarea proceselor afacerilor.

De aceea, adoptarea unor strategii care sa stimuleze deschiderea spre noile idei si tehnologii si sa ofere conditiile si instrumentele prin care pot adopta atitudini inalt inovative, pot circula noile idei si tehnologii si se poate crea un mediu in care intreprinderile mici si mijlocii le pot absorbi si utiliza, constituie o obligatie a fiecarei tari europene.

Cuvantul ce caracterizeaza acest inceput de secol pare a fi noul, indiferent de ramura de activitate, economia este dominata de tehnologii si materiale noi, pietele sunt invadate de produse noi, realizate dupa o noua conceptie, in structuri organizatorice noi, conform unor strategii organizationale noi, prin noi mijloace de distributie si comercializare, toate acestea fiind menite sa satisfaca cele mai diverse gusturi ale consumatorilor, sa anticipeze unele noi. La baza acestor noutati se afla creativitatea si inovarea continua, in toate domeniile, care inlocuieste tot mai mult munca de rutina, atat la nivelul managementului, cat si al lucratorilor.

Inovarea presupune mai mult decat implementarea cu succes a rezultatelor unei cercetari. Desi este recunoscut faptul ca cercetarea contribuie major la inovatie, exista multe alte forme ale inovatiei. Aceasta poate fi profitabila sau radicala; poate fi rezultatul unui transfer tehnologic sau al dezvoltarii unor noi concepte de afaceri. Inovatia poate fi tehnologica, organizatorica, comerciala sau de natura estetica.

Intreprinderea actuala trebuie sa fie creativa, viabilitatea si eficienta ei fiind conditionate de capacitatea de a oferi produse si servicii care sa corespunda cererii manifestate pe piata, de a anticipa si chiar crea nevoi nemanifestate inca, in conditiile unei concurente tot mai crescute si care cunoaste multiple forme de manifestare. Emiterea de solutii sau idei noi, ca urmare a creativitatii in domeniul stiintific si tehnic, nu prezinta in sine un progres, fara a fi continuata de o multitudine de actiuni si eforturi creative, menite sa aplice si difuzeze aceste produse primare ale gandirii creatoare. Eforturile se concretizeaza in inovare, respectiv in transformarea ideii noi in ceva profitabil pentru producator, client si societate in ansamblul ei. Noul, indiferent de forma pe care o imbraca, de amploarea si gradul de originalitate, determina prin acumularea si coroborarea sa obtinerea de progrese in toate domeniile activitatii umane.

Inovarea nu este apanajul intreprinderilor mari, care dispun de resursele necesare generarii de noi cunostinte si aplicarii lor prin inovare, chiar si intreprinderile mai mici, care nu desfasoara activitati sustinute de cercetare stiintifica, trebuie sa-si asigure adaptarea permanenta la cererea manifestata si potentiala, precum si modificarea accelerata a factorilor de mediu printr-un efort creativ permanent, materializat in inovari mai mult sau mai putin importante. Astfel, crearea unui cadru adecvat pentru stimularea creativitatii si asigurarea conditiilor necesare manifestarii acesteia fac posibila producerea unui numar cat mai mare de idei noi si transpunerea in practica a celor care sunt potrivite criteriilor economice si tehnice.

Potentialul real al intreprinderii in domeniul activitatilor de cercetare-dezvoltare, de productie si de marketing este in masura sa determine adoptarea unei anumite strategii inovationale.

Astfel, intreprinderile de succes in domeniul inovarii pun un accent deosebit pe formularea unei strategii in acest domeniu (o carte a inovatiei sau o declaratie cu privire la orientarile firmei in aceasta directie) care sa stabileasca clar motivele cautarii oportunitatilor de inovare referitoare la produs, piata si tehnologie, scopurile si obiectivele (cota de piata, rentabilitatea etc.) precum si liniile directoare ce privesc natura sau gradul de noutate ce trebuie atinse. Intreprinderea cu potential apreciabil creativ-inovativ va fi capabila sa inoveze frecvent noi produse si tehnologii si sa aiba, pe aceasta baza, o pozitie concurentiala puternica in ramura respectiva.

Inovarea reprezinta un produs (bun sau serviciu) nou sau semnificativ imbunatatit lansat pe piata sau introducerea in propria intreprindere a unui proces tehnologic nou sau semnificativ imbunatatit. Inovarea este bazata pe rezultatele unei tehnologii noi, a dezvoltarii tehnologice, a unor combinatii noi de tehnologii existente sau pe utilizarea altor cunostinte obtinute de intreprindere.

