Lenin si Noua Politica Economica

Academia de Studii Economice

Facultatea de Management Economic

Master: Administrarea Afacerilor

anul I seria 1

Lenin si Noua Politica Economica

Capitolul I - Despre Lenin

Vladimir Ilici Lenin (1870 - 1924), revolutionar rus care a condus partidul bolsevic, discipol al lui Marx, primul premier al Uniunii Sovietice si fondatorul ideologiei cunoscute sub numele de leninism, s-a nascut la data de 22 aprilie 1870 in orasul Simbirsk din Rusia (acum sub denumirea de Ulyanovsk). Tatal sau, Ilia Nicolaevici Ulianov, a fost un functionar civil de rang superior care a militat pentru o mai mare democratie si educatie libera pentru toti in Rusia, iar mama sa Maria Alexandrovna Blank, fiica unui doctor pe nume Berg, impartasea aceeasi viziune liberala cu a sotului ei. Asemenea multor rusi, Lenin avea radacini etnice si religioase foarte amestecate. Avea ascendenta calmica prin bunicii paterni, germana prin bunica dupa mama, care era luterana, precum si evreiasca prin bunicul matern (care se convertise la crestinism). Vladimir Ulianov (Lenin) a fost botezat in traditia bisericii ortodoxe ruse.

"Lenin" a fost unul dintre pseudonimele sale. Se crede ca l-a creat ca sa-si arate opozitia fata de Gheorghi Plehanov care folosea pseudonimul Volghin, dupa raul Volga; Lenin a ales raul Lena care este mai lung si care curge in directia opusa. Oricum, sunt multe teorii despre provenienta numelui sau, iar Lenin nu a dat vreodata lamuriri de ce l-a ales tocmai pe acesta. Uneori, in Occident, este in mod eronat numit 'Nikolai Lenin', desi el nu s-a numit niciodata asa in Rusia.

Fratele sau mai mare, Alexandr Ulianov, nascut in 1866, s-a inscris in "Narodovoltze", considerata o societate terorista revolutionara, si a participat la un complot esuat care urmarea asasinarea tarului Alexandru al III-lea. In 1891, Alexandr a fost exacutat prin spanzurare. Acesta a fost un factor determinant pentru evolutia vietii lui Lenin.

Lenin a dezvoltat marxismul ca teorie a legilor revolutiei proletare si ale construirii socialismului, indisolubil legata de practica revolutionara. In Romania, unele lucrari ale lui Lenin au fost traduse si publicate incepand din 1912. Pe langa publicarea unor lucrari separate sau opere alese, incepand cu anul 1950 au fost editate "Opere" in 40 de volume, iar din 1960 a inceput editarea "Operelor complete" (55 volume) care s-a incheiat in 1970.

Capitolul II - Noua Politica Economica

2.1 Conceptul de "NPE" si trasaturile esentiale

Noua Politica Economica, sau NPE, a fost un sistem de reforme economice care introduceau un compromis cu economia de piata, sistem pe care l-a instituit Vladimir Ilici Lenin in Uniunea Sovietica in 1921.

In timpul razboiului civil (1917-1921), Lenin a adoptat politica comunismului de razboi, prin care era permisa confiscarea proprietatilor agricole si a surplusurilor de recolta. Rebeliunea de la Kronstadt a semnalat cresterea inpopularitatii politicii comunismului de razboi in tara, dar mai ales in zonele rurale. In martie 1921, la sfarsitul razboiului civil, marinarii deziluzionati, cei mai multi dintre ei tarani la origine, care fusesera printre cei mai indarjiti aliati ai bolsevicilor impotriva guvernului provizoriu, s-au revoltat impotriva regimului comunist. In ciuda faptului ca Armata Rosie de sub comanda lui Lev Trotki a zdrobit rebeliunea marinarilor, acest semn al cresterii nemultumirii populare a fortat partidul lui Lenin sa ia in seama cei 80% din populatia tarii care o formau taranii, in ciuda parerilor membrilor factiunii de stanga a partidului, care dorea o guvernare bazata numai pe reprezentantii proletariatului revolutionar. Drept consecinta, Lenin a abandonat politica comunismului de razboi si a introdus drept masura de insanatosire Noua Politica Economica, prin care statul comunist permitea existenta unei economii limitate de piata. A fost permisa deschiderea micilor afaceri private, iar activitatile politice au fost intr-o oarecare masura liberalizate.

