Metalurgia feroaselor (siderurgia)

Siderurgia mai este cunoscuta si sub denumirea de metalurgie neagra, incluzand un proces tehnologic complex de la extractia minereurilor de fier, obtinerea fontei si a otelurilor, pana la obtinerea produselor laminate semifinite si finite (table, sarma). Alaturi de minereurile de fier, se folosesc minereuri ajutatoare (mangan, crom, nichel, wolfram, tungsten), cocs metalurgic (provenit prin cocsificarea huilei), surse de energie (energie electrica, gaze naturale), materiale fondante (calcare, dolomite). In completarea minereurilor de fier, includem folosirea fierului vechi, care in statele dezvoltate reprezinta o pondere insemnata, datorita reciclarii eficiente a deseurilor metalurgice.

Metalurgia feroasa implica parcurgerea a trei faze:

. obtinerea fontei in furnale, iar ca subprodus zgura de furnal, utilizata in industria cimentului.

. obtinerea otelului (in cuptoare Simens - Martin, in otelarii electrice si in convertizoare cu insuflare directa a oxigenului). Tendinta actuala o reprezinta obtinerea otelurilor inalt aliate (speciale), mult solicitate pe piata mondiala de constructiile de masini.

. laminarea ofera produse plate (tabla), sau cu profil rotund (tevi, sarma).

In ansamblu, siderurgia este o caracteristica a statelor puternic dezvoltate, dar s-a dezvoltat intr-un ritm rapid si in unele statele in curs de dezvoltare, mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Desigur ca exista state industrializate fara o siderurgie proprie din diverse cauze (ca de pilda Elvetia sau Danemarca, dar compenseaza cu industrii de echipamente competitive).

1. Istoricul siderurgiei

Primele dovezi privind siderurgia dateaza din China (in urma cu circa 5000 de ani, in vremea dinastiei Han, cand se utilizau unelte din fier, inclusiv un instrument rudimentar ce prefigura busola de mai tarziu), India (celebra coloana de fier de la Delhi), sau Irak (la Khorsabad langa Ninive unde au fost descoperite 1601 lingouri, arme si diverse obiecte din vremea hititilor).

Metalurgia feroasa a fost cunoscuta mai tarziu si de babilonieni, egipteni, armeni, caucazieni; prin intermediul celtilor, fierul patrunde in Grecia, in bazinul Marii Negre si apoi la Roma.

Din antichitate si pana in Evul Mediu, fierul a fost extras direct din minereu, prin reductie cu carbunele. Din secolul al XIII-lea, metalurgia fierului se confunda cu cea a fontei si a otelului.

Importanta acestui metal cu implicatii deosebite in dezvoltarea civilizatiei umane se regaseste in sintagma epoca fierului, cuprinsa intre mijlocul mileniului al II-lea i. Chr., pana in primele secole ale erei noastre. In istoricul dezvoltarii siderurgiei, mentionam raspandirea acestei activitati, inca din secolului al XIII-lea in vestul continentului (Germania, Marea Britanie), cat si faptul ca reducerea fondului forestier in aceasta regiune geografica a fost determinata de utilizarea masiva a lemnului pentru obtinerea mangalului (carbune de lemn), necesar in furnalele din acea vreme. Abia in anul 1709 englezul A. Derby, descopera procedeul de obtinere a cocsului metalurgic din huile, moment care practic revolutioneaza siderurgia mondiala.

Revolutia industriala din vestul Europei se va axa in primul rand pe dezvoltarea siderurgiei ca baza pentru constructia de masini, dezvoltarea mijloacelor si cailor de comunicatii, mecanizarea principalelor domenii ale vietii economico-sociale.

La putin timp siderurgia va fi cunoscuta si in Romania; astfel, in anul 1718 se construieste primul furnal la Oravita, apoi la scurt timp la Dognecea si Resita.

Desigur, dezvoltarea siderurgiei cunoaste un avant deosebit in secolul al XX-lea, datorita necesitatii de metal mereu in crestere, a diversificarii constructiilor de masini. Mai mult, dupa cel de-al doilea razboi mondial se constata o veritabila explozie a siderurgiei in statele in curs de dezvoltare, pe baza punerii in valoare a unor imense rezerve de fier, cat si a unei piete interne extrem de vaste (Rusia, Brazilia, India, China, Venezuela si altele).

2. Geologia zacamintelor de minereu de fier

Fierul este cel mai raspandii element dintre metalele grele din scoarta terestra (circa 5%), si al patrulea element dupa O, Si si Al. Fiind atat de raspandit, fierul intra in compozitia a numeroase minerale, sub forma de oxizi si hidroxizi (hematit, magnetit, limonit), carbonati (sideroza), sulfuri (pirita, marcasita) si silicati (piroxeni, amfiboli, mice). Mai rar sunt iviri de fier teluric (nativ), datorita rocilor eruptive bazice si ultrabazice si chiar in meteoriti. Principalele combinatii in care se gaseste fierul in natura sunt:

. magnetitul (Fe₂0₃ FeO) continut teoretic 72,4% Fe;

. hematitul (Fe₂O₃) continut teoretic 70% Fe;

. limonitul (FeO OH) continut teoretic 48,3% Fe;

. sideritul (FeC0₃) continut teoretic 36,8% Fe;

. ilmenitul (FeTi0₃) continut teoretic 31,6% Fe.

Magnetitul este cel mai bogat mineral in fier, insa are o raspandire limitata, hematitul fiind cel mai potrivit pentru siderurgie (are mai putin oxigen si este lipsit de apa), limonitul si sideritul desi au un continut mai mic de fier sunt cele mai raspandite.

Pentru ca un minereu sa poata fi utilizat este necesar sa aiba un continut minim de 28-30% Fe, alte impuritati sub l % (sulf, fosfor, arsen). In cazul unor resurse sarace in fier, ele pot fi imbogatite prin separare magnetica sau prin alte procedee (peletizare).

Datorita marii raspandiri a fierului, posibilitatile de migrare, formarea de zacaminte are loc in conditii foarte variate, in roci (magmatice, sedimentare si metamorfice). Astfel deosebim urmatoarele tipuri genetice de zacaminte:

. zacamintele lichid-magmatice - apar asociate genetic cu roci vulcanice acide, roci intermediare (sienite) si mai rar roci bazice, gabbrouri.

La alcatuirea mineralogica a minereului, iau parte magnetitul cu putin hematit, magnetit concrescut cu ilmenit. Fosforul si fluorul au jucat un rol important in migrarea si concentrarea fierului.

Aceste zacaminte au forma de dyke-uri compacte, sau de strate ori sunt portiuni de roca impregnata. Cele mai cunoscute zacaminte lichid-magmatice se afla la Kiruna (Suedia), Soggendal (Norvegia), Cerro de Marcado (Mexic) si altele. Rezervele de minereu de fier sunt mari, au o concentratie superioara (70% Fe), si o calitate deosebita.

. zacamintele de contact pirometasomatic - sunt cele mai raspandite si de mare importanta economica. Apar in aureolele de contact ale rocilor granitoide cu rocile calcaroase. Minereul este constituit din magnetit, hematit si oligist, asociate cu silicati si sulfuri. Minereul este de foarte buna calitate, dar rezervele sunt limitate. Exemplificam cu zacamintele din Urali (Magnitnaia Gora, Vasokia Gora), Iron Springs (Utah - S.U.A.), sau in Romania (Ocna de Fier - Banat).

. zacamintele hidrotermale - contin concentratii exploatabile de magnetit si hematit (Kutinks in Urali), siderit, uneori ca filoane (de pilda zacamantul Siegerland din Germania), alteori sub forma de corpuri metasomatice in calcare (Bakalsk, tot in muntii Urali), sau sub forma de lentile si strate lenticulare in formatiuni sedimentare si piroclastice (Lueta in Carpatii Orientali).

. zacamintele aluvionare - constau in nisipuri cu magnetit, au o raspandire redusa, sunt rareori exploatabile. Asemenea zacaminte au fost evidentiate in Bulgaria, India, Noua Zeelanda etc.

. zacamintele reziduale - s-au format prin alterarea unor calcare cu impuritati de fier ale rocilor silicioase feruginoase si a rocilor ultrabazice. Minereul este alcatuit din limonit si hematit cu impuritati de Mn, Cr, Ni, Al, Si. Cele mai cunoscute zacaminte de acest tip sunt in Urali (Bilimbaevsk), Spania (Bilbao), S.U.A. (Lacul Superior) si altele. In Romania mentionam aparitiile de fier si mangan de la Vascau - Moneasa, din muntii Apuseni.

. zacamintele sedimentare - suni de origine marina, putin numeroase, insa au rezerve uriase de miliarde de tone. Minereul este alcatuit din limonit, hematit, siderit, silicati si altele. Cele mai cunoscute zacaminte se afla in peninsula Crimeia (Ucraina), Lorena (Franta), Luxemburg, sau in Romania (zacamantul de la Capus din Apuseni).

. zacamintele metamorfozate - provin prin metamorfismul regional al concentratiilor sedimentare si vulcanogen-sedimentare. Forma de zacamant este de lentile si strate lenticulare intercalate in sisturi cristaline. Minereul este bogat in oligist, magnetit, siderit mai rar silicati, continutul mediu in fier este intre 50-68%. Aceste zacaminte sunt de varsta precambiana, au o mare valoare economica si contin cele mai mari rezerve de minereu de fier de pe glob. Cele mai cunoscute sunt zacamintele de la Krivoi Rog (Ucraina), Kursk (Rusia), Lacul Superior (S.U.A.), Minas Gerais (Brazilia) sau in numeroase alte state: Canada, Gabon, Camerun, Liberia, India, China si Australia. In Romania amintim zacamintele din muntii Poiana Ruscai, in Obcinele Bucovinei si Podisul Dobrogei (Palazu).

. zacamintele vulcanogen - sedimentare - constituie un tip aparte de zacaminte, asociate cu curgeri de lave si tufuri produse ale unui vulcanism marin de geosinclinal. Forma concentratiilor este de lentile, sau strate, minereul contine oligist, cuart, calcit, siderit, magnetit si pirita. Continutul este cuprins intre 20-50%. Sunt cunoscute zacamintele din Germania (Lahn si Dill), sau Iulia, din Podisul Dobrogei. Aceste zacaminte au o valoare economica redusa si sunt putin raspandite pe glob.

In afara acestor zacaminte, amintim si concretiunile fero-manganifere situate in diferite regiuni ale Oceanului Planetar, in general mai greu de exploatat datorita costurilor ridicate, tehnologiilor destul de complicate, sau a resurselor financiare modeste, ale unor state riverane sau interesate in exploatarea acestor noduli polimetalici cu continui ridicat de fier.

3. Rezerve si productii

Rezervele sigure de minereuri de fier cu un continut ridicat de fier (in jur de 60%) sunt evaluate la circa 300 mild.t., la care se adauga circa 600 mild.t. rezerve potentiale, situate la mari adancimi, au concentratii reduse, sau se afla in Oceanul Planetar la diverse adancimi (moduli polimetalici).

Aceste rezerve de minereu de fier pot asigura la nivelul exploatarilor din ultimul deceniu, consumul pentru circa un mileniu, dovedindu-se astfel ca aceasta resursa este destul de generoasa in dezvoltarea omenirii in mileniul urmator.

Repartitia geografica a principalelor rezerve arata o concentrare a acestora in America (42,7%) si Europa (inclusiv tarile ex-sovietice cu 40,8%), in timp ce restul continentelor participa doar cu 16,5% din total.

Tabel nr. 67

Rezervele principale de minereu de fier

Sursa: T. Simion, 2000

Cele mai mari rezerve de minereu de fier pe state, se afla concentrate in Federatia Rusa, Ucraina (304 mild.t.), Canada (125 mild.t.), S.U.A. (109 mild.t.), Brazilia (60 mild.t.), urmate de Bolivia (40 mild.t.), Australia (35), China (31), India (30), Venezuela, Africa de Sud etc.

In acelasi timp, unele state puternic dezvoltate, mari producatoare de produse siderurgice nu dispun de rezerve mari, fiind nevoite sa importe mari cantitati de minereuri sau fier vechi (ca de pilda Japonia, Belgia sau chiar Germania), uneori din state foarte indepartate. Evolutia productiei de minereuri de fier a cunoscut o dinamica ascendenta in secolul nostru; de la 217 mil.t. in anul 1938, la 700 mil.t. in 1969, la aproape 1 miliard t. (media anilor 1990 - 1994), iar mai recent datorita recesiunii economice, s-a extras doar 604 mil.t. (1996), pe fondul reciclarii fierului vechi.

Se constata, asadar, ca productia mondiala de minereu de fier se realizeaza in circa 60 de state; doar 14 state au o productie de peste 20 mil.t. anual fiecare.

In acelasi timp, se remarca o diminuare a productiei din Rusia pe fondul tranzitiei economice, ritmul rapid al cresterii productiei in China (cel mai ridicat ritm de dezvoltare de pe glob), cat si ponderii deosebite a altor state: Brazilia si Australia. In ceea ce priveste tara noastra, productia oscileaza in jur de 750.000 t/an, in 1996, pe fondul unor rezerve modeste si al unei concentratii reduse de fier, de aceea apelam la importuri masive din statele din estul Europei.

Tabel nr. 68

Primii 10 producatori de minereu de fier in 1999

(mil.t. continut metal)

Sursa: Quid, 2001

4. Raspandirea geografica a bazinelor de minereuri de fier

Unele dintre cele mai mari rezerve si bazine de exploatare a minereurilor de fier, se afla in fostul spatiu economic al U.R.S.S., indeosebi in Federatia Rusa, Ucraina si Kazahstan. Desigur ca baza exploatarilor se afla in Rusia (locul 5 pe glob, cu o productie medie anuala de circa 70 mil. t., in 1999), dar si cu enorme rezerve care plaseaza acest stat pe primele locuri din lume.

Astfel, in partea europeana a Federatiei Ruse se remarca Anomalia Magnetica de la Kursk - Belgorod, care se desfasoara pe o suprafata de 200.000 km² si rezerve evaluate la peste 100 mild. t., ceea ce o plaseaza pe locul I in lume; exploatarile sunt mixte, in cariere si in subteran acolo unde concentratia de fier ajunge la circa 60%. Principalele exploatari se afla la Starai Oskol, Lebedi, Mihailovka si altele.

Al doilea mare areal de exploatare a minereurilor de fier se afla in muntii Ural, unde zacamintele de fier au o concentratie superioara (circa 70% Fe); aici exista, de fapt, cele mai vechi exploatari de fier din Rusia la Bakal (Bakalsk) si Magnitnaia Gora situate in Uralul sudic, alaturi de care amintim exploatarile de la Kacikamar, Gora Blagodati, Serov si Tula. Minereurile de fier din Ural au stat la baza dezvoltarii siderurgiei din aceasta regiune inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, si mai tarziu din Siberia de vest, pe baza marilor resurse carbonifere.

In sfarsit, in partea europeana a Rusiei, se remarca exploatarile de minereuri de fier din Karelia (bazinul Gimola) si bazinul Moscovei (exploatarile de la Lipetk), dar cu concentratie modesta de fier.

