Formele venitului macroeconomico-social

Formele venitului macroeconomico-social

Venitul national este, dupa opinia cunoscutului economist englez Alfred Marshall, produsul total net al agentilor economici si singura sursa de plata a acestora pentru serviciile factorilor folositi.

Ca productie nationala neta, venitul national va acoperi cererea agregata din economie. Astfel, menajele vor achizitiona pentru consum, bunuri si servicii, cum sunt alimente, televizoare, haine etc.; firmele, vor cheltui sub forma de investitii, achizitionand bunuri de capital tehnic pentru producerea bunurilor si serviciilor cerute pe piata; guvernul va achizitiona bunuri si servicii pentru consumul curent si pentru investitii publice; strainatatea va achizitiona, prin exporturi si importuri, bunuri si servicii, ca exporturi nete.

In cadrul economiei, intreprinzatorii sunt cei care produc bunurile materiale si serviciile necesare oamenilor. Pentru ca aceasta productie sa se transforme in venit in favoarea agentilor macrosociali, este necesar sa fie inlocuite toate acele elemente de capital tehnic fix care s-au depreciat in procesul obtinerii folosirii lor: masinile care s-au uzat, cladirile care s-au deteriorat, mijloacele de transport care nu mai sunt corespunzatoare etc.

Rezulta ca venitul national real, creat pentru folosinta curenta, este numai o parte din produsul total obtinut de agenti economici, ceea ce ramane dupa ce inlocuim capitalul tehnic fix depreciat si consumat cu producerea acestuia.

Cei care au creat produsul total net intr-o economie - posesorii factorilor de productie, in componenta lor umana - vor beneficia de venitul cu care sa-si cumpere o parte din acesta, pentru a-1 consuma ca hrana, sanatate, educatie, imbracaminte, casa de locuit, de vacanta, servicii personale etc. Astfel, posesorul fortei de munca ocupate va cumpara bunuri de consum, cu o parte din venitul sau - salariul, proprietarul de teren va cumpara din aceeasi productie totala neta cele necesare vietii, folosind o parte din venitul sau, numit renta, intreprinzatorul isi va cheltui si el o parte din venitul sau, sub forma de dobanda si profit, pentru a-si cumpara bunurile de care are nevoie etc. In tranzitia sa prin viata, obtinerea si cheltuirea venitului de catre fiecare participant la productia sociala reprezinta drepturi fundamentale ale acestuia.

Intrucat resursele de care dispunem sunt limitate, trebuie sa planificam cat mai bine folosirea acestora, sporirea venitului national deoarece el este singura sursa de plata pentru serviciile efectuate de purtatorii factorilor de productie, care asigura bunastarea fiecaruia.

Cu cat venitul national real, produsul national net al unui popor este mai mare, cu atat exista posibilitatea ca fiecare om sa obtina mai mult din aceasta avutie creata pentru el, in raport de contributia adusa si de politica sociala.

Intrucat atingerea unor standarde de sanatate, educatie si confort sunt esentiale pentru ca societatea sa evolueze normal, fara tulburari, este necesar ca guvernele sa se preocupe de stimularea si marirea venitului national real necesar unei vieti mai bune in lupta cu incertitudinile evolutiei, cu raritatea resurselor, cu nedreptatile sociale si cu neajunsurile varstei.

Venitul national creat este supus, prin mecanismele din cadrul pietelor economice si politice la procese de distribuire si redistribuire de sens sau de contrasens.

Marimea veniturilor care se creeaza la nivelul unei economii nationale sau produsul intern net, in preturile factorilor (PINpf) se obtine scazand amortizarea (A) si impozitele indirecte (II) din suma produsului intern brut, la preturile pietei (PIBpp) si a subventiilor (Sv):

PINpf = (PIBpp + Sv) - (A + II)

Acest lucru se realizeaza cu ajutorul contului de creare a veniturilor ce evidentiaza, pentru fiecare sector economic si pentru intreaga economie, formarea veniturilor din activitatea economica si din patrimoniu, sub forma valorii adaugate nete, la preturile factorilor (VANpf), sau a produsului intern net, in preturilor factorilor(PINpf).

Aceasta este metoda de productie sau metoda valorii adaugate.

