Fundatia

Isaac Asimov

Partea intai

PSIHOISTORICII

HARI SELDON ― nascut in anul 11.988 al Erei Galactice decedat in anul l2.069. Datele pot fi calculate mai lesne in functie de Era Fundationala curenta, cu 79 de ani inainte de anul l E.F. Nascut intr-o familie din clasa de mijloc, pe Helicon, sectorul Arcturus (unde tatal sau, potrivit unei legende de o autenticitate indoielnica, a fost cultivator de tutun intr-o uzina hidroponica), a dovedit de timpuriu un talent uluitor in domeniul matematicii. Anecdotele privind capacitatea sa sunt nenumarate, desi unele dintre ele sunt contradictorii. Se zice ca la varsta de doi ani ar fi

Fara indoiala ca cele mai remarcabile contributii ale sale au fost in domeniul psihoistoriei. La inceputul activitatii sale, psihoistoria nu cuprindea decat un grup de axiome confuze; el a dezvoltat-o intr-o stiinta statistica profunda. Lucrarea de cea mai mare autoritate pe care o avem pentru detalii privitoare la viata sa este biografia scrisa de Gaal Dornick, care in tinerete il cunoscuse pe marele matematician Hari Seldon doar cu doi ani inainte de disparitia sa. Povestea intalnirii

ENCICLOPEDIA GALACTICA¹

^l Toate citatele din Enciclopedia Galactica reproduse in continuare sunt extrase din cea de-a ll6-a editie publicata in l020 E.F. de Editura Enciclopedii Galactica Co. Terminus, prin amabilitatea editorilor. (n. Aut.)

SE NUMEA GAAL DORNICK si era un baiat simplu de la periferia Imperiului, care nu mai vazuse planeta Trantor. Mai precis, n-o vazuse in realitate. O vazuse de multe ori pe hipervideo si, intamplator, in impresionante transmisii tridimensionale care prezentau vreo incoronare imperiala ori sedinta de deschidere a Consiliului Galactic. Cu toate ca traise toata viata pe mica planeta Synnax, care se rotea in jurul unei stele de la marginea Derivei spre Albastru, nu era, vezi Doamne, cu totul rupt de civilizatie. Pe vremea aceea, nici un coltisor al Galaxiei nu era cu totul izolat.

Existau aproximativ douazeci si cinci de milioane de pla­nete locuite in Galaxie si nici una nu datora supunere Imperiului a carui capitala se afla pe Trantor. A fost ultima jumatate de secol in care s-a mai putut afirma asemenea lucru.

Aceasta calatorie era, fara indoiala, punctul culminant in viata tanarului savant. Mai fusese in spatiu, asa incat acum facea doar un voiaj fara prea mare insemnatate, si nimic mai mult. Mai exact, calatorise numai pana la unicul satelit al Synnaxului cu scopul de a obtine date referitoare la mecanica derivei meteoritilor, date de care avusese nevoie pentru disertatia sa, dar, chiar daca ar fi voiajat jumatate de milion de mile ori jumatate de milion de ani-lumina, calatoria in spatiu ar fi insemnat acelasi lucru.

Isi facuse doar putin curaj pentru Saltul prin hiperspatiu, un fenomen pe care nu-l traiai in cursul simplelor calatorii interplanetare. Saltul ramanea, si probabil va ramane pentru vecie, singura metoda practica de a calatori intre stele. Calatoria prin spatiul obisnuit nu se putea desfasura cu o viteza mai mare decat cea a luminii (un fragment din cunostintele stiintifice care faceau parte dintre putinele elemente cunoscute inca din zorii uitati ai istoriei umane), si zborul catre cele mai apropiate dintre sistemele locuite ar fi insemnat ani de zile. Prin hiperspatiu, acea regiune inimaginabila care nu era nici spatiu, nici timp, nici materie, nici energie, nici ceva anume, nici nimic, puteai traversa Galaxia, cat era ea de mare, in cateva clipe.

Gaal asteptase primul dintre aceste Salturi cu oarecare spaima cuibarita in stomac si totul se terminase cu o zdruncinatura neinsemnata, o usoara lovitura interna care inceta cu o clipa inainte de a fi fost sigur ca o simtise. Asta fusese tot.

Apoi nava mare si stralucitoare, produs rece si impersonal a douasprezece mii de ani de progres imperial. Si mai era el insusi, cu un doctorat proaspat obtinut in matematica si cu o invitatie din partea marelui Hari Seldon de a merge pe Trantor pentru a se alatura uriasului si intrucatva misteriosului Proiect Seldon.

Ceea ce Gaal astepta cu nerabdare dupa dezamagirea provocata de Salt era acea prima imagine a planetei Trantor. Dadea tarcoale salii de vizionare. Voletele obturatoare din otel erau ridicate la anumite ore anuntate, iar el era intotdeauna acolo, urmarind stralucirea orbitoare a stelelor, sorbind din ochi incredibilul roi incetosat al vreunei concentrari de stele, asemenea unei aglomerari gigantice de licurici surprinsi in timpul miscarii si inmarmuriti pentru eternitate. Vazu o data fumul rece, alb-albastrui, al unei nebuloase gazoase la mai putin de cinci ani-lumina distanta de nava, intinzandu-se cat cuprindea fereastra, ca o indepartata irizare laptoasa, raspandind parca in incapere un aer inghetat si disparand din raza privirii doua ore mai tarziu, dupa un nou Salt.

Prima imagine a Soarelui planetei Trantor aducea cu un graunte alb, pierdut intre miliarde de altele asemanatoare, si recunoscut ca atare doar pentru ca fusese indicat de catre ghidul navei. Aici, in centrul Galaxiei, stelele erau numeroase. Si, cu fiecare Salt, stralucirea Soarelui devenea si mai intensa, inecand restul stelelor, facandu-le sa paleasca si sa se rareasca.

Aparu un ofiter care anunta:

― sala de vizionare va fi inchisa pentru restul calatoriei. Ne pregatim de coborare.

Gaal il urma, tragandu-l de maneca uniformei ce purta emblema "Nava-si-Soarele-Imperiului'.

― Nu s-ar putea sa ma lasati aici? as dori sa vad planeta Trantor.

Ofiterul zambi, iar Gaal se imbujora. Isi dadu seama ca vorbea cu un pronuntat accent provincial.

― Vom cobori pe Trantor spre dimineata.

― As dori sa vad planeta din spatiu.

― A, regret, baiete! Daca am fi un iaht spatial am putea s-o facem. Numai ca noi coboram pe partea Soarelui. Doar nu vrei ca, dintr-un foc, sa fii orbit, sa te arzi si sa fii si iradiat, ce zici?

Gaal dadu sa se indeparteze, dar ofiterul striga dupa el:

― Oricum, Trantor nu s-ar vedea decat ca un contur neclar, copile! Mai bine iti iei un bilet pentru un tur spatial de indata ce ajungi pe Trantor. E ieftin.

Gaal privi inapoia lui:

― Va multumesc foarte mult.

Ar fi fost o copilarie sa se simta dezamagit, dar cum naivitatea i se potriveste la fel de bine unui barbat ca si unui copil, Gaal simti un nod in gat. Nu vazuse niciodata planeta Trantor desfasurandu-se in toata splendoarea, in marime naturala, si nu anticipase ca va trebui sa astepte atat de mult.

NAVA COBORI intr-un amestec de zgomote. Auzeai sfaraitul indepartat al atmosferei care aluneca pe langa metalul navei, uruitul constant al instalatiilor de racire care luptau cu dogoarea provocata de frecare si duduitul tot mai domol al motoarelor ce creau decelerarea. Auzeai larma barbatilor si femeilor adunandu-se in salile de debarcare si scrasnetul macaralelor ridicand bagaje, corespondenta si marfuri catre axa navei, de unde aveau sa fie mai apoi transportate catre platforma de descarcare.

Gaal simti usoara zdruncinatura care era un indiciu ca nava nu mai avea o miscare independenta, proprie, caci gravitatia ei facuse loc de cateva ore gravitatiei planetare. Miile de pasageri statusera rabdatori in salile de debarcare care se roteau usor, creand campuri de forta pentru a-si regla orientarea, in functie de directia schimbatoare a fortelor gravitationale. Acum oamenii se miscau lent pe rampele curbe de coborare catre usile larg deschise.

Gaal ramase la un pupitru cat timp bagajul sau sumar ii fu desfacut si apoi strans la loc cu rapiditate si pricepere. Nu acorda nici o atentie nici faptului ca viza ii fu inspectata si stampilata.

Deci asta era Trantor! Aici, gravitatia parea putin mai mare decat pe Synnax, planeta natala, aerul ceva mai dens, dar se va acomoda. Se intreba daca avea sa se obisnuiasca cu imensitatea.

Cladirea Debarcarii era impresionanta; acoperisul i se pierdea in inaltime. Gaal isi imagina chiar ca dedesubtul acelei imensitati se puteau forma nori. Nu putea sa vada peretele opus; doar oameni, pupitre si pardoseala care devenea neclara si incetosata.

Barbatul de la pupitru i se adresa din nou, usor iritat:

― Misca, Dornick!

Trebui sa se uite iar la viza pana sa-si reaminteasca propriul nume.

Gaal baigui:

― Incotro unde?

Barbatul ii indica cu degetul:

― Pentru taxiuri la dreapta, si a treia la stanga.

Gaal se urni si vazu licarind invartejiri suspendate in aer, care il anuntau: TAXIURI SPRE TOATE DIRECTIILE.

De indata ce Gaal se indeparta, din multimea anonima se detasa o silueta, se opri la pupitru, dadu afirmativ din cap si-l urma pe tanarul imigrant.

Ajunsese la timp pentru a auzi destinatia lui Gaal.

Gaal se trezi langa o balustrada.

Pe micul indicator se putea citi: "Supraveghetor'. Functionarul il intreba fara sa ridice privirea:

― Incotro?

Gaal nu era sigur, dar cateva secunde de nehotarare insemnau alti si alti oameni care se adaugau continuu sirului ce se formase in urma lui.

Supraveghetorul il privi:

― Incotro?

Gaal nu prea avea bani, dar era vorba doar de o noapte, dupa care va avea o slujba. Incerca sa para nonsalant:

― Un hotel bun, va rog.

Supraveghetorul nu fu impresionat:

― Toate sunt bune. Numiti unul.

― Cel mai apropiat, va rog, spuse Gaal disperat.

Supraveghetorul atinse un buton. In clipa aceea, se forma o linie subtire de lumina pe pardoseala, rasucindu-se printre altele care straluceau, cand mai aprins, cand mai stins, in diferite culori si nuante. Gaal se trezi tinand in mana un tichet care lumina slab.

Supraveghetorul preciza:

― Unu virgula doisprezece.

Gaal se cotrobai prin buzunare dupa monede si intreba:

― Unde merg?

― Urmeaza lumina. Tichetul va straluci atata vreme cat mergi in directia corecta.

Gaal ridica privirea si porni. Sute de oameni circulau prin sala, fiecare urmandu-si drumul, cernandu-se si filtrandu-se prin puncte de intersectie pentru a ajunge la destinatiile lor.

Cand drumul sau se sfarsi, un barbat imbracat intr-o uniforma lucitoare si noua, confectionata din material plasto-textil in culori stridente de galben si albastru, intinse mainile si-i lua cele doua valize.

― Linie directa catre Luxor, spuse el.

Barbatul care-l urmarea pe Gaal il auzi pe acesta spunand: "Foarte bine', si-l vazu urcandu-se in vehiculul cu bot tesit.

Taxiul se ridica drept in sus. Gaal ramase cu ochii pironiti pe fereastra transparenta curbata si, uimit de senzatia de zbor in interiorul unei structuri inchise, se agata instinctiv de scaunul pilotului. Nemarginirea se contracta si oamenii devenira furnici intr-o distributie aleatorie. Scena continua sa se micsoreze si incepu sa alunece inapoi.

In fata se afla un zid. Pornea de undeva, de sus, si se extindea spre inalt, pana cand ochiul nu-l mai putea zari. Era strapuns de gauri ca niste guri de tunel. Taxiul lui Gaal se indrepta spre una dintre ele, apoi plonja inauntru. Pentru o clipa, Gaal se intreba cum de putea pilotul sa aleaga un tunel anume dintre atatea altele.

Acum era intuneric, doar cate o licarire trecatoare a vreunui semnal mai stralumina bezna. Aerul vibra sonor in viteza vehiculului.

Mai apoi, Gaal se apleca in fata, impotriva decelerarii, si taxiul tasni afara din tunel, coborand din nou la nivelul solului.

― Hotel Luxor, facu, inutil, pilotul. Il ajuta pe Gaal sa-si care bagajele, accepta un bacsis de o zecime de credit cu un aer preocupat, lua un pasager care astepta si se inalta iarasi.

In tot acest timp, din clipa debarcarii, nu vazuse un crampei de cer.

TRANTOR ― La inceputul celui de-al treisprezecelea mileniu, aceasta tendinta atinse apogeul. Ca centru al Guvernului imperial, vreme de sute de generatii, si situat in regiunile centrale ale Galaxiei, printre cele mai populate si cele mai avansate lumi ale sistemului, era imposibil sa nu fie cea mai densa si bogata aglomerare de umanitate pe care o cunoscuse vreodata Rasa.

Progresand in mod constant, urbanizarea sa atinsese ultimele limite. Toata suprafata de saptezeci si cinci milioane de mile patrate a planetei Trantor era o singura metropola. Intr-un moment culminant, populatia depasise cu mult patruzeci de miliarde de oameni. Aceasta populatie enorma se ocupa aproape exclusiv de treburile administrative ale Imperiului si era mai tot timpul insuficienta pentru a face fata dificultatilor acestei sarcini. (Este demn de amintit ca imposibilitatea administrarii judicioase a Imperiului Galactic sub neinspirata conducere a ultimilor imparati a constituit un factor esential al prabusirii sale). Zi de zi, flote intregi de nave, ce puteau fi numarate cu zecile de mii, aduceau produsele a douazeci de lumi la mesele locuitorilor de pe Trantor.

Dependenta sa de lumile exterioare pentru asigurarea hranei, de fapt, pentru asigurarea tuturor celor necesare traiului, a facut ca Trantor sa devina din ce in ce mai vulnerabil in fata unei cuceriri prin asediere. In ultimul mileniu al Imperiului, numeroase revolte, ce izbucneau cu o frecventa deja plictisitoare, i-au facut pe imparati sa inteleaga, rand pe rand, aceasta vulnerabilitate si politica imperiala a fost dedicata aproape exclusiv protejarii sensibilei aorte a planetei Trantor

ENCICLOPEDIA GALACTICA

GAAL NU ERA SIGUR daca soarele stralucea, mai bine-zis, daca era zi sau noapte. Nu indraznea sa intrebe, intreaga planeta parea sa traiasca sub o carapace de metal. Masa pe care abia o servise fusese etichetata drept pranz, dar erau multe planete care traiau conform unui orar-standard, ce nu acorda nici cea mai mica atentie alternantei, probabil suparatoare, dintre zi si noapte. Vitezele de rotatie ale planetelor erau diferite, iar el nu stia nimic despre Trantor.

La inceput, urmase sarguincios inscriptiile pana la "incaperea Soarelui' si nu descoperi decat ca aceasta era o sala destinata bronzarii sub radiatii artificiale. Zabovi cateva clipe, apoi se intoarse in holul principal al Luxorului.

Se adresa functionarului de la receptie:

― De unde as putea cumpara un bilet pentru un tur planetar?

― Chiar de aici.

― Cand va pleca?

― Tocmai l-ati pierdut. Urmatorul va fi maine. Puteti cumpara un bilet si va vom rezerva un loc.

― Of, maine va fi prea tarziu. Va trebui sa merg la Universitate. Nu exista vreun turn de observatie ori ceva de genul acesta? Vreau sa zic, in aer liber.

― Bineinteles! Va vand un bilet, daca doriti. Permiteti-mi, mai intai, sa verific daca nu cumva ploua. Apasa o clapa aflata la indemana si citi textul care defila pe un ecran. Gaal citi o data cu el.

Functionarul spuse:

― Vreme buna. Daca stau sa ma gandesc bine, acum este sezonul secetos. Adauga plin de solicitudine: Nu prea ma intereseaza ce se intampla pe-afara. Ultima oara am iesit in aer liber acum vreo trei ani. Vezi o data, si cam asta-i tot, intelegeti? Poftiti biletul! Liftul special din spate. Scrie pe el: "Spre turn'. Acela e.

Liftul era un model nou, care functiona pe baza respingerii gravitationale. Gaal intra, urmat de alti oameni. Operatorul inchise un contact si Gaal se simti suspendat in aer in clipa in care gravitatia deveni zero; apoi, in timp ce liftul accelera, isi mai recapata din greutate. Urma decelerarea si picioarele i se desprinsera de pe podea. Scoase un sunet acut de surpriza.

Operatorul i se adresa cu un glas ragusit:

― Fixati picioarele sub bara. N-ati citit anuntul?

Ceilalti facusera intocmai. Ii zambira in timp ce el incerca disperat si zadarnic sa coboare, tinandu-se de perete. Pantofii lor erau prinsi sub barele de crom care traversau podeaua in linii paralele, la distanta de doua picioare una de alta. Observase barele acelea cand intrase, dar le ignorase.

Apoi, o mana intinsa il trase in jos.

Multumi dintr-o rasuflare, moment in care liftul se opri.

Pasi pe o terasa deschisa, scaldata intr-o stralucire orbitoare care ii facu sa inchida ochii. Barbatul din partea caruia primise acea mana salvatoare se afla chiar in spatele lui. Acesta ii spuse amabil:

― Locuri din belsug.

― Asase pare. (Porni spre scaune ca un automat, apoi se opri.) Daca nu va suparati, voi ramane o clipa langa balustrada. As vrea sa arunc o privire.

Barbatul ii facu un semn aprobator, plin de intelegere, iar Gaal se apleca peste balustrada, care-i venea pana la umar, si sorbi din ochi panorama ce se deschidea in fata lui.

Pamantul era pierdut in paienjenisul din ce in ce mai dens de structuri facute de om. Nu putu vedea decat un orizont din metal intinzandu-se pe cer, cenusiu si uniform, si intelese pe data ca asa arata intreaga suprafata a planetei. Nu detecta nici o miscare ― cateva nave de agrement se profilau lenese pe cer ― dar, cu toate acestea, reusi sa inteleaga ca traficul nebunesc al miliardelor de oameni se desfasura dedesubtul invelisului metalic al lumii.

Nu se vedea nimic verde ― nici iarba, nici sol, nici un fel de viata, in afara de cea umana. Undeva, pe aceasta lume, pricepu el confuz, se afla palatul Imparatului, asezat in mijlocul unei suprafete de o suta de mile patrate de sol natural, inverzit, cu copaci, presarat cu flori in toate culorile curcubeului, o mica insula in mijlocul unui ocean de otel; poate era chiar la zece mii de mile departare, insa nu putea fi vazuta de aici.

Va trebui sa faca turul acela cat de curand!

Suspina adanc si intelese ca se afla, in sfarsit, pe Trantor, pe planeta care era centrul intregii Galaxii si samburele rasei umane. Nu vazu nave cu alimente. Nu putea percepe vulnerabila aorta care lega cele patruzeci de miliarde de locuitori de pe Trantor de restul Galaxiei. Era constient doar de fapta cea mai mareata a omului: sfidatoarea cucerire totala si irevocabila a unei lumi.

Se indeparta cu privirea pierduta in gol. Amicul sau din lift ii arata un scaun alaturat celui pe care statea, si Gaal se aseza.

Barbatul zambi:

Ma numesc Jerril. Pentru prima oara pe Trantor?

Da, domnule Jerril.

― Eram sigur. Jerril e numele meu mic. Trantor te captiveaza daca ai un temperament poetic. Totusi, locuitorii lui nu urca mai niciodata aici. Nu le place si devin nelinistiti, chiar nervosi.

― Nervosi! Apropo, numele meu este Gaal. De ce oare asemenea iritare? Mie mi se pare splendid.

― E doar o parere subiectiva, Gaal. Daca te-ai nascut intr-un cubicul, ai crescut intr-un coridor si lucrezi intr-o celula, daca iti petreci concediul intr-o sala de bronzare aglomerata, atunci faptul ca urci aici si nu mai ai nimic altceva deasupra capului decat cerul s-ar putea sa-ti declanseze o criza de nervi. Dupa ce implinesc cinci ani, copiii sunt siliti sa urce aici o data pe an. Nu-mi dau seama daca asta le face bine, dar cand ajung aici nu se mai satura privind si in timpul primelor vizite plang pana ce fac convulsii. Serios. Ar trebui ca imediat ce sunt intarcati sa inceapa sa faca o calatorie ca aceasta macar o data pe saptamana. Desigur, n-ar avea mare importanta, urma el. Dar ce-ar fi daca n-ar mai veni deloc aici? Ei sunt fericiti acolo, jos, unde conduc treburile Imperiului. Cat de sus crezi ca suntem?

― Jumatate de mila, spuse, si se intreba daca asta trada cumva naivitate. Trebuie sa fi fost chiar naivitate, din moment ce Jerril chicoti.

― Nu, doar cinci sute de picioare.

― Poftim? Dar liftului i-au trebuit aproape

― stiu. Dar i-a trebuit mult timp pana sa ajunga la nivelul solului. Trantor este o retea de tuneluri la peste o mila sub suprafata. E ca un aisberg. Noua zecimi raman nevazute. La linia tarmurilor, patrunde chiar pana la cateva mile in subsolul oceanului. De fapt, am mers atat de adanc incat puteam utiliza diferenta de temperatura dintre sol si locuri situate la cateva mile adancime pentru a ne asigura toata energia necesara. Stiai?

― Nu. Mi-am inchipuit ca folositi generatoare atomice.

― Le-am folosit candva. Aceasta energie este mai ieftina.

― Asacred si eu.

― Dar tu, ce parere ai? Pentru o clipa, amabilitatea barbatului se transforma in siretenie. Parea aproape perfid.

Gaal ezita, cautand un raspuns:

― splendid, spuse, repetandu-se.

― In vacanta? in calatorie? intr-un turneu?

― Nu chiar. Mai precis, am vrut dintotdeauna sa vizitez Trantor, dar am venit aici in primul rand pentru o slujba.

― Aha!

Gaal se simti dator sa explice:

― O slujba la Proiectul doctorului Seldon, de la Universitatea din Trantor.

― Raven Seldon?^* _{[*Raven = corb ― joc de cuvinte n. t.)}

― A, nu. Cel la care ma refer este Hari Seldon, psihoistoricul Seldon. Nu cunosc nici un Raven Seldon.

― La Hari ma refer si eu. I se spune Corbul. Prevesteste mereu dezastre.

― Da? Gaal era sincer uimit.

― Bineinteles, trebuie sa stii si asta. (Jerril nu mai zambea.) Si vii sa lucrezi pentru el?

― Da, sigur, sunt matematician. De ce spuneti ca prezice dezastre? Ce fel de dezastre?

― Imi pare rau, dar n-am nici cea mai vaga idee. Am citit ziarele pe care le publica doctorul Seldon si grupul lui. Se ocupa de teorii matematice.

― Da, publica. (Gaal se simti stanjenit.) Cred ca ma voi duce in camera mea, spuse el. Sunt foarte incantat ca v-am cunoscut.

Jerril flutura indiferent mana in semn de ramas bun.

Gaal gasi in camera sa un barbat care-l astepta. Fu atat de surprins pentru moment incat nu putu sa puna obisnuita intrebare care-i veni pe buze: "Ce cautati aici?'

Barbatul, cu ochii albastri si foarte stralucitori, se ridica. Era in varsta, aproape chel si schiopata usor. Cu o clipa inainte ca mintea dezorientata a lui Gaal sa asocieze chipul cu imaginea pe care o vazuse de atatea ori in filme, acesta spuse:

― Sunt Hari Seldon.

PSIHOISTORIA ― Gaal Dornick, folosind concepte non-matematice, a definit psihoistoria ca fiind ramura matematicii care se ocupa cu reactiile conglomeratelor umane fata de stimulii sociali si economici dati

In toate aceste definitii, este implicata presupunerea ca conglomeratul uman in discutie trebuie sa fie suficient de mare pentru a permite o tratare statistica valabila. Marimea necesara a unui astfel de conglomerat poate fi determinata cu ajutorul Primei Teoreme a lui Seldon, care O alta presupunere necesara este ca conglomeratul uman sa nu fie el insusi constient de analiza psihoistorica, pentru ca reactiile sale sa fie cu adevarat aleatorii

Baza oricarei psihoistorii serioase o constituie dezvoltarea Functiilor Seldon, care evidentiaza proprietati congruente cu cele ale acelor forte sociale si economice care

ENCICLOPEDIA GALACTICA

― BUNA ZIUA, domnule, spuse Gaal. Stiti, eu

― Nu credeai ca ne vom intalni cu o zi mai devreme, asa-i? In mod normal, n-ar fi trebuit, dar, daca vrem sa folosim serviciile tale, trebuie sa actionam rapid. Devine din ce in ce mai greu sa obtin recruti.

― Nu inteleg, domnule.

― Ai vorbit cu un barbat in turnul de observatie?

― Da. Numele lui mic e Jerril. Altceva nu mai stiu despre el.

― Numele nu reprezinta nimic. E un agent al Comisiei pentru Siguranta Publica. Te-a urmarit inca de la spatioport.

― Dar de ce? Imi pare rau, dar sunt tare nelamurit.

― Omul din turn nu ti-a spus nimic despre mine?

Gaal ezita:

― V-a numit Seldon Corbul.

― Ti-a explicat de ce?

― A spus ca preziceti dezastre.

― Asae. Ce inseamna Trantor pentru tine?

Toata lumea parea sa-l iscodeasca in legatura cu Trantor. Gaal se simti incapabil sa dea un raspuns care sa depaseasca simplul: "Splendid'.

― spui asta fara sa rationezi. Ce parere ai despre psihoistorie?

― Nu m-am gandit niciodata la aceste probleme.

― Tinere, inainte de a ne desparti, vei invata sa aplici psihoistoria la toate problemele in mod natural, noteaza.

Seldon scoase din invelisul sau calculatorul pe care-l tinea la centura. (Se spunea ca avea intotdeauna, sub perna, un calculator pe care-l utiliza in momentele de insomnie.) Suprafata lui cenusie si mata era usor uzata de atata folosinta. Degetele agile ale lui Seldon, patate de varsta inaintata, frematara pe tastele calculatorului, pe ecranul sau cenusiu, pana ce licarira simbolurile rosii.

― Aceasta reprezinta starea Imperiului in momentul de fata?

Astepta.

― Bineinteles ca nu este o reprezentare completa, spuse Gaal intr-un tarziu.

― Nu, nu este completa, aproba Seldon. Ma bucur ca nu accepti orbeste vorbele mele. Este, totusi, o aproximare care va servi pentru a demonstra propozitia. De acord?

― Da, cu conditia unei verificari ulterioare a derivatei functiei. Gaal evita cu grija orice posibila cursa.

― Bun. Adauga la aceasta posibilitatea cunoscuta a asasinatelor Imperiale, a revoltelor viceregale, a recurentei actuale de perioade de criza economica, a scaderii ritmului de explorari planetare si a

Continua. Pe masura ce fiecare element era mentionat, noi simboluri apareau sub atingerea degetelor sale si se contopeau cu functia de baza, care se dezvolta si se modifica.

Gaal il opri o singura data:

― Nu inteleg valabilitatea acelei transformari de grup.

Seldon o repeta mai rar.

― Dar acest lucru se obtine prin intermediul unei operatiuni sociale interzise.

― Exact. Lucrezi rapid, dar nu indeajuns de iute. Nu este interzisa in aceasta conexiune. Acum o voi face prin extensii.

Procedeul fu mai anevoios si mai lung, dar, cand Seldon ajunse la sfarsit, Gaal recunoscu umilit:

― Acum pricep.

In cele din urma, Seldon se opri:

― Acesta va fi Trantor peste cinci secole. Ce interpretare dai? Ia spune. Il privi cu luare-aminte si astepta.

Nevenindu-i sa creada, Gaal spuse:

― Distrugere totala! Pai asta-i imposibil. Trantor n-a fost niciodata

Seldon era animat de o emotie intensa care arata ca numai trupul ii imbatranise:

― Hai, usurel. Ai vazut cum s-a ajuns la acest rezultat. Exprima totul in cuvinte. Lasa o clipa deoparte simbolismul cifrelor.

― Pe masura ce Trantor se specializeaza, spuse Gaal, el devine din ce in ce mai vulnerabil, mai putin capabil sa se apere singur. Pe langa asta, cu cat va deveni mai mult centrul administrativ al Imperiului, cu atat va fi un trofeu tot mai ravnit. Pe masura ce succesiunea imperiala devine tot mai nesigura si luptele dintre marile familii tot mai acerbe, responsabilitatea sociala scade si tinde sa dispara.

― suficient. Si ce crezi despre probabilitatea numerica a distrugerii totale in mai putin de cinci secole?

― N-as putea sa-mi spun parerea.

― Esti sigur ca poti obtine o diferentiere de camp?

Gaal se simti incorsetat. Nu i se oferi calculatorul. Seldon il tinea departe de privirea lui. Calcula furios si fruntea i se imbrobona de sudoare.

― Aproximativ optzeci si cinci la suta?

― Nu-i rau, spuse Seldon, tuguindu-si buza inferioara, dar nici foarte bine. Cifra reala este nouazeci si doi virgula cinci la suta.

― Prin urmare, dumneavoastra sunteti numit Seldon Corbul? intreba el. N-am vazut asa ceva in ziare.

― Bineinteles ca nu. Nu se poate da publicitatii. Crezi ca Imperiul si-ar putea dezvalui astfel slabiciunea? Se demonstreaza foarte usor prin psihoistorie. Insa unele dintre rezultatele noastre au ajuns la urechile aristocratiei.

― Foarte rau.

― Nu neaparat. S-a tinut seama de toate elementele.

― De aceea sunteti urmarit?

― Da. Tot ce tine de proiectul meu este investigat.

― sunteti in pericol, domnule?

― A, da! Exista probabilitatea de unu virgula sapte la suta sa fiu executat, dar bineinteles ca asta nu va zadarnici proiectul. Am luat si acest lucru in calcul. Hai, nu-i nimic. Ne intalnim maine la Universitate, presupun.

― Desigur, spuse Gaal.

COMISIA SIGURANTEI PUBLICE ― Clica aristocratica a venit la putere dupa asasinarea lui Cleon I, ultimul din familia Entun. In mare, aristocratia a constituit un element de ordine in cursul secolelor de instabilitate si nesiguranta ale Imperiului. In mod obisnuit, sub controlul marilor familii Chen si Divan, aristocratia a degenerat, devenind un instrument orb pentru mentinerea unui status-quo Ca putere in stat, aristocratia nu a fost indepartata decat dupa urcarea pe tron a ultimului Imparat puternic, Cleon al II-lea. Primul Comisar Sef

Intr-un fel, momentul declansarii declinului Comisiei poate fi considerat procesul lui Hari Seldon, cu doi ani inainte de inceputul Erei Fundationale. Acel proces este descris in biografia lui Hari Seldon, scrisa de Gaal Dornick

ENCICLOPEDIA GALACTICA

GAAL nu-si indeplini promisiunea. A doua zi dimineata fu trezit de o sonerie discreta. Raspunse, si vocea functionarului de la receptie, la fel de discreta, politicoasa, dar cat se poate de dezaprobatoare, il informa ca era in stare de arest din ordinul Comisiei pentru Siguranta Publica.

Gaal merse glont la usa si vazu ca nu se mai deschidea. N-avea decat sa se imbrace si sa astepte.

Venira dupa el si il dusera in alta incapere, dar era totusi retinut. Aici fu interogat deosebit de politicos si totul se petrecu foarte civilizat. Le explica anchetatorilor ca era provincial, din Synnax, le dadu detalii despre scolile absolvite, le spuse ca obtinuse un titlu de doctor in matematica in urma cu catva timp. Solicitase un post in echipa doctorului Seldon si fusese acceptat. Repeta aceste detalii de cateva ori, dar ei reveneau mereu la intrebarea de ce se alaturase Proiectului Seldon. De unde auzise de el, care aveau sa-i fie insarcinarile, ce instructiuni primise, cu ce se ocupa.

Raspunse ca nu stie. Nu primise instructiuni secrete. El era doar savant si matematician. Nu-l interesa politica.

Intr-un tarziu, unul dintre amabilii sai inchizitori il intreba:

― Cand va fi distrus Trantor?

Gaal ramase descumpanit:

― N-as putea vorbi despre asta potrivit propriilor cunostinte.

― Ai putea spune care este situatia din punctul de vedere al altcuiva?

― Cum as indrazni in numele altcuiva?

Ii era cald si simtea ceva ca o dogoare.

Inchizitorul il intreba:

― Te-a informat cineva despre o asemenea posibilitate de distrugere? A stabilit o data? (Si, pentru ca tanarul ezita, continua.) Ai fost urmarit, doctore. Eram la spatioport cand ai sosit la turnul de observatie si, bineinteles, am putut asculta conversatia ta cu doctor Seldon.

― In cazul acesta cunoasteti parerile sale in problema care va intereseaza, spuse Gaal.

― Probabil. Dar am vrea sa le auzim din gura ta.

― El crede ca Trantor va fi distrus peste cinci secole.

― A dovedit asta Aa matematic?

― Da, raspunse Gaal sfidator.

― sustii ca Acest calcul matematic este valabil, presupun.

― Daca doctor Seldon garanteaza, atunci este valabil.

― Deci, vom reveni.

― stati. Am dreptul la un avocat. Solicit sa mi se respecte drepturile de cetatean al Imperiului.

― Ti se vor respecta.

Asa se si intampla.

In incapere intra curand un barbat inalt, al carui chip parea alcatuit numai din linii verticale, si atat de slab, incat te facea sa te intrebi daca trasaturile lui se puteau destinde intr-un zambet.

Gaal il privi ravasit si fara vlaga. Nu trecusera nici treizeci de ore de cand era pe Trantor si i se intamplasera atatea.

― sunt Lors Avakim. Doctor Seldon m-a solicitat pentru a va reprezenta, spuse barbatul.

― Adevarat? Pai atunci ascultati. Cer imediat o audienta la Imparat. Sunt retinut fara nici un motiv. Sunt absolut nevinovat. Insotindu-si vorbele cu o zvacnire a bratelor, adauga: Trebuie sa-mi fixati imediat o audienta la Imparat.

Atent, Avakim golea pe podea continutul unei mape. Daca Gaal ar fi avut taria necesara, ar fi putut vedea formularele legale Cellomet; din folie metalica, adaptate pentru a fi introduse intr-o minuscula capsula personala. Ar mai fi putut recunoaste un inregistrator de buzunar.

Fara sa acorde vreo atentie izbucnirii lui Gaal, Avakim ridica intr-un tarziu privirea spre el si spuse:

― Comisia va avea, fara indoiala, o raza-spion indreptata asupra discutiei noastre. Asta incalca legea, dar o vor folosi.

Gaal stranse din dinti.

― si totusi, spuse Avakim asezandu-se, inregistratorul pe care-l am pe masa ― si care, de altfel, este unul cu totul obisnuit, dupa toate aparentele, si-si face bine datoria ― are proprietatea suplimentara de a ecrana raza-spion. Nu-si vor da seama de lucrul acesta imediat.

― Deci pot vorbi fara grija.

― Bineinteles.

― Atunci vreau o audienta la Imparat.

Avakim surase rece si se vazu ca, la urma-urmei, era loc pentru un zambet pe chipul lui.

― sunteti din Provincie, spuse.

― Acest lucru nu-mi anuleaza dreptul de a fi cetatean al Imperiului. Am aceleasi drepturi ca si dumneavoastra sau ca oricare alt membru al acestei Comisii pentru Siguranta Publica.

― Neindoielnic. Numai ca, in calitate de provincial, nu intelegeti viata de pe Trantor asa cum este ea. Nu exista audiente la Imparat.

― si cui te poti adresa in afara acestei Comisii? Exista alte cai?

― Nici una. Practic, nu ai posibilitatea recursului. Legal vorbind, puteti solicita o audienta la Imparat, dar n-o veti primi. Imparatul de astazi nu e Imparatul dinastiei Entun, intelegeti? imi pare rau, dar Trantor se afla in mainile familiilor aristocratice, ai caror membri compun Comisia pentru Siguranta Publica. Aceasta este o evolutie care a fost anticipata de mult de catre psihoistorie.

― Chiar asa? intreba Gaal. In cazul acesta, daca doctor Seldon poate anticipa istoria planetei Trantor la cinci sute de ani distanta

― O poate anticipa cu o mie cinci sute de ani.

― Fie si cu o mie cinci sute. De ce n-a putut anticipa ieri evenimentele acestei dimineti, ca sa ma puna in garda? Nu, imi pare rau. (Gaal se aseza si-si rezema capul de palma transpirata.) Inteleg foarte bine ca psihoistoria este o stiinta statistica si nu poate anticipa cu precizie viitorul unui singur om. Va dati seama acum de ce sunt suparat?

― Va inselati. Doctor Seldon stia ca veti fi arestat in aceasta dimineata.

― Poftim?

― E neplacut, dar adevarat. Comisia pare din ce in ce mai ostila fata de activitatile sale. Noii membri care s-au alaturat in ultimul timp grupului sau au fost tot mai sicanati. Diagramele arata ca, spre folosul nostru, problema ar putea fi adusa acum la un punct culminant. Comisia s-a miscat destul de lent, astfel ca doctor Seldon v-a putut vizita ieri in scopul de a forta putin lucrurile. Acesta a fost motivul.

Gaal ramase fara grai:

― Nu admit

― Va rog, era necesar. N-ati fost ales din motive personale. Trebuie sa intelegeti ca planurile doctorului Seldon, care sunt intocmite pe baza calculelor matematice la care se lucreaza de peste optsprezece ani, includ toate posibilitatile cu probabilitati semnificative. Aceasta este una dintre ele. Am fost trimis aici doar cu scopul de a va asigura ca nu aveti motive de ingrijorare. Totul se va sfirsi cu bine; acelasi lucru e valabil si pentru Proiect si pentru dumneavoastra, desigur, in limite probabilistice rezonabile.

― Care sunt cifrele? intreba Gaal.

― Pentru Proiect, nouazeci si noua virgula noua la suta.

― si pentru mine?

― Mi s-a comunicat ca aceasta probabilitate este de saptezeci si sapte virgula doi la suta.

― Atunci exista mai mult de o sansa din cinci ca voi fi condamnat la inchisoare sau la moarte.

― Ultima este sub unu la suta.

― As a, deci. Cand e vorba de viata unui om, calculele nu inseamna mai nimic. Trimiteti-l pe doctor Seldon la mine.

― Din pacate, nu pot. Si doctor Seldon este arestat.

Usa se deschise violent inainte ca Gaal, care incerca sa se ridice in picioare, sa articuleze un inceput de exclamatie. Intra un paznic, merse catre masa, ridica inregistratorul, il examina pe toate partile, si-l baga in buzunar. Avakim spuse calm:

― Am nevoie de instrumentul acela.

― Va vom da unul care nu creeaza campuri parazitare, domnule Consilier.

― In acest caz, am terminat discutia.

Gaal il urmari plecand, apoi ramase singur.

PROCESUL (Gaal presupuse ca nu gresea numindu-l astfel, desi, din punct de vedere legal, se asemana prea putin cu complicatele tehnici procesuale despre care citise) nu tinuse mult. Era in a treia zi de desfasurare. Totusi, lui Gaal ii era peste putinta ca, printr-un efort de memorie, sa-si aminteasca cum incepuse.

In ceea ce-l privea, nu-l prea incoltisera cu intrebari. Artileria grea fusese indreptata asupra doctorului Seldon, care, cu toate acestea, statea imperturbabil. Pentru Gaal, el ramasese singurul punct stabil pe lume.

Publicul, redus ca numar, era compus exclusiv din Baroni ai Imperiului. Presa si marele public fusesera excluse si, probabil, foarte putini oameni stiau despre procesul care i se intentase lui Seldon. Fata de acuzati adoptasera o atitudine ostila, prea putin disimulata.

Cinci membri ai Comisiei pentru Siguranta Publica stateau la masa ridicata pe un podium. Purtau uniforme de culoare auriu-stacojie si berete din plastic, care le stateau fix pe capete si care erau insemnele functiei lor judecatoresti. La centru statea comisarul-sef Linge Chen. Gaal nu mai vazuse pana atunci un lord atat de important si-l privea fascinat. Chen abia de spusese cateva cuvinte pe parcursul intregului proces. Lasase foarte bine sa se inteleaga ca vorba multa era sub demnitatea lui.

Avocatul Comisiei isi consulta notitele si audierea incepu cu Seldon aflat inca in boxa acuzatilor:

Intrebare: Sa vedem, doctore Seldon. Cati oameni sunt angajati in prezent in proiectul al carui sef sunteti?

Raspuns: Cincizeci de matematicieni.

I: Incluzandu-l si pe doctor Gaal Dornick?

R: Doctor Dornick este al cincizeci si unulea.

I: Aha, deci avem cincizeci si unu? Faceti un efort de memorie, doctore Seldon. Poate sunt cincizeci si doi sau cincizeci si trei?! Ori poate mai multi?

R: Practic, doctor Dornick nu s-a alaturat organizatiei mele. Cand o va face, va fi cel de-al cincizeci si unulea membru. Acum sunt cincizeci, asa cum am spus.

I: Nu cumva aproximativ o mie?

R: Matematicieni? Nu.

I: N-am spus matematicieni. Sunt o mie in toate specialitatile?

R: In toate specialitatile, cifra ar putea fi corecta.

I: Ar putea? Eu sustin ca este. Sustin ca numarul oamenilor angajati in proiectul dumneavoastra se ridica la nouazeci si opt de mii cinci sute saptezeci si doi.

R: Cred ca puneti la socoteala si femeile, si copiii.

I: (cu vocea ridicata) Nouazeci si opt de mii cinci sute saptezeci si doua de persoane doresc sa declar. Nu este nevoie sa ma obstructionati.

R: Accept cifrele.

I: (apeland la notite) Sa lasam deoparte acest aspect si sa abordam o alta problema pe care am discutat-o deja, intr-o oarecare masura. Vreti sa repetati, doctore Seldon, parerile dumneavoastra privind viitorul planetei Trantor?

R: Asa cum am declarat, si o declar din nou, Trantor va fi un morman de ruine in mai putin de cinci secole.

I: Nu considerati aceasta declaratie drept lipsita de loialitate?

R: Nu, domnule. Adevarul stiintific se afla deasupra loialitatii si tradarii.

I: Sunteti sigur ca declaratia dumneavoastra reprezinta adevarul stiintific?

R: Da.

I: Pe ce baze?

R: Pe baza matematicii psihoistorice.

I: Puteti dovedi ca aceasta matematica aduce argumente valabile?

R: Doar unui alt matematician.

I: (cu un zambet) Pretindeti, prin urmare, ca adevarul dumneavoastra are o natura atat de esoterica incat depaseste capacitatea de intelegere a unui om simplu. Eu cred ca adevarul ar trebui sa fie mai limpede, mai putin misterios si mai accesibil oricui.

R: Prezinta dificultati doar pentru unele creiere. Fizica transferului de energie, pe care o cunosteam sub numele de termodinamica, a fost adevarata si clara de-a lungul intregii istorii a umanitatii, inca din epocile mitice, dar, cu toate acestea, s-ar putea sa existe oameni, chiar dintre cei prezenti aici, carora le-ar fi imposibil sa proiecteze un motor. Fie ei chiar oameni cu o inteligenta deosebita. Ma indoiesc, de exemplu, ca educatii comisari

In acest moment, unul dintre comisari se apleca spre avocat. Cuvintele nu-i putura fi auzite, dar suieratul vocii sale trada o anume duritate. Avocatul rosi si il intrerupse pe Seldon.

I: Nu suntem aici pentru a asculta discursuri, doctore Seldon. Sa presupunem ca v-ati expus parerea. Dati-mi voie sa va sugerez ca prezicerile dumneavoastra privind dezastrul ar putea sa aiba menirea de a distruge increderea opiniei publice in Guvernul imperial in scopuri pe care le urmariti dumneavoastra

R: Nu este adevarat.

I: Dati-mi voie sa sugerez ca dumneavoastra intentionati sa sustineti ca pentru o buna perioada de timp ― anterior asa-zisei ruinari ― planeta Trantor va fi afectata de diferite tipuri de tulburari.

R: Corect.

I: Si ca, prin simpla prezicere pe care o faceti, sperati sa produceti aceasta ruina si sa aveti in acel moment la dispozitie o armata de o suta de mii de oameni.

R: In primul rand, nu este adevarat. Si daca ar fi, cercetarile va vor arata ca ceva mai mult de zece mii dintre oamenii mei sunt la varsta recrutarii, dar ca nici unul dintre ei nu are pregatire militara.

I: Actionati in numele cuiva?

R: Nu sunt in solda nimanui, domnule avocat.

I: Sunteti intru totul dezinteresat? Serviti stiinta?

R: Da.

I: Atunci sa vedem cum o serviti. Poate fi schimbat viitorul, doctore Seldon?

R: Evident. Acest tribunal ar putea sari in aer in urmatoarele ore, dar s-ar putea sa nu se intample asa ceva Daca s-ar intampla, viitorul ar fi neindoielnic schimbat in cateva aspecte minore.

I: Va indepartati de la subiect, doctore Seldon. Poate fi schimbata istoria integrala a rasei umane?

R: Da.

I: Cu usurinta?

R: Nu. Cu mare greutate.

I: De ce?

R: Tendinta psihoistorica a unei planete atat de dens populate contine o mare inertie. Pentru a si-o modifica, trebuie sa intalneasca ceva care sa posede o inertie similara. Fie ca vor fi implicati un numar la fel de mare de oameni, fie ca numarul lor va fi relativ mic, va trebui luata in calcul o perioada extrem de lunga de timp pentru a efectua schimbarea, intelegeti?

I: Cred ca da. Deci, Trantor nu va deveni o ruina daca foarte multi oameni hotarasc sa actioneze in asa fel incat sa impiedice acest lucru.

R: Exact.

I: O suta de mii de oameni?

R: Nu, domnule. Sunt prea putini.

I: Sunteti sigur?

R: Tineti seama ca Trantor are o populatie de patruzeci de miliarde de locuitori. Tineti apoi seama ca tendinta care conduce la ruina nu apartine numai planetei Trantor, ci Imperiului ca intreg, iar Imperiul contine aproximativ un cvintilion de fiinte umane.

I: Inteleg. Atunci, probabil ca o suta de mii de oameni pot schimba tendinta daca ei si urmasii lor trudesc vreme de cinci sute de ani.

R: Ma tem ca acest lucru nu este posibil. Cinci sute de ani e prea putin.

I: In cazul acesta, doctore Seldon, nu ne ramane decat sa tragem concluziile din declaratiile dumneavoastra. Ati strans o suta de mii de oameni in cadrul Proiectului. Acestia sunt insuficienti numeric pentru a schimba istoria urmatorilor cinci sute de ani ai planetei Trantor. Cu alte cuvinte, ei nu pot impiedica distrugerea planetei, indiferent ce ar face.

R: Din nefericire, aveti dreptate.

I: Iar pe de alta parte, cei o suta de mii nu sunt folositi in scopuri ilegale.

R: Exact.

I: (rar si plin de satisfactie) In cazul acesta, doctore Seldon, va rog sa ascultati cu atentie, pentru ca vrem un raspuns bine cumpanit. Ce scop urmaresc cei o suta de mii de oameni ai dumneavoastra?

Vocea avocatului devenise stridenta. Aranjase capcana; il incoltise pe Seldon; il indepartase pe acesta cu siretenie de la orice posibilitate de a da un raspuns.

La auzul acestor cuvinte, rumoarea crescanda a comentariilor trecu ca un val prin randurile publicului si invada chiar sirul de comisari. Se aplecara unul spre altul, in uniformele lor auriu-stacojii; doar seful ramase netulburat.

Hari Seldon statea nemiscat. Astepta ca rumoarea sa se stinga.

R: Sa micsoreze efectele acestei distrugeri.

I: Si ce vreti sa spuneti cu asta, mai exact?

R: Explicatia este simpla. Inevitabila distrugere a planetei Trantor nu este un eveniment in sine, izolat, in schema dezvoltarii umane. Va fi punctul culminant al unei drame care a inceput cu secole in urma si care isi accelereaza ritmul in mod continuu. Ma refer, domnilor, la declinul, in plina desfasurare, si la decaderea Imperiului Galactic.

Rumoarea deveni de asta-data un vacarm abia retinut. Avocatul urla dezlantuit:

― Declarati in mod deschis ca Si se opri, caci strigatele de "Tradare!' din partea publicului aratau ca demonstratia fusese facuta si fara ajutorul altor presiuni.

Comisarul-sef ridica incet ciocanelul de lemn si-l lasa sa cada pe masa. Sunetul fu asemanator dangatului unui gong. Cand reverberatiile se stinsera, sporovaiala publicului inceta si ea. Avocatul respira adanc.

I: (cu un ton teatral) Intelegeti, doctore Seldon, ca vorbiti despre un imperiu care a rezistat douasprezece mii de ani, in ciuda tuturor vicisitudinilor traite de generatii intregi si care este sustinut de dorintele de bine si de dragoste ale unui cvintilion de fiinte umane?

R: Sunt constient atat de statutul actual cat si de istoria trecuta a Imperiului. Fara a da dovada de lipsa de respect, trebuie sa pretind ca am cunostinte cu mult mai vaste despre aceasta problema decat oricare alta persoana din aceasta sala.

I: Si preziceti ruina sa?

R: Este o precizere pe baze matematice. Eu nu dau verdicte morale si, personal, regret aceasta perspectiva. Chiar daca s-ar admite ca Imperiul e un lucru daunator (idee la care nu ader), starea de anarhie ce va urma prabusirii sale va fi si mai periculoasa. Proiectul meu s-a angajat sa lupte impotriva acestei stari. Prabusirea Imperiului este, domnilor, un proces gigantic, si nu-i usor sa lupti impotriva-i. O dicteaza cresterea birocratiei, scaderea initiativei, inghetarea sociala in caste, zagazuirea curiozitatii si o suta de alti factori. Acest proces se desfasoara, asa cum am declarat, de secole, ca o miscare prea maiestuoasa si masiva pentru a putea fi oprita.

I: Nu stie toata lumea ca Imperiul este la fel de puternic precum a fost dintotdeauna?

R: Totul in jur da impresia de putere. Ar parea sa dureze o vesnicie. Cu toate acestea, trunchiul putred al copacului are infatisarea de putere dintotdeauna, exact pana in clipa in care dezlantuirea furtunii il frange in doua. Furtuna suiera chiar si acum printre ramurile Imperiului. Ascultati cu urechile psihoistoriei si-i veti auzi scrasnetul.

I: (pe un ton nesigur) Doctore Seldon, nu ne aflam aici pentru a as

R: (ferm) Imperiul se va narui, si o data cu el si tot binele pe care l-a produs. cunostintele acumulate vor decadea si ordinea pe care el a impus-o se va risipi ca un fum. Razboaiele interstelare vor fi nesfarsite; comertul interstelar va decadea; populatia va scadea; lumile vor pierde contactul cu partea principala a Galaxiei si situatia va ramane astfel.

I: (o voce pierita intr-o mare de liniste) Pentru totdeauna?

R: Psihoistoria, care poate anticipa prabusirea, poate face predictii referitoare la epocile intunecate care vor urma. Domnilor, Imperiul, asa cum s-a spus, a rezistat douasprezece mii de ani. Epocile intunecate care vor veni vor dura nu douasprezece, ci treizeci de mii de ani. Se va ridica un nou Imperiu, dar intre el si civilizatia noastra se vor afla o mie de generatii de oameni care vor suferi. Impotriva acestui lucru trebuie sa luptam.

I: (pe un ton oarecum mai vioi) Va contraziceti. Mai devreme ati declarat ca nu puteti impiedica distrugerea planetei Trantor, prin urmare, probabil, prabusirea ― As a-zisa prabusire a Imperiului.

R: Nu spun acum ca putem impiedica prabusirea. Dar nu este prea tarziu sa actionam in vederea scurtarii intervalului care va urma. Domnilor, daca grupului meu i se permite sa actioneze acum, devine posibila reducerea perioadei de anarhie la un singur mileniu. Ne aflam intr-un moment delicat al istoriei. Masa uriasa, de neinvins, a evenimentelor trebuie deviata doar putin, foarte putin. Nu se poate face prea mult, dar devierea trebuie sa fie suficienta pentru a elimina douazeci si noua de mii de ani de mizerie din istoria umana.

I: Si cum va propuneti sa realizati acest lucru?

R: Salvand cunoasterea rasei. Suma cunoasterii umane depaseste posibilitatile unui om; ba chiar si pe cea a o mie de oameni. O data cu distrugerea legaturilor sociale, stiinta se va sparge intr-un milion de bucati. Indivizii vor cunoaste multe dintre nenumaratele fatete minuscule a ceea ce este de cunoscut. Fragmentele de cunoastere, lipsite de sens, nu vor fi transmise mai departe. Se vor pierde de-a lungul generatiilor. Dar, daca pregatim acum un sumar gigantic al intregii cunoasteri, el nu se va pierde niciodata. Generatiile viitoare vor construi pe baza lui si nu vor trebui sa descopere singure totul. Un mileniu va face munca a treizeci de mii de ani.

I: Toate acestea

R: Tot proiectul meu. Cei treizeci de mii de oameni, cu sotiile si copiii lor, isi dedica existenta pregatirii unei Enciclopedii Galactice, pe care n-o vor termina in cursul vietii lor. Eu nu voi trai s-o vad nici macar inceputa. Dar atunci cand Trantor se va prabusi, ea va fi terminata si vor exista exemplare in toate bibliotecile mari din Galaxie.

Comisarul-sef ridica ciocanelul si-l lasa sa cada. Hari Seldon parasi bara si se aseza tacut alaturi de Gaal.

Zambi si spuse:

― Cum ti-a placut spectacolul?

― Ati reusit sa-l duceti de la un capat la altul. Dar ce se va intampla acum?

― Vor ridica sedinta si vor incerca sa ajunga la o intelegere particulara cu mine.

― De unde stiti?

― Voi fi cinstit, spuse Seldon. Nu stiu. Depinde de comisarul-sef. L-am studiat ani de-a randul. Am incercat sa-i analizez reactiile, dar stii ce riscant este sa introduci toanele unui individ in ecuatiile psihoistorice. Cu toate astea, am unele sperante.

AVAKIM SE APROPIE, il saluta pe Gaal cu o usoara miscare a capului si se apleca sa-i sopteasca ceva lui Seldon. Se auzi o voce puternica anuntand ridicarea sedintei, iar gardienii ii separara. Pe Gaal il condusera afara.

Audierile din ziua urmatoare fura total diferite. Hari Seldon si Gaal Dornick ramasera singuri cu Comisia. Statura impreuna la o masa, fara sa existe o separare neta intre cei cinci judecatori si cei doi acuzati. Ba chiar li se oferira tigari de foi dintr-o cutie facuta dintr-un material plastic iridiscent care arata ca o apa ce curgea necontenit. Ochii erau facuti sa perceapa miscarea, desi degetele constatau o suprafata rigida si uscata.

Seldon accepta una; Gaal refuza.

― Avocatul meu nu este prezent, spuse Seldon.

Un comisar ii raspunse:

― Acesta nu mai este un proces, doctore Seldon. Ne aflam aici pentru a discuta despre siguranta Statului.

Linge Chen lua cuvantul.

― Acum vorbesc eu.

Ceilalti comisari se rezemara de spetezele scaunelor, pregatindu-se sa asculte. In jurul lui Chen paru ca se creeaza o liniste receptiva in care el urma sa picure vorbele.

Gaal amuti. Chen, zvelt si semet, mai varstnic doar prin privire decat prin restul infatisarii lui, era adevaratul Imparat al intregii Galaxii. Copilul care purta titlul era de fapt un simbol fabricat de Chen, si nici macar nu era primul de acest fel.

― Doctore Seldon, zise Chen, periclitezi pacea pe taramurile Imparatului. Nici unul dintre catralioanele de oameni care sunt in viata acum printre stelele Galaxiei nu va mai trai un secol de acum incolo. Prin urmare, de ce sa fim ingrijorati de evenimentele care vor avea loc peste cinci secole?

― Eu nu voi trai nici macar cinci ani, zise Seldon, si totusi problema constituie o mare ingrijorare pentru mine. Numiti-o idealism. Numiti-o identificare cu acea generalizare mistica careia-i spunem "om'.

― Nu vreau sa inteleg misticismul. Poti sa-mi spui ce ma impiedica sa scap de tine si de un viitor incomod si inutil care e la departare de cinci secole, pe care nici macar nu voi ajunge sa-l vad, ordonand sa fii executat asta-seara?

― Acum o saptamana, spuse Seldon pe un ton firesc, ati fi putut s-o faceti si ati fi pastrat o sansa din zece de a ramane in viata pana la sfarsitul anului. Astazi insa, probabilitatea abia daca este de unu la zece mii.

Se auzira respiratii precipitate si nervoase in sala si miscari nelinistite. Gaal simti ca-i trec fiori reci pe sira spinarii. Pleoapele lui Chen coborara imperceptibil.

― Cum vine asta?

