Romania - Efectele negative majore ale tranzitiei spre economia de piata

INTRODUCERE

Romania traverseaza astazi o perioada de ampla si profunde schimbari de ordin politic si economic. Efectele negative majore ale tranzitiei spre economia de piata sunt arhicunoscute:

cresterea masiva a somajului;

diminuarea accentuata a veniturilor sub incidenta inflatiei.

In acest context se impune, ca obiectiv prioritar, evitarea deteriorarii stocului de capital uman prin focalizarea tuturor energiilor in vederea dezvoltarii umane durabile.

In perioada de tranzitie formarea si dezvoltarea unei noi piete a muncii intemeiata pe principiile si regulile de joc ale economiei de piata este, prin excelenta, un proces de durata, cu multe dimensiuni: institutional - legislativ, educativ - formativ, economic, socio - cultural, cu puternice accente derivand din optiuni politice.

Piata muncii este o piata de un tip deosebit, al carei obiect de tranzactie este factorul munca, un bun care intruneste un ansamblu de caracteristici biopsihologice, demografice, educativ - profesionale si comportamentale care il diferentiaza net de oricare alt bun care intra in sfera relatiilor de schimb pe celelalte piete. In economiile moderne, lucratorii isi vand serviciile de munca posesorilor de capital in cadrul pietei muncii. Prin urmare, piata muncii reprezinta locul de intalnire si confruntare dintre purtatorii cererii de munca (detinatorii de capital in calitate de cumparatori) si ofertei de munca (exprimata prin posesorii fortei de munca in calitate de vanzatori ai unor servicii specifice). Negocierile dintre participantii la piata muncii se soldeaza prin incheierea unui contract de angajare si stabilire a unui nivel al salariului.

Orice activitate genereaza nevoie de munca, dar nu orice nevoie de munca se satisface prin piata muncii. Conditia esentiala pentru ca nevoia de munca sa fie considerata in categoria cererii de munca este salarizarea. La nivelul unei tari (asa cum ne propunem sa o analizam in lucrarea de fata), cererea de munca este influentata de mai multi factori, dintre care amintim: marimea capitalului si eforturile de investitii, nivelul inzestrarii tehnice a muncii, volumul resurselor naturale si gradul lor de valorificare.

Satisfacerea nevoii de munca se asigura pe baza folosirii disponibilitatilor de munca existente in societate, respectiv a cantitatii de munca ce poate fi prestata de populatia apta de munca a unei tari intr-o anumita perioada. Disponibilitatile de munca se constituie in oferta de munca.

Prin prisma echilibrarii cererii cu oferta de munca, piata muncii se defineste ca un "barometru al ocuparii intr-o anumita zona"[1].

In materie de terminologie, stiinta economica actuala nu a depasit ambiguitatile cu privire la obiectul tranzactiilor pe aceasta piata, utilizandu-se atat formularea de piata a muncii cat si cea de piata a fortei de munca. Exista argumente care sustin fiecare dintre aceste formulari; ele au la baza doua directii de cercetare a continutului acestei piete:

a) cercetarea esentei si procesualitatii relatiilor economico-sociale in cadrul carora se desfasoara munca salariata, care face necesara utilizarea formularii de "piata fortei de munca". Prezentam in acest sens argumentele aduse de unii specialisti:

obiectul tranzactiilor pe aceasta piata il constituie, in conditiile contemporane, forta de munca, adica insusirile fizice, intelectuale, competenta, experienta etc. si nu munca - ce este doar utilizarea fortei de munca;

beneficiarul foloseste in interesul sau, in calitate de cumparator, forta de munca, iar intreprinderile angajeaza forta de munca si nu munca;

obiectul sistemului de protectie sociala, determinat pe baza relatiilor economice din cadrul pietei contemporane vizeaza in mod direct forta de munca si nu munca;

optiunea pentru piata fortei de munca implica si recunoasterea caracterului de marfa al fortei de munca, inclusiv pentru tarile europene[2].

b) cercetarea fenomenologica, a formelor concrete de manifestare a relatiilor economico-sociale implicate de munca salariata, care impune utilizarea formularii de piata a muncii, cu urmatoarele argumente[3]:

piata fortei de munca are o sfera mai limitata, desemnand dupa toate aparentele, numai oferta de forta de munca;

piata muncii include impactul dintre cerere si oferta, ca elemente principale ale ei, precum si reglementarea raporturilor de munca sub toate aspectele lor: durata muncii, concediile de odihna platite, recrutarea, conditiile de angajare si licentiere, de formare si reconversie, conditiile de munca, dreptul la greva, drepturile de salarizare, etc.;

actiunea de vanzare cumparare nu se realizeaza numai la angajare-licentiere, ci se afirma in fiecare zi in procesul muncii;

piata muncii reflecta un amplu proces de umanizare care s-a produs, in primul rand, in sfera muncii.

