Convertibilitatea monetara

Convertibilitatea monetara

Convertibilitatea monedei este o insusire legala a acesteia de a putea fi schimbata cu o alta moneda in mod liber prin vanzare-cumparare pe piata, fara nici o restrictie.

Momentul si posibilitatea transformarii monedei nationale intr-o moneda liber convertibila este legata de gradul de dezvoltare economica a tarii, de competitivitatea economiei in raport cu alte economii, indeosebi fata de tarile dezvoltate.

Schimbul de monede se face la un anumit pret numit curs de schimb si care arata cate unitati dintr-o moneda oarecare se pot obtine cu o unitate monetara nationala. Cursul de schimb este un barometru extrem de sensibil la conjunctura economica, sociala, politica si chiar militara.

In evolutia sa convertibilitatea monetara a cunoscut transformari dintre cele mai profunde. La inceput convertibilitatea a constituit un mecanism intern al economiei realizand legatura si echilibrul necesar intre moneda-marfa si cantitatea de moneda de hartie emisa si pusa in circulatie de sistemele monetare nationale. Astazi, convertibilitatea este o veriga, o filiera obligatorie in calea patrunderii unei monede nationale pe piata altor tari, respectiv in circuit international. In aceasta evolutie, de la forma initiala la mecanismul sau actual, convertibilitatea a cunoscut transformari succesive si trasaturi specifice in functie de natura etalonului monetar care a stat la baza sistemelor monetare.

a. Convertibilitatea in conditiile etalonului aur. Aparitia convertibilitatii este, asa cum am aratat, legata de emisiunea si punerea in circulatie a bancnotelor in locul metalului monetar (aur sau argint). Banca emitenta avea obligatia sa achite prezentatorilor de bancnote suma aur-moneda (sau argint), corespunzator atat valorii nominale a acestora, cat si continutului de metal pretios (valoarea paritara) stabilit prin lege pentru unitatea monetara respectiva.

In cadrul sistemelor monetare bazate pe acest etalon convertibilitatea bancnotelor s-a caracterizat prin cateva trasaturi mai reprezentative si anume:

convertibilitatea era libera si nelimitata si presupunea existenta unui depozit de aur, administrat de banca de emisiune, denumit "stoc de acoperire" a carui marime reprezenta 25 - 40% din cantitatea de bancnote existente in circulatie;

convertibilitatea bancnotelor se realiza relativ automat, atat timp cat banca de emisiune isi respecta obligatia de a schimba la cerere totalitatea bancnotelor in metalul monetar aflat in depozit;

convertibilitatea a reprezentat un mijloc prin care detinatorii de bancnote puteau verifica in orice moment capacitatea bancii emitente de a face dovada caracterului reprezentativ al acestora, al echivalentei lor cu metalul monetar;

convertibilitatea asigura mentinerea echilibrului necesar intre cantitatea de bancnote din circulatie si nevoile de moneda ale economiei, mecanismul fiind relativ simplu. Daca masa monetara depasea nevoile efective de moneda exista riscul deprecierii bancnotelor. Pentru a se evita acest fenomen, o parte din bancnotele aflate in posesia agentilor economici erau convertite in aur-moneda. In felul acesta, circulatia monetara era degrevata, iar metalul monetar tezaurizat. Invers, daca nevoile economiei erau in crestere fata de masa monetara, o parte din metalul tezaurizat era scos si predat bancii in schimbul bancnotelor care, de data aceasta, erau introduse in circulatie, pentru acoperirea nevoilor de moneda in crestere.

Treptat convertibilitatea libera si nelimitata a incetat sa mai functioneze. Inevitabil, banca de emisiune a ajuns cu timpul sa nu-si mai poata respecta obligatia de convertire intrucat nevoile de semne monetare intreceau cu mult acoperirea lor in metalul monetar. A inceput procesul de limitare a convertibilitatii clasice si, in final, de renuntare la acest mecanism. S-a trecut la convertirea bancnotelor in aur-lingouri, de acest drept beneficiind numai cei care detineau sume mari, echivaland cel putin cu 400 uncii de aur (uncie = 31,105 gr. aur).

b. Convertibilitatea in conditiile etalonului aur-devize. Odata cu abandonarea etalonului aur si trecerea la etalonul aur-devize, mecanismul convertibilitatii a cunoscut modificari radicale, ele fiind o reflectare a schimbarilor intervenite in functionarea sistemelor monetare nationale. Cele mai multe banci centrale nu au putut face fata operatiunilor de preschimbare si au suspendat convertibilitatea biletelor emise pentru o perioada mai mare sau mai scurta si chiar definitiv. In tarile in care a fost mentinuta sau reintrodusa ulterior, desi denumirea a ramas aceeasi, totusi intelesul notiunii si sensul economic al operatiunii s-au modificat substantial. Disparitia liberei convertibilitati in aur a demonstrat ca acest mecanism a avut un caracter istoric.

Organizarea sistemelor monetare nationale si a celui international pe baza etalonului aur-devize au imprimat mecanismului convertibilitatii un nou continut, exprimat prin urmatoarele trasaturi specifice:

eliminarea legaturii dintre bancnotele aflate in circulatie si metalul monetar detinut de banca centrala; convertibilitatea realizandu-se in valute, convertibile, la randul lor, in aur. Deci, acest etalon a presupus existenta, cel putin, a unei monede convertibile in aur care sa serveasca la convertirea celorlalte monede nationale;

convertibilitatea consta, practic, in dreptul detinatorului de moneda nationala de a solicita bancii emitente moneda altei tari (valuta) la cursul oficial si de a dispune liber de sumele obtinute. Pentru functionarea mecanismului era necesar ca banca sa-si constituie o rezerva monetara, in structura careia ponderea principala o detineau valutele de rezerva si nu aurul monetar;

aurul in care avea loc, eventual, convertirea finala nu apartinea bancii emitenet a monedei supuse operatiunii de convertire, ci bancii straine care a emis valuta de rezerva[1] (dolarul SUA). Este vorba de convertibilitatea oficiala limitata la relatiile dintre autoritatile monetare si care aveau ca scop reglarea multilaterala a soldurilor balantelor de plati si care, in practica, acest mecanism de corectie a dezechilibrelor a fost folosit foarte rar.

in cadrul acestui mecanism au disparut si limitele de fluctuare a cursurilor de schimb intre cele doua puncte ale aurului; cursurile erau supuse unor multiple variatii in functie de cererea si oferta de pe piata. In aceste conditii, convertibilitatea reciproca la un curs stabil, oficial, nu era posibila decat atunci cand cursul pietei era apropiat de cel oficial. In asemenea situatii solicitantul de valuta nu mai era nevoit sa apeleze la banca de emisiune pentru a o cumpara, ci se adresa direct la orice banca autorizata sa efectueze operatiuni de vanzare-cumparare de valuta. Aceasta, este de fapt, convertibilitatea de piata a monedelor nationale.

c. Convertibilitatea actuala a monedelor nationale. Trecerea de la cursurile fixe la cele flotante si generalizarea acestora din urma a condus la renuntarea de facto la convertibilitatea oficiala, daca prin aceasta se intelege preschimbarea unei monede cu alta la cu curs oficial sau cel putin la un curs cunoscut. Din momentul in care o asemenea convertire nu mai era posibila decat la cursul pietei, convertibilitatea oficiala dispare ca obligatie a autoritatii monetare.

Dispensarea bancilor centrale de obligatia de convertire este, insa, valabila partial, daca avem in vedere ca nu exista cursuri flotante in stare "pura" libere de orice interventie a autoritatilor monetare. Din diferite ratiuni, fie economice, fie politice, bancile centrale intervin pe piata pentru a sustine cursul monedei nationale aflate in dificultate. Deci, mecanismul cursurilor flotante nu reprezinta decat in parte o glorie de continut a convertibilitatii. Cu cat flotarea este mai impura, mai "murdara" cu atat banca centrala contribuie mai mult la apararea principiului stabilitatii relative a acestora, fara de care nu poate exista convertibilitatea. Parerea noastra este ca, atata timp cat se vor mentine cursurile flotante, prin convertibilitate se va intelege dreptul general de procurare de valuta de pe piata si de folosire libera a acesteia pentru a efectua plati si tranzactii cu partenerii straini.

Convertibilitatea reprezinta, deci, capacitatea unei monede de a circula liber pe plan international. In mod concret, aceasta reprezinta posibilitatea unui detinator de moneda nationala de a o schimba pe moneda altei tari fara nici o restrictie in ce priveste marimea sumei, calitatea persoanei detinatoare si scopul in care se efectueaza operatiunea de convertire.

Analizand continutul actual al convertibilitatii putem desprinde trasaturile ei, distincte de cele specifice convertibilitatii clasice, si anume:

actuala convertibilitate se bazeaza pe puterea de cumparare cu care fiecare economie garanteaza emisiunea si circulatia monedei sale nationale, adica gama de bunuri si servicii ce poate fi procurata in orice moment cu respectiva moneda. Deci, emisiunea monetara are ca acoperire, atat oferta de bunuri si servicii pe care economia o poate realiza, cat si rezervele valutare si de aur pe care le detine respectiva economie;

pentru ca moneda unei tari sa capete statutul de moneda convertibila, economia in cauza trebuie sa asigure un nivel relativ stabil puterii de cumparare a monedei sale nationale, competitivitatea calitativa si de pret pentru bunurile exportate, echilibrarea balantei de plati externe, eliminarea restrictiilor in utilizarea monedei sale de catre rezidenti si nerezidenti in operatiuni curente si pe termen lung, inclusiv folosirea unui singur curs de schimb pentru toate tipurile de operatiuni: comerciale, necomerciale, financiare s.a.m.d;

spre deosebire de convertibilitatea clasica, cea actuala, este, in general, ingradita de o serie de restrictii. Ea priveste in cele mai multe tari numai sumele destinate platilor curente si nu pe cele destinate transferurilor de capital. Dar nici convertibilitatea pentru plati curente nu era nelimitata. De altfel, fiecare tara subordoneaza convertibilitatea unei anumite politici monetare, menita sa protejeze interesele nationale (vezi fig. 2.2). In timp, deci, ce convertibilitatea clasica avea trasaturi universal valabile, cea actuala are foarte multe forme specifice de manifestare.