In partea asiatica amintim exploatarile din Siberia de Vest (concentrate in jurul localitatii Krasnoiarsk), deoarece marile exploatari se afla in sudul Siberiei de Vest, in Kazahstan (al treilea mare producator de minereuri din Comunitate), cu importante exploatari la Temir Tau, Kustanai, Abakan, Tastagol si altele; anual, se exploateaza circa 47 mil. t., minereuri de buna calitate.

In sfarsit, in Siberia centrala se detaseaza zacamintele de la Irkutsk, Angara Ilim si Angara Pitsk, situate in arealul lacului Baikal, (de pilda numai mina Korshunovsk producea anual peste 10 mil. t. minereuri de buna calitate).

FIGURA 30

Al doilea mare producator de minereuri de fier din spatiul economic sovietic este Ucraina, unde zacamantul de la Krivoi Rog ocupa prima pozitie. Acest bazin situat in marele sinclinal omonim, se desfasoara pe o lungime de circa 100 km si o latime de 3-6 km, concentreaza rezerve uriase, apreciate la circa 23 mild.t, si concentratii intre 30 - 35% Fe, iar dupa imbogatire se ajunge la 66 - 68% Fe. Dintre cele 6 sectoare de exploatare cele mai importante sunt: Novo Krivorogski, Iugulet si Gigant. Al doilea areal de exploatare a minereurilor de fier se afla in peninsula Krimeea, la Kerci (minereuri oolitice cu limonit si sideroza de varsta cretacica), cu o buna concentratie de fier.

A doua mare concentrare de zacaminte de minereuri de fier, se afla in America anglo-saxona (S.U.A. si Canada).

S.U.A. extrag anual circa 60 mil. t. si sunt al treilea producator de otel de pe glob; rezervele proprii sunt evaluate al circa 104 mild.t. (locul trei pe glob), la care se adauga masive importuri, indeosebi de fier vechi.

Circa doua treimi din productia de minereuri de fier se realizeaza in S.U.A., din regiunea Marilor Lacuri si din Muntii Appalachi.

De fapt, regiunea Marilor Lacuri reprezinta baza exploatarilor dar si a rezervelor, fapt ce a favorizat o puternica industrializare bazata pe siderurgia regiunii. Cele mai importante exploatari se fac din statul Minessota, din hinterlandul orasului Duluth, marile exploatari de la Mesabi Range si Vermillon. La limita dintre statele Minessota si Wisconsin sunt importante exploatarile de la Gogebic si Menominee; alte importante exploatari se realizeaza din statul Michigan (din muntii Cuyuna). Desigur cel mai important este campul minier de la Mesabi (care produce circa 80% din productia Marilor Lacuri). Aici exploatarile se fac din cariera si se obtin trei sorturi de minereuri: minereu albastru cu 59% Fe, minereu brun cu 55 - 56% Fe si minereu de categorie inferioara cu 50% Fe. Initial aici s-au acumulat sideroza si silicati de fier, ulterior s-a produs oxidarea acestora si formarea formatiunilor feruginoase sarace, dar cu o enorma extindere.

Mai tarziu a inceput exploatarea taconitelor (roci silicoase dure cu un continut de 30% Fe), pe baza dezvoltarii tehnologiilor de imbogatire, dar si a cererii mari de minereuri reclamate de siderurgia S.U.A.

A doua mare regiune de exploatare a minereurilor de fier din S.U.A., o reprezinta muntii Appalachi, aici principalele exploatari se concentreaza pe versantul estic in statele New York (Montgomery, Adirondacks) si Pennsylvania (Cornwall si St. Peters); pe versantul sudic exploatarile sunt mai mici si se afla pe teritoriul statelor Alabama, Georgia si Tennesse, care participa doar cu 10% din productia de minereu de fier a SUA.

Tabloul exploatarilor si rezervelor de fier, este completat prin existenta altor zacaminte situate in centrul S.U.A. (minereuri de hematit si magnetit din statele Missouri, Texas si Oklahoma), in zona central-vestica (in statele Colorado, Utah si Wyoming - importantul zacamant de la Atlantic City), si in sfarsit in vestul tarii in California (zacamantul de la Imperial Valley), Arizona, Nevada si Oregon.

Importuri masive din Canada, Brazilia, Venezuela si Liberia completeaza necesarul siderurgiei S.U.A. Amintim, de asemenea, reciclarea extrem de avansata a deseurilor metalice in industria S.U.A., fapt ce determina performante tehnice deosebite.

Canada produce anual circa 35 mil.t. minereuri de fier (locul 8 pe glob) si locul 9 in productia de otel (25 mil.t. in 1994). Acest stat dispune de rezerve bogate (125 mild.t. - locul 2 pe glob), cu o buna concentratie (60 - 65% Fe) si are mari disponibilitati de export, orientale indeosebi spre S.U.A. Cele mai importante exploatari se afla in peninsula Labrador (la Knoblake, Wabush si Ungawa), insula Newfoundland (zacamantul de la Wabana), Columbia Britanica (Snake River) si Ontario. Prelungirile zacamintelor din Appalachi (SUA) se regasesc in vechile zacaminte din Grenville, unde se cunosc numai putin de 200 de zacaminte importante, aici se afla cele mai vechi exploatari canadiene. Alte importante, rezerve de minereuri de fier se afla si dincolo de Cercul Polar, (insula Baffin, zacaminte cu o concentratie deosebita), dar in conditii geografice si climatice dificile.

A treia mare concentrare de minereuri de fier se afla in Asia, reprezentata indeosebi de bazinele de exploatare din China si India.

Astfel, in ultimii ani (indeosebi dupa 1990), China, ocupa prima pozitie mondiala in productia de minereuri (205 mil.t. in 1999), depasind traditionalele state producatoare (S.U.A., Rusia si altele), gratie unei politici de industrializare masiva, a descoperirii unor importante zacaminte si a cererii tot mai mare a siderurgiei.

Principalele bazine de exploatare a minereurilor de fier se afla in China de Nord Est (in provinciile Liaoning, Jilin si Heilongjiang), in China de Nord (Shanxi si Mongolia inferioara, zacamantul de la Neimengn), in China de Est (in hinterlandul marilor centre industriale de la Nanjing si Shanghai).

Recent au fost evidentiate importante rezerve de fier in provinciile Saciuan, Guizhou si Gansu, unde au inceput deja exploatarile din unele zacaminte, mai ales datorita unei concentratii de fier relativ ridicate. Rezervele estimate de minereu de fier, sunt de circa 31 mild.t., iar din productia anuala exista disponibilitati importante pentru export.

Al doilea mare producator asiatic este India (75 mil. t. in 1999, locul 4 pe glob), care dispune de zacaminte de hematit cu o concentratie ridicata de fier (intre 60-68%). Principalele zacaminte de fier sunt situate in asa numita centura de fier a Indiei, situata in statele Orissa si mai ales Bihar (Mayurbhanj, Kiriburn, Ghardamardan). In centrul Indiei in statul Madhya Pradesh se afla importantul zacamant din zona Bailadila, cu o concentratie de 65% Fe, iar in statul Mysore - zacamintele de hematit si magnetit de la Caikmagalor si Bellary-Hospet. Prin productia ridicata, India are mari disponibilitati de export, orientate spre Japonia sau unele state europene.

In sfarsit, in Asia se mai impun si alte state cu productii modeste: Coreea de Nord (10 mil. t. in 1998), Turcia (circa 5 mil. t.), Japonia (2 mil. t.) si altele, care completeaza situatia statelor asiatice.

