Religie si Societate

Universitatea Bucuresti

Facultatea de Litere - Comnicare si Relatii Publice

Religie si Societate

Nu toate religiile impartașesc aceleași credințe, dar intr-o forma sau alta, religia se gasește in toate societațile umane cunoscute. Inca de la inceputurile sale, sociologia a fost interesata de fenomenul religios.

Abordarile sociologice ale religiei au fost influentate de ideile celor trei ganditori clasici : Karl Marx, Emile Durkheim si Max Weber.

Religia a jucat un rol esențial in viața sociala inca din societațile tradiționale. In cadrul acestor societați nu au existat preoți de profesie, ci doar anumiți indivizi care se specializau in cunoștințele legate de practicile religioase. Simbolurile și ritualurile religioase erau adesea integrate in cultura materiala și artistica a societații respective. Astfel, in randurile societaților mici erau frecvent intalnite doua forme ale religiei, și anume : toteismul și animismul.

Émile Durkheim și-a petrecut o mare parte din cariera studiind religia, el concentrandu-se in particular asupra religiei la scara redusa, din societațile tradiționale. Durkheim nu leaga religia de inegalitațile sociale sau de putere, ci de natura generala a instituțiilor unei societați. El iși indreapta atenția asupra studiului toteismului, susținand ca toteismul reprezinta religia in forma ei cea mai simpla. Pornind de la definiția originala a totemului, care era un animal, o planta, un obiect sacru venerat și inconjurat de diferitele practici religioase, Durkheim definește religia in termenii unei distincții intre sacru și profan. El considera ca nu sacrul, in sine, este cel care denota religia, ci opoziția sa fața de profan, opoziție pe care o considera structurala. El susține ca obiectele sacre și simbolurile trebuie tratate in mod diferit decat aspectele de rutina ale existenței, domeniul profanului. Durkheim considera ca totemul este sacru, deoarece el este simbolul grupului insuși, reprezentand totodata valorile centrale ale respectivului grup sau comunitați. Deoarece religia este nedespartita de experienta comunitatii, ea creeaza grupuri, fiind colectiva. Pornind de la ideea ca societatea este cea care le inspira membrilor ei sentimentul de dependenta si respect, Durckheim scoate in evidenta o functie importanta a religiei si anume functia de integrare sociala, de atestare a ordinii sociale.

Un alt sociolog care a acordat importanta religiei este Karl Marx. Pornind de la ideiile altor sociologi precum Fiedrich Engles, el accepta ideea conform careia religia reprezinta autoalienarea. Pentru Marx religia nu este decat o iluzie legata de alienarea omului in regimul capitalist. Marx sustine ca religia are adesea implicatii ideologice, care servesc a justifica interesele grupurilor conducatoare pe seama celorlalte. Marx considera ca religia in forma ei traditionala trebuie sa dispara si va disparea, deoarece toatevalorile pozitive intruchipate in religie vor deveni idealuri care vor duce la imbunatatirea soartei umanitatii in lume, nu pentru ca aceste idealuri si valori ar fi eronate. Marx considera ca religia este ''opiul, drogul poporului'' , ea promite fericirea si rasplata oamenilor in viata de apoi, obligandu-i sa accepte conditiile existente din viata aceasta. El considera ca oamenii nu ar trebui sa se teama de zeii pe care ei i-au creat, ci sa ii inzestreze cu valorile pe care pot sa le realizeze ei isisi.

Durkheim este de accord cu Marx ca religia traditionala, care implica forte divine sau zei, este pe cale de disparitie, totusi el spune ca intr-un anumite sens, intr-o forma modificata, religia va continua sa existe, ocupand doar o mica parte din viata indivizilor. O data cu dezvoltarea societatilor moderne influenta religiei scade, gandirea stiintifica inlocuieste tot mai mult explicatiile religioase. Deasemenea marea problema a lui Durkheim era tocmai de a stii in ce masura societatea moderna, carcaterizata prin individualism si solidaritate organica, poate genera consens si coeziune sociala. Sacralizarea persoanei i se pare ''singura convingere morala care poate unii oamenii unei societati moderne'' ( J.Cl.Filloux, articolul Personne et sacre chez Durcheim, din Archives des seciences des religions, 1990, 69, p.45.)

