FUNCTIONARUL PUBLIC

FUNCTIONARUL PUBLIC

Element constitutiv al structuri institutiilor publice, functionarul public reprezinta acea persoana care are o anumita identitate si pozitie sociala, cu drepturi, obligatii si functii specifice in cadrul sistemului social real.

1. Persoana.

Ipostazele diferite ale functionarului public, ca subiect si actor social, sunt descrise de o serie de concepte si, anume: individ, individualitate, persoana, personaj, personalitate, statut, rol etc.

- individ: entitate biologica, in ceea ce este caracteristic, fundamental la nivel de specie; se refera numai la aspectul individualitatii organismului ca sistem.

- individualitate: se refera la unicitatea caracteristicilor fiintei. Unicitatea este data de acele caracteristici fizice, psihice si psihofizice unice, irepetabile, care particularizeaza individul concret de ceilalti.

- persoana: notiune care se refera explicit la fiinta umana. Desemneaza ansamblul de insusiri, relatii, calitati psihosociale care dau individualitate sociala individului (nume, familie loc si data nasterii, statutul social), avand o anumita pozitie in cadrul sistemului social, cu anumite drepturi si obligatii asumate in mod constient.

- personajul: reprezinta persoana aflata in diferite situatii concrete, indeplinind diverse functii publice si implicata intr-un sistem de relatii dat. Persoana adopta atitudini si conduite specifice pozitiei sale sociale, situatiei concrete in care se afla si a contextului relational dat.

- personalitatea: reprezinta conceptul ce cuprinde intreg sistemul atributelor, structurilor si valorilor de care dispune o persoana. Personalitatea este o rezultanta specifica a influentelor mediului social, incepand cu cele de ordin economic si terminand cu cele spirituale (filosofice, politice, etice, estetice, religioase, stiintifice), asupra individului.

Ea exprima calitatea de ansamblu a organizarii individului uman ca membru al societatii, ca element al unui complex sistem de relatii si interactiuni sociale recunoscut ca atare prin performanta, tinuta morala si profesionala exemplara dovedita in situatii importante pentru comunitate. In acest sens, personalitatea devine persoana ce reprezinta etalonul valoric pentru anumite domenii ale vietii sociale sau pentru viata sociala in general. Astfel, vom avea personalitati ale vietii social-politice, stiintifice, culturale, economice, religioase, militare etc.

In cadrul personalitatii exista trei compartimente (nivele) care se intrepatrund: temperamentul, aptitudinile, caracterul.

- temperamentul, constitute nivelul dinamico-energetic al personalitatii si este cea mai accesibila si usor constatabila latura a sa in comportament. El reprezinta manifestarea si dezvoltarea particulara a tipului de sistem nervos in plan psihologic si comportamental. Combinarea insusirilor sistemului nervos central (forta sau energia, mobilitatea, echilibrul) au ca rezultat patru tipuri de sistem nervos care sunt in relativa corespondenta cu cele patru temperamente: tipul puternic, neechilibrat, excitabil coreleaza cu temperamentul coleric; cel puternic, echilibrat, mobil coreleaza cu sanvinicul; tipul puternic, echilibrat, inert in temperamentul flegmatic; tipul slab (luat global) sta la baza temperamentului melancolic.

Caracterizarea temperamentala a unei persoane permite analiza modului in care aceasta isi construieste si dezvolta relatiile cu ceilalti oameni si se realizeaza pe deplin ca personalitate.

Continutul portretelor temperamentale ale persoanei cuprind:

a) colericul: nestapanit (osciland intre entuziasm si deceptie), nerabdator si inclinat spre exagerare; extravertit, foarte inclinat spre prezent si viitor.

b) sanvinicul: rapid, dar echilibrat si stapan pe sine, capabil de adaptare rapida; mobilitatea poate favoriza o atitudine superficiala fata de propriile actiuni si relatii.

c) flegmaticul: este lent, neobisnuit de calm, perseverent si meticulos in munca de lunga durata, stabil din punct de vedere emotional; este introvertit, putin comunicativ si orientat spre trecut. Datorita tempoului foarte lent in activitatea sa poate avea o adaptabilitate redusa.

d) melancolicul: deficitar din punct de vedere energetic; instabil emotional si are tendinta de a deveni depresiv in conditiile unei solicitari intense; foarte sensibil ceea ce poate avea influente pozitive asupra creativitatii.

