Fondurile de investitie

Fondurile de investitie

In categoria intermediarilor care actioneaza pe piata de capital un loc aparte, datorita fondurilor care pot fi atrase si a implicatiilor asupra pietei, il detin fondurile de investitii.

Atragerea banilor de la mai multi investitori (persoane fizice sau juridice) si plasarea acestora intr-un mod mai avantajos decat ar putea-o realiza fiecare in parte reprezinta o investitie administrata.

Investitiile administrate se realizeaza de catre fondurile de investitii fie ele fonduri mutuale, sau fonduri deschise de investitii, fie, societati de investitii sau fonduri inchise de investitii.

In acest tip de intelegere contractuala investitorii contribuie cu capitalul,

iar cealalta parte, institutia financiara, cu priceperea, avand sarcina de a plasa cat mai bine capitalul astfel constituit cu aceeasi raspundere cu care ar investi fondurile proprii.

Investitorul in acest caz, nu decide unde, cand si cum sa plaseze banii, ci angajeaza pentru aceasta institutia financiara, pastrandu-si insa dreptul de a intra si iesi oricand din investitie.

Institutia financiara se ocupa de administrarea principalului sumei investite neputand promite niciodata vreun nivel de profit.

Avand in vedere aceste elemente putem spune ca institutia financiara nu poate fi actionata in justitie in cazul pierderii cauzate de investitia in sine decat in situatia in care plasamentele au fost efectuate in domenii ce nu au fost specificate in contract sau care au incalcat reglementarile in vigoare.

Participarea colectiva la investitie se caracterizeaza prin aceea ca:

Se utilizeaza experienta institutiei financiare si are in permanata pe cineva angajat sa vegheze asupra investitiei sale;

Se poate participa cu sume mici la realizarea de investitii mai sofisticate care, de regula, solicita capitaluri mari si care au surse de castig peste medie.

Se pot efectua atat acumulari de sume in contul sau de investitii cat si primi in mod sistematic profituri;

Se economisesc cheltuielile de plasament;

Desi nu participa la decizia de investire, riscul plasamentului de capital apartine investitorului;

Pozitia si raspunderea institutiei financiare de administrare nu este aceea de simplu agent deoarece ea indeplineste o functie de custode angajandu-se sa obtina pentru investitor fie un profit prestabilit ca in cazul sistemului bancar, fie un profit nedeterminat, de marime variabila cum este cazul fondurilor mutuale;

Desi exista situatii in care profiturile obtinute pot fi prestabilite, asemenea investitii nu ofera o protectie integrala impotriva riscului inflatiei, aceasta erodand profitul.

In ceea ce priveste riscul investitiilor, institutiile financiare si bancile care concentreaza asemenea capitaluri nu au voie prin lege sa investeasca in domenii cu caracter speculativ riscant.

Sistemele de asociere in vederea derularii investitiilor colective de capital  pot avea urmatoarele forme:

Asociatii mutuale bancare sau de economii - care nu emit certificate de valoare; evidenta depunerilor, a rambursarii si platii profiturilor realizandu-se prin inregistrarile contabile. La aceste asociatii membrii depoziteaza banii impartinand intre ei castigurile nete fara a interveni in conducerea asociatiei. Exemplu: Casa de Economii si Consemnatiuni.

Asociatii mutuale de depuneri si imprumut la care membrii depun banii la termen sub forma de parti sociale, au dreptul de vot in cadrul asociatiei, au dreptul de a imprumuta bani in cadrul asociatiei si de a incasa dividende. Asociatiile nu emit certificate proprii, profitul fiind impartit prin acordarea de imprumuturi. Exemplu: Casa de Ajutor Reciproc.

Companiile de asigurari mutuale in care asociatii detin polite de asigurare, au dreptul de a vota conducerea si obtin dividende sau rabat la primele de asigurare.

Institutiile financiare care utilizeaza emisiunea de certificate cu valoare nominala prestabilita ce se pot achizitiona cu plata in rate. Investitorul se obliga sa efectueze plati periodice pana la achitarea valorii nominale a certificatelor, moment in care el devine proprietarul certificatului. Emitentul se obliga sa plateasca detinatorului profitul si valoarea nominala la data scadenta stipulata pe fata certificatului.

