Bursele de valori

Bursele de valori

Istoricii plaseaza originile bursei de valori in Roma antica, atunci cand societatile in comandita pe actiuni erau constituite in scopul colectarii de impozite, constructiei de temple, asigurarii de furnituri pentru armata s.a. In dezvoltarea burselor de valori, un rol imporant l-a avut aparitia si extinderea societatilor pe actiuni (se considera ca prima societate pe actiuni a aparut in jurul anului 1250).

Debutul capitalismului, pe masura dezvoltarii comertului si a bancilor, a determinat aparitia unor centre de afaceri. Astfel, in anul 1531, a aparut la Anves prima piata financiara, cunoscuta ca bursa de valori. Ulterior, au aparut bursele de la Londra (1554), Amsterdam (1608). In anul 1881 a fost infiintata Bursa de valori de la Bucuresti si apoi Bursa de marfuri.

Odata cu secolul al XIX-lea, se manifesta conditii favorabile expansiunii burselor de valori: cresterea capitalurilor investite in actiuni pe masura angajarii unor importante proiecte economice, dezvoltarea serviciilor publice, aparitia si extinderea bancilor s.a. Cele mai importante bursede valori sunt la: New York (New York Stock Exchange - NYSE), Londra, Paris, Frankfurt, Tokio.

Bursa de valori joaca un rol important si indeplineste mai multe functii in conditiile economiei de piata: a) plasarea economiilor intreprinderilor si populatie in hartii de valoare si alimentarea pe aceasta cale a intreprinderilor cu capitaluri; b) finantarea trezoreriei publice prin vanzarea titlurilor de credit; c) asigurarea mobilitatii capitalurilor si a posibilitatii schimbarii plasamentelor actionarilor prin transformarea in bani a valorilor mobiliare detinute si achizitionarea altora, in functie de obiectivele urmarite de fiecare actionar, sau prin subscrierea de valori noi puse in vanzare de intreprinderi.

Importanta bursei de valori este diferita, in functie, inainte de toate, de modalitatile de finantare a investitiilor private. Depinde, de asemenea, si de modalitatile de finantare a investitiilor publice si de asigurare a mijloacelor necesare prin impozite sau prin imprumuturi, precum si de politica de plasamente pe care o duc diferite organisme.

In general, se poate spune ca rolul burselor de valori a crescut considerabil in ultimele decenii, atat pe linia mobilizarii de capitaluri, a cresterii mobilitatii acestora, cat si pe cea a reflectarii evolutiei conjuncturii economice.

Bursele de valori se pot clasifica in functie de mai multe criterii. Dupa natura tranzactiilor pe care le mijlocesc, bursele pot fi: generale (au ca obiect de activitate tranzactii de marfuri si hartii de valoare) si specializate. Dupa obiectul tranzactiilor, se disting: burse de marfuri, burse de valori mobiliare (actiuni, obligatiuni si alte valori mobiliare), burse valutare, burse complementare comertului international (burse de asigurari, burse de navlu). Dupa forma de organizare, exista: burse private (care functioneaza sub forma de societati pe actiuni sau camere de comert) si burse de stat. Dupa modul de admitere a participantilor, bursele pot fi: cu participare nelimitata si cu acces limitat (se tranzactioneaza numai acele marfuri si valori mobiliare care au fost admise la cotatia oficiala).

Bursa de valori constituie o componenta esentiala a functionarii economiei de piata. Ea reprezinta o piata secundara pe care se tranzactioneaza (se revand) titlurile de valoare existente, in principal, sub forma de actiuni si obligatiuni. Prin intermediul bursei de valori, investitorii isi transforma capitalul sub forma de titluri de valoare in numerar si invers.

Totodata, bursa de valori se defineste prin existenta unei institutii care concentreaza cererea si oferta de titluri financiare si care realizeaza efectuarea operatiunilor bursiere in conformitate cu un regulament acceptat.

Participantii la activitatea bursiera se impart in doua mari categorii: investitorii (persoane fizice sau juridice care urmaresc plasarea sau mobilizarea de capital) si agentii pietei bursiere (firmele care asigura incheierea tranzactiilor de bursa). Agentii de bursa pot functiona atat ca profesionisti independenti, cat si ca angajati ai unor firme de specialitate, societati de bursa.