- aptitudinile, sunt sisteme operationale superior dezvoltate, care mijlocesc performante  superioare in activitate.

In limbajul curent intre termenul de capacitate si cel de aptitudine nu se face nici o distinctie. Majoritatea psihologilor sustin ca exista o distinctie si anume ca: aptitudinea se situeaza numai la nivelul potentialitatii, fiind numai o premisa a dezvoltarii psihice ulterioare, in timp ce capacitatea este aptitudinea implinita care s-a consolidat prin deprinderi, rezultate din exercitiu si s-a imbogatit cu o serie de cunostinte adecvate.

Cercetand aptitudinile umane psihologii au semnalat existenta unui factor general care participa la efectuarea tuturor formelor de activitate, si numerosi factori specifici. Fiind de ordin intelectual, factorul general a fost confundat cu inteligenta.

Termenul de inteligenta are o dubla acceptie: a) de proces de adaptare prin asimilare si prelucrare a informatiilor; b) de aptitudine constand in structuri operationale care prin calitatile lor asigura eficienta conduitei. Calitatile sunt stabile si pot fi evaluate statistic: de rationament, de memorie, capacitate de calcul etc. De asemenea se considera ca exista mai multe tipuri de inteligenta: analitica, sintetica, teoretica, pragmatica. Inteligenta apare ca sistem de insusiri stabile proprii subiectului individual, care la om se manifesta in calitatea activitatii intelectuale centrata pe gandire.

Inteligenta, ca structura instrumentala a personalitatii poate fi evaluata si in viata de zi cu zi de catre nespecialisti, folosind criterii de evaluare ce pot fi: randamentul invatarii, usurinta si profunzimea intelegerii, dificultatea si noutatea problemelor pe care subiectul este in stare sa la rezolve.

- caracterul, reprezinta reuniunea insusirilor sau particularitatilor pe care le intretine subiectul cu lumea si valorile dupa care el se conduce.

In structurarea caracterului contribuie trebuintele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile si idealul, in ultima instanta, conceptia despre lume si viata.

Caracterul este in principal un ansamblu de atitudini-valori, iar trasaturile de caracter sunt dobandite sub influenta modelelor culturale de comportament si a tabelelor de valori pe care le impune si le cultiva societatea. De asemenea, caracterul devine si o instanta de control si verificare a atitudinii persoanei fata de diversele laturi ale realitatii, inclusiv fata de propria activitate care poate fi constant pozitiva sau negativa.

Portretul unei persoane este descris cu ajutorul trasaturilor de caracter ca reprezentand pozitii ale subiectului fata de cei din jur, un mod de a se raporta la evenimentele existentei sale in lume. Aceste modalitati de raportare la situatii poarta numele de atitudini. La nivelul caracterului nu orice trasatura de caracter poate fi considerata atitudine, ci numai acelea care sunt stabile si generalizate, proprii subiectului in cauza, intemeiate pe convingeri puternice.

Atitudinile care intra in structura caracterului au doua componente: una, care include motivatii, scopuri si preocupari cognitive corespunzatoare si, a doua, este executiva, ce presupune un mod de autoreglare a subiectului cu eforturi voluntare insemnate.

Atitudinile sunt intotdeauna atitudini fata de...(ceva)..,permite utilizarea celui mai adecvat criteriu de clasificare si anume domeniul in care ele se manifesta.

Astfel, intalnim:

- atitudinile fata de oameni, centrate pe ideea de om ca valoare suprema;

- atitudinea fata de sine, centrate pe cunoasterea de sine, pentru a putea cultiva propria individualitate in raport cu ceilalti;

- atitudinea fata de munca, centrata pe acele trasaturi de caracter-interesul fata de munca, harnicie si constiinciozitate-ce dau masura sociala a personalitatii;

- atitudinile culturale;

- atitudinile ecologiste;

- atitudinile prind societatea in ansamblul ei.

Ierarhizarea atitudinilor si trasaturilor in sistem, in cadrul structurii caracteriale, pun in evidenta caracteristici a caror cunoastere este necesara pentru o buna definire a profilului caracterial al unei persoane. Aceste caracteristici sunt:

- unitatea caracterului

- expresivitatea

- originalitatea

- bogatia

- statornicia

- plasticitatea

- taria de caracter

Caracterul este un sistem de atitudini stabile si specifice individuale, avand o semnificatie sociala si morala, atestandu-l pe om ca membru al societatii, ca purtator de valori, deci ca personalitate.