Daca investitorul prezinta certificatul inainte de scadenta atunci el va primi doar plati partiale.

Clubul de investitori este o asociatie independenta de persoane particulare care pun laolalta capitalul si cunostintele in diferite domenii in vederea efectuarii investitiei. Membrii clubului maresc capitalul periodic si iau decizii in colectiv privind modul de plasare a banilor. Pe riscul propriu, fiecare membru are latitudinea de a selecta si investi in oricare din domeniile de investitii in care se angajeaza clubul. Clubul de investitori ofera avantajul unei participari cu sume mari la activitatea de investitii si prezinta dezavantajul unei asociatii inchise, candidatii fiind acceptati numai cu acordul celorlalti membrii pe baza indeplinirii unor conditii de cele mai multe ori restrictive.

Fondul de investitii reprezinta forma institutionalizata de concentrare a resurselor banesti disponibile ale membrilor sai, disponibilitati ce formeaza activele financiare ale fondului, si plasarea acestui capital in valori mobiliare sau hartii comerciale, sau efectuarea de plasamente directe in domenii ale activitatii economice.

Punctul de plecare in aparitia si dezvoltarea fondurilor de investitii (in care fondurile mutuale ocupa un loc important) l-a constituit teoria moderna a managementului de portofoliu. Initiate in 1952 de catre Harry Markowitz si dezvoltate in urmatoarele decenii de numerosi teoreticieni ai domeniului financiar, aceste modele demonstreaza ca in conditiile unui portofoliu cu un inalt grad de diversificare, peste un anumit nivel al riscului, se va obtine cel mai ridicat nivel al randamentului previzionat sau, alternativ, la orice nivel al rentabilitatii unui portofoliu se poate obtine un risc minim.

Acest cadru teoretic s-a constituit ca fundament al dezvoltarii fondurilor de investitii. Prin eliminarea aproape integrala a riscului individual al activelor (in functie de dimensiunea diversificarii fondului) singurul risc ramas in administrare il constitue riscul de sistem (evaluat in functie de performantele macroeconomice ale economiei respective). Altfel spus, unicul investitor are optiunea de a-si reduce riscul achizitionarii individuale a unor active de pe piata de capital prin preluarea acestor active prin intermediul unui fond de investitii.

1. Societatile de investitii (fonduri de investitii inchise)

Societatile de investitii sunt societati pe actiuni care au ca obiect exclusiv de activitate "moblizarea resurselor financiare disponibile de la persoane fizice si juridice si plasarea lor in valori mobiliare"

Dupa constituire, societatile de investitii realizeaza o oferta publica initiala pentru atragerea capitalurilor de la investitorii interesati care vor primi in schimbul aportului lor la capitalul social un numar de actiuni nominative.

La prima adunare generala, actionarii trebuie sa decida daca societatea va fi administrata din interior de un Consiliu de Administratie sau de o societate de administrare. De asemenea, societatea va incheia un contract de depozitare cu o societate depozitara autorizata, iar in situatia in care societatea de investitii este administrata de o societate de administrare sarcina incheierii unui contract de depozitate revine acesteia din urma.

Societatea de administrare este o societate pe actiuni care are ca obiect exclusiv de activitate administrarea societatii prin realizarea politicii de investitie, prin incheierea contractului de depozitate si a celui de distribuire pentru fondurile mutuale.

Societatea de depozitare este societatea pe actiuni care desfasoara activitati de depozitare, de calculare si publicare a valorii activelor nete, etc. Deoarece conducerea fondurilor de investitii inchise indeplineste functia de mandatar, prin tutelarea propriilor sale disponibilitati banesti, acest tip de fond de investitii se intalneste in practica si sub numele de "Investment Trusts" in Marea Britanie, iar in Statele Unite de "Closed-End Funds".

In ceea ce priveste pretul actiunilor fondului trebuie spus ca acestea variaza in functie de performantele sale si de influentele pietei de capital la un moment dat.