Un alt sociolog care acorda importanta mare religiei este Max Weber. Ideile lui Max difera de cele ale lui Durkheim prin concetrarea asupra legaturii dintre religie si schimbarea sociala, dar si de cele ale lui Marx, deoarece Weber sustine ca religia nu este o forta conservatoare, ci miscarile religioase au determinat adesea transformari sociale importante. Astfel pentru Weber religia este importanta datorita rolului pe care il joaca in schimbarea sociala , mai ales in dezvoltarea capitalismului modern.

Din punct de vedere religios Biserica Catolica a fost impotriva lumii moderne si a contribuit la formarea unei opozitii fundamentale intre religie si modernitate. Odata cu modernitatea, sociologii au abordat si mai mult fenomenele religioase, insa din perspectiva pierderii si a dispatitiei, deoarece acestia considerau ca aparitia modernitatii avea sa aduca odata cu ea si decaderea religiei, de aceea se vorbea de ''eclipsa sacrului in societatile industriale'' ( S. Acquaviva, 1961).

Declinul religiei s-a masurat prin cateva criterii. Un prim crieriu se refera la numarul de membrii ai organizatiilor religioase, cati oameni apartin unei biserici sau altor institutii religioase si cati oameni frecventeaza activ slujbele sau alte ceremonii. Alt crieriu al laicizarii se refera la masura in care bisericile isi mentin influenta sociala, averea si prestigiul, iar un ultim crieriu se refera la credinte si valori, dimensiune numita religiozitate ( participarea religioasa, gradul in care oamenii nutresc convingeri religioase). In virtutea acestor criterii societatile moderne au trecut printr-un proces de secularizare in secolul XX. S-a argumentat ca stiinta moderna a facut credinta traditionala sa para mai putin plauzibila, inmultirea universurilor de viata a spart monopolul simbolurilor religioase, urbanizarea societatii a creat o lume individualista si anomica, erodarea vietii de familie a diminuat relevanta institutiilor religioase, iar tehnologia a oferit oamenilor controlul mai mare asupra mediului inconjurator, facand ca ideea unui Dumnezeu atotputernic sa fie mai putin relevanta. In acest sens secularizarea este utilizata ca un indicator a ceea ce Max Weber a inteles prin rationalizarea societatii.

Thomas Luckmann sugereaza ca societatiile moderne au o religie invizibila, adica religia ramane o trasatura importanta a societatii moderne, fara a fi definite in sens ingust drept comportament bisericesc. Unii sociologi afirma ca in societatea moderna secularizarea religiei poate supravietui numai sub forma unui set privat de credinte sau sentimente. Max Weber considera ca religia va continua sa existe numai in situatii omenesti personale''pianissimo''; conceptual fiind folosit ca sinonim cu religia invizibila.

O scadere a influentei sociale nu inseamna o lipsa totala a influentei sociale si cu atat mai putin o disparitie a religiei, insa ceea ce este clar este ca sub imboldul modernitatii, situatia religiei este profound perturbata. In tarile din lumea a treia modernizarea a provocat o realcatuire (recompunere) sociala a religiosului, pentru ''reconstituirea unei identitati zdrobite de impunere a modernitatii straine, de dependenta politica, economica si culturala''. Trasaturile carcateristice ale modernitatii si anume: reflexivitatea sistematica, diferientierea functionala, globalizarea, individualizarea, rationalizarea si pluralismul, au diminuat puterea sociala a religiei in societatile occidentale. In schimb, in tarile din lumea a treia, modernizarea a provocat o crestere a puterii sociala a religiei. In aceste tari mobilizarile religioase au un caracter antiimperialist pronuntat. Modernitatea are efecte distrugatoare asupra culturilor religioase. Religia isi pierde puterea structuranta. Dupa cum a aratat Yves Lambert intr-un sat din Bretania a avut loc o destructurare a civilizatiei parohiale in care religia avea o mare putere de incadrare sociala. Efectele distrugatoare ale modernitatii asupra culturilor religioase nu se exercita numai asupra crestinismului; de exemplu in Japonia, industrializarea si urbanizarea rapida a societatii slabesc legaturile cu locurile de bastina producand o populatie '' flotanta'' la oras. Apar segmentari religioase care genereaza medii impermeabile unele fata de altele. R. Campiche observa ca in Elvetia religia catolica si protestanta nu discrimineaza, dar sunt '' doua grupuri cu atitudini si comportamente diferentiate''.