Astfel, NPE-ul a reintrodus proprietatea privata intr-o mica parte a economiei, in mod special in agriculttura. A inlocuit politica 'comunismului de razboi', care fusese folosita pe timpul razboiului civil si care a fost socotita NPEotrivita pentru o tara subdezvoltata ca Rusia, cu un soi de politica a 'socialismului de piata', de aceea industriile nationalizate (detinute de guvern) au avut permisiunea sa lucreze in mod autonom, in timp ce in agricultura a fost introdus un sistem de piata. Pentru a explica NPE, Lenin a spus: 'Noi nu suntem suficient de civilizati pentru socialism', referindu-se la faptul ca Rusia era in primul rand o natiune agricola, cu o populatie urbana restransa numericeste si cu o baza industriala slaba si de aceea nu indeplinea criteriile economice necesare pentru socialism.

NPE a reusit sa refaca economia dupa devastarile pricinuite de primul razboi mondial, revolutia rusa si razboiul civil. Cel mai important, a crescut enorm productia agricola si a pus capat foametei.

Noua Politica Economica se referea in esenta la gestionarea surplusurilor de produse alimentare. In loc de rechizitionarea arbitrara a acestor surplusuri destinate hranirii populatiei urbane, NPE-ul permitea vanzarea produselor agricole pe piata libera, dupa ce erau cumparate la preturi fixate de guvern alimentele destinate rezervelor statului. In schimb, statul continua sa fie proprietarul 'principalelor mijloace de productie si ramuri economice': industria grea , (sectoarele producatoare de carbune, otel), sistemul bancar si al asigurarilor si transporturile. Aceste sectoare economice angajau majoritatea muncitorilor din zonele urbane. In timpul NPE-ului, unitatile industriale erau destul de libere in luarea deciziilor economice care le priveau in mod nemijlocit.

In timpul perioadei NPE-ului, nivelul productiei agricole nu numai ca a egalat performantele atinse mai inainte de izbucnirea revolutiei bolsevice, dar chiar le-a depasit. Desfiintarea mosiilor din perioada tarista, care pastrau caracteristici feudale, le-a dat taranilor cel mai mare stimulent pentru cresterea productiei. Liberi acum sa-si vanda surplusurile de productie, cheltuielile taranilor au dat un imbold activitatilor manufacturiere si comerciale din orase. Ca rezultat al Noii Politici Economice si a desfiintarii mariilor proprietati agricole, Uniunea Sovietica a devenit in perioada NPE-uluicel mai mare producator de cereale.

Agricultura si-a revenit dupa devastarile razboiului civil mult mai rapid decat industria. Fabricile, multe dintre ele grav avariate in timpul conflictului civil, erau mult mai putin productive. In plus, organizarea intreprinderilor in trusturi reprezentand un anumit sector industrial a dus la aparitia dezechilibrelor dintre cerere si oferta si a monopolurilor. Datorita lipsei de stimulente pe care le-ar fi adus economia de piata, in conditiile unui control al statului asupra politicii lor interne putin sau de loc prezent, trusturile erau tentate sa-si vanda produsele la preturi din ce in ce mai mari, fara nici o legatura cu performantele economice.

Refacerea in ritm mai incet a industriei avea sa creeze anumite probleme si agriculturii si taranimii, care reprezenta majoritatea absoluta a populatiei. De vreme ce agricultura era relativ mai productiva, indicii preturilor pentru produsele industriale erau mai ridicati decat cele pentru marfurile agricole. Ca urmare, a aparut ceea ce Trotki a denumit 'criza forfecii', numita asa datorita graficului in forma de foarfeca a evolutiei indexurilor preturilor. Simplu vorbind, taranii trebuiau sa produca mai multe cereale pentru cumpararea bunurilor de larg consum manufacturate in orase. Ca urmare, unii tarani retineau o parte a recoltei in asteptarea cresterii preturilor, contribuind astfel la aparitia unor crize temporare in aprovizionarea cu alimente in orase. Aceasta este un comportament specific pietelor speculative, care erau infierate de multe cadre de conducere ale partidului comunist, care considerau ca taranii exploateaza populatia urbana.