In raport de pozitia pe care pretul actiunilor fondului o are fata de activele nete ale sale pot aparea urmatoarele situatii:

activele fondului sunt la paritate atunci cand pretul de tranzactie este egal cu valoarea neta a activelor fondului;

activele fondului se tranzactioneaza cu prima atunci cand pretul de tranzactie este mai mare decat valoare neta a activelor fondului;

actiunile se vand cu rabat atunci cand pretul de tranzactie este mai mic decatvaloarea neta a activelor fondului. Existenta rabatului creaza posibilitatea pentru un grup de investitori de a prelua fondul si de a-l transforma in fond deschis de investitii incasand intregul rabat.

In Romania, cele mai cunoscute societati de investitii sunt societatile de investitii financiare (SIF). Momentul nasterii SIF-urilor este legat de procesul de privatizare in masa cand populatia a primit certificate de proprietate si cupoane nominative ce au putut fi subscrise la Fondurile Proprietatii Private care au fost apoi transformate in societati de investitii financiare prin legea 133/1996. Societatile de investitii astfel constituite au ca obiect de activitate administrarea si gestionarea actiunilor la societatile comerciale pentru care s-au emis actiuni proprii, corespunzator certificatelor de proprietate si cupoanelor nominative de privatizare si, de asemenea, gestionarea portofoliului de actiuni si efectuarea de investitii financiare in vederea maximizarii valorii propriilor actiuni .

In prezent, fiecare din cele cinci SIF-uri administreaza 1,5-1,7 % din patrimoniul economiei nationale, adica 8% din averea tarii.

Astfel, se considera ca S.I.F.-urile constituie unele din putinele acumulari semnificative de capital romanesc destinat exclusiv investitiilor in economia nationala care au administrat pana in prezent fara nici un hiatus micile depuneri, ele constituind in acelati timp o mare atractie pe piata de capital.

2. Fondurile mutuale (fonduri de investitii deschise)

Fondurile mutuale reprezinta societati civile fara personalitate juridica administrate de o societate de administrare ce se caracterizeaza prin emisiunea continua de titluri de participare, numite si titluri de investitie.

In Romania, fondul mutual este organizat astfel:

Organismul de decizie este Adunarea Generala a Investitorilor formata din toti detinatorii de titluri de participare. Aceasta ia decizii cu privire la evenimentele importante din viata fondului: numirea si revocarea membrilor Consilului de Incredere, lichidarea sau fuziunea fondului, modificarea contractului de constituire, rezilierea contractului de administrare, etc.

Consiliul de Incredere, ales dintre detinatorii de titluri, este reprezentantul fondului in relatiile cu societatea de administare, Comisia Nationala de Valori Mobiliare, precum si cu alte persoane fizice sau juridice. Consiliul de Incredere este compus din persoane fizice si/sau juridice care trebuie sa fie in numar de cel putin trei (numarul fiind intotdeauna impar). Nici un membru al consiliului de incredere nu poate fi o persoana afiliata societatii de administrare. Ca atributii, Consiliul de Incredere este cel care incheie contractul de administrare de investitii cu o societate de administrare, stabileste limita maxima a comisioanelor ce se pot negocia cu societatea de administrare, stabileste limita maxima a comisioanelor ce pot fi negociate de societatea de administrare cu societatea depozitara, etc.

Societatea de administrare si cea depozitara ale caror atributii le-am prezentat mai sus.

Societatea de distributie care se ocupa de distribuirea titlurilor fondului in randul investitorilor.

Caracteristicile fondurilor mutuale si ale societatilor de investitii pot fi prezentate astfel:

Prezentare comparativa a societatilor de investitii si a fondurilor mutuale

Trebuie spus de la inceput ca investitia in fondurile mutuale nu este sigura 100%, ea are un grad de risc mai mare decat cel al depozitelor bancare asa cum avantajele investitiilor in fondurile mutuale sunt mai importante si sunt legate de faptul ca se pot investi sume mici, de orice persoana interesata, plasarea banilor se poate face succesiv si astfel, dupa fiecare depunere noul sold existent beneficiaza de performanta de crestere a fondului, performanta care, in cazul depozitelor la termen, nu este posibila decat dupa expirarea termenului pentru care a fost constituit.

Fondurile de investitii americane (ca, de altfel, si cele de pe pietele vest-europene si asiatice) au constituit sectorul cu cea mai spectaculoasa dezvoltare in ultimii cincizeci de ani din domeniul financiar-bancar, detinand la ora actuala 10% din totalul formelor de plasament pe piata S.U.A.

