Corpul, oglinda sufletului

Corpul, oglinda sufletului

Referindu-se la Scolile filosofice grecesti, A. Dumitriu scrie: „In capitolul precedent am vazut ca scoala filosofica peripatetica(PERIPATETÍSM s.n. Scoala filozofica intemeiata de Aristotel (care obisnuia sa poarte convorbiri cu discipolii plimbandu-se); peripateticism; aristotelism , avea o structura interioara, care determina pozitia magistrului si a elevului unul fata de celalalt. Elevul era un „un auditor, ascultator si cunoscator”. Termenul „auditor” ne duce imediat, prin asociatie, la scoala pitagoreica, unde, intr-adevar, exista o treapta pe care discipolii se numeau „auditori”.

Iata ce relateaza Aulus Gellius - dupa traditie, spune el, asa cum a aflat de la filosoful Taurus - despre metoda lui Pitagora si a scolii care i-a succedat, de a-si recruta discipolii si de a le face educatia:

”Chiar de la inceput, tinerii care veneau sa invete, erau examinati dupa fizionomie. Acest cuvant vrea sa spuna ca erau cercetate firea si caracterul oamenilor, incercand sa se stabileasca insusirile intelectuale dupa expresia si trasaturile fetei, ca si dupa tinuta si infatisarea corpului in intregime. Cel ce era cercetat de el si gasit apt, era primit indata la invatatura si i se prescria un anumit timp de tacere. Nu se fixa la toti acelasi numar de zile, ci fiecare isi avea timpul stabilit dupa capacitatea sa presupusa. Cel ce tacea, asculta cele ce spuneau altii si n-avea voie sa intrebe daca nu le intelegea suficient si nici sa comenteze ceea ce auzise.

Timpul de tacere nu dura la nimeni mai putin de doi ani. Cei ce se gaseau pe acest parcurs de tacere si ascultare se numeau auditori. Dupa ce invatasera lucrurile cele mai grele - tacerea si ascultarea - si incepeau sa devina eruditi(ERUDÍT, -A adj. Cu cunostinte vaste; invatat, savant … abia atunci aveau voie sa vorbeasca, sa intrebe, sa scrie ce auzisera in aceasta faza ei se numeau matematicieni, desigur de la disciplinele pe care incepusera sa le invete si sa le mediteze, caci grecii vechi intelegeau prin matematici geometria, gnomica(GNÓMIC, -A adj. Care contine maxime, sentinte si reflectii morale) muzica si celelalte discipline superioare. De aici, impodobiti cu aceste discipline ale stiintei, treceau mai departe, la cercetarea alcatuirii universului si a principiilor naturii, si atunci se numeau, in sfarsit, fizicieni.”

„Este interesant de subliniat, ca aceste trepte ale invataturii nu erau arbitrare, ci formau o ierarhie naturala”. In acest sens, filosoful Taurus, mentionat de Gellius - in acelasi loc - ca sursa de informatii in privinta scolii pitagoreice, ii atrage atentia acestuia ca, in timpul lor, lucrurile nu se mai petreceau la fel. „Astazi, toti acesti oameni, care brusc, fara preparatie, vin si isi stabilesc domiciliul la filosofi, nu le este destul faptul ca sunt cu totul ignoranti, straini de muzica si de geometrie, dar decreteaza ordinea dupa care vor invata filosofia.”

„Aceasta ordine a formarii discipolului, avea prin urmare justificarea ei atat din punct de vedere pedagogic, cat si in ceea ce priveste ierarhia cunostintelor si chiar a 'formarii integrale' a discipolului, care nu poate face salturi, ci trebuie sa urmeze o anumita scara naturala.' (Anton Dumitriu, 1974, p. 42-43).

Interesul pentru corpul uman si miscarile sale

 Istoria artei, dezvolta cronologia interesului pentru corpul uman, ca si dispretul si chinuirea lui in epoca medievala, apoi „Renasterea” atitudinii fata de frumusetea fizica si spirituala a lui. Din cele mai vechi timpuri, omul a fost interesat de imaginea lui si a semenilor, ramase in picturile din pesteri, sau pe vasele pentru ofrande. Artele plastice au urmarit, in principal, frumosul uman si al naturii, redand uneori si o realitate pe care abia mai tarziu oamenii o vor putea inregistra foto si, mai tarziu, video. Discobolul lui Miron, este un moment al aruncarii discului, dar unele fresce si basoreliefuri, sunt adevarate kinorame(KINORÁMA s.f. Procedeu de filmare si de proiectie pentru ecran panoramic, reprezentand o forma dezvoltata a sistemului cinerama, cu deosebirea ca in cele trei cabine de proiectie se afla doua aparate, ceea ce permite proiectarea neintrerupta a filmelor de lung metraj.) ale alergarii sau sariturii omului. Evident ca si animalele, ca fiinte vii, s-au bucurat de reprezentari statice sau dinamice, reprezentari prin care autorii anonimi, au inscris un prezent pentru ei si date memorabile pentru noi.