1. Tipuri de inovatori

Inovarea este o activitate extrem de diversa. Firmele au la dispozitie numeroase metode de a inova, de la o activitate intensa de cercetare-dezvoltare interna, pana la achizitionarea de noi echipamente sau componente de produs gata de a fi folosit. In fiecare caz in parte, abilitatile necesare firmei inovative sunt mult diferite, ceea ce determina urmatoarea tipologie a firmelor inovatoare:

inovatori strategici reprezinta firmele care fac din inovare componenta centrala a strategiei lor competitionale; ele desfasoara in permanenta activitate de cercetare-dezvoltare, pentru a realiza inovatii de produs sau de proces, care vor fi difuzate ulterior catre alte firme;

inovatorii ocazionali sunt firme care desfasoara activitati de cercetare-dezvoltare interna numai cand este necesar sau oportun, fara a face din inovare un obiect central al activitatii lor; unele din aceste firme se orienteaza spre adaptarea noilor tehnologii create de alte firme la nevoile specifice;

firmele care modifica tehnologia existenta urmaresc imbunatatirea produselor sau proceselor lor tehnologice prin activitati de inginerie productiva, nu prin activitati de cercetare-dezvoltare;

firmele care adopta inovatiile produse de alte firme.

Inovarea de produs include un bun sau serviciu care este complet nou sau semnificativ imbunatatit, in ceea ce priveste caracteristicile proprii fundamentale, specificatiile tehnice, software sau alte componente imateriale incorporate, modul de utilizare preconizat sau usurinta de utilizare. Inovarea trebuie sa fie ceva nou pentru intreprindere, nu este necesar sa fie nou si pentru piata. Nu conteaza daca inovarea a fost dezvoltata de intreprindere sau de alta intreprindere. Nu sunt incluse in inovarea de produse (bunuri sau servicii), modificarile de natura estetica, sau numai vanzarea de produse inovative care sunt realizate sau dezvoltate de alte intreprinderi.

Inovarile de produse noi se realizeaza pentru innoirea gamei de produse aflate pe piata, sub presiunea scaderii cererii si a reducerii preturilor de vanzare. Innoirea produselor, in sensul imbunatatirii nivelului tehnic si calitativ al acestora, largirii functionalitatii lor, reducerii consumurilor de materii prime si energie se face conjugat cu imbunatatirea tehnologiilor de fabricatie. Realizarea produsului utilizand alte materiale sau componente vizeaza fie cresterea calitativa, fie reducerea costurilor sau diversificarea sortimentala. Produsele noi - inovatiile majore - implica, de cele mai multe ori, tehnologii noi sau imbunatatite, noi utilizari ale unor tehnologii din alte domenii, avand potentialul de a crea noi piete, chiar noi domenii, insa numarul acestora este relativ mic, ele implicand riscuri majore de dezvoltare si comercializare.

Lansarea cu succes pe piata a unui produs cu totul nou asigura intreprinderii, pentru o perioada de timp limitata avantaje competitive deosebite, venituri ridicate, un profit inalt si cucerirea unei piete considerabile. Pe masura aparitiei concurentei (difuzarii noilor tehnologii sau produse care constituiau monopol sau erau protejate prin licente) veniturile incep sa scada si intreprinderea trebuie sa-si modifice politica de pret, de distributie si sa-si dezvolte in continuare produsul, mentinerea cotei de piata cucerite va solicita eforturi sustinute de inovare, gasirea unor noi modalitati de diferentiere prin cost sau calitate.

Inovarea de proces include tehnologii de productie noi sau semnificativ imbunatatite, metode noi sau semnificativ imbunatatite de furnizare a serviciilor si de livrare a produselor. Rezultatul trebuie sa fie semnificativ, in ceea ce priveste nivelul productiei, calitatea produselor (bunuri sau servicii) sau costurile de productie si de distributie. Inovarea trebuie sa fie noua pentru intreprindere, iar intreprinderea nu este necesar sa fie prima care a introdus acest proces tehnologic. Nu conteaza daca inovarea a fost dezvoltata de intreprindere sau de o alta intreprindere. Nu sunt incluse schimbarile pur organizatorice sau manageriale.

Inovarile sunt deosebit de importante, atat prin efectele asupra competitivitatii si eficientei la nivelul intreprinderii, cat si prin efectele asupra evolutiei ramurii in ansamblu, ca urmare a fenomenului de difuzare.

Orice tehnologie industriala poate fi descrisa prin trei elemente majore: tehnologia de baza sau fundamentala (generica), tehnologia aplicata, derivata din cea generica si un set de infratehnologii care faciliteaza dezvoltarea si utilizarea primelor doua.

Tehnologia generica asigura validitatea conceptului si reduce riscurile pentru a se putea investi in cercetarea aplicativa si, impreuna cu infratehnologiile, constituie bunuri cvasipublice. Infratehnologia include instrumente de cercetare (metode de testare si masurare), date stiintifice si tehnice, baza tehnica pentru standarde, tehnicile de control de calitate, fiind adesea implementata ca standarde industriale. Atat tehnologia generica, cat si infratehnologia sunt proiectate si dezvoltate de firme competitive, dar riscurile aferente sunt de multe ori diminuate datorita investitiilor publice menite sa sporeasca cercetarea si asimilarea acestora in tarile industrializate dezvoltate. Desi drepturile de proprietate sunt posibile, teama unui esec de piata sau procesul difuzarii acestor tehnologii sunt de natura, de multe ori, sa nu stimuleze investitiile private in cercetarea si dezvoltarea tehnologiilor industriale. Pentru reducerea acestor riscuri si stimularea progresului tehnic si tehnologic, statele industrializate dezvoltate sustin financiar activitatile de cercetare-dezvoltare (desfasurate in laboratoare publice , universitati sau alte institutii de cercetare) pentru crearea acestor tehnologii generice si a infratehnologiilor, difuzarea si aplicarea lor.

