1. Trebuintele si interesele economice
2. Resursele economice
Activitatea umana
4. Munca si productia
5. Bunurile economice
Cunoasterea proceselor economice, a mecanismului lor de miscare si dezvoltare, precum si a cauzelor care determina activitatea umana, presupune cercetarea trebuintelor.
Prima si cea mai de seama preocupare a omului si societatii umane a fost si ramane acoperirea trebuintelor. Nevoile umane au intrat, in decursul timpului, in sfera preocuparilor economistilor, filozofilor, sociologilor, psihologilor, medicilor si a altor specialisti, fiecare privindu-le din anumite unghiuri de vedere. Din aceasta cauza, cercetarea trebuintelor, prin complexitatea si caracteristicile ei, a dobandit caracter inter-disciplinar.
Trebuintele constituie o realitate deosebit de complexa care se formeaza, se structureaza si restructureaza la intersectia tuturor parametrilor principali ai existentei individuale si sociale a oamenilor, putand fi abordate obiectiv si subiectiv. Abordarile metodologice obiective pun accentul principal pe conditionarea logica a trebuintelor, pe caracterul obligatoriu al satisfacerii lor, pe rolul obiectiv pe care ele il indeplinesc in mecanismul de functionare si dezvoltare a vietii economico-sociale. Abordarile subiective pun accentul principal pe dorintele si gusturile oamenilor.
In sensul cel mai general, trebuintele reprezinta cerinte obiective ale vietii umane, ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor, indivizii, grupurile sociale, statele, natiunile, societatea in ansamblul ei. In fapt, insusirile, instinctele vitale si manifestarile individului, devin, in marea lor majoritate - necesitate, trebuinta, nevoie.
Trebuinta este forma de manifestare a necesitatilor obiective in universul social. In universul economic, trebuintele economice reprezinta formele de manifestare ale necesitatilor economice.
Dorintele, asteptarile, resimtirile si aspiratiile oamenilor de a-si realiza si apropia resurse si bunuri si de a le consuma reprezinta latura subiectiva a nevoilor umane. Nevoile umane constau din doleantele, resimtirile, aspiratiile si asteptarile oamenilor de a-si insusi bunuri, toate acestea devenind nevoi efective (reale) in functie de gradul dezvoltarii economice la un moment dat, precum si de nivelul de cultura si civilizatie al popoarelor si indivizilor.
Trebuintele economice au trasaturi comune tuturor trebuintelor: a) caracterul obiectiv - cauzele aparitiei si dezvoltarii trebuintelor economice se afla in viata materiala a omului, in productia si reproductia acesteia; b) caracterul social - purtatorii trebuintelor economice sunt intotdeauna oamenii, ca subiecti si agenti sociali (economici); c) caracterul nelimitat - ca numar, dimensiune structura si calitate - omul are o multime de trebuinte, deoarece are multiple manifestari de viata; d) caracterul de sistem deoarece privite in totalitatea si interdependentele lor, trebuintele alcatuiesc la un moment dat un ansamblu (sistem) coerent; e) caracterul istoriceste determinat, deoarece trebuintele imbraca forme economice concrete, proprii diferitelor trepte de dezvoltare a individului si societatii; f) caracterul dinamic - deoarece trebuintele cresc si se diversifica, in masura dezvoltarii economiei societatii si indivizilor. Progresul in sfera trebuintelor se realizeaza de la acoperirea trebuintelor materiale, esentiale catre cele sociale, spirituale; g) izvoarele principale ale satisfacerii trebuintelor sunt din totdeauna natura si munca umana.
Aparitia, evolutia si satisfacerea trebuintelor economico-sociale este un proces deosebit de complex, care se dezvolta dupa anumite legitati proprii, imanente miscarii trebuintelor economice. Intre aceste legitati se inscriu:
a) Cresterea si diversificarea trebuintelor
In decursul istoriei societatii omenesti, trebuintele umane au crescut si s-au diversificat continuu. Procesul este obiectiv si da continut legii cu acelasi nume. Actiunea acestei legi isi gaseste expresia in: aparitia de trebuinte noi; cresterea numarului trebuintelor individului, grupurilor si societatii; modificarea structurii trebuintelor si a corelatiilor dintre diferitele trebuinte; imbogatirea continutului calitativ al trebuintelor.
Omul si societatea contemporana au mai multe trebuinte in prezent si in viitor fata de perioadele anterioare. Ritmul de crestere a trebuintelor, ca si a posibilitatilor de satisfacere a lor, nu a fost acelasi in toate tarile si nici in toate perioadele parcurse de societate. Privite in perspectiva istorica trebuintele sunt nelimitate ca numar, diversitate, calitate si posibilitati de satisfacere. In fiecare moment dat ele isi au limitele lor. Cresterea si diversificarea trebuintelor, dezvoltarea posibilitatilor de satisfacere a lor reprezinta semne ale progresului civilizatiei umane.
b) Interactiunea trebuintelor
Trebuintele umane sunt diverse si numeroase. Ele nu pot fi izolate unele de altele, ci alcatuiesc un sistem. In cadrul sistemului trebuintele se influenteaza si conditioneaza reciproc. De multe ori, originea, cauza unor trebuinte economico-sociale ale oamenilor se afla in alte trebuinte. Astfel, trebuinta de stingere a foamei genereaza trebuinta producerii hranei, a obtinerii materiei prime, asigurarii unor mijloace de pregatire si de conservare, bucatarie si sufragerie etc. Trebuinta de asigurare a locuintei conditioneaza aparitia de alte nevoi - instalatii electrice, de incalzire, apa, canalizare, mobila, frigider, televizor, telefon etc. In felul acesta se formeaza un sir al trebuintelor care se interconditioneaza.
c) Elasticitatea trebuintelor
Elasticitatea isi gaseste expresia in: intensitatea diferita, mai mare sau mai mica, cu care se manifesta una si aceeasi trebuinta in diferite momente ale procesului de reproductie, sau in diferite locuri ale spatiului geografic; existenta unei scari graduale de satisfacere a trebuintelor, incepand cu limita minima si ajungandu-se pana la limita maxima.
Elasticitatea trebuintelor se incadreaza in dimensiuni rationale cantitative si calitative ale trebuintelor obiective. Gradul optim de satisfacere a trebuintelor corespunde cu satisfacerea maxima a lor.
Limitele trebuintelor sunt influentate de factori naturali si istorico-sociali. Trebuintele naturale precum hrana, imbracamintea, locuinta, caldura etc., difera in functie de cerintele nutritive umane, particularitatile de mediu etc.
In acelasi timp volumul si structura trebuintelor culturale si satisfacerea lor depind de dezvoltarea tarii si civilizatiei, obiceiuri, traditii, zone, medii culturale etc.
In masura ce o trebuinta incepe si continua sa fie satisfacuta intensitatea cu care se manifesta, scade. Intensitatea este cea mai mare la prima unitate consumata dintr-un bun si descreste pana in momentul in care se atinge punctul de saturatie, de satietate.
Aceasta legatura esentiala dintre trebuinte si obiectele cu care ele se satisfac are caracter legic si este denumita legea intensitatii descrescande a trebuintelor sau legea saturarii trebuintelor.
d) Substituirea trebuintelor
In evolutia lor, trebuintele sunt nu numai complementare unele altora, ci si concurente unele cu altele.
Aceasta inseamna ca unele nevoi se extind in detrimentul altora, ca se inlocuiesc intre ele. O asemenea trasatura a nevoilor sta la baza legii substituirii lor. Substituirea trebuintelor nu trebuie confundata cu substituirea bunurilor folosite pentru satisfacerea lor. Painea alba se poate inlocui cu painea neagra, zaharul poate fi inlocuit cu zaharina, pielea artificiala inlocuieste pielea naturala, tesaturi din fibre sintetice inlocuiesc tesaturi din fibre de bumbac sau/si de lana, anumite materiale sintetice inlocuiesc metalul si lemnul etc. Ele nu inlocuiesc insa trebuintele Aria substituirii trebuintelor difera de la o nevoie la alta sau de la un grup de nevoi la altul. Ea este restransa la nevoile fiziologice (hrana, imbracaminte, locuinta) si mult mai extinsa la servicii.
e) Orice trebuinta se stinge prin satisfactie, dar nu intarzie sa reapara
Nevoia de hrana sau de sete se stinge prin alimentare, dar, dupa un anumit interval de timp reapare. Nevoia de autoturism sau televizor se stinge prin cumpararea lor, dar dupa uzura lor fizica si/sau naturala, nevoia reapare, pe un plan superior.
Aceasta legitate reflecta si unele aspecte particulare: daca o trebuinta se implineste de mai multe ori, ea se fixeaza sub forma de obicei, in alte cazuri, ea creeaza dependenta (fumatul, cafeaua, bautura etc.); scaderea nivelului de trai, respectiv descresterea intensitatii trebuintelor conduce la rezistenta si tensiuni umane.
Trebuintele umane dobandesc o anumita autonomie si independenta, ocupa un anumit loc in structura societatii si indeplinesc un anumit rol in cadrul sistemului economic3 :
a) punct de pornire, cauza initiala fundamentala, impuls fundamental si forta motrice, determinanta a activitatilor economice si sociale.
b) scop si punct final al activitatii umane;
c) factor de legatura intre fazele si momentele principale ale activitatii umane, ale procesului de productie si reproductie (cercetare stiintifica, productie, repartitie, schimb, consum, recuperare si reutilizare a bunurilor, protectia mediului);
d) parghie importanta a mecanismului economic de functionare si dezvoltare a societatii;
e) atribut definitoriu al fiintei umane si al societatii, modului de viata si al calitatii vietii;
f) ratiunea activitatii, a muncii si a productiei.
Trebuintele constituie impulsul fundamental deoarece ele pun in miscare oamenii, ele figureaza scopul activitatii umane si ratiunea lor, deoarece oamenii nu desfasoara activitate, nu muncesc, nu produc decat in vederea obtinerii bunurilor si serviciilor cu care sa-si satisfaca trebuintele aflate in crestere si diversificare.
