Piata si politica financiara - Definirea si continutul pietei financiare

Definirea si continutul pietei financiare

Piata financiara este o componenta importanta a sistemului unitar al pietelor ce caracterizeaza economiile moderne. Aparitia si evolutia sa se afla in stransa corelatie cu necesitatile crescande de sustinere financiara a programelor investitionale si cu extinderea si consolidarea sistemului bancar. Impreuna cu piata monetara si de credit, asigura resursele banesti necesare agentilor economici. Cele doua piete se intrepatrund, capitalurile putand sa treaca lesne de pe o piata pe alta.

Pietele financiare, spre deosebire de cele monetare, sunt specializate in efectuarea de tranzactii cu active financiare care au scadente pe termen mediu si lung. Prin intermediul lor, capitalurile disponibile sunt orientate catre pietele pe care se manifesta cererea de capital.

Cu toate acestea, nu exista delimitari clare intre piata financiara, de capital si piata monetara. Deosebirile dintre acestea sunt conditionate de reglementarile existente in diferite tari privind instrumentele folosite de fiecare piata, operatorii specifici s.a.

In conceptia anglo-saxona, piata de capital este sinonima cu piata valorilor mobiliare; impreuna cu piata monetara, formeaza piata financiara si asigura investirea capitalurilor pe termen mediu si lung.

In conceptia continental-europeana, piata financiara si piata monetara se includ in piata de capital.

Conform reglementarilor adoptate in Romania, piata de capital este o componenta a pietei financiare, care face posibila separarea actului de economisire si de investire. Datorita pietei financiare, economisirea poate finanta investitiile altor agenti economici. Prin aceasta, piata financiara apare ca un circuit specializat in cadrul caruia au loc tranzactii cu capitaluri pe termen lung.

Pietele financiare functioneaza pe baza anumitor caracteristici: emisiunea si plasarea de valori mobiliare, adica vanzarea pentru prima data de actiuni, obligatiuni si alte titluri catre detinatorii de capitaluri disponibile; caracterul negociabil al valorilor mobiliare, relevat de faptul ca ele pot fi vandute de primii detinatori inainte de a ajunge la scadenta si transformarea lor in lichiditati.

Piata financiara reprezinta locul de intalnire a cererii si ofertei de capitaluri pe termen mediu si lung. Cererea de capital apartine societatilor industriale si comerciale publice si private, institutiilor financiar-bancare si de asigurari, administratiilor publice centrale si locale s.a. Exponentii cererii sunt debitori pe piata financiara. Aceasta cerere este determinata de nevoia finantarii unor programe de investitii, a majorarii resurselor financiare ale unor institutii si organisme financiar-bancare.

Oferta de capital este rezultatul procesului de economisire si apartine societatilor comerciale, bancilor, societatilor de asigurare, persoanelor particulare s.a. Investitorii insa, trebuie sa aiba suficiente motivatii pentru asemenea categorii de plasamente si garantiile necesare pentru recuperarea sumelor avansate, precum si obtinerea de castiguri suplimentare. Astfel, in economiile moderne, aporturile financiare dau nastere la emisiuni de titluri (documente) prin care beneficiarii recunosc aporturile aduse. Acestea poarta denumirea de titluri (hartii) de valoare si atesta ca posesorul lor este titularul unui drept de o anumita valoare.

Asigurand mobilizarea resurselor disponibile in economie care se vor concretiza in investitii pentru sporirea capitalului real (fizic), piata financiara are rolul de intermediar intre sectorul financiar-bancar si cel productiv.

Piata financiara are o structura complexa care vizeaza, pe de o parte, difuzarea emisiunilor noi (piata primara) si schimbul titlurilor deja emise (piata secundara), pe de alta parte.

Piata primara are rolul de a emite noi titluri de valoare in scopul atragerii de capital banesc disponibil. Pe aceasta piata intervin cei ce doresc sa plaseze resursele proprii in schimbul titlurilor de valoare emise de agentii economici care doresc sa atraga fonduri. Ca urmare, aceasta piata exercita o functie de finantare a economiei. Emitentii titlurilor de valoare sunt societatile comerciale, bancile, administratiile publice. Intalnirea investitorilor (cei care economisesc) cu emitentii titlurilor mobiliare se realizeaza prin intermediarii financiari.