― Prabusirea planetei Trantor, spuse Seldon, nu poate fi oprita, indiferent ce eforturi s-ar face. Cu toate acestea, ea poate fi grabita cu usurinta. Povestea intreruperii procesului meu se va transmite in toata Galaxia. Respingerea planului meu menit a usura si micsora proportiile dezastrului ii va convinge pe oameni ca viitorul nu le mai ofera nici o sansa. Deja isi amintesc cu invidie de vietile bunicilor lor. Vor vedea ca revolutiile politice si stagnarea comerciala vor spori in intensitate. Peste tot in Galaxie se va raspandi sentimentul ca este important doar ceea ce poate fiecare sa-si apropie in acel moment. Oamenii ambitiosi nu vor mai astepta, iar cei lipsiti de scrupule nu vor mai ezita. Prin fiecare actiune, ei vor grabi prabusirea lumilor. Ucideti-ma, si Trantor nu se va prabusi in cinci secole, ci in cincizeci de ani, iar dumneavoastra in doar un an.

― Acestea sunt vorbe de speriat copiii, spuse Chen, si totusi moartea ta nu este singurul raspuns care sa ne satisfaca.

Isi ridica palma de pe hartiile pe care se odihnea, asa incat doar doua degete atingeau usor paginile de deasupra.

― spune-mi, continua el, singura ta activitate va fi aceea de a pregati Enciclopedia despre care vorbeai mai devreme?

― Da.

― si trebuie ca acest lucru sa fie facut pe Trantor?

― stapane, Trantor poseda Biblioteca Imperiala, precum si resursele erudite ale Universitatii Trantor.

― si, cu toate acestea, n-ar putea fi avantajos daca ai fi plasat in alta parte, sa zicem pe o planeta unde iuresul si nebunia unei metropole nu se vor invalmasi cu gandurile erudite, unde oamenii tai sa se poata dedica exclusiv si cu un singur gand muncii lor?

― Putin probabil.

― O astfel de lume a fost deja aleasa. Poti lucra, doctore, dupa placul inimii, cu cei o suta de mii de oameni in jurul tau. Galaxia va sti ca lucrezi si ca lupti impotriva Prabusirii. Se va comunica, de asemenea, ca vei impiedica Prabusirea. (Zambi.) Intrucat nu cred in atat de multe lucruri, nu mi-e greu sa resping chiar si ideea de prabusire, astfel incat sunt pe deplin convins ca le voi spune oamenilor adevarul. Si, in timpul acesta, doctore, nu vei mai tulbura planeta Trantor si nu vor mai exista motive pentru a tulbura pacea si tihna Imparatului. Pentru tine si pentru sustinatorii tai, atatia cat se vor considera necesari, alternativa este moartea. Voi ignora amenintarile proferate mai devreme. Sansa de a alege intre moarte si exil iti va fi oferita pentru o perioada care incepe in aceasta clipa si se va termina peste cinci minute.

― Care este lumea aleasa, stapane?

― se cheama Terminus, cred, spuse Chen. (Nepasator, intoarse hartiile de pe masa cu varful degetelor astfel ca Seldon sa le poata citi.) Este nelocuita, dar destul de ospitaliera, si poate fi modelata pentru a satisface necesitatile savantilor. E cam izolata

― la marginea Galaxiei, domnule, il intrerupse Seldon.

― Exact asa cum am spus, intrucatva izolata. Va raspunde nevoilor voastre de concentrare. Hai, mai ai doua minute.

― Vom avea nevoie de timp pentru a aranja o asemenea calatorie, spuse Seldon. Este vorba de douazeci de mii de familii.

― Vi se va da timp.

Seldon se gandi o clipa, si ultimul minut fu pe sfarsite cand zise:

― Accept exilul.

Inima lui Gaal uita pentru un moment sa mai bata. Pe de o parte, se simti cuprins de o nespus de mare bucurie, caci cine nu s-ar bucura sa scape de moarte, iar pe de alta, in ciuda acestei mari usurari, regreta putin, la gandul ca Seldon fusese infrant.

RAMASERA TACUTI o vreme, in timp ce taxiul vajaia prin sutele de mile de tuneluri spre Universitate. Apoi Gaal se inviora.

― Este adevarat ceea ce i-ati spus Comisarului? intreba el. Executarea dumneavoastra ar fi grabit Prabusirea?

― Niciodata nu mint in ceea ce priveste rezultatele psihoistoriei, raspunse Seldon. Si nici nu mi-ar fi slujit in cazul acesta. Chen stie ca spun adevarul. E un politician inteligent si politicienii, prin natura activitatii lor, au un simt innascut pentru adevarurile psihoistoriei.

― Atunci trebuie sa acceptati exilul? se mira Gaal, dar Seldon nu-i raspunse.

Cand ajunsera deasupra terenurilor Universitatii, muschii lui Gaal actionara independent de vointa lui, adica mai bine spus nu functionara. A trebuit sa fie coborat din taxi pe brate.

Intreaga Universitate parea o mare orbitoare de lumina. Gaal aproape uitase ca soarele exista. Cladirile Universitatii erau acoperite de un monstruos dom de sticla-si-totusi-altceva-decat-sticla polarizata, astfel incat Gaal privea direct la steaua arzatoare de deasupra. Lumina ei clara era reflectata de constructiile metalice.

Structurile Universitatii erau mai degraba argintii, le lipsea acel cenusiu inchis al otelului, prezent pretutindeni pe Trantor. Stralucirea lor metalica se apropia de culoarea ivorie.

― soldati, se pare, spuse Seldon.

― Poftim? Gaal reveni cu privirea pe pamant si vazu in fata lor o santinela.

Se oprira. In cadrul unei usi aparu un capitan cu vorba domoala.

― Doctor Seldon? intreba el.

― Da.

― Va asteptam. De astazi inainte, dumneavoastra si oamenii dumneavoastra va veti afla sub incidenta Legii martiale. Mi s-a ordonat sa va informez ca vi se vor acorda sase luni pentru pregatiri in vederea plecarii pe Terminus.

― sase luni! incepu Gaal, dar degetele lui Seldon il stransera usor de cot.

― Acestea sunt ordinele pe care le-am primit, repeta capitanul si pleca.

Gaal se intoarse spre Seldon:

― Bine, dar ce se poate face in sase luni? Asta nu e decat o crima lenta.

― Usurel, usurel. Sa ajungem in biroul meu.

Biroul nu era mare, dar era ferit de urechi indiscrete cu ajutorul unui dispozitiv de nedetectat. Fasciculele-spion indreptate spre birou nu receptau nici o tacere care sa trezeasca suspiciuni, nici paraziti care ar fi fost si mai suspecti. Receptionau, mai degraba, o conversatie construita la intamplare dintr-o vasta rezerva de fraze nevinovate pe diferite tonuri si voci.

― sase luni vor fi suficiente, spuse Seldon relaxat.

― Nu inteleg cum.

― Pentru ca, baiete, intr-un asemenea plan, actiunile altora sunt folosite pentru a sluji nevoilor noastre. Nu ti-am spus deja ca structura temperamentala a lui Chen a fost supusa unui studiu mai atent decat cel dedicat oricarui alt om de pe lumea asta? Procesul nu a putut incepe decat atunci cand momentul si conditiile erau favorabile scopului ales de noi.

― Dar cum ati fi putut aranja

― sa fim exilati pe Terminus? De ce nu? Apasa cu degetul intr-un punct anume de pe biroul sau si o sectiune a peretelui din spatele scaunului aluneca intr-o parte. Doar degetele lui ar fi putut face acest lucru, intrucat numai amprentele lui puteau activa detectorul de dedesubt.

― Vei gasi cateva microfilme inauntru, spuse Seldon. Ia-l pe cel insemnat cu litera T.

Gaal facu intocmai si astepta pana ce Seldon il fixa intr-un proiector si-i inmana o pereche de ochelari cu lentile groase. Gaal le regla si urmari filmul desfasurandu-se sub ochii lui mirati.

― Pai, atunci, facu el.

― Ce te surprinde? il intreba Seldon.

― Va pregatiti de doi ani sa plecati?

― De doi ani si jumatate. bineinteles, nu puteam fi siguri ca va fi ales Terminus, dar am sperat ca ar putea fi, si am actionat conform acestei presupuneri

― Dar de ce, doctore Seldon? Daca ati aranjat exilul, de ce? Evenimentele nu puteau fi mai bine controlate de aici, de pe Trantor?

― Pai, exista cateva motive. Lucrand pe Terminus, vom beneficia de sprijin imperial fara a mai da nastere unor temeri ca am pune in pericol Siguranta Imperiala.

― Ati starnit aceste temeri, spuse Gaal, doar pentru a forta exilul? Totusi nu inteleg.

― Probabil ca douazeci de mii de familii n-ar calatori de bunavoie tocmai pana la capatul Galaxiei.

― Dar de ce ar trebui siliti sa mearga pana acolo? (Gaal ramase pe ganduri.) As putea sti?

― Inca nu, spuse Seldon. E suficient pentru moment sa stii ca un refugiu stiintific va fi stabilit pe Terminus, si un altul, la celalalt capat al Galaxiei, sa zicem, la Capatul Stelei. (Zambi.) Cat priveste restul, eu voi muri curand si vei vedea mai multe decat mine Nu, nu. Scuteste-ma de scene si de urari de bine. Doctorii mi-au spus ca nu voi putea trai mai mult de un an sau doi. Dar si asa, am realizat ceea ce mi-am propus. As putea muri in conditii mai bune?

― si dupa ce veti muri, domnule?

― Vor exista succesori, poate chiar tu. Acestia vor putea sa aplice ultimul retus Proiectului si sa instige revolta de pe Anacreon la momentul potrivit si la modul corect. Dupa aceea, evenimentele se pot desfasura nestanjenite.

― Nu inteleg.

― Vei intelege. (Chipul ridat al lui Seldon deveni dintr-o data calm si obosit.) Majoritatea vor pleca pe Terminus, dar unii vor ramane. Va fi usor de aranjat. Dar in ceea ce ma priveste ― si incheie cu o soapta pe care Gaal abia putu sa o auda ― eu sunt terminat.

Partea a doua

ENCICLOPEDISTII

TERMINUS ― Situarea sa (vezi harta) era stranie pentru rolul pe care avea sa-l joace in Istoria Galactica si totusi inevitabila, asa cum au aratat de-atatea ori numerosi scriitori. Situata chiar la marginea Spiralei Galactice, unica planeta a unui soare izolat, saraca in resurse si neglijabila ca valoare economica, pana la sosirea Enciclopedistilor, ea nu fusese colonizata in decursul celor cinci secole ce trecusera de la descoperire

Era inevitabil ca, pe masura ce se dezvolta o noua generatie, Terminus sa devina ceva mai mult decat o anexa a psihoistoricilor de pe Trantor. O data cu revolta de pe Anacreon si cu venirea la putere a lui Salvor Hardin, primul din marea familie de

ENCICLOPEDIA GALACTICA

LEWIS PIRENNE lucra intens la biroul sau din singurul colt bine luminat al camerei. Munca trebuia coordonata. Eforturile trebuiau organizate. Itele razlete trebuiau tesute intr-un model coerent.

Cincizeci de ani. Cincizeci de ani pentru a se aranja si pune la punct Numarul Unu din Enciclopedia Fundatiei intr-o forma accesibila. Cincizeci de ani pentru strangerea materialului brut. Cincizeci de ani de pregatiri.

Trebuia facuta. Dupa alti cinci ani vor vedea publicat primul volum al celei mai monumentale lucrari pe care o concepuse vreodata Galaxia. Apoi, aveau sa apara celelalte volume la intervale de cateva zeci de ani, insotite de suplimente; articole speciale despre evenimente de interes actual, pana cand

Pirenne se foia nemultumit, cand soneria discreta de pe birou bazai sacaitor. Aproape ca uitase de intalnire. Debloca usa si, absent, cu coada ochiului, o vazu deschizandu-se. In camera intra Salvor Hardin cu silueta sa masiva. Pirenne nu ridica ochii din hartii.

Hardin zambi ca pentru sine. Se grabea, insa avea altceva mai bun de facut decat sa se supere din cauza atitudinii nepasatoare a lui Pirenne fata de orice sau oricine il deranja atunci cand lucra. Se afunda in fotoliul situat de cealalta parte a biroului si astepta.

Stilusul lui Pirenne scotea un sunet slab, alergand pe hartie. De altfel, nici nu puteau fi percepute alta miscare sau alt sunet. Hardin scoase o moneda de doua credite din buzunarul hainei, o azvarli in sus si suprafata ei din otel inoxidabil reflecta franturi de lumina in cadere. O prinse si o azvarli din nou, urmarindu-i lenes reflexiile sclipitoare. Otelul inoxidabil era un bun mijloc de schimb pe o planeta care trebuia sa importe tot ce era metal.

Pirenne ridica privirea si clipi des.

― Inceteaza! facu el cu artag.

― Ce?

― Moneda aceea nenorocita. Termina!

― Aha! (Hardin baga in buzunar discul de metal.) Sa-mi spui cand termini, bine? Am promis ca ma voi intoarce la intrunirea Consiliului Municipal inainte ca proiectul noului apeduct sa fie supus la vot.

Pirenne ofta si-si indeparta scaunul de birou.

― Am terminat. Dar sper ca n-ai de gand sa ma deranjezi cu treburi administrative. Ocupa-te singur de ele, te rog. Enciclopedia imi rapeste tot timpul.

― Ai auzit vestea? intreba Hardin, flegmatic.

― Ce veste?

― Vestea pe care am receptionat-o acum doua ore prin ultraunde. Guvernatorul regal al Prefecturii Anacreon si-a arogat titlul de rege.

― si ce-i cu asta?

― Inseamna ca suntem izolati fata de zonele interne ale Imperiului, raspunse Hardin. Ne asteptam la asa ceva, dar asta nu ne usureaza situatia. Anacreon este situat exact in dreptul ultimei rute comerciale pe care o mai avem cu Santanni si cu Trantor sau chiar cu Vega! De unde vom mai primi metal? N-am reusit sa mai aducem nici un transport de aluminiu sau de otel de sase luni si de-acum n-o sa le mai putem procura deloc decat prin mila Regelui de pe Anacreon.

Nerabdator sa scape de Hardin, Pirenne se prefacu a fi indurerat si spuse:

― Atunci, obtine-le prin intermediul lui.

― Dar cum? Asculta, Pirenne, potrivit contractului care a stat la baza intemeierii Fundatiei, Consiliul de Administratie al Comisiei Enciclopediei detine puteri administrative depline. Eu, ca primar al orasului Terminus, sunt imputernicit doar sa-mi suflu singur nasul si probabil sa stranut daca tu semnezi un ordin prin care-ti dai acordul. Depinde de tine si de Consiliul tau. In numele orasului, a carui prosperitate atarna de comertul neintrerupt cu Galaxia, iti cer sa convoci o intrunire de urgenta

― Opreste-te! Nu e cazul sa-mi tii un discurs electoral. Hardin, Consiliul imputernicitilor nu a respins ideea constituirii unui guvern municipal pe Terminus. Intelegem ca este necesar un asemenea guvern, avand in vedere cresterea numarului de locuitori de la intemeierea Fundatiei, in urma cu cincizeci de ani, si pana acum, precum si inmultirea celor care se ocupa de alte probleme decat redactarea si intocmirea Enciclopediei. Dar asta nu inseamna ca primul si singurul scop al Fundatiei ar fi altul decat publicarea Enciclopediei definitive a intregii cunoasteri umane. Suntem o institutie stiintifica, sprijinita de stat, Hardin. Nu putem, nu trebuie, si nu ne vom amesteca in politica locala.

― Politica locala! Pentru numele Galaxiei, Pirenne, aceasta-i o problema de viata si de moarte. Planeta Terminus nu poate sustine ea insasi o civilizatie mecanicista. Nu are metale. Stii bine acest lucru. N-are pic de fier, cupru sau aluminiu in rocile de suprafata si al naibii de putine alte substante. Ce crezi ca se va intampla cu Enciclopedia daca acestui fitecine Rege de pe Anacreon ii trece prin minte sa ne atace?

― Pe noi? Uiti ca suntem sub controlul direct al Imparatului? Nu facem parte din Prefectura Anacreon si nici din alta prefectura. Tine seama de asta! Apartinem domeniului personal al Imparatului si nimeni nu se va atinge de noi. Imperiul va proteja ceea ce-i apartine.

― Atunci de ce nu l-a impiedicat pe Guvernatorul regal de pe Anacreon sa-si faca de cap? si macar daca Anacreon ar fi un caz izolat. Cel putin douazeci dintre prefecturile cele mai indepartate ale Galaxiei, intreaga Periferie, mai precis, au inceput sa se conduca dupa bunul lor plac. Iti spun cu mana pe inima ca ma indoiesc foarte tare de capacitatea Imperiului de a ne proteja.

― Truc de doi bani! Guvernatori regali, regi ― ce importanta are? Intr-o masura mai mare sau mai mica, Imperiul a fost dintotdeauna macinat de politicieni care au tras fiecare in partea lui. Unii guvernatori s-au rasculat si, tot astfel, unii imparati au fost detronati sau asasinati si pana acum. Insa ce au toate acestea de a face cu Imperiul? Las-o mai moale, Hardin. Nu-i treaba ta. Intai de toate, suntem oameni de stiinta. Iar grija noastra de capetenie este Enciclopedia. A, aproape ca uitasem, Hardin.

― Poftim?

― Fa ceva cu ziarul acela al tau! Vocea lui Pirenne trada supararea.

― Jurnalul? Nu-i al meu. E un ziar particular. Dar ce s-a intamplat?

― De cateva saptamani tot recomanda ca cea de-a cincizecea aniversare a intemeierii Fundatiei sa devina un prilej pentru serbari publice si manifestari care nu-si prea au rostul.

― Pai de ce nu? Ceasul cu radiu va deschide Prima Bolta peste trei luni. As zice ca aceasta este o ocazie deosebita. Oare gresesc?

― Nu-i o ocazie pentru sarbatori neroade, Hardin. Prima Bolta si deschiderea ei privesc doar Consiliul de Administratie. Vom comunica oamenilor ceea ce vom considera important. Asta e sigur, si te rog sa explici in Jurnal cum stau lucrurile.

― Regret, Pirenne, dar Carta orasului garanteaza un drept aparent lipsit de importanta, care se numeste libertatea presei.

― Tot ce se poate, insa Consiliul de Administratie nu garanteaza asa ceva. Eu sunt reprezentantul Imparatului pe Terminus, Hardin, si am puteri depline in aceasta privinta.

Expresia de pe chipul lui Hardin se schimba; se vedea ca incearca sa se controleze.

― In legatura cu statutul tau de reprezentant al Imparatului, mai am sa-ti dau o veste, spuse el sumbru.

― In legatura cu Anacreon? intreba Pirenne, printre dinti. Se simtea deranjat.

― Da. Va sosi un trimis special de pe Anacreon. Peste doua saptamani.

― Un trimis? Aici? De pe Anacreon? (Pirenne ramase pe ganduri.) Cu ce scop?

Hardin se ridica si impinse scaunul spre birou:

― Iti ofer sansa de a ghici singur.

Si, cu un aer necuviincios, pleca.

ANSELM HAUT RODRIC ― "haut' insemnand sange nobil ― subprefect al Pluemei si trimis extraordinar al inaltimii sale Regele Anacreonului ― la care se adaugau o suita intreaga de alte titluri ― fu intampinat de Hardin la spatioport cu intregul ritual prilejuit de o inalta vizita de stat.

Cu un zambet retinut si cu o adanca plecaciune, subprefectul isi scosese dezintegratorul din toc si i-l daruise lui Hardin, inmanandu-i-l astfel incat acesta sa-l poata apuca de pat. Hardin raspunsese acestui compliment daruindu-i, la randul sau, un dezintegrator special imprumutat pentru aceasta ocazie. Prietenia si bunele intentii erau astfel stabilite, si chiar daca Hardin observa o umflatura imperceptibila la subsoara lui Haut Rodric, isi retinu prudent remarca pentru sine.

Vehiculul de teren pe care se imbarcara ― precedat, flancat si urmat de stolul inevitabil de functionari marunti ― se urni cu solemnitate catre Piata Ciclopediei, fiind insotit de-a lungul drumului de cuvenitele ovatii ale unei multimi relativ entuziaste.

Subprefectul Anselm primi ovatiile cu o indiferenta rece, ca un soldat si nobil ce era.

― si orasul asta e toata lumea voastra? se adresa el lui Hardin.

Hardin trebui sa ridice putin vocea pentru a acoperi harmalaia:

― Eminenta voastra, suntem o lume tanara. In scurta noastra istorie, pe sarmana noastra planeta nu am primit decat vizitele catorva membri ai marii nobilimi. De aceea si entuziasmul acesta.

Aproape sigur, "marea nobilime' nu pricepu ironia, chiar daca ii era adresata direct.

― Intemeiata acum cincizeci de ani. Hmm! facu Anselm ganditor. Ai foarte mult teren neexploatat aici, primare. Nu te-ai gandit sa imparti terenul in proprietati?

― Inca nu este cazul. Suntem extrem de centralizati; asa si trebuie sa fim, din cauza Enciclopediei. Probabil ca, intr-o buna zi, cand populatia va creste

― Ciudata lume! Nu aveti taranime?

Hardin se gandi ca nu era nevoie de o minte prea ascutita ca sa-ti dai seama ca Eminenta sa se dedicase, cam stangaci, ce-i drept, culegerii de informatii. Raspunse fara graba:

― Nu. Si nici nobilime.

Haut Rodric facu ochii mari:

― si conducatorul vostru ― omul pe care urmeaza sa-l intalnesc?

― Va referiti la doctor Pirenne?! A, da. Este Presedintele Consiliului de Administratie Personal al Imparatului.

― Doctor? N-are alt titlu? Un savant? si este considerat deasupra autoritatilor civile?

― Pai, bineinteles, raspunse Hardin indatoritor. Suntem cu totii savanti, mai mult sau mai putin. La urma-urmelor, noi nu suntem o lume, ci mai degraba o fundatie stiintifica sub controlul direct al Imparatului.

Accentua usor ultimele cuvinte si acest lucru paru sa-l descumpaneasca pe subprefect. Acesta ramase tacut si adancit in ganduri tot restul drumului pana la Piata Ciclopediei.

Chiar daca pe Hardin il plictisira dupa-amiaza si seara care urmara, avu satisfactia de a intelege ca Pirenne si Haut Rodric, desi isi adresasera declaratii sforaitoare de stima si respect reciproc, de fapt, se detestau unul pe altul.

Pe parcursul "turului de inspectie' al Cladirii Enciclopediei, Haut Rodric asistase cu o privire inexpresiva la prelegerea lui Pirenne. Ascultase cu un zambet politicos, dar absent, peroratiile rapide ale acestuia, in timp ce vizitara depozitele cu filme documentare si numeroasele sali de proiectie.

Abia dupa ce coborara tot mai adanc, etaj dupa etaj, si trecura prin salile serviciilor de culegere, montaj, prezentare grafica, tiparire si filmare, Rodric isi facu cunoscuta prima sa declaratie mai consistenta.

― Totul este foarte interesant, zise el, dar mi se pare o ocupatie nepotrivita pentru adulti. La ce slujeste?

Hardin observa ca aceasta era o remarca la care Pirenne nu putu gasi un raspuns, desi expresia de pe chipul lui trada efortul.

Dineul din acea seara oglindea fidel evenimentele acelei dupa-amieze. Haut Rodric puse stapanire pe conversatie si-si descrise ― cu detalii tehnice minutioase si cu o verva incredibila ― propriile fapte de glorie in fruntea unui batalion in cursul recentului razboi dintre Anacreon si proaspat-proclamatul Regat Smyrno, cu care se invecina.

Relatarea subprefectului se sfarsi o data cu dineul, iar persoanele oficiale mai neinsemnate plecasera rand pe rand. Ultima particica a descrierii triumfaliste a navelor distruse o facu cand ii insoti pe Pirenne si pe Hardin pe terasa pentru a se relaxa in atmosfera calda si placuta a serii de vara.

― si acum, facu el cu o insufletire retinuta, sa trecem la treburi mai serioase.

― Va rog, murmura Hardin, aprinzandu-si o tigara de foi din tutun de pe Vega ― una dintre putinele pe care le mai avea, se gandi el cu nostalgie ― si lasandu-se pe spate cu scaunul care se ridica in doua picioare.

Galaxia stralucea in inaltul cerului si forma ei, ca o lentila laptoasa, acoperea tot orizontul. In comparatie cu ea, putinele stele de aici, chiar de la marginea Universului, erau neinsemnate licariri.

― Desigur, spuse subprefectul, toate discutiile oficiale ― semnarea documentelor si toate celelalte detalii tehnice plicticoase ― vor avea loc in prezenta cum spuneati ca se numeste Consiliul vostru?

― Consiliul de Administratie, raspunse Pirenne, glacial.

― Bizar nume! Oricum, asta va fi maine. Am putea sa pregatim terenul chiar acum, intr-o oarecare masura, ca intre barbati. Ce ziceti?

― Asta inseamna ca? il imboldi Hardin.

― Inseamna ca s-a produs o oarecare schimbare in situatia de la Periferie si ca statutul planetei voastre a devenit cam nesigur. Ar fi foarte convenabil daca am reusi sa ajungem la o intelegere, ca sa vedem cum stau lucrurile. Apropo, primare, mai ai vreo tigara din acelea?

Fara prea mare tragere de inima, Hardin ii oferi una. Anselm Haut Rodric o mirosi si exclama incantat:

― Tutun de pe Vega! De unde le ai?

― Am primit o cantitate mica la ultima livrare. Dar s-au terminat de-acum. Doar bunul Spatiu stie cand vom mai primi, daca vom mai primi vreodata.

Pirenne se stramba. Nu era fumator si de aceea detesta mirosul de tutun.

― As vrea sa inteleg ceva, Eminenta voastra. Misiunea dumneavoastra este doar una de clarificare?

Haut Rodric dadu aprobator din cap, in timn ce tragea cu nesat ultimele fumuri.

― In cazul acesta, va fi gata curand. In ceea ce priveste Fundatia Enciclopedia Numarul Unu, situatia este cea care a existat dintotdeauna.

Aha! si care a fost situatia dintotdeauna?

― Urmatoarea: o institutie stiintifica sprijinita de stat si parte integranta a domeniului Augustei Sale Maiestati Imparatul.

Subprefectul ramase impasibil. Scotea rotocoale de fum:

― Asta-i o teorie atragatoare, doctor Pirenne. Imi imaginez ca aveti documente cu Sigiliul Imperial ― dar care-i situatia reala? Care e pozitia voastra fata de Smyrno? Nu sunteti decat la cincizeci de parseci de capitala Sistemului Smyrno, stiti asta. Si care-i pozitia fata de Konom si Daribow?

― N-avem nimic de-a face cu nici o Prefectura. Ca parte a domeniului Imparatului raspunse Pirenne.

― Nu mai sunt Prefecturi, ii reaminti Haut Rodric, acum sunt regate.

― Regate atunci. N-avem nici o legatura cu ele. Ca institutie stiintifica

― La naiba cu stiinta, rabufni el soldateste, inveninand atmosfera. Ce dracu' are asta de-a face cu posibilitatea ca Terminus sa fie cucerit oricand de Smyrno?

― Dar Imparatul? Va ramane impasibil?

Haut Rodric se domoli si spuse:

― Asa e, doctore Pirenne. Tu respecti stapanirea Imparatului; la fel si Anacreon, dar s-ar putea ca Smyrno sa n-o faca. Tine seama ca noi tocmai am semnat un tratat cu Imparatul. Maine voi prezenta o copie acelui Consiliu al vostru. Tratatul ne acorda dreptul de a mentine ordinea in limitele fostei Prefecturi Anacreon in numele Imparatului. Misiunea noastra este limpede, nu?

― Desigur. Numai ca Terminus nu face parte din Prefectura Anacreon.

― si Smyrno

― Nu face parte nici din Prefectura Smyrno. Nu apartine nici unei Prefecturi.

― Cei de pe Smyrno cunosc acest lucru?

― Nu ma intereseaza ce stiu si ce nu.

― Pe noi ne intereseaza. Abia am sfirsit un razboi cu Smyrno, care inca detine doua sisteme stelare de-ale noastre. Terminus ocupa un loc strategic deosebit de important intre cele doua natiuni.

Hardin avu o senzatie de sfarseala. Il intrerupse:

― Care este propunerea dumneavoastra, Eminenta?

Subprefectul parea foarte dispus sa renunte la aluzii in favoarea unor afirmatii mai directe. Spuse cu vioiciune:

― Este evident ca, intrucat Terminus nu se poate apara singura, Anacreon trebuie sa preia aceasta sarcina. Sper ca intelegeti ca nu dorim sa ne amestecam in administratia locala.

― Ihammm facu Hardin, de parca avea limba legata.

― dar noi consideram ca ar fi cel mai bine pentru ambele parti daca Anacreon ar infiinta o baza militara pe planeta.

― si cam asta ar fi tot ce doriti ― o baza militara pe o parte a vastului teritoriu neocupat ― dar vom ramane la atat?

― Pai, bineinteles, s-ar mai ridica problema intretinerii fortelor de aparare.

Scaunul lui Hardin reveni pe cele patru picioare, iar el se rezema cu coatele pe genunchi.

― Ajungem la miezul problemei. Sa spunem lucrurilor pe nume. Terminus urmeaza sa devina protectorat si sa plateasca tribut.

― Nu tribut, taxe. Noi va protejam, iar voi platiti.

Pe neasteptate, Pirenne izbi violent scaunul cu palma.

― Lasa-ma sa vorbesc, Hardin. Eminenta voastra, nu dau nici jumatate de credit ruginit pe Anacreon, pe Smyrno, pe politica dumneavoastra locala si pe aceste razboaie meschine. Va declar ca institutia noastra e sprijinita de stat si scutita de taxe.

― sprijinita de stat? Dar noi suntem Statul, doctor Pirenne, si noi nu sprijinim asa ceva.

Pirenne se ridica furios.

― Eminenta voastra, eu sunt reprezentantul direct al

― Augustei Sale Maiestati Imparatul, il imita acru Anselm Haut Rodric, iar eu sunt reprezentantul direct al Regelui Anacreonului. Doctor Pirenne, Anacreon e cu mult mai aproape.

― sa revenim la afaceri, insista Hardin. Cum veti percepe aceste asa-numite taxe, Eminenta voastra? Le veti percepe in produse? Grane, cartofi, legume, animale?

Subprefectul facu ochii cat cepele:

― Ce dracu' sa facem cu ele? Avem prea de ajuns. Aur, bineinteles. Crom sau vanadiu ar fi si mai binevenite, daca, intamplator, aveti cantitati mari.

Hardin izbucni in ras:

― Cantitati mari! Nici macar fier nu avem in cantitati suficiente. Cat priveste aurul, poftiti, priviti moneda noastra. Azvarli o moneda catre trimisul special.

Haut Rodric o ciocani si se holba mirat:

― Ce-i asta? Otel?

― Exact.

― Nu pricep.

― Terminus este o planeta fara metale. Le importam in totalitate. Prin urmare, nu avem nici aur, nici altceva ca mijloc de plata decat, eventual, cateva mii de ocale de cartofi.

― Atunci bunuri industriale.

― Fara metal? Din ce sa fabricam masinile?

Dupa cateva momente de tacere, Pirenne mai facu o incercare:

― Discutia aceasta s-a indepartat de la subiect. Terminus nu este o planeta, ci o fundatie stiintifica pentru pregatirea unei mari Enciclopedii. In numele Spatiului, domnule, nu aveti nici un dram de respect fata de stiinta?

― Enciclopediile nu castiga razboaie, spuse Haut Rodric si se incrunta. O lume total neproductiva, prin urmare ― si practic neocupata. Atunci ati putea plati cu terenuri.

― Ce vreti sa spuneti? intreba Pirenne.

― Planeta asta este aproape nepopulata si terenul neocupat ar putea fi fertil. Multor nobili de pe Anacreon le-ar surade o crestere a proprietatilor lor.

― Dar nu puteti propune asa o

― Nu e nevoie sa va alarmati, doctor Pirenne. E destul pamant pentru toti. La urma-urmelor, daca veti coopera, vom putea probabil aranja in asa fel incat sa nu pierdeti nimic. Pot fi conferite titluri si proprietati. Sper ca ma intelegeti.

― Multumesc! izbucni Pirenne.

Apoi Hardin intreba cu un aer nevinovat:

― Anacreon ar putea sa ne aprovizioneze cu cantitati adecvate de plutoniu pentru centrala noastra atomica? Mai avem rezerve doar pentru cativa ani.

Pirenne pufni nemultumit si ramasera cu totii tacuti cateva momente. Haut Rodric sparse tacerea cu o voce care nu mai semana nicidecum cu cea de mai-nainte:

― Aveti energie atomica?

― Bineinteles. Ce-i neobisnuit in asta? Cred ca energia atomica are o vechime de cel putin cincizeci de ani. De ce sa nu avem? Numai ca e cam greu sa obtinem plutoniu.

― Da da. (Trimisul special tacu, apoi adauga stanjenit.) Domnilor, atunci vom continua discutiile maine. Va rog sa ma scuzati

Pirenne privi lung dupa el si scrasni din dinti.

― Insuportabil mai e magarul asta greu de minte. Dezgusta

― Gresesti, il intrerupse Hardin. Nu e decat un produs al mediului. Capacitatea lui de intelegere nu trece de "Eu am arma si tu nu.'

Exasperat, Pirenne se intoarse spre el:

― Pentru numele Spatiului, ce era cu vorbaria aceea despre baze militare si tribut? Ai luat-o razna?

― Nu. I-am dat doar apa la moara si l-am lasat sa palavrageasca. Cred ca ai bagat de seama ca l-a luat gura pe dinainte si a divulgat adevaratele intentii ale Anacreonului, mai exact parcelarea Terminusului in proprietati funciare. Bineinteles ca nu voi admite asa ceva.

― Tu nu vei admite. Tu! Dar cine esti tu? si as putea sa stiu de ce ti-ai dat drumul la gura in legatura cu centrala noastra nucleara? Asta va face din noi o tinta militara.

― Da, zambi Hardin amuzat. O tinta militara de care e bine sa stai departe. Nu-i limpede de ce am adus vorba despre asta? Mi s-a confirmat astfel o banuiala pe care o aveam mai de mult.

― Care anume?

― Ca Anacreon nu mai are o economie bazata pe energie nucleara. Daca ar fi avut, fara indoiala ca amicul nostru si-ar fi dat seama ca plutoniul nu este folosit la centrale nucleare decat in tehnologiile demodate. Rezulta astfel ca restul Periferiei nu mai detine energie atomica. E sigur ca Smyrno nu are, pentru ca altfel Anacreon n-ar fi castigat majoritatea bataliilor din recentul lor razboi. Nu ti se pare interesant?

― Ei, as! facu Pirenne si pleca morocanos, iar Hardin zambi plin de ingaduinta.

Azvarli tigara de foi si ridica ochii spre necuprinsul Galaxiei. "inapoi la titei si carbune, asa am ajuns', murmura el, iar restul gandurilor le pastra pentru sine.

CAND HARDIN negase ca ar fi proprietarul Jurnalului, el se exprimase corect din punct de vedere tehnic, dar numai atat. Hardin fusese spiritul conducator in intentia de a incorpora Terminus intr-o municipalitate autonoma ― fusese primul primar ales ― si nu era o surpriza ca, desi nu poseda pe numele sau nici macar una dintre actiunile Jurnalului, pe cai ocolite, le controla in proportie de circa saizeci la suta.

Modalitati erau destule.

Prin urmare, atunci cand Hardin incercase sa-i sugereze lui Pirenne sa i se permita participarea la intrunirile Consiliului de Administratie, faptul ca Jurnalul declansase o campanie in acelasi sens nu fusese o simpla coincidenta. Si astfel avusese loc prima demonstratie de masa din istoria Fundatiei, prin care se cerea reprezentarea orasului in Guvernul "national'.

Pirenne capitulase cu un sentiment de lehamite.

In timp ce statea spre capatul mesei, Hardin medita alene la oamenii de stiinta din domeniul fizicii care erau administratori atat de neinspirati. Probabil, datorita faptului ca erau din cale afara de obisnuiti cu realitati inflexibile si mult prea stangaci in a trata cu oameni care-si schimbau opiniile de la un moment la altul.

In orice caz, avea acum in stanga pe Tomaz Sutt si pe Jord Fara, in dreapta pe Lundin Crast si pe Yate Fulham, iar Pirenne in persoana prezida. Ii cunostea bine pe toti, desigur, dar in aceasta sedinta pareau sa arboreze un aer pompos.

In timpul formalitatilor de inceput, Hardin prinse sa motaie si se dezmetici doar cand Pirenne sorbi din paharul cu apa aflat in fata sa, pregatindu-se sa ia cuvantul:

― Imi face deosebita placere sa pot comunica Consiliului ca Lord Dorwin, Cancelarul Imperiului, va sosi pe Terminus peste doua saptamani. Putem fi incredintati ca relatiile noastre cu Anacreon se vor normaliza spre deplina noastra satisfactie, imediat ce Imparatul va fi informat in legatura cu situatia actuala.

Zambi si se adresa lui Hardin, care se afla la celalalt capat al mesei:

― Jurnalul a primit deja informatiile in legatura cu acest eveniment.

Hardin pufni nemultumit. Parea limpede ca dorinta de a acorda atata importanta acestei informatii fusese unul dintre motivele pentru care l-au primit la aceasta sacrosancta sedinta.

Spuse, fara a lasa sa se inteleaga ca e afectat in vreun fel:

― Lasand la o parte exprimarile nebuloase, ce anticipati ca va face Lord Dorwin?

Raspunse Tomaz Sutt. Avea prostul obicei de a se adresa interlocutorului la persoana a treia atunci cand se simtea important.

― E foarte limpede, remarca el, ca primarul Hardin isi face o profesiune de credinta din a fi cinic. Nu reuseste sa inteleaga ca, foarte putin probabil, Imparatul va permite sa i se stirbeasca drepturile personale.

― De ce? Ce ar putea face in caz ca aceste drepturi i-ar fi incalcate?

Se produse agitatie si iritare. Pirenne interveni:

― Ti-ai pierdut dreapta judecata. (Ca sa mai dreaga lucrurile, continua.) In plus, faci afirmatii care pot fi luate drept tradare.

― sa consider ca mi s-a raspuns la intrebare?

― Da. Daca nu mai ai altceva de spus

― Nu te grabi sa tragi concluzii. As dori sa intreb, in afara de acest demers diplomatic, s-a intreprins ceva concret pentru a face fata amenintarii din partea Anacreonului?

Yate Fulham isi trecu palma peste mustata rosie si fioroasa:

― Vezi vreo amenintare din acea directie?

― Tu nu vezi?

― Nu chiar raspunse acesta ingaduitor, Imparatul

― In numele Spatiului! (Starea de iritare a lui Hardin crescuse.) Ce inseamna asta? La fiecare fraza cineva mentioneaza numele "Imparatului' sau al "Imperiului', ca pe niste cuvinte magice. Imparatul se afla la cincizeci de mii de parseci distanta si ma indoiesc de grija lui fata de noi. Si chiar daca i-ar pasa, ce poate sa faca? Tot ce ramasese din flota imperiala din zonele acestea a cazut acum in mainile a patru regate si Anacreon si-a luat partea. Ascultati-ma, trebuie sa luptam cu arme, nu cu vorbe. Va rog sa intelegeti ca pana acum ne-am bucurat de o perioada de gratie de doua luni, in primul rand pentru ca le-am dat de inteles celor de pe Anacreon ca avem arme atomice. Stim cu totii ca aceasta este o minciuna, desi am spus-o cu cele mai bune intentii. Avem energie atomica, dar numai pentru uz comercial si, oricum, nu prea multa. Vor afla curand acest lucru si, daca va inchipuiti ca le place sa fie luati peste picior, va inselati.

― Draga domnule

― O clipa. N-am terminat. (Hardin se infierbantase. Ii facea si placere.) Este foarte laudabil ca implicam cancelari in aceasta problema, dar ar fi si mai frumos daca am procura cateva tunuri mari de asediu care sa poata lansa niste dragalase bombe atomice. Am pierdut deja doua luni, si s-ar putea sa nu mai avem alte doua de pierdut. Cum propuneti sa procedam?

Cu narile frematand de furie, Lundin spuse:

― Daca propui militarizarea Fundatiei, nici nu vreau sa ascult. Acest lucru ar marca intrarea noastra declarata in domeniul politicului. Noi, domnule primar, suntem o fundatie stiintifica si nimic mai mult.

― In plus, adauga Sutt, nu intelege ca a construi armament ar insemna deturnarea unor oameni ― oameni de valoare ― de la munca la Enciclopedie. Orice s-ar intampla, acest lucru nu trebuie facut.

― Foarte adevarat, aproba Pirenne. Enciclopedia mai intai si mai presus de toate.

Hardin simti ca i se sfasie inima.

Membrii Consiliului pareau a fi grav bolnavi, pentru ca n-aveau in minte decat Enciclopedia. Vorbi taios si rece:

― s-a gandit vreodata acest Consiliu ca ar fi posibil ca Terminus sa aiba si alte interese decat Enciclopedia?

― Hardin, nu accept ideea ca Fundatia ar putea avea si alte interese decat Enciclopedia, ii raspunse Pirenne.

― Eu n-am spus Fundatia, am spus Terminus. Imi pare rau, dar nu intelegeti situatia. Pe Terminus sunt mai bine de un milion de oameni, dar numai cincizeci de mii lucreaza strict la Enciclopedie. Pentru noi, ceilalti, Terminus este caminul nostru. Ne-am nascut aici. Traim aici. In comparatie cu fermele noastre, cu caminele noastre si cu fabricile noastre, Enciclopedia inseamna prea putin. Le vrem aparate

Strigatele acoperira restul spuselor lui.

― Intai Enciclopedia, rasuna glasul lui Crast. Avem de dus la bun sfarsit o misiune.

― Misiune pe naiba, striga Hardin. Acest lucru ar fi fost valabil acum cincizeci de ani. Acum este o alta generatie.

― N-are nici o importanta, raspunse Pirenne. Suntem oameni de stiinta.

Hardin gasi un punct slab si il folosi:

― Asa credeti? Frumoasa autoamagire, n-am ce zice! Domniile voastre sunteti un exemplu perfect pentru ceea ce functioneaza anapoda in intreaga Galaxie de mii de ani. Ce fel de stiinta este aceea care s-a refugiat aici pentru secole de acum incolo si clasifica munca din ultimul mileniu a tuturor savantilor? V-ati gandit vreodata sa progresati, sa imbogatiti cunostintele lor sau sa le aduceti imbunatatiri? Nu! Pareti foarte satisfacuti de aceasta stagnare. Galaxia exista si a existat de cine stie cand. De aceea se revolta Periferia; de aceea se deterioreaza comunicatiile; de aceea devin eterne micile razboaie; de aceea toate sistemele isi pierd capacitatea de a folosi energia atomica si se intorc la tehnicile primitive care folosesc energia chimica. Daca vreti sa aflati parerea mea, striga el, intreaga Galaxie e pe duca!

Se opri si se lasa sa cada pe scaun pentru a-si trage sufletul, fara sa acorde vreo atentie celor doi sau trei care incercau, in acelasi timp, sa-i raspunda.

Lua cuvantul Crast:

― Nu stiu ce incerci sa castigi prin aceste declaratii nesabuite, domnule primar. E de la sine inteles ca nu aduci nici un element constructiv discutiei noastre. Domnule Presedinte, fac propunerea ca afirmatiile vorbitorului sa fie considerate neavenite si ca discutia sa se reia de acolo de unde a fost intrerupta.

Pana si Jord Fara dadu semne de agitatie. Pana acum, Fara nu participase la disputa, nici macar atunci cand fusese mai aprinsa. Dar acum, vocea lui baritonala, la fel de impresionanta ca si masivitatea trupului ce cantarea nu mai putin de trei sute de funzi, izbucni, acoperind vocile celorlalti.

― Domnilor, n-ati uitat nimic?

― Ce anume? intreba Pirenne, tafnos.

― Ca peste o luna vom sarbatori cea de-a cincizecea aniversare.

Fara avea un talent inegalabil de a rosti cu mare profunzime cele mai evidente platitudini.

― si ce-i cu asta?

― Cu ocazia acestei aniversari, continua Fara imperturbabil, se va deschide Bolta lui Hari Seldon. V-ati gandit vreodata cam ce ar putea sa contina Bolta?

― Nu stiu. Instructiuni obisnuite. Vreo cuvantare de felicitare, probabil. Cred ca nu trebuie sa atribuim prea mare importanta acestei Bolti, cu toate ca Jurnalul ― si Pirenne se uita urat la Hardin care, nelasandu-se mai prejos, afisa un zambet impertinent ― a incercat sa dea greutate evenimentului. Am pus capat acestei incercari.

― Aha, facu Fara, dar probabil ca te inseli. Nu ai impresia, cumva ― si spunand acestea facu o pauza plina de subanteles, ducandu-si un deget la nasul mic si borcanat ― ca Bolta se deschide intr-un moment foarte potrivit?

― Poate vrei sa spui nepotrivit, protesta Fulham. Avem alte lucruri care ne preocupa acum.

― Alte lucruri mai importante decat un mesaj din partea lui Hari Seldon? Cred ca gresesti.

Fara devenise mai impozant decat fusese vreodata si Hardin il cantari banuitor. La ce facea aluzie?

― De fapt, spuse Fara amuzat, cred ca uitati cu totii ca Seldon a fost cel mai mare psiholog al vremurilor noastre si ca el a pus bazele Fundatiei. Mi se pare normal sa presupun ca si-a folosit stiinta pentru a aprecia cursul probabil al istoriei din viitorul apropiat. Daca a facut acest lucru, va spun inca o data ca ar fi reusit sa gaseasca o modalitate de a ne avertiza asupra pericolului si, posibil, de a ne indica o solutie. Stiti doar ca iubea Enciclopedia din adancul sufletului.

Predomina un sentiment de indoiala si nedumerire. Pirenne isi drese glasul:

― Pai, nu prea stiu. Psihologia este o stiinta impresionanta, dar acum nu avem printre noi nici un psiholog, banuiesc. Cred ca ne aflam pe un teren nesigur.

Fara se intoarse spre Hardin:

― N-ai studiat psihologia sub indrumarea lui Alurin?

― Ba da, raspunse Hardin ca prin vis. Totusi n-am reusit sa-mi termin studiile. Ma obosea teoria. Voiam sa fiu inginer psiholog, dar, cum ne lipseau dotarile, am ales ceea ce parea a fi un inlocuitor aproape perfect ― am intrat in politica. Practic, e cam acelasi lucru.

― Atunci, ce parere ai despre Bolta?

― Nu stiu, raspunse Hardin, circumspect.

Cat mai dura intrunirea nu mai scoase nici o vorba, chiar daca discutia reveni la problema vizitei Cancelarului imperial.

De fapt, nici macar nu mai asculta. I se sugerase o noua pista si lucrurile pareau a se aseza firesc ― sau cel putin asta era impresia lui. Unele elemente se potriveau.

Iar psihologia era cheia. Era convins de acest lucru.

Facu incercari disperate sa-si aminteasca teoria psihologica pe care o invatase demult ― si astfel obtinu un punct exact de pornire.

Un mare psiholog ca Seldon putea descifra emotiile si reactiile umane suficient de bine pentru a reusi sa anticipeze, in linii mari, dezvoltarea istorica viitoare.

Iar asta insemna ca hmm!

LORD DORWIN priza tutun. Purta parul lung, minutios ondulat, desi se vedea de la o posta ca era artificial; la toate astea se adaugau favoriti blonzi, zulufati, pe care si-i mangaia dragastos. Mai apoi, se adresa prin fraze peste masura de exacte si ignora toate r-urile.

Relativ surprins, Hardin nu avu timp sa gaseasca si alte motive pentru dezgustul subit ce-l cuprinsese fata de Cancelar. A, ba nu, gesturile elegante ale mainilor, care insoteau orice replica, si ingaduinta studiata cu care dadea greutate pana si unui simplu "da'.

Dar, acum, problema era de a-l gasi; disparuse impreuna cu Pirenne in urma cu jumatate de ora ― dezintegra-s-ar!

Hardin considera ca absenta sa de la discutiile preliminare il avantaja, desigur, pe Pirenne.

Totusi, Pirenne fusese vazut in aripa aceasta si la acest etaj. Nu avea decat sa incerce din usa-n usa. Dupa ce deschise jumatate din usi, intra in camera intunecoasa. Profilul sofisticatei coafuri a lordului Dorwin se profila inconfundabil prin paravanul luminat.

Lord Dorwin il observa si spuse:

― Aa, Hahdin. Faha indoiala ca ne cautai. Ii intinse cutia cu tabac de prizat ― Inzorzonata din cale-afara si lucrata de mantuiala, nu putu sa nu remarce Hardin ― si fu refuzat politicos, drept pentru care Lord Dorwin se servi cu cateva fire si zambi marinimos.

Pirenne se holba la Hardin si acesta ii raspunse cu o privire indiferenta si impenetrabila.

Singurul sunet care tulbura tacerea fu declicul produs de inchiderea capacului cutiei de prizat. Apoi Lord Dorwin o puse deoparte si zise:

― Mahe healizahe si Enciclopedia asta a voastha, Hahdin. Inth-adevah, o izbanda cahe egaleaza mai toate healizahile imphesionante ale tutuhoh timpuhiloh.

― si noi suntem incredintati ca asa e, Milord. E o realizare care, totusi, nu a fost inca desavarsita.

― Din eficienta pe cahe am hemahcat-o pana acum in cadhul Fundatiei, nu am indoieli ca theaba mehge foahte bine. Dadu aprobator din cap catre Pirenne, care raspunse printr-o inclinare ce trada incantarea.

"Cate dovezi de iubire', se gandi Hardin. Apoi zise cu voce tare:

― Nu ne plangem de lipsa noastra de eficienta, Milord, ci de vizibilul exces de eficienta din partea anacreonienilor ― numai ca, intr-o directie diferita si distructiva.

― A, da, Anacheon. (Facu un gest neglijent.) Tocmai de acolo vin. O planeta cat se poate de bahbaha. E puh si simplu de neconceput ca fiintele umane sa poata thai astfel la Pehifehie. Lipsa celoh mai elementahe conditii penthu un domn cultivat; absenta unoh conditii fundamentale de confoht si thai civilizat ― anachonismul total in cahe s-au

Hardin il intrerupse sec:

― Din nefericire, anacreonienii au insa toate conditiile elementare pentru a purta razboaie si tot ce le este necesar pentru a distruge.

― Exact, exact. (Lord Dorwin parea iritat, probabil, pentru ca fusese impiedicat sa-si duca gandul la bun sfarsit.) Dah n-as vhea sa discutam afacehi acum, stii? Sunt si eu sehios pheocupat de asta. Doctohe Pihenne, nu ai de gand sa-mi ahati volumul doi? Fa-o, te hog.

Luminile se stinsera si in urmatoarea jumatate de ora cei doi nu-i acordara absolut nici o atentie lui Hardin, de parca nici n-ar fi fost de fata. Nu-i gasi nici un rost cartii de pe ecran si nici nu facu vreun efort sa incerce a urmari ce se discuta, dar constata ca Lord Dorwin vorbea din cand in cand cu insufletire. Hardin observa ca, in asemenea momente, Cancelarul pronunta pana si r-urile.

Cand lumina se aprinse, Lord Dorwin spuse:

― Ghandios! Cu adevahat ghandios! Hahdin, nu te inteheseaza cumva a'heologia?

― Poftiti? se scutura Hardin din visare. Nu, Milord, n-as putea spune ca ma intereseaza. Sunt psiholog, daca ar fi sa tin seama de intentiile din tinerete, si politician prin forta imprejurarilor.

― Aha! Faha indoiala ca e un domeniu intehesant. In ceea ce ma phiveste, stii ― si mai priza putin tutun - cochetez cu a'heologia.

― serios?

― Inaltimea sa, interveni Pirenne, este o cunoscuta autoritate in domeniu.

― Ei, poate ca sunt, facu inaltimea sa cu infumurare. Am depus o munca intensa in stiinta. Adica am foahte multe lectuhi. Am thecut phin toate luchahile lui Jahdun, Obijasi, Kwomill Aaa phin toate, sa stii.

― Am auzit despre ele, bineinteles, spuse Hardin, dar nu le-am citit.

― Ar thebui s-o faci inth-o buna zi, phietene. Efohtul iti va fi 'asplatit din plin. Socot ca a mehitat sa calatohesc pana aici, la Pehifehie, ca sa vad exemplahul acesta din Lameth. N-o sa chedeti, dah nu am cahtea asta in biblioteca mea. Aphopo, doctohe Pihenne, speh ca n-ai uitat phomisiunea si o sa-mi faci si mie o copie inainte de plecahe.

― Voi fi incantat s-o fac.

― Thebuie sa stiti, continua Cancelarul, cu superioritate, ca Lameth phezinta o continuahe deosebit de intehesanta la ceea ce cunosteam antehioh desphe "Phoblema Ohiginii'.

― Care problema? intreba Hardin.

― "Phoblema Ohiginii'. Locul de ohigine al speciei umane, stii? Thebuie sa stii ca se consideha ca, la inceput, 'asa umana ocupa doar un sistem planetah.

― Da, stiu asta.

― Bineinteles ca nimeni nu stie exact cahe este acel sistem. Da' exista, totusi, unele teohii. Unii zic de Sihius. Altii insista ca ah fi Alfa Centauhi, altii ca Sol, altii ca Cygni 61 ― adica tot in sectohul Sihius, intelegi?

― si Lameth ce sustine?

― Pai, el mehge pe alte cai. Inceahca sa demonstheze ca 'amasitele de pe a theia planeta a sistemului Ahctuhian evidentiaza faptul ca umanitatea a existat acolo inainte de descopehi'ea phimelor indicii de calatohie spatiala.

― si inseamna ca acolo ar fi fost planeta nasterii umanitatii?

― Phobabil. Thebuie sa vad cat de sehioase sunt obsehvatiile.

Hardin ramase tacut pentru o clipa, apoi spuse:

― Cand a scris Lameth cartea asta?

― A, cam cu vheo opt sute de ani in uhma. Da', bineinteles ca se bazeaza in mahe masuha pe luchahile antehioahe ale lui Gleen.

― Atunci de ce ati pune baza pe ce afirma el? De ce nu mergeti pe Arcturus pentru a studia singur urmele arheologice?

Lord Dorwin ridica din sprancene a mirare, lua cateva fire de tutun si le priza precipitat:

― Pai, de ce, tinehe?

― Ca sa obtineti informatii direct de la sursa, bineinteles.

― Da' ce nevoie am? Mi se pahe o metoda neobisnuit de ocolita si lipsita de sanse penthu a ajunge la un 'ezultat. Asculta, am luchahile tutuhoh savantilor ― ma'ii a'heologi ai thecutului. Ii compa' pe unul cu altul, incehc sa echilibhez dezacohduhile, analizez afihmatiile cahe se conthazic, hotahasc daca vheunul ahe dheptate si ajung la o concluzie. Aceasta e metoda stiintifica. Cel putin, spuse el parinteste, asa vad eu luchuhile. Ah fi foahte neplacut sa ma duc pehsonal pana pe Ahctuhus sau pe Sol, de exemplu, si sa caut la intamplahe, cand ma'ii savanti au cutheiehat coclauhile acelea cu mai mult folos decat as putea spera s-o fac eu insumi.

― Inteleg, murmura Hardin, politicos.

Metoda stiintifica pe naiba! Nu era de mirare ca se sfarsea cu intreaga Galaxie.

― Veniti, Milord, spuse Pirenne, cred ca ar fi bine sa ne intoarcem.

― Da, da. Asa e.

Pe cand ieseau, Hardin spuse brusc:

― Milord, as putea sa va intreb ceva?

Lord Dorwin zambi politicos si-si insoti raspunsul cu o miscare eleganta a mainilor:

― Desigu', phietene. Sunt foahte incantat sa-ti pot fi de folos. Daca te pot ajuta in vheun fel cu cunostintele mele

― Milord, nu e vorba de arheologie.

― Nu?

― Nu. Altceva. Anul trecut am receptionat pe Terminus o stire despre explozia unei centrale atomice pe Planeta V din Andromeda Gamma. La noi a ajuns doar o descriere sumara a accidentului, insa nici un detaliu. Ne-ati putea spune exact ce s-a intamplat?

Pirenne se strimba nemultumit:

― Ma intreb de ce-l deranjezi pe inaltimea sa cu intrebari referitoare la probleme lipsite de importanta.

― Nu ma dehanjeaza deloc, doctohe Pihenne, interveni cancelarul. Deloc. Nu phea sunt multe de spus in legatuha cu cazul acesta. Centhala atomica a explodat si s-a phodus o mahe catasthofa, sa stiti. Cateva milioane de oameni au fost ucisi si cel putin jumatate din planeta a fost disthusa. Guvehnul consideha ca e necesa' sa se impuna o sehie de 'esthictii in ceea ce phiveste utilizahea faha justificahe a enehgiei atomice, desi acest luchu nu este de domeniul public, stiti?

― Inteleg, spuse Hardin. Dar ce defect a prezentat centrala?