Adaugam acestor argumente si pe acela sustinut de autorii Manualului universitar de Economie: "Tranzactiile pe aceasta piata (n.n. piata muncii) au ca obiect munca sau forta de munca. Daca forta de munca o intelegem ca totalitate a aptitudinilor fizice si intelectuale ce exista in personalitatea vie a omului si pe care le pune in functiune atunci cand creeaza bunuri economice, inseamna ca folosirea sinonima a celor doua expresii in teoria si practica economica este benefica pentru decizia care priveste situatia lor intr-un flux economic."[4]

Definitiile corespunzatoare celor doua viziuni asupra muncii includ nu numai diferente, dar, mai ales, o serie de caracteristici comune si particulare.

Prin urmare, intrucat stiinta economica analizeaza simultan si in corelatie atat esenta cat si formele de manifestare ale proceselor economice, suntem de parere ca formularile de piata a fortei de munca si piata muncii nu se exclud ci se completeaza una pe alta. Totusi, formularea de piata a muncii are o circulatie mai larga, fiind utilizata nu numai in literatura de specialitate ci si in publicistica, precum si in documentele unor organisme nationale si internationale. Optiunea pentru aceasta formulare o justificam prin aceea ca ea exprima faptul ca in cadrul acestei piete se comercializeaza un factor de productie special - factorul munca - si prin faptul ca ea ofera un cadru mai larg impactului dintre cerere si oferta.

Piata muncii poate fi privita intr-o dubla ipostaza:

- de piata derivata - sub aspectul dimensiunii si structurii ocupationale, profesionale, teritoriale a cererii de munca si, prin intermediul acesteia, asupra sistemului de invatamant, formare profesionala initiala si continua, pe intreaga durata a vietii active a individului. Cererea pietei muncii este o cerere derivata, dar cum si oferta de munca este determinata de aceeasi cerere, se poate spune ca intreaga piata a muncii este o piata derivata. Aceasta caracteristica este de mare importanta pentru intelegerea a ceea ce este si se petrece pe piata muncii, pentru abordarea teoretica, si mai ales practica a acesteia, pentru ajustarea echilibrelor, si mai dezechilibrelor de pe piata muncii.

- de piata principala din punctul de vedere al formarii ofertei de munca, sub aspect cantitativ si structural - calitativ al potentialului de munca, al intrarilor - iesirilor de pe piata muncii, a structurii demografice si ocupational - profesionale si de calificare, al propensiunii si capacitatii efective de mobilitate etc. .

Piata muncii are particularitati naturale sau dobandite datorita carora se diferentiaza net de celelalte piete, imprimandu-i practic atributul de piata principala, fundamentala: este piata celui mai important factor de productie, cu importante caracteristici demo-socio-psihosociale si educational-formative; piata negociata, contractuala si, ca atare, piata cea mai imperfecta, mai putin concurentiala, in care mecanisme ale pietei libere conlucreaza cu reguli, conventii, norme juridice, principii etice etc.; o piata cu tendinte de rigidizare.

Asupra functionarii pietei muncii isi exercita influenta deopotriva factori economici, cat si factori de natura social-institutionala. Factorii economici isi pun amprenta in special asupra cererii de munca.

Piata muncii colecteaza impulsuri si efecte de pe toate celelalte piete ale factorilor de productie, ale bunurilor si serviciilor; ea colecteaza impactul tehnologiei, al intensitatii capitalului, al evolutiei demografice, al reglementarilor legislative, ale pietei monetare, valutare, financiare, etc.

Piata muncii este insa un sistem complex, cibernetic care realizeaza si legatura inversa, intrucat transmite si ea, la randul ei, efectele pozitive si negative (comportamentul factorului munca, costul salarial, gradul de investire a economiilor, etc.) asupra celorlalte piete, putand genera distorsiuni si dezechilibre in zona investitiilor, a monedei, a deficitului bugetar etc.