Din punct de vedere al diferentierii functionale, unele activitati sociale sunt transferate de la institutiile religioase la institutiile de stat ( educatie, sanatate, timp liber, activitati de munca sociala). Desi unele institutii religioase continua sa se ocupa de astfel de activitatii se observa un proces de secularizare interna, mai ales in educatie si in actiuni medico-sociale. Aceasta caracteristica de diferentiere functioanala tinde sa spiritualizeze religia, ea contribuind si la respiritualizarea religiosului.

Globalizarea rupe legaturile comunitare care raportau religia la colectivitati si la speatii determinate.

Individualizarea se manifesta chiar si in sistemele religioase cele mai integrate, asemenea catolicismului. ( In Franta marea majoritatea tinerilor peste 18 ani considera ca in zielele noastre fiecare trebuie sa-si aleaga singur religia, independent de biserica).

Prulalismul face din optiunile religioase sau nereligioase o problema de libera alegere personala si introduce un grad mai mult sau mai putin important de relativitate in raporturile indivizilor cu religia. Unii sociologi au sustinut ca pluralismul religios ar intarii religia, impiedecand instaurarea vreuneia dintre religii si oferind indivizilor multiple modalitatii de as satisface aspiratiile socio-religioase. Peter Berger a aratat ca pluralismul religios va contribui la birocratizarea si standardizarea religiilor, care se vor vedea expuse astfel preferintei consumatorilor si vor fi confruntate cu o logica de piata. Aceasta schimbare a statutului social al religiei nu inseamna declinul sau sfarsitul ei.

Dupa cum spunea Anthony Giddens ''departe de a ataca o epoca postmoderna intram mai mult ca niciodata intr-o faza de radicalizare si de universalizare a modernitatii'' o faza pe care o numim ultra-moderna. In aceasta faza de ultra-modernitate, religiosul tinde a fi investit ca loc de memorie la nivel social si individual si ca furnizor de identitati colective si individuale, de sarbatori si rituri. In ultra-modernitate vorbim de recompuneri religioase, afectivul si imaginarul sunt recreate cu materialele simbolice disponibile in memoriile nationale si religioase. La nivelul sistemului social se observa o recompunere etica a religiilor mai ales in jurul administrarii drepturilor omului. Recompunerile religioase ale ultra-modernitatii nu privesc numai individul si ci sistemul social la nivel etic si cultural. Aceasta reincarcare sociala a religiosului nu pune capat secularizarii si in nici un caz pierderii influentei institutiilor religioase asupra societatii si a indivizilor. Aceste reincarcari sociale ale religiosului specifice ultra-modernitatii, iau forma unei reabilitari personale si culturale a religiosului care se alatura unei secularizari profunde a societatii si a indivizilor.

O societate istorica precum cea a Imperiului Incas, a Regatului Egiptului, Monarhia Ebraica din vechiul testament sau cea a renasterii din occident apare ca o aglomarare de grupuri si institutii si formeaza in acelasi timp un tot unitar. Orice societate contine un numar infintit de grupuri, efemere sau permanente, organizate sau neorganizate, omogene sau eterogene. Ele au origini structuri si scopuri diferite. Originea majoritatii grupurilor sociale se datoreaza unei experiente religioase. Coeziunea unui grup este intarita, uneori chiar provocata de impulsurile provenite din experientele religioase si dictate de acestea. Evolutia conceptelor, a institutiilor si riturilor religiei depinde de necesitatiile, dorintele si ideiile grupurilor religioase.

Printre legaturile suplimentare care contribuie la cresterea coeziunii grupului natural, exista una care reprezinta un interes deosebit si anume : religia. Atitudinea religioasa a unui grup este determinata de doi factorii : una o reprezinta experienta personala caracteristica mai mult sau mai putin clar exprimata, a necunoscutului sau a sacrului; si a doua este influenta traditiei. Primul factor e un dat fundamental care foarte greu se poate explica, iar al doilea factor traditia religoasa face obiectul schimbarilor si evolutiei. Ambii factori determina atitudinea religioasa atata din punct de vedere psihologic, cat si in ceea ce priveste formele pe care le creeaza experienta religioasa traita de membrii sai. Membrii aceleiasi familii povestesc aceleasi mituri, celebreaza aceleasi rituri simple sau complicate si respecta cu totii opiniile aceluiasi interpret al divinitatii si pastrator al traditiei. Religia, conceptele si riturile religioase confera o forta enorma coeziunii unui grup natural.