Tabel nr.1

Clasificarea fondurilor mutuale in SUA

Sursa: Adevarul Economic, nr. 24/14-20 iunie 2000, pag.14

Din datele prezentate in tabelul anterior se poate observa ca in S.U.A. exista 4600 de fonduri mutuale cu un activ global de 1830 miliarde dolari. Dintre acestea 714 fonduri opereaza exclusiv pe piata monetara cu un activ de 459 miliarde dolari, iar alte fonduri cu un grad de risc mai mare opereaza pe piata de capital[1].

In Romania sumele atrase de fondurile mutuale de la investitori pot fi plasate intr-o diversitate de instrumente si active ale pietei financiare, in functie de strategia de investitie.

Exista mai multe tipuri de instrumente de plasament a acestor sume atrase care in functie de gradul de risc asociat se clasifica in :

F    disponibilitati aflate in conturi curente la banci (grad de risc=0). Este importanta mentinerea unui anumit nivel al acestor disponibiltati pentru a putea satisface in mod operativ cererile de rascumparare ale persoanelor care doresc retragerea din fond. Daca exista un nivel neinsemnat al cererilor de rascumparare, dar un nivel redus al acestor disponibiltati, resursele fondului fiind "mobilizate" in active putin lichide atunci fondul poate fi pus in imposibilitate de a-si onora platile;

F    titluri de stat (grad de risc=0). Acestea sunt emise de catre Ministerul Finantelor prin intermediul Bancii Nationale a Romaniei. La aceste emisiuni nu au acces persoanele fizice, pentru acestea existand emisiuni, speciale, mai rare, si cu randamente mai reduse, realizate prin intermediul Directiei Generale a Trezoreriei din cadrul Ministerului Finantelor;

F    depozite bancare si certificate bancare (grad de risc=1). Depozitele bancare in sume foarte mari permit fondului sa negocieze cu bancile interesate obtinerea unor dobanzi superioare celor acordate in mod curent de catre banci persoanelor fizice sau juridice. O alta caracteristica a acestor depozite este ca ele pot fi constituite pe perioade foarte scurte permitand fondului mentinerea unei lichiditati crescute a fondului;

F    obligatiuni municipale (grad de risc=1);

F    obligatiuni ale societatilor deschise (grad de risc =2);

F    actiuni ale societatilor cotate pe pietele organizate (grad de risc=3). Fondurile isi pot plasa resursele si in actiuni ale societatilor cotate pe una din pietele organizate (Bursa de Valori sau piata extrabursiera Rasdaq). Aceste plasamente, desi se caracterizeaza printr-un risc mai ridicat, pot aduce rentabilitati crescute prin plasamente inspirate pe piata de capital. Valoarea de contabilizare a actiunilor in activul fondului este valoarea de piata a actiunilor.

F    actiuni ale societatilor necotate (grad de risc=4). Actiunile societatilor necotate comporta un grad de risc ridicat datorita lipsei de transparenta a societatilor emitente, a lichiditatiii foarte reduse a actiunilor si a imposibilitatii stabilirii unei valori reale a acestora;

F    alte active (grad de risc=5). In aceasta categorie intra o serie de instrumente de finantare a agentilor economici, ca de exemplu biletele la ordin, cu un grad de risc ridicat.

Trebuie mentionat faptul ca in clasificarea de mai sus, pe masura cresterii gradului de risc, scade gradul de lichiditate. Din acest motiv Comisia Nationala de Valori Mobiliare stabileste reguli de diversificare a activelor, pentru reducerea riscului asociat fiecarui fond:

F    cea mai importanta conditie este ca fondul sa-si pastreze cel putin 30% din activ sub forma disponibilitatilor si a altor active lichide (ce pot fi transformate in bani in cel putin 15 zile);

F    fondul nu trebuie sa depaseasca 30% din activ alocat biletelor la ordin si altor active de acest gen cu lichiditate foarte redusa;

F    fondul nu trebuie sa depaseasca 10% din activ alocat actiunilor necotate sau 2% din activ alocat actiunilor unui singur emitent, etc.