Perfectionarea tehnologiilor asigura totodata o calitate superioara a produselor, cresterea performantelor functionale, scurtarea duratei de fabricatie, reducerea consumurilor si a costurilor de exploatare si intretinere, cresterea eficientei fondurilor fixe, a fiabilitatii si a timpului de viata, toate acestea reflectandu-se in rezultatele financiare ale intreprinderii. Scurtarea duratei de viata a tehnologiilor este atat cauza, cat si consecinta activitatilor de cercetare-stiintifica si dezvoltare desfasurate atat la nivelul institutelor specializate, universitatilor, cat si a marilor intreprinderi industriale, lideri in anumite domenii. In perioada actuala se constata o scurtare a ciclului de viata a fiecarei tehnologii si cresterea frecventei de aparitie a unora noi, in multe cazuri o tehnologie noua se produce inainte ca cea veche sa fi parcurs complet perioada sa de maturizare si saturatie si, nu de putine ori, chiar in perioada de crestere. Scurtarea duratei de viata a tehnologiilor obliga intreprinderea la folosirea acestora cu eficienta maxima, pentru a putea recupera, intr-o perioada scurta de timp, cheltuielile deosebit de mari facute cu elaborarea lor. Cresterea frecventei de aparitie si a costurilor ridicate ale noilor tehnologii determina multe intreprinderi sa apeleze la cooperare stiintifico-tehnica cu alte firme de profil, institute de cercetare stiintifica, institutii de invatamant superior etc. pentru a putea asigura resursele necesare acestei activitati foarte costisitoare si a-si diminua riscurile.

Inovatorii de succes reprezinta intreprinderile care au introdus sau implementat inovari de produs, de proces sau atat produs cat si de proces.

Intreprinderile active cu activitate de inovare sunt intreprinderile care au lansat produse noi sau semnificativ imbunatatite (bunuri sau servicii) pe piata sau intreprinderile care au introdus procese noi sau semnificativ imbunatatite. Inovarile se bazeaza pe rezultatele dezvoltarilor tehnologice, noile combinatii ale tehnologiilor existente sau utilizarea altor cunostinte cerute de intreprindere. Termenul acopera toate tipurile de inovatori: inovatorii de produs, de proces, precum si intreprinderile cu activitate de inovare nefinalizata sau abandonata. Intreprinderile cu activitate de inovare nefinalizata sau abandonata sunt intreprinderile care au avut activitate de inovare nefinalizata sau abandonata pentru dezvoltarea sau introducerea produselor noi sau semnificativ imbunatatite (bunuri sau servicii) ori implementarea noilor procese, inclusiv activitatea de cercetare-dezvoltare.

Intreprinderile fara activitate de inovare sunt intreprinderile care nu au avut activitate de inovare in perioada analizata. Aceste intreprinderi au raspuns la un set limitat de intrebari din ancheta statistica in legatura cu absenta activitatii de inovare, factori de blocaj, brevete si alte metode de protectie, schimbari strategice si organizatorice din intreprindere. Cheltuielile de inovare cuprind atat cheltuielile pentru activitati de inovare realizate, cat si cele pentru activitati de inovare nefinalizate sau abandonate.

3. Componentele activitatii de inovare

Principalele componente ale activitatii de inovare sunt:

1) Elaborarea unei strategii a cunoasterii

Pentru firmele „fortate” sa inoveze, sa isi diversifice familiile de produse, sa modifice ciclul de viata al produselor, strategia cunoasterii duce la coordonarea eficienta a deciziilor si a schimbarilor. Cunoasterea nu mai este un atribut al sectoarelor care utilizeaza tehnologie de varf, si chiar si pentru firmele traditionale, a devenit elementul esential al competitiei dar in acelasi timp si al cooperarii. Strategia cunoasterii si cultura organizationala armonizate determina impreuna strategia de afaceri. Ea defineste viitorul companiei prin utilizarea eficienta a cunoasterii acumulate. Exista multe situatii care necesita o astfel de strategie. De cele mai multe ori, insa, diverse organizatii elaboreaza o strategie a cunoasterii abia atunci cand trebuie sa surmonteze incertitudinea unei piete pe care actioneaza, complexitatea in crestere a unor produse, schimb al tehnologiei sau al competitorilor de pe piata etc.