In Roma Antica existau grupuri exclusiv identice in cadurul careia obiectele de cult erau rezervate acestuia, nefiind impartasite de alte unitati inrudite (alta familie din acelasi clan sau alt clan din acelasi trib). Miturile religioase, procesiunile si asociatiile pot fi comune membrilor a doua triburi, dar nu sunt exculsive unul fata de celalalt. Este posibil ca un trib sa aiba mai multe grupuri, fiecare avand riturile sale religioase. Acesta este grupul specific religios. Genul acesta de grup este reprezentat printr-un cult special, in interiorul unei unitati sociale sau politice care isi depaseste limitele. Religiile universale reprezinta prin excelenta exemple de asemenea grupuri, care cuprind triburi sau natiuni diferite. Exista grupuri naturale si religioase in acelasi timp: grupuri bazate pe rudenie, grupuri locale, asociatii bazate pe afinitate naturala, varsta sex etc. Grupuri specific religioase gasim si in societatiile primitive. Natiunile au evoluat, conform unui proces de integrare, plecand de la cele mai mici unitati tribale sau locale, pt a ajunge la un ''Stat''. Aceasta evolutie a dus la o transformare a structurii sociale originare, transformare careia ii corespunde o evolutie religioasa.

Putem vorbi de o religie a familiei pe care o gasim de-a lungul intregii istorii umane, care formeaza inculsiv in zilele noastre baza societatii moderne. Exista unele trasaturi comune tuturor familiilor unui grup cultural si religios dat, insa altele nu se intalnesc decat in cazul anumitor familii. In istoria universala a religiei, cea mai elementara unitate sociala este si unitatea fundamentala. Familia isi gaseste integrarea in comunitatea cultului. Cu toate ca ritul si cultul sunt doua lucruri strans inrudite, totusi celebrarea acelorasi rituri este mai importanat decat credintele commune. Cultul familiei poate fi caracterizat prin modurile diferite in care sunt indeplinite functiile naturale, cum ar fi mancatul, contractarea legaturilor conjugale : joaca, munca sau executarea unor acte specific religioase. Actele de cult au loc ori in mod regulat, ori spontan cu ocazia unor evenimente importante din viata grupului sau individului. Cele mai obisnuite ceremonii religioase in familia sunt cele care se prezinta sub forma de rugaciuni, invocari, individuale sau colective, indeplinite de toti membrii familiei ( de obiceil tata sau mama indeplinesc functia de sefi). Daca examinam conceptele teoretice ale religiei familiale constatam ca teologiile africane, chineze, hinduse etc. prezinta o multime de divinitati ce raspund de prosperitatea grupurilor domestice.

Cultura noastra moderna intelege : nasterea, pubertatea, casatoria si moartea mai intai ca momente ale vietii individuale, insa antropologii ai descoperit ca in societatile primitive acestea priveau grupul din care individul facea parte intr-un mod inseparabil. Civilizatia noastra crede ca familia este o unitate de fiinite ce traiesc impreuna, dar in societatile primitive casatoria nu implica viata in comun. Rolul famiei nu se reduce la bucuria unei intelegeri, asistente sau protectii reciproce. Familia are si o importanta socio economica, deseori familia formand o economie fondata pe religiei. In civilizatia occidentala moderna procesul continuu de secularizare care a creat gradate o rupture intre functia religioasa si corpul social traditional, a privat in mare masura familia de caracterul sau de unitate culturala. Mult mai conservatoire, tarile din orient au rezistat modernismului pana in sec XX, cand au inceput sa urmeze exemplul occidentalilor dar intr-un ritm si grad diferit. Unitatea familiala traditionala bazata pe colectivismul antic a fost zdruncinata serios de importanta acordata individului de lumea modeerna. Declinul religiei tribale in toate civilizatiile a pregatit terenul unor conceptii universaliste. Influenta marilor religii asupra structurii sociale ale civilizatiilor traditionale a avut doua rezultate principale: noua conceptie despre Dumnezeu si noua conceptie depsre om si societate.

Intre religie si diferitele grupari fondate pe legaturi naturale (familie, rudenie, vecini rase) ne dam seama de importanta lor in dezvoltarea religiei si a societatii. Exista o mare forta de coeziune intre grupurile in care legaturile religioase se suprapun cu cele naturale. In cadrul acestor grupuri factorii sociali si religiosi alcatuiesc un amestec perfect. Toate functiile sociale care servesc inegrarii grupului, pot fi privite ca expresii de loialitate fata de valori superioare capatand o semnificatie semireligioasa. Grupul, familia, clanul sau tribul luate ca unitate sociala si religioasa sunt identice, dar sensul coeziunii sociale si cel al coeziunii religoase difera in fiecare caz. In cazul religiei, relatiile dintre indivizii sunt secundare, lucrul cel mai important fiind comuniunea cu divinitatea. Astfel viata unui grup este intr-o permanenta autotransformare. Intre exigentele individuale si cele collective din orice civilizatie, societate sau grup in care functioneaza unitatile de cult, se poate stabili un echilibru; dar este foarte usor ca acest echilibru sa fie distrus sau perturbat chiar daca ulterior acesta poate fi restabilit.