Trebuintele se intruchipeaza in interesele indivizilor, microgrupurilor si macrogrupurilor, in scopurile activitatilor intreprinse la toate nivelele de organizare a societatii.
Stiinta economica grupeaza (clasifica) trebuintele dupa unele criterii riguros determinate.
Dupa natura (continutul) trebuintelor umane se disting: a) trebuinte naturale (denumite si biologice sau fiziologice); b) sociale; c) spirituale. O sistematizare mai larga le incadreaza pe acestea in: naturale, economice, tehnice, educationale, politice, juridice, culturale etc.
Dupa subiectii purtatori ai trebuintelor, pot fi: a) individuale; b) de grup; c) ale societatii in ansamblul sau.
Dupa timpul in care trebuintele se manifesta si se satisfac, ele se grupeaza in: zilnice, saptamanale, lunare, trimestriale, semestriale, anuale, multianuale. Dupa acelasi criteriu, trebuintele sunt curente, periodice, rare, permanente si temporare.
Dupa sfera de cuprindere trebuintele sunt locale, regionale, nationale, mondiale (globale).
Dupa limitele in cadrul carora se inscriu, trebuintele sunt: minime, normale (socialmente acceptate), medii, maxime.
Dupa intensitatea cu care se manifesta, trebuintele se grupeaza in: trebuinte cu intensitate mica, trebuinte cu intensitate mare.
Dupa legatura lor cu productia si consumul, se disting: a) trebuinte ale productiei, care, de regula, se materializeaza in consumul productiv si b) trebuinte ale populatiei, in cea mai mare parte a lor, sunt bunuri de consum.
Dupa posibilitatile si gradul de satisfacere, trebuintele se grupeaza in: solvabile, partial solvabile, nesolvabile; certe, incerte; reale, ideale.
Dupa natura bunurilor si/sau a valorilor cu care se satisfac, se disting: a) trebuinte care se satisfac cu bunuri (obiecte) materiale; b) trebuinte care se satisfac cu servicii materiale; c) trebuinte care se satisfac cu valori spirituale.
Dupa forma de manifestare si stadiul de dezvoltare al individului si societatii, trebuintele sunt: a) trebuinte-necesitate (cele elementare, existentiale); b) trebuinte-obligatii; c) trebuinte-aspiratii.
Dupa importanta si rolul pe care le indeplinesc in sistemul trebuintelor, ele sunt: a) fundamentale (de baza); b) secundare; c) tertiare.
Dupa urgenta satisfacerii lor, trebuintele se grupeaza in: a) trebuinte de gradul intai (sau nivelul 1) unde se includ, de regula, trebuintele fiziologice constand din hrana, locuinta, imbracaminte, apararea sanatatii; b) trebuinte de urgenta a II-a (nivelul 2) legate de calitatea hranei, imbracamintei, confortul locuintei etc. c) trebuinte de urgenta a III-a (nivelul al 3-lea), unde intra trebuintele sociale: social-economice; social-culturale; social-politice; social-comunicative etc.; d) trebuinte de urgenta a IV-a (nivelul al 4-lea), unde se cuprind de regula: trebuinte de cunoastere stiintifica-tehnica, estetica, formare profesionala, educatie, orizont cultural, turism etc.
Gruparile trebuintelor nu au caracter absolut, ci relativ, de conventionalitate. Clasificarea ajuta la cunoasterea trebuintelor, a intereselor, bunurilor si serviciilor care participa la satisfacerea acestora.
Trebuintele economice sunt organic legate de interesele economice se manifesta prin acestea. Interesele economice sunt abordate ca si trebuintele in viziune interdisciplinara.
Interesul in general este o categorie morala aplicabila la tot ceea ce poate produce omului placere, fericire, il fereste de suferinta. Psihologii folosesc termenul de interes pentru a desemna instinctele, dorintele, sentimentele care indeplinesc rolul de motor afectiv al starilor, actiunilor si relatiilor vietii. Sociologii inteleg, in principiu, interesele ca unitate a obiectivului cu subiectivul. Alti sociologi considera ca interesele reprezinta trebuinte constientizate, si de aceea, ele includ in continutul lor momentul trecerii de la obiectiv (starea subiectului) la subiectiv (motivele activitatii umane), ceea ce inseamna reflectarea obiectivului, a trebuintelor in constiinta oamenilor.
Economistii si sociologii inteleg interesele ca fiind forme de manifestare a trebuintelor obiective, atat sub aspectul continutului cat si sub aspectul formei. Continutul intereselor se compune din trebuintele obiective si din conditiile obiective ale existentei umane. Interesele economice pot fi definite in modul cel mai general drept forma de manifestare a trebuintelor economice. Ca si in cazul trebuintelor economice, purtatorii intereselor economice sunt indivizii, diferitele comunitatii umane (micro si macrogrupuri) si structurile lor institutionalizate, precum si comunitatea mondiala.
Interesele economice sunt influentate de: a) factorii materiali ai productiei; b) starea trebuintelor economice; c) situatia economico-sociala a prestatorilor acestor interese; d) relatiile economice dintre oameni care se manifesta ca interese si prin interese.
Fiecare individ si agent economic este prestatorul unui important numar de interese. Fiecare interes are o anumita autonomie si independenta relativa. Dar interesele economice nu sunt izolate unele de altele, ele sunt legate intre ele, se conditioneaza si influenteaza reciproc, alcatuind sistemul complex al intereselor economice. Interesele economice "indeplinesc rolul de impuls nemijlocit, de forta motorie nemijlocita si de cauza principala imediata a activitatii economico-sociale, a muncii, a productiei sociale". Interesele economice dau continut motivatiilor oamenilor de a actiona intr-un fel sau altul, intr-o directie sau alta.
Interesele economice sunt eterogene si complexe. Stiinta economica le grupeaza dupa anumite criterii.
Dupa purtatorii lor se disting: a) interese economice individuale, denumite si personale, particulare, private; b) interese economice ale microgrupurilor sociale - familii, gospodarii, unitati economice, organizatii cu caracter local; c) interese economice nationale, statale care se mai numesc si interese generale sau societale; d) interese economice internationale; e) interese economice mondiale.
Dupa rolul pe care il indeplinesc in viata economica a societatii se disting: a) interese economice fundamentale; b) interese economice derivate, secundare, tertiare etc.
Dupa caracterul legaturii lor cu subiectii purtatori de interese se deosebesc: a) interese economice directe (nemijlocite); b) interese economice indirecte (mijlocite).
Dupa durata manifestarii intereselor in timp, ele se grupeaza in: a) interese permanente; b) interese periodice; c) interese rare; d) interese trecute, prezente si viitoare.
Fiecare individ, fiecare agent economic, fiecare purtator de interese economice actioneaza in conditiile cadrului legal pentru realizarea propriilor sale interese. Natura diferita a intereselor genereaza o permanenta lupta de concurenta, in unele cazuri putandu-se ajunge la contradictii si opozitie intre purtatorii lor.
Cunoasterea intereselor economice, a deosebirilor dintre ele, a starilor si contradictiilor dintre purtatorii lor, reprezinta o conditie si un factor important al fundamentarii strategiei si tacticii agentilor economici, in vederea succesului economic si de evitare sau diminuare a riscului si incertitudinii in activitatile economice.
Producerea bunurilor materiale si a serviciilor presupune existenta si folosirea resurselor economice in cantitati, structuri si calitati adecvate.
Resursele economice constau in totalitatea elementelor naturale, umane, materiale, financiare, valutare, informationale etc., ce pot fi atrase si utilizate in productia de bunuri economice necesare acoperirii trebuintelor societatii umane.
Resursele naturale impreuna cu cele umane formeaza resursele originare sau primare, fara de care nu pot fi obtinute bunurile economice, nu ar exista indivizii si societatea umana. Existenta si utilizarea lor in productia bunurilor economice este obligatorie, si fundamentala. Alaturi de aceste resurse si impreuna cu ele o insemnatate crescanda o au resursele economice derivate. Acestea sunt rezultatul activitatii economice, al folosirii si acumularii rezultatelor utilizarii resurselor primare, ele contribuind la desfasurarea productiei si reproductiei bunurilor economice la sporirea eficientei utilizarii resurselor.
Mediul natural este cel dintai izvor al resurselor economice si cadrul existentei oamenilor si al activitatilor. Direct sau indirect, natura ofera aproape toate cele necesare existentei omului si progresului societatii.
Omul si societatea se afla in multiple raporturi cu mediul, cu natura. Ea i-a furnizat si ii furnizeaza locul pe care sta si spatiul de actiune. Natura este producatoare de conditii vitale de viata umana-aer, apa, lumina, caldura etc., ea constituie si rezervorul de substante naturale, pentru obtinerea bunurilor economice. In toate formele de societate natura inconjuratoare a constituit izvorul de resurse materiale pentru prelucrarea bunurilor economice.
Pe o anumita treapta de dezvoltare a omului si societatii, atunci cand omul a invatat sa-si confectioneze unelte si sa prelucreze substantele naturii, sa adapteze fortele si resursele ei, a inceput activitatea materiala a omului, prin care isi produce bunurile necesare pentru satisfacerea trebuintelor sale vitale. Ca urmare, interactiunea dintre om si natura inconjuratoare s-a amplificat continuu in continut, s-a extins in spatiu si a devenit mai complexa. Aceasta interactiune a dat continut activitatii materiale a omului social, care este, inainte de toate, un proces intre om si natura, proces in care omul mijloceste, regleaza si controleaza schimbul de substante dintre el si natura. Continutul acestei activitati consta in transformarea, modificarea si adaptarea substantei din natura si producerea bunurilor necesare pentru satisfacerea diverselor sale trebuinte. Aceasta activitate are caracter material, rezultatul ei il constituie obiectele materiale. Tot materiale sunt si raporturile ce se statornicesc in cadrul ei intre om si natura inconjuratoare. Raportarea omului la natura, comportarea sa fata de natura au caracter si continut material.