In general, o strategie de afaceri urmareste:

cresterea cotei de piata, care va determina nevoia de inovare a produselor oferite,

eficienta operationala, care va duce la utilizarea in comun a cunoasterii din interiorul unei organizatii si la conceperea si implementarea unui management al cunoasterii pentru a utiliza in mod echilibrat cunoasterea, pentru a evita costurile dublarii unor inventii,

cunoasterea clientilor care va determina transformari in interiorul organizatiei si inovatii.

2) Activitatea de cercetare-dezvoltare

Cercetarea-dezvoltarea realizata in intreprindere, care include activitatile creatoare intreprinse sistematic in cadrul intreprinderii, in vederea cresterii volumului de cunostinte si a utilizarii lor in scopul realizarii de noi aplicatii, ca de exemplu produse (bunuri sau servicii) si procese noi si imbunatatite (inclusiv cercetare de software).

Activitatea de cercetare-dezvoltare preluata de la alte intreprinderi, care include activitatile de cercetare-dezvoltare prezentate anterior, dar realizate de catre alte intreprinderi sau institute de cercetare.

3) Achizitia de tehnologie si cunostinte

Desi detinerea de tehnologii noi (care poate fi incadrata in definitia exacta a unei inventii sau nu) este un factor important in obtinerea succesului de catre o firma, totusi nu toate firmele pot crea tehnologie in cadrul limitelor impuse de universul lor existential[1] si, in plus, chiar cele care reusesc sa creeze, in anumite conditii, cunoastere apeleaza de multe ori la cunoasterea generata in exteriorul lor.

Achizitionarea de tehnologie este esentiala pentru activitatea de experimentare si corectare a erorilor in dezvoltarea unui produs nou si totodata pentru multiplicarea aplicatiilor de succes care deriva din aceeasi informatie tehnologica de baza (reprezentative in acest sens sunt industria farmaceutica si cea a calculatoarelor). Scopul general al tehnologiei patentate ofera un motiv in plus pentru protejarea proprietatii intelectuale nou formate si de aici stimularea comercializarii unui astfel de produs. Cand toti ceilalti factori de influenta raman neschimbati, cu cat scopul unei tehnologii noi este mai general cu atat este mai stimulata comercializarea ei. Acest factor poate fi cuantificat prin numarul de brevete care fac referire la aceasta inovatie.

Achizitia de echipamente si aparatura, care include echipamente performante, calculatoare special cumparate pentru a implementa produse (bunuri sau servicii) si / sau procese tehnologice noi ori cu imbunatatiri semnificative.

Alte achizitii de cunostinte din afara intreprinderii, care includ achizitia de drepturi de utilizare de brevete, inventii nebrevetate, licente, know-how, marci, software si alte tipuri de cunostinte de la altii, pentru a fi utilizate in activitatea de inovare.

4) Perfectionarea personalului - perfectionarea in tara sau in strainatate a personalului direct implicat in dezvoltarea si/sau introducerea inovarii.

5) Introducerea pe piata a produselor (bunuri sau servicii) rezultate in urma inovarii - activitati de marketing intern sau extern care urmaresc introducerea pe piata a produselor (bunuri sau servicii) noi sau cu imbunatatiri semnificative. Poate include cercetarea preliminara de piata, testari ale pietei si reclama, dar exclude formarea retelelor de distributie catre piata.

Succesul comercializarii unei inovatii depinde de corelarea know-how-ului detinut cu alte capacitati, abilitati si active. Specializarea activelor necesare pentru productie si distributie pentru acea inovatie este vitala pentru reducerea costurilor de productie. Aceste active specializate sunt cele care trebuie sa faca legatura intre activele generale, care nu depind de specificitatea unei inovatii, si activele complementare (active specializate dar detinute de catre alte firme). Dar daca aceasta firma detine toate activele complementare necesare, ea va realiza intreg procesul de la aparitia ideii pana la comercializare, mentinand in interiorul organizatiei profitul care cuantifica oportunitatea unor inovatii[2] (de exemplu, o firma care descopera un nou medicament va depinde de o serie de firme din domeniul farmaceutic pentru teste si asistenta clinica precum si de firme de productie, de distributie, de marketing, etc).

S-a observat ca atunci cand pe o piata intrarea unui nou produs necesita existenta multor active, firma isi limiteaza investitiile si isi extinde resursele prin utilizarea aliantelor inainte de a forta intrarea individuala pe piata. De aici se poate trage concluzia ca exista industrii/sectoare care determina orientarea catre aliante si limiteaza dezvoltarea interna

6) Proiectarea si alte activitati pregatitoare pentru productie/livrare - proceduri si pregatiri tehnice pentru realizarea implementarii inovarilor de produse (bunuri sau servicii) si procese tehnologice care nu au fost cuprinse in alta parte.

