Criza neokynesismului si dirijismului din ultima treime a secolului XX si eforturile postkeynesistilor de a se delimita de neoclasicism si de a consolida teoria economica keynesista si dirijismul

Criza neokynesismului si dirijismului din ultima treime a secolului XX si eforturile postkeynesistilor de a se delimita de neoclasicism si de a consolida teoria economica keynesista si dirijismul

Aplicarea in practica a doctrinei economice keynesiste in tarile occidentale dezvoltate, in special in SUA, a dat rezultate pozitive, care s-au concretizat in reducerea numarului somerilor, cresterea economica si expansiunea afacerilor in primele doua decenii din perioada postbelica.

Cu toate acestea, neoclasicii si neoliberalii au continuat sa critice neokeynesismul si dirijismul, reprosandu-le interventia excesiva a statului in economie, indeosebi politica fiscala si deficitele bugetare crescande. Contestarea keynesismului si dirijismului au atins cota cea mai inalta intre anii 1965-1975 sub forma asa numitei contrarevolutii monetariste (M.Friedman, R.Clower si A.Leijohnhufvud).

In aceste conditii s-au manifestat din multiple directii preocupari pentru o mai buna corelare a stiintei economice cu probleme practice ale contemporaneitatii, pentru innoirea metodologica si teoretica a acesteia, pentru a discerne "samburele rational" din avalansa de critici partizane reciproce ale promotorilor principalelor doctrine economice aflate in competitie: neoclasicismul, dirijismul, radicalismul, marxismul, etc. Generatiile mai tinere de adepti ai gandirii economice a lui J.M.Keynes au recunoscut valabilitatea unor critici si anumite fisuri in gandirea maestrului, semnaland, in acelasi timp, cu argumente demne de luat in seama, numeroase fisuri teoretice ale adversarilor lui. Pentru a se delimita de ceilalti protagonisti ai controverselor ideologice din stiinta economica actuala, ei s-au denumit cu termenul de postkeynesisti.

CC

CC

Termenul de postkeynesism are o dubla semnificatie: cronologica si principal - metodologica. In acceptiunea sa cea mai generala, postkeynesismul se referea (cronologic) la toti economistii occidentali de orientare conventionala (adeptii "sintezei neoclasice") care au urmat lui J.M. Keynes (dupa 1946). In acceptiunea sa mai restransa, dar mai exacta, postkeynesismul se refera la acei economisti occidentali care se considera adeptii lui Keynes, fara a se limita la ideile lui, ci dimpotriva, urmarind atat extinderea ariei de probleme economice cercetate (pe langa cele de macroanaliza), cat si a izvoarelor de informatie (altele decat opera lui J.M. Keynes). In locul termenului de "neokeynesism" (care sugereaza absolutizarea sau cel putin preponderenta metodologiei si teoriei lui Keynes) ei prefera termenul de "postkeynesism" (care arata in mod expres ca, alaturi de opera lui J.M. Keynes ei pretuiesc la fel de mult si alte surse de inspiratie, printre care: ideile economistului polonez de formatie marxista M.Kalecki, ale economistei britanice Joan Robinson, ale economistului italian P.Sraffa si, prin intermediul lui, unele idei ale lui D.Ricardo, ca si unele idei pornind de la ganditorii radicali eterodocsi, institutionalisti etc.)

Printre reprezentantii cei mai de seama ai postkeynesismului amintim  pe: P.Sraffa, J.Robinson, J.Eatwell, S.A.Eichner, S.Weintraub, J.A.Kregel, G.C.Harcourt, L.L.Pasintetti, A.Barrere, A.Angelopoulos etc.

Daca reprezentantii "sintezei neoclasice", respectiv ai gandirii economice conventionale dintre tarile occidentale dezvoltate, considerau keynesismul compatibil cu neoclasicismul, reprezentantii postkeynesismului sustin incompatibilitatea dintre macroanaliza keynesista si microanaliza neoclasica (marginalista). Tocmai din aceasta cauza ei considera necesara reconstructia teoriei macroeconomice prin asimilarea contributiilor teoretice privind disfunctionalitatile economiei contemporane de piata indiferent de orientare ideologica a promotorilor acestor analize. Totodata, aceasta presupune extinderea analizei teoretice si la alte probleme ignorate sau ocolite de J.M.Keynes, printre care problema structurilor sociale din economia de piata, rolul diferitelor institutii in functionarea ei, problemele repartitiei venitului national, ale comertului international etc.

CC

Pentru a intelege natura, esenta si particularitatile postkeynesismului in comparatie cu alte curente si doctrine concurente din zilele noastre, ni se par utile cel putin patru aspecte majore ale contributiei ganditorilor care adera la aceasta forma de teorie si la politica economica dirijista:

a)     Conceptia lui P.Sraffa (1898-1983) despre preturi si venituri expusa in lucrarea "Productia de marfuri cu ajutorul marfurilor" (1960).