In afara celor trei concentrari (Federatia Rusa si statele din fostul spatiu sovietic, America de Nord si statele asiatice China si India), tabloul marilor producatori de minereuri trebuie completat cu alte state, dupa cum urmeaza.

In Europa cel mai important stat producator este Suedia (21 mil. t. in 1998 locul 10 pe glob), care se remarca nu numai prin productie si rezerve apreciabile, dar mai ales prin calitatea deosebita datorata concentratiei ridicate in fier (intre 56-71%). Cel mai important areal se afla in Laponia la Kiruna (Kirunavara) si Gällivare; numai zacamantul de la Kiruna este evaluat la 1,6 mild.t. magnetit.

Alte zacaminte importante se afla in Suedia Centrala la Grangesberg, iar spre Marea Baltica sunt exploatarile mai sarace in fier, de la Persburg si Dannemar. Suedia este unul din marii exportatori spre tarile din vestul continentului, dispunand de infrastructuri specifice (mijloace si cai de comunicatii, porturi specializate).

Franta era, in anumite perioade, cel mai important stat producator de minereuri de fier din Europa, in prezent productia scazand dramatic (de la 9 mil.t. in 1989 la 1.4 mil.t. in 1996) desi dispune de zacaminte in mare parte epuizate, cu o concentratie modesta (pana la 40% Fe). Principalele exploatari se concentreaza in Lorena (Nancy, Briey, Landras), bazinul armorican si muntii Pirinei (Caniga). Siderurgia franceza apeleaza la masive importuri de minereuri imbogatite si de fier vechi.

Spania (2 mil. t. in 1998) dispune de rezerve relativ modeste de fier concentrate in muntii Cantabrici, in tara Bascilor (intre Bilbao si Santander), in nord vestul tarii (Asturia, Leon si Calicia) si in sud vest (Badajos si Huelva).

Alte state europene cu productii modeste sunt: Norvegia (1,5 mil. t.), Marea Britanie, Iugoslavia, Austria si Romania (unde de pilda productia s-a diminuat de la circa 3 mil.t. in anii '90, la doar 756.000 t.).

In ansamblu, (cu exceptia Suediei), statele europene sunt deficitare in privinta bazei proprii de minereuri de fier, fiind nevoite sa apeleze la masive importuri din Rusia, Ucraina sau din state de pe alte continente (India, Brazilia, Australia).

America Latina dispune de importante zacaminte de minereuri feroase si participa cu circa 18% la productia mondiala. Cel mai important stat producator latino-american este Brazilia (190 mil. t. in 1999, locul 2 pe glob), care poseda resurse bogate in fier, (concentratia este de 66%). Principala concentrare se afla in statul Minas Gerais, in patrulaterul de fier din regiunea Itabira (care se intinde pe circa 7000 km², cu exploatari din cariere si rezerve evaluate la circa 25 mild.t, concentratia in fier cuprinsa intre 45 - 67%).

Alte importante zacaminte de minereuri de fier se afla in statele Bahia, in Matto Grosso, in statul Para (zacamantul Carajas, Goias si Roraima). Productia ridicata de minereuri, cererea inca redusa a siderurgiei nationale, determina existenta unor importante disponibilitati de export, orientate indeosebi spre S.U.A. si Europa Occidentala sau Japonia, (in acest sens amintim portul specializat in aceste operatii Saolnis).

Al doilea producator latino-american, Venezuela (18 mil. t. in 1998), dispune de zacaminte de calitate superioara (64% Fe), situate in doua areale: in bazinul fluviului Orinocco (zacamantul cel mai important fiind Cerro Bolivar, apoi la Estrella si El Pao) si in zona Iamataco (Los Barancos si Maria Luisa). Venezuela este, de asemenea, o mare exportatoare de minereu, orientate indeosebi spre S.U.A.

In sfarsit, mentionam si alte state latino-americane: Mexic (6,2 mil. t. in 1996), Peru (4,3 mil. t.) sau Bolivia (care poseda unul din marile zacaminte ale lumii, Mutun - evaluat la circa 40mild. t.).

Al patrulea producator mondial de minereuri de fier este in prezent Australia (130mil. t. in 1999, care extrage minereuri cu continut ridicat intre 55-64% Fe), indeosebi din cariera, stratele utile fiind situate la mici adancimi. Principalele zacaminte si exploatari se realizeaza din statul Australia de Vest (din centrele Mount Galdsworthy, Mount Jakson, Koolanooka, Yampi Sound si mai ales din productivul zacamant de la Hamersley). Aceste exploatari reprezinta circa 90% din productia nationala si este orientata spre export indeosebi spre Japonia si Europa. Alte exploatari mai vechi se efectueaza in Australia de Sud (zacamantul Middleback), Tasmania (Sawage River) si Queensland.

Continentul african are o pondere modesta in acest domeniu, mai ales in privinta rezervelor pe care le poseda de minereu de fier.

Cel mai important producator de fier african este Africa de Sud (33 mil.t. locul 9 pe glob in anul 1999), unde principalele zacaminte se afla in Transvaal (Thabazimbi) si nordul provinciei Capului (Postmasburg). Predomina minereurile de magnetit cu concentratie relativ ridicata, alaturi de micasisturi ferifere si cuartite cu magnetit. Africa de Sud exporta insemnate cantitati de minereuri, spre S.U.A. Japonia si Europa.

Al treilea producator african este Liberia (o productie de circa 9 mil.t./an) care poseda importante resurse de magnetit si hematit concentrate in regiunea Nimba, care se exporta indeosebi spre S.U.A. Alte state importante in productia de minereuri de fier sunt: Mauritania (10 mil. t. in 1999), cu exploatari remarcabile in nord vestul tarii: (F'Derik, Fort Gourand si El Rhein) si exporturi orientate spre Europa si S.U.A., Algeria (exploatari in Sahara la Quenza, Bou Kadra, Gara, Djebilet), Guineea (Kalovm), Gabon (Mekambo) si Angola (Cassinga). In ansamblu insa Africa este un continent sarac in minereuri de fier, fata de alte substante minerale utile.

5. Alte minereuri utile siderurgiei

In procesele tehnologice de obtinere a otelurilor, pentru innobilarea acestora, se folosesc anumite metale pentru feroaliaje: mangan, nichel, wolfram, vanadiu, titan, zirconiu, cobalt s.a.; acestea confera produsului finit calitati deosebite: duritate, inoxidabilitate, rezistenta la soc sau la temperaturi inalte etc. Raspandirea acestor metale este inegala si deficitara pentru majoritatea statelor producatoare de oteluri, rezervele fiind in general reduse, iar continutul in metal foarte mic. S-a creat astfel o dependenta a principalelor siderurgii, de minerale care innobileaza otelurile respective.

Manganul - ocupa primul loc dupa fier in procesul siderurgic, a fost descoperit relativ tarziu (in anul 1774 de Scheele): este un metal alb-cenusiu, dur si casant, si, in aliaj cu fierul, confera o mare duritate otelului. Rezervele mondiale de mangan sunt estimate la circa 3 mild. tone, iar productia anuala oscileaza in jur de 10 mil. t. Manganul se gaseste intr-o mare varietate (circa 150 de minerale), dar putine dintre acestea sunt cu o concentratie ridicata si sunt rentabile economic. Principalele tipuri genetice de zacaminte sunt:

. zacamintele de metasomatism de contact (piroluzit, psilomelan, hausmanit, braunit, rodonit), cunoscute in Rusia (muntii Ural-Lipovaia), Suedia (Langban), S.U.A. (Franklin), Mongolia si altele.