- statutul, reprezinta pozitia pe care o ocupa persoanele intr-o organizatie sociala, intr-un grup social. Include in mod deosebi functiile, indatoririle, drepturile si comportamentele dezirabile ale unui individ in cadrul structurii sociale date si indica obligatiile celorlalti fata de el.

In institutiile publice functiile indatoririle, drepturile si comportamentele dezirabile, precum si, obligatiile unora fata de ceilalti, sunt prevazute in legi cu caracter general si in legi speciale (exemplu: Legea functionarului public, Legea functionarului public parlamentar, Statutul cadrelor didactice, Statutul politistului etc.), dar si in norme si reglementari interioare specifice categoriilor de institutii publice.

Statutele se pot clasifica pe baza unor criterii ca:

- dupa modul cum sunt obtinute, statutele pot fi: prescrise (varsta, sex, etnie, nationalitate, religie) sau dobandite (prin profesie, activitate politica, economica, administrativa, stiintifica, educationala, religioasa etc.);

- dupa natura instantei care le instituie, statutele pot fi: formale (impuse printr-un act legislativ) sau informale (stabilite in mod consensual in cadrul unor asocieri spontane);

- dupa durata, statutele pot fi: permanente (cu o durata nedeterminata) sau temporale (cu o durata redusa, conjuncturale).

Statutul social este considerat ca un fel de "zestre" pe care societatea, grupul social, organizatia sau institutia o acorda diversificat membrilor sai, potrivit unor trepte ierarhice de prestigiu si de putere, premitandu-le sa exercite un rol social, un set de obligatii ce revin purtatorului de statut fata de ceilalti.

- rolul social,reprezinta ansamblul activitatilor si raspunderilor pe care un individ sau grup social trebuie sa le exercite in cadrul unui sistem de norme, ale unei organizatii sau institutii sociale, potrivit cerintelor functionale ale acestora.

Comportamentul de rol al unei persoane intr-o anumita situatie depinde de un ansamblu de factori, si anume:

- modul in care o persoana percepe cerintele si modelul comportamental al statutului pe care il ocupa;

- imaginea de sine si nivelul de aspiratie pe care si-l propune pentru activitatile cerute de rolul asumat;

- aptitudinile si capacitatile persoanei de a realiza reprezentarile sale despre rolul pe care trebuie sa-l joace;

- ansamblul relatiilor interpersonale reale sau imaginare, trecute sau prezente, formale sau informale etc. in care urmeaza sa se desfasoare jocul de rol;

- natura si calitatea statutelor conexe statutului persoanei: statutul social, politic, economic, stiintific, profesional, cultural, religios etc.;

- specificul grupului sau institutiei, gradul de formalism sau liberalism pe care il promoveaza, deschiderea spre inovatie, schimbare etc.

- personalitatea subiectului implicat in jocul social.

Multitudinea rolurilor sociale se pot clasifica pe baza unor criterii ca:

- prin raportarea la statutele corespondente: roluri de varsta, sex, profesie, in familie, in grup etc.;

- in functie de contributia persoanei: create, performante;

- dupa nivelul la care se produc: institutionale, grupale, personale;

- din punctul de vedere a temporalitatii: prezente, viitoare, trecute (reminiscente);

- dupa forma de manifestare: flexibile rigide, amorfe;

- din punctul de vedere al libertatii pe care il presupune: impuse, asumate deliberat, generate in situatii de stres;

- din punctul de vedere al constantei lor : permanente, intermitente, ocazionale (intamplatoare);

- in raport cu realitatea si atitudinea subiectiva pe care o presupun: aspirate, visate, refuzate, imaginate , virtuale reale simbolice etc.

Intre notiunile de rol si statut exista un raport de complementarietate: rolul defineste asteptarile celorlalti din partea persoanei care primeste anumite raspunderi si exercita anumite actiuni, iar statutul defineste ceea ce purtatorul de rol asteapta, in compensatie, de la conduita celorlalti in raport cu el, exprima respectarea locului pe care-l ocupa in ierarhia sociala, in raport cu atributiile sau rolul incredintat sau, respectiv, ceea ce societatea acorda indivizilor.