Prin intermediul naturii omul isi satisface trebuintele. Prin actiunea omului natura se modifica, se transforma, se intregeste cu elemente materiale create de om (infrastructura, constructii economice si culturale, civile etc.), dar ea isi diminueaza unele substante (neregenerabile sau regenerabile dar pe termen lung), se destructureaza, poate deveni mai saraca, se degradeaza si polueaza etc.
Resursele naturale pe care le ofera natura sunt limitate, au un pronuntat caracter de raritate si devin tot mai scumpe. In perioada contemporana si, mai ales, in ultima parte a secolului al XX-lea, specialistii, atrag atentia si aduc argumente stiintifice ca natura - "planeta pamant" - si-a redus potentialul de sustinere cu resurse naturale a umanitatii. Aceasta reprezinta una dintre cele mai grave amenintari la adresa umanitatii, o problema globala a omenirii.
Cea mai generala clasificare a resurselor este cea care le separa in: a) resurse materiale - resursele naturale primare si cele derivate (infrastructurile din economie, masini, utilaje, instrumente, echipamente, aparatura electronica, tehnologiile de fabricatie, stocurile de materii prime, baza materiala a sectorului prestator de servicii etc.; b) resurse umane - care cuprinde potentialul uman primar (populatia totala si resursele de munca) precum si pe cele derivate (stocul de cunostinte stiintifice, stocul de invatamant, experienta etc.). Resursele de munca, existente la un moment dat in societate, exprima numarul persoanelor capabile de munca, respectiv acea parte din populatie care dispune de ansamblul capacitatilor fizice si intelectuale care ii permit sa desfasoare o activitate utila.
Dupa alte opinii resursele se grupeaza in: a) resurse reproductibile - rezultate din procesele de productie anterioara si b) resurse nereproductibile - care include resursele naturale atrase in circuitul economic (pamantul, resursele minerale, padurile, resursele de apa, etc.).
Indiferent de modul de clasificare, resursele economice trebuie analizate atat ca stocuri sau potential - ca elemente ale avutiei nationale, cat si ca fluxuri in procesul atragerii si folosirii lor ca factori de productie.
Avutia nationala reprezinta totalitatea resurselor materiale si spirituale de care dispune un popor la un moment dat. Ca elemente ale avutiei nationale, toate resursele economice si celelalte bunuri materiale si spirituale acumulate apar ca stocuri (ca resurse disponibile), sursa lor fiind natura si munca depusa de-a lungul timpului de catre generatiile de oameni care s-au succedat pe teritoriul national.
Bunurile materiale reprezinta avutia materiala acumulata prin munca.
Valorile spirituale, reflecta potentialul creativ al natiunii (avutia spirituala acumulata): potentialul de stiinta si tehnologie (brevete si licente, inventii, inovatii, tehnologii de productie etc.), stocul de invatamant, stocul de informatii, stocul sanatatii publice, fondul de cultura si civilizatie (toate creatiile spirituale care se constituie in factor de progres si civilizatie).
Avutia nationala cuprinde avutia acumulata, resursele naturale si resursele spirituale.
Resursele naturale utilizabile sau utilizate in procesul de productie, constituie un element al avutiei materiale nereproductibile. Resursele naturale cuprind: fondul funciar agricol pe categorii de folosinta (terenul arabil, vii, livezi, fanete, pasuni), fondul forestier (padurile pe specii forestiere, masa lemnoasa bruta pe picior si specii); apele si potentialul hidroenergetic; rezervele de substante minerale utile, format din substantele minerale utile existente in zacaminte care formeaza patrimoniul national mineral, substantele minerale utile recuperabile din zacaminte, acestea formand avutia nationala primara, substantele minerale valorificabile ca materii prime brute, alcatuind avutia nationala minerala acumulata; resurse energetice care cuprind productia de energie primara si de energie transformata, energie electrica si termica, combustibili, carburanti, produse necombustibile obtinute din prelucrarea si transformarea purtatorilor de energie primara, resursele energetice libere recuperate si energia din surse neconventionale (energie eoliana, energie geotermica, energie solara etc.); fondul cinegetic; fructele florei spontane etc.
Resursele naturale se impart dupa caracterul lor, in resurse regenerabile (pamant, apa, paduri etc.) si neregenerabile (minerale); din punct de vedere al volumului rezervelor disponibile, in resurse abundente si resurse deficitare; din punctul de vedere al posibilitatilor de reutilizare, in resurse recuperabile partial (lemn, hartie, metal, geam, cauciuc etc.) si resurse nerecuperabile (combustibilii fosili, hidrocarburile, energia electrica etc.)
Resursele de munca (resurse demoeconomice), reprezinta acea parte a populatiei cuprinsa intre anumite limite de varsta si care dispune de capacitatile fizice si intelectuale necesare pentru a desfasura o activitate sociala utila in cadrul procesului de productie a bunurilor economice si de reproductie. Limitele varstei de munca se stabilesc prin legislatia fiecarei tari.
Resursele de munca, indeplinesc un rol fundamental in structura resurselor economice, deoarece omul cu aptitudinile sale de munca - fizice si intelectuale - este factorul originar (alaturi de natura), viu si activ, creativ care pune in miscare lumea materiala, o transforma si realizeaza bunurile si serviciile, energia si informatiile care asigura progresul uman - individual si social.
Resursele de munca trebuiesc privite cantitativ si calitativ. Continutul factorului uman s-a aflat in permanenta sub incidenta dezvoltarii individului, economiei si societatii. Numarul (dimensiunea, cantitatea) fortei de munca depinde de populatie si de structurile acesteia. Calitatea resurselor de munca se afla in stransa relatie de dependenta atat cu nivelul de cultura generala si de pregatire profesionala - expresie a eforturilor depuse de individ, familie, scoala, intreprinderi, institutii culturale si societate in ansamblu -, cat si cu nivelul de dezvoltare economica a tarii. Totodata, calitatea este influentata de traditie si experienta practica, de interesele economice etc.
O alta categorie de resurse necesare activitatilor economice si sociale sunt resursele informationale. Resursele informationale cuprind: cunostintele, informatiile, datele obtinute si acumulate in procesul dezvoltarii stiintei si in activitatea practica a oamenilor, care pot fi folosite in productia sociala si in conducere ca factor de crestere a volumului productiei si sporire a eficientei ei.
Prin continutul lor resursele informationale reprezinta reflectarea fenomenelor si proceselor economice, sociale si naturale, fixate in rezultatele cercetarilor si studiilor stiintifice, a documentatiilor de proiectare, a datelor statistice si de previziune, a metodologiei, instructiunilor, conceptelor, judecatilor, modelelor, programelor etc. Calitatea resurselor informationale este determinata de caracterul adecvat al reflectarii realitatii pe care il asigura aceasta, de posibilitatile utilizarii lor in activitatea practica. Informatia se stocheaza in literatura stiintifica, in documentele economice si de conducere, in memoria oamenilor sau a sistemelor informationale automatizate. Procesul reproducerii informatiilor are importante particularitati in comparatie cu celelalte categorii de resurse si consta din urmatoarele faze: productie, raspandire si utilizare. Informatia a devenit o importanta resursa productiva in cadrul procesului transformarii stiintei in forta de productie, al revolutiei stiintifice - tehnice contemporane, al extinderii electronicii, microelectronicii, automaticii, comunicatiilor etc.
Resursele monetare financiare si valutare isi aduc si ele contributia la bunul mers al activitatii economice. Productia si reproductia bunurilor economice si valorilor spirituale, protectia mediului etc., in conditiile economiei de piata solicita: resurse monetare (bani in numerar si scripturali); resurse financiare (titluri de valoare - actiuni si obligatiuni); resurse valutare (rezerve valutare in monedele statelor cu convertibilitate generala - "dolari" S.U.A., "euro" pentru Uniunea Europeana, "lire" engleze etc. Aceste resurse mijlocesc fluxurile economice in cadrul economiei nationale si pietei mondiale.
Resursele economice si sociale trebuiesc interpretate in unitatea si legaturile lor obiective. Absenta sau insuficienta oricarei categorii de resurse limiteaza sau blocheaza activitatea economica. De aceea, in fiecare perioada de timp, resursele trebuiesc cunoscute, determinate cantitativ si calitativ, formate si utilizate rational si eficient.
Deoarece resursele sunt rare si trebuie gestionate cu eficienta, in teoria economica se opereaza cu conceptul de "posibilitatile tehnologice ale societatii". O societate nu poate avea tot ceea ce isi doreste, depinzand de resursele si tehnologiile de care dispune.
Daca presupunem ca disponibilul existent dintr-o anumita resursa (necesara pentru producerea a doua bunuri A si B) este limitat, se poate crea o relatie intre intrarile de resurse si iesirile de bunuri, relatie concretizata in curba (frontiera) posibilitatilor de productie (CPP). Aceasta reflecta volumul maxim al productiei ce poate fi obtinut de catre o economie (sau o firma), tinand cont de cunostintele tehnologice si de volumul factorilor de productie (resurselor) disponibili. In cazul nostru CPP ne arata combinatiile dintre diferite cantitati de bunuri A si B obtinute pe baza disponibilului utilizabil de resurse.
Putem observa din grafic ca A1 si B1 reprezinta cantitatile maxime care se pot produce din cele doua bunuri cu resursele disponibile iar punctul C de pe curba desemneaza o anumita combinatie a cantitatilor produse din cele doua bunuri - A2, respectiv B2. Curba A1B1 este curba posibilitatilor de productie. Punctul M situat sub curba desemneaza combinatii intre cele doua bunuri care nu utilizeaza la maxim resursele disponibile (A4B4), iar punctul N desemneaza o combinatie care nu poate fi realizata, din lipsa de resurse (A3B3)
Aceasta curba este in stransa legatura cu urmatoarele notiuni: raritate (se constientizeaza imposibilitatea realizarii combinatiilor de tip N - A3B3); alegere (necesitatea alegerii acelor combinatii care se afla pe curba A1CDB1); cost de oportunitate (pentru a se obtine mai mult dintr-un bun A, trebuie sa se renunte la o anumita cantitate din alt bun B).