Produsul intern net evidentiaza valoarea adaugata neta, in preturile factorilor (cand nu cuprinde impozitele indirecte nete (IIN)) si in preturile pietei (cand cuprinde si impozitele indirecte nete):

Tinand seama ca orice tara are legaturi de productie cu strainatatea, daca la suma veniturilor factorilor de productie din interiorul tarii (PINpf) adaugam veniturile factorilor de productie nationali, incasate din strainatate pentru activitatea desfasurata (VFIS) si scadem veniturile factorilor de productie platite strainatatii, ca urmare a activitatii depuse in interiorul tarii de agenti economici ce apartin altor tari (VFPS), obtinem venitul national (VN) sau produsul national net, exprimat in preturile factorilor (PNNpf).

VN (PNNpf) = PINpf + (VFIS - VFPS) sau daca notam VFIS - VFPS = soldul veniturilor factorilor de productie in raport cu strainatatea cu (SVFS), atunci: VN (PNNpf) = PINpf ± SVFS.

Acest calcul se realizeaza cu ajutorul contului national de repartitie a veniturilor, care evidentiaza repartitia primara a acestora, facandu-se trecerea de la calcul dupa conceptia "intern" la calculul dupa conceptia "national".

Calculul venitului national prin insumarea veniturilor realizate de posesorii factorilor de productie participanti la activitatea de productie se numeste metoda repartitiei sau a insumarii veniturilor.

Potrivit acestei metode, venitul national va cuprinde: salarii + rente + + dobanda neta + profiturile Toate aceste venituri obtinute de participantii nationali la crearea productiei sunt supuse impozitelor directe.

Daca avem in vedere ca orice tara efectueaza o serie de plati catre alte tari, ce nu sunt legate de activitatea de productie, ca, de exemplu, cotizatii la organisme internationale la care este afiliata si, totodata, poate sa incaseze plati de la alte tari, atunci, prin corectarea venitului national creat, cu soldul incasarilor si platilor in raport cu strainatatea, numit si soldul transferurilor curente in raport cu strainatatea (STCS), se obtine venitul national disponibil (VND):

VND = VN ± STCS

In functie de natura soldului transferurilor curente cu strainatatea, venitul national disponibil poate fi mai mare, egal sau mai mic decat venitul national.

VND VN  VND VN

Acest calcul se realizeaza cu ajutorul contului national de redistribuire a veniturilor, al carui sold este tocmai venitul national disponibil.

Venitul national disponibil se foloseste la calculele si analizele privind veniturile populatiei, consumul menajelor, economisirii si suportului investirii. Daca din venitul national disponibil scadem elementele care nu revin populatiei (contributia pentru asigurari sociale, profitul nedistribuit, impozitul pe profit) si adaugam veniturile populatiei care provin din transferuri (pensii, ajutoare, burse, alocatii etc.), obtinem indicatorul venitului personal al populatiei (al menajelor) VPM. Prin eliminarea din veniturile personale ale populatiei a impozitelor si taxelor platite de populatie, se obtine venitul disponibil al menajelor (VDM), indicator ce exprima posibilitatile populatiei pentru consum si economisire.

Dupa infaptuirea proceselor de repartitie primara si redistribuire a veniturilor urmeaza utilizarea veniturilor nete disponibile in interiorul tarii, de catre membrii societatii pentru consumul privat si de catre organizatiile publice, pentru consumul public.

In concluzie, putem aprecia ca venitul national exprima veniturile factorilor de productie pentru serviciile aduse in economie, adica veniturile provenite din munca angajatilor, cele provenite din activitatea de intreprinzator, cele din patrimoniu, din administrarea publica a afacerilor, ceea ce reprezinta suma valorii adaugate nete create de posesorii factorilor de productie nationali in interiorul tarii si in alte tari.

Economiile devin posibile numai dupa ce se atinge un anumit nivel al venitului disponibil, dincolo de acest prag consumul devine inferior venitului, permitand economisirea.

Atat consumul, cat si economiile sunt functii crescatoare fata de venit. Pantele celor doua functii sunt date de inclinatia marginala spre consum si inclinatia marginala spre economii.

In viziunea keynesista, factorii care influenteaza cheltuielile pentru consum sunt atat de natura obiectiva, cat si subiectiva. Factorii care influenteaza consumul sunt acele elemente ale vietii biologice, economice si social-umane, cu caracter obiectiv si subiectiv, care determina cresterea sau descresterea cheltuielilor pentru consum la un moment dat sau pe o anumita perioada de timp si intr-un anumit spatiu geo-socio-economic.

