Continutul, factorii si formele integrarii economice

Continutul, factorii si formele integrarii

Conceptul de integrare economica nu are o abordare unitara. Definitiile date acestui concept pun accentul, fie pe motivatiile procesului, fie pe una dintre laturile lui, cum ar fi eliminarea progresiva a discriminarilor dintre diferite tari.

Integrarea economica poate fi definita drept procesul de dezvoltare a independentelor dintre diferite state, prin forme si metode care asigura, pe de o parte continuitatea si aprofundarea schimburilor economice, iar pe de alta parte, cresterea gradului de intrepatrundere a economiilor nationale intr-un organism divers in prezentare dar unitar si omogen in functionalitatea sa.

Tendinta spre integrare este rezultatul actiunii unor factori multipli, de ordin economic, politic si social - istoric, in conditiile adancirii interdependentelor economice dintre state. Printre factorii de ordin general care au determinat acest process se numara, aplicarea interdependentelor economice dintre statele lumii in perioada postbelica, pe fundalul conditiilor specifice zonelor geografice si economiilor nationale, evolutia progresului integrarii europene internationale se afla intr-o stransa legatura cu dezvoltarea puternica a stiintei, tehnicii si tehnologiilor moderne, consecinta preocuparii tarilor in curs de dezvoltare de a rezolva, pe calea extinderii conlucrarii economice, probleme commune cu care se confrunta, factorii specifici unor grupe de state si unor perioade, motivatii care stau la baza integrarii, convergenta intereselor economice si vecinatatea tarilor, tendintele hegemoniste intraregionale, comertul intraregional.

Integrarea economica imbraca forme diferite, care sunt clasificate pe baza unui criteriu essential - modul cum sunt realizate relatiile economice dintre tarile participante si gradul de intrepatrundere a economiilor acestora. Sunt cinci asemenea forme si etape:

a) Zona de comert liber, care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: tarile participante hotarasc desfiintarea barierelor comerciale de ordin tarifar si netarifar in schimburile dintre ele prin acordarea reciproca de preferinte;

b) Uniunea Vamala are la baza principiul inlaturarii tuturor barierelor comerciale dintre statele member si practicarea unui tariff vamal comun;

c) Zona de cooperare economica, edificatoare in aceasta privinta este Cooperarea Economica in zona Marii Negre;

e) Piata comuna este o forma avansata de integrare in care se liberalizeaza si circulatia factorilor : Sub aceasta denumire functioneaza "Piata comuna a Conului de Sud) - Mercosur", constituita in 1991 prin semnarea Tratatului de la Asuncion - Paraguay, de catre Argentina, Brazilia, Paraguay si Uruguay;

f) Uniunea Economica si monetara este forma cea mai avansata de integrare economica. Ea se

caracterizeaza prin faptul ca tarile member isi unifica toate politicile economice in domeniile:

comert, migratie, monetar, fiscal.

Sub influenta integrarii economice se formeaza mai multe categorii de raporturi intre tarile participante: raporturi preferentiale care practica insa, raporturi protectioniste fata de tarile neparticipante; in situatia tarilor care nu sunt membre ale unei grupari sau organizatii economice se constituie raporturi de asociere a acestor tari la grupare; raporturi de conlucrare intre diferite grupari economice; raporturi specifice intre gruparile integrationiste si organizatiile cu caracter global.

2. Evolutia procesului integrarii economice in Europa

In perioada postbelica, integrarea economica internationala s-a impus ca una din trasaturile esentiale ale economiei mondiale. Inceputul procesului de integrare europeana poate fi considerat anul 1950, cand Ministrul Francez al Afacerilor Externe - Robert Sebunean, a propus implicarea catorva state europene intr-un proiect de cooperare mai stransa. Initiativa a constat in integrarea productiei de carbine si otel a Frantei si Germaniei.

In 1951, negocierile desfasurate intre sase tari: Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se infiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului - CECO. O relansare in forta a "initiativei europene", a avut loc in anul 1955, in cadrul conferintei de la Messina, la care ministrii afacerilor externe ai CECO au cazut de accord asupra infiintarii unei uniuni economice bazata pe o piata comuna si asupra crearii unei organizatii pentru energia atomica. O comisie de experti condusa de Paul Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilor externe, a elaborate doua proiecte ce au condus la semnarea in 1957, a celor doua tratate de la Roma: cel prin care se infiiinta Comunitatea Economica Europeana CEE si Tratatul Comunitatii Europene pentru Energie Atomica - EURATOM.

Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma semnat la 25 martie 1957 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei "piete commune". Crearea unei piete commune nu inseamna numai eliminarea tuturor barierelor existente in calea liberei circulatii a bunurilor si stabilirea unei taxe vamale unice; piata comuna inseamna si liberalizarea altor sectoare si stabilirea unor politici commune in domenii strategice.