La nivel de economie nationala o crestere economica va determina deplasarea spre exterior a CCP, asa cum se vede si in figura urmatoare:
a) Inaintea cresterii economice, natiunea este saraca, punctul A de pe curba posibilitatilor de productie indicand alocarea majoritatii resurselor pentru bunurile de stricta necesitate.
b) Economia trece din punctul A in punctul B, productia de alimente crescand mai putin in comparatie cu productia bunurilor de lux.
Pe masura ce o economie se dezvolta, ea poate obtine o cantitate mai mare din toate bunurile. O tara saraca isi foloseste majoritatea resurselor de care dispune pentru producerea bunurilor de stricta necesitate, in timp ce una bogata poate obtine o diversitate de bunuri.
Cu ajutorul CCP se poate evidentia si alegerile pe care o economie le poate face intre producerea bunurilor publice si a celor private, sau intre bunurile de consum curent si bunurile de investitii.
Societatile umane opereaza deseori sub limita posibilitatilor de productie. Cand numarul somerilor este mare sau cand revolutiile ori reglementarile ineficiente adoptate de guvern stanjenesc activitatea economica, economia functioneaza ineficient, sub limita posibilitatilor de productie de care dispune.
CCP poate servi la ilustrarea unor procese economice precum:
- modul in care cresterea economica impinge tot mai departe limita posibilitatilor de productie;
- modul in care o natiune alege sa consume tot mai putine bunuri alimentare si alte bunuri de stricta necesitate pe masura ce se dezvolta;
- modul in care o tara face alegerea intre bunurile private si bunurile publice sau intre bunurile de consum si bunurile de capital care vor contribui la cresterea consumului viitor.
Aparitia, dezvoltarea si progresul societatii - sunt asigurate de activitatea oamenilor care isi urmaresc scopurile lor.
In sensul larg al termenului activitatea este inteleasa ca fiind actiunea sistemelor vii informational orientate prin care se asigura automentinerea si progresul acestora.
Activitatea umana este forma cea mai dezvoltata a actiunii sistemelor vii si se caracterizeaza prin mai multe trasaturi generale si specifice[2]:
a) capacitatea subiectilor, a sistemelor care actioneaza, care desfasoara activitate de a reflecta sistematic mediul exterior;
b) aptitudinea subiectilor de a elabora, pe baza acestei reflectari, programe informationale, programe care asigura imaginarea, prevederea si anticiparea rezultatelor activitatii;
c) stabilirea constienta, in cunostinta de cauza a scopurilor si obiectivelor ce urmeaza sa fie infaptuite, si orientarea activitatii in concordanta cu scopurile si obiectivele respective;
d) capacitatea subiectilor de a se adapta la conditiile obiective ale mediului inconjurator si de a adapta intr-o masura sau alta unele conditii ale activitatii si ale mediului la scopurile si obiectivele urmarite. Practic, este vorba de o dubla adaptare: a subiectilor si a activitatii lor la conditiile mediului si adaptarea unor conditii si elemente ale mediului la scopurile urmarite de subiectii sociali, umani;
e) activitatea umana este o activitate sociala; ea exprima universalitatea omului ca esenta sociala, ca existenta care se poate individualiza si singulariza numai in societate. Indivizii umani nu exista decat in societate si societatea nu exista decat prin indivizi;
f) prin activitatea desfasurata oamenii se raporteaza atat la mediul inconjurator, la natura cat si unii la altii. Prin activitatea desfasurata ei isi produc si reproduc propria lor viata si existenta;
g) activitatea umana, sociala reprezinta un proces deosebit de complex si multilateral. Complexitatea activitatilor desfasurate de om, ca si diferentierea lor odata cu si pe masura dezvoltarii societatii, exprima necesitati obiective si dau continut legii complexificarii vietii si activitatii sociale, precum si legii diviziunii sociale a muncii.
Activitatea umana, sociala este proprie tuturor elementelor structurale ale sistemului social. In orice societate exista sub diferite forme, numeroase activitati, care marcheaza tendinta de dezvoltare, autonomizare, diferentiere, specializare si crestere a diviziunii muncii. Principalele activitati umane caracteristice structurii sistemului social sunt: activitati stiintifice, tehnice, economice, politice, filosofice, educationale, morale, administrative, organizatorice, de conducere, juridice, de sanatate a populatiei, religioase, artistice, de aparare, securitate sociala, de protectie si dezvoltare a elementelor mediului natural, diplomatice si de mediu international etc. Societatea se dezvolta pe baza tuturor genurilor de activitate umana, privite in legaturile si interdependentele dintre ele. In cadrul activitatii umane o importanta decisiva o are activitatea economica. Sfera de cuprindere a activitatii sociale a societatii este mai larga decat cea a activitatii economice, pe care o include ca parte insemnata a acesteia.
Activitatea economica reprezinta un ansamblu al activitatilor prin care oamenii isi satisfac nevoile prin intermediul productiei si al schimbului de bunuri, servicii si informatii. Activitatea economica este producatoare de bunuri economice de care au nevoie oamenii si pe care nu le poate oferi gratuit natura. Activitatea economica reprezinta o conditie generala a schimbului de substante dintre om si natura, o conditie eterna a vietii omenesti.
Definita in sensul ei restrans de activitate eficienta, sens pe care-l are cu precadere in vedere praxiologia contemporana, activitatea poate fi inteleasa, in general, ca relatie transformatoare intre agent (subiect al actiunii) si obiectul actiunii, prin intermediul careia agentul isi adecveaza siesi obiectul, il transforma din obiect in sine, in obiect pentru sine.
Activitatea umana, in general, si cea economica, in special, este o relatie constienta (dotata cu rationalitate, volitivitate, intentionalitate) fiind mediata de o proiectie cognitiva (explicativa si previzionala) si de un demers teleologic (orientare intemeiata pe scopuri) al agentului asupra obiectului actiunii. Pentru a asigura starea de eficienta a activitatilor umane transformatoare, in structura raporturilor actionale dintre oameni si realitate intervin: un complex de motivatii praxiologice - nomologice (explicatii si previziuni), psihologice, teleologice, axiologice -, intemeiate la randul lor pe interese; un domeniu de strategie actionala (program, proiect); un camp situational (conditii, norme, mijloace); un ansamblu de operatii de realizare (marketing, management, decizie, comanda etc.) care preced si insotesc executia si, in final, un proces de valorificare. Numai prin intermediul corelarii functionale a acestor momente ale circuitului activitatii, produsul actiunii dobandeste valoare pentru agentul care o infaptuieste si contribuie la satisfacerea unor nevoi materiale si spirituale ale acestuia. Ansamblul motivatiilor praxiologice, factorii situationali si operatiile de realizare potenteaza eficienta actiunii agentului; executia reprezinta actul nemijlocit al agentului de transformare a obiectului actiunii, iar valorizarea constituie conditia umanizarii produsului, trecerea acestuia din situatia de obiect (in sine) creat de subiect, in situatia de obiect pentru subiect.
Viata economica si sociala, in dinamica lor, se bazeaza pe un sistem tot mai complex de activitati. Activitatile umane pot fi grupate dupa anumite criterii:
a) Dupa atributul de creativitate si sensul de creatie care se acorda activitatii eficiente, distingem: activitatea teoretica si activitatea practica. Aceste doua tipuri de activitate se presupun, impletesc, sunt interdependente;
b) Dupa natura structurilor care fac obiectul actiunilor umane. Deosebim: activitati care vizeaza schimbari in planul mediului natural; activitati care privesc sistemul economic si social; activitati care au in vedere domeniul vietii spirituale. Ele pot fi divizate si sistematizate pe formele principale de activitati specifice sistemului social global;
c) Dupa procesul de constituire si dezvoltare a activitatilor umane si dupa finalitatile lor. Deosebim: activitati de origine biologica, menite sa satisfaca trebuintele de ordin fiziologic, ca foamea, setea, locuinta etc., ele fiind activitati economice; activitati fiziologice neeconomice - distractive, de destindere, de recreatie si divertisment etc., care sunt denumite si ludice; activitati matrimoniale - sexuale si materiale; activitati de origine societala - administrative, organizatorice, juridice, de conducere, politice, educationale etc.; activitati spirituale - stiintifice, filosofice, culturale, artistice, educative, informationale etc.; activitati cu caracter mixt - tehnice, si tehnologice, cele care imbina stiinta cu tehnica, tehnologia si economia, activitatile morale care imbina elementele umane si sociale etc.;
d) Dupa consumul preponderent de energie umana, activitatile umane sunt: fizice si intelectuale. In evolutia dezvoltarii economice si sociale mai ales in perioada contemporana, activitatile umane devin predominant consumatoare de energie psihica, intelectuala;
e) Dupa sistemul valorilor existente in societate activitatile umane pot avea caracter pozitiv sau negativ; legal si uneori ilegal; moral sau imoral; progresist sau reactionar; material sau spiritual etc.;
f) Dupa natura activitatilor desfasurate de oameni. Deosebim activitati creative (de cercetare, inventie, inovatie, progres tehnic si tehnologic etc.); activitati repetitive si de reproducere, denumite si de mentinere la scara valorilor anterioare; activitati de organizare, analiza, previziune, management, executie etc.
Clasificarea activitatilor umane introduce o anumita ordine si sistematizare in cunoasterea si promovarea acestora in viata economica si sociala. Clasificarea este conventionala, relativa, imperfecta, evolutia activitatilor umane impunand noi criterii de grupare a acestora. Toate activitatile formeaza un sistem a caror cunoastere presupune luarea in studiu a conexiunilor si corelatiilor ce exista intre ele, a modului in care acestea coexista, functioneaza si evolueaza.
Alaturi de conceptele de "activitate umana", "activitate economica" o larga circulatie are in teorie si practica categoria de "munca". Dupa unele opinii "activitatea" ar fi proprie tuturor fiintelor vii, lumii organice in general, in timp ce "munca" constituie un atribut si efort esentialmente omenesc. Alti autori, afirma ca, activitatea si munca sunt de natura umana indreptate spre un anumit scop si au acelasi continut, exprima aceeasi realitate. Adeptii acestui punct de vedere fac insa deosebire intre "procesul de munca" si "munca". Procesul de munca are o sfera mult mai larga. El include in structura sa in calitate de elemente simple si abstracte: a) activitatea indreptata spre un anumit scop, sau "munca"; b) substantele si obiectele materiale asupra carora omul actioneaza; c) mijloacele si instrumentele cu care omul actioneaza asupra obiectelor muncii.