― Pai, de fapt, raspunse Lord Dorwin nepasator, nimeni nu stie. Avusese niste defectiuni cu cativa ani inainte si se banuieste ca luchahile de 'epahatii si unele componente inlocuite au fost de phoasta calitate. E atat de dificil sa gasesti in zilele noasthe oameni cahe inteleg cu adevahat detaliile tehnice ale sistemelor noasthe de phoducehe a enehgiei. Si, intristat, mai lua o priza de tutun.

― Va dati seama, spuse Hardin, ca regatele independente de la Periferie au pierdut complet accesul la energia atomica?

― sehios? Nu ma suhphinde catusi de putin. niste planete bahbahe Da', phietene, nu le mai numi independente. Caci nu sunt, stii? Thatatele pe cahe le-am semnat cu ele dovedesc cu phisosinta asta. Ele 'ecunosc suvehanitatea Imparatului. E musai, desigu', penthu ca altfel nici n-am sta la discutii cu ele.

― s-ar putea sa fie cum spuneti, insa ele au o libertate de actiune considerabila.

― Da, asa ched si eu. Considehabila. Da' nu conteaza phea mult. Imperiului ii mehge mult mai bine daca Pehifehia se descuhca phin phophiile 'esuhse, asa cum poate, bineinteles. Ohicum nu ne este de mahe folos, intelegi? Planete absolut bahbahe. Abia daca sunt civilizate.

― Au fost civilizate in trecut. Anacreon a fost una dintre cele mai bogate planete din provinciile exterioare. Am inteles ca putea fi comparata cu Vega.

― Da, da' asta a fost cu secole in uhma, Hahdin. Nu phea poti thage concluzii din atata luchu. In thecutul mahet, totul eha altfel. Nu mai suntem ce-am fost, intelegi? Hai, Hahdin, esti phea insistent. Ti-am spus ca astazi puh si simplu nu discut afacehi. Docto' Pihenne m-a avehtizat in legatuha cu asta. Mi-a spus ca n-o sa-mi dai pace, da' am expehienta si stiu sa ma pazesc. Sa mai lasam si pe maine.

Si astfel puse capat discutiei.

ACEASTA ERA cea de-a doua intrunire a Consiliului la care participa, daca mai punea la socoteala si discutiile oficiale pe care membrii Consiliului le purtasera cu Lord Dorwin, care plecase deja. Cu toate astea, primarul Hardin banuia ca mai avusesera loc daca nu chiar doua sau trei intruniri, cel putin una la care el nu fusese invitat.

Nici acum n-ar fi fost invitat daca n-ar fi aparut acel ultimatum.

Daca putea fi considerat drept ultimatum, desi o lectura superficiala a documentului, vizigrafiat ar fi putut face pe cineva sa presupuna ca era un schimb prietenesc de felicitari intre doi parteneri.

Hardin avea documentul in mana. Incepea pretios cu un salut din partea "Atotputernicei Sale Maiestati, Regele Anacreonului, catre prietenul si fratele sau, doctor Pirenne, Presedintele Consiliului de Administratie al Fundatiei Enciclopedia Numarul Unu' si se incheia, inca si mai elegant, cu un sigiliu urias, multicolor, cu un simbolism foarte complicat.

Dar cu toate acestea era un ultimatum.

― Rezulta, pana la urma, ca n-am avut prea mult timp la dispozitie, spuse Hardin. Doar trei luni. Si asa putin timp, cat a fost, ne-am batut joc de el si nu l-am folosit. Documentul acesta ne da o saptamana. Acum ce facem?

Ingrijorat, Pirenne se incrunta:

― Trebuie sa existe o portita de scapare. E absolut de necrezut ca pot forta lucrurile in asa hal, in ciuda asigurarilor pe care mi le-a dat Lord Dorwin privind atitudinea Imparatului si a Imperiului.

Hardin fierbea.

― Inteleg. L-ai intormat pe Regele Anacreonului de aceasta presupusa atitudine?

― Am facut-o dupa ce am prezentat propunerea spre votare in fata Consiliului de Administratie si s-a aprobat in unanimitate.

― si cand s-a supus la vot?

Pirenne isi recapata demnitatea:

― Nu cred ca trebuie sa-ti dau socoteala, primare Hardin.

― Bine, bine. Nici nu ma interesa in mod deosebit. Raman la parerea ca relatarea ta plina de diplomatie privind valoroasa contributie a lordului Dorwin la situatia existenta ― zambi acru catre ceilalti ― este cea care a provocat in mod direct trimiterea notei "prietenoase'. Altfel ar mai fi intarziat, desi nu cred ca o amanare suplimentara ne-ar fi ajutat prea mult, avand in vedere atitudinea Consiliului.

― si cum de-ai ajuns la aceasta concluzie epocala, domnule primar? intreba Fulham.

― Foarte simplu. A fost suficient sa folosesc o inzestrare naturala care e insa tare neglijata: bunul simt. Vedeti dumneavoastra, exista un domeniu al cunoasterii umane care se numeste logica simbolica. Ea poate fi folosita pentru a indeparta tot felul de cuvinte moarte si inutile care paraziteaza limbajul uman.

― si ce-i cu asta? facu Fulham.

― Am aplicat aceste cunostinte, printre altele, in cazul documentului. De fapt, nu prea era nevoie s-o fac pentru mine, intrucat stiam despre ce este vorba, dar consider ca pot sa le explic mai usor celor cinci fizicieni prin simboluri decat prin cuvinte.

Hardin extrase cateva foi de hartie din dosarul pe care-l tinea sub brat si le aseza pe masa.

― Apropo, n-am facut singur treaba asta. zise el. Dupa cum puteti vedea, analizele le-a semnat Muller Holk de la Serviciul de Logica.

Pirenne se apleca deasupra mesei ca sa se convinga, iar Hardin continua:

― Mesajul din partea Anacreonului a fost o problema simpla, bineinteles, intrucat cei care l-au scris sunt mai degraba oameni de actiune decat artisti ai cuvantului. El se reduce lesne si foarte direct la o simpla afirmatie exprimata in simboluri care, traduse in cuvinte, pe intelesul oricui, suna astfel: "Sa ne dati ceea ce vrem in rastimp de-o saptarmana, altfel va facem praf si ne luam singuri'.

Se lasa tacere, pentru ca cei cinci membri ai Consiliului cercetara sirurile de simboluri, iar Pirenne se aseza si tusi incurcat.

― Nu-i nici o portita de scapare acolo, doctor Pirenne?

― Nu pare a fi.

― Asa e. (Hardin inlocui filele.) Aveti in fata o copie a Tratatului dintre Imperiu si Anacreon ― Tratat care, cu totul intamplator, este semnat, in numele Imparatului, de acelasi Lord Dorwin care ne-a vizitat saptamana trecuta, iar alaturi aveti analiza simbolica.

Tratatul cuprindea cinci pagini scrise foarte marunt, iar analiza era schitata pe mai putin de jumatate de pagina.

― Domnilor, dupa cum vedeti, circa nouazeci la suta din tratat se reduce, in cazul analizei, la ceva fara noima, si ceea ce rezulta poate fi descris in urmatoarele cuvinte: "Obligatiile Anacreonului fata de Imperiu: nici una'. "Puterile Imperiului asupra Anacreonului: nici una'.

Cei cinci urmarira din nou, plini de curiozitate, rationamentul, verificand textul tratatului, si, cand terminara, Pirenne spuse ingrijorat:

― se pare ca totul este corect.

― esti de acord, prin urmare, ca Tratatul nu este altceva decat o declaratie de independenta totala din partea Anacreonului si o recunoastere a acestui statut de catre Imperiu.

― Asa se pare.

― si va inchipuiti ca Anacreon nu intelege asta si ca nu este dornic sa-si evidentieze pozitia sa independenta, astfel incat sa nu agreeze ceea ce pare o amenintare din partea Imperiului? Mai ales acum, cand e clar ca Imperiul pare neputincios sa duca la indeplinire vreuna dintre aceste amenintari, caci altfel nu i-ar fi admis vreodata independenta.

― Pai, atunci, interveni Sutt, cum explica primarul Hardin asigurarile pe care ni le-a dat Lord Dorwin privind sprijinul Imperiului? Caci pareau ridica din umeri. Ei bine, pareau satisfacatoare.

Hardin se rezema de spatarul scaunului.

― stiti, asta-i cea mai interesanta parte din toata afacerea. Recunosc sincer ca domnia sa Lordul mi s-a parut a fi un dobitoc desavarsit de cum l-am vazut, dar se vadeste acum ca, de fapt, este un diplomat desavarsit si un om deosebit de inteligent. Mi-am permis sa-i inregistrez toate declaratiile.

Se produse rumoare si agitatie, iar Pirenne deschise gura ingrozit sa spuna ceva, dar renunta.

― si ce daca? intreba Hardin. Imi dau seama ca a fost o incalcare a regulilor ospitalitatii si ceva ce un asa-zis gentleman nu ar face niciodata. De asemenea, daca inaltimea sa si-ar fi dat seama, s-ar fi putut sa avem neplaceri; dar nu s-a intamplat asa si iata ca am inregistrarea. Am copiat-o si i-am trimis-o lui Holk pentru analiza.

― si unde-i analiza? intreba Lundin Crast.

― Tocmai aici e partea interesanta. Analiza a fost cea mai grea dintre toate trei. Cand Holk, dupa doua zile de munca indarjita, a reusit sa elimine afirmatiile fara noima, vorbaria goala, calificativele inutile, pe scurt, toata gangaveala si bolboroseala, a descoperit ca nu mai ramasese nimic. Totul s-a anulat. Domnilor, in cinci zile de discutii, Lord Dorwin nu a emis nici macar o idee, si a facut acest lucru fara ca voi sa bagati de seama. Acestea sunt asigurarile pe care le-ati primit din partea iubitului vostru Imperiu.

Nici daca ar fi aruncat o grenada lacrimogena pe masa n-ar fi reusit sa creeze atata confuzie si agitatie. Astepta rabdator ca tulburarea lor sa se domoleasca.

― Asa ca, incheie el, cand ati transmis amenintari ― caci asta ati facut, de fapt ― privind actiuni ale Imperiului impotriva Anacreonului, n-ati reusit decat sa iritati un monarh care stia ce stia. Bineinteles, ego-ul sau avea sa ceara o actiune imediata, iar ultimatumul este rezultatul ― si ma intorc la afirmatia mea de la inceput. Mai avem o saptamana si va intreb: Acum ce facem?

― s-ar parea, zise Sutt, ca n-avem de ales si ca va trebui sa permitem Anacreonului sa-si stabileasca baze militare pe Terminus.

― sunt de acord cu asta, raspunse Hardin, dar ce facem ca sa-i alungam cand se va ivi prima ocazie?

Yate Fulham isi zbarli mustata:

― Asta vrea sa insemne ca v-ati hotarat sa folositi forta impotriva lor?

― Violenta, veni raspunsul, este ultimul refugiu al incompetentilor. Insa poti fi sigur ca n-am de gand sa intind covorul rosu ca sa-i primesc si nici n-am sa lustruiesc mobila cea mai buna pentru ei.

― Totusi, nu-mi place ce spui, insista Fulham. E o atitudine periculoasa; cu atat mai periculoasa cu cat am observat ca, in ultima vreme, o parte apreciabila a populatiei pare sa raspunda intocmai sugestiilor tale. Primare Hardin, as dori sa-ti aduc la cunostinta ca acestui Consiliu nu i-au ramas straine unele dintre activitatile tale recente.

Facu o pauza si ceilalti il aprobara in tacere. Hardin ridica din umeri.

Fulham continua:

― Daca te apuci sa instigi orasul la acte de violenta, nu vei pune la punct decat o sinucidere colectiva ― si nu avem de gand sa toleram acest lucru. Politica noastra n-are decat un principiu director, si acela este Enciclopedia. Orice am hotari sa facem sau sa nu facem reprezinta masura cea mai potrivita pentru a pastra integritatea Enciclopediei.

― Asadar, spuse Hardin, ati ajuns la concluzia ca trebuie sa continuam intensa noastra campanie de pasivitate.

Pirenne zise cu amaraciune in glas:

― singur ai ajuns la concluzia ca Imperiul nu ne poate ajuta, desi nu inteleg de ce se intampla acest lucru. Daca este necesar un compromis

Hardin avu cumplita senzatie ca zboara cu viteza maxima si ca nu va ajunge nicaieri.

― Nu exista compromis! Nu intelegeti ca gogorita asta despre bazele militare e o vorba goala, fara acoperire? Haut Rodric ne-a spus ce doreste Anacreonul: anexare, fara multa diplomatie, impunerea propriului sistem feudal de proprietati latifundiare si o economie in care sa existe aristocratie si taranime. Ceea ce ne-a mai ramas din pospaiul de energie atomica ii poate sili s-o lase mai domol, dar, cu toate astea, nu vor renunta.

Indignat, se ridicase in picioare, iar restul se ridicasera si ei, in afara de Jord Fara.

― stati, va rog, jos cu totii, spuse Jord Fara. Hai, n-are rost sa te uiti asa de furios, primare Hardin; nici unul dintre noi nu va trada.

― Va trebui sa ma convingeti!

Fara zambi calm:

― stii si tu ca nu vorbesti serios. Da-mi voie sa spun ceva! Ochii lui vicleni erau intredeschisi si broboane de sudoare straluceau pe barbia lui.

― se pare ca nu mai trebuie sa ascundem faptul ca acest Consiliu a ajuns la concluzia ca adevarata solutie a problemei Anacreon va fi gasita peste exact sase zile, dupa ce vom afla ce ne rezerva deschiderea Boltei.

― Asta-i contributia ta la rezolvarea crizei?

― Da.

― Adica sa nu intreprindem nimic, corect? Adica sa asteptam cu calm si seninatate si cu credinta nestramutata ca deus ex machina ne va surade la deschiderea Boltei?

― Daca renuntam la cuvinte mari si miscatoare, exact asa stau lucrurile.

― Refugiu lipsit de rafinament! Zau, doctore Fara, o asemenea prostie este vecina cu geniul. O inteligenta inferioara n-ar fi capabila de asa ceva.

Fara zambi indulgent:

― Gustul tau pentru vorbe de duh ma amuza, Hardin, dar e cam deplasat ce spui. De fapt, cred ca-ti amintesti, in linii mari, cele spuse de mine acum trei saptamani in legatura cu Bolta.

― Da, imi amintesc, nu era vorba decat de o idee neroada, daca o judecam din punctul de vedere al logicii deductive. Ai spus ― si te rog sa ma intrerupi daca gresesc cumva ― ca Hari Seldon a fost cel mai mare psiholog din Sistem, ca prin urmare el putea sa anticipeze criza in care ne aflam acum, ca deci el a inventat Bolta ca o metoda de a ne da solutii salvatoare.

― Ai priceput esenta ideii.

― Te-ar surprinde daca ti-as spune ca m-am gandit foarte atent la aceasta problema in ultimele saptamani?

― Foarte magulitor. Si cu ce rezultate?

― Cu rezultatul ca deductia pura este insuficienta. Ceea ce ne trebuie din nou este o mica doza de bun-simt.

― De exemplu?

― De exemplu, daca anticipa beleaua cu Anacreon, de ce nu ne-a plasat pe alta planeta, mai aproape de centrele galactice? Este de notorietate ca Seldon i-a manipulat pe Comisarii de pe Trantor, astfel ca ei sa ordone infiintarea Fundatiei pe Terminus. De ce-ar fi facut-o? De ce, din atatea locuri, sa ne plaseze aici, daca putea sa-si dea seama de intreruperea canalelor de comunicare, de izolarea noastra fata de restul Galaxiei, de amenintarile din partea vecinilor si de situatia disperata creata de lipsa oricaror metale pe Terminus? Asta mai presus de toate! Or, daca a prevazut toate astea, de ce nu i-a avertizat pe primii colonisti, astfel incat sa aiba timp sa se pregateasca, in loc sa astepte ― asa cum facem noi acum ― pana cand va fi prea tarziu spre a se mai putea salva?

Si nu uitati un lucru. Chiar daca el ar fi putut prezice criza atunci, noi o putem vedea la fel de bine acum. La urma-urmelor, Seldon nu era un magician. Nu exista metode miraculoase de iesire dintr-o dilema pe care el s-o fi putut vedea, iar noi, nu.

― Dar, Hardin, reveni Fara, noi nu putem!

― N-ati incercat. Nici macar n-ati facut o incercare. La inceput ati refuzat sa recunoasteti pana si faptul ca era vorba de o amenintare! Apoi v-ati pus orbeste toate sperantele in Imparat! Acum va bizuiti pe Hari Seldon. In tot ce-ati facut, v-ati bazat in mod invariabil pe autoritatea cuiva sau pe trecut, dar niciodata n-ati avut incredere in voi insiva.

Isi inclesta mainile si, gesticuland, continua:

― Asta nu e decat o atitudine bolnavicioasa ― un reflex conditionat care anuleaza independenta mintilor voastre ori de cate ori se pune problema de a contesta autoritatea. S-ar parea ca nu va indoiti catusi de putin ca Imparatul e mai puternic, ori ca Hari Seldon e mai destept decat voi. Si aici gresiti, nu intelegeti asta?

Din motive intemeiate, nici unul nu se deranja sa-i raspunda.

― Dar nu e vorba numai de voi, continua Hardin, ci de intreaga Galaxie. Pirenne a auzit parerile lordului Dorwin referitoare la cercetarea stiintifica. Lord Dorwin considera ca pentru a fi un bun arheolog trebuie sa citesti toate cartile din acest domeniu ― chiar daca au fost scrise de oameni care au trait cu secole in urma. El crede ca poti rezolva enigmele arheologice comparand diferitele autoritati in materie. Iar Pirenne a ascultat toate acestea si nu a ridicat nici o obiectie. Nu intelegeti ca e ceva in neregula cu atitudinea asta?

In glasul lui rasuna din nou o nota aproape imploratoare. Dar nu primi nici un raspuns. Si urma:

― Oameni buni, si voi, si jumatate din populatia de pe Terminus sunteti la fel de neajutorati. Stam aici, considerand ca Enciclopedia inseamna inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor. Socotim ca cel mai important scop al stiintei este clasificarea cunostintelor din trecut. O fi important, dar nu mai sunt lucrari de continuat? Nu simtiti ca dam inapoi si tot uitam? Aici, la Periferie, se pierd cunostintele despre energia atomica, in Andromeda Gamma a explodat o centrala nucleara din pricina reparatiilor de proasta calitate, iar Cancelarul Imperiului se lamenteaza ca tehnicienii in energie atomica sunt putini. Dar solutia? Sa pregatesti alti specialisti? Asta niciodata! Mai degraba se impun restrictii asupra utilizarii energiei nucleare.

Si continua:

― Nu vedeti? Mare cat Galaxia. Este veneratia fata de trecut. E o deteriorare ― o strangulare!

Isi muta privirea de la unul la altul, iar ei il privira fix. Fara isi reveni primul:

― Bine, bine, filosofia mistica n-are sa ne ajute in nici un fel. Sa fim mai exacti. Negi ca Hari Seldon ar fi putut sa determine tendintele istorice ale viitorului printr-o simpla tehnica psihologica?

― Nu, sigur ca nu, striga Hardin. Dar nu ne putem baza pe el pentru a gasi o solutie. In cel mai bun caz, ar fi putut indica problema, dar, daca exista vreo solutie, noi trebuie s-o gasim. N-o poate face el in locul nostru.

Deodata, Fulham intreba:

― Ce vrei sa spui cu "ar fi putut indica problema'? stim care e problema.

Hardin se rasti la el:

― Credeti c-o stiti! Credeti ca singura grija a lui Hari Seldon este Anacreon. Nu sunt de acord! Domnilor, va spun ca pana acum nimeni dintre voi nu a avut nici cea mai vaga idee despre ceea ce se intampla cu adevarat.

― si tu stii? il intreba Pirenne, cu ostilitate.

― Cred ca da! (Hardin se ridica brusc in picioare si-si impinse scaunul deoparte. Avea privirea concentrata si glaciala.) Un lucru e sigur. E ceva dubios in toata situatia. Ceva care e mai important decat tot ce am discutat pana acum. Puneti-va singuri intrebarea: Cum s-a intamplat ca in populatia originala a Fundatiei nu a fost inclus nici un psiholog de marca, in afara de Bor Alurin? Iar el a evitat sa-i pregateasca pe elevii sai dincolo de fundamentele psihologiei.

Se lasa tacere, apoi Fara interveni:

― In regula. De ce?

― Pentru ca, probabil, un psiholog si-ar fi dat seama de ceea ce se punea la cale ― si asta s-ar fi intamplat prea curand decat i-ar fi convenit lui Hari. Dar asa, bajbaim, avem rare strafulgerari si vedem o particica de adevar, nimic mai mult. Asta este ceea ce a vrut Hari Seldon.

Rase gutural si spuse:

― Va doresc o zi buna, domnilor.

Iesi din camera.

PRIMARUL HARDIN molfaia capatul tigarii de foi care se stinsese, dar el nici macar nu bagase de seama. Nu dormise in noaptea precedenta si era aproape convins ca nici in noaptea ce va urma nu va inchide ochii. Oboseala i se putea citi pe chip.

Spuse cu un glas molesit:

― Oare asta rezolva situatia?

― Cred ca da. (Yohan Lee isi duse mana la barbie.) Cum ti se pare?

― Nu-i rau. Trebuie procedat cu obraznicie, intelegi? Mai exact, nu trebuie sa ezitam deloc; sa nu le dam timp sa priceapa. De indata ce vom ajunge in situatia de a da ordine, o vom face de parca ne-am fi nascut pentru a fi lideri, iar ei se vor supune din obisnuinta. Asta-i esenta unei lovituri de stat.

― Daca membrii Consiliului vor ezita sa actioneze macar o

― Membrii Consiliului? Nici nu merita sa ne facem griji din pricina lor. Dupa ceea ce se va intampla maine, importanta lor ca factori de decizie pe Terminus nu va mai valora nici cat o jumatate de credit gaurit.

Lee incuviinta calm:

― Totusi e ciudat ca pana acum n-au facut nimic pentru a ne impiedica. Doar tu spuneai ca nu sunt cu totul ignoranti.

― Fara a prins un fir. Uneori ma face sa am temeri. De cand am fost ales, si Pirenne ma priveste cu suspiciune. Dar, vezi tu, niciodata n-au fost in stare sa inteleaga limpede ce se intampla in jur. Intreaga lor pregatire s-a bazat pe autoritate. Sunt siguri ca Imparatul, prin simplul fapt ca e Imparat, e atotputernic. Si tot asa, sunt convinsi ca acest Consiliu de Administratie, pentru ca e pur si simplu Consiliu de Administratie si ca actioneaza in numele Imparatului, nu s-ar putea trezi in situatia in care sa nu mai poata da ordine. Aceasta neputinta de a recunoaste posibilitatea izbucnirii unei revolte este cel mai bun aliat al nostru.

Se ridica greoi de pe scaun si se indrepta spre racitorul de apa:

― Lee, nu sunt oameni rau-intentionati, atunci cand isi vad de Enciclopedia lor ― si vom avea grija sa se ocupe de ea si pe viitor. Sunt insa exasperat de incompetenti atunci cand e vorba de a conduce Terminus. Acum du-te si pune lucrurile in miscare. As vrea sa raman singur.

Se aseza pe un colt al biroului, fixandu-si privirea pe paharul cu apa.

Doamne! Daca ar fi tot atat de sigur pe cat crede! Anacreonienii aveau sa soseasca peste doua zile si nu-si punea speranta decat in cateva idei si vagi banuieli in legatura cu planurile lui Hari Seldon pentru acesti cincizeci de ani ce trecusera de la intemeierea Fundatiei. Nici macar nu era un psiholog adevarat, cu pregatire temeinica, ci doar un incepator, cu studii de mantuiala, care incearca sa bata cea mai stralucita minte a secolului cu propriile arrne.

Daca Fara ar avea dreptate; daca Anacreon ar fi singura problema pe care Seldon a prevazut-o; daca Enciclopedia ar reprezenta tot ceea ce trebuia sa ramana ― atunci cu ce pret va avea loc lovitura de stat?

Incerca sa alunge aceste ganduri si duse paharul la buze.

BOLTA ERA MOBILATA cu mai mult de sase scaune, de parca ar fi fost asteptata o participare mai numeroasa. Hardin observa acest lucru ingandurat si se aseza obosit intr-un colt, cat mai departe de ceilalti cinci.

Membrii Consiliului nu pareau sa se opuna acestui aranjament. Se consultara in soapta, apoi schimbara replici scurte, monosilabice, si, in cele din urma, amutira. Dintre toti, Jord Fara parea echilibrat si calm. Isi scosese ceasul si-l contempla sumbru.

Hardin furisa o privire spre propriul ceas si apoi la cubicului de sticla ― absolut gol ― care domina jumatate din incapere. Era singura caracteristica neobisnuita, pentru ca afara de aceasta nimic nu sugera ca, undeva, o particula de radiu se dezintegra spre momentul exact in care o piedica avea sa cada, facandu-se o legatura si

Luminile scazura in intensitate!

Nu se stinsera complet, ci doar devenira mai sterse, dar apoi se stinsera atat de brusc incat Hardin tresari surprins, privi spre tavan si, cand cobori privirea, cubicului de sticla nu mai era gol.

O silueta ― o silueta intr-un scaun cu rotile!

Nu spuse nici un cuvant vreme de cateva clipe, dar inchise cartea pe care o tinea in poala si o rasfoia nepasator. Apoi zambi si chipul paru ca prinde viata.

― sunt Hari Seldon. Vocea era blanda si trada batranete.

Hardin dadu sa se ridice ca pentru a raspunde si a se prezenta, dar isi dadu seama la timp si se controla.

Pe o tonalitate placuta, vocea continua:

― Dupa cum vedeti, sunt tintuit in scaunul acesta si nu ma pot ridica pentru a va saluta. Bunicii vostri au plecat spre Terminus acum cateva luni, judecand dupa timpul meu, si de atunci am suferit o paralizie. Sa stiti ca nu va pot vedea, asa incat nu va pot saluta cum se cuvine. Nici macar nu stiu cati sunteti, de aceea vom proceda fara prea mare fast. Daca vreunul dintre voi sta in picioare, il rog sa ia loc. Iar daca vreti sa fumati, puteti s-o faceti, pentru ca nu ma deranjeaza. (Chicoti incet. De ce sa ma deranjeze? Doar nu sunt cu adevarat aici.

Aproape fara sa-si dea seama, Hardin isi cauta in buzunar tigarile de foi, dar se razgandi.

Hari Seldon puse cartea deoparte ― ca si cum ar fi asezat-o pe un birou ― si, cand ii dadu drumul, aceasta disparu.

― Au trecut cincizeci de ani de la intemeierea acestei Fundatii, spuse el, cincizeci de ani in care membrii Fundatiei nu au stiut pentru ce lucreaza. A fost necesar sa fie ignoranti, dar acum aceasta necesitate a incetat. Fundatia Enciclopediei este si a fost, de la bun inceput, o inselatorie!

Hardin auzi in spatele sau harsaitul unui scaun si una sau doua exclamatii infundate, dar nu se intoarse. Hari Seldon ramase imperturbabil.

― Este o inselatorie, continua el, in sensul ca nici mie si nici colegilor mei nu ne pasa catusi de putin daca va fi sau nu publicat vreun volum din Enciclopedie. Ea si-a atins scopul, intrucat, prin intermediul ei, am reusit sa obtinem o carta din partea Imparatului, i-am atras pe cei o suta de mii de oameni necesari pentru planul nostru si prin ea am reusit sa-i tinem ocupati, in timp ce evenimentele se desfasurau in asa fel incat oricaruia dintre ei sa-i fie imposibil sa se retraga.

In cei cincizeci de ani cat ati trudit la proiectul acesta amagitor ― si, credeti-ma, nu are rost sa va menajez cu vorbe mestesugite ― orice sansa de retragere v-a fost retezata si acum nu aveti de ales, ci va trebui sa va angajati in proiectul infinit mai important care a fost si este inca planul nostru real. De aceea v-am plasat pe o asemenea planeta si intr-un asemenea moment, astfel ca, timp de cincizeci de ani, sa fiti manevrati pana intr-atat incat sa nu mai aveti libertate de actiune. De acum inainte, peste secole, calea pe care va trebui sa o urmati este inevitabila. Va veti confrunta cu o serie de crize, asa cum se intampla in momentul de fata, si, in fiecare dintre cazuri, libertatea voastra de actiune va fi la fel de limitata, incat veti fi fortati sa urmati un singur si unic drum: drumul pe care psihologia noastra l-a croit, dintr-un motiv intemeiat.

Vreme de secole, civilizatia Galactica a stagnat si apoi a decazut, desi putini au inteles acest lucru. Dar acum, in sfarsit, Periferia se separa si unitatea politica a Imperiului este sfaramata. Undeva, in intervalul de cincizeci de ani care a trecut, istoricii viitorului vor trage o linie si vor spune: "Aici incepe Prabusirea Imperiului Galactic'.

Si vor avea dreptate, desi putini vor recunoaste Prabusirea, si asta abia peste cateva secole.

Dupa Prabusire, va urma, in mod inevitabil, Barbaria, o perioada care, dupa cum ne spune psihoistoria, ar trebui, in conditii normale, sa dureze treizeci de mii de ani. Prabusirea n-o putem impiedica. Nici nu dorim s-o facem, intrucat cultura Imperiului si-a pierdut vitalitatea si maretia pe care le-a avut odata. Dar perioada de Barbarie care trebuie sa urmeze poate fi scurtata la numai o mie de ani.

Nu va putem dezvalui toate resorturile si dedesubturile care vor contribui la reducerea acestei perioade, asa cum nu va puteam spune adevarul despre Fundatie acum cincizeci de ani. Daca ati reusi sa descoperiti secretele, planul nostru ar putea da gres ― asa cum s-ar fi putut intampla daca descopereati mai devreme inselatoria in ceea ce priveste Enciclopedia ― pentru ca, in acest caz, prin cunoastere, libertatea voastra de actiune ar creste si numarul de variante suplimentare introduse ar depasi capacitatea de cuprindere a psihologiei.

Dar acest lucru nu se va petrece, deoarece nu exista si nici nu vor exista vreodata psihologi pe Terminus in afara de Alurin, iar el a fost unul de-ai nostri.

Insa va pot spune urmatoarele: Terminus si Fundatia-sora de la celalalt capat al Galaxiei sunt germenii renasterii si viitoarele fondatoare ale celui de-al Doilea Imperiu Galactic. Iar criza de acum este cea care va lansa Terminus spre aceasta incununare.

Apropo, criza actuala este foarte clara si inteligibila, cu mult mai simpla decat cele care va asteapta. Daca o reducem la elementele fundamentale, criza se manifesta astfel: sunteti o planeta izolata brusc de centrele inca civilizate ale Galaxiei si va aflati sub amenintarea vecinilor mai puternici. Sunteti o lume mica de oameni de stiinta care se trezesc inconjurati de vaste, neasteptate si mereu crescande manifestari de barbarie. Sunteti o insula inzestrata cu energie nucleara intr-un ocean de energie primara. Cu toate acestea, sunteti neajutorati din pricina lipsei de metale.

Observati, deci, ca va confruntati cu dura necesitate si ca sunteti fortati sa actionati. Natura acestei actiuni ― mai exact, solutia la dilema in ghearele careia va zbateti ― este, bineinteles, evidenta!

Imaginea mainii lui Hari Seldon se intinse in aer si cartea ii aparu din nou in mana. O deschise si spuse:

― Oricat de intortocheat ar fi cursul istoriei voastre viitoare, sa le amintiti urmasilor vostri ca drumul a fost trasat, si ca la capatul lui se afla noul si marele Imperiu!

Si, in timp ce-si pleca privirea pe carte, disparu ca fumul, iar luminile se aprinsera treptat.

Hardin privi in jur si-l vazu pe Pirenne fixandu-l, cu ochi plini de tristete si cu buzele tremurandu-i.

Vocea Presedintelui se auzi ferma si fara inflexiuni:

― se pare ca ai avut dreptate. Daca vrei sa ne intalnim asta-seara la ora sase, Consiliul se va consulta cu tine in ceea ce priveste urmatoarea miscare.

Ii stransera mana, unul dupa altul, si plecara, iar Hardin zambi catre sine. Aveau perfecta dreptate, pentru ca erau oameni de stiinta care recunosteau ca au gresit, dar pentru ei era prea tarziu.

Se uita la ceas. De acum se terminase. Oamenii lui Lee controlau totul, iar Consiliul nu avea sa mai dea nici un ordin.

Anacreonienii urmau sa soseasca maine, dar si problema aceasta era rezolvata. Peste sase luni nici ei nu vor mai da ordine.

De fapt, asa cum spusese Hari Seldon si asa cum intuise si Salvor Hardin inca din ziua in care Anselm Haut Rodric daduse in vileag lipsa de energie atomica a Anacreonului, solutia acestei crize era evidenta.

Cat se poate de evidenta!

Partea a treia

PRIMARII

CELE PATRU REGATE -numele dat acelor regiuni ale Provinciei Anacreon care s-au desprins din Primul Imperiu in anii de inceput ai Erei Fundationale pentru a forma regate independente cu o existenta efemera. Cel mai mare si mai puternic dintre acestea a fost Anacreon, care in zona

Fara indoiala ca cel mai interesant aspect al istoriei celor Patru Regate este ciudata societate instapanita temporar asupra lor in cursul administratiei Salvor Hardin

ENCICLOPEDIA GALACTICA

O DELEGATIE!

Faptul ca anticipase venirea ei n-o facea nicicum mai placuta pentru Salvor Hardin. Ba, dimpotriva, gasea tare suparator faptul ca prevazuse aceasta solie.

Yohan Lee recomanda masuri extreme.

― Cred ca e bine, spuse el, sa nu pierdem vremea. Nu pot face nimic pana la urmatoarele alegeri ― legal, cel putin ― iar asta ne mai ofera un an. Trimite-i la plimbare.

Hardin se stramba:

― Lee, nu progresezi deloc. In cei patruzeci de ani de cand te cunosc, n-ai deprins nimic din eleganta arta de a-ti lua adversarul prin surprindere.

― Nu e stilul meu, mormai Lee.

― Da, stiu asta. Presupun ca tocmai de aceea esti singurul in care am incredere. (Se opri si intinse mana dupa o tigara.) Am parcurs un drum lung, Lee, de cand am pregatit lovitura noastra de stat impotriva Enciclopedi esti tilor. Imbatranesc. Am saizeci si doi de ani. Te-ai gandit vreodata cat de repede s-au scurs acesti treizeci de ani?

― Eu nu ma simt batrin, pufni el, si am saizeci si sase.

― Da, dar eu n-am o digestie asa de buna.

Hardin trase alene din tigara de foi. Uitase de mult gustul si aroma tutunului de pe Vega din frumoasele vremuri cand Terminus avea legaturi comerciale pana si cu cele mai indepartate planete ale Imperiului Galactic. Acele zile trecusera in uitare, asa cum si Imperiul Galactic se indrepta spre neant. Se intreba cine mai era acum Imparat ― ori daca o mai fi existand Imparatul ca institutie, sau Imperiul. Cerule! Vreme de treizeci de ani de la intreruperea comunicatiilor la marginea Galaxiei, tot universul planetei Terminus se restransese la Terminus si la cele Patru Regate din apropiere.

Cat de usor se prabusesc cei puternici! Regate! In trecut fusesera prefecturi, toate parti ale aceleiasi provincii care, la randul ei, apartinuse unui sector, ce facuse parte dintr-un cuadrant, care iarasi fusese o parte a atotcuprinzatorului Imperiu Galactic. Acum, cand Imperiul pierduse controlul asupra zonelor celor mai indepartate ale Galaxiei, aceste mici cioburi sau grupuri de planete devenisera regate ― cu regi si nobili de opereta, cu razboaie ridicole si fara haz si cu o viata care mergea patetic inainte printre ruine.

O civilizatie in decadere. Energie atomica uitata. Stiinta stingandu-se si devenind incet-incet mit, pana cand Fundatia preluase initiativa. Fundatia pe care Hari Seldon o intemeiase pe Terminus exact in acest scop.

Lee statea la fereastra, si vocea lui il trezi pe Hardin din visare:

― Au venit tinerii nemultumiti. Facu cativa pasi nesiguri spre usa, privind apoi spre Hardin.

Hardin zambi si-i facu semn sa se intoarca:

― Am ordonat sa fie trimisi aici.

― Aici? Pentru ce? Le dai prea multa importanta.

― De ce sa recurgem la toata tevatura si ceremonia unei audiente oficiale la primar? Am cam imbatranit si nu mai suport eticheta. In plus, politetea si ingaduinta sunt utile atunci cand tratezi cu tinerii, mai ales atunci cand nu te angajeaza cu nimic. (Ii facu lui Lee semn cu ochiul.) Stai jos, Lee, si acorda-mi sprijinul tau moral. Cu tanarul Sermak stiu ca voi avea nevoie de asa ceva.

― Tipul asta, Sermak, spuse Lee apasat, e periculos. Are destui sustinatori, asa ca te sfatuiesc sa nu-l subestimezi.

― Am subestimat eu vreodata pe cineva?

― Bine, atunci aresteaza-l. Gasesti tu vreo acuzatie dupa aceea.

Hardin nici nu baga in seama sugestia.

― Au sosit, Lee. Apasa pe pedala de sub birou si usa aluneca in laturi.

Cei patru care formau delegatia intrara in sir indian si Hardin le facu un semn amabil cu mana sa se aseze pe fotoliile care erau dispuse in semicerc in fata biroului sau. Se inclinara si asteptara ca primarul sa li se adreseze.

Dintr-o miscare, Hardin deschise cutia de tigari de foi al carei capac, din argint, lucrat minutios intr-un model ciudat, apartinuse lui Jord Fara, din fostul Consiliu de Administratie de pe vremea Enciclopedistilor. Era un produs autentic al Imperiului, lucrat pe Santanni, desi tigarile de foi pe care le continea acum erau din tutun autohton. Cu fete grave si solemne, cei patru membri ai delegatiei acceptara, unul dupa altul, tigarile si le aprinsera ritual.

Sef Sermak era al doilea de la dreapta, cel mai tanar si cel mai interesant, cu mustata blonda tunsa scurt si ingrijit, iar ochii sai adanciti in orbite aveau o culoare incerta. Pe ceilalti trei, Hardin ii ignora de la bun inceput; se citea pe fata lor ca erau simple prezente fara personalitate. Isi concentra atentia asupra lui Sermak, acela care, inca de la prima sa prezenta in Consiliul Municipal, daduse peste cap acel organism calm si ticait. Asa incat i se adresa:

― Eram deosebit de nerabdator sa te cunosc, domnule Consilier, inca de la prima si excelenta cuvantare de luna trecuta. Atacul impotriva politicii externe a acestui guvern a dovedit o inzestrare oratorica deosebita.

Ochii lui Sermak licarira.

― Interesul dumnevoastra ma onoreaza. Atacul putea sa fi dovedit inzestrare sau nu, dar va asigur ca a fost pe deplin justificat.

― Probabil! Fiecare are dreptul la propriile pareri, desigur. Cu toate astea, esti cam tanar.

― E o vina pe care aproape toti o purtam intr-un anumit moment din viata, veni sec raspunsul. Dumneavoastra ati devenit primar al Orasului cand erati cu doi ani mai tanar decat mine.

Hardin zambi ca pentru sine. Flacaiandrul ii va da mult de furca.

― Inteleg ca ai venit sa discuti cu mine despre aceeasi politica externa care te irita atat de tare in Camera Consiliului, spuse Hardin. Vorbesti si in numele celor trei colegi sau trebuie sa ascult ofurile fiecaruia?

Cei patru tineri se consultara din ochi si, dupa o acceptare muta, Sermak spuse sobru si retinut:

― Vorbesc in numele poporului de pe Terminus ― popor care nu este cu adevarat reprezentat in organismul lipsit de vlaga caruia i se spune Consiliu.

― Inteleg. Continua, te rog!

― Problema e simpla, domnule primar. Suntem nemultumiti

― Prin acest "noi' vrei sa spui "poporul', nu-i asa?

Simtind o capcana, Sermak il privi cu ostilitate si raspunse glacial:

― Consider ca parerile mele reflecta atitudinea majoritatii alegatorilor de pe Terminus. Asa va convine?

― Ei, o declaratie ca aceasta dovedeste o reevaluare, dar, oricum, continua! esti nemultumit.

― Da, suntem nemultumiti de politica aceasta care, de treizeci de ani, face ca Terminus sa fie lipsit de aparare in fata inevitabilelor atacuri din exterior.

― Inteleg. Si, prin urmare? Continua, continua!

― E magulitor pentru mine ca anticipati. Prin urmare, noi vom forma un nou partid politic, unul care va reprezenta si apara nevoile imediate ale planetei Terminus, si nu "destinul' mistic al viitorului Imperiu. Avem de gand sa va azvarlim pe dumneavoastra si pe acolitii dumneavoastra prea-plecati din Primarie, si asta inca foarte curand.

― Daca nu? Pentru ca intotdeauna exista un "daca nu', de acord?

― Nu e cazul acum. Trebuie sa demisionati imediat. Nu va cer sa schimbati linia politica ― nu va acord o incredere atat de mare. Promisiunile dumneavoastra nu valoreaza nimic. O demisie imediata este singura pe care o acceptam.

― Pricep. (Hardin se aseza picior peste picior si-si apleca scaunul in spate.) Acesta e ultimatumul vostru. E laudabil ca m-ati prevenit. Numai ca, intelegeti, cred ca mai degraba il voi ignora.

― sa nu credeti ca e doar un avertisment, domnule primar. V-am enuntat niste principii si o cale de actiune. Noul partid a fost deja constituit si de maine isi va incepe activitatile oficiale. Nu este cazul si nici nu dorim un compromis. Cinstit vorbind, doar recunoasterea de catre noi a serviciilor pe care le-ati adus Orasului ne-a determinat sa va oferim o cale onorabila de retragere. Nu cred ca o veti accepta, dar sunt cu constiinta impacata. Urmatoarele alegeri vor fi un memento mai convingator si mai direct privind necesitatea demisiei.

Se ridica si le facu semn si celorlalti sa se ridice. Hardin inalta un brat:

― stati putin. Luati loc!

Sef Sermak se aseza din nou cu o promptitudine cam suspecta, iar Hardin, desi ramase impasibil, simti nevoia sa zambeasca. In ciuda vorbelor, tanarul astepta o oferta.

Hardin spuse:

― Mai precis, in ce sens vreti ca politica noastra externa sa se schimbe? Vreti sa atacam cele Patru Regate acum, pe data, si pe toate simultan?

― Nu fac nici o recomandare de felul acesta, domnule primar. Singura noastra propunere este ca orice dovada de slabiciune si cedare sa inceteze imediat. In intreaga dumneavoastra administratie ati dus o politica de ajutorare stiintifica fata de Regate. Le-ati dat energie atomica. Le-ati ajutat sa-si reconstruiasca centralele atomice pe teritoriul lor. Ati construit clinici medicale, laboratoare de chimie si uzine.

― Da, si ce obiectiuni ai?

― Ati facut totul cu scopul de a-i impiedica sa ne atace. Totusi ati fost atras prosteste intr-un colosal santaj care a stors planeta Terminus de resurse, iar ca rezultat, acum suntem la cheremul barbarilor.

― Cum adica?

― Le-ati acordat putere, le-ati dat arme ― de fapt, le-ati reparat navele din flota ― iar acum ei sunt infinit mai puternici decat cu zece de ani in urma. Au devenit, astfel, tot mai pretentiosi si cu noile arme isi vor satisface, cu siguranta, toate cererile prin anexarea violenta a planetei Terminus. Nu asa sfarsesc actiunile de santaj?

― si solutia pe care o propui?

― Puneti capat imediat actiunilor de mituire, cat se mai poate. Dedicati toate eforturile intaririi planetei Terminus si atacati primul!

Hardin se uita la mustacioara blonda a tanarului cu un interes aproape morbid. Sermak se simtea sigur pe sine, altfel n-ar fi vorbit atat de mult. Nu exista nici o indoiala ca observatiile lui reflectau parerile unui segment urias, da, urias al populatiei.

Vocea lui, aproape nepasatoare, nu trada in nici un fel tulburarea si gandurile sumbre.

― Ai terminat?

― Deocamdata.

― Bine. Observi declaratia aceea inramata pe care o am pe peretele din spatele meu? Citeste-o, te rog!

Cu o tresarire, Sermak citi:

― "Violenta este ultimul refugiu al celor incompetenti'. Aceasta este doctrina unui batran, domnule primar.

― Am aplicat-o cu succes cand eram tanar, domnule Consilier. Nici nu te nascusesi pe vremea aceea, dar probabil ai auzit despre ea la scoala.

Il privi atent pe Sermak si continua pe un ton retinut:

― Cand Hari Seldon a intemeiat Fundatia aici, a facut-o cu scopul declarat de a edita o mare Enciclopedie si, vreme de cincizeci de ani, noi am urmat orbeste himera asta pana cand am descoperit ce urmarea el, de fapt. Era insa prea tarziu. Cand comunicatiile cu regiunile centrale ale Vechiului Imperiu s-au intrerupt, ne-am trezit ca suntem o lume de oameni de stiinta concentrati intr-un singur oras care nu poseda deloc industrie si care era inconjurat de regate ostile create recent, in mare masura barbare. Reprezentam o insula minuscula de energie atomica in acest ocean de barbarie si eram un trofeu foarte ravnit. Atunci, ca si acum, Anacreon, cel mai puternic dintre cele Patru Regate, a cerut si practic a intemeiat o baza militara pe Terminus. Dar conducatorii de pe vremea aceea ai Orasului, Enciclopedistii, stiau foarte bine ca acest lucru era preludiul ocuparii intregii planete. Ce ai fi facut tu in situatia asta?

Sermak ridica din umeri.

― Asta-i o intrebare retorica. bineinteles ca stiu ce-ati facut.

― Oricum, o sa-ti mai explic o data. Probabil ca nu intelegi mecanismul ― marea tentatie de a mobiliza toate fortele posibile si de a porni la lupta. E solutia cea mai simpla si cea mai potrivita cand vrei sa-ti dovedesti demnitatea, dar, intotdeauna, cea mai neroada. Tu asa ai fi facut; tu, cu vorbele astea mari de a ataca primii! in schimb, eu am pornit sa vizitez unul dupa altul celelalte trei regate. Le-am sugerat fiecaruia, cu discretie, ca cedarea secretului energiei atomice catre Anacreon era cea mai eficienta modalitate de le taia beregata, deci, in concluzie, sa procedeze cum cred ei ca e mai bine. Asta a fost tot. La o luna dupa ce forta anacreoniana sosise pe Terminus, conducerea lor a primit un ultimatum comun din partea celor trei vecini. Dupa sapte zile, ultimul anacreonian plecase de pe Terminus. Si acum, spune-mi, era nevoie de violenta?

Tanarul Consilier isi privi ganditor tigara de foi si o arunca in incinerator.

― Nu prea pricep analogia. Insulina il readuce pe bolnav la starea normala fara a se apela la bisturiu, in schimb apendicita impune interventia chirurgicala. N-ai incotro. Atunci cand alte metode dau gres, ce altceva se poate face decat sa recurgi la ultima solutie? E vina dumneavoastra ca am ajuns in situatia aceasta.

― A mea? A, da, iarasi politica mea impaciuitorista. Inca nu pari capabil sa intelegi imperativele fundamentale ale pozitiei noastre. De altfel, problema nu s-a incheiat o data cu plecarea anacreonienilor. Abia incepuse. Cele Patru Regate erau inamicii nostri, chiar mai inversunati decat inainte, pentru ca fiecare voia energia atomica, si fiecare se ferea sa ne sara la beregata de teama celorlalte trei. Existenta noastra ajunsese pe muchie de cutit si inclinarea noastra intr-o parte sau alta Daca, de exemplu, unul dintre regate devine prea puternic, sau daca doua regate formeaza o coalitie Intelegi?

― Desigur. Sosise vremea pregatirilor pentru un razboi total.

― Ba, dimpotriva. Era momentul de a declansa o actiune de prevenire a razboiului. Am starnit cele Patru Regate unul impotriva celuilalt. Le-am ajutat, pe rand, pe fiecare. Le-am oferit stiinta, comert, educatie, medicina stiintifica. Am facut in asa fel incat Terminus sa devina mai de pret pentru ei ca lume infloritoare decat ca trofeu militar. Jocul acesta a dat roade vreme de treizeci de ani.

― Da, dar ati fost silit sa invesmantati aceste daruri stiintifice in cea mai scandaloasa deghizare. Ati facut ca stiinta sa fie pe jumatate religie, pe jumatate flecareala. Ati inaltat o ierarhie de preoti si ati inaugurat ritualuri complicate si fara sens.

Hardin se incrunta.

― si ce daca? Dupa parerea mea, asta n-are nici o legatura cu subiectul pe care-l discutam, intrucat barbarii priveau stiinta noastra ca pe un soi de vrajitorie, de magie, era mai usor sa-i facem s-o accepte in felul acesta. Ierarhia preoteasca s-a edificat de la sine si, daca o ajutam, nu facem decat sa urmam calea minimei rezistente. Dar asta-i o problema minora.

― Totusi, preotii raspund de centralele nucleare si aceasta nu este o problema minora.

― Adevarat, insa noi i-am pregatit. Ei isi cunosc uneltele doar empiric si cred orbeste in mascarada pe care o joaca.

― Daca vreunul sfasie acest invelis inselator si are geniul de a inlatura empirismul, ce-l va impiedica sa invete temeinic adevarata tehnica, pe care s-o vanda ofertantului celui mai generos? Cat vom mai pretui noi atunci in fata Regatelor?

― sunt prea putine sanse sa se intample asa ceva. Esti superficial. Cei mai buni oameni de pe planetele Regatelor sunt trimisi, in fiecare an, la Fundatie pentru a fi educati ca preoti. Si cei mai buni raman aici ca studenti in cercetare. Daca ai impresia, cumva, ca fara cunostinte stiintifice elementare ori, si mai rau, cu o cunoastere distorsionata pe care preotii o primesc indeobste in legatura cu stiinta fundamentala, ei pot patrunde dintr-o data secretele energiei atomice, ale electronicii, ale teoriei hiperspatiului, ai o parere foarte romantica si caraghioasa despre stiinta. Sunt necesare generatii de pregatire si o inteligenta deosebita pentru a ajunge atat de departe.

In timpul acestor tirade, Yohan Lee se ridicase brusc si parasise incaperea. Acum se intorsese si, terminand ce avea de spus, se apleca spre urechea superiorului sau. Schimbara cateva soapte si ii dadu lui Hardin un cilindru de plumb. Apoi, aruncand o privire ostila catre delegatie, se aseza din nou pe scaun.

Hardin rasuci cilindrul intre degete, urmarind delegatia printre gene. Dupa aceea il deschise, rasucindu-l brusc, si doar Sermak avu bunul-simt sa nu arunce o privire la ruloul de hartie care cazu dinauntru.

― Pe scurt, domnilor, spuse Hardin, Guvernul este de parere ca stie ce face.

Citi in timp ce vorbea. Randuri codificate, fara de inteles, care acopereau intreaga pagina si cele trei cuvinte mazgalite intr-un colt care contineau, de fapt, mesajul. Pricepu totul dintr-o privire si arunca hartia in incinerator.

― Imi pare rau, dar asta pune capat discutiei noastre, spuse Hardin. Sunt incantat ca v-am cunoscut. Va multumesc pentru vizita. Le stranse mainile tuturora cam fara chef, dupa care grupul pleca.

Hardin aproape ca uitase sa mai rada, dar, dupa plecarea lui Sermak si a celor trei insotitori tacuti, isi permise un hohot uscat de ras si arunca o privire amuzata catre Lee.

― Cum ti s-a parut acest schimb de vorbe goale?

― Nu sunt sigur ca pentru tanarul Sermak au fost doar vorbe goale, pufni el nervos. Daca-l vei trata cu manusi, cu siguranta va castiga urmatoarele alegeri, asa cum pretinde.

― A, foarte probabil, daca nu se va intampla ceva intre timp.

― Intai asigura-te ca ceea ce se va intampla va fi in directia dorita, Hardin. Fii convins ca acest Sermak are multi sustinatori. Ce s-ar intampla daca nu are rabdare pana la urmatoarele alegeri? A fost o vreme cand noi doi am rezolvat lucrurile pe cale violenta, in ciuda devizei tale privind violenta.

Hardin se uita putin crucis.

― Esti cam pesimist astazi, Lee. Si deosebit de contradictoriu, altfel n-ai vorbi de violenta. Micul nostru puci a decurs fara pierderi de vieti omenesti, daca-ti amintesti. Era o masura necesara, adoptata intr-un moment potrivit, si totul a mers usor, fara dureri si fara eforturi. In ceea ce-l priveste pe Sermak, el lupta in cu totul alte conditii. Lee, noi nu suntem Enciclopedistii. Noi suntem pregatiti. Pune-ti oamenii sa-i supravegheze pe tinerii acestia, dar elegant. Sa nu-si dea seama ca sunt urmariti, dar sa fii cu ochii pe ei, intelegi?

Lee rase acru:

― Nu mi-as merita postul daca as astepta ordinele tale. Hardin. Sermak si oamenii lui sunt supravegheati de mai bine de-o luna.

Primarul chicoti.

― Mi-ai luat-o inainte, asa-i? Foarte bine. Apropo, adauga el incet, ambasadorul Verisof se intoarce pe Terminus. Sper ca temporar.

Dupa un moment de tacere, Lee spuse:

― In legatura cu asta era mesajul? Se destrama totul?

― Nu stiu. N-am cum sa stiu pana nu discut cu Verisof. S-ar putea. La urma-urmelor, trebuie sa se intample inainte de alegeri. Dar de ce esti atat de afectat?

― Pentru ca nu stiu cum se vor rezolva lucrurile. Hardin, esti prea implicat in toate si jocul pe care-l faci este prea riscant.

"Si tu, Brutus!', murmura Hardin. Apoi spuse cu voce tare:

― sa inteleg ca vei deveni membru al partidului lui Sermak?

Lee zambi fara sa vrea:

― Bine, ai castigat. Ce-ai zice sa luam pranzul impreuna?

EXISTA multe maxime atribuite lui Hardin ― un reputat spirit critic ― dintre care multe sunt probabil apocrife. Se spune ca intr-o anumita imprejurare ar fi afirmat: "Merita sa fii direct, mai ales daca ti-a mers vestea ca esti subtil'.

Poly Verisof avusese ocazia sa actioneze conform acestui precept, si nu numai o data, pentru ca se afla de-acum in cel de-al paisprezecelea an de cand avea un dublu statut pe Anacreon ― dublu statut care ii sugera de multe ori, in mod neplacut, un dans in picioarele goale pe carbuni incinsi.

Pentru cei de pe Anacreon era mare preot, reprezentant al Fundatiei care, pentru "barbari', constituia chintesenta misterului si centrul fizic al acestei religii pe care ei o creasera in ultimele trei decenii cu sprijinul lui Hardin. Prin urmare, primea dovezi de respect, de slugarnicie care incepusera sa-l oboseasca ingrozitor, pentru ca dispretuia din tot sufletul ritualul al carui centru devenise.

Dar pentru Regele Anacreonului ― batranul care fusese rege cu mult timp in urma, si tanarul nepot care urcase recent pe tron ― el era, pur si simplu, ambasadorul unei puteri temute si ravnite in acelasi timp.

Luata in totalitate, slujba era dezagreabila, iar prima sa calatorie catre Fundatie in ultimii trei ani, in ciuda suparatorului incident care facuse revenirea de acum necesara, capata proportiile unei adevarate vacante.

Pentru ca nu calatorea pentru prima oara intr-un secret absolut, apela din nou la maxima lui Hardin referitoare la utilizarea metodei directe.

Se schimba in haine civile ― o sarbatoare, in sine ― si se imbarca pe o nava de pasageri spre Fundatie, la clasa a doua.

De indata ce ajunse pe Terminus, isi croi loc prin multimea din spatioport si telefona la Primarie de la un videotelefon public.

― Ma numesc Jan Smite, spuse el. Am o intalnire cu primarul in aceasta dupa-amiaza.

Tanara care ii raspunse indatoritor, cu o voce rece si imperturbabila, facu o legatura pe interior si schimba cateva cuvinte repezite cu cineva, apoi ii comunica lui Verisof pe un ton mecanic si sec:

― Primarul Hardin va va primi peste jumatate de ora, domnule, apoi imaginea ei disparu.

Auzind acestea, ambasadorul de pe Anacreon isi cumpara ultimul numar al Jurnalului, se indrepta fara graba catre Primarie si, asezandu-se pe prima banca pe care o gasi neocupata, citi editorialul, pagina sportiva si pe cea umoristica si astepta. Dupa jumatate de ora, impaturi ziarul, il puse subtioara, intra in Primarie si se prezenta in anticamera.

Nimeni nu-l recunoscu, pentru ca, procedand in acest mod direct, nu i se acorda prea mare atentie.

Hardin il masura cu privirea si-i zambi larg:

― serveste-te cu o tigara de foi. Cum a decurs calatoria?

― Interesant, spuse Verisof. In cabina alaturata a calatorit un preot care venea aici pentru a urma un curs special de pregatire a substantelor radioactive sintetice utilizate in tratamentul cancerului.

― Doar nu vrei sa spui ca le numea substante radioactive sintetice?!

― Nici vorba de-asa ceva. Pentru ei erau Hrana Sfanta.

Primarul zambi.