Gradul de risc al fondului mutual se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata si ia valori de la 0 la 5 care situeaza fondul in urmatoarele categorii:

0-2: fond mutual cu grad de risc scazut;

2-3: fond mutual cu grad de risc mediu;

4-5: fond mutual cu grad ridicat de risc.

Trebuie sa mentionam ca grupa de risc 3-4 nu a fost calificata oficial de CNVM.

La noi in tara primii ani de dezvoltare a acestei "industrii" a fondurilor mutuale (1993-1996) au fost marcati de anumite dificultati, datorita noutatii acestor instrumente pe piata romaneasca, a insuficientei reglementari in domeniu, a lipsei oportunitatilor de investire oferite de piata in acea perioada precum si a politicilor de investitie neadecvate si a lipsei de experienta a primelor fonduri.

Sunt binecunoscute cazurile fondurilor: SAFI- FMOA, care au adus mari prejudicii investitorilor prin imposibilitatea onorarii cererilor de rascumparare, dar si ca urmare a problemelor cu care s-au confruntat bancile depozitare ale fondurilor in acea perioada - Credit Bank, respectiv Dacia Felix. Aceste probleme au fost insa depasite de cele doua fonduri, acestea functionand normal si avand in prezent o evolutie ascendenta.

Trebuie amintita si criza Fondului National de Investitii si a Fondului de Acumulare care prin reclama agresiva si raportarea unor performante neadevarate si fara legatura cu realitatea economica au reusit atragerea a sute de mii de investitori ce au depus mii de miliarde de lei in cele doua fonduri. In final, ambele fonduri s-au dovedit un paravan pentru nereguli foarte mari. Este de remarcat faptul ca acesta criza a celor doua fonduri putea fi anticipata intr-o anumita masura, structura de plasament a acestora continand un procent foarte mare de actiuni necotate ce depasea reglementarile legale. De asemenea, pierderile cauzate de caderea fondurilor ar fi putut fi evitate in parte prin respectarea unui principiu binecunoscut: diversificarea.

In prezent, adevarata piata a fondurilor mutuale este cea a micilor investitori, societatile comerciale si investitorii individuali sofisticati  cunoscatori ai mediului economic si detinatori de sume mari de bani indreptandu-si atentia asupra fondurilor monetare care investesc numai in titluri de stat, depozite bancare si alte instrumente ale pietei monetare; aceasta deoarece in actiuni se pot face foarte greu plasamente rentabile, iar o piata a obligatiunilor nu exista inca in Romania.

Structura portofoliilor principalelor fonduri deschise de investitii se prezenta  in iunie 2000 astfel:

Tabel nr.2

Structura portofoliului principalelor fonduri mutuale

Sursa: Biz, nr. 9/12 iunie-25 iunie 2000, pag.21

In concluzie, in conditiile in care rentabilitatea investitiei in actiuni cotate la Bursa de Valori sau pe piata extrabursiera a fost scazut in ultimii ani, fondurile mutuale reprezinta o alternativa serioasa pentru economiile investitorilor.

3.3. Dinamismul considerabil manifestat in domeniul pietei de capital

Toate tarile cu economie de piata consolidata acorda atentie pietelor de capital.

Atragerea capitalului strain este la ordinea zilei. Guvernele implicate in programe de privatizare, in multe tari, au utilizat, in ultimii ani, tehnicile globale de plasament, in scopul atragerii investitiilor de portofoliu. Aceste investitii raspund cel mai bine intereselor complementare manifestate de investitorii nationali si internationali, presupunand restructurare si modernizare cu fonduri atrase de pe pietele internationale.

La burse si in cadrul bancilor si societatilor de asigurare, la fondurile de investitii si de pensii a pasit o noua clasa politica, clasa careia nu i se poate sustrage nici un stat, nici un intreprinzator si cu atat mai putin cetateanul obisnuit platitor de impozit; din aceasta clasa fac parte dealerii de devize si hartii de valoare care dirijeaza zilnic un flux tot mai mare de capital disponibil pentru investitii care, astfel, pot hotara soarta unor natiuni intregi, in mare masura nesupusi vreunui control al statului.