. zacamintele hidrotermale (rodocrozit, rodonit, tefroit, piroluzit, magnetit si altele) cunoscute in Rusia, Germania, Franta si S.U.A.

. zacaminte vulcanogen-sedimentare (putin raspandite de tipul braunit, hausmanit, rodocrozit) raspandite in Romania (Apuseni), Rusia (Ural) Bosnia, nordul Africii (Algeria si Maroc), S.U.A., Mexic, Japonia etc.

. zacamintele reziduale (psilomelam, piroluzit si limonit), cunoscute in Federatia Rusa, Africa de Sud, Romania (Apuseni)

. zacaminte sedimentare (psilomelam, manganit, rodocrozit), cunoscute in statele caucaziene (Ciatura in Georgia) si in Ucraina la Nikopol.

. zacamintele metamorfozate (braunit, hausmanit), raspandite in Rusia (Primagnitorsk), Africa de Sud, India (Madhya Pradesh, Orissa) si Brazilia (Minas Gerais).

Cele mai mari rezerve de mangan au fost evidentiate in Africa de Sud (38% din total, cel mai important zacamant fiind cel de la Manatwan), Ucraina (Nikopol), Georgia (Ciatura), Brazilia (Ampa, Urucun), Rusia (Ural), Australia, India, China, Maroc si Egipt. Principalii producatori sunt: Ucraina (circa 3 mil.t.), Brazilia, Africa de Sud si Rusia, care au disponibilitati de export.

Nichelul - prin calitatile sale deosebite, se aliaza in peste 3000 de tipuri de aliaje, conferind otelului rezistenta si o duritate deosebita, inclusiv la actiunea agentilor chimici. Se afla in diferite tipuri de zacaminte, dar cu o concentratie extrem de mica (pana la 1%); in zacamintele lichid-magmatice (norite, gabbrouri, piroxenite), cunoscute fiind rezervele din Canada (Sudbury, Lyn Lake si Thompson Lake), Africa de Sud (Bushveld) si Rusia, in zacamintele hidrotermale (norit), in Canada si Africa de Sud; in zacamintele reziduale (olivina, piroxeni feromanganezieni), evidentiate pe glob in Rusia (Uralul Central), Noua Caledonie, Cuba, Brazilia si S.U.A. Rezervele sunt estimate doar la 150 mil. t., iar productia anuala este cuprinsa intre 800.000-1.000.000 t.

Principalele rezerve sunt cantonate in: Noua Caledonie (circa o treime), Australia, Brazilia, Columbia, Canada, Rusia si China.

Principalii producatori de nichel sunt: Canada (zacamantul Sudbury din statul Ontario), Rusia (Siberia-Norilsk, Urali, in peninsula Kola, la Moncegorsk) si Noua Caledonie (zacaminte raspandite pe o treime din insula, pe o suprafata de circa 6000 km²). In Romania se cunosc iviri de nichel in muntii Drocea (la Ciungani), la Poiana Marului in Carpatii Meridionali, dar care nu acopera necesarul pentru siderurgia romaneasca.

. Cromul este utilizat pentru calitatile sale, indeosebi in obtinerea otelurilor inoxidabile, sau in secundar pentru fabricarea ceramicii refractare. Principalele tipuri de zacaminte care contin crom sunt:

. zacamintele lichid-magmatice (cromit, dorit, granat, vezuvian cromifer), raspandite in Rusia (Urali), Rhodezia de Sud (Great Dike), Africa de Sud (Bushveld), Turcia, Filipine si India;

. zacamintele eluvial-deluviale (putin raspandite pe glob, mai cunoscute fiind cele din Uralul de Nord);

. zacamintele reziduale (cromit amestecat cu limonit), sunt putin raspandite, se citeaza unele zacaminte in Rusia (Ural), in Cuba, Noua Caledonie si Filipine.

Rezervele mondiale de crom sunt estimate intre 2,8 - 3 mild.t., iar productia anuala oscileaza in jur de 5 mil.t.

Principalele rezerve sunt cantonate in Africa de Sud (marile zacaminte din Transvaal de la Lydenburg si Rustenburg), Rusia (Ural, la Chromtan), in statele caucaziene (Azerbaidjan si Armenia), Turcia (zacamantul cel mai important fiind la Eskisehir), Zimbabwe (Selukwe), Brazilia, India si Noua Caledonie. Iviri sporadice de crom se gasesc si in Romania in Muntii Banatului.

. Wolframul - cunoscut prin rezistenta, punct de topire foarte ridicat (3400°C), elasticitatea etc., se gaseste in foarte mici cantitati pe glob (rezervele sigure fiind de circa 4mil.t), iar productia anuala de tungsten este de circa 50.000 t. anual.

Principalele tipuri de zacaminte sunt:

. zacamintele de metasomatism de contact (scheelit, wolframit, piroxeni), asemenea zacaminte fiind in Caucazul de Nord (Tarniauz), in Rusia (Siberia Centrala) si S.U.A. (Mill City si Pine Creeck)

. zacamintele hidrotermale (wolframit, casiterit, molibdenit), raspandite in Rusia (Rep. Buriat Mongola la Beluhin, Bubukin si Djidin), China (in provincia Nenling), Coreea de Sud (Sangdong), Birmania, S.U.A.

. zacamintele eluvial-deluviale (scheelit si wolframit), cunoscute in Federatia Rusa, China si Birmania.

In ansamblu, cele mai mari rezerve de wolfram se afla in China (circa 70%), in provinciile Yunnan si Hunan, Rusia in muntii Urali si Extremul Orient, S.U.A. in podisul Marelui Bazin in statul Nevada, apoi in Canada, Australia, Bolivia si Thailanda.

. Molibdenul - este intrebuintat de la inceputul secolului nostru, considerat un metal rar si foarte scump, dar si strategic, datorita utilizarii in industrii de varf, inclusiv in productia de armament.

Rezervele sigure sunt estimate dupa unele surse de circa 8-10 mil.t., iar productia este cuprinsa intre 80.000-100.000 t. anual.

Molibdenul se afla in zacamintele pegmatitice (molibdenit), de metasomatism de contact (molibdenit asociat cu cuart, cu scheelit si pirita), hidrotermale, hipotermale si mezotermale.

Cele mai importante rezerve se afla in S.U.A. (circa 60% din total) cu mari exploatari in Muntii Stancosi (Henderson, Climax), Canada in provincia British Columbia, Rusia (Krasnoiarsk), Kazahstan, statele caucaziene si in sfarsit Chile (El Teniente).

Cel mai mare producator si consumator sunt SUA. In Romania se cunosc rezervele de molibden din muntii Banat si Bihor.

. Vanadiul - este, de asemenea, un metal putin raspandit fiind intrebuintat abia de la inceputul secolului XX. El se afla in zacamintele magmatice (vanadiu asociat cu magnetit titanifer, cu ilmenit), dar mai ales in zacamintele asociate cu roci sedimentare (gresii, asfalt si calcare). Sunt cunoscute rezervele de vanadiu din Rusia (Urali, peninsula Kola, Siberia Centrala), S.U.A. (in Muntii Stancosi, in statele Arizona, Idaho, Colorado), Africa de Sud (Middelburg), Namibia, Peru, Mexic si Finlanda. Anual se obtin circa 30.000 t de vanadiu, principalii producatori sunt Africa-de Sud, Rusia si S.U.A.

. Cobaltul - este cunoscut si folosit in ceramica si sticla de acum 5000 de ani, desi a fost descoperit in secolul al XVIII-lea, utilizat in siderurgie un secol mai tarziu, pentru obtinerea de oteluri speciale.

In natura se gaseste sub forma de cobaltina si smaltina, in zacaminte hipotermale, mezotermale si de tip rezidual.