Exprimarea armoniei corporale in artele plastice

Artele plastice reprezinta lumea reala sau imaginara, prin structuri expresive, forme vizuale, ca desenul, pictura, sculptura, mijloace de expresie a unui continut artistic.

Marele specialist in istoria artei, Mihail Alpatov(Istoria Artei I, Bucuresti, 1967), scrie: „de multa vreme se vorbeste despre doua aspecte ale artei plastice: unul a fost numit 'imitativ', in sens mai restrans 'descriptiv', celalalt 'decorativ' sau 'formal'. Vitruvius(Marcus Vitruvius Pollio, n. 70 i.C - m.15.d.C, scriitor, arhitect si inginer roman) , in lucrarea „Despre arhitectura”, vorbeste de un principiu utilitar-constructiv si de unul decorativ. Creatia artistica este unitara, si nu suma a doua elemente disparate. „Senzatia directa, cat si ideea abstracta, sunt componentele oricarei adevarate opere de arta”. (Alpatov, p. 11)

Sculpturile si picturile antice, exprima frumusetea atletilor si a zeilor, ca efecte ale exercitiilor in palestre. S-ar putea formula si astfel de ipoteze, ca imagistica artei grecilor, este reprezentarea ideala a omului, ca expresie a mandriei poporului, tot asa cum am putea considera, ca zeitatile si 'eroii' nu se putea sa nu fie perfecti. Sculptura lui Policlet(POLICLET a doua mare personalitate a artei din perioada clasica greceasca ( sec. V) , este mai ales preocupat de proportiile ideale ale corpului omenesc, problema pe care o ilustreaza in stabilirea raportului clasic de 1/7. Sculptura sa Doriforul, sau Purtatorul de lance, si Diadumenul, ilustreaza acest canon. A echivalat frumusetea fizica cu cea a spiritului, creand tipul ideal de frumusete umana, bazat pe canonul matematic al proportiilor si pe armonia ansamblu-detalii. A introdus structura contrapunctica , genoflexiunea si suportul exterior ca punct de sprijin.). Proportiile lui au fost considerate in epoca, drept proportii ideale ale corpului omenesc. In mitologia greaca, cele trei fiice ale lui Zeus: Aglaie(Splendoarea), Euphrosyne (Veselia) si Thalia (Bucuria), personificand, ca grup, frumusetea, gratia, farmecul si calineria feminina (CALINERÍE s.f. (Rar) Dezmierdare, alintare, alint.) si facand parte din alaiul fie al Aphroditei, fie al lui Apollon. (cf. Victor Kernbach, n. 14 octombrie 1923, Chisinau; d. 16 februarie 1995, Bucuresti) a fost un scriitor roman de science fiction si specialist in mitologie, autor al unor lucrari din acest domeniu, intre care se remarca Dictionarul de mitologie generala.).

 „Tres in una”, opera de arta existenta la Palatul Champs-Elysees, s-ar parea ca este o varianta a celor trei gratii, dar de fapt este o sinteza plastica asupra configuratiei corpului feminin, reprezentand cele trei tipuri constitutionale de femei specifice antichitatii, Renasterii si epocii moderne, care, de fapt, se intalnesc si in natura. In centru sculpturii, recunoastem femeia antichitatii cu forme armonioase care reflecta idealul morfologic feminin, in dreapta femeia renascentista, cu linia umerilor cazuta, iar in stanga, tipul modern, cu umerii mai puternici si ridicati.(cf. Gineta Stoenescu, 1982, p. 15)

Idealul armonic

In mod firesc, nazuinta spre un ideal armonic, ne ridica si intrebarea daca exista un tip somatic ideal, sau numai individualitati. Din cei mai frumosi ochi, barbii, buze etc. nu faci un portret ideal. Frumusetea e o armonie individuala si unica. Si totusi, Leonardo da Vinci propune un model ideal al proportiilor corpului uman. Leonardo da Vinci se inspira in modelul sau geometric dupa inginerul militar si arhitectul roman Vitruvius (Marcus Vitruvius Pollio sec. I a.c.), care afirma ca in arhitectura, simetria si bunele proportii trebuie sa se bazeze pe proportiile unui om „bine facut”.

