Aparitia socialismului premarxist ca rezultat al deficientelor economice de piata si al liberalismului economic clasic

Aparitia socialismului premarxist ca rezultat al deficientelor economice de piata si al liberalismului economic clasic

La inceputul sec. XV-XVI si cu precadere la sfarsitul sec. XVIII si la inceputul sec. XIX s-a inmultit numarul ganditorilor care au abordat problematica economica folosind o paradigma diametral opusa celei liberale clasice. Acestia au fost numiti socialisti. Doctrina socialista critica proprietatea privata asupra mijloacelor de munca si productiei precum si urmarilor negative (anarhia, crizele economice, etc.) critica individualismul si profitul deoarece acestea duc la decizii antisociale in economie si politica, generand mari inegalitati in venituri si avere. Obiectivul general al socialistilor il reprezinta dezvoltarea economica si sociala stabila si armonioasa in interesul tuturor membrilor societatii, stimularea muncii, a creativitatii si asigurarea bunastarii acestora. Pentru atingerea acestui obiectiv era necesara o reorganizare a societatii pe baze noi, pe baza proprietatii colective prin urmatoarele mijloace:

asocierea dintre producatorii individuali;

nationalizarea unor bunuri de catre stat;

munca in comun;

conducerea economiei centralizat;

repartizarea rezultatelor obtinute dupa criteriul aportului fiecarui individ.

Socialistii au criticat liberalismul economic clasic pentru orizontul sau social-politic ingust, respectiv pentru ca liberalii se preocupau cu precadere de interesele unei minoritati din societate (negustorii, industriasii, patronii, fermierii) precum si pentru atentia acordata metodei deductive, preferinta lor pentru problemele imediate ale firmelor (microanaliza statica), ignorarea metodei istorice, a diversitatii de situatii dintr-o tara sau alta, a evolutiei proceselor economice, recomandand studiul istoric si comparativ al diferitelor economii.

Pana la mijlocul sec. XIX au existat o varietate de ganditori cu optiuni socialiste, incepand cu autorii utopiilor (Th. Morus - 1516 si T. Campanella - inceputul secolului XVII), continuand cu o serie de oameni de litere din secolele XVII-XVIII si preoti contestatari care promovau un fel de socialism episodic (Harrington, W. Godwin, F. Rabelais), cu filosofii care propovaduiau apropierea omului de natura si schimbarea institutiilor sociale generatoare de inegalitati si nedreptati (socialismul idealist laic prezent in scrierile lui J.J. Rousseau) pana la revolutionarii care urmareau cucerirea puterii politice de cei multi (comunismul utopic al lui Gr. Babeuf).

Cei mai reprezentativi ganditori ai doctrinei socialiste sunt: francezii Cl. H. De Rouvroy, Conte de Saint Simon si Charles Fourier, precum si englezul Robert Owen ultimii doi fiind considerati reprezentanti ai socialismului asociationist, impreuna cu Louis Blanc.

Socialismul asociationist a avut cea mai mare audienta publica si cele mai importante consecinte teoretice si practice dintre toate formele de socialism modern premarxist.

François-Marie Charles Fourier (1772-1837) s-a format si si-a petrecut aproape intreaga viata in mediul comerciantilor (ca intreprinzator, comis-voiajor, functionar comercial), fapt ce i-a permis sa cunoasca in mod direct efectele sociale negative ale fluctuatiei preturilor, ruinarii micilor producatori, operatiunilor speculative si altele. Dintre lucrarile sale, mentionam Noua lume industriala (1829).

Fourier a elaborat o schema generala a evolutiei societatii omenesti, in care fazele superioare cunosteau forme asociative de organizare sociala, denumite garantismul (semi-asociatia), sociantismul (asociatia simpla) si armonismul (asociatia compusa). Pentru a justifica principial necesitatea asocierii oamenilor in entitati social-economice restranse, el a formulat legile miscarii omenesti, prin analogie cu legile miscarii fizice. Oamenii ar tinde sa se aproprie unul de celalalt conform atractiei si respingerii dintre ei, pe baza unor tipuri de pasiuni care ii unesc.

atractia dintre oameni;

dotarea proportionala cu capital, munca si talent;

reducerea ponderii grupurilor sociale neproductive si inactive.

