Argumentarea

Argumentarea.

Fiecare om poseda o suma si opinii pe care le considera adevarate sau demne de incredere. De cele mai multe ori, intrucat le consideram adevarate pentru el, gandeste ca pot fi la fel de valabile si pentru ceilalti.

Indiferent insa caile prin care o persoana a ajuns la propriile sale opinii si convingeri, in momentul in care le afirma in fata altora este de asteptat sa le sustina in asa fel incat sa le argumenteze si sa castige adeziunea cu ceilalti.

1.1. Ce este argumentarea? 

Argumentarea, in mod traditional, a fost considerata totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru a ne fundamenta opiniilor si pentru a le impartasi altora. Daca privim argumentarea din perspectiva revigorari ei in activitatea noastra cotidiana, atunci se poate afirma ca ea reprezinta o maniera de rezolvare constructiva, prin colaborare, a dezacordurilor, prin interactiuni verbale menite sa puna capat unui conflict de opinii. Ca instrument al procesului de comunicare argumentarea poate fi definita ca un proces de interactiune intre sursa si receptor, in cadrul caruia are loc expunerea unor teze, sustinerea lor cu suporturi rationale, analiza unor teze contrarii si evaluarea concluziilor.

Argumentarea reprezinta o forma de comunicare instrumentala, care se bazeaza pe rationamente si dovezi pentru a influenta convingerile si comportamentul cuiva prin folosirea de mesaje orale sau scrise.

Examinarea acestei definitii pune in evidenta scopul, tintele si metodele argumentarii, precum si relatia ce exista intre argumentare si celelalte forme instrumentale de comunicare, in special, cu persuasiunea.

Scopul celui care practica argumentarea este sa castige acordul publicului referitor la chestiunea aflata in discutie. Argumentarea nu este un scop in sine, ci un mijloc de a ajunge la un consens sau la o hotarare.

Folosim argumente pentru a comunica. Atunci cand argumentam o facem pentru a obtine aderarea celorlalti la o idee pe care, de cele mai multe ori, o dorim transformata intr-o actiune a celor carora o impartasim. A realiza aceasta inseamna insa a lua o decizie iar rolul argumentarii este de a convinge pe ceilalti sa aleaga o anumita actiune. De fapt, argumentarea este unul din mijloacele de a influenta opinia, atitudinea sau comportamentul celor cu care comunicam.

Utilitatea folosirii argumentelor in diferite situatii cotidiene, este motivata, deoarece opiniile, convingerile si comportamentele au, de multe ori, serioase consecinte. Argumentarea ne este necesara:

in viata de zi cu zi, pentru a produce judecati de ordin practic. Judecatile de ordin practic reprezinta o maniera de a rationa ce are drept menire descoperirea unui curs de actiune, precum si a stabili daca un curs de actiune este rezonabil din punct de vedere practic sau prudent intr-o anumita situatie. Judecata de ordin practic ne inlesneste procesul alegerii intre mai multe variante privitoare la ceea ce trebuie sa facem.

pentru a hotara in multe situatii in care apar diferente de opinie, intrebari si incertitudini. Arareori, in treburile oamenilor, exista solutii la o problema ori o disputa care sa fi in totalitate corecta sau gresita sau hotarari definitive."In lipsa acestora, avansam opinii, precum si informatii care sa sprijine opiniile noastre, referitoare la ceea ce noi consideram a fi un raspuns sau o solutie probabila sau plauzibila. Gasirea de solutii cu ajutorul argumentarii reprezinta un proces de incercari succesive, de schimburi de idei, care avanseaza o data cu trecerea timpului. Cei care discuta elaboreaza cazuri in sprijinul unui set anume de opinii si isi schimba sau isi revad aceste opinii atunci cand interactioneaza cu alte persoane implicate in discutie".(Karyn C. Rybacki, Donald J. Rybacki, 2004, pag.27)

- de a folosi o metoda credibila pentru a ajunge la adevarul probabil al unei chestiuni aflate in disputa. Convingerile si comportamentele adoptate prin argumentare rezulta in urma unei examinari atente a faptelor si a parerilor expertilor si nu sunt generate de reactiile afectelor si prejudecatilor sau de 4reactii predeterminate obisnuite. Convingerile si comportamentele izvorate din afecte, prejudecati sau stimuli declansatori rezista timpului doar din intamplare. Atunci cand ajungem la o decizie prin argumentare, vom constata ca ea rezista analizei noastre si criticii celorlalti.

- de a mari gradul de flexibilitate personala. Convingerile si comportamentele pe care le adoptam prin intermediul argumentarii sunt mai putin predispuse la rigiditate in raport cu cele impuse de catre o persoana care detine puterea sau pe cele oferite de catre o traditie, un obicei sau o prejudecata, ce ofera putine sanse de a ne adapta convingerile si comportamentele la schimbarile din jurul nostru. Atunci cand folosim argumentarea noi cercetam si concepem modele noi pentru a ne forma convingeri si comportamente pe masura ce apar situatii si probleme noi. Insusirea deprinderilor de argumentare reprezinta un mijloc de adaptare la un viitor in care noile cunostinte si idei pot face ca vechile adevaruri sa se naruiasca.

- disponibilitatea ascultatorilor sau cititorilor de a-si modifica convingerile sau comportamentul datorita rolului pe care si-l asuma in procesul argumentarii. Atunci cand decidem sa ne schimbam punctul de vedere, ca urmare a unui argument pe care l-am auzit sau citit, vom actiona din propria vointa si, nu pentru ca autorul argumentului si-a impus vointa asupra noastra. Intr-un dialog , argumentarea este un proces care functioneaza in ambele sensuri, ceea ce face ca schimbarea pe care o dorim sa o obtinem in convingerile si comportamentele celorlalti sa nu intampine, in mare parte, nici o rezistenta.

- pentru a ne umaniza si civiliza. Argumentarea ii trateaza pe oameni ca pe niste fiinte rationale, si nu ca pe niste obiecte incapabile de gandire. Cel care o practica trebuie sa respecte atat rationalitatea sa personala, cat si pe cea a celui care il asculta si il citeste.

Ca proces de comunicare instrumentala, argumentarea prezinta caracteristici ca:

- argumentarea este o activitate sociala;

- argumentarea este o activitate intelectuala;

- argumentarea este o activitate verbala;

- argumentare este afirmarea, justificarea sau respingerea opiniilor;

- argumentarea are drept tinta un public.

In procesul de argumentare sunt implicate cateva conventii de care trebuie tinute seama, si anume:

a). argumentarea se desfasoara intr-un anumit context social sau profesional (domeniu de argumentare) in interiorul caruia oamenii pledeaza pentru a lua decizii sau pentru a construi un corpus de cunostinte;

b). exista reguli de natura intelectuala, verbala si de organizare pentru a pleda care se folosesc indiferent de domeniul implicat in procesul de argumentare (independente de domeniu) si reguli care au aplicabilitate doar intr-un anumit domeniu (dependente de domeniu);

c). exista roluri prestabilite (de pledant si oponent) pe care vorbitorii sunt chemati sa le indeplineasca prin participarea lor la procesul de argumentare, care ii obliga sa se comporte in functie de anumite reguli, si anume: prezumtia si obligatia pledantului de a dovedi ceea ce sustine;

d). procesul de argumentare are in centrul sau publicul ca for de decizie.

Pentru a ne da seama ca argumentam cum se cuvine, trebuie sa raspundem la urmatoarele intrebari, luand ca reper cei patru "C":

1).- argumentarea are sansa de a reusi daca persoanele care se pronunta in favoarea unei modificari in convingeri sau comportament cad de acord sa coopereze prin hotararea de a respecta regulile cuvenite si de a-si inchina eforturile atingerii scopului comun;

2).- argumentarea reusita este cuprinzatoare, prin faptul ca trateaza subiectul cat se poate de amanuntit;

3).- argumentarea reusita este candida, prin felul in care clarifica o serie de idei si le prezinta spre examinare tuturor;

4).- argumentarea reusita este critica, prin hotararea de a fundamenta deciziile doar pe acele elemente care au rezistat celei mai riguroase verificari posibile a pozitiilor.

1.2. Rationamentul - baza argumentarii.

Daca prin argument intelegem un sir de afirmatii din care una (concluzia) este prezentata ca adevarata intrucat decurge in mod logic din alte afirmatii adevarate (premisele), atunci putem spune ca avem dea face cu un rationament.

Spre exemplu, daca ni se spune: "numai studentii care au legitimatie la biblioteca pot imprumuta carti iar dumneavoastra, neavand, nu puteti imprumuta carti", interlocutorul ne furnizeaza un argument. Concluzia sa, "nu putem imprumuta carti", se bazeaza pe un temei, o ratiune, si anume, "numai cititori care au legitimatie de biblioteca pot imprumuta carti iar noi nu avem", care constituie premisele.

Forma generala sub care se prezinta un argument este:

- unul sau mai multe enunturi-suport care contin concluzia, denumite primise;

- un enunt concluzie care deriva in mod logic din premisa sau premise;

- un indicator logic care face legatura intre premisa si concluzie.

Premisa sau premisele constituie evidente, fapte, temeiuri sau ratiuni pe care se bazeaza concluzia. Indicatorul logic reprezinta unul sau mai multe cuvinte care semnifica un semnal, sau o sugestie ce indica existenta unui argument.

Sa urmarim un exemplu:

Statisticile medicale au aratat ca afectiunile pulmonare sunt mult mai numeroase printre fumatori (premisa);

deci (indicatorul logic)

fumatul favorizeaza afectiunile pulmonare (concluzia).

Indicatorul logic indica rolul asertiunii intr-un argument, sau ce anume crede vorbitorul despre asertiunile din care este alcatuit argumentul.

Indicatorii logici cei mai frecventi utilizati:

- indicatori ai concluziei sunt cuvinte precum: "deci.", "asadar.", "decurge ca.", "prin urmare.", "in consecinta.", "de aici putem arata ca.", "dovedeste ca.", "reiese ca.", "astfel ca." si altele de felul acesta.

- indicatori ai premiselor sunt cuvinte precum: "deoarece.", "pentru ca.", "intrucat..", "din cauza ca.", "dat fiind ca.", "decurge din.", "presupunand ca.", "pe motiv ca.", "pe baza faptului ca.", "dupa cum rezulta din.", "datorita.", "avand in vedere ca.", "dupa cum se indica in." si alte de felul acesta.

- indicatori ai opiniei vorbitorului (ale celui care argumenteaza) sunt cuvinte precum: "probabil", "cu certitudine", "foarte probabil", "cred ca".

Uneori indicatorul logic poate lipsi din text, el fiind insa subinteles.

exemplu:

Imaginile permit o mai buna intelegere a ideilor. (Deci) Ar trebui folosite mai mult in expunere.

Atunci cand un argument este prezentat in forma standard, ordinea in care sunt introduse propozitiile din componenta sa este: mai intai premisele si apoi concluzia (premisa - indicator logic - concluzie). Dar in discursul argumentativ obisnuit nu este necesar ca ultima propozitie sa fie si concluzia argumentului. De multe ori argumentarea poate incepe cu asertarea concluziei, dupa care sunt oferite temeiurile pe care se sprijina aceasta (concluzie - indicator logic - premisa).

exemplu:

Lucrarile de construire a casei de vacanta trebuie terminate (concluzia). Buletinele meteorologice anunta in perioada urmatoare ploi abundente si de lunga durata (premisa).

Un argument bun este acela in care premisele sunt un temei suficient pentru a crede ca este adevarata concluzia sa. Prin temei suficient se intelege ca un argument trebuie sa satisfaca doua conditii pentru a fi bun:

- trebuie sa existe un temei bun pentru a crede ca premisele sunt adevarate;

- premisele sprijina concluzia sau conduc la aceasta; argumentele si rationamentele care satisfac aceasta conditie se afirma ca sunt valide. Validitatea unui argument nu trebuie confundata cu adevarul propozitiilor sale: exista argumente valide care sunt alcatuite din propozitii false, dupa cum exista argumente nevalide (premisele lor nu sprijina concluzia) in care si premisele si concluzia sunt propozitii adevarate.

Inainte de a stabili care este concluzia si care sunt premisele unui argument, trebuie citit cu atentie de mai multe ori, urmarind a se intelege ce anume se argumenteaza (concluzia) si care sunt temeiurile oferite in sprijinul concluziei (premisele).Inregistrarea mecanica a indicatorilor, nedublata de efortul de a intelege daca se argumenteaza ceva, si daca da, ce anume, poate conduce la erori de apreciere si de analiza logica, deoarece nu intotdeauna aceste cuvinte sunt folosite intr-un argument real.

Exista tendinta suparatoare, care pare sa fie din in ce mai raspandita, de a folosi fara rost cuvantul "deci" la inceputul oricarei propozitii sau la inceputul primei propozitii dintr-un grup de propozitii, chiar daca aceasta nu este concluzia nici unui argument, sau chiar daca acele propozitii nici nu alcatuiesc un argument.

1.3. Tipurile de argumente

O argumentare eficace este aceea care alege, in functie de situatia data, cele mai adecvate tipuri de argumente si asigura o interactiune constanta intre ele.

Exista o serie de forme de argumente, dintre care amintim:

a). argumentul entimematic (entimema - forma prescurtata de rationament, care contine numai o parte a judecatii, restul fiind neexprimat si desfasurandu-se in mintea sursei si receptorului);

b). argumentul bazat pe generalizare;

c). argumentul bazat pe relatia cauza - efect;

d). argumentul bazat pe analogie;

e). argument bazat pe comparatie;

f). argumentul bazat pe prestigiu

g). argumentul bazat pe informatii furnizate de experti

h). argument bazat pe ilustrare.

1.4. Limitele folosirii argumentarii.

Argumentarea poate avea si efecte negative. Acestea decurg din felul in care oamenii folosesc argumentele. Retorica persoanelor sau a grupurilor care indeamna la ura, care sustin ca o anumita religie sau o anumita natiune ar fi superioara tuturor celorlalte, sustinerea de catre reprezentantii unor conceptii politice, doctrine sau ideologii care pretind ca orice conceptie contrara celor pe care le sustin sunt retrograde, in aparenta bine intentionati etc. sunt exemple cu efecte negative, nocive.

Cei care se angajeaza in argumentare isi asuma o mare raspundere morala. Ei trebuie sa-si asume cel putin patru obligatii morale, cerinte ale angajarii unei argumentari responsabile intr-o societate democratica, si anume:

(1). raspunderea celor care se angajeaza in argumentare de a cerceta , in amanuntime, afirmatia care identifica terenul argumentativ si care indica schimbarea in convingeri sau comportament pe care o sustine persoana care sustine aceasta; in amanuntime pentru a afla ceea ce este probabil adevarat pentru subiect argumentarii;

(2). raspunderea celor care se angajeaza in argumentare de a-si inchina efortul de argumentare binelui general, care vizeaza atat beneficiile pe care le pot obtine grupul, colectivitatea sau societatea, daca da curs unei actiuni sau alteia (implica aflarea raspunsului la intrebarea "Care este cea mai buna strategie de adoptat in aceasta chestiune ?", "Care sa fie calea de urmat?") cat si controversele asupra valorilor, a sistemului de valori de adoptat (implica raspunsul la intrebarea: "Ce valoare sau sistem de valori s-ar cuveni sa prevaleze pentru interesul general ?");

(3). raspunderea celor care se angajeaza in argumentare sa asigure argumentelor un temei rational, argumente valide din punct de vedere logic, sustinute de fapte si informatii furnizate de experti. Creatorul argumentului trebuie sa-si asume raspunderea in privinta formei pe care o ia mesajul sau, care trebuie sa se potriveasca puterii de judecata celor carora ne adresam.

(4). raspunderea celor care se angajeaza in argumentare de a respecta regulile impuse de libera exprimare intr-o societate democratica. Uzantele de comunicare, ca o forma de comportament guvernat de reguli, impune in afara regulilor care stabilesc ordonarea cuvintelor, ordonarea ideilor si gandirea rationala, actele de comunicare mai sunt guvernate de reguli ce tin de uzantele sociale ( gestica, mimica, tinuta corpului, proxemica, tinuta vestimentara etc.).