Prin esenta sa munca este un fenomen omenesc, un proces intre om si natura, proces prin intermediul caruia omul transforma obiectele si substantele naturii sau foloseste fortele naturii pentru a avea bunuri necesare satisfacerii diverselor sale trebuinte. Acest proces cuprinde doua genuri de relatii: a) relatii dintre om si natura; b) relatii care se statornicesc intre oameni.
Insuficienta bunurilor care acopera trebuintele a determinat si face ca oamenii sa traiasca intr-o lume a raritatii. Lupta impotriva raritatii constituie o trasatura caracteristica a activitatii economice, a muncii, a productiei. Insuficienta, raritatea bunurilor il face pe om sa munceasca, sa produca. El insa nu poate sa produca in acelasi timp toate bunurile de care are trebuinta. Ca urmare, omul trebuie sa gandeasca si sa efectueze alegeri, sa decida ce va produce, deci sa faca optiuni. Dar pentru a produce un bun, pentru a realiza un obiectiv el este constrans sa renunte la altul, sa sacrifice alte scopuri, sa nu foloseasca in alte scopuri mijloace si timp - care sunt rare. Orice optiune este insotita de un sacrificiu, de un cost care se numeste, de regula, cost de oportunitate. Efectuarea de optiuni depaseste cadrul nemijlocit al productiei si cuprinde toate momentele activitatii, fiind legata de ansamblul trebuintelor umane. Atunci cand un individ isi cumpara cu o parte a venitului si economiilor sale un autoturism, de exemplu, el renunta la satisfactia care i-ar aduce-o alte bunuri.
Raritatea, optiunile intre diferite obiective, scopuri, finalitati si costurile de oportunitate sunt cele trei elemente care permit intelegerea activitatii economice, a muncii si a productiei, deoarece, deciziile adoptate pe temeiul lor, explica, in principal, comportamentul economic general al oamenilor, efortul permanent de schimbare a mijloacelor si a trebuintelor, de obtinere a bunurilor economice rare care satisfac nevoile. Aici putem preciza patru principii importante care vin sa raspunda la intrebarea: Cum adopta indivizii decizii?
indivizii se confrunta cu renuntari (deoarece resursele sunt limitate)
costul unui lucru este dat de valoarea altui lucru la care se renunta pentru a-l obtine (costul de oportunitate)
indivizii rationali decid pe baza analizei marginale (un individ rational se angajeaza intr-o actiune daca si numai daca beneficiul marginal generat de actiunea respectiva este mai mare decat costul ei marginal)
indivizii raspund la stimulente (deoarece oamenii decid comparand costurile si beneficiile deciziilor lor, comportamentul indivizilor se poate schimba atunci cand se modifica beneficiile sau costurile. Altfel spus, indivizii raspund la stimulente)
Munca se distinge prin mai multe trasaturi esentiale:
a) Caracterul obiectiv necesar. Munca izvoraste dintr-o necesitate obiectiva. Omul si societatea nu pot inceta sa consume bunuri economice pentru a putea sa supravietuiasca si sa progreseze. Munca reprezinta astfel conditia permanenta a existentei societatii omenesti.
b) Munca este izvorul avutiei sociale materiale (obiectuale) si spirituale create si acumulate de oameni, ea reprezentand baza existentei si progresului societatii umane.
c) Munca are caracter constient. Munca reprezinta o activitate constienta, premeditata prin care omul lupta impotriva raritatii. Din acest punct de vedere munca este o instituire teleologica. Aceasta inseamna: orientarea eforturilor, actiunilor omului spre un scop determinat, spre o finalitate dinainte fixata; caracterul constient dirijat al eforturilor de munca.
d) Munca este un proces de consumare sinergica a energiei umane fizice si intelectuale, in proportii diferite de la un produs la altul, de la o activitate la alta.
e) Munca este producatoare de unelte, bunuri de productie si bunuri de consum.
f) Munca este factorul determinant al formarii dezvoltarii si afirmarii omului, cat si al dezvoltarii economiei si societatii. In procesul de munca si prin munca gandirea, priceperea, iscusinta si celelalte aptitudini creative al fiintei umane se materializeaza in rezultatele si produsele muncii. Tot prin intermediul muncii si in procesul de munca are loc personificarea stiintei in forta de munca, pentru ca numai pe aceasta cale omul obtine cunostinte teoretice si aptitudini practice, obtine competenta profesionala si culturala, o exerseaza si perfectioneaza sistematic. De aceea pe baza muncii masurata prin continutul si rezultatele ei se apreciaza competenta profesionala a individului, fiind factorul esential al succesului sau.
g) Munca are caracter de satisfactie, placere, implinire umana, dar si unul obositor, chinuitor. Ea produce satisfactii si placeri, dar prin consumarea energiei fizice si intelectuale umane ea duce la oboseala si necesita conditii si o perioada de refacere a fortelor vitale umane. Munca desfasurata in conditii grele, intensificata peste limitele normale ale organismului uman, poate duce la epuizarea fiintei umane. Oboseala intelectuala si fizica, peste limita normala, influenteaza comportamentul uman in munca, duce la aversiune fata de munca si la scaderea productivitatii muncii. De aceea, pe masura generarii progresului stiintific si aplicarii lui in tehnica si tehnologie, in productie si in fazele reproductiei contemporane, are loc si o reducere a caracterului obositor si chinuitor al muncii, o tendinta de deplasare a consumului de energie umana de la cel preponderent fizic la cel preponderent intelectual, dar in limite normale.
Pentru obtinerea bunurilor economice, oamenii trebuie sa extraga si sa prelucreze substantele naturale cu anumite mijloace, instrumente si echipamente de munca. Procesul nemijlocit de productie (sau procesul de munca) cuprinde in ansamblul sau cel putin trei elemente fundamentale care trebuiesc privite in unitatea si interactiunea lor: resursele naturale supuse prelucrarii (obiectele muncii); mijloacele si instrumentele de munca care permit extractia si prelucrarea substantelor naturale; actul muncii propriu-zise (sau activitatea umana economica indreptata spre un anumit scop).
a) Obiectele muncii reprezinta orice lucru aflat in stare naturala sau ca rezultat al activitatii economice anterioare, asupra caruia omul intervine in procesul de productie, folosind uneltele pentru a-l transforma si adapta potrivit nevoilor sale. In categoria obiectelor muncii intra: materiile prime, materialele, combustibilii si resursele energetice, energia, apa, bunurile intermediare etc.
Un rol deosebit il indeplinesc materiile prime, care pot fi principale si auxiliare. Cele principale participa nemijlocit la fabricarea bunurilor economice, constituind substanta de baza a produsului finit, iar cele auxiliare concura la obtinerea produsului dar nu se regasesc in componenta lui.
In toate statele in care economiile se gasesc in dezvoltare si progres au loc activitati menite sa conduca la descoperirea a noi resurse naturale, sporirea rezervelor prospectate, asigurarea unui raport rational intre nivelul extractiei si volumul rezervelor existente, refacerea, sporirea si conservarea resurselor naturale regenerabile. In cadrul acestor activitati se inscriu si cele de cercetare stiintifica si prospectiuni geologice.
Toate celelalte obiecte ale muncii au roluri si finalitati specifice in procesul muncii, al productiei si reproductiei bunurilor economice.
Mediul natural in ansamblul sau are implicatii asupra obiectelor muncii si activitatii economice din punct de vedere al: conditiilor naturale ale productiei si reproductiei; materiei (substantei) ca obiect al activitatii umane; fortelor pe care omul le aserveste pentru a le aplica la satisfacerea trebuintelor sale (apa, energie solara, factori ambianti).
Conditiile naturale ale productiei si reproductiei sunt: climatice, geografice, geologice, pedologice etc.
Fara obiectele muncii, productiei si reproductiei nu ar fi posibila activitatea economica si nici viata umana.
b) Mijloacele de munca reprezinta un lucru sau un complex de lucruri cu ajutorul carora omul actioneaza asupra obiectelor muncii pentru a le transforma potrivit trebuintelor sale. In cadrul procesului de munca prezinta o mare importanta nivelul tehnic al mijloacelor de munca folosite si volumul mediu al inzestrarii tehnice a muncii.
In categoria mijloacelor de munca se cuprind: uneltele de munca de la cele simple pana la cele mai avansate; infrastructura cu toate caile de comunicatii si mijloacele de transport; cladirile destinate productiei si distributiei; conductele, recipientele si depozitele pentru pastrarea produselor; alte conditii materiale.
Din categoria mijloacelor de munca face parte si pamantul (care este si obiect al muncii), precum si unele forte ale naturii care devin rezultat al activitatii economice cum este cazul energiei electrice, aburului tehnologic, unele reactii chimice, nucleare etc.
c) Munca este elementul originar, activ si creator al procesului de productie (munca). Munca umana, are caracter constient, anticipativ, activ, deoarece ea se desfasoara pe baza unui scop dinainte stabilit; ea prefigureaza si realizeaza mijloacele de actiune cu care omul extrage din natura substanta, o prelucreaza si obtine prin activitatea umana bunurile economice. Factorii materiali ai productiei exista si functioneaza intr-o permanenta interactiune cu factorul uman, cu forta de munca.
In conditiile celor mai dezvoltate sisteme tehnice, omul nu va dispare din procesele de productie a bunurilor economice deoarece omul creeaza sistemele tehnice, le perfectioneaza, programeaza, pune in functiune, le supravegheaza, intervine in cazul unor defectiuni si le repara, le alimenteaza cu resurse, le opreste, intretine etc.