Asadar, cumparatorii si vanzatorii de hartii de valoare nu au acces direct la bursa, ci numai prin intermediul agentilor de schimb, care includ:

brokerii-agenti, care primesc ordine de vanzare-cumparare de la clientii lor si le transmit brokerilor-specialisti;

brokerii-specialisti, negociaza ordinele primite de la brokerii-agenti. Au denumiri diferite: jobberi in Anglia, curtieri in Franta, dealeri in S.U.A.

Rolul lor consta in participarea la stabilirea cursurilor, executarea ordinelor de vanzare-cumparare, gestionarea portofoliului propriu de hartii de valoare. In calitatea sa de comerciant, brokerul-specialist detine un portofoliu propriu de actiuni si obligatiuni si fonduri banesti utilizate in scopul mentinerii stabilitatii titlurilor pe care le gestioneaza.

Pe masura evolutiei fortelor pietei si a tehnologiilor moderne s-au inregistrat anumite tendinte in functionarea agentilor de schimb. In primul rand, in cadrul anumitor burse (Anglia) s-a inlaturat separatia dintre firmele care actioneaza in contul clientilor si cele care actioneaza pe cont propriu (vanzatori pentru clientii care cumpara titluri si cumparatori pentru cei care vand). In aceste noi conditii, functia de broker si jobber poate fi indeplinita de o singura societate de bursa, denumita „creator de piata” (market-maker). In al doilea rand, a aparut sistemul computerizat de vanzare-cumparare a actiunilor, ceea ce configureaza un nou tip de bursa de actiuni.

In afara investitorilor (cumparatorii si vanzatorii de hartii de valoare) si agentilor de schimb, in structura organizatorica a unei burse de valori se includ si Comisia oficiala a bursei si Casa de clearing.

In cadrul Comisiei oficiale a bursei se stabilesc, in ultima instanta, cursurile titlurilor pe baza comenzilor de vanzare-cumparare, cursurile solicitate primite de la brokeri-specialisti s.a.. Cursul stabilit este inregistrat si afisat. Casa de clearing (compensatie) are rolul de a garanta executarea obligatiilor asumate de parteneri: primirea banilor de catre vanzatori si a titlurilor solicitate de catre cumparatori.

Admiterea valorilor mobiliare in cotatia oficiala a unei burse se realizeaza in conditii strict determinate. In Franta, introducerile de actiuni la cotarea oficiala se fac la cererea societatii emitente si cu aprobarea Societatii Burselor Franceze si a Comisiei Operatiunilor de Bursa care stabilesc un anumit numar de conditii: societatea sa fi obtinut beneficii in cursul ultimelor ei exercitii financiare, sa prezinte o situatie financiara corecta si sa puna la dispozitia publicului cel putin 25% din titluri.

In cadrul Bursei de valori din Londra se negociaza doua tipuri de actiuni: cotate si necotate. Pentru ca actiunile unei companii sa devina (si sa se mentina) cotate, este necesara indeplinirea anumitor conditii: sa incheie un contract cu bursa de valori, valoarea totala de piata a actiunilor sa fie de minim 500 mii lire sterline, sa vanda cel putin 25% din actiunile sale prin oferta publica, sa furnizeze anumite informatii suplimentare in rapoartele contabile publicate.

Deoarece indeplinirea conditiilor de cotare presupune costuri ridicate, in general numai companiile mari sunt cotate la bursa de valori. Introducerea la bursa si cotarea titlurilor unei companii prezinta avantaje: lichiditatea, respectiv transformarea cu usurinta a valorilor mobiliare de bani; cresterea gradului lor de atractivitate pentru investitori datorita faptului ca sunt negociabile; posibilitatea majorarii capitalului si emiterea de obligatiuni s.a.

