Obiectul si agentii pietei monetare

Obiectul si agentii pietei monetare

In teoria si practica economica din tara noastra si din alte tari, problematica pietei monetare este abordata in diverse modalitati, fiecare avand ratiunea ei epistemologica sau pragamatica. O delimitare neta intre fenomenul monetar si cel de capital nu se realizeaza si nici nu se justifica intotdeauna.

Doctrina economica precizeaza, in principal, doua modele de abordare: modelul european, dominat de lumea bancara, in care bancile utilizeaza aproapetoate instrumentele monetar-financiare, si modelul anglo-saxon, in care sefoloseste notiunea numita generic piata financiara in care se delimiteaza piata monetara si piata de capital.

Piata monetara este piata specifica al carei obiect il formeaza tranzactiile pe care le presupune moneda sub toate formele ei, impreuna cu mecanismele de confruntare intre solicitantii si ofertantii de moneda in functie de pretul acestei marfi. Piata monetara este specializata in plasarea si atragerea de fonduri pe termen scurt, inclusiv acordarea sau obtinerea de credite. Ea are mai multe segmente, fiecare fiind specializat in utilizarea unor instrumente specifice, iar principalii operatori sunt bancile.

Banii reprezinta un activ special care, in baza unei conventii general-acceptate, este folosit ca mijloc de intermediere a schimbului si de masurare a activitatii economice. Ei sunt denumirea generica pentru toate felurile de moneda si semne ale valorii. Activul cu rol de bani are doua trasaturi definitorii: este general acceptat in orice tranzactie si de toti participantii intr-un spatiu economic si timp istoric; are o lichiditate perfecta sau cvasiperfecta (cost de tranzactie nul sau foarte redus). Lichiditatea bancara reprezinta mijloacele de plata pe care o banca le poate uziliza imediat pentru a onora un angajament financiar.

Banii au aparut din necesitatile schimbului, pentru depasirea inconvenientelor trocului si au cunoscut de-a lungul istoriei profunde transformari, indeplinind mai multe functii. Astfel, s-a cristalizat, treptat, un gen specific de relatii intre ofertantii de bani si solicitantii de bani, care constituie continutul pietei monetare sau a banilor. Activele monetare se tranzactioneaza pe termen scurt, pana la un an, facand obiectul pietei monetare.

Piata monetara este o piata speciala care are rolul de a compensa excedentul cu deficitul de moneda existent la diferiti agenti economici si de a regla cantitatea de moneda in economie in conditiile unui pret specific - rata dobanzii.

Tranzactiile pe piata monetara au loc in fiecare tara in legatura cu fluxurile circuitului economic national si in interdependenta cu relatiile economice internationale. Cea mai mare piata monetara din lume este cea din New York, fiind influentata de cele mai mari banci americane, japoneze si europene. Alte piete monetare majore sunt cele de la Londra, Tokio, Paris etc.

Infaptuirea in practica a continutului pietei monetare reprezinta o activitate cu caracter lucrativ, comercial, realizata de agenti economici specializati care concentreaza cererea si oferta de moneda provenite de la agentii economici primari.

Bancile au fost create cu mult timp in urma, indeplinind la inceput rolul de a pastra valorile mobiliare depuse de clientii lor si de a efectua plati solicitate de acestia.

Treptat, activitatea bancilor s-a amplificat si s-a diversificat, prin aparitia institutiilor financiare si societatile de asigurari, care functioneaza in perioada contemporana ca un agent economic monetar-financiar important, intermdiind in mod specializat activitatea celorlalti agenti si gestionand parghiile monetarfinanciare, in acord cu interesele economice corespunzatoare.

Bancile indeplinesc atat functiile clasice, cat si functii moderne. Functiile clasice pot fi grupate in doua clase: active si pasive.

Functiile clasice sunt acelea care se indeplinesc de la aparitia bancilor si, pana in prezent, la toate nivelurile economice.

Functiile active constau indeosebi in acordarea de credite persoanelor fizice si juridice, care dovedesc bonitate financiara (capacitatea de a rambursa creditele si dobanzile aferente).

Functiile pasive constau, in principal, in activitati de mobilizare si pastrare a disponibilitatilor monetare temporare din economie.

Functiile moderne (noi) se refera, mai ales, la operatiuni macroeconomice cum ar fi coordonarea incasarilor si platilor din economia nationala.

Agentii pietei monetare sunt bancile.

Bancile in economia cu piata concurentiala pot fi: banci de emisiune si banci comerciale.

Bancile de emisiune sunt bancile nationale sau bancile centrale care sunt, de regula, institutii ce realizeaza functii la nivel macroeconomic, cum ar fi emisiunea si reglarea masei monetare.

De regula, intr-o tara exista o singura banca de emisiune, denumita banca centrala, banca nationala, banca de prima importanta sau banca bancilor. Bancile comerciale sunt institutii cu caracter lucrativ, specializate, care pun la dispozitia agentilor economici, bani-capital, pe baza resurselor monetare atrase, precum si a capitalului propriu. Ele detin majoritatea conturilor din economie si toate conturile agentilor economici.

Termenul de banca comerciala provine din rolul istoric pe care l-a avut aceasta institutie in activitatea de comert. Initial, bancile comerciale au fost principalii creditori ai comertului, rol pe care il indeplinesc si in prezent, in perioada contemporana insa, aceste banci au dobandit un rol important si in acordarea creditelor pentru consum sau a imprumuturilor ipotecare.

Bancile comerciale pot fi grupate in: banci comerciale de depozit si banci ipotecare.

Bancile comerciale de depozit sunt acelea care isi asigura resursele monetare de pe piata monetara, prin depunerile pe termen scurt efectuate de clientii lor. Bancile ipotecare sunt acelea care isi asigura resursele monetare pe calea emiterii de titluri si obligatiuni ipotecare.

