FUNDAMENTE ALE PROCESULUI COMUNICATIONAL

FUNDAMENTE ALE PROCESULUI COMUNICATIONAL

Majoritatea definitiilor referitoare la comunicare variaza in functie de punctele de referinta luate in considerare si de atentia acordata anumitor aspecte ale procesului de comunicare, insa toate admit existenta a cinci elemente: initiatorul (emitatorul), receptorul (destinatarul), canalul (vehicul, in sens larg), mesajul si efectul.

Informatie Informatie

Emitator → Canal → Receptor → Efect

Figura nr. 1 - Modelul elementar al comunicarii

In conceptia unor autori, figura 1 reprezinta modelul elementar al comunicarii, inclusiv efectul.

Un alt model, apartinand lui Cuilenburg & co., este considerat mai complex decat cel prezentat in figura 1. In afara elementelor din prima schema, acestia mai adauga trei noi componente: codarea, decodarea si "zgomotul de fond".

x y y+z x'

Emitator → Codare → Canal → Decodare → Receptor → Efect

↑ z

Zgomot de fond

Figura nr. 2 -Modelul extins al comunicarii

Acest model poate fi interpretat astfel: "Daca un emitator doreste sa transmita informatia x unui receptor, aceasta trebuie sa fie inteligibila. Emitatorul trebuie sa-si gaseasca cuvintele, sa se exprime. Pentru a se face inteles, oral sau in scris, el trebuie sa-si codeze mesajul, sa foloseasca coduri. O data codat, mesajul este transpus in semnale y care pot strabate canalul spre receptor. Receptorul trebuie sa decodeze mesajul transpus in semnale si sa-l interpreteze x' . In fine, comunicarea poate fi ingreunata de un surplus de informatie z sau de zgomotul de fond. Bruiajele sau zgomotele de fond pot fi interpretate ca fiind interventii ale altor emitatori, evenimente neasteptate care impiedica receptionarea mesajului in forma si cu sensul /sensurile intentionate de catre emitator. Fiske sustinea ca "zgomotul de fond este tot ce se adauga semnalului, de la transmiterea pana la receptarea lui, dincolo de ceea ce au intentionat emitatorii.

Gondrand propune o schema inspirata din tehnicile de telecomunicatii si descrie procesul prin care un mesaj este transmis de un emitator unui receptor printr-un canalde transmitere.

Mesaj → Codare → Suport → Canal de transmitere → Decodare →Interpretare

EMITATOR RECEPTOR

Figura nr. 3 - Modelul simplu al lui Gondrand

In realitate, procesul comunicarii, implica, pe langa elementele descrise mai sus, si existenta unor componente particulare. Astfel, un model complex ar putea fi schematizat in felul urmator:

Evenimente, informatii care determina emitatorul sa transmita mesajul

Receptor

Emitator

MESAJ

CANAL

Codare mesaj

Decodare

BRUIAJE

	Efect

Figura nr. 4 - Modelul complex al comunicarii

Figura 4 reprezinta cazul unui sistem unidirectional, dar al unei false comunicari unidirectionale.Acesta este cazul monologului. Iar monologul poate implica doua sau mai multe personae. In ultima situatie ne referim la cuvantari, la comunicare prin radio, televiziune sau presa. Particularitatea acestui model o reprezinta imposibilitatea receptorului de a participa in mod direct in procesul comunicational. Aceste afirmatii ar putea fi contrazise prin exemplul emisiunilor radio si TV in care exista legaturi telefonice directe cu ascultatorii sau telespectatorii. Care este totusi numarul celor care reusesc sa intre in direct cu realizatorii acestor emisiuni? Foarte redus daca tinem cont de numarul total al receptorilor. Se creeaza doar o impresie de interactivitate. Intr-un final, aceste interventii pot fi incluse in categoria bruiaje, emitatorii anticipandu-le, acceptandu-le si chiar incurajandu-le. In acest model apare un element nou: (A) - evenimentele sau informatiile care determina emitatorul sa transmita mesajul - acestea reprezinta determinantul comunicarii.

Comunicarea bidirectionala presupune o implicare de substanta din partea receptorului/receptorilor. Se poate vorbi de fapt despre o confruntare de informatii, ambii participanti fiind pe rand, atat emitatori, cat si receptori.

Figura nr. 5 - Dualitatea participantilor in procesul de comunicare

Aceasta figura reprezinta comunicarea bidirectionala,intalnita cel mai adesea sub forma conversatiei.Acest model poate fi aplicat foarte usor in cazul grupurilor temporare si organizatiilor.

Cel mai bun termen pentru surprinderea dublei calitati a participantilor in procesul de comunicare este cel de emiceptor. Emitatorul transforma informatiile dintr-un mediu si le transmite receptorului in alt mediu. Acesta din urma, adapteaza informatiile primate la mediul propriu si va raspunde emitatorului initial cu informatii din propriul mediu, astfel reluandu-se ciclul. Astfel, putem introduce in discutie reusita actului de comunicare, aceast reprezinta de fapt finalitatea acestui act.

Ideal ar fi, dupa cum mentiona si Cuilenberg, ca intre x si x' sa existe un izomorfism total. Acesta este cazul ideal, in realitate fiind imposibila asigurarea acestui izomorfism, in afara bruiajelor existand o serie de factori care influenteaza acest proces:

• obiectivi: culturali (gradul de cultura diferit intre participantii la procesul de comunicare), disponibilitatea informatiilor, factori economici si tehnologici (accesul la tehnologii care sa permita un anumit tip de comunicare), politici;
• subiectivi: interesul pentru mesaj, sterea de oboseala, pregatirea anterioara, etc.

Definitia de lucru data comunicarii apartine lui Charles Horton Cooley si este una dintre cele mai complexe enuntate vreodata: "Prin comunicare intelegem mecanismul prin care relatiile umane exista si se dezvolta; ea include toate simbolurile spiritului si mijloacele de transmitere care traverseaza spatiul si le pastreaza vii in timp.Ea include expresia fetei, atitudini, gesturi, tonuri ale vocii, cuvinte, imprimate, cai de comunicatie, telegraful, telefonul si tot ceea ce va fi pana la cucerirea finala a spatiului si timpului."[6]