b)     Mai modesti decat Keynes, postkeynesistii recunosc ca paradigma lor este inca insuficient precizata, ca este abia in proces de formare; cu toate acestea, deosebirile fata de neoclasicism si noutatile fata de keynesism sunt pe deplin perceptibile. Mai realisti decat Keynes, postkeynesistii sustin ca aria investigatiilor economice trebuie considerabil largita, nu numai prin extinderea ei la micro mondoanaliza, insuficient tratate de catre Keynes, ci chiar in domeniul predilect al acestuia -macroanaliza-, prin abordarea unor aspecte ocolite sau minimalizate de el, prin care rolul institutiilor financiar-bancare, structurile sociale si implicatiile lor economice, problemele repartitiei venitului national problema inflatiei si a cheltuielilor militare, rolul marilor corporatii etc. Delimitandu-se in mod categoric de liberalii neoclasici, postkeynesistii critica scopului teoriilor neoclasice si calitatea informatiei pe care se bazeaza ele, concluziilor acestora in probleme de macroanaliza, dinamica economica si comert international, reafirmand optiunea postkeynesistilor pentru dirijism, pentru sprijinul acordat de stat agentilor economici particulari. In timp ce neoclasicii pun accentul pe elaborarea de modele abstracte (creatii mentale) ca instrumente de optimizare a comportamentului agentilor economici, postkeynesistii considera ca scopul teoriei lor este sa explice lumea reala, observabila empiric. In timp ce neoclasicii pretind ca toate informatiile economice sunt adecvate si toate fenomenele economice sunt previzibile, postkeynesistii sustin ca numai trecutul este recunoscut, iar viitorul ramane incert. Postkeynesistii resping microanaliza neoclasica, bazata pe teoria utilitatii marginale, intrucat este construita pe o temelie nerealista (ipoteza pietei cu concurenta perfecta) si propun reconstruirea microanalizei in functie de concurenta imperfecta, cu puternice elemente de monopol si oligopol, si cu ajutorul metodologiei neoricardiene (pe linia citata de P.Sraffa). In timp ce neoclasicii explica veniturile ca un rezultat mecanic al productivitatii marginale a factorilor de productie, postkeynesistii sustin ca repartitia venitului national este determinata de factorii institutionali, fiind supusa unor manipulari politice, si fac deosebiri intre doua feluri de venituri: reziduale (profitul) si contractuale sau nereziduale (salarii si renta funciara), precizand ca raportul dintre ele si modificarea lui influenteaza considerabil intregul mecanism economic.

c)     Postkeynesistul francez Alain Barrèrre in lucrarea intitulata "Dezechilibre economice si contrarevolutie keynesista. Keynes: a doua lectura" (1979), atrage atentia asupra cunoasterii incomplete si defectuase a doctrinei economice keynesiste din partea multor specialisti contemporani, inclusiv monetaristii, ceea ce complica in mod inutil actualele controverse doctrinare, multe dintre ele izvorand din necunoasterea, proasta cunoastere sau simplificarea si vulgarizarea keynesismului. Solutia pentru evitarea acestor neajunsuri ar consta, pe de o parte, in recitirea cu atentie a operei originale a lui Keynes pentru a retine in mod corect ceea ce a spus acesta cu adevarat, iar pe de alta parte, in preluarea din opera lui Keynes a ideilor care continua sa fie valabile si in conditiile actuale, impreuna cu idei juste din opera altor ganditori ("transkeynesismul").

d)     Pe linia folosirii creatoare a ideilor perene din opera economica a lui J.M.Keynes, numerosi postkeynesisti au manifestat preocuparea de a aplica principiile keynesiste ale sprijinirii de catre stat a initiativelor particulare si in domeniul relatiilor economice internationale, in vederea reducerii somajului si a stimularii dezvoltarii tarilor in curs de dezvoltare, ca o componenta a dezvoltarii economico-sociale generale a planetei noastre. Este semnificativa, in acest sens, lucrarea economistului grec Angelos Angelopoulos intitulata "Un plan mondial pentru ocuparea fortei de munca. Pentru un keynesian la scara internationala", in care se arata importanta reducerii generale a cheltuielilor militare si a datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare, rolul ajutorului financiar extern si al transferului de tehnologie pentru aceste tari, respectiv al investitiilor de capital din tarile dezvoltate pentru a declansa un reviriment substantial in cresterea economica la scara mondiala si a stimula dezvoltarea relatiilor economice internationale intre tarile sarace si tarile bogate intr-un cadru nou, mai stimulativ pentru tarile sarace, capabil sa duca, in perspectiva istorica la o noua ordine economica internationala.

Demersul teoretic si metodologic al postkeynesistilor, criticile lor aduse gandirii economice sunt demne de luat in seama, dar consecintele lor pozitive un sunt suficient de vizibile pe termen scurt. Punerea in valoare a acestor preocupari teoretice si practice a devenit mai dificila in prezent datorita schimbarii de directie a gandirii economice contemporane, ca urmare a afirmarii impetuase a neoclasicismului si neoliberalismului din literatura de specialitate dupa prabusirea sistemelor totalitare din fostele tari socialiste si tranzitia acestora spre economia de piata, avand drept ghid teoretic tocmai liberalismul cu marea lui varietate de nuante atat din trecutul mai indepartat (liberalismul clasic), cat si din trecutul mai apropiat (liberalismul neoclasic, monetarismul, liberalismul vest-german, sau ordoliberalismul, ultraliberalismul etc.) 

TEST DE AUTOEVALUARE

1. In ce consta contrarevolutia monetarista? ( 1 punct)

1. Reprezentanti de seama ai postkeynesismului. ( 1 punct)

2. Care au fost contributile ganditorilor postkeynesisti la politica economica dirijista? ( 6 puncte)

3. Ce importanta are lucrarea lui P.Sraffa "Productia de marfuri cu ajutorul marfurilor" ( 1 punct)

4. In ce consta planul lui Angelo Angelopoulos de aplicare a postkeynesismului la scara mondiala? ( 1 punct)

Total puncte posibile 10/ realizate.

Timp de lucru: 12 min.