4. Indicatorii inovativitatii IMM in tarile membre ale Uniunii Europeme

Competitivitatea in cadrul Uniunii Europene este strans legata de pozitia ei in domeniul inovarii si difuzarii noilor tehnologii. Mai buna intelegere a factorilor care contribuie la succesul inovarii in UE este ajutata de folosirea indicatorilor de referinta (benchmarking-ul) ca instrument de identificare a celor mai bune practici. Ca raspuns la provocarea lansata de Consiliul Europei la Lisabona au fost utilizati anumiti indicatori de performanta, ca repere care sa furnizeze informatii relevante privind realizarile fiecarei tari in domeniul inovarii, dezvoltarii afacerilor si al utilizarii tehnologiilor noi. Complexitatea procesului de inovare nu poate fi surprinsa printr-un numar redus de indicatori, chiar daca acestia au caracter sintetic. De exemplu, pozitiile statelor membre ale UE, privite prin prisma principalilor indicatori statistici ai inovarii, releva o mare diversitate de situatii: anumiti indicatori arata ca unele tari europene au adevarate pozitii de lideri mondiali, in timp ce altele sunt considerabil ramase in urma. Aceste situatii pot fi solutionat prin utilizarea unui sistem complex de indicatori, care surprind diferitele aspecte ale procesului inovarii.

Potentialul inovativ al IMM nu este un dat exogen, ci este determinat de o multitudine de conditii social economice, tehnice si politice. Potentialul inovativ include, pe langa capacitatea de a crea inovatii, inputul de resurse care sunt destinate generarii inovatiilor: bani, echipamente, resurse umane. Obtinerea unor valori masurabile ale factorilor implicati in procesul inovarii presupune gasirea unor indicatori adecvati care sa exprime aspectele fundamentale ale potentialului inovativ.

Grupele de indicatori[3] care compun EIS se refera atat la inputurile inovarii (teri grupe), cat si la outputuri (doua grupe) si sunt urmatoarele:

INPUT - resurse umane;

crearea de cunostinte noi;

inovatie si antreprenoriat.

OUTPUT  - aplicare inovatiilor

proprietatea intelectuala;

Grupa I de indicatori - Resurse umane (Innovation Drivers)

Aceasta gupa de indicatori masoara conditiile structurale care asigura potentialul inovativ, utilizand in principal informatii referitoare la calitatea resurselor de munca:

Absolventi ai invatamantului tehnic si de stiinte naturale, ca pondere (‰) in numarul total al populatiei cu varsta cuprinsa intre 20-29 de ani (S&E graduates

Numarul total al persoanelor cu studii superioare (orice forma de invatamant postliceal), ca procent de (‰) din populatia din grupa de varsta 25-64 de ani (Tertiary education);

Rata de extindere a liniilor de telecomunicatii de banda larga (numar de linii la 100 de locuitori) (Broadband penetration);

Participarea la invatamantul permanent (% din populatia de 25-64 de ani care a absolvit cel putin invatamantul liceal) (Lifelong learning);

Nivelul de scolarizare a tinerilor (% populatiei in varsta de 20-24 de ani care a absolvit cel putin invatamantul liceal) (Youth education);

Figura 1. Clasificarea tarilor membre UE dupa Grupa I de indicatori - Innovation Drivers

Sursa: European Innovation Scoreboard – EIS

Grupa II de indicatori – Crearea de cunostinte noi (Knowledge creation)

Indicatorii din aceasta grupa masoara investitiile in factorul uman si in activitatile de cercetare-dezvoltare, considerate ca fiind elemente – cheie ale unei economii bazate pe cunoastere:

Cheltuieli publice pentru cercetare – dezvoltare ca pondere in PIB (Public R&D expenditures);

Cheltuielile firmelor pentru cercetare – dezvoltare ca pondere in PIB (Business R&D expenditures);

Ponderea cheltuielilor de cercetare – dezvoltare de nivel tehnic ridicat si mediu (% in cheltuielile de CD) (Medhi-tech manufacturing R%D);

Ponderea intreprinderilor care primesc finantare pentru CD din surse publice (Public funding innovation);

Ponderea cheltuielilor de CD ale universitatilor finantate de sectorul privat. (Universities R&D financed by bussines )

Figura Clasificarea tarilor membre UE dupa Grupa a II-a de indicatori - (Knowledge creation)

Sursa: European Innovation Scoreboard – EIS

Grupa a III- a de indicatori – Inovatie si antreprenoriat (Enterpreunership)

Aceasta grupa de indicatori este orientata spre masurarea eforturilor depuse pentru inovare la nivel microeconomic:

IMM care desfasoara activitate interna de inovare (% in numarul total de IMM) (SME’s innovating in house);

Intreprinderi care coopereaza pentru inovare (% in numarul total de IMM); IMM care dovedesc o flexibilitate mult mai mare decat intreprinderile mari, in toate activitatile desfasurate, iar prin cooperarea cu alte unitati pot dobandi o forta mai mare, pastrand in acelasi timp avantajele dimensiunilor reduse si prezentei locale. In aceasta categorie se incadreaza clusterele industriale (de exemplu parcurile tehnologice ) care creeaza conditii pentru o stimulare reciproca a ideilor si a cunoasterii (% all SME’s collaborations in innovation);