Pe fondul acestei libertati, afacerile industriei financiare mondiale au cunoscut o adevarata explozie in ultimii ani. Din 1985 volumul tranzactiilor comertului international cu devize si hartii de valoare a inregistrat o crestere de mai mult de zece ori. In 1995, potrivit Bancii Reglementelor Internationale 1,5 bilioane de dolari isi schimbau stapanul in cursul unei singure zi obisnuite de afaceri.

Aceasta suma corespunde aproximativ valorii intregii productii realizate de economia germana intr-un an sau de patru ori cheltuielile facute pe mapamond pentru productia petrolului brut. Aproximativ de aceeasi marime este si volumul tranzactiilor in actiuni, imprumuturi facute de concerne, obligatiuni emise se stat si nenumarate si diverse contracte speciale, asa-numitele derivate[2]. In ceea ce priveste evolutia pietei de capital in principalele tari dezvoltate aceasta se prezinta astfel:

Tabel nr.3

Evolutia pietei de capital

Sursa: World Development Indicators 1999

Din datele prezentate se poate observa ca atat in ceea ce priveste capitalizarea pietei cat si a numarului societatilor listate primul loc este detinut de SUA cu o capitalizare in 1998 de 11.308.779 milioane dolari si 8851 de societati listate in 1998. Pe locul doi se afla Japonia cu o capitalizare in 1998 de 2.216.699 milioane de dolari si un numar al societatilor listate de 2387. Desi pe locul doi, distanta dintre Japonia si Statele Unite este foarte mare de aproximativ 9.000.000 milioane dolari.

De altfel, piata de capital a Statelor Unite este cea mai mare din lume, cu o pondere de peste 50% din totalul mondial. In ordine urmeaza piata Japoniei (peste 20%), piata Angliei (circa 8%), piata Canadei (peste 4%), piata Germaniei (peste 3%), piata Australiei, Elvetiei, Frantei, Olandei fiecare cuprinse cu ponderi intre 1-1,5% din volumul capitalizarii pe plan international.

Alaturi de pietele mature ale Comunitatii Europene, Statelor Unite sau Japoniei, apar mereu piete noi, in plina dezvoltare, mai mult sau mai putin promitatoare, asa numitele piete emergente.

Motorul principal de dezvoltare al acestor piete este indicele cresterii economice, caruia i se adauga diferiti parametrii ce depind de situatia politica, de gradul de liberalizare economica sau de numarul de societati cotate sau susceptibile de a fi introduse in randul celor cotate.

Calificate multa vreme ca "piete exotice" datorita indepartarii lor geografice si uneori reglementarilor care le caracterizeaza, ele castiga treptat credibilitate. Adeseori prezentate ca tari cu economie in tranzitie, la granita dintre epoca agricola si cea industriala, aceste tari capteaza atentia investitorilor in aceeasi masura in care ii si nelinistesc, deoarece se pot obtine castiguri considerabile, dar si pierderi pe masura.

Tabel nr.  4

Evolutia pietei de capital in tari emergente

Sursa: World Development Indicators 1999

Din datele prezentate se poate observa ca in toate tarile analizate se inregistreaza atat cresterea capitalizarii bursiere, cat si a numarului societatilor listate.

Tendinta firmelor de a-si largi participarea pe piata de capital are ca explicatii dorinta de a fi cunoscuta, iar imaginea raspandita prin procedeele tipice ale tehnicii bursiere, relativ comode si ieftine, care, implicit, permit  facilitarea patrunderii pe piata a produselor proprii sau atragerea de investitori pentru extindere.

In ceea ce priveste capitalizarea bursiera tarile care au inregistrat cea mai mare crestere atat in valoare absoluta, cat si ca pondere in produsul intern brut sunt Brazilia, Hong Kong, China, India. Daca avem in vedere numarul firmelor listate, pe primul loc in 1998 se afla India desi evolutia nu este ascendenta ci descendenta de la 6200 de societati listate in 1990 la 5843, ceea ce demonstreaza inca o data ca valoarea unei piete nu este data intotdeauna de numarul firmelor, ci de valoarea tranzactiilor ce au loc pe piata.

Conditiile actuale ale economiei mondiale au creat posibilitatea pentru pietele de capital de a fi in contact continuu si de a realiza astfel o permanenta comunicare intre pietele nationale de capital.