Fiind un factor de productie, cererea de munca apare, dupa expresia lui Alfred Marshall, ca o cerere derivata. Aceasta inseamna ca volumul si structura de calificare a cererii de munca sunt determinate de cererea finala de bunuri si servicii, nivelul costurilor salariale, dar si de starea sistemului tehnologic exprimata prin nivelul productivitatii muncii si al consumurilor intermediare.

Oferta  de munca este modelata simultan de factori economici (nivelul salariului, ca pret al muncii), dar si de factori cu o coloratura sociala sau institutionala. In functie de prioritatea acordata uneia sau alteia dintre grupele de factori, in literatura economica exista o diversitate de pareri asupra naturii si modului de functionare a pietei muncii.

Pornind de la faptul ca munca este un factor de productie si ca, in mod normal, intr-un univers in care actioneaza fortele pietei, detinatorii acestei forme de capital tind sa isi maximizeze beneficiile, teoria capitalului uman explica functionarea pietei muncii pornind de la salariu (venit), considerat elementul cheie ce conditioneaza alegerile rationale pe care le fac detinatorii de capital uman.

Prin urmare, investitiile individuale pentru sporirea calitatii acestei forme de capital, exprimata prin nivelul calificarii, se fac in functie de randamentele scontate, deci in stransa legatura cu anticiparile privind evolutia salariului real. Se admite ipoteza randamentelor descrescande, ceea ce inseamna ca in timp efortul de sporire a calificarii devine tot mai putin recompensat de sporul salarial. De asemenea, se mai are in vedere si existenta unei alegeri din partea lucratorilor incepand de la un anumit nivel al venitului salarial, intre sporirea numarului de ore lucrate si sporirea timpului liber. Aceste fenomene sunt teoretizate sub forma "efectului de venit' si a "efectului de substitutie'.

Neconcordantele dintre cerintele de calificare impuse de schimbarile mediului economic si nivelul de pregatire a celor care doresc sa munceasca, dar si alocarea ineficienta a factorului munca intre diferitele activitati economice sunt o consecinta a neasigurarii conditiilor pentru functionarea normala a acestei piete.

In acelasi timp, nu trebuie pierdut din vedere ca imperfectiunile pietei muncii au o determinare obiectiva. Ele deriva din faptul ca nu toate reactiile si comportamentele factorului munca se supun logicii functionarii unei piete perfecte, ceea ce in plan doctrinar este pusa in evidenta de teoriile dezechilibrului sau de cele de esenta institutionalista.

In concordanta cu sistemul institutional existent la un moment dat in societate, dar si a raportului de forte dintre detinatorii capitalului tehnic si cei ce poseda capitalul uman, locurile de munca prezinta o anumita ierarhizare. De aici rezulta doua consecinte majore in explicarea relatiei deosebit de complexe ce ia nastere intre functionarea pietei muncii si promovarea progresului tehnic:

a) salariul nu este expresia fidela a pretului muncii, ci se formeaza pe baza mecanismelor pietei muncii, dar si a perceptiei sociale referitoare la nivelul veniturilor, a sistemelor de negociere a veniturilor salariale. Prin urmare, nivelul salariului se fixeaza in afara pietei muncii, in functie de nivelul prezent al preturilor la bunurile de consum si al anticipatiilor referitoare la evolutia ratei inflatiei. De asemenea, diferentierea salariilor nu este conditionata numai de nivelul calificarii sau de alti factori legati de progresul tehnic, ci si de pozitiile pe care diferitele ocupatii le detin pe baza conventiilor sociale;

b) cadrul institutional (sistemul de pregatire a factorului munca, relatiile de proprietate, sistemul de recrutare si angajare a factorului munca etc.) exercita o influenta considerabila asupra gradului de adaptare a factorului munca la schimbarile intervenite in functionarea economiei. Actiunea factorilor de natura social-institutionala face ca in practica piata muncii sa functioneze imperfect, ca o piata segmentata, putandu-se identifica bariere de intrare legate atat de cerintele de calificare generate de tehnologii, dar si de tendinta de a mentine vechea ierarhie prin caracteristicile cadrului institutional (reglementarea raporturilor de munca, gradul de organizare sindicala).