Principalele zacaminte se afla in Africa, in special in R.D. Congo (Shaba) si Zambia (Cooper Belt), in Canada (Ontario), Rusia (Urali) si S.U.A. (in muntii Stancosi). Productia mondiala anuala este de circa 30000 t, iar principalii producatori de cobalt sunt alaturi de Zambia si Congo, S.U.A. si Federatia Rusa. In Romania importante iviri de cobalt se afla in Muntii Leaotei (pe valea Dambovitei).

. Titanul - a fost obtinut si utilizat abia in 1910, este un metal rar si este considerat strategic. Se gaseste in zacamintele magnetice (magnetit titanifer), sau in aluviuni. Cele mai importante zacaminte se gasesc in S.U.A., Canada, India si Norvegia.

Principalii producatori sunt S.U.A. (muntii Appalachi), Canada (peninsula Labrador), India (Gatii de Vest), Australia si Norvegia. In Romania zacamintele de titan se cunosc in Muntii Apuseni.

6. Evolutia productiei si localizarea geografica a siderurgiei mondiale

Evolutia productiei siderurgice a cunoscut in secolul al XX-lea o dezvoltare fara precedent, indeosebi dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Tabel nr. 69

Evolutia productiei siderurgice in sec. XX (mil.t.)

Sursa: Quid, 2001

In ultimul deceniu desi se inregistreaza ritmuri ridicate in unele state in curs de dezvoltare, productia de otel s-a stabilizat in jurul valorii de 725 mii. t. anual.

In paralel, productia de fonta si feroaliaje a crescut de la 83 mil.t. in 1938, la 542 mil.t. in anul 1989, si s-a stabilizat injur de 525 mil.t. in ultimul deceniu.

Repartitia geografica a productiei siderurgice indica faptul ca aceasta se concentreaza in cateva mari regiuni geografice: Europa, Rusia si statele fostului spatiu economic, America de Nord si Japonia. Se constata in ultimii ani tendinte diverse in ceea ce priveste dezvoltarea acestei ramuri economice in diferite state. Astfel, in statele dezvoltate (Europa, America de Nord, Japonia etc.), se constata o diminuare a productiei siderurgice datorita conjuncturii economice interne si internationale ca in cazul Japoniei (111,7 mil. t. in 1979, 108 mil. t. in 1989, 98,9 mil. t. in 1996), S.U.A. (123,1 in 1979, 95,4 mil. t. in 1996), Germania (53 mil. t. in 1979, 49 mil. t. in 1989 si 39,6 mil. t. in 1996), mergand pana la fenomenul de "delocalizare".

In statele in curs de dezvoltare inregistreaza ritmuri deosebite in ceea ce priveste cresterea productiei siderurgice, ca in cazul exceptional al Chinei (31 mil.t. in 1979, 59 mil.t. in 1989 si 100 mii. t. in 1996) - primul producator mondial, dar si in alte state: Brazilia, India, Venezuela, Mexic, Algeria, Nigeria, Chile si altele.

Tabel nr. 70

Principalii producatori de otel in anul 1998

Sursa: Enciclopedia statelor lumii, 2000

Alteori, ca in cazul fostelor state comuniste din Europa, se semnaleaza diminuari drastice ale productiei siderurgice, datorita perioadei de tranzitie economica si restructurare, ca de pilda in Romania (de la 14,4 mil.t. in 1989 la 6,5 mil.t. in 1994), Cehia (de la 10 mil.t. in 1990 la 7 mil.t. in 1994) ori Polonia (de la 13,6 mil.t. in 1990, la 11,1 mil.t. in 1994).

Localizarea geografica a siderurgiei mondiale a fost determinata de urmatorii factori (in ordinea aparitiei acestora):

. in zonele impadurite datorita utilizarii mangalului, la inceputul dezvoltarii siderurgiei moderne pentru obtinerea fontei (asemenea amplasamente sunt citate in cazul Europei de vest indeosebi in Germania, Franta, Marea Britanie etc.; aici se constata evident un raport direct intre procentul de impadurire si dezvoltarea acestei activitati economice);

. aparitia siderurgiei de-a lungul unor cursuri de ape, pentru actionarea suflatoarelor de aer (cazul unor centre siderurgice traditionale: Solingen in Germania, sau Bergsag in Suedia). Mai tarziu, indeosebi in secolul al XX-lea au aparut centre siderurgice in apropierea hidrocentralelor (producatoare de energie electrica ieftina), ca in cazul otelariilor electrice din Alpii Francezi, din Rusia (unele otelarii electrice din apropierea hidrocentralelor de pe Volga), sau mai recent ca in cazul Chinei.

. dezvoltarea siderurgiei in bazinele carbonifere (huilifere), incepand cu secolul al XIX-lea, un criteriu inca in actualitate care a generat aparitia siderurgiei clasice in regiunile Ruhr, Silezia, Donbas, Yorkshire, Pennsylvania, sau la noi in tara Hunedoara.

. localizarea siderurgiei in bazinele de exploatare a minereurilor de fier (mai ales in cazul unor minereuri cu concentratie redusa). Acest criteriu este relativ raspandit pe glob, ca de pilda siderurgia din Urali, Lorena, Luxembourg, sau la noi in tara siderurgia din Resita si celelalte centre siderurgice din apropiere.

. siderurgia de tip portuar, s-a dezvoltat practic in secolul al XX-lea, dupa cel de-al doilea razboi mondial, o data cu perfectionarea mijloacelor de transport (realizarea de mineraliere de mare capacitate), dependenta unor state de materiile prime din import, sau de dezvoltarea constructiilor de masini in zonele portuare. In prezent, acest tip de localizare este frecvent intalnit in Japonia, Italia, Olanda, S.U.A., unele state latino-americane (Argentina, Chile), India etc. In cadrul acestei siderurgii de tip portuar se incadreaza si siderurgia fluviatila; exemplificam in acest sens siderurgia dunareana din Romania (Tulcea, Galati, Calarasi), Serbia (Smederavo), Ungaria (Dunanvaros), Austria (Linz) etc. Cazuri similare intalnim si in Rusia, China si in alte state.

. siderurgia din apropierea marilor constructori de masini se datoreaza utilizarii fierului vechi ca materie prima (mai ales in statele sarace in minereuri de fier), folosirii procedeului Simens-Martin, si mai tarziu cuptorul cu arc electric; este cazul siderurgiei din unele state dezvoltate: Japonia, Italia si altele.

Marile regiuni de concentrare a siderurgiei mondiale sunt: Rusia si unele state din fostul spatiu sovietic, Europa de Vest si de Nord-Vest, Japonia, Nord-Estul S.U.A. si Sud-Estul Canadei, NE Chinei, SE Australiei etc. Aceste concentrari siderurgice reprezinta circa doua treimi din siderurgia lumii. Astfel, Federatia Rusa, Ucraina si Kazahstan concentreaza circa 20% din capacitatile siderurgice ale Terrei. Principalele regiuni siderurgice din Rusia sunt fie in partea europeana (Moscova, Urali), fie in partea asiatica (Siberia si Asia Centrala).

In zona muntilor Urali, siderurgia s-a dezvoltat inca din secolul al XVIII-lea pe baza minereurilor de fier (magnetite) de buna calitate din acesti munti, a manganului si a carbunilor cocsificabili proveniti din bazinele Karaganda si Kuznetk, de la mari distante. Principalele centre siderurgice sunt in Uralul Central: Celeabinsk, Ekaterinburg, Serov si Nijnai Taghil, iar in partea sudica a acestor munti centrul cel mai important se afla la Magnitogorsk.