Bursa de valori asigura fixarea preturilor actiunilor si obligatiunilor. Astfel, agentii de schimb concentreaza ordinele de vanzare si de cumparare si, in urma confruntarii lor, se determina cursul de echilibru. Asadar, cursul unei actiuni sau obligatiuni reprezinta pretul care rezulta din confruntarea cererii cu oferta pe piata bursiera. Stabilirea pretului de echilibru al unui titlu financiar se mai numeste si cotatie. Aceasta desemneaza ansamblul operatiunilor necesare fixarii cursului bursier. Prin urmare, trebuie facuta distinctie intre valoarea unei actiuni, care depinde de marimea patrimoniului si este stabilita la emitere de catre firma si cursul actiunilor sau cotatia lor.

Cotatia valorilor mobiliare permite fixarea pretului astfel incat majoritatea cumparatorilor si vanzatorilor sa fie satisfacuti. In acest scop sunt folosite doua tehnici principale de cotare.

1)     Cotatii prin strigare. Operatorii bursieri, prezenti fizic, confrunta oral ordinele primite. Pe aceasta baza se determina cursul de echilibru (fixing-ul), acesta putand evolua pe parcursul unei zile bursiere. Aceasta tehnica este utilizata astazi pe pietele care inregistreaza un volum de schimb mai reduc.

2)     Cotatii continue sau informatizate. Pe pietele continue, cotatia se desfasoara pe tot parcursul zilei la bursa, fara intreruperi. De aceea, aceste piete afiseaza mai multe cursuri diferite.

Cursul unei anumite valori mobiliare se stabileste in functie de titlurile cerute si oferite la un anumit pret. Principiul de baza il constituie satisfacerea majoritatii ordinelor, cursurile stabilite neputand fi contestate.

In cadrul burselor de valori, se inregistreaza variatii frecvente ale cursurilor. Cunoasterea amplitudinii lor devine o informatie necesara celor interesati in activitatea bursiera. Fluctuatiile cursurilor bursiere se explica atat prin situatia economica si politica (interna si internationala), cat si prin actiunea unor factori specifici.

Pentru o mai buna intelegere, vom analiza distinct factorii de influenta ai cursurilor obligatiunilor si actiunilor. Astfel, obligatiunile sunt foarte sensibile la evolutia ratei inflatiei si a ratei dobanzii, in functie de durata imprumutului. In cazul unei rate a inflatiei ridicate, dobanda, ca valoare nominala primita in momentul rambursarii, risca sa inregistreze o diminuare a puterii sale de cumparare datorata deprecierii monedei. Daca rata inflatiei creste, se va inregistra tendinta de scadere a cursului obligatiunilor, detinatorii lor cautand sa le vanda.

Atunci cand rata dobanzii creste, noile imprumuturi vor oferi celor care economisesc o remuneratie mai buna decat obligatiunile vechi. Fiind mai putin cerute pe piata, obligatiunile vechi vor avea un curs in scadere. Pentru a ilustra acest lucru, propunem urmatorul exemplu: fie o obligatie emisa la 5.000 u.m. cu dobanda de 8%. Rata dobanzii creste la 10%. Noua obligatiune de 5.000 u.m. va aduce un venit de 500 u.m. Cursul primei obligatiuni scade pana cand randamentul sau va fi de 10%. La acest randament si la un venit de 400 u.m., noua valoare a primei obligatiuni este de 4.000 u.m. Datorita cresterii ratei dobanzii, se inregistreaza o diminuare a cursului primei obligatiuni de 1.000 u.m. Se poate evidentia astfel mecanismul general al cursurilor bursiere: cresterea ratelor dobanzii determina scaderea cursului si invers. Acest mecanism este valabil si pentru actiuni.

Asupra evolutiei cursului obligatiunilor isi pun amprenta si alti factori. Unul dintre acestia il reprezinta politica de relaxare sau relaxare sau accentuare a impozitarii dobanzilor, ceea ce va afecta rentabilitatea acestor titluri. O anumita influenta exercita si masurile de incurajare a economisirii pe termen lung sau de eliberare a unor capitaluri care devin disponibile pentru piata financiara.

Activitatea unei companii este, de asemenea, sursa unor elemente care influenteaza cursurile obligatiunilor. Orice influente negative asupra desfasurarii activitatii economice, respectiv asupra capacitatii de rambursare, vor avea efecte negative asupra cursului titlului. Cele doua categorii de valori mobiliare, obligatiunile si actiunile, se afla in concurenta. O crestere importanta a dividendelor asteptate sau anticiparea unei cresteri a cursului actiunilor ii determina pe proprietarii obligatiunilor sa caute remuneratii mai bune pe piata actiunilor.