In economia cu piata concurentiala, pe langa banci functioneaza pe piata monetara si alte institutii cum sunt: cooperativele de credit; fondurile de pensii; societatile de asigurari si reasigurari; societatile de investitii.

Purtarorii primari ai cererii de moneda sunt toti agentii economici care, temporar, inregistreaza necesitati de moneda mai mari decat posibilitatile proprii de acoperire: menaje, firme, administratii publice si private, institutii financiare etc.

Purtatorii primari ai ofertei de moneda sunt cei care economisesc, inregistrand temporar resurse monetare suplimentare peste nevoile proprii, curente: Banca Nationala, alte institutii financiare, menaje, firme etc. Crearea de moneda nu trebuie inteleasa in sensul fabricarii de bani, ci in sensul cresterii masei monetare in circulatie.

Obiectul pietei monetare este masa monetara privita in sens larg si se compune din: a) disponibilitati monetare propriu-zise (bani cash, bani gheata, bani lichizi), care reprezinta instrumente monetare cu lichiditate perfecta; b) disponibilitati semimonetare (bani proximi), care reprezinta instrumente monetare ce pot fi transformate in moneda propriu-zisa sau pot indeplini functiile acesteia, dar nu au lichiditate perfecta si acceptabilitate generala.

Starea si evolutia componentelor masei monetare se pot cerceta cu ajutorul unei unitati de masura, denumita agregat monetar.

Agregatul monetar reprezinta un indicator sau o marime statistica, drept componenta a masei monetare, cu autonomie relativa in cadrul acesteia.

Fiecare agregat monetar indeplineste functii specifice si este relevant prin fluxurile reale pe care le intermediaza, institutiile financiar-bancare ce il gestioneaza si prin informatiile pe care le poate furniza. Agregatul monetar se determina prin insumarea, dupa anumite reguli, a unor operatii sau fluxuri in expresie monetara ca: numerar in afara sistemului bancar; disponibilitati la vedere; depozite ale populatiei; depozite in valuta ale rezidentilor etc. Agregatul monetar are rol cognitiv prin modul de calcul, prin dimensiunea sa absoluta, prin dinamismul sau si prin comparatiile cu alte agregate.

Pentru operationalizarea masei monetare se folosesc o serie de instrumente si tehnici specifice.

In diferite tari se folosesc anumite agregate monetare. La modul general putem releva urmatoarele forme:

Agregatul monetar M1 (Regrupeaza toate mijloacele de plata efective si depunerile in conturi curente, deci toate mijloacele banesti in circulatie curenta.

Agregatul monetar M2 (Este cel mai cuprinzator, incluzand in afara de M1,

ansamblul plasamentelor la termen in valoarea economisirii, posibil a fi transformate in lichiditati, intr-o perioada de timp).

Agregatul monetar M3 (Include pe langa M2 active cu diferite grade de lichiditate, in structura carora se afla certificatele de depozit, bonurile de casa).

Pe baza criteriului lichiditatii se poate construi agregatul L, care inglobeaza toate celelalte componente precedente, la care se adauga titlurile pe termen mediu si lung, care pot fi transformate mai lent in lichiditati.

Dintre toate agregatele ce se pot folosi, componenta M1 a masei monetare este cea mai activa deoarece intermediaza cel mai mare numar de tranzactii de vanzare-cumparare din economie.

In Romania, masa monetara se poate analiza prin utilizarea urmatoarelor agregate:

- masa monetara in sens larg (M2);

- masa monetara in sens restrans (M1) care cuprinde: numerar in afara sistemului bancar si disponibilitati la vedere;

- cvasibani in structura carora intra: economiile populatiei, depozitele in lei, depozitele in valuta.

Tot pentru analiza masei monetare se calculeaza de BNR agregatul baza monetara, ca medie zilnica si la sfarsitul perioadei, in structura caruia se inscriu: numerar in caseriile bancilor; numerar in afara sistemului bancar; disponibilitati ale bancilor la BNR.

Legatura intre Baza monetara si Masa monetara se realizeaza prin Multiplicatorul monetar.

Dintre instrumentele pietei monetare cele mai importante sunt:

a) Biletele de trezorerie reprezinta o forma a indatorarii statului pe termen scurt, respectiv o componenta a datoriei interne. Acestea sunt instrumente cu caracter popular, fiind achizitionate in momentul emisiunii atat de agenti economici, cat si de populatie. Dupa emisiune, aceste titluri sunt intens comercializate pe piata monetara.

b) Titlurile comerciale sunt instrumente pe termen scurt, reprezentand promisiunea facuta de o firma, care urmareste atragerea de fonduri necesare activitatii cotidiene, rambursabile la o anumita scandenta.

c) Cecurile (acceptarile bancare) reprezinta un inscris bancar trimis unei banci spre acceptare.

d) Certificatele de depozit negociabile reprezinta inscrisuri emise de bancile comerciale pentru a atesta existenta fondurilor in depozite. Prin aceste titluri se stipuleaza ca deponentii vor primi anual dobanzi de o anumita marime, iar la maturitatea depozitului, acestora li se va restitui suma initiala. Bancile rascumpara unele certificate inainte de maturitate. Din motivul negocierii acestor titluri, ele se numesc certificate de depozit negociabile.

e) Eurodolarii desemneaza depozitele la termen, exprimate in dolari, efectuate la banci straine sau la filiale ale bancilor americane din strainatate.

f) Acordurile de rascumparare reprezinta titluri care atesta imprumuturile pe termen scurt (uneori numai 24 de ore), acordate agentilor economici, guvernului sau altor entitati economice, de catre bancile comerciale sau alte institutii financiare.