In 1968, CEE avea deja incheiata uniunea vamala si avea o piata agricola comuna. Incepand cu 1950, gradul de integrare europeana a crescut progresiv. Infiintarea Comunitatii Economice Europene CEE a pus pentru prima data in mod ferm problema integrarii economice multisectoriale intre statele membre, ca factor determinant al cresterii economice si al inlaturarii conflictelor de orice natura care ar fi putut sa apara in zona respective. Institutiile celor trei Comunitati Europene - CEE, EURATOM, CECO au fost unificate prin tratatul semnat la Bruxelles la 8 aprilie 1965 care a intrat in vigoare la 1 iulie 1967.

Tratatul CEE a fost amendat de cateva ori si suplimentat prin Tratatul Uniunii Europene pana la consolidarea sa finala intr-o Constitutie. Dupa Tratatul de la Roma, PROCESUL DE adancire integrarii a fost cuprins in Actul Unic European, semnat la 17 februarie 1986 si ratificat la 1 iulie 1987. Prin tratatul de la Maastricht au fost introduce urmatoarele inovatii: institutionalizarea formala a Consiliului European; introducerea sistemului de vot al majoritatii calificate in cadrul Consiliului; intarirea rolului Parlamentului European prin introducerea procedurilor legislative de cooperare; infiintarea Tribunalului Primei Instante alaturi de Curtea Europeana de Justitie; cresterea numarului politicilor commune prin adaugarea politicilor de mediu; stabilirea unei date 31 decmbrie 1992) pentru definitivarea pietei interne.

Baza legala a noii Uniuni Europene este reprezentata de Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 si ratificat la 1 noiembrie 1993. Obiectivele Uniunii Europene, stabilite prin Tratatul de la Maastricht sunt: promovarea progresului economic si social echilibrat si durabil; afirmarea identitatii sale pe scena internationala; intarirea protectiei si intereselor cetatenilor statelor membre prin instaurarea unei cetatenii a Uniunii; dezvoltarea unei cooperari stranse in domeniile justitiei si afacerilor interne; mentinerea integrala a legislatiei comunitare si dezvoltarea acesteia.

Prin Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeana devine o constructie cu trei piloni: primul pilon dimensiunea comunitara are in vedere cetatenia europeana, libera circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalului, politici commune si uniunea economica si monetara. Acest plan acopera sectoarele, regulile si procedurile de decizie referitoare la CEE, CECO, si EURATOM. Al doilea plan - politica externa si de securitate comuna - PESC, are in vedere ridicarea cooperarii politice dintre statele membre la statutul de politica comuna. Prin Tratatul de la Maastricht, UE are o politica comuna extinsa la toate sectoarele politicii externe si de securitate.

Al treilea plan - cooperarea in domeniul Justitiei si Afacerilor Interne, se refera la faptul ca Tratatul de la Maastricht stabileste si o forma sistematica de cooperare.

Tratatul de la Amsterdam semnat la 2 octombrie 1997 si ratificat la 1 mai 1999, amendeaza atat Tratatul CE cat si Tratatul UE, iar elementele de noutate aduse, se refera la institutionalizarea cooperarii sporite. Acest nou tratat are urmatoarele obiective: plasarea problemei locurilor de munca si drepturilor cetatenilor in centrul preocuparilor Uniunii Europene; indepartarea ultimelor obstacole ramase in calea libertatii de miscare si intarirea securitatii cetatenilor; conferirea Europei a unei voci mai puternice in afacerile mondiale; sporirea eficientei structurii institutionale ale UE.

Crearea Uniunii Economice si Monetare constituie un element cheie al procesului de integrare. Uniunea Economica include noi forme de cooperare la nivel comunitar. Uniunea Monetara are ca obiective infaptuirea unei singuri politici monetare la nivel comunitar, adoptarea unei monede unice, crearea Institutului Monetar si a Bancii Centrale Europene.

Tratatul de la Misa care a fost semnat la 26 februarie 2001 si a intrat in vigoare la 1 februarie 2003, cuprinde urmatoarele aspecte: schimbarile institutionale din cadrul procesului de extindere; extinderea ariei de utilizare a procedurii de decizie cu majoritate calificata in cadrul Consiliului; revizuirea sistemului de cooperare; extinderea sprijinului comunitar in noi sectoare de activitate.

In urma aprobarii Declaratiei de la Lacken la 15 decembrie 2001, Consiliul European a hotarat infiintarea unei Conventii Europene, care sa pregateasca procesul de reforma a UE. A avut loc o dezbatere ce a durat 16 luni si la care au participat reprezentanti ai guvernelor si parlamentelor nationale. Rezultatul dezbaterii a reprezentat elaborarea Constitutiei Europene.

BIBLIOGRAFIE:

Lector Doctor: Tiberiu Avramescu - Curs Academic

Prof. Univ. Dr. - Augustin Fuerea - Manualul Uniunii Europene,

Editia a - III - a, Editura - Universul Juridic, Bucuresti, 2006

WWW.GOOGLE.COM