Operatiunile pe piata financiara primara se deruleaza, in principal, prin intermediul bancilor sau institutiilor financiare specializate, care, pentru un comision platit de agentul economic emitent, plaseaza noile titluri de valoare detinatorilor de lichiditati care opteaza pentru aceste plasamente.

Piata secundara financiara ofera cadrul necesar tranzactionarii de titluri deja emise. Detinatorii de titluri pot obtine lichiditatile necesare prin vanzarea acestora inainte de ajungere la scadenta. Schimburile care au loc pe aceasta piata nu au in vedere emitentii de titluri si nu contribuie direct la finantarea activitatii lor. Totodata, piata secundara asigura mobilizarea in bune conditii a economiilor investite in valori mobiliare si, prin aceasta, reprezinta un complement al pietei primare. Faptul ca investitorii pot instraina cu usurinta titlurile detinute la bursa devine elementul determinant in orientarea lor catre subscrierea de emisiuni.

In functie de obiectul tranzactiei se deosebesc piata actiunilor si piata obligatiunilor. Piata valorilor mobiliare reprezinta componenta principala a pietei financiare.

5.2. Valorile mobiliare – instrumente ale pietei financiare

Valorile mobiliare sunt instrumente financiare negociabile, reprezentand titluri de proprietate sau creante, care confera drepturi patrimoniale asupra emitentului. Ele sunt emise de intreprinderi, colectivitati publice sau stat sub forma materiala (hartii de valoare) sau nemateriala (inscrisuri in cont) si sunt reprezentate de actiuni, obligatiuni, precum si alte instrumente financiare derivate (contracte la termen sau de optiuni).

Emisiunea de valori mobiliare reprezinta o modalitate de procurare a resurselor banesti necesare. Prin aceasta se asigura o parte importanta a necesitatilor de finantare. Fiecare dintre titlurile de valoare emise reprezinta o fractiune, in general de dimensiuni foarte reduse, a fondurilor angajate de un agent economic. De fapt, capitalul unei societati, ca si majoritatea imprumuturilor de o anumita importanta, sunt divizate intr-un numar foarte mare de parti, astfel incat investitorii, chiar de puteri financiare reduse, pot participa la dezvoltarea activitatii economice legata de aceste capitaluri.

Plasamentul in valori mobiliare raspunde mai multor mobiluri esentiale ale celor care economisesc si sunt dispusi sa investeasca: securitatea (garantia recuperarii investitiei); lichiditatea (posibilitatea de a obtine resursele banesti la nevoie); protectia impotriva deprecierii monetare; rentabilitatea (remunerarea capitalurilor investite, sub forma de dobanzi, dividende s.a. la o rata medie de randament considerata satisfacatoare); participarea la dezvoltarea afacerilor.

Valorile mobiliare sunt titluri negociabile care aduc venituri detinatorilor lor. Cele mai cunoscute valori mobiliare sunt actiunile si obligatiunile. In timp ce obligatiunile sunt titluri de credit, actiunile reprezinta titluri de proprietate asupra unei parti din capitalul unei firme. Din aceasta cauza, remunerarea capitalului investit in aceste titluri de valoare este diferita.

Titlurile sub forma actiunilor sunt emise in contrapartida aporturilor in numerar sau in natura efectuate de asociati. Constituirea societatilor pe actiuni, ca si marirea capitalurilor unei societati prin emiterea de noi actiuni, reprezinta forma principala de mobilizare a disponibilitatilor banesti existente pe piata.