― Continua!

― M-a atras intr-o discutie pe teme teologice, dandu-si toata silinta sa ma scoata din sordida ceata a materialismului.

― si nu si-a recunoscut superiorul?

― Fara roba mea stacojie?! In plus, era din Smyrno. A fost totusi o experienta interesanta. Este impresionant cat de bine a prins radacini religia stiintei. Am scris chiar un eseu pe aceasta tema, spre propria si deplina mea delectare, dar nu face sa fie publicat. Tratand problema din punct de vedere sociologic, eseul ar afirma ca atunci cand Vechiul Imperiu a inceput sa se destrame de la Periferie, se putea considera ca stiinta ca atare tradase lumile exterioare. Pentru a fi acceptata din nou, ea ar trebui sa se ofere sub alta infatisare, si exact acest lucru s-a intamplat. Obtii rezultate minunate atunci cand folosesti logica simbolica pentru a gasi solutii.

― Interesant. Primarul isi puse bratele sub cap pentru a gasi solutii. Ia spune-mi repede care este situatia pe Anacreon!

Ambasadorul se incrunta si-si scoase tigara de foi din gura. O privi dezgustat si o lasa pe masa.

― Pai, cam proasta.

― Altfel nu ai fi aici.

― Cam asa ceva. Uite care e situatia. Omul-cheie pe Anacreon este Printul-regent, Wienis. E unchiul Regelui Lepold.

― stiu. Dar Lepold va fi major anul viitor, nu? Cred ca va implini saisprezece ani in februarie.

― Da. Se opri, apoi adauga din coltul gurii: Daca va trai. Tatal Regelui a murit in conditii neelucidate. La o partida de vanatoare l-a nimerit in piept un glont cu ac. S-a spus ca a fost un accident.

― Hmm! Cred ca mi-l amintesc pe Wienis din vremea vizitei mele pe Anacreon, atunci cand i-am izgonit de pe Terminus. Asta a fost inainte de promovarea ta. Daca-mi amintesc bine, era un tanar cu parul negru si putin sasiu de ochiul drept. Avea un nas coroiat de mai mare hazul.

― Nu s-a schimbat deloc. Tot sasiu si cu nasul coroiat, doar parul i-a albit. Face un joc foarte murdar. Din fericire, este cunoscut de toata planeta pentru prostie si grosolanie. Se crede tare mintos si scaparator, ceea ce face ca neghiobiile lui sa le sara tuturora in ochi.

― Asa se intampla intotdeauna.

― E in stare sa foloseasca un dezintegrator atomic pentru a sparge un ou. Ca dovada, taxa pe posesiunile Templului pe care a incercat sa o impuna acum doi ani, la scurt timp dupa moartea batrinului rege. Iti amintesti?

Hardin incuviinta din cap, absorbit in ganduri, apoi spuse cu zambetul pe buze:

― Preotii au facut un scandal grozav.

― Asa un scandal, incat putea fi auzit de la Lucreza. De atunci, desi a dovedit mai multa prudenta in relatiile cu preotimea, reuseste inca sa-i irite pe toti prin ceea ce face. Situatia e nefasta pentru noi deoarece are o netarmurita incredere in sine.

― Probabil ca sufera de un complex de inferioritate supracompensat. Doar stii ca fiii minori ai regilor ajung astfel.

― Da, insa rezultatul e acelasi. Face spume la gura propovaduind un atac impotriva Fundatiei. Nici nu se mai deranjeaza sa se exprime cu fereala, intrucat detine si puterea din punct de vedere al armamentului. Batranul rege a construit o flota impresionanta, dar nici Wienis n-a dormit in acesti ultimi doi ani. De fapt, si taxa pe domeniile Templului urma sa fie destinata inarmarii, iar cand planul i-a fost dejucat a dublat taxele pe venit.

― N-au fost proteste?

― Nu deosebit de serioase. Saptamani la rand, supusenia fata de autoritatea in exercitiu a fost inclusa in textul fiecarei predici in tot regatul. Si asta nu pentru ca Wienis si-a aratat recunostinta.

― In regula. Am inteles situatia generala; in rest, ce s-a mai intamplat?

― Acum doua saptamani, o nava comerciala anacreoniana a intalnit un crucisator distrus apartinand flotei Vechiului Imperiu. Probabil ca navigase in deriva cel putin trei secole.

Ochii lui Hardin sclipira de interes. Se ridica de pe scaun.

― Da, am auzit despre asta. Comisia pentru navigatie mi-a trimis o petitie cerandu-mi sa obtin nava in scopul efectuarii unor cercetari. Inteleg ca este inca in stare buna.

― Intr-o stare mult prea buna, raspunse Vensof, sec. Saptamana trecuta, cand Wienis a primit sugestia ta de a remite nava catre Fundatie, aproape ca a facut o criza de nervi.

― Inca nu mi-a dat un raspuns.

― Nici n-o va face, decat pe calea armelor, sau cel putin asa crede el. Vezi tu, chiar in ziua plecarii mele de pe Anacreon a venit la mine si a cerut ca Fundatia sa repuna crucisatorul in stare de lupta si sa-l predea flotei anacreoniene. A avut chiar indrazneala sa afirme ca nota de saptamana trecuta evidentiaza planul Fundatiei de a ataca Anacreonul. A mai spus ca refuzul de a repara crucisatorul nu ar face decat sa-i confirme banuielile, si a aratat ca masurile de autoaparare a planetei Anacreon ii vor fi dictate de situatia existenta. Acestea sunt intocmai cuvintele lui. Ii vor fi dictate! De aceea am venit.

Hardin rase bine-dispus.

Verisof ii raspunse cu un zambet si continua:

― se asteapta, desigur, la un refuz, iar asta ar fi, dupa mintea lui, o perfecta justificare a unui atac imediat.

― Inteleg foarte bine, Verisof. Deci, vom avea cel putin sase luni de liniste, asa ca ocupa-te ca nava sa fie reparata si daruita cu complimente din partea mea. Sa fie rebotezata "Wienis', ca semn al respectului si afectiunii noastre.

Rase din nou.

Si din nou Verisof raspunse cu un zambet imperceptibil:

― Presupun ca acesta e raspunsul logic, Hardin, numai ca eu sunt ingrijorat.

― In legatura cu ce?

― E vorba de o nava. Pe vremea aceea se construiau nave serioase, nu gluma. Are o capacitate cat jumatate din toata flota anacreoniana. E dotata cu dezintegratoare atomice capabile sa distruga o planeta si cu un scut care o protejeaza impotriva fasciculelor Q fara a mai fi nevoie sa produca radiatii. E o nava mult prea buna, Hardin

― Irelevant, Verisof, irelevant! si tu, si eu stim foarte bine ca armamentul pe care-l detine in prezent ar putea distruge cu usurinta Terminus, cu mult inainte ca noi sa putem repara crucisatorul si sa-l folosim noi insine. Ce importanta mai are, deci, daca-i dam si crucisatorul? stii doar ca nu se va ajunge la razboi.

― Da, presupun ca asa va fi. (Ambasadorul il privi cu interes.) Hardin, cu toate acestea

― De ce te-ai oprit? Continua!

― Asculta. Nu e treaba mea. Dar am citit ziarul. (Puse Jurnalul pe birou si arata cu degetul spre pagina intai.) Ce-i cu asta?

Hardin arunca o privire.

― Un grup de consilieri formeaza un nou partid politic.

― Asa e, spuse Verisof, foindu-se nelinistit pe scaun. Cunosti problemele interne mai bine decat mine, dar atacul impotriva ta e vecin cu violenta fizica. Cat de puternici sunt?

― Al naibii de puternici. Dupa alegerile viitoare, probabil vor controla Consiliul.

― Nu inainte? (Verisof il privi banuitor pe primar.) Sunt si alte modalitati de a controla situatia inainte de alegeri.

― Crezi ca sunt Wienis?

― Nu, dar reparatiile navei vor dura luni de zile si, dupa aceea, un atac va fi aproape sigur. Cedarea noastra va fi interpretata ca un semn de mare slabiciune si detinerea crucisatorului imperial aproape ca va dubla puterea flotei lui Wienis. De ce sa risti? Ai de ales intre a dezvalui Consiliului planul de actiune si a forta rezolvarea conflictului cu Anacreon acum!

Hardin se incrunta:

― sa fortez lucrurile acum? inainte de declansarea crizei? Tocmai asta nu trebuie sa fac. Trebuie sa tin seama de Hari Seldon si de Plan.

Verisof ezita, apoi bombani:

― Deci esti absolut sigur ca exista un plan?

― Dincolo de orice banuiala, veni taios raspunsul. Am fost de fata la deschiderea Boltei si inregistrarea facuta de Hari Seldon ne-a dezvaluit Planul.

― Nu la asta ma refeream, Hardin. Numai ca nu vad cum se poate anticipa istoria cu o mie de ani. Daca Seldon s-a supraapreciat? Se facu mic, vazand zambetul ironic al lui Hardin, apoi adauga: Bine, bine, nu sunt psiholog.

― Exact. Nici unul dintre noi nu e. Dar in tinerete am urmat niste cursuri elementare, indeajuns ca sa-mi dau seama de posibilitatile psihologiei, chiar daca eu insumi nu sunt in stare sa le exploatez in favoarea mea. Nu incape indoiala ca Seldon a facut exact ceea ce a declarat. Fundatia, dupa el, a fost intemeiata ca un refugiu pentru stiinta ― singurul mijloc prin care stiinta si cultura muribundului Imperiu puteau fi pastrate de-a lungul secolelor de barbarie pentru a fi reinviate, in cele din urma, in cadrul unui Al Doilea Imperiu.

Verisof clatina din cap destul de sceptic.

― Toata lumea stie ca asa se presupune ca vor decurge lucrurile. Dar ne putem permite sa riscam? Putem risca prezentul de dragul unui viitor nesigur?

― Trebuie, pentru ca viitorul nu este nesigur. A fost calculat de Seldon si chiar impartit in etape. Fiecare criza succesiva este prevazuta si fiecare dintre ele depinde in mare masura de rezolvarea cu succes a crizelor anterioare. Aceasta este doar cea de-a doua criza si Eternitatea stie ce efect ar putea avea, in cele din urma, pana si cea mai mica deviere.

― Asta-i mai degraba o speculatie fara acoperire.

― Nu! Hari Seldon a spus, in Bolta Timpului, ca la fiecare criza libertatea noastra de alegere si de actiune va fi redusa in asemenea masura incat ne va ramane doar o singura cale de actiune.

― Astfel incat sa ne tina strans in frau?

― Astfel incat sa ne impiedice sa o luam razna. Dar, pe de alta parte, atata vreme cat sunt posibile mai multe cai de actiune, nu exista criza. Trebuie sa lasam ca evenimentele sa se deruleze pana la criza si, pe cinstea mea, exact asa voi face.

Verisof nu-i raspunse. Isi musca buzele si ramase intr-o mutenie indaratnica. Nu mai departe de anul trecut, el si Hardin discutasera pentru prima oara problema ― adevarata problema ― aceea de a contracara pregatirile ostile ale Anacreonului. Si asta doar pentru ca el, Verisof, ceruse sus si tare noi concesii.

Hardin paru sa intuiasca gandurile ambasadorului:

― Era mai bine daca nu-ti spuneam nimic despre toate astea.

― De ce vorbesti asa? facu Verisof surprins.

― Pentru ca acum suntem sase oameni ― tu, eu, ceilalti trei ambasadori si Yohan Lee ― care stim cat de cat ce ne asteapta si ma tem al naibii ca ideea lui Seldon era ca nimeni sa nu stie.

― De ce asta?

― Pentru ca pana si psihologia avansata a lui Seldon era limitata. Nu putea lucra cu indivizi pe perioade nelimitate de timp, asa cum nu poti aplica teoria cinetica a gazelor la molecule individuale. El lucra cu multimi de oameni, populatii ale unor intregi planete, si numai cu multimi oarbe, care nu-si cunosc dinainte rezultatele actiunilor lor.

― Nu mi-e limpede

― Ce sa-ti fac? Nu sunt un psiholog atat de bun incat sa-ti explic stiintific. Pe Terminus nu exista psihologi cu pregatire temeinica si nici texte matematice privind aceasta stiinta. E clar ca Seldon voia ca numai el sa poata anticipa viitorul pe Terminus, iar noi sa mergem inainte ca orbii ― deci, corect potrivit legii multimilor. Asa cum ti-am spus odata, n-am stiut incotro ne indreptam cand i-am izgonit pe anacreonieni. Ideea mea fusese sa mentin un echilibru al puterii, nimic altceva. Abia dupa aceea mi s-a parut ca intrezaresc un model in toata tesatura de evenimente, dar m-am straduit din rasputeri sa nu actionez pe baza a ceea ce cunosteam. Amestecul bazat pe cunoasterea anticipata ar fi rasturnat Planul.

Verisof clatina din cap ganditor:

― Am auzit discutii aproape la fel de complicate in templele de pe Anacreon. Cum crezi ca vei putea identifica momentul propice pentru a actiona?

― E identificat deja. Recunosti ca imediat dupa ce reparam crucisatorul nimic nu-l va mai putea impiedica pe Wienis sa ne atace. In privinta asta nu va exista alternativa.

Exact.

― Foarte bine. Aceasta este situatia externa. In acelasi timp, recunosti ca urmatoarele alegeri vor conduce la formarea unui nou Consiliu, mai ostil, care va determina intreprinderea unor actiuni contra Anacreonului. E clar ca nu va exista alternativa.

― Da.

― si imediat ce alternativa va disparea, se va instala criza. Cu toate acestea, sunt ingrijorat.

Avu un moment de ezitare, iar Verisof astepta rabdator. Apoi, parca impotriva vointei lui, Hardin continua:

― Am impresia ― simt asta ― ca presiunile interne si cele externe au fost planificate pentru a se declansa aproape simultan. Deocamdata, pare a exista o distanta de cateva luni intre ele; Wienis va ataca, probabil, inainte de sosirea primaverii, iar alegerile vor avea loc peste un an.

― Nu mi se pare interesant.

― Poate astea s-ar datora unor inevitabile erori de calcul, sau faptului ca stiu prea multe. Am incercat ca niciodata sa nu las anticiparile sa-mi influenteze actiunile, dar cum as putea fi sigur ca am procedat intocmai? si oare ce efect va avea aceasta discrepanta? Oricum, spuse el privindu-l pe Verisof drept in ochi, e un lucru asupra caruia am hotarat.

― Ce anume?

― Cand criza va incepe sa-si faca simtita prezenta, voi intreprinde o vizita pe Anacreon. Vreau sa fiu la fata locului Ei, de-ajuns, Verisof! S-a facut tarziu. Sa mergem undeva s-o facem lata. Simt nevoia unei relaxari.

― Atunci s-o facem aici, spuse Verisof. Nu vreau sa fiu recunoscut, iar in ceea ce te priveste, stii ce-ar spune acest nou partid pe care simpaticii tai membri ai Consiliului tocmai l-au format. Sa ni se aduca niste brandy.

Si Hardin ceru, dar nu prea mult.

IN VREMURILE DE ODINIOARA, cand Imperiul Galactic strangea sub aripa lui intreaga Galaxie, iar Anacreon fusese cea mai prospera dintre prefecturile Periferiei, multi imparati vizitasera Palatul Viceregal. Si nici unul nu plecase fara a-si fi pus la incercare iscusinta si priceperea de a dobori, cu ajutorul scuterului zburator si al pustii cu ace, fortareata zburatoare numita "pasarea' Nyak.

Faima Anacreonului se topise ca o bucata de ceara uitata la soare o data cu decaderea Imperiului. Palatul Viceregal era acum o ingramadire de ruine prin care vantul cutreiera nestingherit, in afara de aripa pe care lucratorii Fundatiei o restaurasera. Si nici un Imparat nu mai calcase pe Anacreon de doua sute de ani.

Dar vanatoarea de "pasari' Nyak ramasese sportul regal, iar ochiul ager si mana sigura in folosirea pustii cu ace erau inca considerate calitati indispensabile pentru regii Anacreonului.

Lepold I, Regele Anacreonului ― supranumit, invariabil, dar fara nici o justificare, Lord al Dominioanelor Externe ― cu toate ca nu implinise inca saisprezece ani, isi dovedise deja indemanarea de foarte multe ori. Doborase prima "pasare' Nyak inca de la treisprezece ani, pe a zecea la zece saptamani dupa urcarea pe tron, iar acum se intorcea dupa ce o lichidase pe cea de-a patruzeci si sasea.

― Vor fi cincizeci inainte de majorat, spuse el entuziasmat. Cine face pariu?

Dar curtenii nu pariaza pe calitatile regilor. Exista pericolul extrem de a castiga. Asa ca nici unul nu accepta provocarea, iar Regele pleca bine-dispus sa se schimbe.

― Lepold!

Auzind vocea celui care avea putere asupra sa, Regele se opri la jumatatea scarii. Se intoarse nemultumit.

Wienis statea in pragul apartamentului si se rastea la tanarul sau nepot.

― Trimite-i de aici! porunci el nerabdator. Scapa de ei!

Regele facu un semn scurt din cap si cei doi sambelani, dupa o plecaciune, coborara treptele. Lepold il urma pe unchiul sau. Wienis privi incruntat costumul de vanatoare al Regelui.

― Destul de curand, vei avea de rezolvat treburi mai importante decat vanatoarea.

Se intoarse si sontacai pana la birou. Intrucat era prea batran ca sa mai reziste zborului si periculoaselor plonjoane pana in apropierea aripii Nyakului, leganarii si ascensiunilor bruste ale scuterului care reactiona la cea mai imperceptibila miscare a picioarelor, i se acrise de acest sport.

Lepold simtise neputinta si dorinta nesatisfacuta ale unchiului si de aceea incepu sa vorbeasca plin de entuziasm, dar nu fara o doza apreciabila de rautate:

― Ar fi trebuit sa vii cu noi astazi, unchiule. Am doborat una care era cat un monstru in salbaticia din Samia. Si agresiva cum nu se mai poate. Am urmarit-o vreme de mai bine de doua ceasuri pe o arie de cel putin saptezeci de mile patrate. Si atunci am zburat spre Soare ― isi insoti relatarea cu miscari sugestive, de parca ar fi fost si acum calare pe scuter ― plonjand in directia momentului de torsiune. Am surprins-o in ascensiune, exact sub aripa stanga. Asta a scos-o din minti si s-a inclinat de-a curmezisul. Am acceptat provocarea si am virat spre stanga, asteptand-o sa planeze spre mine. Cand era la distanta de o aripa, am facut o miscare, si atunci

― Lepold!

― Ef, bine, am lovit-o.

― sunt sigur ca asa a fost. Acum vrei sa ma asculti?

Regele ridica din umeri si dansa catre capatul mesei, unde incepu sa rontaie o nuca de Lera intr-o atitudine nu tocmai regala. Nu indraznea sa-l priveasca in ochi pe unchiul sau. Ca o introducere, Wienis ii spuse:

― Am fost la nava astazi.

― Care nava?

― Nu exista decat o nava. Nava. Cea pe care Fundatia o repara pentru flota noastra. Batranul crucisator imperial. Acum ai inteles?

― Acela! Vezi? Ti-am spus eu ca Fundatia o va repara daca o sa-i rugam. Toata istoria ta, stii tu, despre intentiile lor de a ne ataca nu e decat o inchipuire. Daca ar vrea s-o faca, de ce ar mai repara nava? Nu merge, intelegi?

― Lepold, esti necopt la minte!

Regele, care tocmai aruncase cojile nucii si ducea alta catre buze, se imbujora.

― Ei, bine, asculta, spuse el cu o furie care parea mai degraba o toana, cred ca nu e cazul sa mi te adresezi astfel. Uiti cine sunt. Voi fi major peste doua luni, stii bine asta.

― Da. Si te si vad in stare sa-ti asumi raspunderi de rege. Daca ai dedica afacerilor publice macar jumatate din timpul pe care-l risipesti cu vanatoarea de "pasari' Nyak, as demisiona din functia de regent cu inima usoara.

― Nu-mi pasa. Asta n-are nici o legatura cu cazul de fata. In realitate, desi esti regent si unchi al meu, totusi, eu sunt rege, iar tu imi esti supus. N-ar trebui sa spui ca sunt necopt la minte si, oricum, n-ar trebui sa stai jos in prezenta mea. Nu mi-ai cerut permisiunea sa te asezi. Cred c-ar trebui sa fii mai atent, pentru ca, altfel, voi pune lucrurile la punct foarte curand.

Wienis ii arunca o privire glaciala.

― Imi permiti sa ma adresez cu "Maiestatea Voastra'?

― Da.

― Foarte bine. Sunteti necopt la minte, Maiestatea Voastra.

Ochii lui negri ardeau pe sub sprancenele stufoase, iar tanarul rege se aseza incet pe scaun. O clipa, licari pe chipul regentului o satisfactie sardonica, dar se stinse imediat. Buzele lui groase schitara un zambet si-si lasa mana sa cada greu pe umarul tanarului rege.

― Nu-i nimic, Lepold. N-ar fi trebuit sa-ti vorbesc aspru. Uneori mi-e greu sa ma port cu respectul cuvenit, mai ales cand presiunea unor evenimente este atat de Intelegi?

Lepold spuse nesigur:

― Da, afacerile Statului sunt al naibii de dificile, stii? Se intreba, nu fara o oarecare spaima, daca nu cumva il astepta o canonada de cifre anuale si detalii plicticoase referitoare la relatiile comerciale cu Smyrno si la lunga si incalcita disputa in jurul lumilor abia colonizate din Coridorul Rosu.

― Baiatul meu, spuse Wienis, ma gandisem sa vorbesc despre aceasta problema mai de mult si probabil ca ar fi trebuit s-o fac, dar stiu ca, la tineretea ta, nu vei avea rabdarea sa asculti detaliile seci despre arta de a conduce treburile de stat.

Lepold incuviinta cu o miscare a capului.

― Bine, in ordine!

Unchiul il intrerupse si continua:

― Totusi vei fi major peste doua luni. In plus, in vremurile dificile care bat la usa va trebui sa ai un rol deplin si activ. Vei fi rege de azi inainte, Lepold!

Lepold incuviinta din nou, dar expresia de pe chipul lui trada nemultumirea.

― Va fi razboi, Lepold.

― Razboi! Dar s-a semnat un armistitiu cu Smyrno.

― Nu cu Smyrno, cu Fundatia insasi.

― Dar au fost de acord sa repare nava, unchiule. Doar tu ai spus Vocea ii pieri cand vazu chipul schimonosit al unchiului.

― Lepold ― si o parte din tonul prietenos disparuse ― trebuie sa vorbim ca de la barbat la barbat. Va fi razboi cu Fundatia, fie ca nava va fi reparata fie ca nu; de fapt, cu atat mai curand cu cat se termina reparatiile. Fundatia este sursa energiei si a puterii. Toata maretia Anacreonului, toate navele si orasele, oamenii si comertul sau depind de picaturile si resturile de energie pe care Fundatia ni le-a scapat printre degete. Imi amintesc de vremea in care orasele de pe Anacreon erau incalzite prin arderea carbunelui si a titeiului. Dar sa lasam astea, n-ai cum sa le intelegi.

― Impresia mea este ― sugera timid Regele ― ca s-ar cuveni sa fim recunoscatori

― Recunoscatori? urla Wienis. Recunoscatori pentru ca ne dau, cu chiu cu vai, niste biete resturi, in timp ce ei detin cine stie ce ― si cu ce scop? Pai, bineinteles, numai in felul acesta vor putea domina intr-o buna zi intreaga Galaxie.

Puse mana pe genunchiul nepotului si-l privi printre gene.

― Lepold, tu esti Regele Anacreonului. Copiii tai si copiii copiilor tai ar putea fi regii Universului daca tu vei avea puterea pe care Fundatia o tine ascunsa de privirile noastre!

― E un graunte de adevar in ceea ce spui. (In ochii lui Lepold licari o scanteie si dintr-o data spatele i se indrepta). La urma-urmelor, ce drept au de a pastra totul pentru ei insisi? Nu e corect. Si Anacreon reprezinta ceva pe lumea asta.

― Vezi, ai inceput sa intelegi. Acum, baiatul meu, ce-ai zice daca Smyrno ar hotari sa atace Fundatia pentru a-si face singura parte si ar dobandi astfel toata puterea? Cat timp crezi ca am putea evita caderea in vasalitate? Cata vreme crezi ca ai mai ramane pe tron?

Lepold se aprinse.

― Da, asa e. Ai deplina dreptate, sa stii! Trebuie sa lovim primii. Asta inseamna autoaparare.

Zambetul se largi pe chipul lui Wienis.

― Mai mult, pe vremuri, chiar la inceputul domniei bunicului tau, Anacreon isi stabilise o baza militara pe Terminus, planeta Fundatiei ― o baza militara vitala pentru apararea nationala. Am fost obligati sa abandonam acea baza ca rezultat al masinatiunilor liderului Fundatiei, o javra sireata, un savant fara pic de sange nobil in vine. Intelegi, Lepold? Bunicul tau a fost umilit de acest taranoi. Mi-l amintesc! Abia daca era cu cativa ani mai mare decat mine cand a sosit pe Anacreon, cu zambetul si mintea lui diabolice ― avand in spate puterea celorlalte trei regate, combinate intr-o uniune lasa impotriva maretiei Anacreonului.

Lepold se infiora, iar stralucirea din ochii lui se inteti.

― Pentru numele lui Seldon, daca as fi fost in locul bunicului, as fi pornit la lupta chiar si asa.

― Nu, Lepold, am hotarit sa asteptam si sa rasplatim aceasta insulta la vremea cuvenita. Tatal tau sperase inainte de disparitia lui prematura sa fie el cel care Ei, asta e! Wienis ramase cu privirea pierduta in gol. Apoi, abia stavilindu-si emotia: A fost fratele meu. Si totusi, daca fiul sau ar

― Da, unchiule. N-o sa-l dezamagesc. Am hotarat. Mi se pare absolut normal ca Anacreon sa starpeasca acest cuib de intriganti, si asta cat mai curand.

― Nu, nu imediat, intai trebuie sa asteptam terminarea reparatiilor crucisatorului. Simplul fapt ca sunt dispusi sa faca aceste reparatii dovedeste ca se tem de noi. Neghiobii au incercat sa ne pacaleasca, dar nu vom renunta la drumul ce l-am ales, nu-i asa?

Lepold lovi cu pumnul in palma deschisa a celeilalte maini.

― Atata vreme cat sunt rege al Anacreonului, nu!

Wienis stramba din buze si continua:

― Pe langa acestea, va trebui sa asteptam sosirea lui Salvor Hardin.

― salvor Hardin! Regele facu ochii mari si conturul tineresc al chipului sau lipsit de barba isi pierdu liniile taioase pe care le arborase mai inainte.

― Da, Lepold, conducatorul Fundatiei vine personal pe Anacreon la aniversarea zilei tale de nastere ― probabil sa ne mangaie urechile cu cuvinte mieroase. Dar nu-i va merge.

― salvor Hardin! murmura el.

Wienis se incrunta.

― Te temi de un nume? E acelasi Salvor Hardin care, la vizitele precedente, ne-a umilit. Sa nu uiti insulta morala pe care a adus-o Casei regale. Un taranoi. O scursura nenorocita.

― Nu, desigur. N-o sa uit! Ma voi razbuna, dar dar ma tem putin.

Regentul se ridica:

― Te temi? De ce? De ce, tinere? Simti ca se inabusa.

― Ar fi Aa o blasfemie, stii, sa atacam Fundatia. Vreau sa spun Regele nu-si mai gasea cuvintele.

― spune.

― Vreau sa zic, baigui Lepold, daca exista cu adevarat Spiritul Galactic el Aa S-ar putea sa nu-i placa. Ce parere ai?

― Nu, nu s-ar supara, veni raspunsul. (Wienis se aseza din nou si buzele i se rasfransera intr-un suras enigmatic.) Si nu-ti mai framanta atata mintea cu Spiritul Galactic, ai inteles? Asta din cauza ca te-am lasat de capul tau. Ai cam plecat urechea la spusele lui Verisof, daca pricep eu bine.

― Mi-a explicat multe

― Despre Spiritul Galactic?

― Da.

― Of, tanc neantarcat, el crede in toate gogosile acelea mai putin chiar decat mine, iar eu nu cred de fel. Nu ti s-a spus de atatea ori ca vorbele astea sunt prostii?

― Pai, stiu dar Verisof spune

― sa-l ia dracu' pe Verisof, cu nerozeniile lui!

Se lasa o tacere prevestitoare de furtuna, apoi Lepold spuse:

― Toata lumea crede in ele. Adica in tot ce se zice despre Profetul Hari Seldon: cum a desemnat el Fundatia sa-i indeplineasca poruncile, cum s-ar putea ca intr-o buna zi sa avem din nou Paradisul pe fiecare planeta si cum cei care nu se supun poruncilor lui vor fi distrusi pentru eternitate. Am fost presedintele unor festivaluri si am constatat ca toti cred asta.

― Da, ei cred, dar noi nu. Si poti fi recunoscator ca lucrurile stau asa pentru ca, potrivit acestei neghiobii, tu esti rege prin drept divin, iar tu insuti esti semidivin. Tocmai de aceea, Lepold, trebuie sa actionezi pentru a porunci declansarea razboiului impotriva Fundatiei. Eu sunt numai regent si om de rand, pe cand tu esti Rege pentru ei, chiar mai mult decat atat, un semizeu.

― Dar presupun ca nu sunt zeu cu adevarat, spuse ganditor Regele.

― Nu, nu esti cu adevarat, adauga unchiul ironic, toti te recunosc drept zeu, numai oamenii Fundatiei nu. Intelegi? Toti, mai putin cei de la Fundatie. Dar cand acestia vor fi indepartati, nimeni nu va mai indrazni sa afirme ca nu esti zeu. Gandeste-te!

― si dupa aceea, vom putea actiona singuri cutiile de producere a energiei din temple, navele care zboara fara pilot, Hrana Sfanta, care lecuieste cancerul, si toate celelalte? Verisof spune ca numai cei binecuvantati de Spiritul Galactic pot

― Da, o fi zis Verisof! Verisof, alaturi de Salvor Hardin, este cel mai mare dusman al tau. Ramai langa mine, Lepold, si nu te mai gandi atata la el. Impreuna, vom crea un imperiu ― nu doar regatele Anacreonului ― care sa cuprinda miliardele de sori ai Galaxiei. Nu e mai mult decat un "Paradis' din vorbe?

― Ba da.

― Poate Verisof sa-ti promita mai mult?

― Nu.

― Foarte bine. (Vocea ii deveni poruncitoare.) Presupun ca trebuie sa consideram problema rezolvata, continua el fara sa mai astepte raspuns. Acum, du-te! Eu voi cobori mai tarziu. Si inca ceva, Lepold.

Tanarul rege se intoarse din prag. Wienis zambea, dar privirea ii ramasese rece.

― Fii atent la vanatoarea de "pasari' Nyak, baiete! De la nefericitul accident ce i s-a intamplat tatalui tau am avut mereu presimtiri ciudate in ceea ce te priveste. In valmasagul acela, cand pustile slobozesc atatea sageti, nu se stie cum te poate lovi una. Sper ca vei fi atent. Si vei face cum am spus in legatura cu Fundatia, da?

Lepold facu ochii mari si-i pleca in pamant, neputand sa infrunte privirile unchiului sau.

― Da bineinteles.

― Bine! il urmari pe nepot cu o privire inexpresiva si se intoanse la biroul lui.

Lepold pleca apasat de ganduri negre si nu lipsite de temeri. Probabil ca ar fi mai bine daca ar infrange Fundatia si ar dobandi puterea de care vorbeste Wienis. Dar dupa aceea, cand razboiul se va fi sfarsit si va fi sigur de tronul sau Isi dadu seama cu profunda acuitate ca Wienis si cei doi aroganti fii ai lui erau candidati la tron pe linie descendenta.

Insa el era Rege. Iar regii puteau porunci ca anumiti oameni sa fie ucisi.

Chiar daca-i erau unchi sau veri.

ALATURI DE SERMAK, Levis Bort era deosebit de activ in organizarea de demonstratii ale elementelor disidente care se stransesera sub stindardul Partidului Actiunii, devenit intre timp foarte vehement. Totusi, nu facuse parte din solia care-l vizitase pe Salvor Hardin cu aproape jumatate de an in urma. Asta nu se datora nerecunoasterii eforturilor si meritelor sale, ci dimpotriva. Absentase pentru simplul motiv ca la vremea respectiva se afla in capitala Anacreonului.

Fusese acolo intr-o vizita particulara. Nu se intalnise cu nici o persoana oficiala si nu facuse nimic deosebit care sa-i dezvaluie prezenta si activitatea. Se multumise sa cotrobaie prin cotloanele mai ascunse ale agitatei planete si-si varise nasul prin toate ungherele prafuite.

Se intorsese acasa spre sfarsitul unei zile de iarna care debutase cu un plafon de nori grei si sfirsise cu ninsoare, iar la o ora dupa sosire era asezat la masa octogonala din casa lui Sermak.

Primele lui cuvinte nu avura menirea de a inviora atmosfera, destul de apasatoare din pricina luminii mohorate si a ninsorii dese.

― Ma tem ca, daca ar fi sa folosim cuvinte melodramatice, incepu el, am putea spune ca luptam pentru o "cauza pierduta'.

― Asa crezi? facu intunecat Sermak.

― E de neconceput. Nu mai este receptionata nici o alta opinie, Sermak.

― Armamentele Incepu Dokor Walto, oarecum oficial, dar Bort il intrerupse fara menajamente.

― Las-o balta! Asta-i poveste veche. (Isi plimba privirea de la unul la altul.) Ma refer la oameni. Recunosc ca de la mine a plecat ideea de a incerca sa declansam o revolutie de palat pentru a instala ca rege pe cineva care sa fie favorabil Fundatiei. Era o idee buna. Si inca mai este. Atata doar ca nu poate fi pusa in practica. Marele Salvor Hardin s-a ingrijit de toate.

― Daca ne-ai da niste detalii, Bort, am pricepe si noi spuse Sermak acru.

― Detalii?! Nu exista! Nu-i chiar atat de simplu. E vorba de situatia generala de pe Anacreon. Religia pe care a faurit-o Fundatia da roade!

― Nu se poate!

― Trebuie sa vezi cum functioneaza, pentru a-ti da seama. Se pare ca e vorba despre o mare scoala dedicata pregatirii preotilor si de cate-o reprezentatie in vreun colt nestiut al orasului spre folosul pelerinilor. Cam asta-i tot. Insa pe Anacreon

Lem Tarki isi trecu un deget peste mustata subtire si spilcuita si-si drese glasul:

― Ce fel de religie? Hardin a spus ca e doar o bazaconie amuzanta pentru a-i face sa accepte stiinta noastra fara multe mofturi. Iti amintesi, Sermak, ne-a spus atunci ca

― Explicatiile lui Hardin nu trebuie luate in serios. Dar ce fel de religie este asta, Bort?

Bort isi cumpani vorbele:

― Din punct de vedere etic, totul e minunat. Nu se indeparteaza cu mai nimic de la diferitele filosofii ale Vechiului Imperiu. Standarde morale ridicate, si altele asemenea. Nu prea ai de ce te plange, intrucat religia este una dintre marile influente civilizatoare, si astfel indeplineste

― stim asta, il intrerupse nerabdator Sermak. Care e problema?

― Ei, bine, spuse Bort putin nemultumit, dar fara sa arate, religia pe care Fundatia a zamislit-o si a incurajat-o este constituita pe principii autoritare. Preotimea detine controlul exclusiv asupra instrumentelor stiintei pe care am dat-o Anacreonului, dar ei au invatat sa le foloseasca doar in mod empiric. Sunt complet patrunsi de aceasta religie si de aaa de valoarea spirituala a puterii pe care o detin. De exemplu, acum doua luni, un nebun a umblat unde nu ii fierbea oala, la centrala atomica din templu! Thessalekian ― una dintre cele mai mari. Au sarit in aer cinci blocuri, bineinteles. Toti au considerat ― pana si preotii ― ca a fost vorba de o razbunare divina.

― Imi amintesc. Ziarele au dat atunci o versiune cam incurcata. Nu inteleg unde bati.

― Atunci ascultati, spuse Bort batos. Preotimea formeaza o ierarhie deasupra careia se afla Regele, care e privit ca un soi de zeu minor. El e monarh absolut prin drept divin, iar oamenii sunt convinsi de asta, ca si preotii. Nu poti rasturna un astfel de rege. Pricepeti acum?

― stai putin, zise Walto. Ce voiai sa spui cand ai sugerat ca Hardin a facut toate astea? Ce amestec are el?

Bort ii arunca o privire plina de amaraciune.

― Fundatia a alimentat cu asiduitate aceasta falsificare. Terminus si-a oferit intreaga cunoastere stiintifica pentru a sprijini aceasta farsa. Nu exista festival pe care sa nu-l prezideze Regele, inconjurat de o aura radioactiva, care-i straluceste in jurul corpului si care-i sta ca o coroana deasupra capului. Cel ce-l atinge se alege cu niste arsuri grozave. Ba, mai mult, Regele se poate deplasa prin aer, din loc in loc, in momentele importante, zice-se, gratie Spiritului Divin si, cu un simplu gest, poate sa inunde templul cu o lumina intensa si perlata. Si smecheriile astea realizate numai pentru el sunt nenumarate. Culmea este ca pana si preotii, care le aranjeaza, cred in ele.

― Ce ghinion! exclama Sermak, muscandu-si buzele.

― Imi vine sa plang ca artezienele din Parcul Primariei, spuse Bort infierbantat, cand ma gandesc la sansa pe care am pierdut-o. Sa ne referim doar la situatia de acum treizeci de ani, cand Hardin a salvat Fundatia de stapanirea anacreoniana. Pe atunci poporul anacreonian nici nu banuia ca Imperiul era pe duca. Se conduceau aproape singuri de cand cu revolta de pe Zeon. Dar chiar dupa ce comunicatiile s-au intrerupt si piratul de bunic al lui Lepold s-a autointitulat rege, ei tot n-au priceput ca Imperiul se prabusise. Daca Imparatul ar fi avut curajul sa incerce, ar fi putut prelua din nou puterea cu doua crucisatoare si cu ajutorul revoltei interne, care ar fi izbucnit cu siguranta. Iar noi, noi am fi putut face acelasi lucru. Dar nu, Hardin a instaurat cultul Regelui. Nu inteleg. De ce? De ce? De ce?

― Ce face Verisof? intreba deodata Jaim Orsy. Intr-o vreme era un membru marcant al Partidului Actiunii. Ce face acolo? S-a lasat si el orbit?

― Nu prea stiu, raspunse imediat Bort. A ajuns preot. Dupa cate sunt informat este consilier al preotimii pentru detalii tehnice. Un "om de paie', lua-l-ar naiba! Un om de nimic!

Se lasa o tacere apasatoare si toate privirile se indreptara spre Sermak. Tanarul sef de partid vorbi cu un glas tunator:

― N-are nici un rost. E riscant!

Ai privi pe ceilalti cu atentie si adauga cu si mai multa forta:

― Hardin e atat de nesabuit?

― Asa s-ar parea, spuse Bort, si ridica din umeri.

― Nu se poate. Ceva nu se potriveste. Trebuie sa fim din cale-afara de dobitoci ca sa ne frangem singuri gatul si sa ne pierdem orice speranta. O idee mai nesabuita nici ca se putea, doar daca Hardin ar fi fost nebun, ceea ce, dupa parerea mea, nu e real. Sa intemeiezi pe de o parte o religie care sa elimine total orice posibilitate de izbucnire a unor tulburari interne, iar pe de alta sa pui la dispozitie Anacreonului toate armele posibile! Nu inteleg.

― situatia este cam neclara, recunosc, spuse Bort, dar asa stau lucrurile. Ce altceva putem crede?

― De-a dreptul tradare, spuse Walto precipitat. E in solda lor.

Sermak clatina din cap neancrezator.

― Nici eu nu mai inteleg. Toata afacerea pare nebuneasca si lipsita de noima Spune-mi, Bort, ai auzit ceva de un crucisator pe care se presupune ca Fundatia l-a reparat pentru a intra in serviciul flotei Anacreonului?

― Un crucisator?

― Un crucisator al fostului Imperiu.

― Nu, n-am auzit. Dar asta nu inseamna mare lucru. Santierele flotei sunt sanctuare religioasei inviolabile pentru restul publicului. Nimeni nu stie nimic despre ea.

― Asa s-a zvonit pe aici. Cativa membri ai partidului au ridicat problema in Consiliu. Hardin n-a dezmintit stirea, sa stii. Purtatorii lui de cuvant i-au denuntat pe cei care colporteaza zvonuri si totul s-a stins. S-ar putea ca asta sa aiba importanta pentru noi.

― se armonizeaza cu restul, spuse Bort. Daca asa stau lucrurile, e o adevarata nebunie. Dar n-ar fi cu mult mai rea decat altele.

― socot, facu Orsy, ca Hardin n-are vreo arma secreta pusa deoparte. Asta ar putea

― Da, izbucni Sermak, furios la culme, un as mare pe care-l va scoate din maneca intr-un moment psihologic, iar asta il va baga pe batranul Wienis in toti sperietii, de n-o sa-si mai revina. Daca e sa se bazeze pe vreo arma secreta, Fundatia ar face mai bine sa se autodistruga pentru a scapa de agonia si de asteptarea asta plina de suspans.

― Pai, facu Orsy, schimband grabit subiectul, intrebarea este cat timp ne-a mai ramas? Ia spune, Bort.

― Da. Dar nu te uita asa la mine, caci n-am de unde sa stiu. Presa anacreoniana nu face niciodata referiri la Fundatie. In momentul de fata, ea se ocupa numai de sarbatorile ce vor avea loc, si de nimic altceva. Dupa cum stii, Lepold va implini varsta majoratului saptamana viitoare.

― Deci mai avem cateva luni. (Walto reusi sa zambeasca pentru prima oara in cursul discutiei.) Mai avem timp

― Mai avem pe naiba, nu se mai putu stapani Bort. Regele este zeu, ascultati la mine. Credeti ca trebuie sa declanseze o campanie de propaganda ca sa-si pregateasca poporul pentru lupta, sa ne acuze de agresiune si sa apeleze la sentimentalisme si la nationalisme de doua parale? Cand va sosi vremea sa loveasca, Lepold va porunci, iar poporul va lupta. Exact asa va fi. Asta-i problema cea mai mare a sistemului. Nu pui la indoiala spusele unui zeu. De altfel, ar putea porunci si maine, iar atunci nu ne-ar ramane decat sa stam cu mainile incrucisate.

Toti se pornira sa vorbeasca in acelasi timp si Sermak trebui sa loveasca cu pumnul in masa pentru a-i domoli, cand usa se deschise si Levi Norast intra precipitat, tropaind. Urca scara sarind cate doua trepte o data, fara sa-si dezbrace paltonul, si lasa in urma dare de zapada.

― Priviti aici! striga el, aruncand pe masa un ziar cu fulgi de zapada pe el. La televizor numai despre asta se vorbeste.

Cei cinci desfacura ziarul si se aplecara asupra lui curiosi.

― Doamne, pleaca pe Anacreon, spuse Sermak, cu voce pierduta. Pleaca pe Anacreon!

Asta este adevarata tradare! striga cu voce gatuita Tarki, cuprins de o puternica emotie. Sa ma ia naiba daca Walto n-are dreptate. Ne-a vandut, si acum se duce sa-si incaseze rasplata.

Sermak se ridicase in picioare:

― Nu mai avem de ales. Maine voi cere Consiliului ca Hardin sa fie pus sub acuzarea de inalta tradare. Si daca si asta da gres

NINSOAREA INCETASE, dar acoperise pamantul cu un strat de zapada gros, batatorit, si fragilul autovehicul de teren inainta cu greu pe strazile pustii. Lumina cenusie si inselatoare a zorilor era rece nu numai in sens poetic, ci chiar foarte concret; daca pentru moment viata politica a Fundatiei era cam agitata, nimeni, fie el actionist, fie pro-Hardin, nu simtea taria si imboldul de a iesi pe strada la o ora atat de matinala.

Yohan Lee isi exprima nemultumirea bodoganind:

― Toate acestea vor da nastere la tot felul de interpretari, Hardin. Vor zice ca ai sters-o.

― Lasa-i sa zica. Trebuie sa ma duc pe Anacreon si s-o fac fara multa zarva. Nu mai vreau sa aud de asta, Lee!

Hardin se rezema de bancheta capitonata si simti un fior rece pe sira spinarii. Nu era frig in vehiculul bine incalzit, dar lumea care inota in zapada parea sa radieze raceala si acest lucru il irita.

― Intr-o zi, cand vom avea resurse, spuse el ganditor, ar trebui sa egalizam clima pe Terminus. Ar fi realizabil.

― In ceea ce ma priveste, raspunse Lee, as vrea sa vad mai intai rezolvate alte cateva lucruri. De exemplu, ce-ar fi sa-l climatizam pe Sermak? O celula atragatoare si uscata, climatizata la douazeci si trei de grade tot anul, ar fi exact ce i-ar trebui.

― Atunci as avea sigur nevoie de o serioasa garda de corp, spuse Hardin, nu doar de astia doi. (Facu un semn catre cei doi tineri solizi care se aflau in fata, langa sofer, stand cu ochii atintiti la strazile pustii, cu mainile gata sa scoata intr-o clipa dezintegratoarele atomice). Se vede treaba ca vrei sa starnesti un razboi civil.

― Eu? Sunt atatea lucruri incurcate, incat nu e nevoie sa le starnesc eu, te asigur. (Incepu sa numere pe degetele boante.) Unu: Sermak a facut un scandal de pomina in Consiliul municipal si a cerut punerea ta sub acuzare.

― Avea deplina dreptate sa procedeze astfel, raspunse cu raceala Hardin. Pe langa asta, motiunea lui a fost respinsa cu doua sute sase voturi contra a o suta optzeci si patru.

― Desigur, o majoritate de douazeci si doi, desi contasem pe cel putin saizeci. Sa nu spui ca n-am dreptate.

― Cam asa e, recunoscu Hardin.

― Bun. Si doi: dupa votare, cei saizeci si noua de membri ai Partidului Actiunii s-au ridicat in picioare si au parasit sala Consiliului.

Hardin ramase tacut si Lee continua:

― Trei: inainte de a iesi din sala, Sermak a inceput sa urle ca esti un tradator si ca pleci pe Anacreon ca sa-ti primesti cei treizeci de arginti ai tradarii, ca si majoritatea membrilor Consiliului sunt complici la tradare prin refuzul de a vota punerea sub acuzare si ca partidul lui nu degeaba se numeste al Actiunii. A ce-ti suna asta?

― Tulburari, presupun.

― Iar acum pleci pe furis, la ivirea zorilor, ca un infractor. Ar trebui sa ramai sa-i infrunti, Hardin, iar daca va fi nevoie, sa declari Legea martiala!

― Violenta este ultimul refugiu

― Al incompetentilor. Prostii!

― Bine, bine, vom vedea. Asculta-ma cu atentie, Lee. Acum treizeci de ani s-a deschis Bolta Timpului si la ce-a de-a cincizecea aniversare a intemeierii Fundatiei a aparut o inregistrare a lui Hari Seldon care ne dadea o prima idee despre ceea ce se intampla.

― Imi amintesc, incuviinta Lee, schitand un zambet si incercand sa retraiasca acele vremuri. A fost ziua in care am preluat puterea.

― Exact. Atunci a fost prima dintre crizele noastre majore. Cea de acum e a doua, si peste fix trei saptamani vom avea cea de-a optzecea aniversare a Fundatiei. Nu ti se pare cumva ca asta ar putea avea vreo semnificatie?

― Vrei sa spui ca va aparea din nou?

― stai ca n-am terminat. Seldon n-a spus nimic despre asta, intelegi? Dar face parte din Planul lui. A intreprins tot ce i-a stat in putinta ca sa nu aflam nimic dinainte. Si nici nu exista posibilitatea de a sti daca releul de blocare este programat si pentru alte deschideri, decat daca am demonta Bolta ― probabil insa este facuta in asa fel incat sa se autodistruga in cazul in care am incerca acest lucru. De la prima lui aparitie, am fost acolo la fiecare aniversare, la noroc. N-a mai aparut, dar acum este prima oara cand avem cu adevarat o criza.

― Atunci va aparea.

― Probabil. N-am cum sa stiu. Uite, totusi, care e problema. La sedinta de astazi a Consiliului, imediat ce-i vei anunta ca am plecat spre Anacreon, vei mai face cunoscut, in mod oficial, ca pe data de 14 martie va aparea o noua inregistrare a lui Hari Seldon care contine un mesaj de importanta deosebita privind criza rezolvata recent cu succes. Ce-ti spun e foarte important, Lee. Sa nu adaugi nimic, indiferent cat de multe intrebari ti se vor pune.

Lee facu o figura mirata:

― Or sa creada?

― N-are importanta. Vor fi foarte nedumeriti, si asta-i exact ceea ce doresc. Tot intrebandu-se daca e adevarat sau nu si ce anume am vrut sa comunic, vor hotari sa-si amane actiunea pana dupa 14 martie. Ma voi intoarce cu mult inainte de aceasta data.

Lee parea nesigur.

― Dar chestia asta cu "rezolvata cu succes' e o prostie!

― O prostie foarte deconcertanta. Uite c-am ajuns la spatioport!

Nava se profila masiva si sumbra in lumina cenusie a diminetii. Hardin o porni prin zapada cu pasi grabiti si apasati spre nava si, ajuns la ecluza, se intoarse sa-i stranga mana lui Lee.

― La revedere, Lee! Regret nespus ca te las intr-o situatie cam incinsa, dar nu am incredere in altcineva. Te rog sa ai grija sa nu te arzi.

― Nu-ti face probleme, voi respecta ordinele.

Se trase un pas inapoi si usa ecluzei se inchise.

SALVOR HARDIN nu calatori direct catre Anacreon, planeta care dadea numele regatului. Sosi doar cu o zi inainte de incoronare, dupa ce facuse vizite foarte scurte in opt dintre sistemele stelare mai mari ale regatului, oprindu-se cat sa poarte discutii cu reprezentantii locali ai Fundatiei.

Calatoria ii lasase un sentiment apasator, dupa ce intelesese cat de vast era regatul. El reprezenta un mic ciob, o frantura insignifianta in comparatie cu intinderea de neconceput a Imperiului Galactic din care fusese o parte distincta cu mult timp in urma; dar pentru cineva ale carui obisnuinte de gandire se constituisera in jurul unei planete, si aceea slab populata, marimea Anacreonului, ca arie si populatie, era coplesitoare. Urmand indeaproape granitele fostei Prefecturi a Ana­creonului, regatul cuprindea douazeci si cinci de sisteme solare, dintre care cinci includeau mai mult de o lume locuibila. O data cu dezvoltarea stiintifica promovata de Fundatie, populatia de nouasprezece miliarde, desi cu mult mai redusa decat in vremurile de inflorire a Imperiului, crestea rapid.

Dar Hardin constata acum ca nu era coplesit doar de dimensiunile sarcinii sale. Chiar dupa treizeci de ani de dezvoltare, numai lumea in care se afla capitala beneficiase de energie atomica. In provinciile exterioare existau inca imense intinderi unde energia atomica nu fusese reintrodusa. Pana si progresele care se inregistrasera n-ar fi fost posibile daca nu ar fi existat relicvele utilizabile, ramase de pe vremea de glorie a Imperiului.

Cand ajunse in capitala, Hardin constata ca toate afacerile curente erau intr-o incremenire totala. Totusi, in provinciile exterioare inca mai aveau loc sarbatori, iar aici, pe planeta Anacreon, intreaga populatie participa febril la pregatirile si solemnitatile religioase in cinstea majoratului regelui-zeu. Lepold.

Hardin reusise sa discute cu Verisof, care era tras la fata si avea un aer haituit, doar jumatate de ora inainte ca acesta sa plece in mare graba pentru a conduce o alta festivitate intr-un templu. Dialogul fusese profitabil si Hardin, satisfacut, se pregati sa urmareasca jocurile de artificii din acea seara.

Intrucat nu putea suferi toate caznele religioase prin care ar fi trebuit sa treaca daca identitatea sa ar fi fost cunoscuta, se comporta tot timpul ca un observator, astfel ca, atunci cand in sala de bal a palatului aparura grupurile stralucitoare ale nobililor celor mai bogati, mai puternici si mai exaltati ai regatului, se trezi cand strivit de perete, cand abia bagat in seama, cand ignorat cu totul.

Ii fusese prezentat lui Lepold ca orice alta persoana din sirul lung de oameni care adresau urari suveranului de la o distanta respectabila, pentru ca Regele statea deoparte, intr-o impresionanta si singuratica grandoare, inconjurat de stralucirea aurei sale radioactive. In mai putin de o ora, Regele urma sa se aseze pe tronul masiv, facut dintr-un aliaj de radiu si iridiu, impodobit cu lucraturi din aur si pietre pretioase, iar tronul avea sa se ridice maiestuos in aer si sa pluteasca incet deasupra pamantului, ajungand in dreptul ferestrei panoramice, astfel incat marile multimi de oameni simpli sa-l poata privi si sa-l aclame frenetic. Bineinteles ca tronul nu ar fi fost atat de masiv daca n-ar fi avut un motor atomic montat in interiorul lui.

Era trecut de unsprezece. Hardin nu-si gasea locul si se ridica mereu pe varfuri ca sa poata vedea cat de cat ceva, abtinandu-se cu greu sa nu se urce pe un scaun. Atunci il vazu pe Wienis facandu-si loc printre numerosii invitati si se linisti.

Wienis avansa foarte incet. Aproape la fiecare pas trebuia sa adreseze cuvinte amabile vreunui nobil semet al carui bunic il ajutase pe cel al lui Lepold sa prade regatul candva si primise vreun ducat drept recompensa.

Cand, in sfarsit, reusi sa scape si de ultimul nobil imbracat in uniforma de gala, ajunse langa Hardin. Facu o strambatura care aducea a zambet, iar ochii negri ii stralucira plini de satisfactie pe sub sprancenele stufoase.

― Dragul meu Hardin, spuse el cu jumatate de glas, nu te poti astepta decat la plictiseala atunci cand refuzi sa-ti declini identitatea.

― Nu sunt plictisit, inaltimea voastra. E atat de interesant ce vad aici! Pe Terminus nu avem ceremonii care sa se compare cu acestea, stiti bine.

― Neindoielnic. Dar n-ai dori sa mergem in apartamentul meu particular, unde am putea discuta pe indelete si feriti de urechi indiscrete?

― Desigur.

Urcara scarile la brat si numeroase ducese mostenitoare isi dusera mirate lornioanele la ochi, intrebandu-se cine o fi fiind necunoscutul cu o infatisare stearsa si imbracat cu discretie caruia Printul-Regent ii acorda o asemenea onoare.

Cand ajunsera in apartamentul lui Wienis, Hardin se aseza confortabil si accepta cu un murmur de recunostinta paharul de lichior pe care i-l turna regentul.

― Vin de Locris, Hardin, spuse Wienis, din pivnitele regale. Vin adevarat ― vechi de doua secole. A fost imbuteliat si pus la pastrare cu zece ani inainte de Revolta de pe Zeon.

― Chiar ca e o bautura regala, aproba politicos Hardin. In onoarea lui Lepold I, Regele Anacreonului.

Sorbira, apoi Wienis spuse curtenitor, dupa un moment de tacere:

― Curand Imparat al Periferiei, si mai apoi cine stie? Poate intr-o buna zi Galaxia va fi reunita.

― Fara indoiala. Sub conducerea Anacreonului?

― De ce nu? Cu ajutorul Fundatiei, superioritatea noastra stiintifica asupra restului Periferiei va fi indiscutabila.

― Da, dar problema este ca Fundatia are obligatia de a ajuta orice natiune care solicita ajutor stiintific. Datorita inaltului idealism al guvernului nostru si al maretului scop moral al fondatorului nostru, Hari Seldon, nu ne putem permite sa avem favoriti. Nu avem ce face, inaltimea voastra.

Zambetul lui Wienis, se transforma in ranjet:

― spiritul Galactic, pentru a ma exprima in limbajul binecunoscut, ii ajuta pe cei care se ajuta singuri. Inteleg foarte bine ca Fundatia nu va coopera niciodata din proprie initiativa.

― Nu as indrazni sa afirm asa ceva. Am reparat crucisatorul imperial pentru voi, desi Consiliul pentru navigatie de la noi dorea aceasta nava in scopuri de cercetare.

Regentul repeta ironic ultimele cuvinte:

― scopuri de cercetare! Da, bineinteles! Cu toate astea, n-ati fi reparat-o daca nu v-as fi amenintat cu razboi.

Hardin facu un gest de dezaprobare.

― Nu am cunostinta de asa ceva.

― Dar eu am. Si mai stiu ca aceasta amenintare a fost valabila totdeauna.

― E valabila si acum?

― Acum e cam tarziu sa vorbim de amenintari. (Wienis arunca pe furis o privire catre ceasul de pe birou.) Asculta, Hardin, ai mai fost o data pe Anacreon. Pe vremea aceea erai tanar, amandoi eram tineri. Dar chiar si atunci aveam pareri total diferite. Esti ceea ce se numeste un om al pacii, asa-i?

― Presupun ca da. Mai exact, consider violenta o mo­dalitate neeconomica de a-ti atinge scopurile. Exista oricand alte solutii mai bune, cu toate ca uneori acestea s-ar putea dovedi mai putin directe.