2. Functionarul public.

Functionarul public este o persoana care indeplineste o functie publica.

Functia publica: situatie juridic legal determinata a persoanei fizice investita cu prerogative in realizarea competentei unei autoritati publice, in regim de putere publica, avand ca scop realizarea in mod continuu a unui interes public.

Deci, titularul unei functii publice este functionarul public:.

- persoana fizica numita pe un timp nelimitat intr-o functie publica, investita cu autoritate publica in vederea realizarii unui serviciu public sau,

- persoana legal investita prin numire sau alegere, intr-o functie publica din structura unui serviciu public administrativ, in scopul indeplinirii competentei acestuia

Intre statutul functionarul public si cel al salariatului exista atat trasaturi comune cat si trasaturi specifice care, in principal, se regasesc in:

- felul activitatii (muncii): natura activitatii desfasurata de catre un salariat este precizata intr-un contract de munca, semnat, in urma unei negocieri cu patronul; functionarul public actioneaza pentru indeplinirea scopului si obiectivelor autoritatii publice pe care o reprezinta:

- felul in care se manifesta vointa functionarului public si a salariatului: acordul de vointa al salariatului este dat in urma unei negocieri privind conditiile de munca, sarcinile postului, salariul etc.; acordul de vointa al functionarului public se realizeaza in etape si anume - selectia, concursul, numirea pe post si juramantul. Daca drepturile si obligatiile salariatului sunt negociate si pot fi schimbate tot prin negociere, cele ale functionarului public sunt stabilite prin lege si pot fi modificate numai prin lege sau prin acte aditionale legii.

- regimul raspunderii functionarului public este diferit de cel al salariatului: formele specifice de raspundere ale salariatului sunt cuprinse in Constitutie, legi si diferite categorii de acte normative.

Pe baza unor criterii de clasificare a functiilor public se pot evidentia urmatoarele categorii de functionari publici (Verginia Vedinas, 1998, pag. 55-56 ):

- dupa regimul juridic:

- functionari contractuali;

- functionari statutari, la randul lor pot fi:

- functionari supusi statutelor generale

- functionari supusi unor statute speciale

- din punct de vedere al rigurozitatii disciplinei:

- functionari publici civili;

- functionari publici militari;

- functionari publici civili din armata si politie;

- dupa modul de desemnare:

- functionari publici numiti;

- functionari publici alesi;

- functionari publici desemnati prin alte moduri (prin promovare, respectiv retrogradare, prin repartizare etc.);

- din punct de vedere al independentei fata de puterea politica:

- functionari publici, cu caracter politic ( prefectii, inaltii functionari publici etc.);

- functionari publici de cariera, care sunt sustrasi jocului politic, mai mult chiar,carora le este interzis sa faca politica, politica lor fiind aceea de a-si indeplini cu profesionalism si responsabilitate functia;

- din punct de vedere al preponderentei unor activitati in competenta functiei:

- functionari publici in functii de conducere;

- functionari publici in functii executive;

- dupa natura autoritatii publice din care face parte functia publica:

- functionari publici care fac parte din structura unor autoritati de natura statala;

- functionari publici locali.

2.1. Statutul functionarului public.

Functia publica se realizeaza prin intermediul statutelor sau a unei retele de statute ce cuprind drepturile si obligatiile functionarilor publici in asigurarea unui serviciu public profesionist, transparent, eficient si impartial in interesul cetatenilor.

Drepturile si obligatiile functionarilor publici sunt prevazute in Constitutie, in Lege privind statutul functionarului public, precum si, in alte acte normative.