In ultima instanta, cursurile obligatiunilor sunt sensibile la orice evolutie importanta inregistrata in domeniile in care pot fi valorificate capitalurile.

Cursurile actiunilor sunt influentate, in primul rand, de gardul de profitabilitate al firmei emitente. Interesul pentru cumpararea sau vanzarea unei actiuni este evaluat prin intermediul mai multor indicatori:

a)     randament (determinat ca raport intre dividendul adus de o actiune si cursul sau la bursa);

b)     capitalizarea bursiera a intreprinderii (rezulta din inmultirea numarului de actiuni cu cursurile bursiere);

c) raportul pret-castig sau PER (price earning ratio), rezultat in urma raportului dintre cursul actiunii si profitul net pe actiune sau dintre capitalizarea bursiera si beneficiul total.

Cursurile actiunilor sunt, de asemenea, foarte sensibile la mediul economic si social, national si international. Orice situatie sau masuri de politica economica nefavorabile intreprinderii vor conduce la scaderea cursurilor actiunilor, iar proprietarii lor le vor instraina.

In timp ce cursul bursier evidentiaza mecanismul evaluarii titlurilor financiare, tendinta de ansamblu a bursei, respectiv evolutia cursurilor, este pusa in evidenta de indicii bursieri. Acestia se pot determina pentru un grup reprezentativ de actiuni sau pentru toate actiunile care se coteaza la bursa.

Procesul de construire a unui indice bursier parcurge mai multe etape: selectarea esantionului, format dintr-un numar restrans de titluri, astfel incat acesta sa fie reprezentativ pentru situatia generala a bursei sau a unui sector al ei; determinarea ponderii diferitelor elemente ale esantionului; alegerea datei de referinta si a indexarii.

Indicii bursieri se calculeaza, in mod traditional, ca un raport intre suma preturilor unui numar determinat de actiuni (de obicei ale celor mai reprezentative companii din diverse ramuri) si numarul actiunilor respective. In functie de modul de calcul, numarul actiunilor poate fi diferit de la un indice la altul, ca de altfel si ponderea ce li se atribuie in cadrul formulei de determinare.

Indicii bursieri reflecta fluctuatiile pietei in general si ale anumitor sectoare economice, in special. Utilitatea indicilor bursieri este deosebita pentru investitori. Evolutia acestora este luata in considerare in procesul de plasare si fructificare a capitalurilor. Includerea unui titlu de valoare in componenta indicelui reprezinta pentru firma emitenta o consacrare, aceasta devenind o valoare sigura.

Din punct de vedere al alcatuirii lor, exista doua categorii de indici bursieri: din prima generatie (Dow Jones Industrials, Financial Times, Nikkei), precum si indici bursieri din a doua generatie (Standard and Poor 500, NYSE, Topix s.a.) care au un grad de relevanta mai ridicat datorita cuprinderii unui numar mai mare de firme din domenii de activitate tot mai diverse (institutii bancare, de asigurari, firme de transporturi si telecomunicatii etc.).

Cel mai cunoscut este indicele Dow Jones, creat in anul 1884, care reflecta activitatea bursei de pe Wall Street. In structura sa sunt incluse 30 de valori ale unor firme industriale incluse in cotatia oficiala a bursei. Acest indice nu arata cursul mediu al actiunilor componente, ci evidentiaza evolutia pietei in doua momente diferite; de aceea se si exprima in puncte.

Bursa din Paris s-a imbogatit cu inca doi indici: SBF120 si SBF250, care au o baza de calcul mult mai larga si contribuie la crearea unei imagini clare a pietei.

Indicii bursieri au ca functie principala, asadar, reflectarea evolutiei bursei. Ca tendinta generala, se poate constata o crestere continua a pietei bursiere. Astfel, indicele Dow Jones crescut de la 1.000 de puncte in anii ’60 la 2.000 de puncte in anii ’80, pentru ca in noiembrie 1996 sa depaseasca 6.540 puncte.