― Da, cunosc binecunoscuta maxima care-ti apartine: "Violenta este ultimul refugiu al incompetentilor!' Cu toate astea ― si regentul se scarpina delicat la o ureche, prefacandu-se a fi absorbit in ganduri ― eu nu m-as considera chiar incompetent.

Hardin incuviinta politicos si nu spuse nimic.

― In ciuda acestor vorbe, urma Wienis, am crezut intotdeauna in actiunea directa, deci trebuie sa-mi croiesc si sa urmez un drum direct pana la tinta. Am realizat multe in acest fel si cred ca voi mai realiza destule.

― stiu, il intrerupse Hardin. Cred ca-ti croiesti, pentru tine si pentru copiii tai, un drum care duce direct la tron, daca e sa tinem seama de nefericitul accident caruia i-a cazut victima tatal regelui ― fratele tau mai mare ― si de starea precara a sanatatii regelui. Are o stare precara de sanatate, nu-i asa?

Wienis se incrunta in fata acestor acuzatii fatise si vocea ii crescu in intensitate:

― Hardin, ar fi de dorit sa eviti anumite subiecte mai delicate. S-ar putea sa te consideri privilegiat ca Primar al Terminusului pentru a face asemenea afirmatii aaa nelalocul lor, dar daca mai crezi asta, te rog sa te trezesti la realitate. N-o sa ma inspaimant in fata unor vorbe goale. Dupa filosofia mea de viata, greutatile se imprastie ca fumul atunci cand le infrunti cu indrazneala si inca n-am luat-o la goana in fata niciuneia.

― Nici nu ma indoiesc de asta. Mai precis, carei dificultati nu esti dispus sa-i cedezi in acest moment?

― Dificultatii de a convinge Fundatia sa colaboreze, Hardin. Vezi tu, politica de pace te-a impins sa comiti o serie de greseli foarte grave, pur si simplu pentru ca ai subestimat indrazneala adversarilor. Nu toata lumea se teme de actiune directa ca tine.

― spre exemplu? sugera Hardin.

― spre exemplu, ai venit pe Anacreon singur si m-ai insotit in apartamentul meu fara suita.

― si ce-i rau in asta? intreba Hardin privind in jur.

― Nimic altceva, spuse regentul, decat ca in fata usii sunt cinci santinele bine inarmate si gata sa traga. Nu cred ca vei putea pleca, Hardin.

Ochii lui Hardin exprimara mirarea.

― Nici nu doresc sa plec imediat, spuse el. Te temi atat de mult de mine?

― Nu ma tem deloc. Dar acest lucru ar putea sa te convinga de hotarirea mea. Sa numesc asta un gest de bunavointa?

― Numeste-l cum vrei, zise Hardin, nepasator. Incidentul nu ma va deranja catusi de putin, oricum ai vrea sa-l numesti.

― sunt incredintat ca atitudinea aceasta se va schimba cu timpul. Insa, Hardin, ai comis o greseala si mai grava. S-ar parea ca planeta Terminus este aproape complet lipsita de aparare.

― Bineinteles. De ce avem a ne teme? Nu amenintam interesele nimanui si le servim pe ale tuturora deopotriva.

― si in timp ce voi ati ramas fara aparare, continua Wienis, ne-ati ajutat pe noi sa ne inarmam, sprijinindu-ne in special in crearea si dezvoltarea unei flote proprii. O flota mare. De fapt, o flota care, de cand ne-ati donat crucisatorul imperial, este aproape de neinfrant.

― Inaltimea voastra, iti pierzi vremea. (Hardin dadu sa se ridice de pe scaun.) Daca intentionezi sa declari razboi si-mi aduci la cunostinta acest lucru, sper ca-mi permiti sa iau imediat legatura cu guvernul meu.

― stai jos, Hardin. Nu declar razboi, iar tu nu vei lua nicicum legatura cu guvernul tau. Cand razboiul va fi declansat ― nu declarat, Hardin, ci declansat ― Fundatia va afla singura, datorita bombelor atomice lansate de flota anacreoniana aflata sub conducerea propriului meu fiu, comandant pe nava amiral Wienis, pe vremuri crucisator in flota imperiala.

Hardin il privi incruntat si intreba:

― Cand se va intampla acest lucru?

― Daca te intereseaza cu adevarat, navele flotei Anacreonului au plecat exact acum cincizeci de minute, la ora unsprezece, si prima lovitura va fi trasa imediat ce vor zari Terminus, ceea ce ar insemna maine la amiaza. Te poti considera prizonier de razboi.

― Exact asta ma consider, inaltimea voastra, spuse Hardin incruntat. Numai ca sunt dezamagit.

― Asta-i tot? chicoti Wienis dispretuitor.

― Da. Eu ma gandisem ca momentul incoronarii ― adica miezul noptii ― ar putea fi momentul logic pentru a pune flota in miscare. E limpede ca ai vrut sa declansezi razboiul cat mai esti regent. Altfel ar fi fost mai impresionant.

Regentul ramase cu ochii holbati.

― Despre ce tot vorbesti?

― Chiar nu intelegi? spuse Hardin cu blandete. Mi-am stabilit contralovitura pentru miezul noptii.

Wienis sari din fotoliu.

― sa nu-ti inchipui ca ma duci de nas. Nu exista nici o contralovitura. Daca te bazezi pe sprijinul celorlalte regate, muta-ti gandul. Flotele lor, nici macar combinate, nu ar face fata flotei noastre.

― stiu asta. Nici nu intentionez sa trag vreun foc. Atata doar ca s-a transmis cu o saptamana in urma ordinul ca acum, la miezul noptii, planeta Anacreon sa intre sub interdict.^* _{[*interdict = canon constand in retragerea dreptului de a oficia serviciul divin si alte practici religioase (n.t.).]}

― Interdict?

― Da. Si daca nu stii ce inseamna, iti voi explica pe-ndelete faptul ca daca eu, personal, nu voi contramanda ordinul, toti preotii de pe Anacreon vor intra in greva. Dar nu pot s-o fac, intrucat sunt retinut si nu am mijloace de legatura, dar nici nu doresc s-o fac chiar de-as fi liber.

Se apleca in fata si, cuprins de o brusca insufletire, adauga:

― Iti dai seama, inaltimea ta, ca un atac impotriva Fundatiei nu este altceva decat un sacrilegiu suprem?

Wienis facea eforturi vizibile de a-si stapani mania:

― Nu-mi veni mie cu chestii din astea. Pastreaza-le pentru multime.

― Dragul meu Wienis, pentru cine crezi ca le pastrez? Imi inchipui ca in ultima jumatate de ora fiecare templu de pe Anacreon a devenit centrul de atractie pentru multimile care asculta un preot vorbindu-le despre exact aceasta problema. Nu va exista barbat sau femeie pe Anacreon care sa nu stie ca guvernul a declansat un atac miselesc, nemotivat si neprovocat, impotriva sufletului religiei lor. Dar mai sunt patru minute pana la miezul noptii. Mai bine ai cobori in sala de bal pentru a fi in mijlocul evenimentelor. Cu cei cinci paznici la usa, eu voi fi mai in siguranta aici.

Wienis se rezema de spatarul scaunului, sorbi inca un pahar de vin Locris, privind nepasator catre tavan, apoi isi inabusi cateva blesteme si se napusti afara din camera.

Elita din sala de bal pastra o tacere pioasa. Lepold sedea pe tron, intr-o pozitie maiestuoasa, iar chipul lui avea trasaturi impietrite si reci. Uriasele candelabre luminau din ce in ce mai slab si, in sclipirile multicolore si difuze raspandite de minusculele globuri Atomo, care impanzeau tavanul boltit, aura regala mortala stralucea semeata desupra capului Regelui, formand o coroana arzatoare.

Wienis se opri pe scari. Nu-l vazu nimeni; toti ochii erau pironiti asupra tronului. Stranse din pumni si ramase nemiscat ― Hardin n-avea sa-l faca sa actioneze prosteste.

Tronul incepu sa vibreze usor si, fara nici cel mai mic zgomot, se ridica de pe podium. Dupa o scurta plutire, cobori treptele si, la distanta de sase picioare de pardoseala, se indrepta spre imensa fereastra deschisa.

La bataia clopotului cu sunet patrunzator care marca miezul nopjii, se opri in dreptul ferestrei si aura Regelui disparu.

Incremenit pentru o clipa, Regele ramase cu chipul schimonosit de uimire, lipsit de aura, ca orice muritor de rand; apoi tronul se balabani si se prabusi de la inaltimea de sase picioare cu un bubuit, moment in care toate luminile din palat se stinsera.

Vocea de taur infuriat a lui Wienis acoperi deodata corul de tipete si exclamatii de uimire:

― Aduceti tortele! Aduceti tortele!

Isi croi drum catre usa, impingand si bruscand lumea intr-o parte si-n alta. In sala intunecoasa patrunsera garzile palatului cu tortele care ar fi trebuit sa fie folosite in uriasa procesiune de pe strazile orasului, dupa incoronare.

In lumina stranie a tortelor rosii, verzi si albastre, chipurile participantilor apareau inspaimantate si nedumerite.

― Nu s-a intamplat nimic, striga Wienis. Ramaneti pe locurile voastre. Lumina se va aprinde numaidecat.

Se intoarse catre seful Garzii, un capitan care ramasese teapan in pozitie de drepti:

― Ce s-a intamplat, capitane?

― Inaltimea voastra, veni pe data raspunsul, palatul este inconjurat de populatia orasului.

― Ce doresc? exploda Wienis.

― In fruntea lor se afla un preot. A fost identificat drept Marele Preot Poly Verisof. Cere eliberarea imediata a primarului Salvor Hardin si incetarea razboiului impotriva Fundatiei. Ofiterul raporta pe un ton neutru, fara intonatie, dar ochii sai tradau neliniste.

― Daca vreunul din netrebnici incearca sa treaca de portile palatului, sa fie dezintegrat! racni Wienis. Deocamdata nu mai am nimic altceva de spus. Lasa-i sa urle! Ne socotim noi maine!

Tortele fusesera imprastiate si sala de bal era luminata ca ziua. Wienis se repezi catre tronul care se afla langa fereastra si-l ridica in picioare pe Lepold, ingrozit si alb ca varul.

― Vino cu mine!

Arunca o privire pe fereastra. Orasul era cufundat intr-un intuneric deplin. Se auzeau strigatele ragusite ale multimii nemultumite. Doar undeva, spre dreapta sa, unde se afla Templul Argolid, se vedea lumina. Injura plin de furie si-l tari pe Rege dupa el.

Wienis intra ca o vijelie in apartamentul sau, urmat indeaproape de cei cinci membri ai Garzii. Lepold privi in jur cu ochi mari si speriati, incapabil sa scoata vreo vorba.

― Hardin, striga Wienis, cu un glas ragusit, te joci cu forte care te depasesc.

Primarul nici nu-l baga in seama. Ramase asezat pe scaun, in lumina perlata a becului Atomo de langa el, cu un zambet usor ironic pe chip.

― Buna dimineata, Maiestatea voastra, i se adresa el lui Lepold. Va felicit cu ocazia incoronarii voastre.

― Hardin, striga Wienis din nou, ordona preotilor tai sa-si reia activitatea.

Hardin il privi cu raceala:

― Ordona-le tu, Wienis, si vei vedea cine se joaca cu forte care-l depasesc. In acest moment, nici o rotita nu se mai invarte pe Anacreon. Nu arde nicaieri vreo lumina, cu exceptia templelor. Nu e nici o picatura de apa decat in temple. In zonele in care pe planeta este iarna, nu e pic de caldura decat in temple. Spitalele nu vor mai primi pacienti. Centralele nucleare au fost inchise. Toate navele au revenit la baze. Daca nu-ti convine situatia, tu, Wienis, le poti ordona preotilor sa se intoarca la locurile lor.

― Pe numele Creatorului, o voi face! Daca vrei o confruntare, o vei avea. Vom vedea daca preotii pot sa se opuna armatei. Incepand din noaptea asta, toate templele de pe planeta vor fi puse sub controlul armatei.

― Foarte bine, dar cum vei transmite ordinele? Toate liniile de comunicatie de pe planeta sunt intrerupte. Vei afla astfel ca radioul si televizoarele nu functioneaza, si nici comunicatiile prin ultraunde. De fapt, singurul mijloc de comunicare care functioneaza pe planeta ― cu exceptia celor doua temple, desigur ― este televizorul din aceasta camera, dar l-am aranjat astfel incat poate doar sa receptioneze.

Wienis simti ca se sufoca de furie, dar Hardin continua:

― Daca doresti, poti sa comanzi armatei sa intre in Templul Argolid, care se afla in apropierea palatului, si vei putea folosi aparatele pe ultraunde de acolo pentru a lua legatura cu celelalte zone ale planetei. Dar daca vei incerca asta, tare mi-e teama ca ostenii tai vor fi facuti farame de multime si atunci cine-ti va mai apara palatul. Wienis? si ce se va alege de vietile voastre?

Wienis spuse cu o voce gatuita:

― Putem rezista, diavole! Vom rezista pana la ziua. Multimea poate sa urle, energia poate sa dispara, dar noi vom rezista. Si cand va sosi vestea ca Fundatia a fost cucerita, multimea va afla pe ce minciuna uriasa s-a bazat religia voastra si-i va parasi pe toti preotii vostri, intorcandu-se chiar impotriva lor. Situatia asta va dura pana maine, Hardin, pentru ca poti opri energia pe Anacreon, dar nu poti sa opresti flota mea. (Vocea lui haraita exulta). E pe drum, Hardin, iar in frunte se afla crucisatorul care a fost reparat potrivit ordinelor tale.

Hardin raspunse cu detasare:

― Da, crucisatorul care a fost reparat din ordinul meu, dar asa cum am cerut eu. Spune-mi, Wienis, ai auzit vreodata de legaturi in ultraunde? N-ai auzit, din cate pricep. Ei, bine, peste doua minute vei afla de ce sunt in stare aceste legaturi.

Pe ecranul televizorului incepura sa apara primele imagini si Hardin reveni:

― Nu, peste doua secunde. Stai jos. Wienis, si asculta cu atentie.

THEO APORAT era unul dintre preotii cu rangul cel mai inalt de pe Anacreon. Isi merita numirea de adjunct al Preotului-sef pe nava-amiral macar in virtutea ierarhiei preotesti.

Dar nu era vorba doar de ierarhie. El cunostea nava. Lucrase la reparatii sub directa indrumare a oamenilor sfinti ai Fundatiei. Verificase motoarele din ordinul acestora, instalase cablurile televizoarelor, reparase sistemul de comunicatie; inlocuise placile deteriorate din cuirasa navei, intarise grinzile. I se permisese chiar sa dea o mana de ajutor cand inteleptii Fundatiei montasera un sistem atat de sfant cum nu mai fusese instalat vreodata pe o alta nava ― releul ultraunda!

Nu era de mirare ca-si simtea sufletul ingreunat. Nici nu voise sa creada ce-i spusese Verisof ― ca nava avea sa fie folosita intr-un scop pervers pentru a produce un rau inspaimantator; ca tunurile ei aveau sa fie indreptate impotriva Marii Fundatii, impotriva Fundatiei, de la care venea binecuvantarea si unde fusese pregatit in tinerete.

Acum, insa, dupa cele ce-i spusese amiralul, nu se mai indoia.

Cum de putea Regele, binecuvantat si divin, sa permita comiterea unui act atat de ingrozitor? Nu era aceasta o actiune a blestematului de regent, Wienis, fara incunostiintarea Regelui? Si, in plus, fiul aceluiasi Wienis era amiralul care-i spusese cu cinci minute mai devreme: "Vezi-ti de suflete si de binecuvantari, parinte! De conducerea navei ma ocup eu'.

Aporat zambi stramb. Isi va vedea de suflete si de binecuvantari, dar si de blestem, iar Printul Lefkin va scheuna mai curand decat isi inchipuie.

Intra in camera de comunicatii generale. Acolitul sau il preceda si cei doi ofiteri de scniciu nu facura nici o miscare ca sa-i impiedice. Adjunctul Preotului-sef avea dreptul sa intre in orice compartiment al navei.

― Inchide usa! porunci Aporat si privi la cronometrul navei. Mai ramasesera cinci minute pana la ora douasprezece. Programase perfect totul.

Cu miscari experte, cupla comutatoarele care deschideau canalele de comunicatie, astfel incat glasul si imaginea sa puteau patrunde acum pana in cele mai indepartate colturi ale navei de doua mile lungime.

― soldati ai navei-amiral regale Wienis! Atentie! Va vorbeste Preotul-sef adjunct! (Stia ca sunetul vocii lui rasuna de la partea din spate a navei, unde se aflau motoarele atomice, pana la tablourile de comanda, aflate la prora). Nava, striga el, este angajata, fara stirea voastra, in comiterea unui sacrilegiu, a unui asemenea act abominabil, incat sufletul fiecaruia dintre voi va fi condamnat la eternul frig spatial! Intentia comandantului vostru este de a conduce nava pana spre Fundatie si de a bombarda sursa binecuvantarilor de care v-ati bucurat din partea ei, si asta pentru ca se lasa prada vointei lui pacatoase. Intrucat aceasta este intentia lui, eu, in numele Spiritului Galactic, il inlatur de la comanda navei, pentru ca nu mai exista dreptul de comanda acolo unde binecuvantarea Spiritului Galactic a fost retrasa. Nici divinul Rege nu-si poate mentine statutul de rege fara consimtamantul Spiritului.

Vocea ii deveni baritonala, in timp ce acolitul sau asculta cu veneratie, iar cei doi ofiteri cu o mare spaima.

― si pentru ca aceasta nava intreprinde o misiune diavoleasca, binecuvantarea Spiritului n-o mai apara nici pe ea.

Ridica bratele solemn si, aflati in fata ecranelor a o mie de televizoare de pe intreg cuprinsul navei, soldatii fura cuprinsi de spaima, in timp ce imaginea impunatoare a preotului li se adresa:

― In numele Spiritului Galactic, al profetului sau, Hari Seldon, si al talmacitorilor sai, oamenii sfinti ai Fundatiei, blestem aceasta nava. Fie ca televizoarele, care sunt ochii navei, sa devina oarbe. Fie ca ghearele de abordaj, care sunt bratele ei, sa paralizeze. Fie ca dezintegratoarele ei atomice, care sunt pumnii ei, sa-si piarda toata puterea. Fie ca motoarele, care sunt inima ei, sa inceteze a mai bate. Fie ca sistemele ei de comunicatie, care-i alcatuiesc vocea, sa amuteasca. Fie ca sistemul de ventilatie, care este respiratia ei, sa se stinga. Fie ca luminile, care sunt sufletul ei, sa piara in neant. In numele Spiritului Galactic, blestem aceasta nava!

Si, odata cu ultimul cuvant, in chiar clipa in care batu miezul noptii, la distanta de ani-lumina, o mana din Templul Argolid deschise un releu ultraunda care, cu viteza ametitoare a acestui tip de unda, deschise un alt releu de pe nava-amiral Wienis. Si nava muri!

Pentru ca trasatura principala a religiei stiintei este functionalitatea, si blesteme ca acelea ale lui Aporat sunt cu adevarat mortale.

Aporat vazu cum intunericul invaluia nava si auzi oprirea brusca a susurului monoton si indepartat al motoarelor hiperatomice. Scoase triumfator din buzunarul vesmantului un bec Atomo, care umplu incaperea cu o lumina perlata.

Ii privi de sus pe cei doi soldati care, desi erau fara indoiala oameni curajosi, cazura in genunchi, zvarcolindu-se infricosati si ingroziti:

― salveaza-ne sufletele, Reverenta ta! Suntem oameni simpli si nu am fost incunostiintati de crimele conducatorilor nostri, ingaima unul dintre ei.

― Urmati-ma! spuse Aporat poruncitor. Sufletele voastre nu sunt inca pierdute!

Nava era o invartejire de intuneric, in care spaima era atat de grozava si de perceptibila incat parea sa fi penetrat in oameni si lucruri. Soldatii se imbulzeau pe unde trecea Aporat, cu aura lui de lumina, straduindu-se sa-i atinga pulpana vesmantului, cersind indurare. Si tot mereu, singurul lui raspuns era: "Urmati-ma'!

Il gasi pe printul Lefkin bajbaind prin cabinele ofiterilor si cerand pe un ton rastit lumina. Amiralul ii arunca preotului o privire plina de ura.

― A, iata-te! Lefkin mostenise ochii albastri ai mamei sale, dar nasul coroiat si ochii sasii il recomandau ca fiu al lui Wienis.

― Ce inseamna aceste actiuni de tradare? Sa redai energia navei! Eu comand aici.

― Nu mai comanzi, raspunse Aporat amenintator. Lefkin privi innebunit imprejurul sau:

― Prindeti-l pe acest om. Arestati-l, altfel va arunc in spatiu unul cate unul! isi trase sufletul, si striga cu glas pitigaiat: Va ordona amiralul vostru. Arestati-l!

Apoi isi pierdu capul cu totul:

― Va lasati prostiti de acest sarlatan, de acest clovn? Va plecati umili in fata unei religii care este alcatuita din fum si vorbe goale? Omul acesta este un impostor, iar Spiritul Galactic despre care vorbeste este o inselatorie pusa la cale de imaginatia preotilor pentru a

Aporat il intrerupse furios:

― Prindeti-l pe cel care huleste! Daca-i dati ascultare, sufletele voastre vor fi pierdute!

Si pe data, nobilul amiral fu inconjurat si luat pe sus de o multime de soldati.

― Luati-l si mergeti dupa mine!

Aporat se intoarse si, urmat de soldatii care-l tarau pe Lefkin si de ceilalti ce intesau coridoarele, ajunse in camera de comunicatii. Acolo ii porunci fostului comandant sa se aseze in fata singurului televizor care functiona.

― Comanda restului flotei sa schimbe cursul si sa se pregateasca pentru intoarcerea pe Anacreon.

Cu parul si hainele in neorinduiala, sangerand, batut si pe jumatate nauc, acesta executa ordinul.

― Iar acum, continua Aporat cu o infatisare amenintatoare si intunecata, suntem in legatura cu Anacreon prin intermediul fasciculului ultraunda. Vorbeste cum iti poruncesc eu!

Lefkin facu un gest de impotrivire, iar multimea de soldati care intesa coridorul incepu sa murmure amenintator.

― Vorbeste! spuse Aporat. Incepe: Flota Anacreonului

Lefkin se supuse.

IN APARTAMENTUL lui Wienis era o liniste mormantala cand pe ecranul televizorului aparu imaginea Printului Lefkin. Regentul lasa sa-i scape o exclamatie de uimire vazand fata obosita, tumefiata si uniforma zdrentuita a fiului sau; aluneca pe un scaun, cu chipul schimonosit de uimire si ganduri sumbre.

Hardin asculta demn, cu mainile lasate usor pe genunchi, in timp ce Regele Lepold sedea prabusit intr-un colt intunecos muscandu-si spasmodic maneca bogat ornamentata cu tesatura de aur. Pana si soldatii isi pierdusera tinuta semeata si privirile reci, caracteristice militarilor de cariera, si, de langa usa, unde stateau incordati, cu dezintegratoarele pregatite, priveau pe furis imaginea de pe ecran.

Lefkin vorbi fara tragere de inima, cu o voce obosita care parea sugrumata la anumite intervale, de parca cineva i-ar fi suflat ce sa spuna:

― Flota Anacreonului constienta de natura misiunii ei si refuzand sa participe la un abominabil sacrilegiu se intoarce pe Anacreon cu urmatorul ultimatum transmis Acelor pacatosi si cartitori care indraznesc sa foloseasca forta armelor Impotriva Fundatiei sursa tuturor binecuvantarilor si impotriva Spiritului Galactic. Sa inceteze pe data razboiul impotriva credintei celei adevarate si sa ni se garanteze intr-o maniera convenabila flotei reprezentata acum de Adjunctul Preotului-sef, Theo Aporat ca un asemenea razboi nu va fi declarat In viitor si ca (aici urma o pauza mai lunga, dupa care vocea continua) acel fost Print-regent, Wienis, va fi intemnitat Si judecat de catre un tribunal ecleziastic pentru crimele sale. In caz contrar, la intoarcerea pe Anacreon flota regala va narui din temelii palatul regal Si va lua toate masurile pe care le considera necesare pentru a distruge cuibul de pacatosi Si barlogul celor ce vor sa striveasca sufletele oamenilor, care au intaietate in acest moment.

Vocea incheie cu un suspin si imaginea disparu de pe ecran.

Degetele lui Hardin trecura agile peste becul Atomo si lumina lui se facu tot mai slaba pana cand, in semiintuneric, cel ce fusese regent pana in acel moment, regele si soldatii, devenira niste umbre suspendate in ceata; si pentru prima oara se putu observa ca o aura il invaluia pe Hardin.

Nu era lumina orbitoare care constituia prerogativul regilor, ci una mai putin spectaculoasa, mai putin impresionanta, dar, cu toate acestea, mai eficienta si mai folositoare.

Vocea lui Hardin era usor ironica, iar Wienis, care cu o ora in urma il declarase prizonier de razboi si considerase Terminus ca si distrus, era acum o umbra cazuta intr-un scaun, strivit si fara grai.

― Exista o straveche fabula, zise Hardin, veche de cand umanitatea, probabil, pentru ca cele mai vechi inregistrari ale ei sunt doar copii ale altor inregistrari si mai vechi, care ar putea prezenta interes pentru tine. Suna cam asa:

"Un cal, al carui dusman puternic si periculos era un lup, traia intr-o permanenta spaima ca-si va pierde viata. Ajuns intr-o situatie disperata, se gandi sa-si caute un aliat puternic. Se apropie atunci de om, propunandu-i o alianta pe motiv ca lupul le era un dusman comun. Omul accepta intovarasirea pe data si se oferi sa ucida lupul daca noul sau partener avea sa coopereze, punandu-i la dispozitie marea sa iuteala. Calul se invoi, si-i permise omului sa-l inseueze. Omul incaleca, dobori lupul si-l ucise.

Usurat si bucuros, calul multumi omului si-i spuse:

― Acum, ca dusmanul nostru este mort, scoate-mi fraul si saua, si reda-mi libertatea!

Auzind acestea, omul rase de se prapadi:

― Al naibii de frumos vorbesti. Dii, calutule! si-i dadu pinteni mai departe'.

Tacere deplina. Wienis, care era doar o umbra, nu facu nici un gest.

Hardin continua molcom:

― sper ca intelegi analogia. In dorinta de a cimenta pentru vesnicie dominatia lor asupra propriilor popoare, regii celor Patru Regate au acceptat religia stiintei care i-a facut divini; dar aceeasi religie a constituit pentru ei fraul si saua, intrucat sangele datator de viata al energiei atomice a fost incredintat preotilor ― care dintotdeauna au primit porunci de la noi, te rog sa tii minte acest lucru, si nu de la voi. Ati ucis lupul, dar nu ati putut scapa de hat si de sa

Wienis sari in picioare si, in semiantuneric, ochii lui pareau niste gavane turbate. Vocea ii era incoerenta si ragusita:

― si totusi te voi aresta. Nu-mi vei scapa. Vei putrezi in temnita! Mai bine sa fim distrusi. Sa fie totul ras de pe fata pamantului. Fii blestemat! Nu vei scapa! Soldati! urla el, cu o voce isterica. Doborati-l pe acest diavol! Dezintegrati-l! Trageti!

Fara sa se ridice de pe scaun, Hardin se intoarse cu fata spre soldati si le zambi. Unul dintre ei ridica arma si apoi o lasa in jos. Ceilalti ramasera ca impietriti. Salvor Hardin, primarul de pe Terminus, inconjurat de acea aura delicata, zambind plin de incredere, si in fata caruia intreaga putere a Anacreonului se naruise ca un castel de nisip, ii domina, in ciuda poruncilor pe care le urla descreieratul Regent.

Wienis slobozi un blestem si se indrepta impleticindu-se catre cel mai apropiat soldat. Cu gesturi salbatice, smulse arma din mana omului, o indrepta spre Hardin, care nu facu nici o miscare sa se apere, si apasa pe declansator.

Fasciculul continuu de lumina palida atinse campul de forta care il invesmanta pe primar si fu aspirat, neutralizat si facut inofensiv. Wienis apasa si mai tare pe declansator si rase cu lacrimi.

Hardin continua sa zambeasca, iar aura campului de forta straluci si mai puternic, absorbind energia eliberata de dezintegrator. In coltul sau, Lepold isi duse mainile la ochi si incepu sa geama.

Cu un tipat neputincios si disperat, Wienis schimba directia tevii dezintegratorului si trase din nou ― apoi se prabusi la pamant cu capul zdrobit.

Hardin se cutremura in fata acestei scene si murmura:

― Un barbat al "actiunii directe' pana la ultima suflare. Ultimul refugiu!

BOLTA TIMPULUI era aglomerata peste capacitatea locurilor pe scaune, iar oamenii stateau in picioare in partea din spate a incaperii.

Salvor Hardin compara aceasta multime cu putinii care participasera, in urma cu treizeci de ani, la prima aparitie a lui Hari Seldon. La acea vreme, fusesera doar sase: cei cinci Enciclopedisti ― cu totii decedati intre timp ― si el insusi, tanarul "om de paie' pe post de primar, in acea zi. Cu ajutorul lui Yohan Lee, stersese acest stigmat din biografia sa.

Acum situatia era cu totul alta din toate punctele de vedere. Fiecare membru al Consiliului municipal astepta cu nerabdare aparitia lui Hari Seldon. Era inca primar, dar atotputernic, de aceasta data; dupa zdrobirea completa a Anacreonului, popularitatea sa atinsese apogeul. Cand se intorsese de pe Anacreon aducand vestea mortii lui Wienis si noul tratat semnat cu inspaimantatul Lepold, fusese intampinat cu un vot de incredere. Cand acest succes fu urmat foarte curand de tratate similare semnate cu fiecare dintre celelalte trei regate ― tratate care acordau Fundatiei puteri care aveau sa impiedice pentru vecie orice incercari de atac, asa cum incercase Anacreonul, se organizasera procesiuni cu torte pe toate strazile orasului Terminus. Nici numele lui Hari Seldon nu fusese aclamat cu atata convingere si putere.

Hardin strinse din buze. Se bucurase de o popularitate asemanatoare si dupa prima criza.

De partea cealalta a incaperii, Sef Sermak si Lewis Bort erau angajati intr-o discutie aprinsa; evenimentele din ultima vreme nu pareau sa-i fi domolit. Se alaturasera votului de incredere; tinusera cuvantari in care recunoscusera public ca se inselasera, se scuzasera elegant pentru folosirea unor cuvinte mai tari in cadrul dezbaterilor anterioare, se disculpasera cu rafinament declarand ca nu urmasera decat cele dictate de propriile constiinte si convingeri si, la scurt timp dupa aceea, lansasera o noua campanie actionista.

Yohan Lee il trase usor de maneca pe Hardin si arata sugestiv spre ceasul de la mana.

Hardin il privi:

― Bine-ai venit, Lee. Mai esti suparat? Ce s-a intamplat?

― Trebuie sa apara peste cinci minute, nu-i asa?

― Asa presupun. Data trecuta a aparut la amiaza.

― Daca nu apare?

― Ai de gand sa ma sacai toata viata cu temerile tale? Daca nu apare, asta e.

Lee se innegura si clatina usor din cap.

― Daca treaba esueaza intram intr-un nou bucluc. Fara sprijinul lui Seldon pentru ceea ce am realizat pana acum, Sermak se va considera liber sa o ia de la inceput. Doreste nici mai mult nici mai putin decat anexarea celor Patru Regate si expansiunea imediata a Fundatiei ― prin forta, daca va fi nevoie. Si-a inceput deja campania.

― stiu. Un inghititor de flacari trebuie sa inghita flacari chiar daca trebuie sa le aprinda singur. Iar tu, Lee, trebuie sa fii ingrijorat chiar de-ar fi sa te sinucizi pentru a inventa un motiv de ingrijorare.

Lee tocmai se pregatea sa raspunda, dar ramase fara grai, caci luminile devenira mai palide si aproape ca se stinsera cu totul. Ridica bratul ca sa arate catre cubicului de sticla care domina jumatate din incapere si apoi se prabusi pe un scaun oftand din rarunchi.

Hardin se indrepta de spate la aparitia care umpluse acum tot spatiul cubiculului ― o silueta intr-un scaun cu rotile! Doar el singur dintre toti cei prezenti isi putea aminti ziua aceea, cu decenii in urma, cand acea silueta aparuse pentru prima oara. Era tanar atunci si silueta era batrana. Acum silueta ramasese aceeasi, in schimb el imbatrinise.

Silueta privi direct inainte, iar degetele ei rasfoiau o carte tinuta in poala.

― sunt Hari Seldon. O voce blanda, tradand varsta inaintata. Publicul pastra tacere, uitand parca sa mai respire, si Hari Seldon continua cu vioiciune:

― Este pentru a doua oara ca ma aflu aici. BSineinteles ca nu stiu daca vreunul dintre voi a fost aici la prima aparitie. La urma-urmei, nici nu pot sa-mi dau seama cu ajutorul simturilor daca e sau nu cineva de fata, dar asta nu are nici o importanta. Daca cea de-a doua criza a fost depasita cu succes, cu siguranta ca sunteti prezenti; nu exista alta cale. Daca nu e nimeni aici, inseamna ca cea de-a doua criza v-a depasit puterile. Zambi cuceritor:

― Ma indoiesc, totusi, de acest lucru, intrucat calculele mele arata o probabilitate de nouazeci si opt virgula patru la suta ca nu va aparea nici o indepartare semnificativa de la Plan in primii optzeci de ani. Potrivit calculelor noastre, ati ajuns sa dominati regatele barbare care se afla in imediata apropiere a Fundatiei. Ca si in cazul primei crize, i-ati pus la respect prin folosirea Echilibrului Puterii, astfel ca in cea de-a doua criza ati castigat suprematia folosind Puterea Spirituala, si nu pe cea Temporala.

Cu toate acestea, trebuie sa va avertizez sa nu deveniti din cale afara de siguri pe voi. Nu-mi sta in obicei sa va transmit previziuni prin intermediul acestor inregistrari, dar ar fi bine sa arat ca ceea ce ati obtinut acum e doar un nou echilibru ― desi e un echilibru in cadrul caruia pozitia voastra e considerabil mai buna. Puterea Spirituala, cu toate ca e suficienta pentru a respinge atacurile celei Temporale, nu este suficienta pentru a ataca la randul sau. Din cauza inevitabilei dezvoltari a fortei de rezistenta, cunoscuta sub numele de Regionalism sau Nationalism, Puterea Spirituala nu poate invinge. Dar sunt incredintat ca nu va spun nimic nou.

Trebuie de asemenea sa ma iertati ca va vorbesc in acest mod confuz. Termenii pe care-i folosesc sunt, in cel mai bun caz, simple aproximari, dar nici unul dintre voi nu are pregatirea necesara pentru a intelege adevarata simbolistica a psihoistoriei, asa incat trebuie sa ma fac inteles asa cum pot.

In acest caz, Fundatia este abia la inceputul drumului care duce la Noul Imperiu. Regatele invecinate sunt, ca forta umana si ca resurse, coplesitor de puternice in comparatie cu voi. Dincolo de ele se afla uriasa si incalcita jungla a barbariei care se intinde in jurul intregii Galaxii. In interiorul acesteia se afla ceea ce a mai ramas din Imperiul Galactic, care, desi slabit si decazut, e inca incomparabil de puternic.

Spunand acestea, Hari Seldon inalta cartea si o deschise. Chipul ii deveni solemn.

― si nu uitati ca a mai existat o alta Fundatie intemeiata cu optzeci de ani in urma ― o Fundatie la celalalt capat al Galaxiei, la Capatul Stelei Trebuie sa tineti mereu seama de existenta ei. Domnilor, aveti in fata noua sute douazeci de ani. A voastra e problema! Purcedeti!

Privi catre carte si aceasta disparu, in timp ce luminile se aprinsera, orbitoare.

In harmalaia ce urma, Lee se apleca spre urechea lui Hardin.

― N-a spus cand se va intoarce.

― Asae, raspunse Hardin, dar sunt sigur ca nu se va intoarce decat dupa moartea noastra!

Partea a patra

NEGUTATORII

NEGUTATORII - si mereu cu un pas inainte fata de hegemonia Fundatiei erau Negutatorii care stabileau legaturi fragile la distante uriase. Treceau luni sau chiar ani intre plecarile si sosirile lor pe Terminus; de cele mai multe ori, navele lor nu erau decat niste carpaceli si improvizatii de ageamii; cinstea lor nu era la mare inaltime; temeritatea lor

Prin toate acestea ei au faurit un imperiu mai durabil decat despotismul pseudoreligios care caracteriza cele Patru Regate

Circulau nenumarate istorii despre aceste personaje impunatoare si solitare care traiau, pe jumatate in gluma, pe jumatate in serios, sub semnul unui motto adoptat dintr-o maxima a lui Salvor Hardin ― "Niciodata sa nu lasi ca propriul simt moral sa te impiedice sa faci ceea ce trebuie'. Acum ar fi greu de deosebit povestile reale de cele apocrife. Probabil ca nici nu exista vreo asemenea poveste care sa nu fi suferit unele exagerari

ENCICLOPEDIA GALACTICA

LIMMAR PONYETS era plin de sapun cand rasuna apelul in difuzorul receptorului ― ceea ce dovedea inca o data, daca mai era nevoie, ca pana in spatiul ostil si intunecat al Periferiei Galactice era valabila rasuflata zicala potrivit careia mesajele importante sosesc atunci cand te afli in baie.

Din fericire, pe o nava comerciala independenta, spatiul neinvadat de marfuri diverse este extrem de restrans. Cu atat mai mult cu cat dusul, dotat si cu apa calda, este asezat intr-un cubicul de doua pe patru picioare, la circa zece picioare de panourile de control. Ponyets auzi limpede bazaitul sacadat al receptorului.

Lasand sa-i scape o injuratura printre dinti, siroind de apa, iesi de la dus pentru a raspunde apelului si, trei ore mai tarziu, o alta nava comerciala se apropie si un tanar zambitor intra prin tubul de legatura dintre nave.

Ponyets ii oferi oaspetelui scaunul cel mai bun pe care-l avea, iar el se cocota pe scaunul rotativ al pilotului.

― Ce faci, Gorm? intreba morocanos. Ma urmaresti tocmai de la Fundatie?

Les Gorm isi aprinse o tigara si clatina hotarat din cap.

― Eu? Nicidecum. Eu sunt doar fraierul care s-a intamplat sa ajunga pe Glyptal IV la o zi dupa ce plecase posta. Asa ca m-au trimis dupa tine cu chestia asta.

Minuscula sfera lucitoare trecu dintr-o mana in alta si Gorm adauga:

― E confidential. Super-secret. Nu putea fi transmis prin subeter sau pe alta cale. Sau cel putin asa am inteles eu. E o Capsula Personala si nu poate fi deschisa de altcineva in afara de tine.

Ponyets privi dezgustat la capsula.

― Vad si singur. Numai ca nu-mi amintesc sa fi primit vesti bune in felul asta.

Capsula se deschise in mana lui si banda subtire si transparenta se desfasura. Citi repede mesajul, pentru ca imediat ce partea finala a mesajului iesi, partea lui de inceput incepu sa se innegreasca si sa se dezintegreze. Dupa un minut si jumatate se innegrise complet si se dezintegrase molecula cu molecula.

― Of, pentru numele Galaxiei! bolborosi Ponyets.

― Te pot ajuta cu ceva? intreba Les Gorm, cu jumatate de glas. Ori e din cale afara de secret?

― Pot sa-ti spun pentru ca faci parte din Breasla. Trebuie sa merg spre Askone.

― Tocmai acolo? De ce?

― Au intemnitat un negutator. Dar tine-o pentru tine.

Gorm se schimba la fata si deveni furios:

― Intemnitat? Pai asta-i o incalcare a Conventiei!

― Da, dar si amestecul in politica locala tot incalcare a Conventiei se cheama.

― Aha! A facut asa ceva? facu Gorm. Cine e negutatorul? Cineva pe care-l cunosc?

― Nu! raspunse Ponyets taios si Gorm intelese ca nu mai era cazul sa insiste cu intrebari.

Ponyets se ridica in picioare si privi concentrat si apasat de ganduri prin viziplaca. Bolborosi cateva injuraturi la adresa acelei forme lenticulare cetoase care era corpul Galaxiei si spuse cu voce tare:

― A dracului incurcatura. Si eu sunt in urma cu cotele.

Gorm se lumina dintr-o data:

― Hei, amice, Askone este zona inchisa.

― Exact. Nu poti vinde nici macar un briceag pe Askone. Nu cumpara jucarii atomice de nici un fel. Cu problema asta a cotelor nerezolvata, e crima sa merg acolo.

― Nu te poti eschiva?

Ponyets clatina absent din cap:

― Il cunosc pe tipul implicat. Nu-l pot lasa de izbeliste. Ce sa-i faci?! Sunt la dispozitia Spiritului Galactic si merg voios acolo unde mi se comanda.

― Poftim? intreba Gorm nelamurit.

Ponyets il privi, apoi pufni in ras.

― Am uitat. N-ai avut prilejul sa citesti Cartea Spiritului, asa-i?

― Nici n-am auzit de ea, raspunse Gorm.

― Ai fi auzit daca ai fi avut pregatire religioasa.

― Pregatire religioasa? Pentru preotire? Gorm era total debusolat.

― Imi pare rau. E rusinea mea si secretul meu cel mai intunecat. Sfintii Parinti nu m-au mai suportat. M-au exmatriculat si au avut motive suficiente sa ma trimita la o educatie laica sub obladuirea Fundatiei. Ei, si-acum ar cam trebui s-o iau din loc. Cum ti-a mers anul asta?

Gorm strivi tigara si-si aranja casca:

― Livrez acum ultimul transport. Sper sa mearga bine.

― Norocosule! exclama Ponyets si, minute in sir dupa plecarea lui Les Gorm, ramase ingandurat.

Asadar, Eskel Gorov era pe Askone ― si inca in inchisoare!

Asta era rau! De fapt, era cu mult mai rau decat parea la prima vedere.

Una era sa-i spui unui tanar curios versiunea diluata a povestii, ca sa scapi de el si sa-l faci sa plece, si alta era sa dai piept cu adevarul.

Pentru ca Limmar Ponyets era unul dintre putinii oameni care stiau din intamplare ca negutatorul-sef Eskel Gorov nu era defel negutator, ci cu totul altceva: agent al Fundatiei!

DOUA SAPTAMANI! Doua saptamani risipite.

O saptamana ii trebuise ca sa ajunga la Askone, la marginile cele mai indepartate, unde vigilentele nave de lupta aparura dintr-o data, intampinandu-l in numar mare. Oricare le-ar fi fost sistemele de detectie, acestea functionau, si inca bine.

Navele il flancara incet, fara a-l avertiza, mentinandu-se la o oarecare distanta si determinandu-l, fara menajamente, sa se deplaseze spre soarele central din Askone.

Ponyets le-ar fi putut da o lectie, mai cu seama ca nu erau decat harburi ramase de la defunctul Imperiu Galactic. Fiind nave de croaziera si de agrement, si nu nave de lupta, fara arme atomice la bord, erau cu atat mai decorative si mai neputincioase. Dar Eskel Gorov se afla in mainile lor si Gorov nu era un ostatec oarecare ce putea fi abandonat. Askonienii stiau macar atajta lucru.

Apoi inca o saptamana ― o saptamana pentru a-si croi drum cu multa osteneala printre puzderia de functionari neansemnati care alcatuiau un adevarat hatis intre Marele Stapan si lumea exterioara. Fiecare dintre ei trebuia magulit pana la greata pentru a-si pune o semnatura plina de inflorituri pe un document ce nu reprezenta decat pasul pana la urmatorul functionar situat cu o treapta mai sus.

Ponyets descoperi pentru prima oara in viata ca actele lui de negutator nu faceau nici doua parale.

Iar acum, in cele din urma, Marele Stapan se afla de cealalta parte a usii frumos ornamentate si pazite de santinele ― dar se scursesera deja doua saptamani.

Gorov era inca prizonier, iar marfa lui Ponyets zacea inutila in magaziile navei.

Marele Stapan era un barbat scund, cu un inceput de chelie si cu un chip smochinit, al carui trup parea insignifiant, aproape imaterial din cauza gulerului urias din blana lucitoare pe care-l avea infasurat in jurul gatului.

Facu un semn cu mana si sirul de oameni inarmati se dadu in laturi, formand un culoar de trecere de-a lungul caruia Ponyets pasi spre picioarele Sefului Statului.

― Sa nu scoti o vorba, suiera Marele Stapan si Ponyets, care deschisese gura, isi musca buzele.

― Asa e bine, spuse domnitorul Askoniei vizibil relaxat, nu suport vorbaria fara rost. Nici nu poti ameninta si nici nu voi fi silit sa ascult cuvinte mieroase. Nu vreau sa aud vreo plangere ofensata. Nici nu mai tin minte de cate ori ati fost avertizati voi, ratacitorii, ca masinile voastre diavolesti nu sunt dorite nicaieri pe Askone.

― Domnia voastra, spuse Ponyets domol, nu voi incerca sa caut scuze pentru negutatorul in chestiune. Nu intra in obiceiurile negutatorilor sa se amestece in treburile care nu-i privesc. Dar Galaxia e mare si s-a mai intamplat si cu alte ocazii sa se depaseasca anumite granite, dar nu cu rea intentie. A fost o greseala pe care o regretam nespus de mult.

― E regretabil, intr-adevar, chitai Marele Stapan. Dar a fost oare o greseala? Oamenii vostri de pe Glyptal IV m-au bombardat cu rugaminti de negocieri la numai doua ore dupa ce nefericitul pacatos a fost arestat. Ei m-au avertizat de nenumarate ori asupra sosirii tale. Imi face impresia ca asist la o operatiune de salvare foarte bine pusa la punct. Au fost anticipate cam multe lucruri ― cam multe pentru o greseala, regretabila sau nu.

Ochii negri ai askonianului erau plini de ddispret. Continua:

― Si oare voi sunteti negutatori, care zburataciti de pe o lume pe alta ca niste fluturasi bezmetici, atat de orbiti de propriile drepturi incat va permiteti sa veniti pe pamantul celei mai mari lumi din Askone, chiar in centrul sistemului ei, si sa pretindeti ca este o incalcare regretabila a granitelor? Hai sa fim seriosi.

Ponyets simti fiori reci, dar ramase impasibil. Raspunse cu o voce smerita:

― Veneratia voastra, daca incercarea de a face comert a fost premeditata, acest lucru este necugetat si contravine total celor mai stricte reglementari ale Breslei noastre.

― Necugetat, desigur, spuse askonianul. Cu atat mai mult cu cat tovarasul tau ar putea sa plateasca cu viata aceasta necugetare.

Ponyets simti un nod in stomac. Era multa hotarire in glasul askonianului.

― Veneratia voastra, spuse el, moartea este un fenomen atat de absolut si de irevocabil incat cu siguranta ca trebuie sa existe o alternativa.

Askonianul facu o pauza semnificativa inainte de a da un raspuns evaziv:

― Am auzit ca Fundatia este bogata.

― Bogata? Bineinteles. Dar bogatiile noastre sunt exact cele pe care refuzati sa le acceptati. Bunurile noastre atomice valoreaza

― Bunurile voastre n-au nici o valoare prin aceea ca le lipseste binecuvantarea ancestrala. Bunurile voastre sunt fructe ale raului si blestemate pentru ca fiinteaza sub interdictia ancestrala. Cuvintele fura intonate; o recitare a unei formule.

Marele Stapan inchise ochii si spuse cu subinteles:

― Altceva de valoare n-ai?

Negutatorul ramase nedumerit:

― Nu inteleg. Ce doriti?

Askonianul facu un gest disperat, ducand mainile in laturi.

― Tu imi ceri sa schimb locul cu tine si sa-mi fac dorintele cunoscute. Se pare ca prietenul tau va trebui sa indure pedeapsa stabilita pentru sacrilegiu potrivit Codului askonian ― moarte prin gazare. Suntem un popor drept. Nici cel mai sarac taran, intr-un caz similar, nu va suferi mai mult. Nici eu insumi n-as suferi mai mult.

Ponyets baigui disperat:

― Veneratia voastra, as putea avea permisiunea dumneavoastra pentru a vorbi prizonierului?

― Legea askoniana, spuse Marele Stapan, nu permite comunicarea cu un condamnat.

Retinandu-si cu greu emotia, Ponyets zise:

― Veneratia voastra, va implor sa fiti iertator fata de sufletul unui om in aceste momente in care viata lui atarna intre viata si moarte. De cand viata ii este in pericol, este rupt de consolarea spirituala. Acum el a ajuns in situatia de a merge nepregatit la sanul Spiritului care domneste peste toti si peste toate.

― Esti pastor de suflete? intreba cu voce banuitoare Marele Stapan.

Ponyets lasa capul in pamant cu umilinta.

― Am fost pregatit in acest sens. Negutatorii ratacitori au nevoie de oameni ca mine in nemarginirea si pustietatea spatiului pentru a se ocupa de latura spirituala a vietii lor inchinate negotului si celor lumesti.

Domnitorul askonian isi musca ganditor buzele.

― Fiecare trebuie sa-si pregateasca sufletul pentru aceasta calatorie catre spiritele sale ancestrale. Cu toate acestea, niciodata nu mi-a trecut prin minte ca voi, negutatorii, sunteti credinciosi.

ESKEL GOROV se intoarse de pe o parte pe alta si intredeschise un ochi cand Limmar Ponyets intra pe usa solid intarita cu bare de otel. Usa se inchise cu un bubuit rasunator. Gorov bolborosi ceva nedeslusit si sari in picioare.

― Ponyets! Te-au trimis?

― Simpla intamplare, spuse Ponyets cu amaraciune, ori e o lucratura a demonului meu. Punctul unu: ai intrat in mare bucluc. Punctul doi: drumul meu comercial, asa cum este el cunoscut Camerei de comert, se afla la circa cincizeci de parseci departare de sistemul acesta in momentul in care se petrece punctul unu. Punctul trei: am mai lucrat impreuna si Camera cunoaste acest lucru. Nu-i un aranjament de toata frumusetea? Raspunsul e la indemana oricui.

― Fii precaut, spuse Gorov, ingrijorat. Ne asculta. Nu ai cu tine un variator de camp?

Ponyets arata spre bratara bogat ornamentata care-i atarna la incheietura mainii si Gorov se linisti.

Ponyets privi in jur. Celula era saracacios mobilata, dar spatioasa. Era bine luminata si nu mirosea neplacut.

― Nu-i rau, spuse el. Se poarta cu manusi.

Gorov facu un gest de lehamite:

― Asculta, cum de ai ajuns pana la mine? Ma aflu in detentie solitara de aproape doua saptamani.

― Cam de cand am sosit eu, nu? Pai, s-ar parea ca pasaroiul asta batran care sefeste pe aici are si niste slabiciuni. Are oarece inclinatii pentru tirade pioase, asa ca am incercat o stratagema care a mers. Sunt aici in calitate de duhovnic spiritual. E ceva pentru o persoana pioasa ca el. Ti-ar taia gatul fara sa clipeasca daca ar avea prilejul, dar ar ezita sa intineze in vreun fel propasirea sufletului tau imaterial si discutabil. E pur si simplu o mostra de psihologie empirica. Un negutator trebuie sa stie cate ceva din toate.

Gorov zambi batjocoritor:

― Iar tu esti trecut prin scoala teologica. Esti grozav, Ponyets. Ma bucur ca te-au trimis pe tine. Dar Marele Stapan nu-mi iubeste numai sufletul. A zis ceva de rascumparare?

Negutatorul il privi printre gene.

― Doar niste aluzii. De asemenea, a amenintat cu moartea prin gazare. Am fost precaut si nu m-am angajat cu nimic; putea sa fie o capcana. Prin urmare, nu umbla decat sa ne jecmaneasca. Asa-i? Si ce vrea?

― Aur.

― Aur?! Ponyets se intuneca la chip. Chiar metal? Si pentru ce?

― E moneda lor de schimb.

― Zau? si de unde sa gasesc eu aur?

― De unde poti. Asculta, am ceva important sa-ti spun. Nu mi se va intampla nimic atata vreme cat ii fluturam Marelui Stapan pe la nas ideea cu aurul. Promite-i-l, oricat ar cere. Apoi te intorci la Fundatie daca trebuie sa-l procuri. Cand voi fi eliberat, vom fi escortati pana la marginea sistemului, apoi ne despartim.

Ponyets il privi dezaprobator:

― Dupa aceea te intorci si mai faci o incercare.

― Misiunea mea e sa vand produse atomice pe Askone.

― Nici n-o sa parcurgi un parsec si-or sa te prinda din nou. Cred ca stii asta.

― Nu se stie, spuse Gorov. Si daca m-ar prinde e acelasi lucru.

― A doua oara te vor ucide.

Gorov ridica din umeri.

― Daca ar fi sa negociez a doua oara cu Marele Stapan, spuse Ponyets cu jumatate de glas, as vrea sa stiu toata povestea. Pana aici am actionat orbeste. Putinele vorbe pe care le-am spus l-au iritat la culme pe Veneratia Sa.

― E destul de usor, zise Gorov. Singura modalitate de a spori securitatea Fundatiei aici, la Periferie, este de a constitui un imperiu comercial controlat cu ajutorul religiei. Suntem prea slabi deocamdata pentru a impune un control politic. Asta-i tot ce putem face pentru a mentine cele Patru Regate.

Ponyets clatina din cap.

― Inteleg eu asta, dar un sistem care nu accepta jucarioare atomice nu poate intra sub controlul nostru religios

― Si poate deveni un focar de independenta si ostilitate. Asa e.

― Bine, teoria e buna, zise Ponyets. Problema e: ce anume impiedica vanzarile? Religia? Asa mi-a dat a intelege Marele Stapan.

― E o forma de divinizare a stramosilor. Traditiile lor vorbesc despre un trecut nefericit din care au fost salvati de eroii simpli si virtuosi ai vechilor generatii. Nu e vorba decat de o intelegere distorsionata a perioadei anarhice de acum un secol, cand trupele imperiale au fost izgonite si s-a instalat un guvern independent. Cuceririle stiintifice, si energia atomica in special, au ajuns sa fie identificate cu fostul regim imperial de care-si amintesc cu groaza.

― Chiar asa? Dar au niste nave mici destul de frumoase care m-au detectat de la doi parseci distanta. Asta-mi miroase a energie atomica.

― Navele acelea sunt ceea ce le-a mai ramas de la Imperiu, fara indoiala, raspunse Gorov ridicand din umeri. Probabil ca au propulsie atomica. Au pastrat si ei ce le-a ramas. Problema este ca nu vor sa inoveze nimic si economia interna este eminamente neatomica. Asta-i ceea ce trebuie sa schimbam.

― Si cum voiai s-o faci?

― Infrangand rezistenta intr-un punct mai slab. Mai simplu spus, daca as putea vinde un briceag cu o lama cu camp de forta unui nobil, interesul lui ar fi sa impuna niste legi care sa-i permita sa-l foloseasca. Asa cum zic eu, pare caraghios, dar din punct de vedere psihologic este un plan bine conceput. Pentru a avea vanzari strategice in puncte strategice ar trebui sa constituim o factiune pro-atomica la Curte.

― Si te-au trimis pe tine cu misiunea asta, pe cand eu sunt aici ca sa platesc rascumpararea si sa plec, iar tu sa mai faci o incercare? Asta nu inseamna a gandi pe dos?

― Ce vrei sa spui? intreba Gorov cu prudenta.

― Asculta, izbucni exasperat Ponyets, esti diplomat, nu negutator, iar negutator nu devii peste noapte doar dandu-ti singur acest titlu. Treaba asta e pentru unul care s-a mai ocupat de vanzari, si eu am pe nava o incarcatura care zace fara nici un folos, in timp ce nu vad cum imi voi realiza cotele.

― Vrei sa spui ca ai de gand sa-ti risti viata intr-o afacere care nu te priveste? intreba Gorov si zambi vag.

― Vrei sa insinuezi ca asta-i o problema de patriotism si ca negutatorii n-ar fi patrioti? intreba Ponyets.

― Nu se prea cunosc cazuri. Oricum, pionierii nu-s niciodata patrioti.

― Bine. Sa zicem ca asa e. Doar nu cutreier prin spatiu numai ca sa salvez Fundatia. Vreau sa castig si bani, si asta ar fi o sansa pentru mine. Daca slujeste si Fundatiei, cu atat mai bine. Mi-am riscat eu viata si pentru mai putin.

Ponyets se ridica in picioare, iar Gorov se ridica aproape in acelasi timp.

― Ce-ai de gand sa faci?

― Nu stiu, Gorov, spuse negutatorul si zambi. Cel putin deocamdata. Dar daca problema se reduce la afaceri, ti-ai gasit omul. Nu sunt un laudaros, in general, dar tin intotdeauna seama de un lucru. Si n-am terminat niciodata anul fara sa-mi realizez cotele.

Usa celulei se deschise imediat ce batu, si cele doua santinele il incadrara.

― UN SPECTACOL! zise sumbru Marele Stapan. Se aseza mai confortabil intre blanuri si cu o mana apuca mai bine ciomagul care-i slujea drept baston.