- drepturile functionarilor publici:

- dreptul la opinie: tuturor functionarilor publici le este garantat dreptul la opinie si, este interzisa orice discriminare intre functionarii publici pe criterii politice, de apartenenta sociala, de sex, etnic, convingeri religioase etc.;

- dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau in aplicarea statutului si care ii vizeaza direct;

- dreptul la asociere sindicala: este un drept garantat, cu exceptia celor care sunt numiti in categoria inaltilor functionari publici, functionarilor publici in functii de conducere si a altor categorii de functionari publici, carora le este interzis prin statute speciale dreptul de asociere sindicala;

- functionarilor publici le este recunoscut dreptul la greva, in conditiile legale, cu respectarea continuitatii si celeritatii serviciului public;

- pentru activitatea desfasurata au dreptul la un salariu corespunzator, la concediu de odihna, medicale si la alte concedii, de pensii, precum si de celelalte drepturi de asigurari sociale de stat, asistenta medicala etc.;

- dreptul la protectia legii in exercitarea atributiilor impotriva amenintarilor, violentelor, faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victima in exercitarea functiei publice sau in legatura cu aceasta

- dreptul de a fi despagubit de autoritatea sau institutia publica in situatia in care acesta a suferit, din culpa autoritatii sau a institutiei publice, un prejudiciu material in timpul indeplinirii atributiunilor de serviciu;

- dreptul la conditii normale de munca si igiena, de natura sa le ocroteasca sanatatea si integritatea psihica si fizica;

- dreptul de a-si perfectiona in mod continuu pregatirea profesionala;

- dreptul de a fi numiti intr-o functie de demnitate publica, cu exceptia functionarilor publici civili din ministerele privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta nationala;

- dreptul la o durata normala a timpului de lucru de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana.

- indatoririle functionarilor publici:

- indeplinirea cu profesionalism, impartialitate si in conformitate cu lege indatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor publici;

- respectare normelor de conduita profesionala si civica prevazute de lege;

- in exercitare atributiunilor ce le revin, sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa nu favorizeze vreun partid politic si sa nu participe la activitati politice in timpul programului de lucru;

- functionarii publici in functii de conducere sunt obligati sa sprijine propunerile si initiativele motivate ale personalului din subordine, in vederea imbunatatirii activitatii autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si a calitatii serviciilor publice oferite cetatenilor;

- raspund, potrivit legii de indeplinirea atributiilor ce le revin in functia publica pe care o detin, precum si a atributiunilor ce le sunt delegate;

- pastreaza secretul de stat, a secretului de serviciu, precum si confidentialitatea in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta in exercitarea functiei publice, in conditiile legii, ci exceptia informatiilor de interes public;

- este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alti, in considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje;

- rezolvarea, in termenele stabilite de catre superiorii ierarhici, lucrarile repartizate;

- sa urmeze forme de pregatire profesionala organizate de institutiile in domeniu.

Avand in vedere cele prezentate mai sus, se poate spune ca drepturile si obligatiile functionarilor publici pot fi impartite in doua categorii:

- drepturi si obligatii pe care le au functionarii publici in legatura cu functia pe care o exercita;

- drepturi si obligatii pe care le au functionarii publici in legatura cu profesia.

Odata cu numirea pe functie si investirea cu competenta, functionarul public are dreptul la exercitarea functiei sale - trebuie sa fi respectat ca persoana, sa i se respecte dispozitiile, sa i se inlesneasca realizarea functiei. Exercitarea drepturilor si obligatiilor fata de cei administrati se face in limitele competentei legale ce revin autoritatii sau institutiei publice din care face parte, neputand exercita alte drepturi specifice altor organe decat cele conferite de propria lege de organizare, de normele speciale sau de dispozitiile ierarhice.

In ceea ce priveste drepturile si obligatiilor functionarilor in legatura cu profesia, trebuie observat ca toate functiile publice au caracter profesional, pentru fiecare in parte este necesara indeplinirea unor conditii de studii.

Prevederile legale referitoare la drepturile si obligatiilor de care beneficiaza functionarii publici sunt concepute in scopul de a-i stimula si motiva prin crearea de conditii optime necesare exercitarii functiilor de serviciu, prin garantarea drepturilor de asistenta sociala adecvata, precum si prin protectia juridica oferita acestei categorii de personal care isi desfasoara activitatea pentru organizarea executarii si organizarea in concret a legilor.

2.2. Deontologia functionarului public.

Deontologia (din latinescul deon, deontos care desemneaza "ceea ce se cuvine" si logos - "stiinta"; initial ea a fost identificata cu morala), reprezinta ansamblul normelor care contureaza un anumit tip de comportament profesional sau privat.

Deontologia functionarului public reprezinta normele care guverneaza comportamentul profesional si privat al acestuia, in virtutea statutului sau de detinator al autoritatii publice.