Aceste principii puteau fi materializate prin asocierea voluntara a membrilor societatii in colectivitati cuprinzand 1500-3000 persoane, numite falanstere. Membrii acestor comunitati urmau sa se indeletniceasca, potrivit propriilor aptitudini si dorinte, cu agricultura, activitatile industriale, stiinta si arta.

Programul activitatilor zilnice era strict reglementat, oamenii bucurandu-se de avantajele muncii si vietii in comun. Capitalul urma sa provina atat de la membrii comunitatii, cat si de la unii filantropi, convinsi de utilitatea acestui mod de organizare. Repartitia rezultatelor muncii avea sa se faca in proportie de 5/12 pentru munca depusa de membrii apti ai falansterului, de 3/12 pentru talentul acestora si de 4/12 pentru capitalul investit.

Proiectul social-economic al lui Fourier cuprinde diverse ipoteze, constatari si previziuni fanteziste, ce au constituit obiectul unor repetate acuzatii de neseriozitate stiintifica, atat in perioada vietii sale, cat si mai tarziu. Cu toate acestea, ideile sale s-au bucurat de un ecou puternic in randul reformatorilor sociali de la mijlocul secolului al XIX-lea. Cativa discipoli ai sai, intre care Victor Considérant si Louis Blanc au intemeiat scoala societara, care se considera singura reprezentanta autentica a gandirii socialiste. Un discipol al lui Fourier a fost si romanul Teodor Diamant, intemeietorul falansterului de la Scaieni.

Apartinand unei generatii mai tinere de socialisti asociationisti, L.Blanc a desprins unele invataminte din esecurile inregistrate pe termen lung de asociatiile muncitoresti. Ca solutie de rezolvare durabila a ocuparii fortei de munca si de ameliorare a situatiei materiale a muncitorilor, el preconiza constituirea unor asociatii sau cooperative de productie cu sprijinul financiar si sub controlul statului. Beneficiile obtinute de asociatiile de productie urmau sa fie repartizate atat muncitorilor (direct, sub forma de prime si indirect, sub forma de contributii la fondul de asigurare pentru boala, invaliditate sau somaj), cat si pentru noi investitii. Ideile sale se regasesc in organizarea atelierelor nationale in Franta in timpul revolutiei din 1848. Dupa retragerea subventiilor primite din partea statului, atelierele nationale nu au putut rezista in lupta de concurenta, incetandu-si activitatea.

Charles Fourier a criticat anarhia din economia de piata, a semnalat urmarile negative ale concurentei capitaliste ajungand la concluzia ca daca se doreste functionarea rationala si echilibrata a societatii moderne erau necesare schimbari substantiale in organizarea si functionarea economiei de piata.Solutia lui consta in asocierea voluntara a celor apti de munca sub forma unor asociatii industrial agrare, in care munca sa fie prestata in comun, sa fie o placere pentru ai sporii randamentul. Reorganizarea economiei pe aceste baze s-ar fi putut realiza treptat cu sprijinul financiar al filantropilor, al celor bogati.

Robert Owen (1771-1858) a dispus, in comparatie cu socialistii utopici francezi sau din alte tari, de dublul avantaj al unei experiente practice mai diversificate (fiind, pe rand, ucenic, maistru si patron in ramura industriei textile) si desfasurate in conditiile economiei de piata din Marea Britanie, cea mai dezvoltata in acea perioada. Principalele sale lucrari sunt: Noua lume morala (1834) si Ce este socialismul

Robert Owen a incercat o mai buna organizare a intreprinderii pe care o conducea si o repartitie mai echilibrata a rezultatelor obtinute, precum si reorganizarea intregii economii pe baze colectiviste, pentru inlaturarea exploatarii muncitorilor de catre patroni si infaptuirea dreptatii sociale. Printre masurile luate pentru usurarea muncii lucratorilor erau : interzicerea muncii copiilor, interzicerea muncii femeilor in locurile foarte grele, infiintarea de gradinite pentru ca mamele copiilor sa poata muncii mai bine. Esecul pe care la suferit Robert Owen prin pierderea averii, s-a datorat insuficientei cunoasterii structurii si mecanismului de functionare ale economiei moderne de piata si concurentei facute de intreprinderile capitaliste mult mai puternice.