Regiunea siderurgica Moscova s-a dezvoltat pe baza minereurilor de fier din Marea Anomalie Magnetica de la Kursk, si pe baza utilizarii huilei provenite din Donbas si Peciora. Principalele centre siderurgice se afla in jurul Moscovei la Tulia, Lipetk, Novolipetk si Starai Oskol si aprovizioneaza cu metal numeroasele uzine constructoare de masini din aceasta zona puternic industrializata.

In Siberia de vest, siderurgia s-a dezvoltat indeosebi dupa cel de-al doilea razboi mondial, pe baza valorificarii imenselor resurse de huile si minereuri de fier. Principalele centre siderurgice se afla in sudul Siberiei de Vest, la Novokuznetk, Novosibirsk, Kemerovo si Taiset (in Siberia Centrala).

In Ucraina, siderurgia s-a concentrat in sudul tarii pe baza bogatelor resurse de minereu de fier (Krivoi-Rog si Kerci) si huile cocsificabile (bazinul Donbas), la care se adauga hidroenergia necesara otelariilor electrice obtinuta din hidrocentralele de pe Nipru indeosebi. Siderurgia s-a conturat aici in a doua jumatate a secolului al XX-lea in cunoscutul "triunghi": Donbas-Keci-Krivoi Rog. Principalele centre siderurgice se afla la Donetk, Makeevka, lenakievo, Krivoi Rog, Kerci, Jdanov, Zaporojie si Dnepropetrovsk.

In Kazahstan (Asia centrala), s-a dezvoltat dupa cel de-al doilea razboi mondial, o puternica siderurgie axata pe carbunii din bazinul Karaganda si minereul de fier de la Temir-Tau. Principalele centre siderurgice se afla la Temir Tau, Bekabad si Semipalatinsk.

In Europa de Vest s-a conturat cea mai veche siderurgie din istoria moderna, care alaturi de alti factori, a determinat aparitia revolutiei industriala din aceasta parte a lumii (sec. XVII-XVIII).

Se remarca dependenta acestei regiuni fata de materiile prime, mai ales fata de minereurile de fier; aprovizionarea se face in general din tari situate la mare departare: Brazilia, Venezuela, Canada, Liberia, Mauritania, India, Australia si altele.

Mentionam, de asemenea, factorul uman (o forta de munca bine calificata), vechile traditii industriale, cat si mari consumatori industriali si integrarea siderurgiei cu constructiile de masini.

Localizarea siderurgiei nord-vest europene este de tipul siderurgiei carbonifere (Ruhr, bazinul Franco-Belgian), fie in apropierea minereurilor de fier (Lorena, Luxembourg), si mai recent siderurgia portuara (Franta, Olanda, Belgia).

Cel mai mare producator siderurgic vest european, Germania (40,8 mil.t. in 1998) are o veche traditie in acest sector industrial, datorita carbunilor cocsificabili proprii (din Ruhr, Saar) si a minereurilor feroase provenite din import, fie din Europa (Rusia, Ucraina, Suedia), fie din tari indepartate (Brazilia, India, Australia si altele).

Concentrarile siderurgice se afla in bazinele carbonifere huilifere traditionale, in bazinul Ruhr principalele centre siderurgice sunt la Duisburg, Dortmund, Essen, Dusseldorf, Bochum, Sellingen, generand o puternica industrie constructoare de masini si bazinul Saar in centrele traditionale de la Saarbrucken, Neunkirchen si Dillingen, care se bazeaza pe prelucrarea minereului de fier din Franta (Lorena) si carbunii cocsificabili locali. In acelasi timp, siderurgia de tip litoral este bine reprezentata prin centrele situate la Marea Nordului si Marea Baltica pe baza importului de minereuri de fier (Bremen, Hamburg, Bremerhaven si Lübeck). Alte centre dispersate se afla in landurile estice aflate tot pe baza unor importuri masive (Eisenhuttenstadt, Calbe si altele, desi unele centre au fost abandonate).

Al doilea producator siderurgic european este Marea Britanie (18,3 mil. t. in 1998), pe baza carbunilor cocsificabili proprii cat si a importului masiv de minereuri de fier din Suedia, sau din fostul spatiu colonial. Principalele concentrari siderurgice se afla in centrul Angliei (Birmingham si Sheffield), in nord-estul Angliei (Newcastle, Middlesbourgh, New Port, Tess) si in Tara Galilor la Bristol, Cardiff si Swanseea.

Al treilea producator european de produse siderurgice este Franta (19,7 mil. t. in 1998), care poseda o industrie de profil traditionala, bazata indeosebi pe propriile resurse de minereuri de fier si carbuni cocsificabili, in parte din import. Principala concentrare siderurgica este Lorena cu centrele cunoscute la Thionville, Longwy, Hagodange, Hayange si altele; a doua grupare siderurgica s-a dezvoltat in nord-vestul Frantei (Dunkerque, Fos sur Mer, Paris, Rouen, Le Havre), iar a treia grupare se afla in masivul central francez la Saint Etienne, Le Creusot, Novers etc.

Alte centre siderurgice dispersate se incadreaza in siderurgia de tip portuar (Bordeaux, Saint Nazaire), sau in tipul electrosiderurgiei favorizate, de amenajarile hidrotehnice din Alpii Francezi.

In sfarsit in aceasta regiune geografica mentionam pozitia deosebita a Belgiei (11,4 mil. t. in 1998), care si-a dezvoltat o puternica siderurgie pe baza carbunilor cocsificabili proprii si a importurilor de minereuri de fier din Suedia si alte state. Concentrarile siderurgice sunt de tip carbonifer (Charleroi, Liege si Louviere), in porturi (Antwerpen, Bruge, Ostende), sau in apropierea exploatarilor de minereuri de fier (Arlon).

Tot in aceeasi regiune, amintim Luxembourg (circa 2,5 mil. t. in 1996), care si-a concentrat siderurgia in zona de exploatare a minereurilor feroase la Differdange, Esch sur Alzette, Dudelange. De altfel, in statistici cele doua state (Belgia si Luxembourg) apar impreuna, datorita puternicelor legaturi de productie si de comert.

Japonia este, in prezent, a treia putere siderurgica mondiala, desi productia s-a diminuat in ultimii ani (de la 110 mil.t. in 1990, la 86,5 mil. t. in 1998). In acelasi timp, trebuie sa subliniem faptul ca Japonia a cunoscut ritmuri de dezvoltare deosebite dupa al doilea razboi mondial, si se bazeaza in exclusivitate pe importuri. Principalele centre siderurgice se afla in regiunea industrial-urbana-portuara Tokyo-Yokohama (Tokyo, Chiba, Kawasaki, Yamata, Yokohama si altele), in sudul insulei principale Honshu, in centrele Tobata-Amagasaki, Oita, Tokyama, Sakai si Hirohata, sau in insula nordica Hokkaido la Muroran.

Aprovizionarea cu materii prime de import a determinat aparitia unei infrastructuri specifice, (porturi special amenajate, nave maritime de mare capacitate, o specializare tehnologica pe verticala).

De asemenea, este interesant ca modelul economic japonez a fost preluat de tigrii asiatici din regiune Coreea de Sud, Taiwan, fostul Hong Kong (realipit la China incepand cu l iulie 1997 dupa 156 de ani de dezvoltare separata), Singapore etc.

O alta importanta regiune de concentrare siderurgica o constituie America de Nord, care realizeaza circa 15% din productia mondiala si care beneficiaza de importante resurse proprii si traditie industriala deosebita.

Astfel, al treilea producator mondial, este S.U.A. (107,6 mil. t. in 1998), cel mai mare consumator de produse siderurgice de pe glob.