Conditionarea functionarii pietei muncii nu numai de factori economici puri, ci si de factori de natura institutionala sau de natura sociala are doua consecinte majore, si anume:

a) piata muncii are un puternic specific national, functionarea ei fiind determinata nu numai de variatiile cererii si ofertei agregate de munca, ci si de reglementari legale, structura economiei nationale, sistemul de educatie si formare profesionala. Fizionomia pietei muncii prin locul principal ce il ocupa in ierarhia diferitelor piete ce functioneaza in cadrul unui complex economic national da nota dominanta a tipului de economie dintr-o tara.

Pentru o tara aflata in tranzitie la economia de piata, cum este Romania, stabilirea "regulilor jocului' de pe piata muncii in concordanta cu specificul national, se constituie ca una dintre premisele importante ale succesului reformei, in general, si al sustinerii schimbarilor tehnologice, in special;

b) schimbarile tehnologice, desi pot sa porneasca de la acelasi set de cunostinte stiintifice, se desfasoara si are consecinte diferite asupra ocuparii si structurii de calificare in functie de conditiile locale.[6]

In Romania, piata muncii este in formare. Consolidarea noii piete a muncii este un proces relativ indelungat, dificil si in numeroase cazuri contradictoriu. Acest proces implica atat dereglementare, prin noi institutii, legi, norme juridice si reguli de functionare, cat si schimbarea mentalitatilor si comportamentelor umane ale partenerilor sociali, promovarea unui alt sistem de motivatii si valori. Ca urmare, apare nevoia diferitelor initiative si demersuri legislativ-institutionale, educativ-formative, de alegere atenta a mecanismelor si dispozitivelor utilizate pentru schimbarea pietei muncii, in conformitate cu legile pietei libere.

Piata muncii presupune reglementarea relatiilor de munca dintre patroni (sau manageri, ca reprezentanti ai acestora) si salariati (organizati sau nu in sindicate), dintre asociatiile patronale si, respectiv, ale salariatilor, la diferite niveluri de organizare a economiei (macro, sectorial, micro). Deci, pe piata se regleaza, cu predilectie, raporturile de munca salariata.

Pe piata muncii se intalnesc trei grupuri mari de interese: ale capitalului - reprezentat prin patronat, ale factorului munca - reprezentat de sindicate - si ale statului. Aparitia pe piata muncii a sindicatelor si a statului a condus nu numai la o apropiere necesara a fortelor cererii si ale ofertei, dar si la imbogatirea si cresterea complexitatii pietei muncii. In conditiile interventiei acestor noi forte, piata muncii devine rezultatul unor decizii complexe, economice, sociale si politice, care privesc atat firmele, cat si ansamblul societatii. Acestea fac din piata muncii cea mai organizata si reglementata piata, in cadrul careia relatiile de concurenta sunt imperfecte, incorsetate de dominarea elementelor interventioniste, instrumentate prin sindicate si stat.

In sfera de incidenta a ocuparii intra o serie de categorii de persoane care nu fac obiectul expres al tranzactiilor pe piata organizata a muncii. Formarea si evolutia acestor categorii sunt dictate de alti factori si de alte legi decat cele ale functionarii pietei propriu-zise a muncii.

In perioada de tranzitie la economia de piata, in nivelul de ocupare si structurile ocupational-profesionale au loc o serie de mutatii care nu sunt un efect al functionarii pietei muncii la inceput de drum. Acestea sunt mai curand un rezultat al procesului general de trecere la un alt tip de economie si - inainte de toate - al modificarilor in regimul de proprietate si incurajare a initiativei private.

In acest cadru, o problema de fond este masura in care deplasarile din structurile ocupationale din ultimi ani sunt o expresie a extinderii relatiilor de pe piata libera sau, dimpotriva, unele dintre acestea sunt un rezultat al precarizarii ocuparii, securitatii venitului si protectiei sociale, al configurarii unei structuri ocupationale care tinde sa se indeparteze de modelul tarilor dezvoltate cu economie performanta. De aceea, reducerea numarului si ponderii salariatilor in totalul populatiei ocupate - care si asa era sub nivelul celei din tarile dezvoltate-cresterea, am putea spune, spectaculoasa a lucratorilor independenti si a celor familiali neremunerati, ca si sporirea numarului si a ponderii populatiei ocupate in agricultura se cer judecate si interpretate cu circumspectie, cu atat mai mult cu cat informatiile provin din diferite surse care difera unele de altele.

Noua piata a muncii a aparut si evolueaza ca o piata rigida, tensionata, marcata de puternice dezechilibre structurale, ocupational-profesionale si teritoriale.