Proiectul social-economic al lui Owen prevedea asezarea productiei si a muncii pe baze colective, prin trecerea in proprietate comuna a mijloacelor de productie, inlocuirea concurentei cu unitatea de interese si impletirea muncii manuale cu cea a masinilor. In acest scop, el preconiza constituirea unor colonia comuniste, sub forma unor asociatii (sau cooperative) de productie si consum, alcatuite din cate 300-3000 membri. Aceasta forma de organizare urma sa se extinda progresiv la nivelul unor regiuni, al unor tari si, in final, al lumii.

In opinia lui Owen, spolierea celor ce depun o activitate productiva (muncitori, dar si mestesugari si industriasi) de catre negustori, bancheri si alti intermediari se datora, in primul rand, utilizarii banilor in procesul de repartitie a venitului national, fapt ce impunea desfiintarea lor. In locul banilor propriu-zisi, urmau sa circule banii-munca, care se prezentau sub forma unor chitante (sau vouchere) atestand prestarea in productie a unei anumite cantitati de munca. Aceste chitante puteau fi preschimbate, fara intermediari, cu orice alte produse necesare traiului, ingloband o cantitate similara de munca. Schimbul de produse si, implicit, de activitati avea loc in magazine special amenajate, numite bazare ale muncii.

Introducerea banilor-munca oferea, in viziunea lui Owen, un criteriu echitabil atat pentru repartitia venitului national intre participantii la procesul de productie, cat si pentru circulatia marfurilor intre producatorii directi. Suportul teoretic si metodologic al conceptului de bani-munca era insa, deficitar, denotand:

insuficienta intelegere a rolului si a functiilor banilor in economia moderna de schimb, indiferent de modul de organizare a acesteia;

nesesizarea imposibilitatii masurarii directe si validarii sociale a cantitatii de munca prestate de agentii economici individuali.

In practica, in ciuda intentiilor generoase ale lui Owen, utilizarea banilor-munca avea sa duca la lipsuri cronice in aprovizionarea cu marfuri, la specula si, in final, la ruinarea membrilor coloniilor comuniste.

Owen a desfasurat o activitate bogata de popularizare a ideilor sale, efectuand numeroase calatorii, rostind cuvantari, publicand diverse lucrari si chiar adresand memorii oficialitatilor timpului. El a finantat infiintarea unor colonii comuniste in mai multe localitati din Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, dar acestea si-au incetat activitatea cu mari debite, ruinandu-l pe Owen. A sprijinit, in acelasi timp, organizarea miscarii sindicale britanice si a cooperatiei de consum, aflate la inceputurile lor, si a militat pentru ameliorarea conditiilor de munca ale femeilor si tinerilor.

Opera sa avea sa exercite o influenta durabila asupra lui K.Marx (care a preluat, intre altele, conceptul de forte de productie) si a altor ganditori socialisti. Owen a desprins din teoria valorii-munca concluzii privind necesitatea inlocuirii economiei de piata cu o forma de organizare social-economica opusa acesteia. Desi critic consecvent al proprietatii private, el nu a formulat, in mod paradoxal, ideea abolirii ei.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce critica doctrina socialista? ( 2 puncte)

2. Care au fost mijloacele necesare pentru reorganizarea societatii bazate pe proprietatea colectiva? ( 3 puncte)

3. Care au fost reprezentantii de seama ai doctrinei socialismului asociationist? ( 1 punct)

4. Principiile organizarii asociative in conceptia lui Ch. Fourier. ( 2 puncte)

5. Ce prevedea proiectul social-economic al lui Robert Owen? ( 2 puncte)

Total puncte posibile 10/ realizate.

Timp de lucru: 12 min.