― Si aur, Veneratia voastra.

― Si aur, aproba nepasator Marele Stapan.

Ponyets aseza cutia pe podea si o deschise cu aerul cel mai elegant si plin de incredere de care era in stare. Se simtea singur si neajutorat, infruntand o ostilitate universala; exact cum se simtise in spatiu in primul an. Consilierii barbosi, asezati in semicerc cu fata spre el, il priveau cu antipatie fatisa. Printre ei era si Pherl, favoritul cu fata lunga, care statea intr-o pozitie ostila in imediata apropiere a Marelui Stapan. Ponyets avusese deja de a face cu el si-l considerase drept inamicul sau numarul unu si prin urmare el trebuia sa fie si prima victima.

Dincolo de usile salii, o mica armata astepta evenimentele. Ponyets era practic rupt de nava si singura sa arma era aceasta incercare de mituire, pentru ca Gorov statea inca in inchisoare.

Facu ultimele reglaje la monstruozitatea pentru a carei incropire ii trebuisera multa inventivitate si aproape o saptamana de incercari si se ruga cerului ca acel cristal de cuart cu urme de plumb sa reziste tensiunii.

― Ce reprezinta? intreba Marele Stapan.

― Acesta, spuse Ponyets, facand un pas indarat, este un mic aparat pe care l-am construit singur.

― Asta se vede de la o posta, dar nu mi-ai raspuns la intrebare. E vreuna din oribilitatile lumii tale?

― Are ceva atomic in ea, recunoscu Ponyets cu gravitate, dar nu e nevoie sa o atingeti sau sa aveti ceva de a face cu ea. E numai pentru mine si daca contine oribilitati, iau asupra mea toate pacatele ei.

Marele Stapan ridica bastonul de fier, facand un gest amenintator catre masinarie, si buzele sale incepura sa se miste repede si tacut intr-o rugaciune de purificare. Consilierul cu fata prelunga se apleca spre Marele Stapan apropiindu-si mustata roscata si rara de urechea acestuia. Venerabilul askonian se scutura artagos, vrand sa fie lasat in pace.

― Si care-i legatura dintre instrumentul acesta diavolesc si aurul care ar putea salva viata conationalului tau?

― Cu aceasta masinarie, incepu Ponyets, in timp ce lasa mana sa-i cada usor pe camera centrala si-i mangaie conturul rotund, pot transforma fierul pe care il aruncati in aur de cea mai buna calitate. Veneratia voastra, aceasta este singura masinarie cunoscuta de om care accepta fierul, dispretuitul fier pe care sta scaunul dumneavoastra si din care sunt facute aceste cladiri, si-l transforma in aur galben stralucitor.

Ponyets simti ca n-o prea brodise. Atunci cand incerca sa-si atraga potentiali cumparatori, vorbea convingator, usor si pe intelesul lor; dar ceea ce spunea acum semana cu incercarea de a lansa in spatiu o caruta. Insa pentru Marele Stapan important nu era forma, ci continutul.

― Asa? Transmutatie? Au mai existat neghiobi care au sustinut ca detin puterea asta. Dar au platit pentru acest sacrilegiu.

― A reusit vreunul?

― Nu. Marele Stapan parea amuzat si serios in acelasi timp. Reusita in a produce aur a fost o crima care-si are propriul antidot. Numai ca incercarea insotita de esec poate fi fatala. Poftim, ce poti face din bastonul meu? ― Intreba, si batu cu el in podea.

― Rog pe Veneratia voastra sa ma ierte. Masinaria facuta de mine e un model prea mic, iar bastonul este prea lung.

Ochii mici si stralucitori ai Marelui Stapan scrutara asistenta.

― Randel, cataramele, te rog. Hai, omule, iti vor fi inapoiate in numar dublu, daca va fi nevoie.

Cataramele fura trecute din mana in mana. Marele Stapan le cantari ingandurat.

― Poftim, spuse el, si le arunca pe pardoseala.

Ponyets le ridica. Trase cu putere pana cand cilindrul se deschise si, clipind des si concentrandu-si privirea, reusi cu oarecare efort sa centreze cataramele pe ecranul anodului. Cu alta ocazie avea sa-i fie mai usor. Acum insa nu avea voie sa greseasca.

Transmutorul carai cu indaratnicie vreme de circa zece secunde, in timp ce mirosul de ozon deveni destul de persistent. Askonienii se trasera inapoi, bolborosind, si Pherl sopti iarasi grabit in urechea stapanului sau. Marele Stapan pastra o expresie impietrita. Nu voia sa se lase convins.

Iar cataramele erau din aur.

Ponyets le intinse catre Marele Stapan, murmurand "Veneratia voastra', dar batranul ezita, apoi facu un semn de respingere. Privirea lui zabovi o clipa asupra transmutorului.

― Domnilor, acesta este aur, spuse Ponyets grabit. Numai si numai aur. Il puteti supune oricaror teste chimice si fizice daca doriti sa va convingeti. Nu poate fi deosebit de aurul care se gaseste in stare naturala. Orice bucata de fier poate fi tratata in acest fel. N-are importanta daca fierul este ruginit, si nici daca fierul este aliat cu alte metale

Dar Ponyets vorbea doar ca sa alunge tacerea si uimirea lor. Continua sa tina cataramele in mana intinsa, iar stralucirea aurului vorbea de la sine, facand inutile eforturile lui.

Antr-un tarziu, Marele Stapan intinse o mana si Pherl se ridica si glasui:

― Veneratia voastra, aurul provine dintr-o sursa otravita.

Si Ponyets replica:

― Parfumatul trandafir isi are radacinile in noroi, Veneratia voastra. In relatiile dumneavoastra cu vecinii, cumparati materiale de toate felurile si nu va intrebati de unde le au, daca provin de la o instalatie cuminte, binecuvantata de blanzii vostri stramosi, sau daca au fost zamislite cu ajutorul vreunei masinarii diavolesti din spatiu. Poftiti, va rog, eu nu va ofer masinaria. Va ofer aurul.

― Veneratia voastra, spuse Pherl, nu trebuie sa va simtiti raspunzator pentru pacatele strainilor care lucreaza si fara consimtamantul Vostru si fara stiinta Voastra. Dar a accepta acest aur indoielnic, produs in mod smintit din fier, in prezenta Voastra si cu consimtamantul Vostru, reprezinta o insulta adusa spiritelor vii ale sfintilor nostri stramosi.

― Si totusi acesta este aur, spuse Marele Stapan, nehotarit, si nu reprezinta decat un schimb pentru paganul condamnat pentru ticalosia lui. Pherl, cred ca esti prea critic. Isi retrase mana pe care o intinsese dupa aur.

― Sunteti intelepciunea intruchipata, Veneratia voastra, zise Ponyets. Sa cugetam: prin liberarea unui pagan, stramosii vostri nu vor pierde nimic. In schimb, cu aurul pe care-l veti primi veti putea impodobi altarele sfintelor lor spirite. Si, desigur, daca aurul ar fi intruchiparea raului, daca un asemenea lucru ar exista, raul ar fi izgonit de indata ce metalul ar fi pus sa slujeasca unui scop plin de piosenie.

― Pe moastele stramosilor mei! spuse Marele Stapan cu o vehementa surprinzatoare. Deschise gura si rase strident. Pherl, ce parere ai despre acest tanar? Afirmatia este adevarata. La fel de adevarata ca si cuvintele stramosilor mei.

Pherl se intuneca la chip si spuse:

― Asa s-ar parea. Sa ne fereasca Spatiul insa ca acest adevar sa se dovedeasca a fi o unealta a Spiritului Rau.

― Vom proceda cu si mai mare intelepciune, spuse brusc Ponyets. Pastrati aurul ca zalog. Asezati-l drept ofranda pe altarele stramosilor vostri si retineti-ma ca ostatec vreme de treizeci de zile. Daca la sfarsitul acestei perioade nu va exista vreo dovada de refuz ― daca nu se intampla vreun dezastru ― acesta va fi un semn sigur ca ofranda a fost acceptata. Ce altceva v-as putea oferi?

Si cand Marele Stapan se ridica in picioare pentru a cerceta daca exista vreun semn de dezaprobare, toti membrii Consiliului isi dadura acordul. Pana si Pherl incuviinta din cap, morfolindu-si capetele zbarlite ale mustatii.

Ponyets zambi si se gandi la foloasele pe care i le aducea educatia religioasa.

MAI TRECU O SAPTAMANA pana ce reusi sa aranjeze o intrevedere cu Pherl. Ponyets simtea incordarea, insa era de-acum obisnuit cu sentimentul de incorsetare fizica. Parasise orasul sub paza. Se afla sub paza la vila de la periferie a lui Pherl. Nu putea decat sa accepte aceasta situatie fara a mai privi inapoi.

Pherl, mai tanar si mai inalt, era in afara cercului Batranilor. Imbracat neoficial, nu parea a face parte dintre ei.

― Esti un om tare ciudat, spuse el pe neasteptate. Ochii lui apropiati de radacina nasului pareau sa ezite. N-ai facut nimic toata saptamana ce a trecut, si indeosebi in aceste ultime doua ore, dar lasi sa se inteleaga ca as avea nevoie de aur. Mi se pare o cazna inutila, intrucat cine nu are nevoie? De ce nu cutezi sa mai faci un pas?

― Nu e vorba numai de aur, spuse Ponyets discret. Nu numai de aur. Adica de o moneda-doua. E vorba de ceea ce se ascunde in spatele aurului.

― Si care ar fi acest lucru? il imbie Pherl cu un zambet siret. Sunt sigur ca ceea ce-mi spui nu reprezinta introducerea pentru o noua si stangace demonstratie.

― Stangace? intreba Ponyets, usor incruntat.

― Da, bineinteles. (Pherl isi impreuna mainile si le duse la barbie). Nu te judec. Stangacia a fost deliberata, sunt sigur. As fi putut sa atrag atentia Veneratiei sale asupra acestui lucru daca as fi fost sigur de motivatie. In locul tau as fi produs aurul pe nava si l-as fi oferit fara atata tevatura. Am fi fost scutiti de spectacolul ce ni l-ai oferit si de sentimentele contradictorii ce s-au nascut.

― E adevarat, recunoscu Ponyets, dar, intrucat am ramas eu insumi, am acceptat sentimentele contradictorii din dorinta de a va atrage atentia.

― Asta-i tot? Doar atat? (Pherl nu facu nici un efort ca sa-si ascunda veselia dispretuitoare.) Si-mi inchipui ca ai sugerat perioada de purificare de treizeci de zile astfel incat sa-ti poti asigura timp suficient ca sa indrepti atentia catre ceva mai substantial. Dar ce se intampla daca se dovedeste ca aurul este impur?

Ponyets isi ingadui sa raspunda cu umor negru:

― Cand aprecierea impuritatii depinde de cei care sunt interesati in cea mai mare masura sa-l gaseasca pur?

Pherl ridica ochii si il privi pe negutator printre gene. Parea in egala masura surprins si satisfacut:

― O remarca inteligenta. Si-acum spune-mi de ce ai dorit sa ma atragi de partea ta.

― Asta voi face. In scurtul rastimp de cand ma aflu aici am observat o serie de lucruri utile care te privesc pe tine si prezinta interes pentru mine. De exemplu, esti tanar ― foarte tanar ― pentru a fi membru al Consiliului si provii dintr-o familie relativ tanara.

― Aduci critici familiei mele.

― Nicidecum. Stramosii tai sunt mareti si sfinti ― toata lumea recunoaste. Dar mai sunt unii care spun ca esti membru al vreunuia dintre cele Cinci Triburi.

Pherl se rezema de spatarul scaunului.

― Cu tot respectul fata de cei aflati in situatia asta, spuse el fara a-si ascunde rautatea, vlaga si barbatia celor Cinci Triburi s-au cam ofilit iar sangele lor s-a cam subtiat. Nu mai traiesc nici macar cincizeci de membri ai Triburilor.

― si, cu toate astea, sunt voci care afirma ca natiunea nu ar vrea sa vada ca Mare Stapan pe vreun barbat care nu apartine Triburilor. Iar un favorit atat de tanar si de proaspat promovat al Marelui Stapan poate sa-si faca dusmani puternici printre mai-marii Statului ― Asase zice. Veneratia sa imbatrineste si protectia pe care ti-o ofera nu va dura dupa moartea lui atunci cand spusele Spiritului sau vor fi interpretate de vreun dusman.

Pherl se stramba:

― Auzi cam multe pentru un strain. Asemenea urechi ar merita sa fie taiate.

― Asta se va hotari mai tarziu.

― Da-mi voie sa anticipez. (Pherl se foi nerabdator pe scaun.) Vrei sa-mi oferi bogatia si puterea cu ajutorul instrumentelor raului pe care le ai in nava ta. Asa e?

― sa zicem ca da. Care ar fi obiectiile tale? Pur si simplu, conceptele de bine si de rau?

Pherl clatina din cap:

― Nici vorba. Asculta, straine, in agnosticismul tau pagan, parerea ta despre noi e asa cum e, insa eu nu sunt sclavul preasupus al mitologiei noastre, desi asa s-ar parea la prima vedere. Sper ca sunt un om luminat si educat, domnule. Profunzimea obiceiurilor noastre religioase, in intelesul lor, mai degraba ritual decat etic, se adreseaza maselor.

― si in cazul acesta, care ar fi obiectiile? insista discret Ponyets.

― Doar atat. Masele. S-ar putea ca eu sa vreau sa tratez cu tine, insa masinariile tale, pentru a fi utile, trebuie folosite. Cum ar putea veni bogatiile catre mine daca ar trebui sa le folosesc doar in cel mai mare secret, tremurand sa nu fiu vazut? Ce voiai sa vinzi? Sa zicem, un aparat de ras. Chiar daca fata mi-ar fi mai bine barbierita, cum as putea deveni bogat? si cum as putea evita moartea prin gazare sau furia inspaimantatoare a multimii daca as fi prins folosindu-l?

Ponyets ridica din umeri.

― Ai dreptate. Ti-as spune ca remediul ar fi sa-ti educi poporul sa foloseasca masinarii atomice spre propriul folos si spre profitul tau considerabil. Ar insemna o munca neinchipuit de grea, nu neg acest lucru, dar si profiturile ar fi pe masura. Dar asta este problema ta acum, nu a mea. Pentru ca eu n-am de oferit nici aparate de ras, nici cutite, si nici malaxoare de gunoi.

― Ce oferi?

― Aur de-a dreptul. Aur. Poti lua masina pe care am facut demonstratia de saptamana trecuta.

Pherl ramase mut si simti un fior. Reusi sa spuna:

― Transmutorul?

― Intocmai. Cantitatea de aur pe care o vei avea va fi aceeasi cu cea de fier. Imi inchipui ca acest lucru va fi suficient pentru nevoile tale. Suficient pentru a deveni Mare Stapan, in ciuda tineretii si a dusmanilor pe care-i ai. Si este un mijloc sigur.

― In ce sens?

― In sensul ca secretul este esenta utilitatii lui; acelasi secret pe care-l descriai ca singura modalitate de a folosi instrumentele atomice. Poti ingropa transmutorul in cea mai adanca temnita din cea mai puternica fortareata de pe cea mai indepartata proprietate si tot iti va aduce o imbogatire rapida. Tu vei cumpara aurul, nu masinaria, iar aurul acela nu poarta nici o urma a provenientei lui pentru ca nu poate fi deosebit de aurul natural.

― si cine va lucra cu masina?

― Chiar tu. Cinci minute de instruire vor fi suficiente. O vei instala unde doresti.

― si in schimb? Ponyets deveni precaut:

― Voi cere un pret bunicel. E in joc viata mea. Sa zicem, pentru ca e o masinarie valoroasa, echivalentul unui picior cub de aur in fier prelucrat.

Pherl izbucni in ras si Ponyets se inrosi:

― Domnule, vreau sa-ti spun, adauga el teapan, ca poti sa-ti primesti pretul in doua ceasuri.

― E adevarat, si peste o ora ai putea fi departe, iar masina s-ar putea dovedi inutila. Am nevoie de o garantie.

― Ai cuvantul meu.

― solida garantie, n-am ce zice, se inclina Pherl dispretuitor. In schimb, prezenta ta ar fi o chezasie si mai buna. Iti dau cuvantul meu ca te voi plati la o saptamana dupa ce-mi livrezi masinaria in stare de functionare.

― Imposibil.

― Imposibil? Cand te-ai expus deja la pedeapsa cu moartea doar oferindu-te sa-mi vinzi ceva?! Alternativa este cuvantul meu, altfel vei fi gazat, si asta chiar maine.

Chipul lui Ponyets ramase inexpresiv, dar avu o scurta licarire in ochi. Spuse:

― E un targ necinstit. esti dispus sa punem aceasta intelegere in scris?

― Ca sa risc si eu pedeapsa cu moartea? Nu, domnule! Pherl ranji satisfacut. Nu, domnule! Numai unul dintre noi va fi tras pe sfoara.

Negutatorul spuse cu voce slaba:

― Bine, de acord.

GOROV FU ELIBERAT in cea de-a treizecea zi in schimbul a cinci sute de livre de aur. Totodata, ii fu inapoiata intacta si monstruoasa sa nava.

Apoi, ca si in cazul calatoriei spre sistemul Askone, la plecare, nava fu insotita de alte nave zvelte si mici.

Ponyets o urmari cu privirea, pana ce aceasta deveni un punct luminos si apoi disparu, dupa care vocea lui Gorov razbatu din difuzor, limpede si pitigaiata, transmisa prin fascicul-eter, care nu putea fi receptionat de catre altcineva.

― Dar nu este tocmai ce ne trebuie, Ponyets. Un transmutor nu e suficient. Si, apropo, de unde l-ai capatat?

― Nu l-am capatat, raspunse Ponyets rabdator. L-am incropit dintr-un container de iradiere a alimentelor. Nu-i bun de nimic, de fapt. Consumul de energie e prohibitiv daca se foloseste pe scara larga, pentru ca altfel Fundatia ar prefera sa foloseasca transmutatia decat sa alerge prin toata Galaxia dupa metale grele. E unul din trucurile obisnuite pe care le foloseste orice negutator, cu singura deosebire ca nu am vazut vreunul care sa transforme fierul in aur. Dar e impresionant, si, deocamdata, functioneaza.

― Bine. Dar smecheria asta nu foloseste la nimic.

― Te-a scos din inchisoare!

― Cat se poate de neadevarat. Mai ales ca trebuie sa ma intorc de indata ce scapam de aceasta escorta indatoritoare.

― De ce?

― Chiar tu ai explicat asta acelui politician al tau. (Vocea lui Gorov trada nervozitate.) Succesul tau in aceasta afacere s-a bazat pe faptul ca transmutorul a fost un mijloc folosit pentru atingerea unui scop, dar el nu are nici o valoare in sine; el a cumparat aurul, nu masinaria. Ai fost bun psiholog pentru ca ai reusit, insa

― Insa? Ponyets il indemna cu calm sa continue.

Vocea din receptor deveni mai pitigaiata.

― Dar noi vrem sa le vindem o masina care sa aiba o valoare prin ea insasi; ceva ce vor dori sa foloseasca pe fata, ceva care sa-i indemne sa priveasca cu ochi buni tehnicile atomice in propriul interes.

― Inteleg toate acestea, spuse Ponyets ingaduitor. Mi-ai explicat deja situatia. Dar sa vedem ce rezultat vor avea vanzarile mele, bine? Atata vreme cat transmutorul va functiona, Pherl va face aur si va functiona indeajuns de mult pentru a-si finanta campania electorala. Actualul Mare Stapan nu va mai trai multa vreme.

― Te bazezi pe recunostinta? intreba Gorov cu raceala.

― Nu, pe interesul personal folosit in mod inteligent. Transmutorul ii asigura succesul in alegeri, alte mecanisme

― Ba nu, nu! Pornesti de la o premisa gresita. Nu va avea incredere in transmutor, ci in aur, in demodatul aur. Asta incerc eu sa-ti spun.

Ponyets ranji si-si cauta o pozitie mai comoda, il fiersese indeajuns pe bietul om. Gorov incepuse s-o ia razna. Spuse:

― Las-o mai moale, Gorov. N-am terminat. Mai sunt si alte maruntisuri.

Se lasa un moment de tacere. Apoi se auzi vocea precauta lui Gorov:

― Ce alte maruntisuri?

Ponyets facu un gest inutil:

― Vezi escorta?

― O vad, raspunse scurt Gorov. Ce-i cu ea?

― iti spun daca ma asculti. Flota care ne escorteaza este lui Pherl; un hatar special din partea Marelui Stapan. A reusit s-o obtina.

― si?

― si unde crezi ca ne conduce? Catre proprietatile lui miniere de la marginea Sistemului Askone. Asculta! (Ponyets deveni dintr-o data foarte vioi.) Ti-am spus doar ca sunt hotarat sa fac bani, nu sa salvez lumile. Am vandut transmutorul pe nimica toata cu riscul de a fi trimis la camera de gazare, numai ca asta nu mi-ar ajuta sa-mi fac cota.

― Dar ce-i cu proprietatile miniere, Ponyets? Ce amestec au ele in afacere?

― Ele aduc profitul. Vom incarca staniu, Gorov. Staniu, pana umplem si ticsim fiecare coltisor al harbului meu, si inca pe atat pentru tine. Batrane, eu cobor cu Pherl sa incarc marfa, iar tu ma acoperi cu tot armamentul de la bord, gata sa intervii in cazul in care Pherl nu se comporta sportiv, asa cum mi-a dat mie de inteles. Staniul acela e profitul meu.

― Pentru transmutor.

― Pentru intreaga mea incarcatura de jucarii atomice. La pret dublu, plus comision. (Ridica din umeri de parca ar fi vrut sa-si ceara scuze.) Recunosc ca l-am inselat, dar trebuie sa-mi platesc cotele, nu?

Gorov nu mai intelegea nimic. Spuse moale:

― Vrei sa-mi explici si mie?

― Ce sa-ti mai explic? Totu-i limpede. Asculta, desteptul si-a inchipuit ca m-a prins intr-o capcana sigura, pe motiv ca in fata Marelui Stapan cuvantul lui valoreaza mai mult decat al meu. A luat transmutorul. Asta-i crima capitala in Askone. Ar putea spune oricand ca m-a atras intr-o capcana cu cea mai patriotica dintre intentii si ar putea sa ma denunte ca vanzator de marfuri prohibite.

― Asta a fost clar.

― Desigur, dar n-a fost vorba numai de cuvinte. Vezi tu, Pherl n-a auzit niciodata si nici nu si-ar fi inchipuit ca exista microcamera de filmat.

Gorov fu cuprins de un acces de ras.

― Exact. Ma avea la mana, zise Ponyets. Am fost mustruluit cum se cuvine. Dar cand am pornit transmutorul pentru el, cu iuteala mea de mana, am incorporat camera in aparat si am scos-o a doua zi cand am facut din nou reglajele. Am obtinut astfel o inregistrare fara repros a sfintului sfintilor, sarmanul Pherl lucrand la aparat, folosind profitabil fiecare picatura de energie si cotcodacind fericit la fiecare bucatica de aur de parca ar fi fost o gaina ce tocmai facuse un ou.

― I-ai aratat rezultatul?

― Doua zile mai tarziu. Sarmanul natang nu mai pomenise in viata lui imagini tridimensionale color si insotite de sunet. El sustine ca nu e superstitios, dar sa-mi spui mie cutu daca am mai vazut vreodata un adult tremurand ca el. Cand i-am spus ca am in piata cea mare a orasului o camera pregatita sa inceapa a transmite acele imagini in fata a un milion de askonieni fanatici, care aveau sa-l faca bucati cat ai clipi, a cazut in genunchi bolborosind in asa hal incat nu mai intelegeam nimic. Era gata sa faca afacerea pe care o doream eu.

― si chiar ai fi facut-o? (Gorov facea eforturi sa nu izbucneasca in ras.) Vreau sa zic, aveai o camera asezata in piata publica?

― Nu, dar n-are nici o importanta. A facut targul. A cumparat toate jucariile pe care le aveam eu si pe care le aveai tu contra unei cantitati de staniu ce urma sa o incarcam noi. In momentele acelea, ma credea in stare de orice. Acordul este scris si vei primi o copie inainte de a cobori cu el, ca o masura suplimentara de siguranta.

― Dar i-ai zgandarit vanitatea, zise Gorov. Va folosi aparatele?

― De ce nu? E singura cale de a-si recupera pierderile, si, daca va face bani din asta, isi va salva si mandria ranita. Si va fi urmatorul Mare Stapan, si cel mai bun om pe care l-am putea avea in slujba noastra.

― Da, zise Gorov, a fost o afacere buna. Cu toate acestea, trebuie sa spun ca ai o tehnica destul de incomoda de a promova vanzarile. Nici nu-i de mirare ca te-au dat afara din seminar. Nu ai nici o farama de simt moral.

― La ce bun? spuse Ponyets nepasator. Doar stii foarte bine ce parere avea Salvor Hardin despre simtul moral.

Partea a cincea

MARII NEGUTATORI

NEGUTATORII ― Cu inevitabilitate psihoistorica, controlul din partea Fundatiei a crescut. Negutatorii s-au imbogatit; si o data cu bogatia a venit si puterea

Uneori se uita ca Hober Mallow si-a inceput viata ca negutator obisnuit. Nu se uita, in schimb, ca si-a terminat-o ca primul dintre Marii Negutatori

ENCICLOPEDIA GALACTICA

JORANE SUTT isi impreuna varfurile degetelor cu unghii ingrijit taiate si spuse:

― sunt cam nedumerit. De fapt, si asta ti-o spun in cel mai mare secret, s-ar putea sa fie una dintre crizele anticipate de Hari Seldon.

Barbatul din fata lui pipai dupa o tigara prin buzunarele hainei scurte, tipica pentru Smyrno:

― N-am cunostinta de asa ceva, Sutt. De regula, oamenii politici incep a se vaicari: "O noua criza Seldon', cu ocazia fiecarei campanii pentru alegerile municipale.

Sutt schita un zambet:

― Eu nu sunt in campanie electorala, Mallow. Avem de-a face cu arme atomice, si nu stiu de unde provin.

Hober Mallow din Smyrno, Negutator-sef, fuma tacut, aproape nepasator:

― Continua. Daca mai ai ceva de spus, fa-o acum.

Mallow nu facea niciodata greseala de a fi excesiv de politicos cu un om al Fundatiei. O fi fost el un Strain, dar oamenii raman oameni de oriunde ar fi ei.

Sutt facu un semn catre harta tridimensionala a stelelor, aflata pe masa. Regla cateva butoane si un ciorchine de vreo cinci-sase sisteme stelare se luminara in rosu.

― Aceasta, zise el calm, este Republica Korell.

Negutatorul incuviinta cu o miscare a capului.

― Am fost acolo. E o cocina nenorocita! Presupun ca o numiti republica, dar de fiecare data este ales drept Commdor cate un membru al familiei Argo. Si cui nu-i place treaba asta i se pot intampla anumite lucruri. Am fost pe acolo, repeta el, si stramba din buze.

― Dar te-ai intors, ceea ce nu se intampla prea des. Trei nave comerciale, inviolabile potrivit Conventiei, au disparut pe teritoriul acestei Republici in cursul anului trecut. Si navele acelea erau inarmate cu toti explozivii nucleari obisnuiti si dispuneau de protectie cu camp de forta.

― Care au fost ultimele comunicari ale navelor?

― Rapoarte de rutina. Nimic deosebit.

― Ce-a spus Korell?

Ochii lui Sutt lucira sardonic.

― N-am gasit modalitatea de a intreba. Cel mai mare avantaj al Fundatiei fata de intreaga Periferie este reputatia ei de mare forta. Crezi ca putem pierde trei nave si sa le cersim inapoi?

― Pai atunci ce-ar fi sa-mi spuneti mai precis ce vreti de la mine?

Lui Jorane Sutt nu-i placea sa-si risipeasca timpul enervandu-se. Ar fi fost un lux. Ca secretar al primarului, tinuse la respect consilieri din opozitie, carieristi, reformatori, si tot felul de zarghiti care pretindeau ca ar fi rezolvat in intregime cursul istoriei viitoare asa cum fusese gandita de Hari Seldon. Cu o asemenea experienta era foarte greu sa fie scos din ale lui.

Masurindu-si cu atentie cuvintele, spuse:

― O clipa. Vezi tu, trei nave pierdute in acelasi sector in cursul aceluiasi an nu inseamna un accident si puterea atomica poate fi infranta doar de o forta atomica mai mare. Apare automat intrebarea: daca Republica Korell are arme atomice, de unde le primeste?

― si unde le primeste?

― Exista doua raspunsuri. Fie ca le-au construit ei insisi

― Cam mult spus!

― Adevarat! Dar, pe de alta parte, e posibil sa ne confruntam cu un caz limpede de tradare.

― Asa crezi? intreba Mallow, glacial.

Secretarul raspunse calm:

― Nu exclud deloc aceasta posibilitate. De cand cele Patru Regate au acceptat Conventia Fundatiei, a trebuit sa luptam cu grupuri de populatii disidente destul de puternice, apartinand fiecareia dintre natiuni. Fiecare dintre fostele regate isi are propriii pretendenti si fosti nobili care nici macar nu se prefac a iubi Fundatia. Probabil ca unii dintre ei au devenit activi.

Mallow se inrosi.

― Pricep. Ai ceva sa-mi reprosezi? Eu sunt din Smyrno.

― stiu. esti smyrnian, nascut in Smyrno, unul dintre cele patru foste regate. Doar prin educatie esti un om al Fundatiei. Prin nastere, esti un Strain. Fara indoiala ca bunicul tau a fost baron pe vremea razboaielor cu Anacreon si Loris si ca proprietatile familiei tale au fost confiscate atunci cand Sef Sermak a redistribuit terenurile.

― Nu, nu. Bunicul meu a fost un nefericit si un sarantoc lipit-pamantului, care a murit carand carbuni pentru un salariu de mizerie inainte de Fundatie. Nu datorez nimic vechiului regim. Dar m-am nascut pe Smyrno si mi-e rusine si pentru Smyrno si pentru smyrnieni, pe onoarea mea. Viclenele tale aluzii privind acte de tradare n-or sa ma sperie atat de tare incat sa ling talpile celor de la Fundatie. Acum, ori imi dai ordine clare, ori lanseaza-ti acuzatiile, mi-e totuna.

― stimate Negutator-sef, nu-mi pasa catusi de putin daca bunicul tau a fost rege pe Smyrno sau cel mai amarit om de pe planeta. Am apelat la flecareala asta fara noima despre nastere si stramosi pentru a-ti dovedi ca nu ma intereseaza. Dar mi-e clar ca ai inteles gresit spusele mele. Sa revenim. esti smyrnian. Ii cunosti pe Straini. De asemenea esti negutator si, pe deasupra, unul dintre cei mai buni. Ai fost pe Korell si-i cunosti pe korellieni. Am vrea sa mergi din nou acolo.

Mallow nu-si putu stapani mirarea:

― Ca spion?

― Nicidecum. Ca negutator, dar atent la tot ce se intampla; ai putea afla de unde provine energia lor atomica As vrea sa-ti reamintesc, tocmai pentru ca esti smyrnian, ca doua dintre navele comerciale disparute aveau echipaje smyrniene.

― Cand sa pornesc?

― Cand va fi gata nava?

― Peste sase zile.

― Atunci peste sase zile vei porni. Vei primi toate detaliile la amiralitate.

― Foarte bine! Negutatorul se ridica, strinse mana lui Sutt si iesi.

Sutt ramase pe loc, rasfirandu-si degetele si frecandu-le usor unele de altele, apoi ridica din umeri si pasi in biroul primarului.

Primarul decupla circuitul de televiziune si se rezema de spatarul fotoliului:

― Ce parere ai, Sutt?

― Ar putea fi un bun actor, afirma Sutt, si ramase cu privirea fixa.

IN ACEEASI ZI, spre seara, in apartamentul de burlac de la etajul al douazeci si unulea al Cladirii Hardin, apartinand lui Jorane Sutt, Publis Manlio sorbea alene vin dintr-un pahar.

Slabanogul Publis Manlio, imbatrinit inainte de vreme, indeplinea in cadrul Fundatiei doua functii importante. Era Secretar cu afacerile externe la cabinetul primarului, iar pentru toti sorii externi, mai putin pentru Fundatie, era si Primat al Bisericii, Furnizor al Hranei Sfinte, Maestru al templelor si cate altele, toate titulaturile fiind formate din cuvinte cu sonoritati menite a impresiona.

― Dar a fost de acord, spuse Manlio, sa te lase sa-l trimiti pe acel negutator. E un pas inainte.

― Cam mic, incuviinta Sutt. Nu obtinem nici un rezultat imediat, intreaga afacere reprezinta un plan foarte general, intrucat nu avem posibilitatea de a prevedea sfirsitul. Acum lasam lucrurile sa se desfasoare de la sine, sperand ca pe undeva, pe parcurs, vom gasi si rezolvarea.

― Adevarat. Iar acest Mallow este un om capabil. Dar daca nu se va lasa tras pe sfoara?

― E un risc pe care trebuie sa ni-l asumam. Daca e un caz de tradare, nu pot fi amestecati decat oameni competenti. Daca nu, avem nevoie de un om capabil sa afle adevarul, iar Mallow va fi precaut. Ti s-a golit paharul.

― Nu, multumesc. Am baut destul.

Sutt isi umplu paharul si ramase in asteptare, lasandu-l pe Mallow in voia gandurilor sale nelinistite. Oricare ar fi fost aceste ganduri, ele nu i se clarificasera, pentru ca Primatul intreba pe neasteptate:

― Sutt, la ce te gandesti?

― Uite care e situatia, Manlio. Ne aflam in miezul unei crize Seldon.

Manlio il privi atent, apoi intreba domol:

― De unde stii? A aparut din nou Hari Seldon in Bolta Timpului?

― Nu-i nevoie de asta, prietene. Asculta si gandeste-te bine. De cand Imperiul Galactic a abandonat Periferia si ne-a lasat de capul nostru, n-am avut niciodata vreun adversar care sa posede energie atomica. Acum avem, pentru prima oara, unul. Acest aspect mi se pare interesant, chiar daca ar fi singurul. Dar nu e. Pentru prima data in mai bine de saptezeci de ani ne confruntam cu o criza politica interna majora. As indrazni sa spun ca sincronizarea celor doua crize, cea interna si cea externa, face ca afirmatia mea sa nu poata fi pusa la indoiala.

Manlio il privi printre gene si spuse:

― Nu-i de ajuns. Pana acum am avut doua crize Seldon si de fiecare data Fundatia era in pericol de a fi exterminata. Nu poate exista o a treia criza daca pericolul acesta nu apare.

Sutt nu dadu semne ca-si pierde rabdarea.

― Pericolul e aproape. Orice nepriceput poate detecta criza. Important pentru Stat ar fi detectarea ei inca in faza embrionara. Asculta, Manlio, mergem inainte pe drumul unei istorii planificate. Noi stim ca Hari Seldon a pregatit posibilitatile viitorului. Stim ca intr-o buna zi vom recladi Imperiul Galactic. Stim ca ne vor trebui o mie de ani sau cam asa ceva. Si mai stim ca in acest interval ne vom confrunta cu anumite crize. Prima criza a izbucnit la cincizeci de ani dupa intemeierea Fundatiei si a doua la treizeci de ani dupa prima. Au trecut de atunci aproape saptezeci si cinci de ani. E vremea, Manlio, e vremea!

Manlio se freca la nas, nevoind sa creada.

― si ti-ai facut planuri pentru a infrunta criza?

Sutt incuviinta cu o miscare a capului.

― Iar eu, continua Manlio, trebuie sa joc un rol in aces plan.

Sutt incuviinta din nou.

― Inainte de a face fata unei amenintari atomice straine, trebuie sa facem curatenie in propria noastra casa. Negutatorii astia

― Aha!

Primatul ramase inmarmurit, iar ochii ii tradara o atentie incordata:

― Asa este. Negutatorii. Sunt utili, dar sunt prea puternici si prea putin tinuti in frau. Sunt Straini, educati in afara religiei. Pe de o parte, le incredintam cunoasterea, iar pe de alta, eliminam controlul sever asupra activitatii lor.

― Dar daca am putea dovedi tradarea?

― Am putea, printr-o actiune directa, simpla si eficienta. Dar nu acesta este cel mai important lucru. Chiar daca printre ei n-ar exista tradatori, oricum ar constitui un element de nesiguranta in societatea noastra. Nu ar mai fi legati fata de noi nici prin patriotism, nici prin simpla descendenta si nici macar prin credinta religioasa. Sub conducerea lor lipsita de religiozitate, provinciile exterioare, care inca de pe vremea lui Hardin ne considera drept Planeta Sfanta, s-ar putea desprinde de sub influenta noastra.

― Inteleg toate astea, dar remediul

― Remediul trebuie gasit repede, pana sa devina acuta criza Seldon. Riscurile ar putea fi foarte mari daca in exterior exista arme atomice, iar in interior instrainare. (Sutt puse jos paharul pe care-l invartea intre degete.) Fara indoiala ca aceasta este misiunea ta.

― A mea?

― Eu n-o pot face. Functia mea a fost obtinuta prin numire si nu prevede putere legislativa.

― Primarul

― Imposibil. Personalitatea lui e total negativa. Este energic doar atunci cand e sa se eschiveze de responsabilitati. Dar daca se ridica un partid independent care i-ar putea periclita realegerea, si-ar putea permite sa se lase condus.

― sutt, eu nu am calitati de politician pragmatic.

― Lasa asta in seama mea. Cine stie, Manlio?! inca de pe vremea lui Salvor Hardin, functiile de primat si de primar nu au fost niciodata intrupate intr-o singura persoana. Dar asta s-ar putea intampla acum daca-ti duci misiunea la bun-sfarsit.

LA CAPATUL celalalt al orasului, intr-un decor mai elegant, Hober Mallow avea o a doua intalnire. Il ascultase cu rabdare pe interlocutor, iar acum tocmai spunea precaut:

― Da, am auzit de demersurile tale pentru a obtine o reprezentare directa a negutatorilor in cadrul Consiliului. Dar de ce tocmai eu, Twer?

Jaim Twer radia. Tinea sa reaminteasca oricui ca el facuse parte din primul grup de Straini care primisera o educatie laica pe Fundatie.

― stiu eu ce fac, spuse el. Aminteste-ti de intalnirea noastra de anul trecut.

― La Conventia negutatorilor.

― Exact. Ai condus intrunirea. In primul rand stateau boii aceia cu cefe groase pe care i-ai dominat copios. Si esti bine privit si de marea masa a populatiei Fundatiei. Ai o stralucire, sau, in orice caz, te bucuri de o buna reputatie ca aventurier, ceea ce e cam acelasi lucru.

― Foarte bine, spuse Mallow sec. Dar de ce acum?

― Pentru ca acum ne surade sansa. Stii ca ministrul educatiei si-a prezentat demisia? inca nu s-a dat publicitatii, dar se va afla curind.

― De unde stii tu asta?

― Ce importanta are? (Facu un gest de dezgust.) Lucrurile stau cam asa. Partidul Actiunii se destrama si noi putem sa-l ajutam sa piara acum cerand, fara ocolisuri, drepturi egale sau, mai degraba, democratie pentru negutatori.

Mallow se lasa mai comod pe scaun si-si privi degetele butucanoase.

― Ehe! imi pare rau_; Twer. Plec intr-o calatorie de afaceri saptamana viitoare. Va trebui sa gasesti pe altcineva.

Twer il privi lung:

― Afaceri? Ce fel de afaceri?

― Foarte secrete. Strict-secrete, de importanta deosebita. Afaceri de stat, sa stii. Am avut o discutie cu secretarul personal al primarului.

― sutt, sarpele? intreba Jaim Twer tulburat. E o stra­tagema. Ticalosul vrea sa scape de tine, Mallow

― stai putin. (Mana lui Mallow il opri pe Twer care incepuse sa gesticuleze.) Nu te aprinde. Daca e o stratagema, intr-o buna zi ma voi intoarce ca sa i-o platesc. Daca nu, sarpele tau, Sutt, va juca asa cum ii vom canta noi. Asculta, e iminenta o criza Seldon.

Mallow astepta ca Twer sa reactioneze, dar acesta ramase nedumerit. Il privea mirat.

― Ce-i aceea o criza Seldon?

― Fereasca! (Mallow exploda furios, evident frustrat.) Ce mama naibii ai invatat cand ai mers la scoala? Ce, vrei sa ma faci sa cred ca nu stii atata lucru?

Twer se incrunta:

― Daca-mi explici

― iti voi explica.

Dupa o pauza, Mallow se concentra, vorbind rar si apasat:

― Cand Imperiul Galactic a inceput sa decada la Periferie si cand marginile Galaxiei au revenit la barbarie, scufundandu-se incet-ancet, Hari Seldon si grupul lui de psihologi au infiintat o colonie ― Fundatia ― aici, in mijlocul haosului, astfel incat noi sa putem pazi arta, stiinta si tehnologia si sa formam cel de-al Doilea Imperiu.

― A, da, da.

― N-am terminat, spuse negutatorul cu raceala. Dezvoltarea viitoare a Fundatiei a fost programata potrivit psihoistoriei, care pe vremea aceea era foarte avansata, si s-au aranjat conditiile in asa fel incat sa se produca o serie de crize care sa ne oblige sa parcurgem cat mai repede drumul catre viitorul Imperiu. Fiecare criza, fiecare Criza Seldon, marcheaza cate o epoca a istoriei noastre. Acum ne apropiem de cea de-a treia.

― Bineinteles! spuse Twer ridicand din umeri. Ar fi trebuit sa-mi amintesc. Dar am terminat scoala de atata vreme cu mult inaintea ta.

― Asa cred. In fine, lasa asta. Acum conteaza ca sunt expediat, in timp ce aceasta criza se contureaza tot mai limpede. N-am de unde sa stiu ce voi gasi la intoarcere; de altfel va avea loc si alegerea anuala a Consiliului.

Twer ridica privirea:

― Urmaresti ceva anume?

― Nu.

― Ai planuri clare?

― Deloc.

― Pai atunci

― Pai nimic. Hardin a zis demult: "Pentru a reusi, nu e suficient sa ai un plan. Trebuie sa mai si improvizezi'. Eu voi merge la inspiratie.

Twer dadu din cap, neincrezator, apoi se ridica in picioare.

Brusc, dar pe un ton firesc, Mallow spuse:

― Am o idee. Ce-ar fi sa mergi cu mine? Nu mai face pe miratul, omule. Ai fost comerciant inainte de a hotari ca politica este mai interesanta. Cel putin asa am auzit.

― Unde mergi? Spune-mi macar atata lucru.

― spre Falia Whassalia. Nu pot sa-ti spun mai multe pana nu vom fi in spatiu. Ce zici?

― Dar daca lui Sutt ii vine in minte sa ma tina undeva ca sa ma poata supraveghea?

― E putin probabil. Daca ar dori atat de mult sa scape de mine, de ce n-ar fi valabil acest lucru si in cazul tau? Pe langa asta, nici un negutator nu ar pleca in spatiu daca nu si-ar putea alege echipajul. Iau si eu pe cine vreau.

In ochii batrinului se observa o licarire ciudata:

― Bine, merg. (Ii intinse mana lui Mallow.) Va fi prima mea calatorie dupa aproape trei ani.

Mallow ii stranse mana:

― Bun! Am pornit-o cu dreptul. Acum ma duc sa adun echipajul. Stii unde este situata Far Star, nu? Sa vii acolo maine. La revedere.

KORELL reprezinta un fenomen obisnuit in istorie: re­publica al carei conducator poseda toate atributele monarhului absolut, dar se numeste altfel. Prin urmare, se bucura de despotismul de rigoare, care nu era tinut in frau nici macar de acele doua influente moderatoare din monarhiile legitime: "onoarea' regala si eticheta de la Curte.

De prosperitate materiala nici nu putea fi vorba. Zilele Imperiului Galactic apusesera si nu lasasera in urma decat monumente mute si constructii degradate, care abia daca mai aminteau de splendoarea de, altadata. Influenta Fundatiei inca nu se facuse simtita si, gratie neclintitei hotariri a domnitorului, Commdor Asper Argo, cu legile lui severe privind negutatorii si cu interdictia si mai severa privind misionarii, nici nu avea sa se simta prea curind.

Spatioportul era vechi si intr-o stare avansata de degradare, iar echipajul de pe Far Star constatase acest lucru cu neplacere. Trandaveala celor ce nu aveau nimic de facut crease o atmosfera de lancezeala; pana si Jaim Twer era nemultumit si iritat in timp ce-si dadea o pasienta.

Hober Mallow spuse preocupat:

― Bune afaceri o sa facem aici.

Privi apoi in tacere prin hublou. Pana in acest moment, nu avea prea multe date despre Korell. Calatoria fusese lipsita de incidente. Escadronul de nave korelliene care aparusera brusc pentru a intercepta nava Far Star era compus din nave minuscule, relicve gata sa se destrame, ramasite ale unei glorii apuse, si din nave greoaie, greu de condus. Se mentinusera tematoare la o distanta apreciabila si acum erau asezate la fel. Solicitarile Iui Mallow, facute cu o saptamana in urma, pentru a fi primit in audienta de catre guvernul local ramasesera fara raspuns.

― Posibilitati mari de negot, repeta Mallow. Se poate spune ca acesta e un teritoriu virgin.

Jaim Twer il privi inciudat si azvarli cartile de joc cat colo.

― Ce dracu' ai de gand sa faci, Mallow? Echipajul a inceput sa maraie, ofiterii sunt ingrijorati, iar eu ma intreb

― Te intrebi? Ce?

― Ce-i cu situatia asta. Ce facem?

― Asteptam.

Twer pufni nervos si se inrosi.

― Te lasi orbit, Mallow, bolborosi el. In jurul spatioportului sunt santinele, iar deasupra ne pandesc navele lor. Daca au de gand sa ne ingroape aici de vii?!

― Puteau s-o faca de-acum o saptamtna.

― Poate ca asteapta intariri. Privirea lui Twer deveni taioasa.

Mallow se tranti pe un fotoliu.

― Da, m-am gandit la asta. Vezi tu, exista niste semne de intrebare. In primul rand, am ajuns aici fara probleme. Asta nu inseamna totusi mare lucru, pentru ca trei dintre navele noastre s-au mistuit anul trecut fara urma. Procentajul e redus. In schimb, numarul navelor echipate cu arme atomice este, probabil, mic si nu indraznesc sa le expuna inutil pana nu vor avea mai multe. S-ar putea, totodata, sa nu aiba deloc energie atomica. Ori o au si o tin ascunsa de teama sa nu aflam noi. La urma-urmelor, una e sa te joci de-a piratii cu nave comerciale care au la bord armament usor si ajung aici din intamplare, si alta e sa te joci cu un trimis acreditat al Fundatiei, cand simpla lui prezenta poate da de inteles ca Fundatia a devenit banuitoare. Si daca vei lega asta de

― stai usor, Mallow, stai, spuse Twer ridicand bratele. Ma sufoci cu atata vorbarie. Unde vrei sa ajungi? Lasa generalitatile.

― Trebuie sa auzi generalitatile, altfel nu vei intelege, Twer. Si ei, si noi asteptam. Habar n-au ce cautam noi aici, iar noi nu stim ce poseda ei. Pozitia mea e mai vulnerabila deoarece eu sunt numai unul, iar ei sunt o lume intreaga, posedand, probabil, arme atomice. Nu-mi pot permite sa-mi expun punctele slabe. bineinteles ca e periculos. bineinteles ca s-ar putea sa ne faca una cu pamantul. Dar ce altceva putem face?

― Nu stiu Hei, ce se intampla acolo?

Mallow ridica ochii nelinistit si acorda receptorul. Ecranul se lumina, apoi aparu chipul brazdat de riduri al sergentului de cart.

― Vorbeste, sergent!

― Va rog sa ma iertati, domnule, spuse sergentul. Oamenii mei au permis intrarea unui misionar al Fundatiei.

― Unui ce? facu Mallow livid.

― Unui misionar, domnule. Are nevoie de spitalizare, domnule

― Dupa isprava asta, vor avea mai multi nevoie de spitalizare, sergent. Ordona-le oamenilor sa treaca imediat la posturile de lupta.

Camera comuna a echipajului era aproape pustie. Cinci minute dupa primirea ordinului, chiar si cei din tura libera isi reluasera posturile de lupta. Viteza era marea virtute in regiunile bantuite de anarhie ale spatiului interstelar de la Periferie si echipajul unei nave comerciale excela, mai intai de toate, prin rapiditate.

Mallow intra calm si il masura din cap pana-n picioare pe misionar. Privirea ii aluneca apoi spre locotenentul Tinter, care se foi nelinistit, si spre silueta matahaloasa a sergentului de cart Demen, al carui chip era inexpresiv.

Negutatorul-sef se intoarse catre Twer, se opri ingandurat si-i spuse:

― Twer, cheama, te rog, toti ofiterii aici fara zarva mare ― mai putin coordonatorii si pilotii. Restul raman la posturile lor pana la noi ordine.

Mallow deschise cu piciorul usile de la dusuri, privi in spatele barului, trase draperiile pe hublourile groase. Parasi incaperea cateva zeci de secunde si, cand se intoarse, fluiera nepasator.

Oamenii intrara unul cate unul. Ultimul intra Twer si inchise usa.

― In primul rand, intreba Mallow rar, dand greutate cuvintelor, cine i-a permis acestui om sa intre fara sa primeasca ordin din partea mea?

Sergentul de cart facu un pas inainte si privirile tuturora se indreptara spre el.

― Va rog sa ma iertati, domnule, nu mi-a fost clar. A fost ca o intelegere reciproca. As putea spune ca parea unul de-ai nostri, si strainii de colo

Mallow il intrerupse cu duritate:

― iti inteleg sentimentele, sergent. Oamenii acestia erau sub comanda ta?

― Da, domnule.

― Cand terminam, vor fi consemnati in cabinele lor pentru o saptamana. Iar tu esti eliberat din serviciul de paza pe aceeasi perioada. S-a inteles?

Chipul sergentului nu tresari, doar umerii i se pleostira. Raspunse crispat:

― Am inteles, domnule.

― Poti pleca. Treci la postul tau.

Usa se inchise in urma sergentului si izbucni scandalul.

― Ce rost are pedeapsa, Mallow? interveni Twer. Stii doar ca localnicii ii ucid pe misionarii capturati.

― O actiune care incalca ordinele pe care le-am dat este condamnabila in sine, oricare ar fi motivele care incearca s-o justifice. Ordinul a fost ca nimeni sa nu paraseasca nava si nimeni sa nu intre fara aprobarea mea.

Locotenentul Twer murmura nemultumit:

― sapte zile de lancezeala. Nu se poate mentine disciplina in felul asta.

― Eu pot, spuse Mallov glacial. Disciplina in conditii ideale nu inseamna nimic. Ea trebuie sa existe in fata mortii, altfel nu face doi bani. Unde este misionarul? Aduceti-l aici.

Negutatorul se aseza in timp ce omul imbracat in purpuriu fu condus cu grija in incapere.

― Cum te numesti, reverendule?

― A? Silueta in straie purpurii facu cativa pasi spre Mallow, corpul rasucindu-i-se rigid de parca n-ar fi avut incheieturi. Ochii larg deschisi priveau in gol, iar pe tampla se vedeau urme de lovituri. Nu scoase nici o vorba si nici nu facu vreo miscare.

― Numele tau, Sfintia ta.

Misionarul tresari si parca se trezi la viata. Intinse bratele in fata intr-un gest de imbratisare:

― Fiule, copiii mei. Fie ca Spiritul Galactic sa va apere cu bratul sau.

Twer facu un pas in fata, cu ochii umezi de emotie si, cu o vocea pierita, spuse:

― Omul e bolnav. Sa stea in pat. Mallow, trimite pe cineva sa-l ingrijeasca. E grav ranit..

Mallow il impinse cu bratul inapoi.

― Nu te amesteca, Twer, altfel te dau afara. Care ti-e numele, Sfintia ta?

Misionarul impreuna mainile intr-o ruga:

― Daca sunteti oameni luminati, salvati-ma de pagani. (Incepu sa vorbeasca repede, pe nerasuflate.) Salvati-ma de brute si de necurati care ma haituiesc si care vor mahni Spiritul Galactic cu pacatele lor. Sunt Jord Parma, de pe lumile anacreoniene. Educat pe Fundatie, copiii mei. Sunt Preot al Spiritului, initiat in toate misterele si am venit aici chemat de o voce launtrica. (Gafai.) Am suferit in ghearele acestor neluminati. Daca sunteti Copii ai Spiritului, in numele acelui Spirit, aparati-ma de ei.

O voce interveni, in timp ce sirena de alarma incepuse sa vuiasca metalic:

― Unitati inamice reperate! Solicitam instructiuni!

Toti intoarsera ochii spre difuzor.

Mallow injura cu ciuda. Apasa pe un buton si urla:

― Mentineti inamicul sub observatie! Asta-i tot! si inchise.

Se indrepta spre draperiile groase, le trase putin la o parte si privi afara mohorat.

Unitati inamice! Cateva mii de oameni, o multime de korellieni veneau in valuri. Umplusera spatioportul de la un capat la celalalt, iar in lumina rece si violenta a tortelor de magneziu ii vazu pe cei din primele randuri apropiindu-se.

― Tinter! (Negutatorul nu se intoarse, dar se simtea incordarea lui.) Pregateste difuzorul exterior si vezi ce vor. Intreaba-i daca au vreun reprezentant al legii cu ei. Sa nu faci promisiuni si mai ales sa nu ameninti, altfel te omor cu mana mea.

Tinter se intoarse si pleca.

Mallow simti o mana grea pe umar si o impinse deoparte. Era Twer. Cu o voce suieratoare si furioasa ii sopti lui Mallow:

― Mallow, trebuie sa-l salvezi pe omul acesta. Altfel ne pierdem onoarea si orice decenta. E un om al Fundatiei si, la urma-urmei, e preot. Salbaticii astia de afara Ma auzi?

― Te aud, Twer, raspunse Mallow taios. Am si altceva de facut decat sa apar misionari. Voi face ce vreau si, pentru numele lui Seldon, daca vei incerca sa ma opresti, iti iau capul. Nu te amesteca in treburile mele, Twer, ca va fi vai si amar de tine.

Se intoarse si se indrepta spre preot:

― Tu! Preasfinte Parma! stiai ca, potrivit Conventiei, nici un misionar al Fundatiei nu are voie sa intre pe teritoriul korellian?

Misionarul spuse tremurand:

― Merg intr-acolo unde ma indeamna Spiritul, fiule. Daca paganii refuza lumina, nu e oare acesta un semn ca au nevoie de ea?

― N-ai raspuns la intrebarea mea, Preasfinte. Prezenta ta aici incalca atat legea Korellului cat si pe cea a Fundatiei. Potrivit legii, nu te pot apara.

Misionarul ridica mainile rugator. Uimirea ii disparuse de pe chip.

Se auzi functionand sistemul de comunicare cu exteriorul si vuietul, cand mai puternic, cand mai domolit al multimii, ca raspuns la ceea ce se comunica de pe nava. Tumultul il facu pe misionar sa priveasca in jur cu ochi speriati, ca de salbaticiune incoltita.

― ii auzi? De ce-mi vorbesti despre lege, o lege facuta de oameni? Exista legi deasupra oamenilor. Nu a spus oare Spiritul Galactic: "Nu trebuie sa ramai nepasator la durerea aproapelui'? si n-a spus tot el: "Cum te porti cu cel umil si lipsit de aparare, tot asa se vor purta si altii cu tine'?! Nu aveti tunuri? Nu aveti o nava? si nu e oare Fundatia cea care va apara pe toti? si oare nu Spiritul de deasupra voastra e cel care conduce intregul Univers? Se opri ca sa-si traga sufletul.

Si atunci vuietul difuzoarelor de afara inceta, iar locotenentul Tinter reveni foarte tulburat.

― Vorbeste! spuse Mallow precipitat.

― Domnule, il cer pe Jord Parma.

― Daca nu?

― Ne ameninta in tot felul. E greu sa inteleg. Sunt atat de multi si parca au innebunit cu totii. Cineva de afara afirma ca e guvernatorul districtual si are imputerniciri politienesti, dar e foarte limpede ca nu vorbeste doar in numele lui.

― In numele lui sau nu, spuse Mallow ridicand din umeri, el reprezinta legea. Spune-le ca, daca acest guvernator, sau politist, sau orice ar fi, se apropie singur de nava, poate sa-l ia pe Sfintia sa Jord Parma.

Zicand acestea, scoase arma si adauga:

― Nu vreau sa stiu ce e aceea insubordonare. N-am avut cazuri de acest fel pe nava mea. Dar daca e cineva care crede ca-mi poate da lectii, ii administrez eu intai un antidot.

Se rasuci si se opri cu arma indreptata spre Twer. Chipul batrinului negutator isi schimba trasaturile. Desclesta pumnii, dar respira inca precipitat si narile ii frematau de furie.

Tinter pleca si peste cateva minute o silueta desirata si plapanda se desprinse din multime. Se apropie incet si sovaitor, plina de teama. Dadu sa se intoarca de doua ori si tot de atatea ori amenintarile vizibile ale monstrului cu mii de capete il indemnara sa inainteze.

― In regula, spuse Mallow, si facu un gest cu dezin­tegratorul pe care nu-l pusese inca in toc. Grun si Upsur, luati-l!