Munca, in conditiile tehnicii avansate dobandeste tot mai mult un caracter social, ea nu se depune, de regula de indivizi izolati ci presupune colaborarea si cooperarea mai multor persoane si colective umane la realizarea unor bunuri si servicii tot mai complexe. Cooperarea reprezinta o forma de organizare a muncii caracterizata prin activitatea specializata dar in comun a mai multor persoane, fie in acelasi proces de munca, fie in procese de munca diferite, dar strans legate intre ele. De aici decurge ca, in procesul de productie, cooperarea poate fi simpla, atunci cand lucratorii efectueaza acelasi gen de activitate si complexa cand se bazeaza pe diviziunea muncii.
Indivizii, grupurile umane si societatea in ansamblul sau - exista, se dezvolta, functioneaza si isi asigura progresul pe baza procesului continuu al productiei si reproductiei bunurilor economice si valorilor spirituale. Consumul are caracter de continuitate. Deoarece individul si societatea nu pot inceta sa consume bunuri - libere si economice - nu pot inceta nici sa produca si sa reproduca bunurile economice. Privita in conexiunea sa continua si in fluxul neintrerupt al reinnoirii si largirii sale, productia de bunuri economice este, in acelasi timp, un proces de reproductie.
In conditiile dezvoltarii individului, economiei si societatii, a cresterii si diversificarii nevoilor, procesul de productie si reproductie, se realizeaza ca tendinta pe o scara largita, la dimensiuni, structuri si calitati sporite fata de perioadele anterioare.
Productia si reproductia au un caracter complex si dinamic. Ele se regasesc intr-o permanenta schimbare si dezvoltare in concordanta cu cerintele si posibilitatile economiei si societatii. Reproductia reprezinta o unitate a mai multor faze ale desfasurarii ei. In teoria si practica economica se intalnesc mai multe puncte de vedere cu privire la fazele sau sferele reproductiei. Dintre acestea doua sunt relevante: a) pana in ultimele decenii ale secolului al XX-lea, a fost generalizat punctul de vedere care autonomiza reproductia in patru faze - productia, repartitia, schimbul si consumul; b) in ultimele decenii ale secolului al XX-lea, datorita progresului stiintific, tehnologic, economic si social, a rolului pe care il au diferitele componente ale realitatii in cadrul reproductiei largite, sunt recunoscute si afirmate de tot mai multi economisti, urmatoarele faze (sfere) ale reproductiei: cercetarea stiintifica; productia; repartitia; schimbul; consumul; recuperarea, reconditionarea, reutilizarea si/sau distrugerea bunurilor obiectuale folosite; protectia si regenerarea elementelor mediului natural (resursele naturale si conditiile ecologice). Acest punct de vedere tinde sa se generalizeze, iar sistemul economic si mecanismul de functionare se dezvolta si perfectioneaza integrand problematica acestor faze ale reproductiei.
Prima faza a reproductiei preponderent intensive contemporane este cercetarea stiintifica.
Activitatea de cercetare stiintifica a devenit in perioada contemporana una din fazele cele mai importante ale reproductiei si un domeniu esential al diviziunii muncii sociale. Procesul de cercetare stiintifica se desfasoara, de regula, anticipat celorlalte faze ale reproductiei, ca o sfera autonomizata, cat si in indisolubila legatura cu desfasurarea celorlalte faze ale acesteia. Tendinta generala in economiile avansate, consta in aceea ca cercetarea stiintifica, tehnologica, economica si sociala, se autonomizeaza si devanseaza productia si celelalte faze ale reproductiei.
Activitatile de cercetare stiintifica desfasurate in institutiile private si publice institutionalizate, in unitatile academice si universitare, in cele de productie - conduc la noi cunostinte si informatii cu privire la realitatea prezenta si viitoare care dezvolta sistemul stiintei si fondul total de cunostinte stiintifice ale societatii. Cu cat stiinta este mai dezvoltata si utilizata corespunzator pe scara sociala cu atat sporesc functiile ei valorizatoare - cognitive si aplicative. In perioada contemporana, stiinta devine o componenta superioara a activitatii umane constiente si eficiente, o forta de productie si reproductie specifica, un element al dezvoltarii productiei sociale.
Activitatea de cercetare stiintifica trebuie sa devanseze cu o insemnata perioada de timp procesele de crestere si dezvoltare economica si sociala, carora trebuie sa le ofere solutii bazate pe rationalitate, calitate si eficienta. Stiinta - prin fondul constituit de cunostinte stiintifice - participa la desfasurarea cercetarii, cunostintele produse, fiind element de intrare, care exista inainte, in timpul si la sfarsitul procesului de cercetare. Cu cat sistemul stiintei este mai dezvoltat cu atat favorizeaza desfasurarea unor cercetari stiintifice de mare complexitate si finalitate sociala. Cercetarea desfasurata la inceputul reproductiei ofera solutii desfasurarii celorlalte faze ale sale, in special productiei.
Cercetarea consta in gasirea noului care urmeaza a fi promovat in activitatile viitoare - idei, solutii, cunostinte, proiecte, licente, metode si tehnici de organizare si management, tehnici si tehnologii noi, produse noi, resurse naturale descoperite sau modalitati de combinare si substituire a lor, solutii de crestere a competitivitatii calitatii eficientei productiei etc. In toate fazele reproductiei se desfasoara o cercetare stiintifica specifica. Cercetarea initiala si cea specifica fiecarei faze conduce la dezvoltarea eficienta a activitatii economice.
A doua faza a reproductiei largite contemporane este productia bunurilor economice.
Productia, ca sfera a reproductiei sociale, reprezinta procesul in cadrul caruia oamenii extrag din natura substantele materiale, le combina, le adapteaza, le transforma, prelucreaza si imbogateste cu mijloacele create de ei, obtinand in final bunurile economice care sunt destinate acoperirii trebuintelor individuale si sociale. Procesul de productie presupune unitatea celor trei elemente: munca insasi, adica activitatea omului indreptata spre un anumit scop, obiectele muncii si mijloacele de munca. Productia se fundamenteaza pe rezultatele initiale ale cercetarii stiintifice cat si pe cercetarea proprie.
In cadrul procesului de reproductie, rolul determinant revine productiei, intrucat celelalte faze ar fi lipsite de obiect in afara bunurilor economice produse. Bunurile economice si rezultatele activitatii economice se creeaza, in cea mai mare parte, in productie si serveste reproductiei in ansamblul sau, iar caracteristicile productiei isi pun amprenta asupra celorlalte faze, La randul lor celelalte faze ale reproductiei actioneaza asupra productiei.
Productia este activitatea umana economica organizata la nivelul agentilor economici in vederea producerii de bunuri si servicii in cursul unei perioade date.
Productia este de mai multe feluri: productie de bunuri obiectuale si productie de servicii; productie de marfuri si productie nemarfara; productie fizica si productie valorica; productie industriala, de constructii, productie agricola vegetala si animala, productie de energie, silvica, forestiera, de vanat, turistica, de servicii nemarfare; productie interna si productie nationala etc.
A treia faza a reproductiei este repartitia (sau distributia) economica, care stabileste legatura dintre productie si consum, respectiv ceea ce revine participantilor la productia sociala de bunuri economice. In economia de piata din repartitie se formeaza veniturile primare si finale ale factorilor de productie: salarii, profit, dobanda, renta, dividende, transferuri etc. Repartitia imbraca forma valorica si in natura (bunuri fizice).
A patra faza a reproductiei contemporane este cea a schimbului de bunuri economice, adica a procesului de vanzare - cumparare a bunurilor obiectuale si serviciilor prin intermediul pietei. Schimbul ii da posibilitatea agentului economic de a vinde o parte sau in intregime ceea ce i-a revenit din proprietate si prin intermediul repartitiei.
Schimburile de bunuri economice - marfuri, sau amplificat, diversificat si complicat pe masura adancirii diviziunii sociale a muncii, a autonomiei si independentei producatorilor. Pentru a le asigura desfasurarea normala omenirea a inventat banii care au inlocuit schimbul direct de bunuri economice - marfuri, cu schimbul indirect efectuat prin mijlocirea banilor - echivalentul general al lumii marfurilor, al bogatiei nationale. Aceasta mare si geniala inventie a omului a dus la cresterea supletei si a flexibilitatii afacerilor dintre agentii economici, a tranzactiilor economice.
Schimbul mijloceste legatura intre productie si repartitie, pe de o parte, si consum, pe de alta parte. Schimbul se manifesta sub forma schimbului de activitati sau a schimbului de produse ale muncii intre membrii societatii.
Schimbul de activitati este legat indisolubil de dezvoltarea diviziunii sociale a muncii, care uneste diversele muncii concrete, ramuri si sfere ale activitatilor umane. In virtutea diviziunii muncii, diferite munci utile se combina si completeaza reciproc, asigurand desfasurarea procesului de reproductie.
In cadrul productiei, in sensul ei restrans ca faza a reproductiei, schimbul de activitati se manifesta atat in interiorul fiecarei unitati, cat si intre diversele unitati, ramuri si subramuri de productie. Schimbul de activitati reprezinta in acceptiune larga relatiile de cooperare si de schimb ale activitatilor materiale si spirituale dintre oameni, pe baza carora individul si societatea, in ansamblul ei, isi satisfac necesitatile de ordin material si spiritual. Schimbul de activitati poate fi: nemijlocit (direct), desfasurat de regula, in interiorul unitatilor de productie, sub forma cooperarii si colaborarii directe in acelasi proces de productie, a colaborarii dintre functiile preponderente ale muncii intelectuale si fizice, muncii de conducere si executie etc.; mijlocit (indirect), desfasurat prin intermediul schimbului de produse - bunuri pentru productie si consum, precum si a diverselor servicii, prin intermediul pietei.