Cea mai importanta grupare siderurgica se afla in sudul Marilor Lacuri, care valorifica bogatele minereuri  feroase din zona (Colinele Mesabi), si carbunii cocsificabili din bazinul appalachian. Astfel, principalele centre siderurgice se afla la Chicago, Detroit, Duluth, Cleveland, Buffalo, Erie si altele, cunoscute si prin constructiile de masini extrem de diversificate.

A doua mare grupare se afla in bazinul carbonifer Appalachi, prin centrele Pittsburg (considerat cel mai mare centru siderurgic mondial), Youngstown, Birmingham si Johnstown, care prelucreaza in fapt resursele de materii prime din zona.

Pe litoralul atlantic s-a conturat a treia grupare siderurgica de tip portuar (beneficiind de facilitatile de transport pe apa sau terestru al materiilor prime). Astfel, cele mai importante centre siderurgice se afla in apropierea unor mari orase Morrisville (langa Philadelphia) si Sparrows Point (Baltimore). Alte centre siderurgice importante sunt localizate pe litoralul Pacificului, bazate pe unele importuri de materii prime si situate in regiunea urbana San Francisco, San Jose, Los Angeles-San Diego, la Fontana, sau in regiunea Golfului Mexic, la Pueblo si in perimetrul orasului New Orleans.

Al doilea producator siderurgic nord-american este Canada (29 mil. t. in 1996), cu o productie in cresterea anuala, si care se bazeaza pe bogate resurse de materii prime. Principala concentrare siderurgica se afla in zona Marilor Lacuri, la Hamilton, Toronto, Sault St. Marie si Sydney.

A doua grupare s-a dezvoltat in bazinul fluviului Sfantul Laurentiu, in jurul orasului Montreal.

Centre siderurgice dispersate se afla si in provinciile British Columbia (regiunea Vancouver) si Alberta (Edmonton).

In afara acestor mari regiuni siderurgice (care produc 2/3 din productia totala), mentionam si alte areale, situate in toate continentele dupa cum urmeaza.

In Europa, siderurgia din Polonia in bazinul Silezia (Katowice, Nowa Huta, Chorzow), R. Ceha (6,4 mii. t. in 1998) si R. Slovaca (Ostrava), cu unele materii prime provenite din import. Siderurgia fluviatila a Dunarii in Romania (6,3 mil. t. in 1998) (Tulcea, Galati, Calarasi), Iugoslavia (Semedria), Ungaria (Dunaujvaros) si Austria (Linz).

In sudul Europei: Spania in Tara Bascilor si Asturia pe baza materiilor prime din zona si din import, Italia - siderurgie portuara (Genova, Napoli: Taranto, Bangoli) si in nord (la Milano, Terni).

In nordul continentului - in Suedia (5,1 mil. t in anul 1998) in centre importante la: Domnarvet, Grangesberg, Borlange. Ca nivel de productie intre statele europene mentionam Italia (27,7 mil. t.) Spania (13,4 mil. t), Polonia (11,1 mil. t), Cehia si Romania (circa 7 mil. t. fiecare), Slovacia (circa 5 mil. t.).

In Asia, cel mai mare producator de oteluri este China - care este de fapt cel mai mare producator mondial (107,9 mii. t. in 1998), care a cunoscut cel mai inalt ritm de crestere a productiei de pe glob, numai in 5 ani productia de oteluri a crescut cu peste 30 mil. t. Principalele concentrari se afla in China de Nord-Est, (Anshan, Fushun, Benxi), Shanghai, Shanxi, Baotu, Wuhan, Beijing si altele.

India (13,3 mil. t.) are centre siderurgice mari in NE (Bokaro, Bhilai, Rourkela, Asansol), Coreea de Nord (centrele Kimonak, Chondzin); de asemenea, alte state producatoare sunt Iran, Turcia, Singapore, Indonezia si altele. Coreea de Sud produce anual 38 mil. t. devenind un mare producator asiatic, pe baza importurilor masive de materii prime din Australia si China.

In America de Sud, Brazilia detine intaietate (25,7 mil. t. in anul 1998) datorita uriaselor rezerve de minereuri. Astfel se detaseaza centrele: Volta Redonda, Belo Horizonte, Sao Paolo, Tubaro si altele. Se contureaza si alte siderurgii in Mexic (Monterrey) 10,8 mil. t. in 1998, Venezuela, Columbia si Argentina.

In Africa, cel mai important producator este Africa de Sud (8,2 mil. t. in 1998 cu centrele Pretoria, Vereeningen); Nigeria (Ajaokuta), Egipt, Algeria si altele.

Australia (8,2 mil. t. in 1998) s-a impus in ultimele decenii si ca un producator important de otel (Newcastle, Port Kembia si Whyalla) si Noua Zeelanda (Glenbrook/Aukland). In privinta productiei de laminate, ierarhia este, in general, asemanatoare cu cea de oteluri, fiind dominata de Japonia (88,9 mil.t.), S.U.A. (57,5 mil.t.), China (52,2 mil. t.), Germania (33,8 mil.t.) si Rusia (31,8 mil.t.) etc.

▪ Comertul cu produse siderurgice, utilizari, alte probleme

Comertul mondial cu produse siderurgice/este, cu mult mai redus fata de cel cu materii prime. Astfel, anual circa 200 mil.t. de otel, fonta, feroaliaje si alte produse de profil, fac obiectul schimburilor economice internationale. Principalele state exportatoare sunt: Japonia (cu disponibilitati uneori de circa 35 - 40 mil. t. anual), Germania, Franta, Belgia, Luxembourg, Federatia Rusa, Ucraina, Polonia, Romania si altele, in timp ce la import se detaseaza, in primul rand, unele state in curs de dezvoltare, si unele state dezvoltate (S.U.A. importa anual 20 mil.t.), care datorita unei cereri mari apeleaza si la masive importuri, in functie de conjunctura economica internationala.

Schimburile comerciale realizate au necesitat o infrastructura specifica, curenti de transport (indeosebi maritimi), porturi specializate, nave de transport.

Produsele siderurgice constituie, ulterior, materii prime pentru industria constructoare de masini, fapt ce a determinat o integrare complexa in platforme industriale.

Se constata diverse tendinte privind siderurgia mondiala: o restructurare in unele tari (indeosebi in cele ale fostului bloc comunist european), ritmuri deosebite in alte state (China, India, Brazilia), sau tendinte de stagnare in statele puternic industrializate.

Tabel nr. 71

Primele 10 companii producatoare de otel (1998)

(mil.t.)

Sursa: Images économiques du monde, 2000

In ultimele decenii se constata un fenomen interesant: delocalizarea siderurgiei clasice in state industrializate de timpuriu. Astfel in vestul Europei (Franta, Belgia, Germania, Marea Britanie), se observa in mod evident disparitia unor vechi centre siderurgice si reconversia acestora in activitati profitabile (industrii de varf, de inalta tehnologie) care se bazeaza pe un consum mic de metal, dar care incorporeaza tehnologii avansate. O alta tendinta manifestata mai ales dupa prabusirea comunismului, consta in prabusirea siderurgiei (Romania producea in 1990 circa 14,5 mil. t. otel, in prezent productia s-a redus la 6,6 mil. t.). Acest lucru determina utilizarea capacitatilor siderurgice doar in procente modeste, necesitand ample masuri de restructurarea economica.

Una din problemele deosebit de importante, se refera la impactul siderurgiei asupra mediului, la formele de relief antropic create fie de exploatarile de la suprafata, fie de haldele de steril, poluarea aerului (in cadrul siderurgiei uzate moral si fizic), sau modificarile produse in echilibrul mediului ambiant.