In acest timp, partidul facea tentative sa adopte masuri constructive pentru depasirea crizei, incercand sa scada preturile bunurilor industriale si sa controleze inflatia prin impunerea controlului preturilor bunurilor industriale de baza si desfiintarea trusturilor pentru a permite cresterea eficientei economice.

Deciziile din martie 1921 se pot traduce ca fiind o reforma destul de limitata. Dar aceasta partiala reforma s-a dovedit a fi instabila. Lenin insusi a recunoscut mai tarziu ca: "piata privata s-a dovedit mai puternica decat noi". In decurs de doar cateva luni, ceea ce a devenit cunoscuta drept noua politica economica s-a nascut dintre ruinele razboiului civil.

Trasatura centrala a noii politici economice a fost reprezentata de dreptul individual al taranilor de a-si vinde propriile produse in mod liber, atat catre comercianti privati, cat si catre institutii de stat. In industrie, anumite ateliere mestesugaresti si cateva mici fabrici au fost inchiriate sau vandute de stat unor proprietari privati. Dar aproape intreaga industrie de scara larga a ramas in continuare in posesia statului, desi aceasta industrie a primit directive clare de a se adapta nevoilor pietii.

Astfel, NPE s-a materializat intr-o politica financiara mixta, in care industria de stat facea comert cu taranii individuali din agricultura, prin intermediul unei piete care se afla partial in mainile statului si partial controlata de sectorul privat. Statul a impus limite bine definite contra dezvoltarii capitalismului. Mai mult chiar, in timp ce discutiile erau caracterizate de o libertate destul de mare, partidul comunist dictatorial se consolida, iar disciplina in cadrul acestuia se afla intr-un puternic proces de accentuare. Aceasta dictatura politica avea sa continue timp de aproape 70 de ani.

Dupa efectele dezastroase ale foametei din 1921-1922, ritmul de recuperare a fost extrem de rapid. Pana in 1927 / 1928 productia, atat din agricultura cat si cea din industrie, a depasit nivelul de dinainte de razboi.

Din punct de vedere tehnic, aceasta era aceeasi economie ca de dinainte de razboi. In agricultura de la mijlocul anilor 1920, taranii utilizau in cultivare aceleasi metode traditionale.

Dar revolutia si noua politica economica au determinat schimbari profunde in relatiile sociale. Uniunea Sovietica din anii '20 era o societate mai egalitara decat Imperiul Rus din anul 1914. In comert si industrie, in ciuda stimulentelor acordate industriilor private de scara redusa, capitalistii privati erau mult mai putini ca numar, si mult mai putin bogati decat in perioada de dinainte de revolutie.

2.2 Avantajele si dezavantajele NPE

Muncitorii din industrie au fost eroii revolutiei si in acelasi timp marii beneficiari de pe urma acesteia. Introducerea zilei de munca de 8 ore a determiat reducerea zilei de munca medii de la 9,9 ore in 1913 la 7,8 ore in 1928. In cadrul clasei muncitoare, diferenta dintre castigurile lucratorilor calificati si castigurile celor necalificati a fost diminuata substantial fata de nivelul din 1914. Muncitorii de sex feminim erau mai numerosi si beneficiau de legislatia noua care impunea salarii egale pentru acelasi volum de munca prestat.

Dar aceste puncte forte au fost umbrite de perspective negative: pana la mijlocul anilor '20 muncitorii isi pierdusera greu-dobanditul drept de a face greva (desi, pe o scara redusa, aveau loc greve ilegale).

In regiunile rurale, dar si in orase, a prevelat conceptul de egalitate. Pamantul si bunurile marilor proprietari de pamant a fost distribuit in mod egal intre tarani. In cadrul satelor, kulaks-ii (taranii mai instariti) erau relativ mai putin bogati ca inainte de revolutie, in timp ce multi tarani care inainte nu aveau pamant l-au dobandit.

2.3 Problema agriculturii

Noua politica economica a a adus schimbari fundamentale cu privire la felul in care capitalul era acumulat pentru investitiile in cresterea economica. Procesul acumularii de capital in cele 2 sectoare cheie ale economiei nationale rusesti, industria si agricultura, a fost diferit. In industrie, precum si in comert si in special in industria cailor ferate, lipsa de economii private a insemnat faptul ca acumularea de capital era dependenta in mod coplesitor de stat. Sectorul privat era responsabil fata de doar 4% din investitiile industriale in 1926-1927. In contrast, in agricultura, milioanele de gospodarii taranesti au facut cele mai masive investitii, sub forma de masinarii, unelte, animale, cladiri pentru ferme etc.

