Rezultatele politicii dirijiste si locul keynesismului in gandirea economica din secolul xx
Succesul rapid si rasunator al keynesismului in deceniile de la mijlocul secolului XX s-a datorat faptului ca prin politica economica preconizata a dat raspunsuri eficiente unor probleme grave si urgente, contribuind la relansarea economiilor occidentale dupa criza din anul 1929-1933.
CC
Pe termen lung, politica economica
dirijata a avut efecte mai complexe.
Desi cresterea economica a continuat mai bine de doua decenii
dupa cel de-al doilea razboi mondial, fara perturbari
violente, cu timpul au inceput sa se manifeste o serie de "efecte
perverse" ale acesteia. Este vorba in special de inflatie, atat sub forma ei "taratoare", cat si sub forma
"galopanta" in diferite momente ale perioadei postbelice. Doua cauze mai importante au
contribuit la subminarea echilibrului sub forma unui complex de crize. Pe de-o parte, este vorba de cresterea caracterului si destinatiei investitiilor
de stat care au fost orientate spre sectorul militar, reducand considerabil
efectul creator de venit si de locuri de munca al acestor investitii,
iar uneori transformandu-l de-a dreptul in "efect depresiv".
Cand aceste consecinte negative au inceput sa eclipseze avantajele initiale reale ale dirijismului, la granita dintre deceniile 7 si 8 ale secolului nostru, a luat amploare critica antidirijista si antikeynesista, relansand, in prim-planul controverselor teoretice si politice din economie, orientarile de natura liberala despre care se va vorbi intr-una din lectiile viitoare ("noii economisisti", teoria economiei ofertei, neoliberalii, teoria asteptarilor rationale etc.).
Keynesismul se numara printre cele mai prestigioase si raspandite teorii si doctrine economice din secolul XX. La scurt timp dupa moartea lui J.M. Keynes, profesorul A.C. Pigou l-a caracterizat drept "cel mai interesant, cel mai influent si cel mai important economist al timpului sau". P.A. Samuleson si W.D. Nordhaus il considera pe J.M. Keynes drept unul dintre gigantii stiintei economice, "un geniu multilateral care a dobandit autoritate in domenii ca matematica, filozofia si literatura", iar in ce priveste gandirea lui economica, mai ales lucrarea sa "Teoria generala", folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor.
Keynesismul a socat, dar s-a si impus in atentia celorlalte curente de gandire economica si mai ales a oamenilor politici si a organizatiilor obstesti indeosebi prin trei trasaturi: a) recunoasterea faptului ca incertitudinea respectiv instabilitatea si dezechilibrele de piata; b) sublinierea faptului ca intelegerea acestor caracteristici, precum si a terapiei lor presupune examinarea mecanismului de functionare a economiei de piata nu numai la scara microeconomica, ci mai ales la scara macroeconomica si c) denuntarea multor iluzii ale liberalismului si limite ale pietei, precum si legitimarea interventiei statului contemporan in economie, respectiv dirijismul.
Teoria si doctrina economica keynesiste se numara printre cele mai controversate componente ale gandirii economice contemporane, dar in acelasi timp, ca ele constituie unul din pilonii de baza ai tendintei dominante din gandirea economica occidentala. In consecinta, oricat de mult ar fi fost criticat si chiar "tradat", keynesismul a intrat definitiv si irevocabil in componenta stiintei economice contemporane ca temelie teoretica a realitatii denumita de specialistii americani cu termenul de "economie mixta". Aceasta presupune imbinarea, cat mai armonioasa posibila, a initiativei particulare cu activitatea de sprijin si control centralizat din partea statului, pentru o mai buna organizare (reglare) a mecanismului de ansamblu al economiei de piata din zilele noastre.
In aceasta situatie este limpede, pentru orice student si pentru orice persoana care doreste sa-si formeze o cultura economica minimala, ca nu se poate dispensa de cunoasterea operei economice a lui J.M. Keynes sau cel putin de cunoasterea lucrarii sale "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor". Aceasta este una din lucrarile cheie a carei cunoastere usureaza considerabil intelegerea celor mai aprinse controverse din literatura de specialitate din ultima jumatate de secol.
Total puncte posibile 10/ realizate.
Timp de lucru: 12 min.
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |