Estetica comunicarii si conditia artei in societatea noastra

Estetica comunicarii si conditia artei in societatea noastra

In 1983 activeaza un grup de artisti - Fred Forest, Stephan Baron, Natan Karczmar, Robert Adrian - avand ca lideri pe teoreticienii media Derick de Kerkhove si Mario Costa. Proiectele lor sustin ideile cunoscute sub denumirea de Esteticile Grupului de Comunicare (Aesthetics of Communication Grup).

Natan Karczmar

Costa redacteaza primul document care explica preocuparile lor in a elabora o estetica si o teorie psiho-sociologica legata de noile tehnologii comunicationale. ,,Suporturile acestei estetici sunt deseori imateriale, substanta sa e constituita din materiale impalpabile care apartin tehnologiilor informatiei. Informatie a carei semnale electrice traseaza pe deasupra capetelor noastre, in cer, configuratii invizibile fulgurante si magice ."

Se considera ca societatea noastra, generalizand modurile de producere imaginara, banalizandu-le oarecum, le limiteaza tratamentul estetic si deplaseaza legitimitatea interventiei artistice a producerii la inventia de modele. Inflatia imaginilor conduce inevitabil la devalorizarea lor. Estetica isi cauta domeniul de alegere in alta parte decat in incarnarea semnului plastic. Operele de arta sunt lucruri care tind sa se debaraseze de propriul lor caracter obiectual. Elementul estetic si cel obiectual nu sunt insa juxtapuse in operele de arta intr-un mod care sa permita spiritului lor sa survina dintr-o baza solida. Ceea ce este esential operelor de arta este faptul ca structura lor obiectuala le transforma gratie constitutiei sale intr-un element ne-obiectual; obiectualitatea lor este mediul propriei suspendari. Ambele se mijlocesc reciproc: spiritul operelor de arta se formeaza in obiectualitatea lor, iar obiectualitatea lor, existenta operelor, isi are sursa in spiritul lor[2]."

Conceptul teoretic de baza pe care se constituie artele viitorului, este conceptul unui 'eveniment'. Mario Costa spune, atunci cand formuleaza principiile ce fondeaza 'Esthetique de la communication': Estetica, comunicarii este una a evenimentului. Evenimentul este cel care se sustrage formei si care se prezinta ca un flux spatio-temporal sau un proces dinamic. Prezenta evenimentului exclude in mod automat pe cel al operei de arta, asa cum a facut-o in general traditia metafizica si estetica, o materie 'informata', un compus de materie si forma. Daca evenimentul se sustrage formei, inseamna ca el se sustrage principiului formei-materie si deci principiului operei.

In lucrarea sa Der Urspring des Kunstwerkes din 1936, Heidegger scrie: "Estetica infatiseaza opera de arta ca un obiect, mai precis ca obiect al "Aisthesis", al intelegerii sensibile in sensul larg al cuvantului."

Astazi, aceasta teorie este cunoscuta sub numele de experienta traita. Materia din care Omul infaptuieste experienta artei ii determina esenta. Experienta traita are valoare de criteriu original nu numai al bucuriei artistice, ci a producerii artei insasi.

Heidegger afirma ca totul reprezinta o experienta traita si ca, poate, aceasta experienta traita este elementul in care arta isi gaseste sfarsitul.

Aceasta remarca a lui ne pare utila pentru a ne sprijini ideea. Ce este insa evenimentul artistic la care se refera "Esthetique de la communication" daca nu corolarul experientei traite? Si daca, asa cum afirma Heidegger, arta incepe sa moara din momentul in care Omul hotaraste ca modalitatea experientei operei de arta ii determina esenta, atunci poate Esthetique de la communication, tematizand disparitia operei de arta intr-un eveniment flux, se leaga definitiv in ansamblul traditiei estetico-metafizice. Opera de arta, in calitate de materie informata, uniune indisociabila de materie si forma, este inainte de toate un 'lucru'. Conceptul insusi de materie informata este, dupa Heidegger, una din interpretarile radicale de care s-a servit metafizica pentru a caracteriza opera ca un lucru.

In aceasta ' lucrare' putem distinge doua trasaturi fundamentale: ceea ce se pierde si exterioritatea sa. Lucrul prezent este caracterul ontologic a ceea ce ramane, a ceea ce se pierde. Aceasta stare precede experienta lucrului si continua sa existe si dupa. Opera este lucru si rest. Bineinteles, artele asa numite ' temporale' au existat dintotdeauna, mai ales in muzica. Dar nu putem refuza existenta operei, nu putem pierde caracterul sau de 'lucru' in parte. In lucrarea sa "De la literatura radiofonica la radiodrama' in Artamedia Salermo, Italia, 1986, Vicenza Cuonone descrie un astfel de eveniment realizat de Fred Forest. in 22 iunie 1986.

"In cursul manifestarii Art/Com/Cologne de la galeria Maltkere din Köln, artistul a realizat o performanta intitulata "raliul telefonic', performanta retransmisa in direct pe undele postului de radio francez France-Inter. Se convenise ca auditorii, care fusesera informati cu anumite numere de telefon in orase europene, sa participe fara sa plece de acasa, la un fel de raliu telefonic radiofonic. Diferitele numere constituiau treceri (repere) obligatorii pentru concurenti cu ultimul dintre numerele canalelor care se obtineau la sfarsitul cursei (intrecerii). Il puteau astfel contacta simultan telefonic pe F. Forest, instalat, asteptand, intr-o sala performanta din Cologne. Sudarea liniei telefonice lega artistul de Paris, de unde emitea statia radio. Acesta pentru ca Forest sa-si poata da seama, pe masura ce actiunea se desfasura, despre numarul "sositilor' in direct, in timp ce de-a lungul intrecerii erau asigurate in emisiune interviuri ale participantilor, de catre un ziarist al statiei radio, care dialoga in acelasi timp si cu Forest.

Performanta lui Forest era o parodie despre reportajele radiofonice asupra evenimentelor sportive. Dar in timp ce ziaristul de radio incearca sa informeze publicul despre evenimente care se petrec in mod real, in general, sub ochii sai, iata ca in raliul lui Forest radioul informeaza auditorii despre "un eveniment care nu se desfasoara sub ochii nimanui'. Forest insusi la microfon, afirma: "De-a lungul cablurilor si fascicolelor telefonice electronii circula si intr-un sens si in celalalt, intre Paris si Cologne. Ei urca si coboara din cer, circula in maruntaiele pamantului, deasupra capetelor noastre si sub picioarele noastre. Traverseaza orase si state. Intra in fiecare, alama si siliciul cablurilor si instalatiilor tehnice". Mai mult, era vorba sa faca vizibil in limita "spectacularizarii' fluxul ce comunica el insusi. Si pentru a atinge acest scop, artistul a trebuit sa apeleze la participarea comunicativa a auditorilor si sa transmita mesaje adecvate. Din sala de la Cologne, Forest dirijeaza actiunea "ritualizand' competenta comunicativa insasi si comportandu-se la microfon intr-un mod potrivit. Punctul nostru de vedere asupra acestui tip de performanta este urmatorul: Daca estetica comunicarii are drept obiectiv evenimentul - flux comunicativ si daca un astfel de eveniment nu este in sine reductibil la semiotica, atunci se poate spune ca performantele artistilor comunicarii, incercand sa puna in evidenta un astfel de eveniment il structureaza ca pe o ritualizare si o specularizare a competentei comunicative a participantilor (performeri, auditori, spectatori din tribune). Pentru a ne exprima altfel, vom spune ca artistii comunicarii ritualizeaza si spectacularizeaza (transforma in spectacol) codurile comunicative, pentru a scoate in evidenta, chiar negativ evenimentul de comunicare. Si, facand acest lucru, ei incearca sa transforme ideea unui astfel de eveniment in ceva cotidian din care spaima existentiala este a disparut. Spre deosebire de operele de tip traditional, care se inscriu in medii particulare (pictura, sculptura, teatru, dans. arhitectura, literatura, cinema), artele comunicarii si noilor tehnologii fac apel la conceptul de 'sistem' si 'hibridare multimedia". In comparatie cu operele de tip traditional, operele de inspiratie tehnologica nu vizeaza spectacolul retinian si formal. Ele releva "evenimentul" comunicarii si implicarea activa a receptorului, aflat intr-o situatie de experimentare, situatie pe care o putem numi "Responsive Environment", dupa definitia data de artistul american Myron W. Kruega"

Neputand sa-si mai urmeze actiunea asupra modului reprezentarii, artistul intervine acum direct asupra realitatii, adica isi urmeaza activitatea simbolica si estetica cu alte mijloace decat cele pe care le utiliza pana atunci. Totusi McHale considera ca forta prezenta si mai ales viitoare, a artei sta in caracterul ei iconic. El considera, ca iconul este un bloc de informatie experientiala - foarte densa, foarte comprimata. Imaginile Mamei si Copilului, ale Madonei etc, sunt tipice, sunt iconi de experienta ce comprima o imensa cantitate de variabilitate umana in jurul unui concept central. Iconul poate sprijini fie stabilizarea propriei directii de crestere si dezvoltare a individului in societate, fie mobilizarea dezvoltarii colective in jurul anumitor idei. Pe de alta parte, demersul in care sunt angajati artistii comunicarii ar fi o munca care are ca obiect comunicarea in sine. Munca de reflectie asupra comunicarii, dar si practica de actiune in interiorul si pe acest domeniu. Aceasta pozitie bulverseaza datele clasice ale activitatii artistice si ii face observarea problematica. Asistam nu numai la o schimbare de obiect, ci si de mijloace. Ceea ce antreneaza o modificare profunda a filozofiei esteticii.

Artistii din grupul 'Esthetique de la communication' au pus bine in evidenta, inca din anii '80, faptul ca indiferent daca aceasta estetica nu constituie o noua categorie, ea se distinge totusi de artele traditionale prin estetica practicii care nu produce obiecte, ci creeaza situatii si imbina relatii. Aceasta estetica se fondeaza pe notiunea de relatie si flux comunicational, o notiune in care imaterialul se substituie notiunii de obiect fizic. Ea include problematica senzorialului, a modalitatilor de perceptie si a implicarii spectatorului. Obiectivul de a ne determina sa constientizam existenta mediului tehnologic pe un plan estetic, explica aceasta interventie directa a artistilor in organizarea retelelor si alegerea materialului "imaterial", flexibil si instabil, propunandu-si sa reintegreze o experienta estetica, singulara si individuala, incorporand-o in acest spatiu dilatat ce constituie de exemplu, internetul. Miza estetica ramane aceeasi: aceea de a face vizibil invizibilul, dandu-ne o constientizare mai larga si mai ascutita a mediului ce ne inconjoara!

Problema pe care o ridica 'Esthetique de la communication' este cea a efectelor structurante ale obiectelor ce ne inconjoara, a influentei mediului asupra obiceiurilor perceptive si cognitive. Asa cum intrebuintarile lingvistice ne-au influentat perceptiile, comportamentele, gandurile, sensibilitatea, e posibil ca intrebuintarea procedurilor de schimb prin intermediul retelelor sa produca efecte asemanatoare. Cu Kant, admitem ca, viata imaginara este legata de originea, simtului vazului si al auzului. Imaginarul este creat din imagini, senzatii, care pun in joc sugestii psihosenzoriale.

"Societatea noastra, generalizand modurile de producere imaginara, banalizandu-le oarecum, le limiteaza tratamentul estetic si deplaseaza legitimitatea interventiei artistice a producerii la inventia de modele. Inflatia imaginilor conduce inevitabil la devalorizarea lor. Estetica isi cauta domeniul de alegere in alta parte decat in incarnarea semnului plastic. Neputand sa-si mai urmeze actiunea asupra modului reprezentarii, artistul intervine acum direct asupra realitatii, adica isi urmeaza activitatea simbolica si estetica cu alte mijloace decat cele pe care le utiliza pana atunci"[3].

Artistul comunicarii producator de simbol in aceeasi masura ca artistul traditional, colonizeaza alte tinuturi si anexeaza alte campuri de informatie. Nu se multumeste cu locurile stabilite, cu circuitele rezervate acestei practici speciale, pentru un public special, ci isi muta cu buna stiinta productia sa asupra altor campuri si in alte canale. Trecand prin mass-media mai degraba decat prin muzeu, aceste mesaje sunt mai putin cu tinta, dar atinge oricum, si prin acest canal, destinatarul vizat de catre muzeu. In orice caz, nu poate decat sa largeasca cercul destinatarilor potentiali, sa-i emotioneze de la distanta si prin intermediul acesta, sa ajunga cu ei la o relatie noua favorizata de originalitatea situatiei create. Introducand astfel primele sale semne despre si prin media/mijloacele de comunicare cotidiana, ziare, radiouri, TV, telefon si punandu-le in juxtapunere (suprapunandu-le) cu semnele societatii pe care le vehiculeaza aceste canale, ca atatea (alte) semne parazite, artistul comunicarii actioneaza bine asupra spatiului timpului care este spatiul informatiei. Tocmai in spatiul informatiei introduce, instaleaza si pune in scena aceste simboluri. Bineinteles, dupa cadrul de interventie aleasa, strategia de comunicare va cere alegeri de suporturi, de momente si de organizare in functie de mesajul de transmis si de scopul de atins. Apropriindu-si astfel alte canale, artistul pune in evidenta si locul relativ cuvenit de drept pana atunci creatiei artistice in societatea noastra, izolata in rezerve bine localizate. Azi, campul informatiei deschide spatii nelimitate de interventie artistilor care vor putea sa inventeze forme de arta specifice. Rolul artistului este de a percepe ceea ce altii, in acelasi moment, nu percep inca. Artistul comunicarii va incerca sa traduca noua realitate a lumii intr-un limbaj transpus ale carui coduri le va stabili. Intr-un nou domeniu de expresie care scapa mijloacelor plastice traditionale, se va confrunta cu problema reala a mijloacelor de interventie pentru a construi un limbaj. Propriul sau limbaj. Va trebui sa rezolve dificultatea de lizibilitate a semnelor pe care le utilizeaza, al caror alfabet nu e recunoscut, nici repertoriul nu e definitiv fixat. Estetica comunicarii este participare, interactivitate si sisteme artistice de comunicare.

In sistemele retroactive si de schimburi aplicate de artistii comunicarii, trebuie sa semnalam notiunea de participare a publicului care, va avea in viitor o importanta crescanda. Aceasta participare nu va avea loc, cum s-a imaginat mai intai in anii 70 sub forma unei relatii colective si neaparat fizice. Tipuri de actiuni alimentate cu bune intentii care se transformau repede in contexte de animatie sociala din care unii artisti nu si-au revenit niciodata. Vor fi forme de participare mai elaborate. Forme de participare care se efectueaza prin structuri multimedia de schimburi de informatii.