A cincia faza a reproductiei este consumul. In cadrul acestui proces si prin intermediul lui au loc numeroase acte si subprocese cum sunt: atestarea utilitatii bunurilor economice si manifestarea acestora ca bunuri economice reale, ca factori de satisfactie reali; disparitia, indiferent daca aceasta are loc intr-un singur act de consum sau in mai multe acte, a majoritatii bunurilor care au ajuns sa fie consumate, deci distrugerea acestora. Unele bunuri economice se consuma si transforma intr-un singur act de consum (obiectele muncii, bunurile de consum personal) iar altele au caracter durabil si sunt folosite intr-un numar mai mare sau mai mic de acte de consum (bunurile pentru productie, bunurile de consum de folosinta indelungata). Sunt si bunuri care nu dispar in procesul de satisfacere a trebuintelor cum sunt: informatiile cartile, operele de arta etc., care se conserva permanent si tot permanent satisfac trebuintele oamenilor. Consumul inteles ca proces de satisfacere a trebuintelor creeaza necesitatea unei productii noi, a bunurilor economice consumate si prin aceasta actioneaza ca mobil si scop al productiei. Consumul fixeaza obiectul productiei ca trebuinta, ca impuls si ca scop. Impulsul fundamental al oricarei productii si scopul ei il constituie obtinerea de bunuri economice pentru satisfacerea trebuintelor umane, adica consumul. Stabilirea si infaptuirea scopului constituie un element esential al activitatii umane si al productiei sociale, factorul care imprima muncii un caracter constient. Inainte de a realiza productia, fiecare agent economic trebuie sa rezolve mai multe problem fundamentale: a) sa decida ce bunuri trebuie sa produca si in ce cantitati; b) cum trebuie sa produca aceste bunuri, de catre cine, cu ce resurse si tehnologii; c) pentru cine trebuie produse aceste bunuri, adica ce subiecti economici urmeaza sa consume bunurile; d) care sunt rezultatele economice si implicatiile curente si de viitor ale activitatii economice etc. Acestea sunt intrebari fundamentale si comune pentru toate sistemele economice. Solutionand aceste probleme subiectii economici elaboreaza si stabilesc scopurile activitatilor de productie ce urmeaza sa se desfasoare, conditiile de desfasurare precum si mijloacele de realizare, de infaptuire a scopurilor respective.
Continutul, structura si forma consumului sunt si ele determinate de productie. Productia creeaza obiectul consumului. Consumul, la randul lui, influenteaza activ productia inclusiv celelalte faze ale reproductiei.
A sasea faza a reproductiei contemporane, care tinde sa se autonomizeze si generalizeze o reprezinta recuperarea, reconditionarea si reutilizarea bunurilor economice obiectuale - bunuri durabile pentru productie, obiecte ale muncii, cat si bunuri de consum cu folosinta indelungata - care ies din circuitul folosirii normale ca urmare a uzurii lor fizice si/sau morale. Aceasta reprezinta o sursa insemnata de asigurare a resurselor de dezvoltare economica, o sursa a productiei si consumului. In acelasi timp, o parte a bunurilor economice materiale folosite si uzate, care nu pot fi recuperate si reciclate, trebuiesc distruse in conditii de protectie a mediului si de eliminare a implicatiilor ecologice.
Aceasta faza a reproductiei care se desfasoara dupa utilizarea fizica a bunurilor materiale, in special a mijloacelor de munca, conduce la maximizarea resurselor, la asigurarea intrarilor intr-un nou ciclu al productiei si reproductiei.
A saptea faza a reproductiei largite o reprezinta activitatile de productie, conservare si dezvoltare a elementelor mediului natural, de asigurare a echilibrului dintre dezvoltarea economica si sociala durabila si mediul inconjurator.
Fazele reproductiei contemporane, in cadrul procesului de ansamblu al reproductiei, se gasesc in raporturi stranse directe si indirecte, se conditioneaza reciproc. Astfel, se poate afirma ca, fara cercetare stiintifica nu pot fi concepute, fundamentate si desfasurate in conditii eficiente celelalte faze. Cercetarea finalizata si introdusa prin procesele ei specifice, in productie sporeste calitatea si productivitatea factorilor de productie, innoieste produsele obiectuale si diversifica serviciile, modifica organizarea, managementul si eficienta activitatilor economice. Celelalte faze ale reproductiei pun in continuu noi probleme teoretice si de practica in fata cercetarii, ii asigura resursele si conditiile de desfasurare.
Productia este un proces de aplicare a rezultatelor cercetarii, dar intr-un anumit sens si unul de consum a unor bunuri economice, sau de utilizare a acestora. Se consuma si utilizeaza forta de munca si mijloace de productie in actele productive. Fara productie nu exista consum si fara consum nu exista productie. Produsul muncii isi dobandeste sensul sau de a fi numai in procesul consumului. Consumul determina productia in dublu sens. In primul rand, numai prin consum produsul se transforma din unul potential intr-unul real. Consumul distinge, in principiu, produsul si da acestuia desavarsire. In al doilea rand, consumul creeaza necesitatea unei productii noi, genereaza mobilul si scopul acesteia. La randul sau, productia furnizeaza consumului materialul, obiectul de consumat. De aceea, se poate spune ca productia creeaza consumul, ii indica modul de consumare a produsului, il creeaza si formeaza pe consumator, trezind in el dorinta de a consuma.
Productia si consumul se raporteaza ca faze ale unuia si aceluiasi proces de reproductie, una la alta, chiar daca, aparent, raman exterioare una fata de cealalta. Totodata fiecare dintre ele nu numai ca o mijloceste pe cealalta dar o si creeaza. In acest context, consumul nu este numai actul final prin care produsul devine produs, ci si actul prin care producatorul este investit sa produca.
O legatura foarte stransa se creeaza si intre productie si repartitie. In sfera repartitiei avem categoria veniturilor factorilor de productie - salariu, profitul, dobanda, renta s.a., iar in cadrul productiei functioneaza factorii principali de productie care le genereaza: munca, capitalul, pamantul si unele resurse naturale. Capitalul apare mai intai ca factor al productiei si apoi ca sursa de venit, ca factor care determina o anumita forma a repartitiei. Profitul si dobanda - desi sunt concepte legate de repartitie - au ca premisa capitalul ca factor de productie. Munca in calitate de factor de productie isi gaseste corespondentul in sfera repartitiei, in salariu. Renta, presupune proprietatea asupra pamantului si unor resurse naturale primare. Rezulta ca toate categoriile proprii repartitiei sunt o consecinta a existentei, functionarii si consumarii factorilor principali de productie. Structura repartitiei este determinata de productie, sub aspectul continutului (deoarece nu pot fi repartizate numai rezultatele productiei) si formei (un anumit mod de participare la productie, determina un anumit mod de participare la repartitie). Repartitia nu trebuie privita numai ca un efect al productiei. Ea este determinata de productie deoarece se poate repartiza numai ceea ce s-a produs, dar, repartitia are o puternica influenta asupra productiei. Daca lipseste mobilul, stimulentul economiei, finalitatea economica (salariul, profitul, renta, dobanda), productia ar fi lipsita de sens, intreprinzatorii nu pot desfasura actiuni economice.
Raporturi exista si intre productie si schimb: mai intai schimbul apare ca moment al productiei si, apoi ca faza independenta a reproductiei. Prima situatie este legata de schimbul de activitati care se efectueaza in cadrul productiei si tine nemijlocit de ea. In vederea obtinerii produsului finit, lucratorii specializati in producerea diferitelor parti, moduluri, subansamble ale acestuia, coopereaza intre ei in cadrul firmei sau si cu alte unitati economice, in cadrul diviziunii muncii in detaliu si sectoriale. In acest caz, schimbul de activitati este un act care tine de sfera productiei, la fel cum consumul, intr-o anumita forma, apare tot ca un moment al productiei (consumul productiv). In a doua ipostaza, schimbul apare independent de productie numai in ultimul stadiu, cand produsul este schimbat nemijlocit in vederea consumului.
Recuperarea, reciclarea sau distrugerea bunurilor economice materiale este legata de productie, circulatie si mediul inconjurator. Ea are insa si o proprie functionalitate care tinde sa se desavarseasca in perioada contemporana. Aceasta faza conduce la rationalitate si eficienta in asigurarea resurselor reproductiei (mai ales productiei) si conditiilor ecologice.
In fine, protejarea, conservarea, protectia, formarea si alocarea resurselor naturale, pe criterii durabile asigura conditiile materiale ale reproductiei (resursele naturale, substantele) cat si echilibrul ecologic.
Sferele (fazele) reproductiei, nu pot exista separat una de alta, intre ele se stabilesc anumite legaturi de interdependenta, constituind elementele unei totalitati determinate de diviziunea muncii. Luata separat, fiecare sfera constituie o latura a acestei unitati avand rolul si insemnatatea ei in procesul de ansamblu al reproductiei. Sferele reproductiei si legaturile dintre ele, sub actiunea unui ansamblu de factori materiali si sociali, se imbogatesc si se diversifica. Delimitarea fazelor reproductiei constituie rezultatul influentei acestor factori in cadrul unui proces istoric care a inceput odata cu societatea. Evolutia actuala confirma tendintele imbogatirii si diversificarii continutului intern si a legaturilor dintre sferele reproductiei.
Reproductia poate fi simpla si largita In reproductia simpla procesul de productie este reluat la aceeasi scara, iar bunurile economice si veniturile sunt destinate in cea mai mare parte consumului individual. Reproductia largita, apare la baza reproductiei simple, ea o contine pe aceasta deoarece pentru a relua productia in proportii sporite, este necesar sa se inlocuiasca mijloacele de productie si forta de munca consumate in procesul anterior, dar ea este o reluare pe o scara mai larga a productiei bunurilor economice, pe baza investitiilor.
Reproductia largita poate fi extensiva si/sau intensiva. Reproductia largita este preponderent extensiva atunci cand se bazeaza pe un volum mai mare al factorilor de productie utilizati si consumati urmarindu-se cresterea cantitatii, a dimensiunilor productiei si mai putin a calitatii. Reproductia este preponderent intensiva atunci cand in fazele sale, indeosebi in productie, sporesc atat dimensiunile activitatii economice dar in conditii de calitate, rationalitate, productivitate si eficienta.
Separarea celor doua cai de realizare a reproductiei largite este numai o ipoteza metodologica, deoarece orice tip de reproductie reprezinta atat o crestere dimensionala (cantitativa) cat si calitativa. In anumite perioade a predominat cantitatea, iar in altele a devenit preponderenta calitatea. In perioada contemporana, in statele dezvoltate este predominanta latura intensiva, calitativa a reproductiei largite. Economiile de piata devin competitive pe baza reproductiei largite unde este intensificata latura calitativa si eficienta.