Factorii obiectivi sunt rezultatul conditiilor pe care le genereaza viata economica si, in principal, se refera la:

- Nivelul si dinamica salariului, ale veniturilor, in general consumul personal depinde de marimea veniturilor nominale si, in mod deosebit, de marimea venitului net personal;

- Modificarea asteptarilor, in ceea ce priveste raportul dintre cheltuielile de consum prezent si viitor, determinata de schimbarile in puterea de cumparare a banilor sau de aparitia unor riscuri. Astfel, in conditiile scaderii neasteptate a puterii de cumparare a banilor, desi cheltuielile pentru consumul prezent cresc, consumul real se reduce. De asemenea, in conditiile cresterii neasteptate a puterii de cumparare a banilor, ca urmare a reducerii preturilor de consum, consumul real prezent creste, deoarece se poate cumpara o cantitate mai mare de bunuri cu aceeasi cheltuiala baneasca sau chiar mai mica. Riscurile se refera la incertitudinea duratei de viata - care influenteaza asupra posibilitatilor de a beneficia de bunurile viitoare, incertitudini externe, privind viitorul, plata unor impozite exagerat de mari, cu caracter confiscator etc.

- Modificarea politicii fiscale care, atunci cand este utilizata ca instrument pentru o repartitie mai echilibrata a veniturilor, accentueaza inclinatia spre consum, iar cand este folosita pentru achitarea datoriei publice, prin sporirea impozitelor, diminueaza inclinatia spre consum;

- Modificarile neprevazute ale preturilor diferitelor elemente de capital tehnic, fix sau circulant, pe termen scurt, pot sa influenteze reducerea inclinatiei spre consum, cand preturile sunt mai mari decat cele anticipate;

- Creditul de consum influenteaza cheltuielile pentru consum prin intermediul ratei dobanzii. Intre consum si rata dobanzii, pentru creditul destinat cumpararii de bunuri de consum, exista o relatie negativa. Pe de alta parte, o rata scazuta a dobanzii pentru consum va determina un nivel ridicat al creditelor prezente de consum, cu consecinte asupra reducerii consumului viitor.

- Anticiparile consumatorilor cu privire la evolutia raporturilor dintre veniturile prezente si cele viitoare, dintre preturile curente si cele viitoare, dintre oferta actuala de bunuri de consum si cea viitoare. Astfel, daca se anticipeaza ca in viitor veniturile vor creste, consumul prezent va creste, sapand inclinatia spre economii, iar daca se anticipeaza ca veniturile se vor reduce, consumul prezent se va micsora, crescand inclinatia spre economii.

Daca se anticipeaza ca, in viitor, preturile de consum vor creste, consumul prezent va spori, iar daca se anticipeaza ca preturile se vor reduce, consumul prezent se va manifesta normal. La fel se intampla si cu anticiparile privind cantitatea de bunuri de consum de pe o piata; daca aceasta se anticipeaza ca o sa scada, creste consumul prezent si invers.

Pe o perioada scurta, cresterea consumului la sporirea veniturilor viitoare este mai redusa in raport cu o perioada indelungata de timp, dupa cum, la persoanele in varsta, consumul va spori mai incet fata de cele tinere, ca urmare a anticiparii cresterii veniturilor.

Factorii subiectivi sunt rezultatul inclinatiei psihologice, obiceiurilor, credintelor religioase si traditiilor oamenilor si se refera la:

dorinta oamenilor de a crea o rezerva baneasca pentru situatii neprevazute determina diminuarea cheltuielilor pentru consumul curent in favoarea unui consum viitor;

constituirea de rezerve banesti pentru asigurarea batranetii sau protejarea anumitor persoane;

dorinta de a obtine dobanzi sau alte avantaje prin participarea la unele actiuni pe baza carora urmeaza sa se realizeze in viitor proiecte de afaceri;

instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viata, prin majorarea treptata a cheltuielilor de consum, pe baza unor rezerve banesti formate in timp;

senzatia de independenta si de libertate de miscare a indivizilor peseama existentei unei sume banesti mari economisite;

dorinta de a lasa avere mostenitorilor;

manifestarea, la unele persoane, a zgarceniei, concretizata in diminuarea cheltuielilor pentru consum.