Cheltuieli pentru inovare, ca pondere in cifra e afaceri. Acest indicator se calculeaza ca raport intre cheltuielile totale pentru inovare ale intreprinderii (CD interna si in afara intreprinderii, inovatii de produs si de proces, cumpararea de brevete si licente, design industrial, marketingul inovarii, etc.) in cifra de afaceri totala (inclusiv intreprinderile fara activitate de inovare) (Innovation expenditures);

Capitalul de risc in faze timpurii , ca pondere in PIB (Early stage venture capital);

Ponderea cheltuielilor cu tehnologia comunicatiilor  in PIB (ICT expenditures);

Ponderea IMM care introduc progresul netehnologic in numarul total de IMM. Acest indicator se refera la IMM care folosesc tehnici de management avansat, structuri organizatorice noi sau semnificativ imbunatatite, modificari semnificative in aspectul si design-ul cel putin al unui produs (Non-tech change);

Figura 3. Clasificarea tarilor membre UE dupa Grupa a III-a de indicatori - (Enterpreunership)

Sursa: European Innovation Scoreboard – EIS

Grupa a IV- a de indicatori – Aplicarea inovatiilor (Innovation Application)

Indicatorii din aceasta grupa masoara performanta prin intermediul muncii si al rezultatelor productiei, indeosebi in domeniile high-tech:

Ponderea (%) angajatilor din domeniul serviciilor high-tech (posta si telecomunicatii, tehnologia informatiei, servicii de CD) in numarul total de angajati (Employments hi-tech services);

Exportul produselor de nivel tehnic ridicat, ca pondere in valoarea totala a exportului (Hi-tech exports);

Produse noi pentru piata (sau produse semnificativ imbunatatite), ca pondere in cifra de afaceri (New to mark product sales);

Produse noi pentru firma, dar existente deja pe piata, ca pondere in cifra de afaceri (New to firm product sales);

Ponderea (%) angajatilor in industriile de nivel tehnic mediu si ridicat in forta de munca totala. Acest indicator se refera la activitatile din domeniile: chimie, masini, echipamente electrice, telecomunicatii, instrumente de precizie, autoturisme (Employments medhi/-tech manufacturing)

Figura 4. Clasificarea tarilor membre UE dupa Grupa a IV-a de indicatori - (Innovation Application)

Sursa: European Innovation Scoreboard – EIS

Grupa a V- a de indicatori – Proprietate intelectuala (Intellectual property)

Patente EPO (European Patent Office) high-tech la un milion de locuitor (EPO patents).

Clasele de brevete de nivel tehnic ridicat cuprind:

calculatoare si echipamente automatizate pentru afaceri;

inginerie genetica si microorganisme;

aviatie;

comunicatii;

semiconductori, laser;

Patente USPTO (US Patent and Trademark Office) high-tech acordate, raportat la un milion de locuitor (USPTO patents);

Familii de patente triadice (EPO, JPO, USPO) raportat la un milion de locuitori (Triad patents);

Numar de marci de fabricatie noi raportat la un milion de locuitori (Community Trademarks);

Numar de designuri noi raportat la un milion de locuitori (Community Designs);

Figura 5. Clasificarea tarilor membre UE dupa Grupa a IV-a de indicatori Intellectual property

Sursa: European Innovation Scoreboard – EIS

Indicele sintetic al inovarii calculat ca medie aritmetica a valorilor standardizate ale acestor indicatori partiali, permite identificarea pozitiilor relative in domeniul inovarii ale tarilor membre ale UE, precum si a tarilor candidate.

Indicele sintetic al inovarii se calculeaza astfel:

unde: - indicele sintetic al inovarii pentru tara i;

- ponderea indicatorului j;

unde: -valoarea standardizata a indicatorului j pentru tara i;

-valoarea indicatorului j pentru tara i;

Figura 6. Clasificarea tarilor membre UE dupa Indicele sintetic al inovarii

Sursa: European Innovation Scoreboard – EIS

Figura 7. Performantele inovative in functie de Indicele sintetic al Inovarii

Sursa: European Innovation Scoreboard – EIS

Pornind de la marimea indicatorului sintetic al inovarii pentru fiecare tara, se poate desfasura o analiza a performantei inovative care identifica patru mari grupuri de tari: liderii inovarii, care au atat un nivel mult peste medie al indicelui sintetic, cat si un ritm rapid de crestere a acestuia, tarile aflate in stadiu intermediar, care au un nivel relativ mai redus (in jurul mediei) al indicelui sintetic, tari in care indicele sintetic al inovarii este in crestere, dar nivelul acestuia este sub medie si grupul tarilor aflate sub nivelul mediu al UE atat ca nivel, cat si ca dinamica a indicelui sintetic al inovarii.