Fiecare actiune reprezinta o fractiune a capitalului social. Proprietarii de actiuni devin actionari ai intreprinderii. In aceasta calitate, ei beneficiaza de anumite drepturi, participa la gestionarea societatii respective, precum si la repartizarea unei parti din profitul anual. Partea din profitul unei societati pe actiuni care repartizeaza anual actionarilor se numeste dividend si se calculeaza procentual fata de capitalul subscris (valoarea nominala a actiunilor). Marimea dividendului este conditionata de rezultatele economico-financiare obtinute de societatea emitenta de actiuni. Deoarece marimea acestuia variaza de la un an la altul, actiunile sunt calificate ca valori cu venit variabil.

In conformitate cu reglementarile actuale din Romania, actiunile au urmatoarele trasaturi:

a)     actiunile sunt fractiuni ale capitalului social care au o anumita valoare nominala;

b)     actiunile sunt fractiuni egale ale capitalului social;

c) actiunile sunt indivizibile;

d)     actiunile sunt instrumente negociabile, ele putand fi transmise altor persoane.

Pot fi cotate si tranzactionate la bursa numai actiunile acelor societati care intrunesc anumite conditii de performanta si care difuzeaza pe piata un numar suficient de mare de actiuni.

Dupa forma de prezentare, exista actiuni nominative si actiuni la purtator. Actiunile nominative au inscris numele detinatorului si pot fi transmise unei alte persoane prin transcrierea tranzactiei intr-un registru la societatea emitenta. Ele pot fi emise in forma materiala, pe suport de hartie, sau in forma dematerializata, prin inscrieri in cont. In cazul actiunilor la purtator nu se specifica numele detinatorului: acestea pot fi instrainate fara nici o conditie, posesorul lor devenind si actionar.

Dupa drepturile pe care le genereaza, exista actiuni ordinare (comune) si actiuni preferentiale (privilegiate). In principiu, toate actiunile sunt purtatoare ale acelorasi drepturi. Uneori, prin reglementari juridice, pot fi emise actiuni care sa beneficieze de castiguri suplimentare referitoare la prioritatea in repartizarea profitului sau in ceea ce priveste dreptul la vot.

In timp ce actiunile ordinare confera drepturi egale detinatorilor lor, cazul actiunilor preferentiale, dividendele se platesc anterior celor cuvenite detinatorilor de actiuni comune. Totodata, actiunile preferentiale asigura un venit cert pe baza unui dividend fix.

Obligatiunile sunt titluri negociabile care reprezinta o creanta pe termen lung asupra unei societati, statului sau unei alte persoane juridice de drept public. Ele sunt titluri de valoare deoarece, spre deosebire de un alt imprumut, datoria ca atare poate fi cumparata si vanduta pe piata deschisa. Caracterul lor negociabil decurge din posibilitatea ca obligatiunile pot fi transferate cu usurinta de la un proprietar la altul. Obligatiunea este un titlu care materializeaza o creanta a emitentului. Fiecare obligatiune face parte dintr-o emisiune totala ce reprezinta capitalul imprumutat de emitentul acestuia. Detinatorul de obligatiuni care doreste sa reintre in posesia capitalului inainte de termen vinde pe piata titlurile detinute. Pe piata obligatiunilor, principalii emitenti sunt statul, colectivitatile locale, precum si agentii, economici care isi procura astfel resursele imprumutate.

In calitate de investitori se manifesta persoanele fizice si juridice care detin resurse banesti temporar disponibile. In general, nvestitorii cumpara obligatiuni pentru fluxul stabil si relativ sigur al veniturilor. Titularii de obligatiuni (obligatarii) sunt recompensati conform modalitatilor prevazute in contractul de emisiune. Ei primesc o dobanda fixa (cupon), care se determina prin inmultirea ratei dobanzii cu valoarea nominala a obligatiunii. Ca urmare, obligatiunile sunt numite valori cu venit fix. In realitate, aceste venituri pot varia in timp in functie de clauzele de imprumut: prime de rambursare marite in timp, rata a dobanzii variabila, indexarea dobanzilor s.a.

„Fixitatea” venitului dobandit de detinatorul unei obligatiuni trebuie interpretata in sensul de „limitat si platit regulat”.