Renasterea a preluat, in unele directii, idealul omului armonios, frumos si bun al antichitatii, transformand tinuta corporala si spirituala in expresii specifice. Renasterea a insemnat si intoarcerea la cultura frumosului si armonicului din antichitatea greaca. Referindu-se la sculpturile lui Michelangelo, G. Oprescu remarca:”Niciodata, poate mai mult decat in arta lui Michelangelo, n-a existat o imagine mai convingatoare al omului fizic receptacul al tuturor pornirilor sufletesti. Frumos si puternic ca un atlet antic, el ne produce, in acelasi timp, convingerea ca stapaneste imense forte sufletesti latente, gata sa izbucneasca. Spre deosebire de David al lui Bernini, dinamic, hotarat, incrancenat, cel al lui Michelangelo pastreaza 'modelul' statuilor antice, cu musculaturi eroice, dar la care aseza capul care, la el, exprima gravitate, tristete adanca si indurerata”. (Oprescu, 1943, p. 330). Lui Mihai Ralea nu-i place miscarea. Preluand o afirmatie a poetului Baudelaire care si-a exprimat dezgustul pentru tot ce e miscare, grimasa, chin, filosoful roman face urmatoarele notatii, care ne surprind, cunoscand deschiderea sa asupra caracteristicilor fiintei umane: ”Arta statuara greceasca, n-a exprimat altceva decat linistea perfecta. Calmul contine in el intrinsec o virtute estetica. Frumosul e, in primul rand, ceva adaptat…Miscarea insemna ceva care se adapteaza. Procesul e intotdeauna mai urat decat efectul. Ne deprindem mai greu cu arta moderna, aceea a lui Rodin, de pilda, care exprima miscarea, nervozitatea, agitatia.'(1958, p. 301)

Nu putem discuta caracteristicile estetice ale staticului sau dinamicului in arta, chestiunea depasindu-ne, dar vom atrage atentia asupra impresiei de perfectiune si frumusete pe care ne-o creeaza imaginea unor miscari pe care marii artisti le-au infatisat. Amintim Discobolul lui Miron, basoreliefurile cu scene de lupta, grupul statuar Laokoon al lui Michelangelo, Rapirea Sabinelor. Sa nu uitam ca in activitatile corporale, aspectele dinamice sunt preponderente. Imagistica moderna, prin arta fotografilor, inregistrarilor video sau ralenti, ne permite sa intelegem, o data cu mecanismele intime ale miscarilor, frumusetea, eleganta si perfecta adaptare a lor la sarcina propusa de individ, adica exact caracteristicile 'melodiei cinetice a miscarii', miscarea frumoasa, armonioasa. O tehnica rationala, care respecta legile biomecanice este frumoasa si spunem despre executant ca 'se exprima frumos', adica, ne comunica esenta miscarilor.

Realizarea de sine, ca imagine obiectivata sau arta

Petru Comarnescu(intelectual, editorialist, critic de arta, a fost unul dintre cele mai active spirite ale generatiei sale de intelectuali, printre care se numara un Cioran, un Ionescu, un Eliade, ca sa-i pomenim doar pe cei mai importanti), autorul monografiei „Kalokagathon' se refera la mecanismul etic si estetic al realizarii de sine, ceea ce sprijina ideea noastra, ca in activitatile corporale autoplastice, imaginea de sine si imaginarea despre lume, sunt fenomene apartinatoare personalitatii umane. Psihologii considera imaginea de sine, ca elementul structural cel mai important al personalitatii.

 „Creatia cea mai esentiala pe care o are de indeplinit omul, este aceea de a se realiza pe sine. Realizarea de sine este tot atat de mult fapt etic, cat si fapt estetic. Ea este o statornicire concreta a imaginilor armonizate de actiune. Ratiunea alege din imaginatie ceea ce este mai relevant pentru sensu-i moral, iar perfectia, se formeaza launtric in aceasta opera de arta, ce este eu-l realizat. Realizarea de sine este o inventie umana, pentru ca foloseste libertatea descoperirii. Isi este, de asemenea, din punct de vedere imanent(intrinsec, launtric) scop siesi. Ea se extinde in timp si spatiu ca si dansul, care este muzica si volum”. (Comarnescu, 1946, p. 141-142, sublinierea autorului)