Misionarul incepu sa se vaicareasca. Ridica mainile in sus, degetele tepene impunsera spre cer, iar maneca larga ii luneca in jos, lasand sa se vada bratele subtiri si brazdate de vine. O scurta explozie de lumina se aprinse si se stinse intr-o clipa. Mallow clipi si facu din nou un gest dispretuitor.

Vocea misionarului se dezlantui in timp ce se zbatea sa scape din stransoarea celor doi:

― Blestemat fie tradatorul care-si paraseste aproapele in fata raului si a mortii. Surde sa ramana urechile care nu vor sa auda plansul celui neajutorat. Sa orbeasca ochii care nu vor sa vada nevinovatia. Scrum sa se faca sufletul care traieste in intuneric

Twer isi tinu mainile la urechi ca sa nu mai auda. Mallow isi puse arma in toc.

― Mergeti la locurile voastre, spuse el pe un ton calm si hotarat. Mentineti alerta inca sase ore dupa ce multimea se va imprastia. Dublati paza patruzeci si opt de ore dupa aceea. Atunci veti primi si noi instructiuni. Twer, vino cu mine!

Mersera in cabina personala a lui Mallow. Mallow facu un semn catre un scaun si Twer se aseza. Silueta lui impunatoare parea prabusita. Mallov il privi sardonic.

― Twer, spuse el, m-ai dezamagit. Cei trei ani petrecuti in lumea politica te-au cam facut sa uiti obiceiurile de negutator. Te rog sa tii minte, poti fi democrat pe Fundatie, dar numai tirania poate face ca nava mea sa functioneze asa cum vreau eu. Niciodata n-a fost nevoie sa scot arma pentru a impune disciplina si n-as fi facut-o nici acum daca ti-ai fi vazut de treaba. Twer, nu ai o calitate oficiala, si te afli aici la invitatia mea. Iti voi oferi toate onorurile, dar in particular. Totusi, de azi inainte, in prezenta ofiterilor si a oamenilor mei, eu voi fi "domnule', si nu "Mallow.' si cand voi da un ordin, sa sari sa-l indeplinesti mai iute decat ultimul dintre recruti, daca vrei sa-ti fie bine, altfel te pun in catuse si te trimit imediat la munca de jos. Ai inteles?

Liderul de partid inghiti in sec. Raspunse posomorit:

― scuzele mele!

― se aproba. Batem palma?

Degetele Iui Twer disparura in palma uriasa a lui Mallow. Twer continua:

― Am avut si eu motivele mele. Nu-i usor sa trimiti la moarte sigura un om. Guvernatorul ala sau ce naiba era, care abia se tinea pe picioare, nu-l poate salva. Asta-i crima.

― N-aveam ce face. Dar, zau, incidentul asta nu mi-a mirosit a bine. N-ai avut aceeasi impresie?

― Ce impresie?

― spatioportul e plasat in mijlocul unei regiuni aproape pustii. Dar deodata scapa un misionar. De unde? si vine aici. Coincidenta? Se aduna o multime uriasa. De unde? Cel mai apropiat oras trebuie sa fie la distanta de cel putin o suta de mile. Iar ei sosesc in jumatate de ora. Cum asta?

― Cum? repeta Twer.

― Pai sa presupunem ca misionarul a fost adus aici si eliberat ca momeala. Amicul nostru, Parma, era tare de­zorientat. Nu parea a fi in toate mintile.

― Tortura, murmura Twer cu amaraciune.

― Da. Dar poate ideea era sa ne determine sa actionam in spirit cavaleresc, aparandu-l orbeste. Prezenta lui aici incalca legile din Korell si cele de pe Fundatie. Daca refuzam sa-l predau, asta se putea considera drept un act de razboi impotriva Korellului, iar Fundatia n-ar fi avut dreptul legal de a ne apara.

― Asta mi se pare cam fortat.

Difuzorul scoase cateva pacanituri, impiedicandu-l pe Mallow sa raspunda:

― Domnule, s-a primit o comunicare oficiala.

― Trimite-o aici imediat!

Cilindrul lucitor sosi, anuntat de un declic. Mallow il deschise si-l scutura ca sa scoata foaia impregnata cu argint. O freca admirativ intre degete si spuse:

― Teleportata direct din Capitala. Antetul Commdorului.

Citi continutul dintr-o privire si izbucni in ras:

― Deci ideea mea era fortata, nu-i asa?

Ai arunca mesajul lui Twer si adauga:

― La jumatate de ora de la inapoierea misionarului, primim o invitatie foarte politicoasa pentru a ne bucura de augusta prezenta a Commdorului dupa sapte zile de asteptare. Cred ca am luat examenul.

COMMDOR ASPER era, prin autoproclamare, un om ales de popor. Chel, avand par doar la ceafa, si acela atarnandu-i moale pana pe umeri, cu o camasa care ar fi trebuit data de mult la spalat, Commdor Asper fonfaia.

― Nu e vorba de ostentatie, negutator Mallow, spuse el. Nu e nici un spectacol ieftin. In persoana mea poti vedea pe primul cetatean al Statului. Asta inseamna Commdor, si e singurul titlu pe care-l posed.

Parea deosebit de incantat.

― De fapt, consider asta drept una dintre cele mai puternice legaturi intre Korell si natiunea ta. Inteleg ca si poporul tau se bucura de acelasi statut de republica.

― Exact, Commdor, raspunse Mallow cu gravitate, enumerand in sinea sa exceptiile, si acesta e un argument care, dupa parerea mea, pledeaza in favoarea continuarii relatiilor de pace si prietenie dintre guvernele noastre.

― Pace! Da! (Barba sura si rara a Commdorului falfai in ritmul grimaselor de pe chipul lui.) Nu cred ca mai exista cineva in afara de mine in toata Periferia caruia sa-i fie atat de drag idealul de pace. Pot sa spun cu toata convingerea ca de cand am urmat ilustrului meu tata la conducerea treburilor Statului, domnia pacii n-a fost nici macar o data incalcata. Poate ca n-ar trebui sa spun asta, dar am fost informat ca poporul meu sau, mai bine-zis, concetatenii mei ma cunosc drept Asper cel Preaiubit.

Ochii lui Mallow zabovira asupra gradinii bine ingrijite. Probabil ca barbatii inalti, cu arme de o forma ciudata, dar foarte amenintatoare, pe care le purtau la centura, stateau la panda prin cotloane ascunse, ca o masura de precautie. Ar fi fost in firea lucrurilor. Insa zidurile inalte, intarite cu grinzi de otel, care inconjurau palatul fusesera ridicate recent, judecand dupa aspect, si nu se prea potriveau cu titlul de Preaiubit Asper.

― Este o adevarata binefacere ca trebuie sa discut cu dumneavoastra, Commdore, spuse el. Despotii si monarhii din lumile invecinate care nu se bucura de o administratie luminata nu au calitatile care sa-i faca demni de numele de conducatori mult-iubiti.

― De exemplu? Era o nota de precautie in vocea Commdorului.

― De exemplu, grija pentru interesele imediate ale po­poarelor lor. Dumneavoastra, insa, le-ati intelege si respecta.

Commdorul mergea incet si calm, cu privirea in pamant, atent la pietrisul de pe alee. Isi freca mainile pe care le tinea la spate.

Mallow continua cu o voce mieroasa:

― Pana acum, comertul dintre natiunile noastre a suferit din cauza restrictiilor impuse negutatorilor nostri de catre guvernul dumneavoastra. Sunt convins ca va este limpede ca un comert neingradit

― Comert liber! facu Commdorul.

― Da, comert liber. Stiti ca ar fi fost benefic pentru ambele parti. Exista lucruri de care dumneavoastra aveti nevoie, si altele de care avem noi nevoie. Doar prin schimburi se poate prospera. Unui conducator luminat ca dumneavoastra, unui prieten al poporului ― As  putea zice chiar unui om din popor ― nu e nevoie sa i se tina o cuvantare pe aceasta tema. Nu voi aduce vreo atingere inteligentei dumneavoastra oferindu-va vorbe mari.

― Adevarat. Am constatat si eu. Dar ce-ai face? (Vocea lui aducea cu un schelalait plangaret.) Oamenii vostri au fost intotdeauna foarte intelegatori. Eu incurajez ideea ca trebuie sa facem cat mai multe schimburi comerciale, dar nu in conditiile impuse de voi. Nu sunt stapan unic aici. (Vocea ii crescu in intensitate.) Eu sunt doar servitorul opiniei publice. Poporul meu nu va dori sa aiba relatii comerciale cu o natiune care sa-i aduca stralucirea auriu-stacojie.

Mallow se indrepta de spate.

― O religie obligatorie?

― Asa a fost dintotdeauna. Sunt sigur ca-ti amintesti cazul Askone, de acum douazeci de ani. Intai li s-au vandut cateva dintre marfurile voastre si apoi oamenii vostri au cerut libertate deplina pentru efort misionar in scopul ca marfurile sa fie folosite corect. Astfel, au fost create Templele de Sanatate. Apoi au fost infiintate scoli religioase; drepturi la autonomie pentru toti slujitorii religiei, si cu ce rezultat? Askone este acum membra componenta a sistemului Fundatiei, iar Marele Stapan nu poate afirma cu mana pe inima ca hainele de pe el ii apartin. Nu! Asta nu! Demnitatea unui popor nu ar putea suporta asa ceva.

― Nu sugerez nici unul din lucrurile la care va referiti, interveni Mallow.

― Nu?

― Nu. Eu sunt Negutator-sef. Religia mea este banul. Misticismul si formulele magice ale misionarilor ma irita si ma bucur ca refuzati sa le acceptati. Sunteti exact asa cum ma asteptam.

Commdorul izbucni intr-un hohot de ras strident si convulsiv:

― Frumos spus! Fundatia ar fi trebuit sa trimita mai demult un om ca tine.

Isi puse o mana pe umarul musculos al negutatorului.

― Dar ai lasat lucrurile la jumatate. Mi-ai spus ce nu ma paste. Spune-mi acum ce ma paste.

― Commdor, sunteti in pericol de a fi impovarat de bogatii nebanuite.

― Zau? fonfai el. Dar ce-as putea face cu bogatiile? Adevarata bogatie este dragostea poporului, si pe aceasta o am.

― Le puteti avea pe amandoua, pentru ca e posibil sa strangi aurul cu o mana si dovezile de dragoste cu cealalta.

― Ei, tinere, acesta ar fi un fenomen interesant. Si cum ar trebui sa incep?

― In multe feluri. Numai ca e greu de ales. Sa vedem. Pai, de exemplu, cu articole de lux. Obiectul acesta

Mallow scoase incet dintr-un buzunar interior un lant metalic, plat si slefuit.

― Acesta, de exemplu.

― Ce este?

― Trebuie sa fac o demonstratie. Puteti chema o fata? Orice femeie tanara. Si ar mai trebui o oglinda mare.

― Hmm! Sa mergem atunci inauntru.

Commdorul isi numea locuinta casa. Populatia o numea, fara indoiala, palat. In ochii patrunzatori ai lui Mallow, ea seamana mai degraba cu o fortareata. Era construita pe o inaltime ce domina intregul oras si arhitectura ei trada intentii defensive. "Exact felul de locuinta pentru Asper cel mult-iubit', gandi Mallow, acru.

In fata lor se afla o tanara. Facu o plecaciune adanca in fata Commdorului care spuse:

― Aceasta este una dintre fiicele Commdorei. E potrivita?

― Perfect.

Commdorul urmari cu atentie cum Mallow prinse lantul in jurul taliei fetei si facu un pas inapoi. Commdorul fonfai:

― Da. Asta-i tot?

― Vreti sa trageti perdeaua? Tanara doamna, e un buton exact langa incuietoare. Vrei sa-l misti putin in sus, te rog? Hai, nu-i nici un pericol.

Fata facu ce i se spuse; tresari, isi privi mainile, apoi ramase cu gura cascata.

― Oo!

De la brau in sus era scaldata intr-o luminiscenta nu prea puternica de culori schimbatoare care se adunau deasupra capului intr-o coronita palpaitoare de foc lichid. Era ca si cum cineva ar fi smuls aurora boreala de pe cer si ar fi transformat-o intr-o mantie.

Fata facu cativa pasi pana la oglinda si ramase fascinata.

― Poftim, ia si asta. Mallow ii intinse un colier format din pietricele nu prea atragatoare. Pune-l la gat.

Fata facu intocmai si pietricelele, intrand in campul luminiscent, devenira fiecare cate o flacara jucausa, care stralucea in purpuriu si auriu.

― Cum ti se pare? o intreba Mallow.

Fata nu raspunse, dar se vedea incantarea din ochii ei. Commdorul facu un semn si, cu parere de rau, ea apasa pe buton, iar minunata aura pieri. Fata se indeparta puternic impresionata.

― sunt ale dumneavoastra, Commdore, spuse Mallow, pentru Commdora. Va rog sa le considerati un neinsemnat cadou din partea Fundatiei.

― Mda.

Commdorul intoarse centura si colierul pe o parte si pe alta de parca le-ar fi cantarit.

― Cum se face?

Mallow ridica din umeri.

― Asta-i o intrebare pentru specialisti. Dar functioneaza fara, va rog sa retineti, fara ajutor din partea preotilor.

― Ei, la urma-urmelor, nu-s decat zorzoane pentru femei. Ce-as putea face cu ele? De unde ies banii?

― Organizati baluri, receptii, banchete sau alte asemenea petreceri?

― A, sigur!

― Va dati seama cat ar fi in stare sa plateasca femeile pentru asa ceva? Cel putin zece mii de credite.

Commdorul paru lovit in crestetul capului.

― Aha!

― si pentru ca bateria de alimentare a acestui articol nu rezista mai mult de sase luni, va aparea nevoia de a o inlocui frecvent. Putem vinde cat de multe doriti pentru echivalentul a o mie de credite in fier prelucrat. Dumneavoastra veti avea un profit de noua sute la suta.

Commdorul se trase de barba si paru adancit in calcule marete.

― Cerule! Ce se vor mai bate pe ele femeile. Voi mentine oferta scazuta si le voi lasa sa liciteze. bineinteles ca nu se cade sa stie ca eu, personal

Mallow spuse:

― Va putem explica modul de lucru al unei corporatii-fantoma, daca doriti. Mai apoi, puteti primi toata gama de produse de uz gospodaresc. Avem sobe pliante care pot fragezi in doua minute pana si carnea cea mai atoasa. Avem cutite care nu trebuie ascutite niciodata. Putem oferi echivalentul unei spalatorii complete care poate fi stransa si depozitata intr-un coltisor si care functioneaza complet automat. Ca sa nu mai vorbesc de masini de spalat vase. De stergatoare de pardoseli, de mobilier, precipitatoare de praf, mobilier de tot felul, avem tot ce doriti. Ganditi-va cum va creste popularitatea dumneavoastra daca le puneti la dispozitia publicului. Ganditi-va la volumul mare de, aa de bunuri lumesti, daca ele vor constitui un monopol al guvernului, cu un profit de noua sute la suta. In ochii lor, toate vor valora enorm si nu va fi nevoie sa stie cat platiti dumneavoastra pentru ele. Si, va rog sa retineti, nici unul dintre aceste articole nu necesita supravegherea preoteasca. Toata lumea va fi fericita.

― In afara de tine. Ce-ti iese tie din afacerea asta?

― Exact ceea ce primeste fiecare negutator potrivit legilor Fundatiei. Eu si oamenii mei primim jumatate din profiturile ce se vor obtine. Numai sa puteti cumpara tot ce va putem noi oferi, si amandoi o vom duce foarte bine. Foarte bine.

Commdorul era cuprins de ganduri de marire.

― si in ce spuneai ca vrei plata? in fier?

― Da, fier, carbune si bauxita. De asemenea, tutun, piper, magneziu, lemn de esenta tare. Produse pe care le-aveti din belsug.

― suna atragator.

― Asa socot si eu. A, si mai e ceva ce pot oferi, Commdore. V-as putea reutila intreprinderile.

― Da? Cum vine asta?

― Pai, de exemplu, turnatoriile de otel. Am tot felul de dispozitive care ar putea face minuni reducand astfel costurile de productie la unu la suta din cat sunt acum. Totodata ati putea reduce preturile la jumatate si ati incasa profituri grase de la beneficiari. Ascultati-ma, v-as putea arata mai exact ceea ce spun daca mi-ati permite o demonstratie. Aveti o turnatorie in oras? Nu-mi trebuie mult timp.

― s-ar putea aranja, negutator Mallow. Insa maine, maine. Vrei sa iei masa cu mine asta-seara?

― Dar oamenii mei Incepu Mallow.

― sa vina si ei, spuse Corhmdorul, intr-un acces de generozitate. O intalnire amicala, simbolica pentru relatiile dintre natiunile noastre. Ne va oferi prilejul de a continua discutiile. Un singur lucru insa ― si chipul ii deveni hotarit ― nu vreau discutii despre religie. Sa nu-ti inchipui ca asta va fi o portita de intrare pentru misionari.

― Commdore, spuse Mallow, cu o mina serioasa, va dau cuvantul meu ca religia mi-ar reduce serios profiturile.

― Atunci ne-am inteles. Vei fi escortat inapoi pe nava.

COMMODORA era cu mult mai tanara decat sotul ei. Avea un chip spalacit, cu trasaturi reci, si un par negru pe care-l purta strans lipit de cap, lasat pe spate.

Vocea ii era sparta si certareata.

― Ai terminat, dragul meu sot, milostiv si nobil. Chiar ai terminat? Sper ca pot intra in gradina acum.

― N-am vreme pentru scenele tale, draga mea Licia, spuse Commdorul blajin. Tanarul va veni sa ia masa cu noi asta-seara si poti vorbi cu el dupa pofta inimii, ba chiar sa te amuzi ascultand ceea ce voi avea de spus. Va trebui sa pregatim o incapere si pentru oamenii lui. Sa dea cerul sa fie cat mai putini!

― Foarte probabil, vor manca precum porcii, cate o pulpa fiecare, si vor bea vin cu bardaca. Iar tu vei plange doua zile si doua nopti cand vei calcula cheltuielile.

― Ei, nu, de data asta, nu. Si in ciuda parerii tale, cina trebuie sa fie cat mai bogata si gene­roasa.

― Aha, inteleg. (Il privi cu dispret). esti foarte prietenos cu barbarii astia. Probabil ca de aceea nu mi s-a permis sa particip la discutia voastra. Poate ca in sufletul tau uscat planuiesti ceva impotriva tatalui meu.

― Nici vorba de asa ceva.

― Ai vrea sa te si cred, nu? Daca a existat vreodata o femeie care sa fie sacrificata printr-o casatorie lipsita de orice placeri de dragul politicii, atunci eu sunt aceea. As fi putut alege un barbat adevarat de pe drumurile si de prin noroaiele lumii mele.

― Hai, linisteste-te, doamna mea. Sa-ti spun ceva. Poate vei avea parte de intoarcerea pe lumea ta. Si ca sa pastrez ca amintire acea particica din tine pe care o cunosc cel mai bine, as putea ca mai intai sa-ti tai limba. Si, spuse el balabanindu-si capul intr-o parte si-n alta ― calculand efectul vorbelor, ca un ultim retus, care sa te faca si mai frumoasa, ti-as taia urechile si varful nasului.

― N-o sa indraznesti asa ceva, caine spurcat! Tatal meu iti va transforma natiunea in praf meteoric. Daca ma gandesc mai bine, ar putea s-o faca oricum, daca i-as spune ca porti tratative cu barbarii astia.

― Hmm. Hai, nu-i nevoie de amenintari. Ai toata libertatea de a-l iscodi in seara asta. Dar pana atunci, doamna, tine-ti limba aia prea sloboda.

― Pentru ca-mi comanzi tu?

― Poftim, ia asta atunci, si potoleste-te!

Ai puse centura in jurul taliei si colierul la glt. Apasa butonul si facu un pas indarat.

Commdora ramase fara grai si intinse mainile in fata. Apoi pipai colierul cu degete usoare si ramase cu gura cascata.

Commdorul isi freca mainile plin de incantare si spuse:

― Poti sa le porti asta-seara ― si o sa-ti mai dau si altele. Iar acum linisteste-te.

Commodora se potoli.

JAIM TWER nu-si gasea locul si se muta de pe un picior pe altul. Spuse:

― Ce te face sa mustacesti acolo?

Hober Mallow se trezi din ganduri.

― Mustaceam? N-am vrut.

― Trebuie ca s-a intamplat ceva ieri ― vreau sa zic, ceva in plus fata de ospat. Si dintr-o data, foarte convins: Mallow, avem necazuri, nu?

― Necazuri? Nu. Dimpotriva. De fapt, ma aflu in situatia de a ma prabusi cu toata puterea printr-o usa care e intredeschisa. Vom patrunde prea usor in turnatoria asta de otel.

― Banuiesti ca e o cursa?

― Ei, pentru numele lui Seldon, nu fi melodramatic! Mallow isi potoli nerabdarea si adauga: Numai ca accesul acesta prea lesnicios ma face sa cred ca nu e nimic de vazut acolo.

― Energie atomica, da? gandi Twer cu voce tare. Asculta-ma. Nu vad nici o dovada ca ar exista aici, pe Korell, o economie bazata pe energie nucleara. Si ar fi cam greu sa maschezi toate semnele efectelor pe care o tehnologie precum cea atomica le-ar avea asupra mediului.

― Nu e valabil ce spui, Twer, daca aceasta este abia la inceputuri si este aplicata doar la o economie destinata productiei de razboi. Ai putea s-o gasesti numai in santiere navale si in turnatorii de otel.

― Deci, daca nu gasim nimic

― Atunci n-o au ― sau n-o arata. Dam cu banul ori lucram cu supozitii.

Twer clatina din cap.

― As fi vrut sa merg cu tine ieri.

― si eu as fi dorit, spuse Mallow cu raceala. N-am nimic impotriva unui sprijin moral. Din nefericire, Commdorul a stabilit conditiile intalnirii, nu eu. Uite, vehiculul acela de afara s-ar parea ca este masina regala care ne va duce la turnatorie. Ai luat jucariile?

― Pe toate.

TURNATORIA era mare si impregnata cu un miros de putreziciune pe care oricate reparatii superficiale nu l-ar fi putut inlatura. Acum, cand primea neobisnuita vizita a Commdorului si a curtii sale, era pustie si domnea in ea o liniste nefireasca.

Mallow ridicase foaia de tabla de otel pe cei doi suporti aproape fara efort. Luase instrumentul oferit de Twer si il tinea strans de minerul imbracat in piele, corpul lui aflandu-se inca in husa de plumb.

― Instrumentul acesta, spuse el, este la fel de periculos ca si un fierastrau.

Si, in timp ce vorbea, plimba ajutajul cu fanta de-a lungul foii de otel, iar cele doua parti cazura pe data la pamant.

Cei prezenti avura o tresarire de spaima si Mallow izbucni in ras. Ridica una dintre cele doua jumatati si o puse pe genunchi:

― Puteti regla lungimea de taiere cu o precizie de o sutime de inci si o foaie de tabla de doi inci grosime va fi taiata la fel de usor. Daca aveti grosimea exacta, puteti pune otelul pe o masa de lemn si-l taiati fara ca macar sa zgariati lemnul.

La fiecare cateva cuvinte, foarfeca atomica se misca si cate o bucata de otel cadea la pamant.

― Ori aveti un plan. Vreji sa reduceti grosimea unei foi de otel, sa neteziti unele asperitati, sa eliminati coroziunea? Priviti!

Folii subtiri si transparente in lungime de sase, opt, apoi de doisprezece inci zburara din cealalta jumatate.

― sau daca vreti sa dati gauri, folositi acelasi principiu.

De acum se strasesera in jurul lui. Putea fi un spectacol de prestidigitatie, de vrajitorie, sau de revista, transformat in arta promovarii vanzarilor. Commdor Asper strangea intre degete fasii de otel. Inalti functionari oficiali ai guvernului se ridicau pe varfuri ca sa vada peste umerii celor din fata lor si susoteau intre ei, in timp ce Mallow dadea gauri perfect rotunde intr-o placa de otel groasa de un inci doar la o usoara atingere a perforatorului sau atomic.

― Inca o demonstratie. Aduceti-mi doua bucati de teava, va rog.

In emotia generala si uitarea de sine, un sambelan sari prea supus si aduse doua tevi, manjindu-se pe maini ca un zilier. Mallow le puse in picioare si le taie capetele dintr-o singura miscare a instrumentului, iar apoi uni tevile, taietura peste taietura.

Noile capete, chiar daca aveau neregularitati de ordinul micronilor, formau acum, dupa unire, o singura teava! Dintr-o singura miscare.

Apoi Mallow ridica privirea spre publicul sau, dadu sa spuna ceva, se balbai si se opri. Simtea in piept o emotie puternica si un nod rece si dureros i se cuibari in stomac.

In agitatia generala, membrii garzii personale a Commdorului isi facusera loc in primul rand si Mallow fu indeajuns de aproape pentru a vedea, pentru prima oara, armele lor usoare in cele mai mici detalii.

Erau atomice! Nu incapea nici o indoiala; o arma cu proiectil actionat prin explozie nu putea sa aiba o asemenea teava. Dar nu acesta era elementul cel mai socant. Nicidecum.

Pe paturile armelor erau gravate adanc, cu litere de aur putin roase, Nava-si-Soarele!

Acelasi semn cu Nava-si-Soarele fusese gravat si pe fiecare dintre volumele mari ale Enciclopediei originale pe care Fundatia o incepuse si nu o sfarsise inca. Acelasi semn, Nava-si-Soarele, impodobise stindardul Imperiului Galactic de-a lungul mileniilor.

In timp ce gandurile ii fugeau in alta parte, Mallow vorbi:

― Testati teava asta! E dintr-o bucata. Nu e perfecta, bineinteles, caci lipirea nu trebuie facuta manual.

Nu mai erau necesare si alte scamatorii. Reusise. Terminase. Obtinuse ceea ce dorise. N-avea decat un gand. Globul auriu cu razele stilizate si silueta in forma de tigara de foi erau acum o nava spatiala.

Nava-si-Soarele Imperiului!

Imperiul! Cuvintele ii ardeau in minte. Trecuse un secol si jumatate, iar Imperiul inca exista undeva spre centrul Galaxiei. Si se extindea din nou spre Periferie.

Mallow zambi!

NAVA FAR STAR plutea de doua zile in spatiu, cand Hober Mallow il convoca pe locotenentul-major Drawt in cabina sa si-i inmana un plic, o rola de microfilm si un sferoid argintiu.

― Locotenente, peste o ora vei deveni capitan in exercitiu al navei Far Star pana la intoarcerea mea, sau pentru totdeauna.

Drawt dadu sa se ridice in picioare, dar Mallow ii facu un semn autoritar sa ramana pe scaun.

― Taci si asculta. Plicul contine situarea exacta a planetei catre care trebuie sa te indrepti. Acolo ma vei astepta doua luni. Daca, inainte de implinirea celor doua luni, te gaseste Fundatia, microfilmul reprezinta raportul meu privind aceasta calatorie. Daca, totusi ― si vocea ii deveni sumbra ― nu ma intorc la capatul celor doua luni si navele Fundatiei nu te gasesc, te indrepti spre planeta Terminus si inmanezi Capsula Temporala, precum si raportul. Intelegi?

― Am inteles, domnule.

― iti ordon ca nici tu, nici vreunul dintre membrii echipajului sa nu amplificati, in nici un fel, raportul meu.

― si daca suntem intrebati, domnule?

― In acest caz, nu stiti nimic.

― Am inteles, domnule.

Intrevederea se sfarsi si, cincizeci de minute mai tarziu, o nava de salvare se desprinse de pe nava Far Star.

l0

ONUM BARR era batran, prea batran ca sa se mai teama de ceva. De cand cu ultimele tulburari, locuise singur la marginea taramului, cu putinele carti pe care le putuse salva dintre ruine. Nu avea a se teme ca va pierde ceva, cu atat mai putin viata lui amarata, asa ca il primi pe intrus fara sa se clinteasca.

― usa era deschisa, explica necunoscutul.

Vorbise precis si direct, iar Barr nu putu sa nu observe arma usoara din otel cu reflexe albastrii pe care o purta la sold. In semiantunericul din camaruta sa, Barr vazu stralucirea palida a scutului de forta invesmantandu-l pe barbat.

Spuse obosit:

― N-are nici un rost s-o tin inchisa. Doriti ceva de la mine?

― Da. (Necunoscutul ramase in picioare in mijlocul camerei. Avea o statura impunatoare.) Casa ta este singura pe care am gasit-o in imprejurimi.

― E cam pustiu locul, aproba Barr, dar exista un oras spre est. Iti pot arata drumul.

― Numai putin. Pot sa ma asez?

― Daca te tine scaunul, raspunse batranul cu gravitate. Si scaunele aveau o varsta respectabila. Relicve ale unei tinereti mai luminoase.

Necunoscutul spuse:

― Ma numesc Hober Mallow. Vin dintr-o provincie indepartata.

― Limba te-a tradat de mult. Eu sunt Onum Barr de Siwenna ― pe vremuri patrician al Imperiului.

― Atunci aici este Siwenna. Am avut doar niste harti vechi dupa caje m-am orientat.

― Cu siguranta ca sunt vechi daca pozitia stelelor este gresita.

Barr ramase nemiscat, iar privirea celuilalt deveni visatoare. Observa ca scutul de forta atomica disparuse si recunoscu imediat ca aceasta persoana nu mai parea impresionanta pentru straini sau pentru dusmanii sai.

― Casa mi-e saracacioasa si rezervele neinsemnate, spuse Barr. Putem imparti tot ce am daca stomacul tau poate digera paine neagra si porumb uscat.

Mallow clatina din cap.

― Nu, am mancat si nu pot zabovi. Vreau sa stiu cum pot ajunge la centrul de guvernamant.

― Asta e usor, si cu toate ca sunt sarac nu dau nimic de la mine. Vrei sa spui, capitala planetei sau a Sectorului Imperial?

Tanarul intreba nedumerit:

― Nu corespund? Nu e aici Siwenna?

Batranul patrician incuviinta printr-o miscare a capului, apoi spuse:

― Ba da, Siwenna. Dar Siwenna nu mai este capitala Sectorului Normannic. Te-a tras pe sfoara harta aceea veche. Statele nu-si schimba pozitia nici dupa secole, insa granitele politice sunt mai fluide.

― Pacat. Mai bine-zis, mare pacat. Noua capitala e departe?

― Pe Orsha II. La douazeci de parseci departare. O sa gasesti pe harta. Ce vechime are?

― O suta cincizeci de ani.

― E atat de veche? (Batranul suspina.) Multe s-au intamplat de atunci. Cunosti evenimentele?

Mallow dadu incet din cap.

Barr spuse:

― esti norocos. A fost o vreme cumplita pentru provincii, in afara doar de perioada in care a domnit Stannel VI, iar el a murit acum cincizeci de ani. De atunci s-au tinut lant, cand rebeliuni si ruina, cand ruina si revolte.

Barr se intreba daca nu cumva devenise prea vorbaret. Viata era plicticoasa si singuratica, si rareori avea prilejul de a discuta cu cineva.

Mallow intreba repezit:

― Ruina? Dupa cate spui s-ar parea ca provincia este saraca.

― La scara absoluta, probabil ca nu. Resursele fizice a douazeci si cinci de planete mari nu se epuizeaza atat de repede. Totusi, in comparatie cu bunastarea din secolul trecut, ne-am scufundat de tot si nu se vede vreun semn de imbunatatire a situatiei; nici vorba inca de asa ceva. Dar de ce te intereseaza atat de mult problemele astea, tinere? esti foarte alert si ochii-ti stralucesc!

Negutatorul fu cat pe ce sa roseasca, pentru ca ochii stinsi ai batranului pareau sa-l sfredeleasca pana in strafunduri, facandu-l sa zambeasca la ceea ce vedeau, cand spuse:

― Asculta. Sunt negutator undeva la marginea Galaxiei. Am gasit niste harti vechi si am pornit sa descopar noi piete. E normal sa fiu afectat afland de saracia provinciilor. Nu poti castiga bani intr-o lume decat daca exista bani de castigat. Acum, spune-mi, unde-i Siwenna, de exemplu?

Batrinul se apleca putin in fata:

― Nu pot sa-ti spun. Si ce ti-am spus e de ajuns, probabil. Dar chiar esti negutator? Semeni mai degraba cu un razboinic. Tii tot timpul mana pregatita sa insface arma si mai vad si o cicatrice pe obrazul tau.

Mallow ridica semet capul:

― Fiecare isi face legea lui acolo de unde vine. Luptele si cicatricile fac parte din profitul negutatorului. Lupta e utila doar daca ies ceva bani, in cele din urma, dar daca obtin banii si fara lupta, cu atat mai bine. Intrebarea e: gasesc eu aici bani de ajuns ca sa merite sa ma bat? Dupa cate inteleg, sunt destule motive sa iasa o incaierare.

― Destule, incuviinta Barr. Te poti inrola in armata lui Wiscard, sau in ce-a mai ramas din ea, pe Stelele rosii. Totusi nu stiu daca poti numi razboi sau piraterie ceea ce fac ei. Iti poti oferi serviciile actualului nostru vicerege ― ajuns vicerege gratie asasinatului, jafului, pustiirii si gratie cuvantului unui Imparat-copil care a fost de mult asasinat.

― Nu prea vorbesti frumos despre vicerege, patriciene Barr, spuse Mallow. Daca sunt unul dintre spionii lui?

― si ce daca ai fi? zise Barr cu amaraciune. Ce-mi poti lua? Facu un gest cu mana descarnata catre interiorul saracacios al casei darapanate.

― Viata!

― Viata ma va parasi in curand. Si asa am trait cu cinci ani mai mult decat ar fi trebuit. Dar nu esti unul dintre oamenii viceregelui. Dac-ai fi, probabil ca instinctul de conservare m-ar indemna sa-mi tin gura.

― De unde stii?

Batrinul pufni in ras.

― esti cam banuitor. Hai, pariez ca te gandesti ca incerc sa te determin sa vorbesti de rau guvernul. Nu, politica nu mai e de mine.

― Nu mai e? Se poate intampla asa ceva? Cuvintele pe care le-ai folosit pentru a-l descrie pe vicerege oare ce-au fost? asasinat, jaf si altele. Nu sunau deloc obiectiv. Asa ca nu-mi spune ca politica nu mai e de tine.

Batranul ridica din umeri.

― Amintirile ranesc atunci cand navalesc dintr-o data. Asculta! Asculta si judeca singur! Cand Siwenna era capitala provinciei, eu eram patrician si membru al Senatului provincial. Familia mea avea radacini adanci si era respectata. Unul dintre strabunicii mei fusese A, nu, sa lasam asta. Gloria trecuta nu tine de foame.

― Dupa cate inteleg, spuse Mallow, a avut loc un razboi civil sau o revolutie.

Chipul lui Barr se intuneca.

― Razboaiele civile sunt cronice in vremurile astea de pierzanie, dar Siwenna s-a tinut deoparte. Sub conducerea lui Stannel VI, aproape isi redobandise prosperitatea de odinioara, insa i-au succedat imparati nevolnici, si imparati nevolnici inseamna viceregi puternici. Ultimul nostru vicerege, acelasi Wiscard, ale carui hoarde se hranesc inca din comertul dintre Stelele rosii, tintea, nici mai mult nici mai putin, decat Purpura Imperiala. Nici macar nu era primul care tintea atat de sus, chiar daca ar fi reusit. Dar a dat gres. Pentru ca atunci cand nava-amiral a Imparatului s-a apropiat de provincie in fruntea unei flote, Siwenna s-a rasculat impotriva rebelului ei vicerege. Tacu intristat.

Mallow isi dadu seama ca statea incordat pe marginea scaunului si se controla sa nu alunece jos.

― Te rog sa continui, domnule!

― Multumesc, spuse Barr cu o voce obosita. Frumos din partea ta ca-i canti in struna unui batran. S-au rasculat, sau mai degraba ne-am rasculat, pentru ca si eu am fost unul dintre liderii mai mici. Wiscard a parasit Siwenna cu putin timp inaintea noastra, iar planeta cu provincia ei au fost oferite pe tava amiralului, impreuna cu toate dovezile de loialitate fata de Imparat. Nu stiu de ce toate astea. Poate ca ne-am simtit loiali fata de simbolul, daca nu fata de persoana Imparatului ― un copilandru crud si nemilos. Probabil ca ne temeam de ororile unui asediu.

― si? il indemna Mallow cu precautie.

― si ― veni raspunsul sumbru ― asta nu l-a multumit pe amiral. Voia sa se impauneze cu gloria de a cuceri o provincie nesupusa, iar oamenii lui doreau sa prade tot ce se putea. Asa ca, in timp ce poporul era inca adunat in orasele mari, ovationandu-i pe Imparat si pe amiralul sau, el a ocupat toate centrele militare si apoi a ordonat ca populatia sa fie macelarita cu bombe atomice.

― sub ce pretext?

― sub pretextul ca poporul se rasculase impotriva vice­regelui, unsul Imparatului. Iar amiralul a devenit noul vicerege, dupa o luna de masacre, jafuri si teroare. Am avut sase fii. Cinci au murit in diferite feluri. Am avut o fiica. Sper, pentru binele ei, ca a murit si ea. Eu am scapat cu viata pentru ca eram batrin. M-am aciuit aici, prea batran ca sa-i mai provoc vreo grija viceregelui. (Isi pleca indurerat capul.) Nu mi-au lasat nimic deoarece contribuisem la izgonirea unui guvernator rebel si-l lipsisem de glorie pe amiral.

Mallow ramase tacut in asteptare.

― si ce s-a intamplat cu cel de-al saselea fiu al tau? intreba el, cu voce soptita.

Barr zambi cu raceala.

― E in viata, pentru ca s-a inrolat ca soldat in armata amiralului. Sub nume de imprumut. E tunar in flota personala a acestuia. A, nu, ti-am citit privirea. Nu e un fiu nedemn. Ma viziteaza cand poate si-mi mai lasa cate ceva de mancare. Ma tine in viata. Intr-o buna zi, viceregele nostru cel maret si impovarat de glorie se va tavali in tarana, iar fiul meu va fi calaul lui.

― si spui asta unui necunoscut? iti pui fiul in pericol de moarte?

― Ba nu. Il ajut facandu-i un nou dusman. Si de-as fi prieten cu viceregele asa cum ii sunt dusman, l-as sfatui sa puna nava langa nava in spatiu pana la marginea Galaxiei.

― Nu sunt nave acolo?

― Ai vazut tu vreuna? Te-a impiedicat vreo nava de paza sa patrunzi pana aici? Cu foarte putine nave si cu provinciile vecine macinate de intrigi si inegalitati, nici una nu poate fi folosita pentru apararea sorilor barbari din exterior. Pana la sosirea ta nu ne-a amenintat niciodata vreun pericol dinspre marginea destramata a Galaxiei.

― Eu? Eu reprezint un pericol?

― Vor mai veni si altii dupa tine.

Mallow clatina din cap.

― Nu te prea inteleg.

― Asculta! Te-am cunoscut de cum ai intrat. Posezi un scut de forta care te inconjura ― il aveai cand ai intrat aici, spuse batranul pe un ton infierbantat.

― Da, il aveam, confirma Mallow, dupa cateva momente de ezitare.

― Bun. A fost o scapare, dar nu ti-ai dat seama. Ma pricep la unele lucruri. In vremurile astea de decadere nu mai e la moda sa fii soldat. Evenimentele se succed cu iuteala fulgerului si cel care nu e in stare sa se opuna valului cu arma in mana este maturat, asa cum s-a intamplat cu mine. Numai ca eu am fost savant si stiu ca in intreaga istorie a atomismului nu a fost inventat vreodata un scut portabil de forta. Avem si noi scuturi de forta ― centrale uriase si greoaie care pot proteja un oras intreg sau chiar o nava, dar nu un om.

― Asa? tacu Mallow, tuguindu-si buzele. Si la ce concluzie ai ajuns?

― Prin spatiu au parvenit tot felul de istorisiri. Ele calatoresc pe diverse cai si sunt mereu transformate, cu fiecare parsec pe care-l parcurg. Dar cand eram tanar imi amintesc ca a sosit o nava nu prea mare cu oameni ciudati care nu cunosteau obiceiurile noastre si nu puteau spune de unde veneau. Vorbeau despre niste vrajitori de la marginea Galaxiei; vrajitori care straluceau in intuneric, care zburau prin aer si pe care nici o arma nu-i putea vatama. Noi radeam. Am ras si eu atunci. Uitasem intamplarea asta pana astazi. Insa tu raspandesti o lumina in intuneric si nu cred ca arma mea, daca as avea una, ti-ar putea face vreun rau. Spune-mi, poti zbura?

Mallow raspunse calm:

― Nu pot asa ceva.

Barr zambi.

― Ma multumesc cu raspunsul acesta, zise el. Nu-mi cercetez oaspetii. Dar daca exista vrajitori, daca tu esti unul dintre ei, s-ar putea ca intr-o buna zi sa soseasca multi dintre acestia ori dintre ai tai. Cred ca asta ar prinde bine. Avem nevoie de sange tanar. (Murmura ceva pentru sine, apoi continua rar.) Dar lucrurile evolueaza si impotriva firii, iar noul nostru vicerege viseaza precum Wiscard.

― Vrea si el coroana de Imparat?

Barr clatina din cap in semn de incuviintare.

― Fiul meu afla tot felul de vesti. Fiind in anturajul viceregelui, aude fara sa vrea tot felul de istorii. Iar el mi le povesteste si mie. Noul nostru vicerege n-ar refuza coroana daca i-ar fi oferita, dar isi pastreaza si o portita de salvare. Se spune ca, daca da gres in aspiratiile lui imperiale, planuieste sa cladeasca un nou Imperiu in regiunea situata dincolo de civilizatiile barbare. Se mai spune, dar eu nu bag mana in foc pentru asta, ca a casatorit-o deja pe una dintre fiice cu un rege marunt de undeva din Periferia necercetata inca.

― Daca ar fi sa dai crezare tuturor povestilor

― Asa e. Mai sunt si altele. Eu sunt batran si baigui vrute si nevrute. Totusi, ce parere ai? Ochii batrani si sfredelitori il cercetara intrebator.

Negutatorul ramase pe ganduri:

― N-am nimic de zis, dar as vrea sa te intreb ceva. Stiu ca Siwenna poseda energie atomica. Vreau sa spun, au generatoare intacte in prezent ori au fost distruse in cursul recentelor tulburari?

― Distruse? Nu. Daca ar fi atinsa vreo centrala atomica, fie ea cat de mica, intreaga planeta ar sari in aer. Sunt de neinlocuit si asigura toata energia si puterea flotei. Avem cele mai mari si mai bune centrale din partile acestea, cu exceptia planetei Trantor, spuse el cu mandrie.

― si in caz ca as vrea sa vad aceste generatoare, ce ar trebui sa fac mai intai?

― Nimic! raspunse Barr hotarit. Nu te-ai putea apropia de nici unul dintre centrele militare fara sa fii impuscat pe loc. Nimeni n-ar putea face asta. Siwenna este inca lipsita de drepturi civile.

― Vrei sa spui ca toate centralele nucleare se afla sub control militar?

― Nu. Mai sunt centralele mici, orasenesti, cele care furnizeaza energie pentru incalzire si pentru iluminatul casnic, pentru actionarea unor vehicule si asa mai departe. Dar e acelasi lucru. Sunt controlate de tehnicieni.

― Cine sunt acestia?

― Un grup specializat care supravegheaza centralele atomice. Onoarea aceasta se transmite ereditar, cei tineri fiind educati si pregatiti profesional ca ucenici. Un sever simt al datoriei, al cinstei si altele. In centrale nu pot intra decat tehnicieni.

― Inteleg.

― Nu pot sa spun, totusi, ca nu au existat cazuri de mituire. In vremurile acestea in care am avut noua imparati in cincizeci de ani, dintre care sapte au fost asasinati, in care orice capitan de nava nu viseaza decat uzurparea unui vicerege si orice vicerege nu tinteste decat uzurparea Imperiului, presupun ca pana si tehnicienii pot cadea prada banului. Numai ca ar trebui cam multi bani, iar eu nu am deloc. Ai tu cumva?

― Bani? Nu. Dar mita inseamna totdeauna bani?

― Dar ce altceva, cand poti cumpara totul cu bani?

― sunt destule lucruri care nu pot fi platite cu bani. si-acum daca-mi vei spune incotro e cel mai apropiat oras care sa aiba o centrala nucleara si cum sa ajung acolo, iti voi fi recunoscator.

― Asteapta! (Barr intinse mainile firave.) Ce-i cu graba asta? Ai venit la mine, iar eu nu te intreb nimic. In oras, unde toti locuitorii sunt considerati inca rebeli, vei fi oprit de primul soldat sau paznic imediat ce le va ajunge la ureche accentul tau sau vor vedea cum esti imbracat.

Se ridica si, dintr-un colt de dulap uitat, ii aduse un carnetel.

― Uite pasaportul meu ― e fals. Cu el m-am salvat.

I-l puse in palma lui Mallow si-i indoi degetele peste el.

― semnalmentele nu corespund, dar, daca inventezi ceva, s-ar putea sa ai noroc sa nu se uite prea atent la el.

― Dar tu? Ramai fara nici un act.

Batranul exilat ridica nepasator din umeri.

― si ce-i cu asta? A, sa fii mai precaut! Tine-ti gura! Accentul tau e infiorator, exprimarea ciudata, si din cand in cand iti scapa niste arhaisme naucitoare. Cu cat vei vorbi mai putin, cu atat vei atrage mai putin atentia asupra ta. si-acum sa-ti spun cum sa ajungi in oras

Cinci minute mai tarziu, Mallow era pe drum.

Anainte de a se indeparta, intoarse totusi capul o singura data, o clipa doar, spre casa batranului politician. Si cand Onum Barr pasi in mica lui gradina, a doua zi dis-de-dimineata, gasi o cutie la picioarele sale. Continea provizii, provizii concentrate, cum pot fi intalnite pe nave, ciudate ca gust si ca reteta. Erau bune, insa, si tinura multa vreme.

TEHNICIANUL era un barbat maruntel, iar pielea, parca plesnind pe chipul lui durduliu, stralucea umed. Mai avea doar cateva smocuri de par pe ceafa, iar teasta ii era rozalie si stralucitoare. Purta inele groase si grele pe degete, hainele-i miroseau a parfum si, dintre oamenii pe care ii vazuse Mallow pana in momentul acela, parea a fi primul care nu arata flamand.

Tehnicianul isi tuguie buzele cu dispret:

― Hai, omule, mai repede. Ma asteapta lucruri de mare importanta. Pari a fi strain Se uita cu atentie la imbracamintea lui Mallow, care nu semana deloc cu costumatia de pe Siwenna si ochii ii devenira banuitori.

― Nu sunt din zona asta, zise Mallow calm, dar nu cred ca va intereseaza asta prea mult. Am avut onoarea sa va trimit ieri un mic dar

Tehnicianul stramba din nas:

― L-am primit. O jucarioara interesanta. S-ar putea s-o folosesc atunci cand se va ivi ocazia.

― Mai am si alte daruri interesante. Care sunt ceva mai mult decat jucarioare.

― Daa? (Vocea ii zabovi asupra ultimelor sunete.) intrevad deja cum va decurge discutia noastra, pentru ca mi s-a mai intamplat. Vrei sa-mi oferi nimicuri, fleacuri. Cateva credite, o mantie, probabil, ori niste bijuterii de calitate indoielnica; ceva care, in micimea sufletului tau, iti inchipui ca ar fi suficient pentru a corupe un tehnician. (Isi impinse buza inferioara inainte si ranji bataios.) si mai stiu si ce vrei in schimb. Au mai fost si altii care au avut idei la fel de destepte. Vrei sa fii adoptat de clanul nostru. Vrei sa fii initiat in tainele energiei atomice si sa inveti sa ingrijesti instalatiile. Voi, caini de pe Siwenna, va inchipuiti ca, fiind pedepsiti zi de zi pentru revolta voastra ― si probabil ca te dai drept strain tocmai pentru a te pune la adapost ― veti putea scapa de ceea ce meritati, atragand asupra voastra privilegiile si protectia breslei tehnicienilor.

Mallow ar fi vrut sa spuna ceva, dar tehnicianul se dezlantuise si incepu sa racneasca:

― si acum sa dispari inainte de a te reclama Protectorului orasului. Crezi ca voi trada increderea ce mi s-a acordat? Tradatorii siwennezi, predecesorii mei, poate ca ar fi facut-o! Dar ai de-a face cu alt fel de oameni acum. Pe cinstea mea, ma intreb ce ma impiedica sa te strang de gat pe data.

Mallow zambi in sinea sa. Se vedea de la o posta ca toata vorbaria aceasta era falsa atat prin ton cat si prin continut, astfel ca indignarea plina de demnitate se transformase intr-o farsa neinspirata.

Negutatorul arunca o privire amuzata la mainile grasulii care fusesera desemnate ca posibili calai si zise:

― Intelepciunea voastra, va inselati din trei motive. In primul rand, nu sunt omul viceregelui si n-am venit sa va pun la incercare loialitatea. In al doilea rand, darul meu este ceva ce nici Imparatul in toata splendoarea sa nu are si nici nu va avea vreodata. In al treilea rand, ceea ce doresc in schimb e ceva neinsemnat; un nimic, mai putin decat nimic.

― Asta s-o crezi tu! (Tehnicianul deveni sarcastic.) Hai, zi, care este darul imperial pe care puterea ta zeiasca doreste sa mi-l ofere?

Mallow se ridica impingandu-si deoparte scaunul.

― Astept de trei zile ca sa va vad, intelepciunea voastra, dar demonstratia mea va dura doar trei secunde. Daca scoateti dezintegratorul al carui pat il vad foarte aproape de mana dumneavoastra

― si?

― si trageti in mine, v-as fi foarte indatorat.

― Poftim?

― Daca voi fi ucis, veti putea declara politiei ca am incercat sa va mituiesc pentru a trada secretele Breslei. Fapta dum­neavoastra va fi incununata de laude. Daca nu voi muri, va dau scutul.

Abia acum tehnicianul isi dadu seama de lumina alba palpaitoare care juca in jurul trupului vizitatorului sau, care parea pudrat cu praf de perle. Ridica arma, ochi privind crucis cu ochii plini de uimire si suspiciune, si apasa pe contact.

Moleculele de aer surprinse de dezlantuirea atomica se destramara in ioni stralucitori, marcand linia subtire si orbitoare care-l izbi pe Mallow in piept si se dispersa.

In timp ce expresia senina de pe chipul lui Mallow nu se schimba catusi de putin, fortele atomice care se napustisera spre el se autodevorara la impactul cu acea iluminare fragila si perlata si fura respinse, disparand in aer.

Arma tehnicianului se pravali pe podea cu un zgomot surd.

― Imparatul are camp de forta personal? intreba Mallow. Dumneavoastra puteti avea unul.

― esti tehnician? balbai omul.

― Nu.

― Atunci de unde ai asta?

― Ce va pasa? facu Mallow, rece si dispretuitor. O vreti? (Lasa sa cada pe birou un lant subtire cu mici protuberante). Asta e.

Tehnicianul il insfaca si il invarti intre degete.

― E complet?

― Complet.

― De unde porneste alimentarea?

Mallow puse un deget pe protuberanta cea mai mare, mata in carcasa ei plumburie.

Tehnicianul ridica privirea, iar chipul ii era congestionat.

― Domnule, sunt tehnician la treapta maxima. Am fost douazeci de ani controlor si am studiat sub indrumarea marelui Bler la Universitatea din Trantor. Daca ai indrazneala sa-mi spui mie ca un container de marimea unei unei nuci contine un generator atomic, la naiba, te duc in fata Protectorului imediat.

― Atunci explicati-l singur daca sunteti in stare. Eu sustin ca e complet.

Culoarea din obrajii tehnicianului disparu treptat in timp ce-si puse lantul in jurul taliei si, urmand gestul lui Mallow, apasa pe butonul de activare. Lumina care il invalui stralucea slab. Ridica arma, apoi sovai. Cu miscari lente, regla forta armei la minimum, astfel incat sa nu-i poata provoca arsuri.

Si apoi apasa convulsiv declansatorul, iar focul atomic izbucni catre mana lui fara sa-i faca nici cel mai mic rau.

Se rasuci si indrepta arma spre Mallow.

― si daca trag acum in tine si-mi pastrez scutul?

― Incercati! zise Mallow. Credeti ca v-am dat singura mea mostra? Era si el invaluit de lumina impenetrabila.

Tehnicianul chicoti nervos. Dadu drumul armei sa cada pe birou.

― si care este acel ceva neinsemnat pe care-l vrei in schimb?

― Vreau sa vad generatoarele.

― sper ca intelegi ca acest lucru este interzis. Ar insemna expulzarea amandurora in spatiu

― Nu vreau sa le ating ori sa am de-a face cu ele. Vreau doar sa le vad. Daca nu, aveti scutul, dar eu mai am si alte jucarii. De exemplu, o arma special facuta pentru a penetra scutul acela.

― Mda, facu tehnicianul si evita sa-l priveasca pe Mallow. Hai cu mine.

l2

CASA TEHNICIANULUI era o cladire cu doua etaje, asezata in apropierea unei constructii uriase, in forma de cub, care domina centrul orasului. Mallow trecu de la o cladire la cealalta printr-un pasaj subteran si se trezi in atmosfera tacuta si vag ozonificata a centralei atomice.

Vreme de cincisprezece minute isi urma ghidul fara sa scoata o vorba. Nimic nu scapa ochilor lui. Degetele nu atinsera nimic. Apoi tehnicianul il intreba cu o voce gatuita:

― Ti-e de ajuns? N-as putea avea incredere nici in subordonatii mei in cazul acesta.

― Niciodata? intreba Mallow in deradere. Am vazut suficient.

Se intoarsera in birou si Mallow, ingandurat, intreba:

― si toate generatoarele acelea sunt in grija dumneavoastra?

― Toate, raspunse tehnicianul, si multumirea de sine razbatu in glasul lui.

― Le supravegheati functionarea si le intretineti?

― Exact!

― si daca apare o defectiune?

Tehnicianul dadu din cap plin de indignare.

― Nu se defecteaza. Niciodata nu apar avarii. Au fost construite pentru eternitate.

― Eternitate e cam mult spus. Sa presupunem ca

― Depasesti cadrul stiintei daca pui in discutie cazuri lipsite de sens.

― Bine. Dar daca as trage cu dezintegratorul intr-o componenta vitala? Presupun ca instalatiile nu sunt imune la forte atomice?! Sa zicem ca distrug o conexiune esentiala sau sparg un tub de cuart D.

― Pai, atunci, se dezlantui intr-o izbucnire de furie tehnicianul, ai fi ucis.

― Da, stiu asta, striga Mallow, dar ce se intampla cu generatorul? Puteti sa-l mai reparati?

― Domnule, ai primit destul in schimb, urla tehnicianului. Ti-am oferit ce ai cerut. Acum cara-te! Nu-ti mai datorez nimic!

Mallow mima o plecaciune si pleca.

Doua zile mai tarziu, sosi la baza unde Far Star il astepta pentru intoarcerea pe Terminus.

Si dupa alte doua zile, scutul tehnicianul isi dadu obstescul sfirsit si, in ciuda tuturor incercarilor si blestemelor, nu mai voi nicicum sa lumineze.

l3

MALLOW se bucura de primele momente de odihna dupa aproape sase luni. Statea intins pe spate, dezbracat pana la brau, in camera solara a noii sale locuinte; isi rasfirase bratele vanjoase, bronzate, si muschii ii jucau sub piele.

Barbatul de langa el ii puse o tigara de foi intre dinti si i-o aprinse. Apoi, reteza cu dintii capatul propriei tigari si spuse:

― Cred ca esti epuizat. S-ar parea ca ai nevoie de o perioada de odihna.

― Poate ca da, Jael, dar as prefera sa ma odihnesc pe un scaun al Consiliului. Pentru ca vreau acel scaun, iar tu ma vei sprijini.

Ankor Jael ridica din sprancene a mirare:

― Ce amestec am eu in toata afacerea asta?

― Ai, nu te mai indoi. Intai de toate, esti un cal batran in politica. Apoi, ai fost scos fara prea multe politeturi din scaunul de ministru de catre Jorane Sutt, individul care ar prefera sa piarda un ochi decat sa ma vada in Consiliu. Nu prea crezi in sansele mele, asa-i?

― Nu prea, aproba fostul ministru al Educatiei. esti smyrnian.

― Asta nu-i un inconvenient legal. Am avut o educatie laica.

― Hai, lasa-ma. De cand urmeaza prejudecatile alte legi decat pe cele proprii? Pai, ce face omul tau, Jaim Twer? El ce spune?

― Mi-a propus, cu aproape un an in urma, sa particip la alegeri pentru Consiliu, raspunse Mallow degajat, dar nu mai am nevoie de el acum. Oricum, n-ar fi reusit stratagema. E galagios si impulsiv ― iar prin asta devine incomod. Sunt hotarat sa dau o adevarata lovitura. Am nevoie de tine.

― Jorane Sutt este cel mai destept politician de pe planeta asta si ti se va opune. N-am pretentia ca-l pot trage pe sfoara. Si sa nu-ti inchipui ca nu stie sa lupte din rasputeri folosind chiar mijloace murdare.

― sunt plin de bani.

