Arta electronica

Arta electronica

"Notiunea de spatiu, pe care o credeam atat de evidenta este pe punctul de a se transforma si a se imbogati cu aspecte inedite. Spatiul comunicarii in care traim de acum inainte in cotidian nu mai este acelasi spatiu clasic pe care il experimentam ieri (in trecut), ci o forma hibrida si simbolica a carei reprezentare scapa criteriilor convenite. Multiplicarea mijloacelor de comunicare, ca mediu permanent, ne plaseaza pe centrul unui cadru informal ce delimiteaza un spatiu virtual ale carui granite sunt abstracte."[1]

Diversificata intr-o pluralitate de forme artistice, impreuna cu noile estetici, noua perceptie se constituie intr-un domeniu complex multidimensional, deja bine definit, al culturii si civilizatiei contemporane. Istoria artei, studiile de cultura vizuala analizeaza arta electronica in cadrul postmodernismului si in contextul tehno-culturii inter-disciplinare actuale, intr-o viziune de ansamblu spatio-temporala asupra trecutului/prezentului/ viitorului noilor media, pentru a intelege, reflecta si conchide despre rolul lor in existenta noastra. Dupa cum precizeaza artistul si teoreticianul media Peter Weibel, arta electronica deplaseaza arta de la etapa centrata pe obiect, catre o etapa centrata pe context si pe observator. In acest fel ea devine un motor al schimbarii, de la modernitate la postmodernitate.

Tehnologiile electronice au posibilitatea de a actiona asemenea unui dispozitiv de contact la distanta, adica au capacitatea de a modifica fundamental modurile de prezentare. De exemplu, un concert interactiv in care grupurile instrumentale reactioneaza unii in raport cu ceilalti datorita unui sistem de videoconferinta constituie un eveniment estetic de un nou tip pentru care notiunea de reproductivitate trebuia sa fie redefinita sau abandonata. Acelasi lucru este valabil si pentru operatiunile estetice care utilizeaza interactivitatea de tip informatic. Notiunea de memorie este destinata decaderii. "Prezentarea" este destinata substituirii reprezentarii. Reproductibilitatea electronica, reproductibilitate in timp real din care apare o realitate electronica vie, produce evenimente transmedia, fara a avea un loc bine definit. Din aceasta cauza, sarcina cu care ne confruntam, nu mai consta in redefinirea sensului estetic, ci a ontologiei contemporane. Radacinile noilor media le gasim atat in descoperirile stiintifice ale sfarsitului de secol XIX si inceputul secolului XX, in miscarile avangardei artistice europene (Constructivism, Futurism, Dadaism, Scoala de la Bauhaus) ca si in arta experimentala americana din a doua jumatate a secolului XXI. L. Rutsky, in cartea sa "High Techne - Art and Technology from the Machine Aesthetic to the Posthuman", considera, referitor la modernitate, ca fiind esentiala dialectica existenta in viziunea utopica/dystopica asupra tehnologiei, eliberata de fixatia asupra propriei instrumentalitati si vazuta in termeni esteticii. Estetica modernista poate fi definita de aceasta relatie dubla de estetizare a tehnologiei si de tehnologizare a artei. Teoreticiana cunoscuta a artei contemporane, Rosalind E. Krauss ajunge la concluzia ca un singur lucru pare sa ramana constant in discursul avangardist si aceasta este tema originalitatii. Modernismului, "metafizic si elitist" in faza sa tarzie, ii urmeaza post-modernismul, amprenta stilistica a ultimei decade a secolului XX, caracterizat prin complexitate si ambiguitate, rezultat al utilizarii citatului, fragmentului, formei hibride si compozite intr-o perceptie sinestezica. Postmodernismul are ca preocupare majora intelesurile, gandirea insotita de imagini. Informatiile, configurate in straturi suprapuse de intelesuri devin cunoastere comunicabila prin limbaje reformulate, redimensionate in contextul tehnoculturii, proces inceput o data cu primii ani ai secolului XX, ca urmare a dezvoltarii comune si convergente dupa 1940, a matematicii, fizicii si biologiei cu cibernetica, teoriile comunicationale si genetice. Proiectia computationala a cunoasterii si perceptiei desfiinteaza granitele intre numere si cuvinte, numere si sunete, numere si imagini si deschide cai noi de a construi, a modela si a interveni in imagine. Lucrarea, produsul, "obiectul media" se modeleaza intr-o codificare digitala, fiind o reprezentare numerica. "Obiectul media" (numeric, digital) remodeleaza acceptia conceptului de unicitate marcat de semnificarea clasica de interpretare singulara, cat si conceptul de artist, creator.

Spre deosebire de operele de tip traditional, unde spectatorul este cantonat intr-un rol pasiv, noile tehnologii ofera posibilitati inedite de interactivitate, situatie ce ridica anumite intrebari despre statutul si notiunea de autor. Aceste intrebari s-au formulat inca de la aparitia performantei si fotografiei, reproductibilitatea operei de arta punand in dificultate legitimitatea care se baza atunci pe caracterul de unicitate. Incepand cu momentul in care s-a admis ca opera se constituie din schimburi, trebuie sa recunoastem ca munca artistului se bazeaza acum pe proceduri si nu pe manipulare sau transformare a materialului. Teoria estetica trebuie sa fie revizuita in ceea ce priveste metamorfozele care afecteaza viata si mediul inconjurator modern, raportul nostru cu lumea. Ea trebuie sa-si constituie in mod natural reflexia, sprijinindu-si argumentele si analizele pe transformarile care ne modifica radical perceptiile, senzatiile si ideile in noul raport cu timpul si spatiul. Obiectul digital contine diferite grade de originalitate. Astfel el poate fi multiplicat fara a se deteriora. Aparitia copiei identice cu originalul dezvolta noi relatii in campul artistic si ma refer la sistemul de colaborare in producerea obiectului artistic, la caracterul democratic in distributia operei electronice si la o experienta participatorie diversa a publicului fata de produsul artistic. Imaginea digitala, obtinuta prin calcul matematic, aduce ideea de creativitate imagistica ca produs cultural. Hypermedia, loc al interactivitatii si conectivitatii, ofera posibilitati multiple, complexe de transformare a imaginii/sunetului/textului usor de accesat si modelat on-line de autor si utilizator (spectator si posibil co-autor).

Imaginea digitala, pluralitate de timpi, antropologie a nemarginirii capteaza realul in straturi care devin existenta magica, probabila, posibila si adevarata. Stranie, bantuita de simulacre vii, imaginea, picturi de realitati simultane, curge in lumea electronica, teleologica, unde logica realului se identifica cu cea a aparentei si ne amprenteaza somatopsihologic, pregatindu-ne pentru civilizatia noului mileniu. In viitorul deja prezent oamenii vor comunica prin sunet, cuvant, imagine in retele telematice.

"Intr-o astfel de conjunctura, artistul este in masura sa constituie un 'colector' sensibil ale carui semnale isi anticipeaza si alerteaza contemporanii, adesea orbiti si surziti de bulversarile ce se produc."[2]

Memoria imagistica, informatia in imagine, gandirea in imagini caracterizeaza secolele XX si XXI, dominate, evident, de cultura imaginii. Comunicarea on-line, multiforma si rizomatica, desfiinteaza granite, stabileste noi granite, modeleaza harti virtuale vii, recartografiaza lumea.