La fel ca in anii anteriori, Finlanda, Suedia si Danemarca au o pozitie de lideri in domeniul inovarii. Grupul intermediar include numeroase tari printre care: Austria, Belgia, Olanda, Anglia, Germania, Franta si Italia. Tarile cu o evolutie mai lenta in domeniul inovarii sunt Spania, Lituania, Slovenia, Republica Ceha, Ungaria si Slovacia. Grupul tarilor care raman si mai mult in urma include Portugalia, si Grecia, alaturi de Estonia, Letonia si Polonia.

Analiza subindicilor inovarii permite identificarea punctelor slabe ale tarilor membre. In general, exista concordanta intre pozitia unei tari in ierarhia bazata pe indicele sintetic si locul pe care il ocupa dupa valorile subindicilor. Totusi exista cateva exceptii semnificative. Germania, Italia si Luxemburg au rezultate mai slabe in domeniul resurselor umane pentru inovare, Elvetia in crearea cunostintelor si Islanda in aplicarea inovatiilor, comparativ cu performantele acelorasi tari in celelalte domenii ale inovarii. Estonia, Letonia si Portugalia au performante relativ mai bune in inovare si antreprenoriat, iar Republica Ceha si Irlanda se descurca mai bine in aplicarea inovatiilor, comparativ cu alte domenii. Se poate observa ca tarile cu performante asemanatoare in fiecare din domeniile-cheie ale inovarii (Germania, Danemarca, Anglia, Elvetia) au un nivel general de eficienta a inovarii superior tarilor cu o repartitie inegala a performantelor (Portugalia, Estonia, Irlanda).

5. Analiza subindicilor inovarii pentru Romania

Sistemul de inidcatori ai inovarii din UE (Innovation Scoreboard) stabileste pozitiile relative ale tarilor membre si ale tarilor candidate pe drumul performantelor inovative. Sistemul este construit pe baza de date de indicatorii structurali lansata prin comunicatul Comisiei Europene (Realizarea potentialului Uniunii Europene – consolidarea si extinderea strategiei de la Losabona), si masoara performanta inovativa prin cei 26 de indicatori.

Figura 7. Performantele inovative in functie de Indicele sintetic al inovarii

Sursa: European Innovation Scoreboard – EIS

Indexul de inovare european evidentiaza faptul ca la nivelul tarilor candidate principalele puncte forte ale Romaniei sunt trendul educatiei, trendul pentru cercetare-dezvoltare publica. Principalele puncte slabe sunt trendurile cercetare-dezvoltare ale sectorului privat, volumul curent al brevetelor inregistrate, si numarul de patente EPO, USPTO.

Singurele rezultate mai putin ingrijoratoare in comparatia cu UE sunt in zonele dezvoltarii resurselor umane (Innovation Drivers), in special cel al angajarii in sectoarele de produse de inalta tehnologie[4]. Compararea tendintelor si nivelelor indica faptul ca avantajele comparative ale Romaniei in domeniul inovarii sunt legate de calitatea resurselor umane, desi multi analisti economici romani sunt de parere ca aceasta concluzie ar trebui privita cu circumspectie. Desi Romania se situeaza peste media UE, si mult peste alte tari precum Slovacia sau Republica Ceha la capitolul Youth education (nivelul de scolarizare a tinerilor (% populatiei in varsta de 20-24 de ani care a absolvit cel putin invatamantul liceal) trebuie de mentionat faptul ca la capitolul Tertiary education (numarul total al absolventilor de invatamant superior, raportat la populatia totala) situatia Romaniei nu mai este atat de favorabila. De asemenea exista si o acuta lipsa a unei conectari mai stranse a invatamantului pe partea aplicativa.

Romania are o pozitie nefavorabila in comparatie cu media UE in ceea ce priveste capacitatea inovativa a IMM. Singurii indicatori la care Romania detine o pozitie net superioara mediei UE sunt ponderea IMM care introduc progresul netehnologic (Non-tech change) si produse noi pentru piata (New to mark product sales), ca pondere in cifra de afaceri, in timp ce ponderea angajatilor in industriile de nivel tehnic mediu si ridicat in forta de munca totala (Employments medhi-tech manufacturing) depaseste usor nivelul mediu .

Indicele sintetic al inovarii si indicatorii partiali ai inovarii in Romania comparativ cu nivelul mediu al UE arata o pozitie nefavorabila in ceea ce priveste capacitatea de inovare. Totusi, Romania se situeaza in grupul tarilor aflate intr-un proces de recuperare a decalajelor fata de nivelul mediu al UE. Aceasta pozitie ilustreaza, pe de o parte, tendinta de crestere economica bazata in mare parte pe forta de munca ieftina si, pe de alta parte, nivelul scazut al infrastructurii si mecanismelor inovationale, care se afla intr-un stadiu primar de dezvoltare. Cei mai multi indicatori partiali ai inovarii arata o tendinta de reducere a decalajelor. Exceptie fac cheltuielile pentru tehnologia informatiilor si comunicatiilor (ICT expenditures), educatia tertiara (Tertiary education), cheltuielile de CD ale firmelor Business R&D expenditures) si patentele EPO (UPO, USPTO patents), aflate pe un trend nefavorabil.