Sintetic, aceste mobiluri multifactoriale care actioneaza in sensul micsorarii cheltuielilor de consum privesc prudenta, prevederea, dorinta de propasire, independenta, spiritul de afaceri, mandria si avaritia.

Mobilurile subiective care incita indivizii si puterea publica centrala si locala sa nu consume o parte din venit genereaza economiile pozitive. In acelasi timp, apar si economiile negative, sub forma economiilor pentru asigurarea batranetii, ajutoarelor de somaj, finantate prin imprumuturi etc.

In ansamblul factorilor obiectivi si subiectivi care influenteaza inclinatia spre consum, cel mai puternic este modificarea venitului.

Pe termen scurt, un venit in crestere este insotit de cresterea consumului, dar, intr-o proportie mai mica, si de sporirea mai accentuata a economiilor. In acelasi timp, un venit in descrestere este insotit de economii micsorate, la inceput in proportie mai mare. Cu cat venitul este mai ridicat, cu atat decalajul dintre venituri si consum este mai mare, din momentul in care indivizii au atins un anumit nivel de bunastare.

Analizand influenta conjugata a factorilor obiectivi si subiectivi asupra consumului, J. M. Keynes a afirmat ca "legea psihologica fundamentala pe care ne putem baza cu toata certitudinea, a priori, datorita cunostintelor pe care le avem despre natura umana, si, in acelasi timp, a posteriori, datorita informatiilor detaliate furnizate de experienta, este ca, in medie si in cea mai mare parte a timpului, oamenii tind sa-si sporeasca nivelul de consum pe masura ce venitul lor creste, dar nu cu o cantitate egala cu cresterea venitului"[2].

Fiind in posesia unui anumit venit, fiecare consumator este preocupat sa-si procure bunurile de consum care sa-i permita satisfacerea maximului de placeri.

Intrucat si la nivelul consumatorului trebuintele care urmeaza sa fie satisfacute sunt nelimitate, iar posibilitatile de care dispune sunt limitate, alegerea unor bunuri pentru a fi consumate presupun renuntarea la alte bunuri.

In aceste conditii, alegerea presupune sa se compare utilitatea in consum a bunului cumparat cu utilitatea bunului la care se renunta.

Potrivit legii distribuirii cheltuielilor de consum, descoperita de scoala psihologica austriaca, atingerea maximului de satisfactie se poate realiza numai in conditiile in care utilitatile finale ale ultimelor bunuri consumate din fiecare categorie tind sa fie egale.

In conformitate cu cerintele acestei legi, formulate de economistulstatistician E. Engel, in ultima treime a secolului al XlX-lea, partea cheltuielilor destinate alimentatiei este cu atat mai mare, cu cat venitul este mai mic si invers; ponderea cheltuielilor cu imbracamintea ramane relativ constanta, oricare ar fi nivelul veniturilor; ponderea cheltuielilor pentru confort si recreere creste mai rapid decat sporirea veniturilor, ea tinzand catre zero la persoanele cu venituri foarte mici si fiind ridicata la persoanele cu venituri mari.

Cercetarile efectuate pe baza bugetelor de familie in tarile dezvoltate, in ultimele decenii, au evidentiat urmatoarele tendinte in ceea ce priveste raportul dintre evolutia veniturilor si evolutia cheltuielilor de consum:

ponderea cheltuielilor pentru alimente in bugetele de familie s-a redus de la peste 40% la circa 20%, pe fondul diversificarii consumului;

ponderea cheltuielilor cu imbracamintea, incaltamintea si accesoriile s-a redus de la aproximativ 20% la mai putin de 10%;

ponderea cheltuielilor cu serviciile, inclusiv cele cu locuinta si confortul a sporit. In cazul cheltuielilor pentru transport si comunicatii ponderea a ajuns la aproximativ 17%. Se detaseaza in prezent o revolutie in cresterea consumului de imagine si comunicare.

In tarile mai putin dezvoltate economic si social, dinamica si ponderea cheltuielilor de consum inregistreaza ritmuri si sensuri atipice; spre exemplu, ponderea cheltuielilor pentru hrana a depasit 20% din bugetul mediu pe o familie. In tara noastra, in perioada tranzactiei dupa 1989, aceasta pondere a fost de peste 65%.