― Asta ar fi un avantaj. Numai ca-ti trebuie multi bani ca sa invingi prejudecatile ― smyrnian prapadit!

― Voi avea bani.

― Bine, o sa ma mai interesez. Dar sa nu-ti treaca prin minte sa ridici glasul si sa incepi sa marai ca eu te-am incurajat in aventura asta. Cine a venit?

Mallow redeveni serios si zise:

― Jorane Sutt in persoana. A venit cam devreme si inteleg motivul. Il tot port cu vorba de vreo luna. Asculta, Jael, mergi in camera alaturata si lasa difuzorul incet. Vreau sa auzi ce vorbim.

Al ajuta pe consilier sa iasa din camera, impingandu-l usor cu mana, apoi se ridica si-si puse un halat de matase. Lumina solara artificiala redeveni normala.

Secretarul primarului intra plin de sine, in timp ce majordomul iesi pe varfuri si inchise usa.

Mallow isi fixa centura si spuse:

― stai pe ce scaun doresti, Sutt.

Un zambet fugar traversa chipul serios al lui Sutt. Scaunul pe care si-l alesese era confortabil, insa nu se aseza comod pe el. Stand pe marginea scaunului, spuse:

― Daca imi vei preciza conditiile pe care le pui, putem trece indata la afaceri.

― Ce conditii?

― Vrei sa fii rugat? Pai, de exemplu, ce-ai facut pe Korell? Raportul tau a fost incomplet.

― Ti l-am dat cu luni in urma. La vremea aceea ai fost multumit.

― Da, spuse Sutt, frecandu-si fruntea cu un deget, dar de atunci actiunile tale au capatat alta semnificatie. Cam stiu cu ce te ocupi, Mallow. Cunoastem exact cate intreprinderi construiesti; cu ce graba se lucreaza, si cat te costa. Si mai e si palatul acesta ― spuse el privind in jur cu raceala, fara a arata ca este impresionat in vreun fel ― care face mai mult decat salariul meu pe un an; si mai stiu si cata valva faci ― cam multa si cam costisitoare ― prin inalta societate a Fundatiei.

― Asa, deci? in afara de faptul ca folosesti niste spioni bine instruiti, ce dovedeste asta?

― Dovedeste ca ai bani pe care anul trecut nu-i aveai. Si asta poate dovedi orice ― ca, de exemplu, s-au intamplat multe lucruri pe Korell despre care noi nu avem cunostinta. De unde provin banii?

― Dragul meu Sutt, sper ca nu te astepti sa-ti dezvalui totul.

― Nu.

― Nici nu credeam asa ceva. Tocmai de aceea iti voi spune eu. Provin exact din tezaurul Commdorului de pe Korell.

Sutt clipi, nevenindu-i a crede. Mallow zambi si continua:

― Din nefericire pentru tine, banii sunt castigati in mod legal. Sunt Negutator-sef, si banii pe care i-am primit reprezinta cantitati de fier si cromita luate in schimbul unui numar de zorzoane cu care l-am aprovizionat. Cincizeci la suta din profit e al meu prin contract pecetluit cu Fundatia. Cealalta jumatate va fi primita de guvern la sfarsitul anului, cand toti cetatenii de buna credinta isi platesc taxele pe venit.

― Nu-mi amintesc sa fi citit in raportul tau ceva despre vreun contract comercial.

― N-am mentionat nici ce-am mancat la micul-dejun in ziua aceea, nici numele amantei si nici alte detalii. (Zambetul lui Mallow se transforma intr-un ranjet.) Am fost trimis ― ca sa-ti reamintesc propriile vorbe ― ca sa observ. Si n-am inchis un ochi tot timpul. Ai vrut sa afli ce s-a intamplat cu navele comerciale ale Fundatiei, care fusesera capturate. N-am vazut nici una si nici n-am auzit de ele. Ai vrut sa stii daca exista energie atomica pe Korell. Raportul meu face referire la arme atomice aflate in posesia garzii de corp a Commdorului. Alte semne n-am vazut. Iar armele pe care le-am vazut sunt relicve ale fostului Imperiu si s-ar putea sa fie doar obiecte decorative care nu functioneaza, dupa toate aparentele. Pana aici am respectat ordinele, dar, dincolo de toate acestea, am fost si sunt inca un cetatean liber. Potrivit legilor Fundatiei, un Negutator-sef poate deschide oricat de multe piete doreste si poate primi de acolo cuvenita jumatate din profit. Ce obiectiuni ai? Nu le vad.

Sutt privi tinta spre perete si, stapanindu-si cu greu furia, spuse:

― sta in obiceiul tuturor negutatorilor sa promoveze religia comertului lor.

― Respect legile, nu obiceiurile.

― sunt unele cazuri in care obiceiurile pot deveni mai importante decat legile.

― In astfel de cazuri, apelez la tribunal.

Sutt ii arunca o privire care nu prevestea nimic bun.

― La urma-urmei esti smyrnian. Se pare ca naturalizarea si educatia nu pot elimina anumite trasaturi ale neamului. Cu toate acestea, incearca sa asculti si sa intelegi. Nu mai e vorba de bani sau piete. Posedam stiinta marelui Hari Seldon pentru a dovedi ca de noi depinde viitorul Imperiu al Galaxiei, si de la acest drum nu ne putem intoarce. Religia pe care o avem este atotputernicul nostru instrument pentru a ne atinge telul. Cu ajutorul ei am reusit sa controlam deplin cele Patru Regate chiar in clipa in care erau cat pe ce sa ne striveasca. Este cea mai puternica arma pe care o cunoastem pentru a controla oameni si lumi. Motivul principal pentru dezvoltarea comertului si incurajarea negutatorilor a fost introducerea si raspandirea mai rapida a religiei si siguranta ca introducerea tehnicii avansate si a noii economii vor fi supuse unui control complet si amanuntit din partea noastra.

Se opri pentru a-si mai trage sufletul, cand Mallow interveni.

― Cunosc teoria. O inteleg bine.

― Zau? Depasesti asteptarile mele. Atunci intelegi, desigur, ca incercarea ta de a face comert doar de dragul comertului, de a produce in masa fleacuri de doi bani, care afecteaza doar superficial economia unei lumi, de a sacrifica politica interstelara de dragul zeului-profit, de a conduce la scaparea energiei atomice de sub controlul religiei noastre pot sfarsi prin rasturnarea si negarea completa a politicii care a dat roade vreme de un secol.

― Era si timpul, spuse Mallow nepasator, ca o politica invechita, periculoasa si imposibila sa inceteze. Oricat de bine ar reusi religia in cele Patru Regate, alte lumi de la Periferie cu greu o accepta. Pe vremea cand am pus Regatele sub control, exista un numar suficient de mare de exilati care sa duca vestea despre modul in care Salvor Hardin a folosit preotimea si superstitiile oamenilor pentru a sugruma independenta si puterea monarhilor laici. Si daca acest lucru n-a fost de ajuns, cazul Askone, de acum doua decenii, a aratat limpede acelasi lucru. Acum, orice domnitor de la Periferie prefera sa se sinucida decat sa lase vreun preot al Fundatiei sa calce pe teritoriul sau. Eu nu propun sa obligam Korellul sau alta lume sa accepte ceva ce sunt sigur ca nu vor. Nu, Sutt. Daca energia atomica ii face periculosi, o prietenie sincera prin intermediul comertului va fi de o mie de ori mai folositoare decat o dominatie nesigura, bazata pe suprematia detestata a unei puteri spirituale din afara si care, daca slabeste cat de cat, se poate prabusi cu totul, nelasand nimic de substanta in urma, in afara de teama si ura fara margini.

― Foarte frumos spus, recunoscu Sutt. Dar, ca sa ne intoarcem la subiectul discutiei noastre, care-ti sunt conditiile? Ce imi ceri ca sa te fac sa accepti ideile mele?

― iti inchipui ca-mi voi lepada convingerile pentru bani?

― De ce nu? spuse Sutt cu raceala. Doar asta-i meseria ta, sa cumperi si sa vinzi, nu?

― Numai daca obtin un profit, spuse Maliow, fara sa se supere. Imi poti oferi mai mult decat castig acum?

― As putea sa-ti retin trei sferturi din profiturile obtinute din tranzactii, in loc de jumatate.

Maliow pufni in ras:

― Frumoasa oferta. In conditiile tale, cuantumul tranzactiilor ar scadea cu mult sub a zecea parte. Mai fa un efort.

― Ai putea obtine un loc in Consiliu.

― il voi obtine s-i fara ajutorul tau, ba chiar impotriva vointei tale.

Cu o miscare precipitata a pumnilor, Sutt spuse:

― Te-ai putea salva de inchisoare. Douazeci de ani, daca lucrurile decurg asa cum le vad eu. Socoteste profitul, daca vrei.

― Nu vad nici un profit si nu stiu daca poti duce la indeplinire o asemenea amenintare.

― Va fi un proces pentru asasinat.

― Pentru asasinarea cui? intreba Maliow dispretuitor.

Vocea lui Sutt deveni amenintatoare cu toate ca nu ridica glasul.

― asasinarea unui preot anacreonian, aflat in slujba Fundatiei.

― Chiar asa? si ce probe ai?

Secretarul primarului se apleca putin vrand sa dea mai mare greutate vorbelor:

― Mallow, nu glumesc. Cercetarile preliminare s-au incheiat. Mai trebuie doar sa semnez o hartie si procesul Fundatia contra Hober Mallow, Negutator-sef, poate incepe. Ai parasit un supus al Fundatiei, si acesta a fost torturat si ucis de o gloata de straini. Iti acord doar cinci secunde pentru a scapa de pedeapsa care ti se cuvine. In ceea ce ma priveste, prefer ca tu sa decizi cum vor decurge lucrurile. M-as simti mai in siguranta daca as distruge un inamic, decat sa am un prieten a carui convertire este indoielnica.

Mallow spuse raspicat:

― Faci cum doresti.

― Foarte bine! si secretarul ranji. Primarul a fost acela care a dorit incercarea aceasta de compromis, nu eu. Ca dovada ca nici nu m-am straduit prea mult sa te conving.

Usa se deschise si Sutt iesi.

Mallow ridica privirea abia cand Ankor Jael reintra in camera.

― L-ai auzit? intreba Mallow.

Politicianul se lasa pe pardoseala.

― De cand il cunosc pe sarpele asta, n-am mai pomenit sa fi fost vreodata atat de furios.

― Bine. Ce parere ai?

― O politica externa de dominatie prin mijloace spirituale este o idee fixa a lui, dar, dupa parerea mea, scopurile ultime nu sunt catusi de putin spirituale. Am fost indepartat din guvern pentru ca m-am opus acestei tendinte si cred ca nu-i nevoie sa intru in detalii.

― Nu-i nevoie. Si, dupa parerea ta, care sunt scopurile nespirituale?

Jael deveni grav:

― Nu e prost, asa ca trebuie sa-si fi dat seama de falimentul politicii noastre religioase, care abia daca a facut o cucerire in acesti saptezeci de ani. E limpede ca o foloseste pentru scopuri stiute doar de el insusi. Stii ca orice dogma bazata in primul rand pe credinta si pe traire emotionala reprezinta o arma periculoasa cand o folosesti impotriva altora, intrucat este aproape imposibil sa garantezi ca arma nu se va intoarce vreodata impotriva ta. De o suta de ani sprijinim un ritual si o mitologie care au devenit din ce in ce mai venerabile, mai traditionale si imuabile. Intr-un fel, ele nu mai sunt sub controlul nostru.

― Ce vrei sa spui? intreba Mallow. Continua. Du-ti gandul pana la capat.

― Pai, sa presupunem ca un om, un om ambitios foloseste forta religiei mai degraba impotriva noastra decat in folosul nostru.

― Vrei sa dai de inteles ca Sutt

― Exact. Acesta e Sutt. Asculta, daca el poate mobiliza diferitele ierarhii de pe planetele supuse impotriva Fundatiei in numele ortodoxiei, ce sanse avem? asezandu-se sub stindardele celor piosi, el poate declara razboi ereziei reprezentate de tine, de exemplu, si poate deveni rege. La urma-urmei, Hardin este acela care a spus: "Dezintegratorul este o arma buna, numai ca depinde la care capat al tevii te afli'.

Mallow se plesni peste coapsa dezgolita.

― Asae, Jael, dar atunci ajuta-ma sa intru in Consiliu si voi lupta cu el.

Jael ramase tacut o vreme, apoi intreba:

― Ce spunea Sutt despre linsarea unui preot? Sper ca nu-i adevarat.

― Ba e adevarat, spuse Mallow nepasator.

Lui Jael ii scapa un fluierat de uimire:

― Are probe sigure?

― Cu siguranta ca are. Mallow ezita o clipa, apoi adauga: Jaim Twer a fost de la inceput omul lui, cu toate ca nici unul dintre ei nu si-a dat seama ca stiam acest lucru. Iar Jaim Twer a fost martor ocular.

Jael clatina din cap:

― Of! Asta-i rau.

― Rau? Ce-i rau in asta? Preotul se afla in mod ilegal pe planeta, potrivit legilor Fundatiei. Involuntar sau nu, el a fost clar folosit ca momeala de catre guvernul korellian. Potrivit tuturor legilor bunului-simt, nu aveam de ales decat calea actiunii ― si aceasta actiune era strict in limitele legii. Daca ma aduce in fata tribunalului, nu va reusi decat sa se faca de rasul lumii.

Jael nega printr-o miscare a capului.

― Nu, Mallow, te inseli. Ti-am spus ca a facut un joc murdar. Nu urmareste sa obtina condamnarea ta; stie ca nu poate s-o faca. Insa vrea sa-ti distruga pozitia in fata oamenilor. Doar ai auzit ce-a spus. Obiceiurile stau uneori deasupra legii. S-ar putea sa scapi basma curata din proces, dar daca oamenii vor crede ca ai lasat un preot prada multimii, popularitatea ta va scadea.

Vor recunoaste ca ceea ce-ai facut a fost legal, chiar intelept Dar, cu toate astea, vei ramane un las nenorocit in ochii lor, o bruta insensibila, un monstru cu inima de piatra. Si nu vei fi ales in Consiliu. S-ar putea chiar ca printr-un vot sa-ti pierzi titlul de Negutator-sef si sa ti se retraga cetatenia. Nu esti nascut pe planeta asta, stii bine doar. Ce altceva crezi ca doreste Sutt?

Mallow se incrunta cu indaratnicie.

― Asa, deci!

― Baiete, spuse Jael, sunt de partea ta, dar eu nu te pot ajuta. Ai fost luat la ochi.

IN CEA DE-A PATRA ZI a procesului lui Hober Mallow, Negutator-sef, Camera Consiliului era "plina ochi' in adevaratul inteles al expresiei. Singurul consilier absent injura neputincios fractura de craniu care il tintuise la pat. Balcoanele erau pline de oameni, pana si intervalele erau intesate de aceia care, prin influenta, bani sau simpla perseverenta diabolica, reusisera sa patrunda. Restul umpleau piata din fata tribunalului, in grupuri care se agitau in fata televizoarelor tridimensionale plasate in aer liber.

Ankor Jael isi croi drum pana in sala cu ajutorul inutil al serviciului de politie si apoi, prin furnicar, pana ce ajunse langa Hober Mallow.

Mallow se intoarse si, vazandu-l, rasufla usurat:

― Pentru numele lui Seldon, ai ajuns la fix. Ai adus-o?

― Poftim, ia-o, spuse Jael. E tot ce ai cerut.

― Bine. Cum reactioneaza lumea de afara?

― Parca sunt apucati, spuse Jael si se agita plin ingrijorare. N-ar fi trebuit sa accepti audierea publica. Ai putut sa-i impiedici.

― Nu vreau asta.

― se vorbeste despre linsaj. Iar oamenii lui Publis Mar de pe alte planete

― Chiar voiam sa te intreb despre asta, Jael. A starnit intreaga Ierarhie impotriva mea, nu-i asa?

― Ba bine ca nu. Este inscenarea cea mai bine pusa la cale. Ca ministru, el se ocupa de acuzare intr-un asemenea caz de legislatie interstelara. Ca inalt Preot si ca Primat al Bisericii, a asmutit hoardele de fanatici

― Lasa asta. Iti amintesti de citatul acela din Hardin pe care mi l-ai plasat luna trecuta? Le vom arata ca arma poate avea doua capete.

An acel moment, primarul se aseza, iar membrii Consiliului se ridicara in semn de respect.

― Astazi e randul meu, spuse Mallow in soapta. Stai aici si urmareste spectacolul.

Sedinta incepu, si un sfert de ceas mai tarziu, insotit de soapte ostile, Hober Mallow pasi catre spatiul liber din fata jiltului primarului. Un fascicul de lumina fu indreptat spre el si pe ecranele televizoarelor din pietele publice si din aproape fiecare casa de pe planetele Fundatiei aparu chipul unui barbat care privea sfidator inainte.

Incepu sa vorbeasca incet si rar:

― Pentru a economisi timp, voi recunoaste fiecare incriminare ce mi s-a adus de catre acuzare. Povestea preotului si a multimii, asa cum a fost ea relatata de acuzare, este exacta in toate detaliile.

In sala se isca rumoare, urmata de un vuiet dispretuitor din partea celor de la balcoane. Astepta rabdator pana se facu liniste.

― Cu toate acestea, imaginea care a fost prezentata nu este definitivata. Apelez la rabdarea dumnevoastra pentru a-mi permite sa fac completarile asa cum socot eu. Povestea mea s-ar putea sa vi se para irelevanta la inceput. Va rog sa fiti ingaduitori.

Mallow nu apela deloc la notitele pe care le avea pregatite

― Voi incepe de la acelasi moment ca si acuzarea: ziua intalnirii mele cu Jorane Sutt si Jaim Twer. Stiti deja ce s-a intamplat in decursul acestor intalniri. Conversatiile au fost descrise si nu am nimic de adaugat in afara de propriile-mi ganduri din acea zi.

Eram foarte banuitor, intrucat evenimentele acelei zile fusesera bizare. Judecati singuri. Doi oameni, pe care nu-i cunosteam decat superficial, imi fac propuneri neobisnuite si, intr-o oarecare masura, incredibile. Unul dintre ei, secretarul primarului, imi cere sa joc rolul de agent de informatii in slujba guvernului, intr-o problema confidentiala, a carei natura si importanta v-au fost deja explicate. Celalalt, autointitulat lider al unui partid politic, ma roaga sa candidez pentru un loc in Consiliu. bineinteles ca am devenit banuitor fata de motivul acestei ultime propuneri. Motivul propunerii lui Sutt pare evident. Nu avea incredere in mine. Credea, probabil, ca vand putere atomica dusmanilor si ca tes un complot pentru organizarea unei rebeliuni. Si probabil ca forta nota, ori asa mi s-a parut mie. Deci, avea nevoie de un om de-al sau in preajma mea, in misiunea pe care mi-o propusese, pentru a ma spiona. Ideea aceasta nu mi-a venit, totusi, decat mai tarziu, cand a aparut Jaim Twer. Sa judecam din nou: Twer se prezinta ca negutator retras in politica si, cu toate acestea, eu nu stiam nici un detaliu despre cariera lui negustoreasca, desi cunostintele mele in domeniu sunt considerabile. Mai apoi, cu toate ca Twer s-a laudat cu o educatie laica, nu auzise niciodata despre o criza Seldon.

Hober Mallow astepta putin pentru ca intelesul vorbelor lui sa fie receptat si fu rasplatit cu primul moment de tacere de pana acum ― oamenii de la balcoane ramasera fara grai. Acest lucru era valabil pentru locuitorii de pe Terminus. Populatia de pe Planetele Exterioare receptiona doar versiuni cenzurate care sa corespunda necesitatilor religiei. Ei nu aveau sa auda nimic despre Crizele Seldon. Urmau insa alte lucruri socante care nu aveau sa scape atentiei lor.

― Care dintre cei prezenti poate afirma cu buna-credinta ca e posibil ca un om cu o educatie laica sa nu aiba habar de natura unei crize Seldon? Pe Fundatie exista un singur fel de educatie care exclude orice mentiune despre istoria planificata a lui Seldon si se ocupa numai de om in sine, ca vrajitor aproape mitic Am stiut in clipa aceea ca Jaim Twer nu fusese niciodata negutator. Atunci am fost sigur ca facea parte din cler si ca era probabil preot in intelesul deplin al cuvantului; si ca, in perioada de trei ani cat facuse pe liderul unui partid politic al negutatorilor, fusese omul vandut lui Jorane Sutt. In momentul acela inca bajbaiam. Nu cunosteam scopurile pe care le urmarea Sutt in ceea ce priveste persoana mea, dar intrucat parea sa-mi ofere destula libertate de miscare, i-am atribuit unele din gandurile mele. Banuiam ca Twer trebuia sa mearga cu mine in calatorie ca paznic oficial din partea lui Jorane Sutt. Ei, bine, daca n-ar fi mers el, stiam foarte bine ca ar fi existat alte subterfugii gata pregatite ― si era posibil ca pe acelea sa nu le detectez la vreme. Cand iti cunosti adversarul, esti in relativa siguranta. L-am invitat pe Twer sa ma insoteasca. A acceptat. Aceasta, domnilor consilieri, explica doua lucruri. In primul rand, va demonstreaza faptul ca Twer nu depune marturie ca prieten al meu, impotriva propriei vointe, asa cum va incerca sa convinga acuzarea. EI este un spion care-si va juca rolul pentru care a fost platit. In al doilea rand, explica o anumita actiune de-a mea cu ocazia aparitiei preotului de a carui moarte sunt acuzat ― o actiune nementionata inca, deoarece este necunoscuta.

Consilierii incepura sa susoteasca intre ei. Mallow isi drese glasul si, cu un aer teatral, continua:

― Nu-mi place sa descriu sentimentele pe care le-am trait cand am auzit ca avem un misionar refugiat la bord. Incerc sa alung din minte pana si amintirea acestor sentimente. Ele au creat, in primul rand, o nesiguranta inspaimantatoare. Intamplarea mi-a aparut in momentul acela drept o manevra de-a lui Sutt, si asta depasea calculele si intelegerea mea. Eram complet dezorientat. Aveam un singur lucru de facut. M-am descotorosit cinci minute de Twer, trimitandu-l dupa ofiteri. In absenta lui am activat un receptor de inregistrare video, astfel incat tot ce avea sa se intample sa fie pastrat pentru un studiu ulterior. Am facut-o in speranta incerta, dar sincera, ca ceea ce ma nedumerea in acele momente ar fi putut sa se clarifice la o vizionare viitoare.

De atunci am vizionat acea inregistrare video de cincizeci de ori. O am aici, si voi relua filmul pentru a cincizeci si una oara in prezenta dumneavoastra.

Primarul batu rar cu ciocanelul in masa cerand ordine, intrucat asistenta isi pierduse cumpatul si cei de la balcoane incepusera sa devina zgomotosi. In cinci milioane de camine de pe Terminus, observatori emotionati se apropiara si mai mult de aparatele lor si, de pe banca acuzarii, Jorane Sutt clatina iritat din cap catre marele preot care dadea semne de agitatie, in timp ce ochii febrili il tintuiau pe Mallow. Centrul salii se elibera si luminile fura micsorate. Ankor Jael, din banca sa plasata undeva, in stanga, facu reglajele necesare si, cu un declic, imaginea se inchega si prinse viata, in culori, tridimensional, reproducand totul, mai putin viata.

Se vazu imaginea misionarului buimacit si stalcit in bataie, stand intre locotenent si sergent. Mallow astepta fara un cuvant, in timp ce ofiterii intrara unul cate unul, ultimul intrand Twer.

Conversatia se desfasura conform evenimentelor; sergentul fu pus la punct si misionarul anchetat. Aparu gloata, se putu auzi vuietul ei si apoi reverendul Jord Parma facu ruga lui disperata. Mallow scoase arma, iar misionarul, in timp ce era tarat afara din incapere, ridica bratele intr-un ultim blestem salbatic si, pentru o fractiune de secunda, se vazu o fulgerare strajucitoare.

In fata unei asemenea situatii, scena se sfarsi, ofiterii erau inghetati de groaza, in timp ce Twer isi duse mainile tremurande la urechi, iar Mallow isi introduse calm arma in toc.

Luminile se aprinsera; spatiul din mijlocul incaperii se golise. Mallow, adevaratul Mallow din prezent isi relua impovarat naratiunea:

― Vedeti dumneavoastra, incidentul este exact asa cum l-a prezentat acuzarea ― cel putin in aparenta. Voi explica pe scurt despre ce este vorba. Apropo, in cursul acestor intamplari, emotiile prin care a trecut Twer dovedesc limpede o educatie preoteasca, in aceeasi zi i-am aratat lui Twer o serie de nepotriviri in ceea ce priveste intamplarea. L-am intrebat de unde venea misionarul tocmai catre zona aproape pustie in care ne aflam in momentul acela. L-am mai intrebat de unde aparuse multimea uriasa, daca cel mai apropiat oras, cat de cat mare, se afla la distanta de o suta de mile. Acuzarea nu a acordat nici o atentie acestor detalii. Dupa cum nu a bagat de seama nici altele: de exemplu, prezenta batatoare la ochi a lui Jord Parma. Un misionar pe Korell, care-si risca viata, sfidand atat legile korelliene cat si pe cele ale Fundatiei, umbla pe planeta intr-o sutana foarte noua, care nu poate trece neobservata. E ceva anormal in situatia asta. La vremea respectiva, am sugerat ca misionarul era, fara voia lui, complicele Commdorului, care-l folosise in incercarea de a ne obliga sa recurgem la un act de agresiune flagrant ilegal, pentru a justifica, din punct de vedere legal, distrugerea navei si a noastra. Acuzarea a anticipat modul in care imi voi justifica actiunile. Acuzarea se astepta ca eu sa declar ca siguranta navei mele, a echipajului, a misiunii chiar, era in cumpana si nu putea fi sacrificata pentru un singur om in conditiile in care acel om ar fi fost ucis, cu sau fara interventia noastra. Mi se raspunde printr-o baiguiala privind "onoarea' Fundatiei si necesitatea de a sustine demnitatea noastra pentru a ne dovedi in acest fel superioritatea. Din motive care totusi mi se par ciudate, acuzarea il neglijeaza pe Jord Parma insusi, ca individ. Nu s-au adus nici un fel de detalii in legatura cu el: locul nasterii, educatia, sau orice alt element privind viata acestuia. Cunoasterea lor va arunca lumina asupra neconcordantelor pe care le-am evidentiat in inregistrarea video pe care tocmai ati vizionat-o. Cele doua explicatii se leaga.

Acuzarea nu a avansat nici un detaliu privindu-l pe Jord Parma, deoarece nu poate. Scena pe care ati vazut-o pe inregistrarea video pare falsa pentru ca Jord Parma era un impostor. N-a existat niciodata vreun Jord Parma. Tot acest proces este cea mai mare farsa inscenata pentru o problema care n-a existat niciodata.

Trebui sa astepte o clipa, pentru ca vacarmul sa inceteze.

― Va voi arata o marire de imagine, spuse el rar, a unei scene din inregistrarea video. Ea va vorbi de la sine. Luminile, Jael!

Lumina scazu in sala si spatiul din centru se repopula cu siluete creand iluzia unui muzeu de ceara. Ofiterii de pe Far Star stateau in pozitii rigide si imposibile. O arma tinuta in mana dreapta de catre Mallow. In stanga lui, reverendul Jord Parma, surprins in plin strigat, cu bratele azvarlite in sus si cu degetele rasfirate, in timp ce manecile ii atarnau pana la jumatatea bratelor.

In palma misionarului se vazu acea licarire care in timpul vizionarii anterioare stralucise si disparuse. Acum era o stralucire permanenta.

― Ramaneti cu ochii pe lumina aceea din palma, spuse Mallow din umbra. Mareste imaginea, Jael!

Intregul tablou se estompa rapid. Portiunile exterioare disparura, in timp ce imaginea misionarului ocupa pozitia centrala si deveni uriasa. I se vazura doar capul si bratul, iar apoi doar o mana care acoperi totul si ramase acolo imensa.

Lumina devenise un grup de litere stralucind palid: PSK.

― Aceea, bubui vocea lui Mallow, este o mostra de tatuaj, domnilor. El este invizibil in lumina obisnuita, dar in lumina ultravioleta pe care am proiectat-o in incapere cand am facut aceasta inregistrare iese clar in evidenta. Voi recunoaste ca este o metoda secreta de identificare naiva, utilizata pe Korell, unde lumina ultravioleta nu poate fi gasita la orice colt de strada. Chiar si pe nava noastra, identificarea s-a facut din intamplare. Probabil ca unii dintre dumneavoastra ati ghicit deja ce semnifica PSK. Jord Parma cunostea bine limbajul preotesc si si-a facut meseria cu stralucire. Nu pot spune unde si cum a invatat-o, dar PSK inseamna Politia Secreta Korelliana.

Mallow trebui sa strige ca sa acopere tumultul vocilor:

― Am si alte dovezi colaterale sub forma unor documente aduse de pe Korell, pe care le pot prezenta Consiliului, daca va fi nevoie. Acum sa-mi spuneti care este obiectul acestor acuzatii? S-a facut si s-a repetat sugestia monstruoasa ca ar fi trebuit sa ma lupt pentru misionar, sfidand si calcand legea, si sa-mi sacrific misiunea, nava si propria-mi viata pentru "onoarea' Fundatiei.

Dar s-o fac pentru un impostor?

Trebuia s-o fac pentru un agent secret korellian deghizat in roba, scolit intr-o gimnastica verbala imprumutata probabil de la vreun exilat anacreonian? Daca Jorane Sutt si Publis Manlio m-ar fi facut sa cad in capcana aceea stupida si odioasa

Vocea ragusita deveni neclara, acoperita de strigatele multimii. Fu ridicat pe umeri si purtat spre banca primarului.

Prin ferestre, putu vedea un torent dezlantuit de oameni invadand piata si adaugandu-se miilor deja prezenti acolo.

Mallow privi in jur, cautandu-l pe Ankor Jael, dar ii fu imposibil sa distinga vreun chip in acea multime aflata in permanenta miscare. Treptat, putu sa perceapa un strigat obsedant, ritmat, care crescu in intensitate si incepu sa pulseze nebuneste:

"Traiasca Mallow! Traiasca Mallow! Traiasca Mallow!'

UN ZAMBET LICARI pe chipul istovit al lui Ankor Jael. In aceste ultime doua zile bezmetice uitase si de somn.

― Mallow, ai dat un spectacol uluitor, asa ca te rog sa nu strici totul tintind prea sus. Doar nu vrei sa participi serios la alegerile pentru functia de primar. Entuziasmul maselor inseamna o putere enorma, dar e recunoscut pentru nestatornicie.

― Exact, spuse Mallow cu seriozitate, asa ca va trebui sa-l rasfatam, si cea mai buna cale de a o face este sa continuam spectacolul.

― Ce ti-a mai trecut prin minte?

― Trebuie sa-i arestezi pe Publis Manlio si pe Jorane Sutt

― Poftim?!

― Ai auzit bine. Determina-l pe primar sa-i aresteze! Nu ma intereseaza ce amenintari vei folosi. Eu controlez multimea ― astazi cel putin. Nu va cuteza sa o infrunte.

― Dar in baza caror acuzatii, omule?

― A celor evidente. Au incitat preotimea Planetelor Exterioare la partinire in ceea ce priveste neantelegerile factiunilor de pe Fundatie. Acest lucru este ilegal. Sa-i acuze de "subminarea securitatii Statului'. Si nu-mi pasa ce pedeapsa vor primi, asa cum nici lor nu le-a pasat de mine. Scoate-i de pe scena politica pana voi ajunge eu primar.

― Mai e jumatate de an pana la alegeri.

― Nu-i prea mult! (Mallow se ridica in picioare si-l stranse pe Jael de brat pe neasteptate.) Asculta, as ridica tot guvernul cu forta daca ar fi nevoie ― Asa cum a facut Salvor Hardin acum o suta de ani. Criza Seldon inca mocneste si cand va izbucni, va trebui sa fiu si primar, si mare preot.

Jael se incrunta. Spuse rar si apasat:

― Ce va fi cu Korell, pana la urma?

― Cu siguranta, dadu Mallow afirmativ din cap, vor declara razboi, desi sunt gata sa pariez ca o vor face abia peste cativa ani.

― Cu nave actionate atomic?

― Tu ce crezi? Cele trei nave comerciale pe care le-am pierdut in acel sector al spatiului nu puteau fi capturate cu pistoale cu aer comprimat. Jael, au primit nave chiar din partea Imperiului. Nu ramane cu gura cascata ca un caraghios. Am spus Imperiul! inca exista, sa stii. O fi disparut ca prezenta aici, la Periferie, dar in centrul Galaxiei e inca foarte activ. Si orice miscare gresita pe care o vom face ar putea periclita existenta noastra. De aceea trebuie sa ajung primar si mare preot. Sunt singurul care stie cum putem infrunta criza.

Jael inghiti in sec:

― Cum? Ce-ai de gand sa faci?

― Nimic.

Jael zambi neancrezator:

― Zau? Chiar asa?

Mallow raspunse hotarat si taios:

― Cand voi fi conducatorul acestei Fundatii nu voi face nimic. Absolut nimic, si tocmai acesta este secretul acestei crize.

ASPER ARGO, Preaiubitul Commdor al Republicii Korell isi intampina sotia, care tocmai intra, cu o vinovata incruntare a sprancenelor rare. La ea, cel putin, epitetul ce si-l atribuise singur nu avea nici o trecere. Stia bine acest lucru.

Cu o voce pitigaiata si glaciala spuse:

― Inteleg ca scumpul meu sot a ajuns, in sfirsit, la o decizie in ceea ce priveste soarta vlastarelor Fundatiei.

― serios? intreba Commdorul. Si ce altceva mai intelege sprintena ta minte?

― Destule lucruri, nobile sot. Ai mai avut una dintre timidele tale consultari cu consilierii. Grozavi consilieri mai ai. Apoi, cu dispret nemarginit, adauga: O turma de idioti orbi si paralitici care strang bine la piepturile lor scofalcite profiturile sterile, spre nemultumirea tatalui meu.

― si care este, draga mea, nemaipomenita sursa din care rezulta parerea ta despre toate astea?

Commdora pufni in ras:

― Daca ti-as spune, sursa mea ar fi mai degraba in cursa decat sursa.

― Bine, vei proceda cum vei crede de cuviinta, ca intotdeauna. (Commdorul ridica din umeri si-i intoarse spatele.) Cat priveste nemultumirea tatalui tau, imi pare rau, dar intampin un refuz meschin la cererea de a mi se da alte nave.

Fierband de furie, Commdora izbucni:

― Alte nave! Pai nu ai cinci? Sa nu indraznesti sa negi. Stiu ca ai cinci, si-ti este promisa a sasea.

― Promisa pentru anul trecut.

― Dar si una poate transforma Fundatia in praf si pulbere. Doar una! O nava ca sa spulberi navele lor neinsemnate.

― Nu pot ataca planeta aceasta nici macar cu o duzina de nave.

― si cat va rezista planeta lor daca le ruinam comertul si le distrugem incarcaturile de jucarioare si alte prostii?

― Acele jucarioare si prostii inseamna bani, suspina el. Multi, multi bani!

― Dar daca ai cuceri Fundatia, n-ai avea tot ce-i apartine? si daca ai avea o umbra de respect si recunostinta pentru tatal meu, n-ai avea mai mult decat ti-ar oferi Fundatia vreodata? Au trecut trei ani ― ba mai mult ― de cand a venit barbarul acela cu reprezentatia lui magica. A trecut destul timp.

― Draga mea! (Commdorul se intoarse si o privi drept in ochi.) imbatrinesc. Sunt obosit. Imi lipseste puterea de a mai rezista vocii tale cicalitoare. Spui ca stii ca am luat o hotarare. Ei bine, am luat-o. S-a terminat. Va fi razboi intre Korell si Fundatie.

― I-auzi! (Chipul Commdorei se lumina, iar ochii ei stralucira.) in sfarsit, cand era cat pe-aci sa dai in mintea copiilor ti-a venit mintea la cap. Iar acum, ca esti stapan al acestei zone, poate vei deveni suficient de respectabil pentru a avea un cuvant de spus in Imperiu. De exemplu, am putea parasi lumea asta barbara pentru a merge la curtea viceregelui. Asa m-am gandit eu.

Iesi intr-un fosnet de rochie, zambind si tinand o mana in sold. In lumina, parul ei arunca reflexe albastrii.

Commdorul astepta, apoi, adresandu-se catre usa, spuse cu ura si rautate:

― Iar cand voi fi stapan a ceea ce numesti tu zona interioara, voi fi indeajuns de respectabil pentru a ma lipsi de aroganta tatalui si de limba ascutita a fiicei. Ma voi lipsi total!

LOCOTENENTUL-MAJOR de pe Dark Nebula se holba ingrozit prin hublou.

― Pentru numele Galaxiei! (Ceea ce trebuia sa fie un tipat disperat devenise o soapta.) Ce e asta?

Era o nava, dar parea un casalot fata de insignifianta Dark Nebula si, in plus, pe flanc purta insemnele Imperiului: Nava-si-Soarele. Toate sistemele de alarma rasunau innebunite.

Se transmisera ordine in toate compartimentele navei si Dark Nebula se pregati sa fuga, daca mai era posibil, sau pentru lupta ― daca trebuia ― in timp ce in cabina de transmisiuni in ultraunde, un mesaj isi croi drum prin hiperspatiu catre Fundatie.

Repetandu-se mereu si mereu! Era partial un apel pentru ajutor, dar, in primul rind, un mesaj ce avertiza asupra pericolului.

HOBER MALLOW isi intinse picioarele pentru a alunga oboseala, in timp ce rasfoia cateva rapoarte. Cei doi ani de cand ocupa functia de primar il facusera sa devina mai rabdator, mai domolit si mai putin preocupat de confort. Dar rapoartele guvernamentale si aiuritorul limbaj oficial in care acestea erau scrise tot nu-i placeau.

― Cate nave au primit? intreba Jael.

― Patru sunt retinute la sol. Despre doua n-am primit informatii. Celelalte sunt in buna stare si se stie unde se afla. Ar fi trebuit sa ne descurcam mai bine, dar asta n-a fost decat inceputul, mormai Mallow.

Nu primi raspuns, asa ca Mallow ridica privirea spre Jael si intreba:

― Te ingrijoreaza ceva?

― As vrea ca Sutt sa vina aici.

― A, da, ca sa mai ascultam o prelegere despre frontul intern.

― Nu, nu-i vorba de asta, izbucni Jael, dar esti din cale-afara de incapatanat, Mallow. Poate ca ai rezolvat situatia externa pana la ultimul amanunt, dar nu te-a interesat deloc ce se intampla aici, pe planeta-mama.

― Pai asta-i treaba ta, nu? De ce te-am numit Ministru al educatiei si propagandei?

― Doar ca sa-mi sfarsesc mai repede zilele, daca am in vedere cooperarea de care ma bucur din partea ta. Anul trecut ti-am tot vorbit despre pericolul crescand pe care-l reprezinta Sutt si Religiosii lui, de credeam ca te-am asurzit. Ce rost mai au planurile tale daca Sutt va impune alegeri anticipate si te va azvarli din functie?

― Nici unul, recunosc.

― Iar prin cuvantarea ta de seara trecuta, aproape ca i-ai oferit alegerile pe tava lui Sutt. Chiar trebuia sa fii atat de sincer?

― Crezi ca n-am facut bine luandu-i-o inainte?

― Nu, raspunse vehement Jael, nu asa cum ai procedat. Pretinzi ca ai anticipat totul, dar nu explici de ce ai facut comert cu Korell spre avantajul lor exclusiv vreme de trei ani. Singurul tau plan de lupta este de a te retrage fara nici o confruntare. Abandonezi toate relatiile comerciale cu sectoarele spatiale din apropiere de Korell. Proclami in mod deschis o atitudine de asteptare. Nu promiti ofensiva nici macar in viitor. Serios, Mallow, ce-ar trebui sa fac eu in situatia asta fara iesire?

― ii lipseste stralucirea?

― ii lipseste apelul la sentimentele multimii.

― E totuna.

― Mallow, trezeste-te! Ai doua solutii. Fie le expui oamenilor o politica externa dinamica, oricare ti-ar fi planurile, fie ajungi la un compromis cu Sutt.

― In regula, spuse Mallow, daca am dat gres cu prima solutie, s-o incercam pe cea de-a doua. Tocmai a sosit Sutt.

Sutt si Mallow nu se mai intalnisera fata-n fata din ziua procesului, cu doi ani in urma. Nici unul nu constata la celalalt vreo schimbare, cu exceptia aerului pe care-l arbora fiecare dintre ei, ceea ce arata fara tagada ca rolurile de conducator si de contestatar se schimbasera.

Sutt se aseza fara sa-i stranga mana lui Mallow.

Mallow ii oferi o tigara de foi si-i spuse:

― Te deranjeaza daca Jael va ramane? Tine foarte mult sa cadem de acord asupra unui compromis. Ar putea actiona ca mediator daca ne incingem.

Sutt ridica nepasator din umeri.

― Un compromis ti-ar folosi. Cu alta ocazie eu am fost acela care a cerut ca tu sa stabilesti conditiile. Presupun ca pozitiile sunt acum diametral opuse.

― Presupunerile tale sunt corecte.

― Atunci iata conditiile mele. Trebuie sa te lepezi de politica falimentara de mituire economica si de comert cu nimicuri si sa revii la politica externa promovata de inaintasii nostri.

― Te referi la cucerirea cu ajutorul misionarilor?

― Exact!

― Nici un compromis nu e posibil daca nu accept asta?

― Nici unul.

― Mmm! (Mallow isi aprinse tacticos tigara de foi si trase din ea pana ce varful ii deveni incandescent.) Pe vremea lui Hardin, cand cucerirea prin intermediul misionarilor reprezenta ceva nou si radical, oameni ca tine s-au opus. Acum este o metoda incercata, testata, binecuvantata ― ceea ce pentru Jorane Sutt inseamna perfectiunea. Dar, spune-mi, cum ne-ai scoate din incurcatura noastra?

― Vrei sa spui incurcatura ta. Eu n-am nimic de-a face cu ea.

― Ia-o cum vrei.

― Este indicata o puternica ofensiva. Expectativa de care pari atat de satisfacut este fatala. Pentru intreaga lume a Periferiei asta ar insemna o recunoastere a slabiciunii, ori in aceasta zona impresia de putere este tot ceea ce conteaza, pentru ca nu exista vreun vultur care sa nu se alature intr-un asalt comun pentru a smulge o bucata din cel care piere. Ar trebui sa stii asta. Doar esti din Smyrno, nu?

Mallow nu dadu importanta constatarii.

― si daca-i invingi pe cei din Korell, zise el, ce faci cu Imperiul? Acesta este adevaratul dusman.

Un zambet siret se iti pe chipul lui Sutt.

― A, nu, constatarile tale din cursul vizitei la Siwenna au fost complete. Pe viceregele Sectorului Normannic il intereseaza sa creeze disensiuni la Periferie in folosul sau, dar numai ca o problema secundara. N-are intentia de a risca totul organizand o expeditie catre marginea Galaxiei, unde are cincizeci de vecini ostili si un Imparat impotriva caruia trebuie sa se ridice. Parafrazez propriile-ti cuvinte.

― Da, s-ar putea, Sutt, daca-si inchipuie ca suntem indeajuns de puternici pentru a fi periculosi. Si s-ar putea sa fie incredintat de asta daca distrugem Korellul prin forta unui atac direct. S-ar cuveni sa fim cu mult mai intelepti.

― De exemplu?

Mallow se rezema de spatarul scaunului.

― Sutt, iti voi oferi o sansa. Asa ca-ti voi spune toata istoria, si atunci poti fie sa mi te alaturi, si vei primi un post intr-un guvern de coalitie, fie sa-ti joci rolul de martir pana la capat, si vei putrezi in puscarie.

― Ai mai incercat stratagema asta o data.

― Nu m-am straduit, Sutt. Abia acum a sosit timpul. Asculta, spuse el si-l fixa cu privirea.

― Cand am sosit prima oara pe Korell, incepu el, l-am mituit pe Commdor cu podoabe si jucarioare care fac parte din rezervele obisnuite ale unui negutator. Din capul locului, aceste daruri erau menite sa-i faciliteze accesul intr-o turnatorie de otel. Nu vedeam mai departe de atat, dar planul mi-a reusit. Am obtinut ceea ce voiam. Insa abia dupa prima mea vizita in Imperiu mi-am dat seama exact in ce arma teribila as putea transforma acest negot.

Ne confruntam cu o Criza Seldon, Sutt, si crizele Seldon nu sunt rezolvate de indivizi, ci de forte istorice. Atunci cand Hari Seldon a planuit cursul istoriei viitoare, el nu s-a bazat pe eroisme eclatante, ci pe largul avant al economiei si al sociologiei. De aceea, solutiile diferitelor crize trebuie obtinute prin aportul fortelor pe care le avem la indemana in momentul respectiv. In cazul de fata, Comertul!

Sutt ridica sceptic sprancenele si profita de momentul de tacere:

― Cred ca nu posed o inteligenta subnormala dar prelege­rea ta este neclara si needificatoare.

― Gandeste-te numai, spuse Mallow, ca pana acum puterea comertului a fost subestimata. S-a considerat ca trebuie sa tinem preotimea sub controlul nostru strict pentru a o transforma intr-o forta puternica. Nu este asa, si aceasta este contributia mea la situatia din Galaxie. Comert fara preoti! Doar comert. El e indeajuns de puternic. Sa gandim simplu si la obiect. Korell este acum in stare de razboi cu noi. Prin urmare, comertul nostru cu ei a incetat. Dar, te rog sa observi ca voi reduce totul la o simpa operatie de adunare. In ultimii trei ani, Korell si-a bazat economia din ce in ce mai mult pe tehnicile atomice pe care le-am introdus noi si pe care numai noi le putem furniza in continuare. Ce crezi ca se va intampla de indata ce minusculele generatoare atomice vor inceta sa functioneze unul dupa altul?

Intai vor cadea micile ustensile de bucatarie. Dupa jumatate de an de expectativa, pe care tu o detesti, cutitul de bucatarie al gospodinei nu va mai functiona. Soba de gatit va incepe sa-i joace feste. Masina de spalat nu va mai face treaba cum se cuvine. Aparatul de climatizare din locuinta ei isi va da obstescul sfarsit intr-o zi torida de vara. Ce se intampla?

Facu o pauza, asteptand un raspuns, iar Sutt preciza netulburat:

― Nimic. Oamenii sufera multe in vreme de razboi.

― Foarte adevarat. Sufera. Isi vor trimite fiii in razboi, unde vor avea parte de o moarte groaznica pe navele spatiale distruse. Vor suporta orice sub bombardamentul inamic, chiar daca asta inseamna ca vor trebui sa se hraneasca cu paine mucegaita si sa bea apa nefiltrata in adaposturi sapate la jumatate de mila adancime. Numai ca este foarte greu sa suporti lucruri chiar minore atunci cand nu exista avantul patriotic nascut dintr-un pericol iminent. Vom alege expectativa. Nu vor fi victime, bombardamente sau batalii. Doar cutite care nu vor mai taia, sobe care vor refuza sa incalzeasca si case care vor deveni ghetarii iarna. Aceste lucruri vor fi suparatoare. Iar oamenii vor murmura.

Sutt, plin de uimire, silabisi:

― si in asta iti pui toate sperantele, omule? Ce anticipezi? O revolta a gospodinelor? O jaquerie?^*. _{[*Jacquerie = asociatie si revolta a taranilor francezi impotriva nobilimii in timpui captivitatii regelui Ioan (1358) si, prin extensie, revolta a claselor sarace impotriva claselor avute (n.t.)]} Iscarea din senin a unei rascoale a macelarilor si bacanilor inarmati cu satare si cutite de paine strigand: "Dati-ne inapoi masinile atomice si automate de spalat Super-Clar?'.

― Nu, domnule, spuse Mallow scos din sarite, nu. Ma astept totusi la un murmur general de nemultumire care va putea fi mai apoi folosit de persoane mai importante.

― si care ar fi aceste persoane mai importante?

― Producatorii, proprietarii de intreprinderi, industriasii de pe Korell. Dupa ce vor trece cei doi ani de expectativa, masinile din intreprinderi vor incepe, una dupa alta, sa nu mai functioneze. Industriile pe care noi le-am modificat de la un capat la celalalt cu noile noastre inventii atomice vor fi foarte curand distruse. Dintr-o lovitura, industriile grele se vor trezi in intregime proprietare ale unor utilaje care nu mai functioneaza, numai bune de dat la fier vechi.

― Mallow, intreprinderile functionau destul de bine inainte de a merge tu acolo.

― Da, Sutt, functionau cu un profit de zero virgula zero la suta, chiar daca nu iei in calcul costurile reconversiunii la starea originala, preatomica. In conditiile in care i se vor opune atat industriasii si marea finanta, cat si omul simplu, cat crezi ca va mai rezista Commdorul?

― Atata timp cat va dori, de indata ce-i va trece prin minte sa obtina noi generatoare atomice de la Imperiu.

Auzind acestea, Maliow rase copios:

― N-ai inteles Sutt, n-ai inteles nici cat Commdo­rul. N-ai priceput ca Imperiul nu poate inlocui nimic. Impe­riul a fost dintotdeauna un domeniu cu resurse colosale. Au calculat totul in planete, in sisteme stelare, in sectoare intregi de Galaxie. Generatoarele lor sunt gigantice, intrucat gandeau la modul gigantesc. Insa noi ― noi, mica noastra Fundatie, lumea noastra solitara si lipsita de resurse metalice ― am fost siliti sa lucram cu zgarcenie brutala. A trebuit ca generatoarele noastre sa aiba marimea unor degetare, pentru ca acesta era metalul de care dispuneam. A trebuit sa cream noi tehnici si noi metode cu care Imperiul nu poate tine pasul pentru ca a decazut atat de mult incat nu mai poate face nici un progres stiintific cu adeva­rat vital.

Cu toate scuturile lor atomice, indeajuns de mari pentru a proteja o nava, un oras, o lume intreaga, n-au fost niciodata in stare sa construiasca unul care sa apere un singur om. Pentru aprovizionarea cu apa si energie electrica a unui oras au motoare mari cat o cladire cu sase etaje ― le-am vazut doar ― pe cand ale noastre ar incapea intr-o camera ca aceasta. Si cand i-am spus unuia dintre specialistii lor ca un container de plumb de marimea unei nuci avea inauntru un generator atomic, aproape ca s-a sufocat pe data de indignare. Pai nici nu-si mai inteleg singuri propriii colosi. Instalatiile functioneaza automat din generatie in generatie si ingrijitorii lor constituie o casta ereditara care ar ramane cu mainile incrucisate daca un singur tub din toata structura aceea vasta s-ar arde.

Razboiul acesta este o confruntare intre doua sisteme ― intre Imperiu si Fundatie, intre cel mare si cel mic. Pentru a prelua controlul asupra unei lumi, ei mituiesc cu nave imense care pot purta razboaiele, dar care sunt total lipsite de importanta economica. Pe de alta parte, noi mituim cu lucruri minuscule, inutile in razboi, dar vitale pentru obtinerea prosperitatii si profiturilor.

Un rege sau un Commdor pot sa primeasca aceste nave si sa duca razboaie. De-a lungul intregii istorii au existat conducatori arbitrari care au negustorit bunastarea supusilor lor pentru ceea ce au luat drept onoare, glorie si cucerire. Cu toate acestea, lucrurile marunte sunt cele care conteaza in viata de zi cu zi, iar Asper Argo nu va rezista crizei economice care va pustii Korellul peste doi sau trei ani.

Sutt era la fereastra acum, cu spatele catre Malaow si Jael. Se inserase si putinele stele care se puteau vedea aici, exact la marginea Galaxiei, straluceau profilate pe fundalul incetosat al formei lenticulare care cuprindea ramasitelea acelui Imperiu, inca urias, care lupta impotriva Fundatiei.

Sutt spuse, sceptic:

― Nu. Nu esti omul potrivit.

― Nu ma crezi?

― Vreau sa spun ca nu am incredere in tine. esti alunecos si vorba ti-e inselatoare. M-ai tras pe sfoara si atunci cand eram sigur ca te aflai cu totul sub controlul meu, cu prilejul primei tale calatorii spre Korell. Cand mi-am inchipuit ca te incoltisem la proces, te-ai strecurat cu abilitate si ai cucerit postul de primar prin demagogie. Ai un caracter plin de ascunzisuri si ocolisuri: nu oferi nici un argument dincolo de care sa nu se afle un altul; orice afirmatie de-a ta poate fi inteleasa in trei feluri. Sa presupunem ca ai fi tradator. Sa spunem ca vizita in Imperiu ti-a adus o subventie si promisiuni de putere. Intr-un asemenea caz, actiunile tale ar fi exact cele pe care le intreprinzi acum. Ai provoca un razboi dupa ce ai oferit intariri dusmanului. Ai obliga Fundatia la inactiune si ai propune o explicatie plauzibila in legatura cu tot ce faci atat de convingatoare, incat ai cuceri toata lumea de partea ta.

― Vrei sa spui ca nu exista cale de compromis? intreba calm Mallow.

― Vreau sa spun ca trebuie sa pleci de buna-voie sau cu forta.

― Ti-am pus in vedere ca singura ta alternativa e sa cooperezi.

Chipul lui Jorane Sutt se congestiona intr-o izbucnire de furie:

― Iar eu te avertizez, Hober Mallow din Smyrno, ca daca ma arestezi, nu va exista crutare. Oamenii mei nu se vor da inapoi de la nimic pentru a face cunoscut tot adevarul in ceea ce te priveste, iar oamenii simpli ai Fundatiei se vor ridica impotriva conducatorului lor strain. Ei au o constiinta a destinului pe care un smyrnian n-o poate intelege vreodata, si aceasta trezire a lor te va distruge.

Neclintit, Hober Mallow le ordona celor doua garzi care tocmai intrasera:

― Luati-l! E in stare de arest.

Sutt preciza:

― Ultima solutie.

Mallow isi stinse tigara de foi si ramase cu privirea in pamant.

Cateva minute mai tarziu, Jael se foi si intreba cu o voce obosita:

― Ei, dupa ce ai facut un martir ai cauzei, ce va urma?

Mallow lasa deoparte scrumiera pe care o misca fara rost, ridicandu-si privirea.

― Sutt nu mai este asa cum il stiam. A devenit un taur orbit de sange si furie. Si cat ma uraste!

― Deci, cu atat mai periculos.

― Mai periculos? Vorbe! Nu mai judeca, defel.

― Ai prea multa incredere in propriile puteri, Mallow. Neglijezi posibilitatea izbucnirii unei revolte populare.

Sumbru, Mallow il privi pe Joel drept in ochi:

― Intelege odata pentru totdeauna Joel, nu exista pericolul unei revolte populare.

― Ce sigur esti de tine!

― Sunt sigur de existenta Crizei Seldon si de valabilitatea istorica a solutiilor externe si interne. Sunt unele lucruri pe care nu i le-am spus acum lui Sutt. El a incercat sa tina sub control insasi Fundatia cu ajutorul fortelor religioase si a dat gres ― si acesta este semnul cel mai sigur ca in Planul Seldon religia si-a incheiat misiunea. Controlul economic functioneaza altfel. Si, ca sa parafrazez faimosul citat al lui Hardin, care ti-e atat de drag, arma care nu are doua capete nu e buna de nimic. Daca Korell a prosperat prin comert, tot asa si noi. Daca fabricile de pe Korell se prabusesc fara comertul cu noi si daca prosperitatea lumilor exterioare se spulbera din cauza izolarii, tot asa si intreprinderile noastre vor decadea, iar prosperitatea se va mistui ca fumul. Si nu exista nici o intreprindere, nici o companie de transporturi care sa nu se afle sub controlul meu si pe care sa nu o pot reduce la tacere daca Sutt incearca sa ma sperie cu propaganda revolutionara. Acolo unde propaganda lui va avea succes sau va prinde cat de cat, voi avea grija sa fac in asa fel incat prosperitatea sa devina o amintire. Acolo unde propaganda va da gres, prosperitatea va exista in continuare pentru ca intreprinderile mele isi vor pastra toti angajatii. Asa ca, gratie aceluiasi rationament care ma face sa fiu atat de sigur ca populatia Korellului se va revolta in favoarea prosperitatii, sunt sigur ca noi nu ne vom ridica impotriva ei. Vom face acest joc pana la capat.

― Prin urmare, zise Joel, pui bazele unei plutocratii. Ne transformi intr-o planeta de negutatori si de printi ai comertului. In cazul acesta, care va fi viitorul nostru?

Mallow isi ridica fata preocupata si exclama furios:

― Ce treaba am eu cu viitorul? E neindoielnic ca Seldon l-a anticipat si l-a pregatit. In vremurile ce vor veni, atunci cand puterea financiara va deveni o forta moarta asa cum este religia acum, vor mai exista si alte crize. Lasa-i pe succesorii mei sa rezolve noile probleme ce se vor ivi, asa cum am rezolvat-o eu pe cea de astazi.

KORELL . Si astfel, dupa trei ani de razboi, care a fost cu siguranta cel mai pasnic din cate avem cunostinta, Republica Korell s-a predat neconditionat, iar Hober Mallow si-a ocupat locul alaturi de Hari Seldon si Salvor Hardin in inimile oameni­lor Fundatiei.

ENCICLOPEDIA GALACTICA