Atata timp cat s-a continuat sa se traiasca ''fata in fata'' dupa formula lui Cooley, regula a fost cooperarea directa. Modelul de comunitate simpla si unita, ce cuprinde un numar minim de diviziuni este intalnit in anumite societati. Din Australia, Sud-Estul Asiei si Sudul Africii. Expresia religioasa din mituri, cult si organizare este identica in interiorul fiecarui trib chiar daca ea difera deseori de la un trib la altul. De exemplu membrii diferitelor grupuri totemice au anumite mituri, obiecte sacre si ceremonii paralele. Sefii lor sunt atat in functii laice cat si religioase. Diviziunile sunt pe verticala si nu pe orizontala. Pe masura ce se accentueaaza diviziunea muncii, diferentele de posesie a proprietatii si distinctiile de rang, simpla dihotomie a conducatorului si a celui condus este inlocuita cu o structura mai complexa. Se pot dezvolta trei, patru sau chiar mai multe straturi, importanta acestor straturi fiind determinate de gradul de control pe care il exercita ele asupra societatii.

In orice societate sursa primara si sensul initial al unei expresii sau forme viabile din domeniul religios provin dintr-o experienta religioasa semnificativa. Experenta religioasa nu este destinata a servi unor scopuri exterioare ( sociale, politice, economice personale) ci este destinata perpetuarii celei mai profunde experiente a omului, comuniunea sa cu Dumnezeu. Indivizii si popoarele difera nu numai in ceea ce priveste cantitatea si calitatea experentei lor religoase, ci si in ceea ce priveste apritudinea lor de a o exprima. Nici macar cei care tind sa minimalizeze gradul posibilitatii si activitatii creatoare reale ale vietii religioase, nu ar putea sa nege cu adevarat imensa varietate a expresiilor acestei nevoi fundamentale a omului din diferitele culturi sau societati ale lumii. Omul a cautat mereu compania omului cu toate ca facand aceasta, intalneste deseori indiferenta si criticile. El trebuie sa se reintoarca la legaturile create de natura, dar spiritual sau inventiv il conduce la a gasi alte ratiuni pt a se unii cu semeni sai. Eperientele religioase au fost un factor puternic atat pentru stabilirea,cat si pt distrugerea asocierilor umane. Cele mai inalte si mai bogate concepte despre comunitate nu au fost posibile decat prin largirea si aprofundarea experientei religioase; secularizarea acestor idei si idealuri a aruncat un val intunecat asupra genezei si evolutiei omului modern. Catehismul mai multor religii imparte indatorarile omului in doua grupe : indatoririle fata de Dumnezeu si indatoririle fata de semenii nostrii. Prin aceasta se recunoaste faptul ca ambele categorii sunt complementare si ca una nu poate fi lipsita de cealalta.

Daca religia e actiune, daca credinta este ''avant spre actiune'' intelegem mai bine de ce Durkheim credea ca stiinta este neputincioasa in fata religiei, neputand sa o faca sa dispara. Stiinta reduce functiile cognitive ale religiei si ii contesta pretentia de a controla intreprinderile cunosterii, insa ea nu poate nega o realitate si nici impiedeca oamenii sa continue sa actioneze, sa se comporte impulsionati de avantul credintelor religioase.

Bibliografie:

1. Durkheim, Emile, Formele elementare ale vietii religioase , Iasi, Editura: Polirom, p. 415, 1937 - 1995

2. Giddens, Anthony, Sociologie, Bucuresti, Editura: Bic All, p. 696, 2000

3. Wach, Joachim , Sociologia Religiei, Iasi , Editura : Polirom, p. 256, 1944 - 1997

4. Weber, Max; Etica protestanta si spiritual capitalismului, Bucuresti, Editura: Humanitas, p. 278, 1934 - 1993

5. Willaime, Jean-Paul; Sociologia Religiilor, Institutul European, Iasi, p 168, 2001