Obligatiunile sunt emise la valoarea nominala, care este valoarea imprumutului pe care emitentul lor se obliga sa o restituie la scadenta. Aceasta se determina ca raport intre imprumutul lansat pe piata si numarul obligatiunilor emise.

Pretul de emisiune al unei obligatiuni este pretul pe care trebuie sa-l plateasca cel care subscrie. Titlurile pot fi emise la valoarea nominala (al pari) sau la o valoare inferioara acesteia (sub pari). De regula, pentru a spori gradul de atractivitate, valoarea de subscriere sau pretul de emisiune este stabilit la un nivel inferior valorii nominale. Diferenta dintre valoarea nominala si pretul de emisiune se numeste prima de emisiune. Rambursarea unei obligatiuni sau amortismentul imprumutului se poate efectua in totalitate la termenul convenit sau anual. Pretul de piata al unei obligatiuni se numeste curs si se determina ca raport procentual intre valoarea de tranzactionare pe piata a obligatiunii si valoarea sa nominala. Cursul se exprima in procente si poate fi mai mare, egal sau mai mic decat valoarea nominala. Cursul unei obligatiuni este influentat de mai multi factori: nivelul general al dobanzilor pe piata, situatia economico-financiara a firmei debitoare, conjunctura valutar-financiara, situatia pe piata a monedei in care se converteste obligatiunea etc. Ca valori mobiliare, actiunile si obligatiunile au unele trasaturi comune, dar se deosebesc din punct de vedere al naturii lor, al modului de cotare si fructificare, precum si al riscurilor asumate de investitori.

Spre deosebire de actiuni, care sunt titluri de proprietate si reprezinta o cota parte din proprietatea societatii emitente, obligatiunile sunt titluri de credit si reprezinta fractiuni ale unui imprumut obligatar emis. Fata de un imprumut „clasic”, datoria emitentului de obligatiuni poate fi transferata unui tert.

Actiunile, ca titluri de asociere la proprietate, confera detinatorilor dreptul la vot si posibilitatea de a primi o parte din profitul creat sub forma de dividend. In timp ce obligatiunile recompenseaza detinatorii cu o suma fixa, ca dobanda, iar actiunile preferentiale asigura o suma fixa sub forma de dividend. Marimea dividendului cuvenit actiunilor comune variaza, de obicei, proportional cu veniturile firmei emitente. Rezulta ca actiunile preferentiale au unele trasaturi comune cu obligatiunile: asigura o recompensa fixa, precum si prioritatea privind platile de dividende.

Pe masura aparitiei unor noi „produse financiare”, diferentele dintre aceste doua tipuri de valori mobiliare sunt treptat estompate. Astfel, din categoria noilor tipuri de obligatiuni fac parte: obligatiuni care confera detinatorilor lor posibilitatea de a deveni actionari (obligatiuni convertibile in actiuni); obligatiuni al caror venit variaza in functie de un indice sau de rata dobanzii pe piata monetara (obligatiuni indexate, obligatiuni cu rata dobanzii variabila); obligatiuni a caror remunerare este legata de beneficiile intreprinderii s.a.

O componenta a valorilor mobiliare o reprezinta titlurile emise de stat. Din aceasta categorie fac parte:

a) biletele de tezaur, prin care guvernul realizeaza imprumuturi pe termen scurt. Aceste bilete sunt achizitionate de banci in institutii financiare, nu sunt purtatoare de dobanzi dar sunt vandute sub valoarea nominala (cu discount);

b) bonuri de tezaur, care se emit pentru acoperirea deficitului bugetar si prin care se mobilizeaza resursele banesti necesare acoperirii unor cheltuieli generale ale bugetului de stat. Pot fi achizitionate atat de institutii, cat si de persoane fizice;

c) obligatiuni de stat, emise de trezorerie si purtatoare de dividende;

d) obligatiuni municipale, emise de unitatile administrativ-teritoriale in scopul asigurarii resurselor necesare dezvoltarii economico-sociale.

In scopul acoperirii unei parti a deficitului bugetar se recurge si la imprumuturi de stat, lansate catre populatie sub forma certificatelor de trezorerie.