Relatia dintre industrie si agricultura a fost preocuparea centrala a autoritatii. Orasele depindeau de tarani pentru mancare, iar necesitatile oraselor aveau sa creasca odata cu expansiunea industriei. Cu toate ca productia agricola si-a revenit la nivelul de dinainte de razboi, vanzarile din agricultura (cantitatea de hrana si alte produse de natura agricola aflata in comert) au fost substantial mai mici in anii '20 fata de nivelul atins de dinaintea razboiului. O consecinta importanta a acestui declin s-a materializat in faptul ca intensitatea comertului exterior n-a mai reusit sa revina la nivelul de dinaintea razboiului. Chiar si in cei mai buni ani ai NPE-ului, exportul de grau (sursa principala a comertului exterior inainte de razboi) a atins doar un sfert din cantitatea din 1913.

Problema declinului vanzarilor din agricultura in perioada NPE-ului a fost indelung discutata de istorici si economisti. O parte dintre acestia atribuie toata vina politicii promovate de stat: taranii primeau mai putin pentru productia lor fata de perioada precedenta revolutiei, iar dimensiunea sumelor primite era influentata de stat; astfel, majoritatea economistilor sunt de acord ca preturile joase au descurajat taranii sa isi mai vanda produsele. Un alt factor insa, evidentiat de alti istorici, il constituie faptul ca in zonele rurale predomina o egalitate exagerata, ce a dus la disparitia marilor proprietari de pamant si la reducerea drastica a averilor taranilor instariti.

Productia agricola era instabila si de asemenea insuficienta. Doar doua recolte din anii '20 nu s-au confruntat cu serioase dificultati economice rezultate din activitati de marketing inadecvate. Aceste fluctuatii in productia din agricultura se datorau partial conditiilor climatice din Rusia, care provocau variatii anuale in cadrul recoltelor. Insa un factor major in aceasta privinta a fost incapacitatea statului de a adopta masuri economice care sa satisfaca taranimea.

Esecul politicilor economice orientate catre tarani a fost rezultatul dilemei fundamentale care intampina statul: pe de o parte, autoritatile sovietice erau preocupate in mod constant de pericolul ca proviziile de hrana destinate oraselor si armatei, precum si materialele agricole brute pentru industrie sa fie insuficiente. Pe de alta parte, eforturile substantiale ale acelorasi autoritati de a majora nivelul resurselor disponibile pentru industrie au amenintat bazele economice ale relatiei dintre regimul sovietic si taranime.

2.4 Modernizarea industriei

Nevoia urgenta de dezvoltare industriala a fost unanim sustinuta de cei din Partidul Comunist, urmand ideea marxista prin care orice societate socialista este bazata pe o economie preponderent industriala. Avand de-a face cu o tara ai carei locuitori erau in mare parte tarani, liderii sovietici au hotarat ca industrializarea trebuie facuta fortat.

Argumentele acestei doctrine s-au bazat pe experienta anterioara, Uniunea Sovietica avand de suferit in urma Razboiului Civil mai mult decat Marile Puteri care incercasera sa indeparteze regimul communist. In 1928 economia capitalista a atins apogeul dezvoltarii sale industriale, iar diferenta dintre productia pe cap de locuitor intre US si Europa de Vest era din ce in ce mai mare. In plus, diferenta la nivel tehnologic intre Vest, in special in Germania si SUA, si Rusia era cu mult mai mare decat in 1913.

2.5 Somajul

Necesitatea de a industrializa societatea a survenit si datorita cresterii neasteptate a numarului somerilor din orase. Aceasta a fost problema principala a tarilor din Lumea a Treia datorita migrarii populatiei de la mediul rural la mediul urban, ceea ce populatia punea pe seama autoritatilor care nu aveau idee cum sa rezolve problema. Pentru a finanta dezvoltarea industriei s-a incercat cresterea productivitatii si rationalizarea in administratie, dar asta limita locurile de munca disponibile.