Totodata, se constata evolutii neconcordante ale bursei si vietii reale, in sensul ca tendinta bursei este determinata nu numai de actiunea unor factori economici, ci si a unora specifici economiei simbolice.

In acest context, se releva natura si consecintele crizei bursiere si a crahului bursier. Crahul bursier reprezinta prabusirea cursurilor titlurilor financiare pe pietele bursiere. Explicatia sa de afla in stransa legatura cu modul de organizare a speculatiei valorilor mobiliare cotate la bursa. In general, a specula inseamna a anticipa evolutia pietei bursiere. Atunci cand se anticipeaza o crestere a cursului, se cumpara un titlu in scopul de a-l revinde mai tarziu, in conditiile in care cresterea se va realiza si se va obtine un anumit castig. Aceste operatiuni de bursa care constau in cumpararea de titluri in perspectiva unei cresteri de cursuri si a revanzarii in scop de castig se numesc à la hausse. Se poate specula de asemenea si à la baisse, atunci cand se mizeaza pe scaderea cursului unei actiuni. Speculatiile bazate pe realitati economice au un rol cert in cadrul bursei si sunt recunoscute in cadrul acesteia.

In schimb, daca in mod voluntar sunt inselati cumparatorii potentiali, daca se cumpara si se vinde pe baza unor informatii confidentiale, se dezvolta o speculatie daunatoare, deoarece cursul actiunilor nu se va fundamenta pe elementele economice reale.

Un adevarat seism a fost inregistrat pe pietele bursiere in 19 octombrie 1987, in contextul unei vaste miscari de dereglementare (eliminarea unor restrictii legislative nationale), dezvoltarii tehnologiilor de comunicatii internationale si al multiplicarii produselor financiare tot mai sofisticate. S-a dezvoltat astfel o piata internationala de capital pe care suma tranzactiilor financiare se ridica la peste 10.000 de miliarde de dolari zilnic (fata de aproximativ 15 miliarde de dolari valoarea tranzactiilor comerciale).

Tendinta de globalizare a pietelor financiare a imprimat noi dimensiune pietei bursiere mondiale. Piata este dominata de potentialul si volumul de activitate al burselor de valori din New York, Tokio si Londra. Aceste centre financiare se detaseaza din punct de vedere al potentialului lor si al numarului de firme listate, precum si al cresterii continue a ponderii investitorilor institutionali.

O alta caracteristica a principalelor burse de valori o constituie tendinta de internationalizare, manifestata prin cresterea permanenta a numarului de societati straine care participa pe listele de cotatii ale burselor nationale si prin volumul crescand al tranzactiilor desfasurate de cumparatorii si vanzatorii straini la aceste burse.

Totodata, activitatea principalelor centre bursiere este dominata de tendinta de dereglementare, respectiv atenuarea formelor de control al bursei, precum si de modernizarea acesteia, care presupune introducerea tehnicii electronice de calcul in mecanismul tranzactiilor bursiere.

Bursa de valori de la Bucuresti (BVB) a fost infiintata in anul 1995.

Indicele oficial al BVB este indicele BET (Bucharest Exchange Trading). Acesta se calculeaza si se publica in lei, dolari si euro.

Piata bursiera este completata de piata extrabursiera. Pe aceasta piata sunt tranzactionate valori mobiliare emise si necotate la bursa: actiunile emise de societatile ce nu intrunesc conditiile de admitere la cota bursei, titlurile emise de fondurile mutuale, obligatiunile guvernamentale si municipale, obligatiunile emise de societatile comerciale s.a.

Piata extrabursiera este numita „over the counter” (OTC) si este piata electronica, preluand in buna masura tehnicile de tranzactionare bursiere.

In Romania, aceasta piata se numeste RASDAQ (Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotation), ca varianta a pietei americane NASDAQ si functioneaza din octombrie 1996.

Teme pentru dezbatere

Rolul creditului in economia moderna.

Caracteristicile valorilor mobiliare.

Factori de influenta ai cursului bursier.

Bibliografie

Gh. CETOIU, V. CORNESCU, I. BUCUR, op. cit, pp 260 – 311.