Numarul de brevete acordate este scazut, si plaseaza Romania din nou in urma noilor state membre si tarilor candidate. O serie de explicatii posibile ar putea fi expuse:

- nivelul scazut al resurselor alocate activitatii de CD;

- stadiul curent de dezvoltare al economiei romanesti, in care tehnologia este in principal asimilata, si nu creata local;

- nivelul scazut de interconectare intre economia Romaniei si piata UE, care a facut proprietarii de brevete locali nedoritori sau incompatibili (desi datorita costurilor si procedurilor cerute) pentru a-si inregistra brevetele in strainatate. Situatia se poate schimba totusi in urmatorii ani, odata ce convergenta institutionala va avansa.

- nivelul scazut al cooperarii universitare/industriale privind implementarea rezultatelor CD;

- faptul ca multinationalele pot incorpora activitate locala de CD in aplicatiile brevetelor inregistrate de afiliatele lor in alte parti. In timp ce aceasta practica este comuna multinationalelor din toata lumea, poate avea un rezultat neechilibrat in Romania, deoarece investitiile straine romanesti in exterior sunt foarte limitate.

Un alt aspect al performantelor firmelor romanesti se refera la profilul lor inovativ. Din datele statistice rezulta ca majoritatea covarsitoare a firmelor romanesti sunt noninovative (peste 80%).

Figura 8. Profilul inovativ al IMM-urilor

Sursa: Carta Alba a Intreprinderilor Mici si Mijlocii

In ceea ce priveste categoria inovatorilor strategici (firmele care isi bazeaza strategia competitiva pe CD permanenta care duce la inovatii de produs si de proces, care sunt preluate apoi si de alte firme), acestia reprezinta in Romania numai 3%. Celelalte firme romanesti care desfasoara activitate de inovare fie desfasoara activitati inovative ocazionale, fie adopta si modifica inovatiile preluate.

Firmele inovative sunt predominant IMM-uri si 73% dintre ele opereaza in industrie, indeosebi in industria prelucratoare.

Figura 8. Domeniul de activitate al IMM-urilor inovative

Sursa: Carta Alba a Intreprinderilor Mici si Mijlocii

Cheltuielile pentru inovare sunt de asemenea reduse, reprezentand aproximativ 3% din cifra de afaceri a firmelor inovative.   In ceea ce priveste structura cheltuielilor pentru inovare, activitatile de cercetare dezvoltare detin 24,5% (22% CD intramurala si 2,5% CD extramurala), achizitionarile de echipamente reprezinta 53,4%, cumpararea de patente si licente 6,6% si alte cheltuieli 15,5%.

Figura 9. Cheltuieli pentru inovare

Sursa: Carta Alba a Intreprinderilor Mici si Mijlocii

Distributia pe regiuni a firmelor inovative releva o mare concentrare in regiunea Bucuresti.

Din punctul de vedere al procentului din investiti dedicat inovarii in produse, procese sau organizare, iese in evidenta faptul ca ponderile firmelor care au facut astfel de investitii in ultimul an descreste odata cu marirea procentului alocat inovarii dupa cum urmeaza: 22,87% din firme nu au investit deloc in inovare, 19,13% au dedicat 1-5% din investitii inovarii, 16,54% au alocat un procent de 6-10%, 16,16% au destinat inovarii 1-5%, 16,54% un procent de 11-20% si 13,64% au alocat 21-50%, pe ultimul loc situandu-se IMM-urile care au dedicat peste 50% din investitii inovarii, cu o pondere de 11,66% din totalul IMM-urilor. Se remarca ca cea mai mare parte din IMM-uri efectueaza investitii cu caracter inovativ, care fac practic diferenta intre firme, generand avantaj competitiv.

Figura 10. Ponderea investitiilor dedicate inovarii

Sursa: Carta Alba a Intreprinderilor Mici si Mijlocii

Referitor la natura eforturilor de inovare se constata ca cele mai multe IMM-uri s-au concentrat cu precadere spre noile produse (38,79%), 17,95% s-au orientat spre noile abordari manageriale si de marketing, 17,95% catre noile tehnologii, 9,68% au pus accent pe innoirea sistemului informatic, iar 15,63% nu au avut abordari inovatoare.

Figura 11. Natura eforturilor de inovare

Sursa: Carta Alba a Intreprinderilor Mici si Mijlocii

Acesti indicatori arata o capacitate inovativa foarte redusa, explicata prin dezvoltarea insuficienta a infrastructurii inovative si a instrumentelor de difuzare, ceea ce incetineste considerabil ritmul dezvoltarii economice. Desi s-au facut progrese in directia consolidarii sistemului inovational, sunt necesare masuri ferme de amplificare a aplicarii rezultatelor CD si de transformare a procesului inovational intr-un motor al competitivitatii nationale.