Relatia dintre structura capitalului si costul capitalului

Relatia dintre structura capitalului si costul capitalului

Din analiza lui Modigliani si Miller(1958) rezulta ca, in cazul in care nu exista o structura optima a capitalului, deciziile de investitii ale intreprinderii bazate pe maximizarea VAN sunt independente de deciziile de finantare.

O serie de autori au demonstrat ulterior, insa, in urma inlaturarii presupunerilor facute de M&M in lucrarea lor, interdependenta dintre cele doua categorii de decizii, impactul structurii capitalului asupra costului finantarii la nivelul intreprinderii si, implicit, asupra deciziilor de acceptare-respingere a proiectelor de investitii si, asupra valorii.

In fig nr. 5.1 este prezentata modalitatea in care interactioneaza structura activelor intreprinderii si structura capitalului acesteia, veriga de legatura fiind insasi costul capitalului.

Deciziile de investitii ale intreprinderii determina structura activelor acesteia si, prin urmare, expunerea ei la risc economic. Spre deosebire de el, riscul financiar este determinat de modalitatea in care managerii s-au decis sa structureze partea de pasiv a bilantului.

Costul capitalului influenteaza deciziile de investitii si, prin urmare, structura activelor intreprinderii. Aceasta determina nivelul riscului economic, factor important in luarea deciziilor privind structura capitalului . Aceasta din urma afecteaza, la randul ei, nivelul si variabilitatea cash-flow-urilor din exploatare care raman la dispozitia actionarilor cu implicatii directe asupra costului capitalului.

In conditiile in care natura activitatii desfasurate, caracteristicile ramurii din care face parte , isi pun amprenta asupra riscului sau economic, un comportament rational al intreprinderii ar impune, in vederea atingerii obiectivului de maximizare a valorii, stabilirea unei structuri optime a capitalului care sa stea la baza finantarii proiectelor de investitii. Prin urmare, in cazul in care natura proiectelor de investitii abordate implica un risc economic similar riscului mediu existent la nivelul intreprinderii , costul mediu ponderat al capitalului utilizat in evaluarea lor ar trebui sa reflecte rata de rentabilitate aferenta acestei structuri optime. Ea trebuie sa fie cea care sa furnizeze ponderile luate in calcul in stabilirea costului mediu utilizat in evaluare.

Problema legata de existenta sau nu a unei asemenea structuri optime este una larg dezbatuta. Oricum este rezonabil sa se presupuna ca, in conditiile in care aceasta exista, fortele pietei ar determina intreprinderile sa o adopte.

Trebuie retinut faptul ca este incorecta asocierea unui proiect de investitie unei surse particulare de finantare.   Faptul ca unele categorii de capital sunt mai ieftine decat altele ar putea sa conduca la idea ca finantarea proiectelor de investitii ar trebui efectuata doar pe seama acestora. In general, riscul investitorilor este, in mod considerabil, mai mic in cazul imprumutului decat, de exemplu, in cel al plasamentului in actiuni, ceea ce face ca datoria (credit bancar sau imprumut obligatar) sa aiba costul cel mai redus pentru intreprindere, in timp ce, capitalurilor proprii sa le fie asociate costul cel mai ridicat. In situatia in care se procedeaza la o asemenea asociere, exista riscul ca doua proiecte identice din punct de vedere economic sa fie tratate in mod diferit( unul sa fie acceptat si celalalt respins) ca urmare a faptului ca modalitatea de finantare a reprezentat instrumentul deciziei de acceptare-respingere.

Uneori se exprima parerea ca, in cazul unor proiecte finantate, exclusiv, pe baza de imprumut, costul capitalului se situeaza la nivelul ratei de dobanda la care a fost contractat imprumutul respectiv. Aceasta afirmatie nu este, insa, corecta. Finantarea unuia sau a mai multor proiecte de investitii pe baza de credite implica faptul ca intreprinderea utilizeaza, intr-o anumita masura, potentialul sau de a obtine noi credite in perioadele viitoare la costuri reduse. In aceste conditii, efectuarea unor noi investitii in viitor poate fi amenintata de necesitatea suportarii unui cost ridicat aferent capitalului propriu care trebuie obtinut. Pentru a evita aceasta problema, intreprinderea trebuie sa se considere in orice moment o entitate in continua functionare. Costul capitalului utilizat in evaluarea proiectelor de investitii trebuie calculat ca o medie aritmetica ponderata a costurilor aferente diferitelor tipuri de fonduri pe care aceasta le utilizeaza, in general, indiferent de finantarea specifica unui anumit proiect de investitie particular.