Din acest punct de vedere, convertibilitatea cunoaste mai multe forme: convertibilitatea deplina, nelimitata practic aceasta fiind un privilegiu al unui numar restrans de monede nationale, indeosebi a celor cinci monede liber utilizabile (dolar, marca, lira sterlina, yen, franc francez); convertibilitatea externa, caz in care intervin unele restrictii, in sensul ca operatiile de convertire pentru monedele cu acest statut este permisa numai nerezidentilor; convertibilitatea limitata situatie in care intervin restrictii, atat in ce priveste suma, scopul si persoana detinatoare etc.

actualul continut al convertibilitatii este rezultatul unei schimbari a ratiunii pentru care o tara intelege sa adopte si sa mentina aceasta masura. Convertibilitatea nu mai reprezinta un factor psihologic si nici un mijloc de realizare a echilibrului intre masa monetara existenta in circulatie si nevoile de moneda ale economiei; ea se manifesta ca mijloc de liberalizare a schimburilor comerciale externe, fiecare tara avand capacitatea sa preschimbe propria moneda cu orice alta moneda, de a cumpara si vinde pe orice piata dupa cum dicteaza conventia.

Convertibilitatea afecteaza profund interesele nationale in schimbarile in strainatate.

De aici practica, existenta si in prezent, de a interveni pe piata valutara, in conditiile unei flotari impure.

Fiecarui stat ii este propice o anumita dimensiune a cursului, la un anumit moment dat, care sa exprime optim in sensul intereselor sale raportul dintre moneda nationala si alta moneda data.

In relatiile de curs moneda nationala poate fi subevaluata sau supraevaluata, situatii care, fiecare in parte, pot fi neconvenabile.

Subevaluarea monedei nationale in relatiile de curs poate fi avantajoasa, initial, aducand o crestere a competitivitatii marfurilor nationale. Ulterior, cand subevaluarea creste, situatia este nefavorabila net, deoarece implica vanzarea la preturi nerecuperatorii a marfurilor nationale si deci exportul gratuit de venit national.

Supraevaluarea monedei nationale in cursurile de schimb duce la cresterea relativa a preturilor marfurilor nationale pe terte piete si scade potentialul competitiv.

Astfel devine evident ca o anumita dimensionare a cursului trebuie mentinuta pentru a asigura apararea intereselor monedei nationale. Aceasta sustinere a cursului monedei nationale se realizeaza de guverne cu sprijinul bancilor centrale.

Sa exemplificam procesul de interventie (Fig. 2.2).

C>0 C·c = 0 C·c < 0

PUNCTUL SUPERIOR _ _ _ _ _ _ _ _ _ 4,59 _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

(de export)

+ C.A.T.A.P.A.

CURS PARITAR __________________ 4,50 _____ _______ ______ ________

C.A.T.A.P.A.

PUNCTUL INFERIOR _ _ _ _ _ _ _ _ _ _4,41 _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

(de import)

C<0-o C= 0-o C > 0-o

Figura 2.2 Procesul de inteventie a guvernelor pentru sustinerea monedei nationale

In conditiile in care se considera ca nivelul optim al cursului unei monede straine ($) fata de moneda nationala (franc) este de 1/5,55 la orice tendinta de crestere a cererii (I) se suplimenteaza oferta prin punerea   in vanzare a unei cantitati corespunzatoare de $, si deci prin C = O + o se stabileste un echilibru si se stabilizeaza cursul (II). In continuare raportul isi schimba sensul: C> O + o si cursul revine la normal (III).

In situatia inversa cand oferta predomina: C<O si influenteaza scaderea nedorita a cursului, (IV) interventia guvernamentala, constand in achizitia de dolari pe piata, va conduce, initial, la stoparea cursului, la un moment dat, (V) prin raportul C + c = 0 pentru ca apoi, prin schimbarea raportului C + c > 0 sa revina treptat la nivelul dorit (VI).

Aceste actiuni de echilibrare sunt de fapt determinate de necesitatea echilibrarii schimbarilor interstatale si respectiv internationale.

In prima varianta exportul deficitar a fost echilibrat prin valuta pusa pe piata:

I = E + valuta

In al doilea, influenta exportului excedentar este anihilata, prin retragerea de dolari de pe piata, respectiv prin cumpararea de dolari de catre banca centrala.

Se stabileste echilibrul:

I + valuta = E

Se reediteaza astfel mecanismele considerate opuse prin absenta aurului, cel al punctelor aurului, care, in fapt, se perpetueaza in contemporaneitate.