Reproductia largita predominant intensiva presupune cresterea si dezvoltarea economica, reproductia bunurilor economice destinate productiei, consumului, exportului, a fortei de munca, structurilor economice, perfectionarea mecanismului economic, a raporturilor dintre oameni si natura si a raporturilor sociale dintre oameni in procesul productiei si consumului de bunuri economice.
In concluzie fazele reproductiei sunt parti ale unui intreg care este procesul reproductiei largite contemporane. Nici una dintre acestea nu joaca numai un rol activ sau numai unul pasiv. Dimpotriva, toate alcatuiesc sistemul reproductiei sociale contemporane, in cadrul caruia exista stranse legaturi de interdependenta.
Mecanismul economic, presupune si include, toate fazele reproductiei privite in structura si functiile lor interne, cat si in multiplele legaturi, interdependente, conexiuni si conditionari dintre acestea.
Prin unirea, combinarea, substituirea si prelucrarea factorilor naturali si acumulati cu munca, in cadrul procesului de productie se obtin bunurile economice.
Termenul de bun semnifica orice element al realitatii care este apt sa satisfaca o nevoie umana de consum personal sau de consum productiv. In categoria bunurilor privite in general, intra atat bunurile libere cat si cele economice. Aerul, lumina naturala, caldura solara, apa etc., reprezinta bunuri care satisfac trebuintele vitale, fundamentale ale omului, dar nu sunt bunuri economice. Ele sunt formate si oferite de natura ca bunuri libere.
Un bun economic, reprezinta un bun material, serviciu sau informatie care este obtinut dintr-o anumita activitate economica si este destinat a satisface o nevoie umana de consum personal sau productiv.
Bunurile economice reprezinta o forma concreta a bunurilor in general, partea lor determinanta, predominanta.
Existenta bunurilor economice presupune in general urmatoarele conditii[3]: a) existenta, unei trebuinte umane reale; b) proprietatea obiectiva a lucrului, a obiectului de a satisface o trebuinta sau alta, deci, de a fi utila; c) constientizarea de catre om a insusirii bunului respectiv; d) necesitatea unui efort, a efectuarii unui cost de productie pentru obtinerea bunului respectiv. Uneori aceasta conditie este denumita raritate; e) disponibilitatea si accesibilitatea obtinerii si utilizarii bunului respectiv. Bunurile care intrunesc conditiile de la a la d sunt bunuri economice potentiale, iar cele de la a la e sunt bunuri economice reale, efective.
Bunurile au o dubla determinare: una existentiala si alta economica. Determinarea existentiala consta in aceea ca bunurile - indiferent de forma concreta si de intervalul de timp in care se manifesta - trebuie sa constituie entitati identificabile, pretabile la masurari fizice prin care se evalueaza proprietatile statice si dinamice ale bunurilor. In structura proprietatilor statice intra : masa (greutatea); dimensiunile; compozitia etc. Proprietatile dinamice ale bunurilor se manifesta in timp si vizeaza: fiabilitatea; intensitatea in timp a categoriilor de fluxuri pe care le intretine; capacitatea de efect util; proprietatile legate de contactul cu mediul exterior etc. Aceste proprietati existentiale sunt exprimate in unitati de masura adecvate, unele cu caracter universal, iar altele cu recunoastere regionala, zonala.
Determinarea economica a bunurilor consta in satisfacerea nevoilor umane. Masurarea economica, o implica, organic, pe cea fizica. Ea apeleaza la: scala nominala (sau de clasificare); scala ordinala, care evidentiaza daca, dintr-un anumit punct de vedere, un element, un bun sau o actiune sunt in raport cu altele - preferabile, echivalente sau mai putin preferabile; scala cantitativa (de dimensiune, proportionalitate, interval), care pe baza unei anumite unitati de masura, evalueaza corelatiile cantitative dintre elementele masurate si comparate.
In determinarea lor economica si miscarea lor continua - bunurile - sunt obiect al relatiilor de proprietate, apartin unor agenti economici, persoane fizice si/sau juridice, se afla in posesiunea, in folosinta si la dispozitia lor. Ele constituie obiectul diferitelor forme de proprietate specifice economiei de piata.
In categoria bunurilor economice intra atat bunurile obiectuale cat si cele neobiectuale concretizate in servicii utile care satisfac diferite trebuinte umane, precum si in informatiile disponibile - integrate, personificate in fiinta umana (pregatire, experienta etc.) sau depozitate pe suporti fizici (hartie, filme, benzi, discuri magnetice, circuite electronice, sisteme informatice integrate - intranet, internet, extranet etc
Serviciile sunt definite ca activitati economice utile ce contribuie la satisfacerea nevoilor umane.
Ele se desfasoara in sfera productiei materiale si nemateriale, unele preced productia, altele se manifesta in timpul proceselor productive sau sunt legate de introducerea in consum a bunurilor economice, iar o parte insemnata a lor se concretizeaza in efecte utile care se rasfrang direct asupra omului, societatii in ansamblu sau asupra mediului natural. Trasatura generala a majoritatii serviciilor o constituie faptul ca prestarea lor coincide cu intrebuintarea, consumarea lor, in timp si spatiu.
Serviciile au unele caracteristici comune cu bunurile economice obiectuale, dar si trasaturi care le deosebesc, le delimiteaza pe unele de altele.
- Atat bunurile obiectuale cat si serviciile sunt rezultate ale activitatii economice si spirituale, care au utilitate si satisfac nevoi de ordin productiv, social si personal;
Trasatura esentiala a productiei consta in aceea ca rezultatele sunt concretizate in bunuri obiectuale (substantiale), care exista prin ele insele si pot fi separate de productie; pentru utilizarea produsului este necesara prezenta sa fizica si indeplinirea caracteristicilor sale functionale, tehnico-economice, constructive, de durabilitate, estetice si de fiabilitate.
Continutul muncii care produce servicii apare nemijlocit sub forma de activitate care, in general, nu exista decat in perioada in care serviciul este produs si consumat;
- Bunurile obiectuale pot fi separate de procesul de productie, ele pot fi sesizate, percepute, masurate, grupate, stocate dupa caracteristicile lor fizice, consumate si utilizate dupa insusirile lor, dispersate in timp si spatiu.
Serviciile, de regula, numai partial se preteaza la evaluare, masurare si stocare etc.;
- Sfera bunurilor materiale, obiectuale se concretizeaza in productia materiala. Sfera serviciilor nu se limiteaza numai la activitatile nonmateriale, deoarece unele servicii se concretizeaza in expresie materiala, dar de o forma specifica (activitatea de cercetare aplicativa, proiectarea, informatiile stocate pe suporti materiali, intretinerea si repararea bunurilor, organizare, marketing, management, programare, previziune etc.);
- Bunurile obiectuale si serviciile se diferentiaza si sub aspectul coincidentei in timp si spatiu a productiei cu consumul acestora. In cazul bunurilor materiale, productia are loc intr-o anumita perioada, iar schimbul si folosirea rezultatelor productiei pot avea loc mai tarziu si in alt spatiu geografic (intern si extern); in cel al serviciilor, cu exceptia celor concretizate in forme materiale specifice, productia si consumul sunt simultane, implicand prezenta atat a producatorului cat si a beneficiarului. Serviciile nu pot fi stocate, de regula, pentru un consum ulterior;
- Ca si in cazul bunurilor materiale, calitatea serviciilor depinde de nivelul pregatirii profesionale, de aptitudinile si experienta profesionala, de baza tehnico-materiala a activitatii, de creativitatea si creatia in productia si prestarea acestora etc. De aceea, bunuri si servicii din aceeasi categorie se deosebesc intre ele in functie de calitatea lor.
Asemanarile si deosebirile dintre bunuri si servicii nu trebuiesc exagerate. Diferentierea este necesara pentru conturarea conceptelor, a continutului, caracteristicilor si functiilor indeplinite, efectelor asupra progresului economic. In conditiile unei economii avansate au importanta atat bunurile obiectuale cat si serviciile materiale si spirituale. Multiplele nevoi ale individului si societatii pot fi satisfacute atat prin dezvoltarea ramurilor producatoare de bunuri obiectuale cat si a celor prestatoare de servicii.
Recapitulare cuvinte cheie/concepte
trebuinte (nevoi); abordari obiective; abordari subiective; trebuinte economice; trasaturi comune; legitatile trebuintelor; rolul trebuintelor; sistemul trebuintelor; criterii de grupare a trebuintelor; interesele economice; sistemul intereselor; gruparea intereselor.
resursele economice; resurse economice originare (primare); resurse derivate; mediul natural; activitatea materiala a omului; raritate; resurse materiale; resurse umane; resurse de munca; resurse reproductibile; resurse nereproductibile; avutia nationala; resurse informationale; resurse monetare, financiare si valutare; renta (frontiera) posibilitatilor de productie.
activitatea umana; trasaturi; clasificarea activitatilor umane; activitatea economica.
munca; procesul de munca; raritate; optiuni; cost de oportunitate; trasaturile muncii; procesul de munca (productie); obiectul muncii; mijloacele de munca; munca; cooperare; procesul de reproductie; fazele reproductiei.
cercetare stiintifica; productie; repartitie; schimb; consum; recuperarea, reconditionarea, reutilizarea si/sau distrugerea bunurilor; protectia si regenerarea elementelor mediului natural; reproductia simpla si largita; reproductie extensiva ti intensiva.
bun; bun liber; bun economic; determinare existentiala; determinare economica; bunuri obiectuale; bunuri neobiectuale; servicii; clasificarea bunurilor.
Vezi Aurel Negucioiu (coordonator), Economie politica, Volumul I, Editura George Baritiu, Cluj-Napoca, 1998, p.8-25.
Nicolae Georgescu - Roengen, Legea entropiei si procesul economic, Editura Politica, Bucuresti, 1979, p.62.
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