2.6 Criza graului

Problemele au fost agravate si de criza de grau din 1927-8. In perioada octombrie - decembie 1927 taranii nu au vandut decat jumatate din cantitatea vanduta in anul anterior agentiilor de colectat graul, prea putin pentru a hrani orasul si armata.

Exista mai multe variante ale posibilelor cauze care au dus la criza granelor. Conform spuselor lui Stalin, esecul s-a datorat schimbarilor din agricultura si din structura socio-economica de dupa revolutie, combinata cu sabotajul "chiaburilor". O alta teorie sustine ca problema a fost de fapt indusa intentionat de catre Stalin pentru a-i zdrobi pe tarani. Pe de alta parte, altii considera ca a fost vorba despre o concentrare masiva pe producerea de carbine si otel, ceea ce a pus in umbra productia de bunuri de consum, sau ca politica de pret care avea bazele in ideile bolsevice a fost eronata.

Au avut loc dezbateri aprinse pe tema industrializarii econimiilor rurale. Cele mai importante idei apartineau lui Trotsky, liderul miscarii de stanga din partidul communist, Bukharin, liderul intelectual din anii '20, si Stalin, secretar general al partidului. Trotsky sustinea ca triumful socialismului ar fi asigurat daca clasa muncitoare ar prelua puterea iar procesul de industrializare s-ar face pe cheltuiala taranilor mai bogati. Bukharin sustinea ca procesul trebuie sa fie mai lent pentru a nu-i constringe prea tare pe tarani, timp in care economia de piata sa continue. La inceput Stalin a fost de aceeasi parere, insa odata cu criza granelor a adoptat ideea industrializarii fortate si colectivizarii agriculturii.

2.7 Sfarsitul NPE

Datorita faptului ca mecanismele succesiunii la putere nu fusesera stabilite in procedurile partidului, moartea lui Lenin din 1924 a dezlantuit o lupta acerba intre diferitele factiuni pe tema soartei Noii Politici Economice.

Opozitia de stanga condusa de Trotki era impotriva NPE-ului din mai multe considerente practice si ideologice. Sistemul socialismului de piata incepuse sa creeze rezultate negative specifice capitalismului: inflatie, somaj si aparitia unei clase a imbogatitilor. Ei au folosit 'Criza foarfecii' pentru a castiga lupta politica impotriva aripii moderate a partidului, care era sprijinitoarea NPE-ului, condusa de Nicolai Ivanovici Buharin. La inceput, Stalin s-a aliat cu Buharin pentru a infrange factiunea trotkista. In cele din urma insa, dupa ce Trotki a fost exilat, Stalin s-a intors impotriva moderatilor, reusind sa-si intareasca controlul detinut asupra partidului si statului.

Aceasta politica a fost abandonata la cativa ani dupa moartea lui Lenin din 1924, pentru ca s-a socotit ca obiectivele initiale ale NPE au fost atinse si ca este timpul sa se mearga mai departe. S-a crezut ca, in general, s-a intentionat ca NPE sa fie doar o masura intermediara, si ea s-a dovedit NPEopulara in randul marxistilor duri din partidul bolsevic datorita compromisurilor facute capitalismului. Ei spuneau ca este o tradare a principiilor comuniste si credeau ca va avea repercursiuni pe termen lung, asa ca doreau o economie planificata pe scara larga. Pe de alta parte, Lenin era citat ca ar fi spus: 'NPE este o realitate si este asa pe termen lung.' Uneori aceasta afirmatie este utilizata pentru a pretinde ca daca Lenin ar fi trait mai multa vreme, NPE ar fi continuat si dupa 1929, si controversata colectivizare nu ar fi avut loc niciodata sau s-ar fi desfasurat in alt mod.

Stalin a avut doua motive principale pentru a renunta la NPE in 1928. Primul a fost ca NPE nu oferea cresterea economica rapida de care avea nevoie URSS. Stalin era de parere ca era nevoie de o preluare totala a controlului si planificarii economiei in scopul majorarii nivelului productiei agricole si industriale. Cel de-al doilea motiv a fost unul politic: NPE nu era o politica de tip comunist, fiind introdusa in 1921 datorita fricii izbucnirii unei contra-revolutii. Comunismul implica faptul ca statul trebuie sa controleze in totalitate economia si toate industriile, iar economia privata limitata acceptata de NPE intra in contradictie cu acest principiu de baza al comunismului.

