Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » economie
Scurt istoric al BURSEI DE VALORI BUCURESTI

Scurt istoric al BURSEI DE VALORI BUCURESTI


Scurt istoric al BURSEI DE VALORI BUCURESTI

Denumirea institutiei bursiere se pare ca provine de la numele unei vechi familii de hangii, Van der Bursen, care a infiintat la Bruges, in Flandra, Belgia de azi, un local numit Hotel de Bourses, in holul caruia se negociau periodic metale pretioase (aur, argint, platina), precum si hartii de valoare. Pe frontispiciul de la intrare, cladirea avea sculptate in piatra trei pungi (fr. bourses), de unde si denumirea data localului, care in secolele XIII- XVI a servit drept loc de intalnire pentru negustori.

In esenta, notiunea indica locul de intalnire a negustorilor si oamenilor de afaceri, in sensul unui spatiu de concentrare a cererii si ofertei.



Pe masura dezvoltarii bursei se produce si un proces de diferentiere intre bursele de marfuri si bursele de valori, ca institutii deosebite.

Unul din principalele obiective ale organizarii schimburilor in cadrul bursei il reprezinta asigurarea operativitatii tranzactiilor comerciale si financiare, realizarea acestora pe o baza standardizata.

Treptat bursa nu mai este o piata originala, pe care se vand si se cumpara marfuri fizice, ci o piata deviata pe care se vand si se cumpara titluri asupra marfurilor. Bursa isi asuma exclusiv rolul de realizare a tranzactiei in forma sa pura, miscarea marfurilor avand loc in afara acestei piete; dar, asigurand efectuarea actului comercial propriu-zis, cel ce implica exclusiv forma valorica a marfii, bursa devine "dispecerul" circulatiei marfurilor si o placa turnanta a schimburilor economice

Inceputurile pietelor bursiere de marfuri si valori in tara noastra pot fi situate pe la mijlocul secolului trecut. O data cu Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de schimb din 1881 se poate vorbi despre o organizare mai temeinica a burselor din vechiul regat . Legea din 1888 se refera atat la bursele de valori cat si la cele de marfa . Bursele se infiintau dupa decret regal la propunerea ministerului agriculturii si comertului si numai in orasele in care camerele de comert si industrie dispuneau de mijloace pentru intretinerea locului si personalului lor.

Deschiderea bursei de valori a avut loc la 1 Dec 1882, iar peste o saptamana a aparut si cota bursei. Volumul tranzactiilor era redus, iar cota oficiala dispare in cateva zile, deoarece samsarii, intermediarii si unele banci preferau sa lucreze in afara cotei, direct cu clientii.

Legea asupra burselor de comert din 9 mai 1904 aduce o noua organizare a burselor de comert . La baza acestei reforme a fost pus principiul libertatii tranzactiilor in materie de bursa. Pentru aplicarea lui a fost creat in cadrul bursei un organ nou, corporatiunea bursei. Prin legea din 1904 se acorda dreptul de a efectua operatii direct intre membrii corporatiunii bursei, insa doar operatii pe cont propriu, nu si cele de intermediere.

Activitatea bursei este afectata de evenimentele social politice ale vremii. In octombrie 1918, bursa se redeschide si cunoaste o activitate deosebit de intensa, cursurile sunt in continua crestere, localul bursei devine neincapator. Intreaga perioada 1919-1925 a fost caracteristica pentru o " piata a taurului" cresterea fiind impulsionata, pe rand, de diferite categorii de valori: la inceput actiunile societatilor de transport, apoi cele bancare si ale societatilor de asigurare.

Din 1926 scaderile incep sa reapara la actiuni, mai intai lente, apoi precipitate, celor sapte ani de piata in crestere, urmandu-le alti sapte ani de scaderi dezastruoase.

In 1929 apare o noua lege bursiera (legea Madgearu) pentru a asigura adaptarea cadrului legislativ la noile realitati rezultate in urma Unirii. Ea unifica legislatia bursiera, aduce si o serie de modificari de conceptie si solutie juridica. A fost mai bine definit statutul burselor, acestea sunt declarate institutii publice, beneficiind de personalitate juridical si autonomie, ele fiind puse sub supravegherea si controlul ministerului de industrie si comert.

La bursa din Bucuresti se negociau actiuni si efecte "pe bani gata". Operatiunile "pe bani gata" sunt definite ca fiind toate negocierile care se lichideaza in ziua in care au fost incheiate, sau cel mai tarziu a doua zi la bursa si pentru care partile au depus, o data cu ordinul de negociere, numerarul sau efectele.

Dupa incheierea crizei economice 1929-1933, odata cu refacerea economica, "Bursa de efecte, actiuni si schimb din Bucuresti", cunoaste si ea un curs ascendent, care culmineaza in 1939, cand se inregistreaza perioada de varf a acestei institutii din perioada interbelica.

Sfarsitul celui de al II-lea razboi mondial, cu intreaga turnura politica pentru Romania, a insemnat sfarsitul pietei de capital si a bursei de valori. Lovitura de gratie a constituit-o procesul nationalizarii economiei din iunie 1948.

Reaparitia bursei

Dupa o intrerupere de cinci decenii, Bursa de Valori a fost reinfiintata in 1995. Ca o componenta a asa-numitei "economii simbolice", bursa de valori este o institutie indispensabila a economiei de piata.

Bursa de valori este o institutie cu personalitate juridica, avand ca principal scop tranzactionarea valorilor mobiliare in mod continuu, transparent si echitabil, prin sisteme, mecanisme si proceduri adecvate.

Bursa de valori Bucuresti a fost infiintata la 21 aprilie 1995 prin decizia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, cu statut de institutie publica, desfasurandu-si activitatea ca o persoana juridica, dupa principiul autofinantarii.

Decizia de infiintare a fost data in urma solicitarii a 24 de societati de servicii de valori mobiliare (in prezent denumite societati de servicii de investitii financiare), membre ale asociatiei bursei, de a negocia actiuni emise de 6 societati comerciale.

La infiintare, bursa a beneficiat de resurse de la bugetul de stat necesare activitatii in primul an de functionare, resurse ce urmau sa fie recuperate si varsate esalonat la bugetul de stat, incepand cu cel de-al treilea an de functionare al bursei, pe parcursul a trei ani consecutivi.

Premergator inceperii activitatii, bursa a organizat cursuri de pregatire a personalului societatilor de valori mobiliare.

Bursa de Valori Bucuresti si-a inceput activitatea operationala in toamna anului 1995, beneficiind de asistenta expertilor canadieni in elaborarea reglementarilor bursiere.

Prima sedinta de tranzactionare a avut loc la data de 20 noiembrie 1995, accesul la sistemul electronic al bursei efectuandu-se din sala de tranzactionare, aflata in incinta Bursei de Valori Bucuresti. Au fost tranzactionate actiunile emise de 9 societati comerciale, prin intermediul a 28 de societati de valori mobiliare, in cadrul unei singure sedinte pe saptamana.

Activitatea de inscriere la cota bursei a fost realizata initial de catre comitetul bursei, deoarece nu exista un organism care sa exercite atributiile specifice acestui proces.

Cel mai important eveniment al primului an de functionare, a fost insasi reaparitia acestei institutii in peisajul economic romanesc, activitatea bursiera nefiind spectaculoasa.

In anul 2002, prin mai multe Ordonante Guvernamentale de Urgenta, s-au emis noi reglementari pentru piata de capital, urmarindu-se armonizarea legislativa a acesteia cu standardele europene in materie, dar respectandu-se specificul local.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.