Dincolo de dezechilibrele mostenite, pe piata muncii oferta de munca depaseste in permanenta cererea. Potrivit unor aprecieri destul de globale, in intreaga perioada de tranzitie, la un loc de munca disponibil revin in medie 200-300 de solicitanti. Daca la aceasta adaugam si carentele in masurarea somajului efectiv, impactul iesirii de pe piata muncii, prin descurajare a somerilor de lunga durata, cu deosebire a celor care nu mai pot beneficia de regimul de asigurare, respectiv asistenta, gradul de acoperire a ofertei de munca este sensibil mai diminuat.

Piata muncii este, de fapt, mai tensionata decat transpare din datele oficiale ale Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Institutului National pentru Statistica si Studii Economice. Exista un deficit cronic global, sectorial si microeconomic al capacitatii de ocupare si aparare a securitatii venitului din munca. Se manifesta astfel un nivel relativ inalt al somajului care nu poate fi resorbit.

Tensiunile de pe piata muncii au un caracter atotcuprinzator si privesc toate structurile si mecanismele acesteia. Deci, tendintele de extindere a pietei paralele a muncii (gri si neagra), generatoare atat de blocaje economice, financiare si sociale, cat si de alterare a protectiei sociale a populatiei ocupate sau somerilor, care fac subiectul acestei piete, conduc la:

- blocaj al protectiei sociale, deoarece, in lipsa contractului de munca, persoanele care lucreaza in aceste conditii sunt lipsite de o serie de drepturi sociale;

- blocaj economic prin nivelul scazut si oscilant al venitului net disponibil, cu efect direct asupra blocarii cererii finale de consum, a vanzarilor si - pe cale de consecinta - a stimularii cresterii productiei;

- blocaj financiar prin reducerea resurselor potentiale de alimentare atat a bugetului public, cat mai ales a bugetului asigurarilor sociale si a fondului de somaj.

Starea pietei romanesti a muncii se caracterizeaza in prezent prin mai multe trasaturi:

a) resursele de munca au cunoscut evolutii divergente. Ele sunt, in general, relativ constante, cu o usoara tendinta de crestere temporara, ca pondere in populatia totala, in timp ce populatia ocupata s-a redus considerabil. Rata somajului a crescut, astfel ca, pe fondul unor resurse de munca, relativ constante, ea se modifica nu atat pe seama ocuparii, cat pe seama iesirii de sub incidenta legala a perioadei de somaj.

b) raportul dintre populatia ocupata, salariati si pensionari, influenteaza echilibrul pietei muncii intr-o masura importanta, tinand seama de principiul potrivit caruia pensiile sunt platite prin contributiile celor care lucreaza. Raportul dintre numarul mediu de pensionari si someri, pe de o parte, si populatia ocupata si numarul de salariati, pe de alta parte, exprima presiunea ce se manifesta asupra veniturilor celor care lucreaza sau rata de dependenta.

Aceasta presupune ca relatia dintre productivitatea muncii si salariu sa fie apreciata mai complex, luand in calcul si ajutoarele de somaj si contributiile la pensii.

c) restructurarea ocuparii este specifica austeritatii si nevoii de contracarare a recesiunii si inflatiei. Aceasta inseamna ca restructurarea ocuparii in Romania s-a realizat nu prin substituirea fireasca dintre munca si capital pe calea investitiilor si, prin urmare, nu s-a realizat o restructurare competitiva de dezvoltarea economica.

Ramurile care au cunoscut o restructurare a ocuparii mai puternica sunt acelea unde se inregistreaza o productivitate scazuta sau sunt consumatoare directe de P.I.B. si valoare adaugata. Dintre aceste ramuri, unele vor putea contribui in perspectiva la cresterea valorii adaugate .

Datorita motivelor mentionate, formarea noii piete a muncii in Romania nu putea fi scutita de erori, de greutati si de dificultati practice.

Alegerea modelului de piata a muncii trebuie sa tina seama atat de stadiul de dezvoltare, cat si de obiectivele atingerii unui stadiu economic si social superior in viitor, inclusiv in conditiile integrarii Romaniei in structurile europene si acceptarii imperativelor globalizarii vietii economice.

Data fiind complexitatea problematicii pietei muncii am incercat, in lucrarea prezenta, reliefarea caracteristicilor acesteia in perioada actuala, a mecanismelor sale de functionare, precum si unele aspecte legate de ocupare (in prezent si in perspectiva urmatorilor ani) si de somajul contemporan.