Concluzii

In timpul celui de-al optulea congres sovietic (1920), Lenin a prezentat un raport asupra studiilor realizate la initiativa sa legate de planul de electrificare a Rusiei. Efortul gradual catre un nivel inalt al dezvoltarii tehnologice a reprezentat startul transformarii de succes de la un sistem economic agricol de scara redusa, caracterizat de lipsa de coordonare, la un sistem de productie socialist de scara larga, bazat pe un singur plan. 

NPE -ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o "perestroika" (o restructurare) dupa anii comunismului de razboi (1918-1921).

In cartea sa "New Lies for Old", Anatoli Golatin (fost KGB-ist) a aratat similitudinea dintre Noua Politica Economica a lui Lenin din anii 1920 si ultima perestroica. Noua sa carte in curs de aparitie, "The Perestroica Deception", se bazeaza pe o serie de documente trimise CIA-ului pentru a preveni Statele Unite de marele pericol ce se ascunde sub fata atragatoare a perestroicii, evident fara rezultat.

Analiza cu privire la viabilitatea economica pe termen lung a Noii Politici Economice depinde de o evaluare politica referitoare la cat de vital a fost pentru Uniunea Sovietica sa dezvolte niste industrii puternice de capital si armament in decursul unei perioade de doar cativa ani (1921-1928), parerile fiind impartite intre specialisti (atat istorici, cat si economisti).

O parte sustin ideea necesitatii transformarii Rusiei intr-un stat capitalist (NPE impunea totusi restrictii prea mari sectorului privat, chiar si in perioada de libertate cea mai mare - mijlocul anilor '20). Acestia afirma ca nu exista o cale intermediara intre capitalism si stat socialist centralizat.

Un alt grup de cercetatori, in frunte cu E.H. Carr (cel mai cunoscut istoric al revolutiei bolsevice), au ajuns la concluzia ca economia dezvoltata pe baza NPE era deosebit de instabila. Economia mondiala din acea perioada evolua de la capitalismul privat la forme de planificare statala, iar in acest context a existat "o incompatibilitate latenta intre principiile Noii Politici Economice si principiile planificarii" (Carr). Unul dintre istoricii din epoca moderna a Rusiei, Mikhail Gorinov prezinta o abordare pesimista asupra NPE, concluzionand ca asupra eficientei acestei variante de politica economica au actionat o serie de factori destructivi, precum: amenintarea ramanerii in urma din punct de vedere tehnic, pericolul permanent al razboiului si instabilitatea pietii.

Un al treilea grup impartaseste convingerea ca NPE era compatibila cu o dezvoltare economica de succes pe termen lung. Stephen Cohen este de parere ca singura solutie acceptabila la criza graului ar fi fost restaurarea echilibrului pe piata si integrarea procesului de industrializare in cadrul NPE. Aceasta viziune conform careia NPE oferea un sistem viabil asociat cu o industralizare de succes domina publicatiile populare din Unniunea Sovietica a perioadei Gorbaciov.

O alta parte a istoricilor si economistilor iau o pozitie situata intre cel de-al doilea si cel de-al treilea grup. Astfel, acestia sustin ca economia de la mijlocul anilor '20 nu ajunsese intr-un impas. Inainte de criza graului si in contextul NPE, investitiile industriale atinsesera un nivel superior fata de 1913. Daca statul ar fi elaborat si aplicat politici de pret mai bine structurate, extinderea in ritm moderat a industriei si a agriculturii ar fi fost posibila. Pe de alta parte, aceeasi cercetatori afirma ca NPE nu ar fi fost capabila sa sustina rate de crestere ale industrializarii mult mai ridicate ca cele de dinainte de razboi.

Bibliografie

V. I. Lenin Internet Archive (www.marx.org)

Lenin's Collected Works , 2nd English Edition, Progress Publishers, Moscow, 1965, Volume 33

Besancon, Alain - Originile intelectuale ale leninismului. Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993

Dziewanowski, M.K. - A History of Soviet Russia. New Jersey: Prentice Hall, 1989

Figes, Orlando - A People's Tragedy: The Russian Revolution 1891-1924. New York: Penguin Books, 1996

New Economic Policy, The Columbia Encyclopedia, Sixth Edition 2007