Normele deontologice sunt structurate in functie de relatiile sociale ce se stabilesc de catre functionarul public in activitatea profesionala ti in viata sa privata, dupa cum urmeaza:

- relatii din interiorul institutiei;

- relatii cu ceilalti subiecti de drept, din afara institutiei publice, beneficiarii activitatii functionarului public;

- relatii cu personalul unor institutii publice si alte persoane juridice cu care colaboreaza institutia unde este incadrat functionarul public;

- relatii cu celelalte institutii ale statului din sfera celor trei puteri;

- relatii cu societatea civila, in ansamblul ei.

Deontologia functionarului public se sprijina pe urmatoarele principii de baza:

- egalitatea de tratament fata de toti beneficiarii serviciului public;

- in activitatea sa, functionarul public trebuie sa apere principiul suprematiei Constitutiei si a legii;

- in activitatea sa, functionarul public trebuie sa apere prestigiul institutiei pe care o reprezinta;

- sa manifeste discretie profesionala privind toate informatiile de care ia cunostinta in exercitiul functiei;

- trebuie sa apere si sa respecte demnitatea beneficiarilor serviciului public, sa respecte si sa ocroteasca viata intima, familiala sau privata a acestora, garantia demnitatii umane;

- sa exprime fidelitate fata de tara careia ii apartine;

- in activitatea prestata sa manifeste supunere fata de superiorul sau ierarhic; obligatia de a respecta seful ierarhic.

Exista anumite categorii de functionari publici sau demnitari publici care, prin natura activitatii prestate, se supun unor norme deontologice speciale, cum ar fi: cadrele didactice, medicii, diplomatii, magistratii, militarii, politistii etc.

3. Functionarul public comunitar (european).

In cadrul organismelor Uniunii Europene, isi desfasoara activitatea numeroase persoane supuse unor norme specifice, ce rezulta din dreptul functiei publice europene. Aceste norme se regasesc in Statutul functionarilor (adoptat in 1949 ca statut al personalului Comunitatii Europene) si sunt atat din elemente ce decurg din regimurile nationale ale functiei publice din diferite tari, cat si din aspecte speciale, tipice doar functiei publice europene.

Din perspectiva Statutului care prevede regulamentele si reglementarile aplicabile functionarilor si altor agentii ai Comunitatilor Europene: "Este functionar al Comunitatilor, in sensul prezentului statut, orice persoana care a fost numita in conditiile prevazute de statut intr-o functie permanenta intr-una din institutiile comunitare printr-un act scris de autoritatea investita cu putere de numire din aceasta institutie".(art.1)

In raport de natura si nivelul functiilor carora la corespund, functiile europene sunt de doua feluri:

Functii administrative. Administratori se pot ocupa de domenii variate in procesul bugetar si legislativ al Uniunii Europene, de la coordonarea politicilor economice ale statelor membre, participarea la negocierile cu statelor terte, ajutor in buna desfasurare a politicii agricole comune sau asigurarea ca legislatia comunitara se aplica si este interpretata uniform in toti cei 25 de membri ai Uniunii.

- Functii de asistenta. Asistentii joaca un rol primar in managementul intern al institutiilor comunitare, mai ales in ceea ce priveste partea de afaceri bugetare si financiare, munca de personal sau de secretariat. Si ei pot avea un rol in implementarea politicilor specifice diferitelor domenii ale uniunii sau pot fi responsabili pentru munca de secretariat asigurand o buna operare administrativa a unitatilor in care lucreaza.

Reglementarea legala a aspectelor privind drepturile, libertatilor si obligatiile functionarului comunitar se regaseste in titlu II, din statut. Astfel, din perspectiva acestuia, drepturile, libertatile si obligatiile functionarului comunitar sunt urmatoarele:

- Drepturile si libertatile fundamentale ale functionarului comunitar:

- libertatea de opinie si de expresie;

- dreptul de asociere;

- desi nun este prevazut in mod expres de statut, dreptul la greva este recunoscut functionarului comunitar;

- dreptul fundamental la concediul anual de odihna;

- dreptul de a candida la functiile elective;

- dreptul la cariera;

- dreptul la pensie;

- dreptul la perfectionarea pregatirii profesionale;

- dreptul sa fi remunerat pentru activitatea prestata;

- dreptul la ajutor si asistenta a functionarului din partea Comunitatilor;

- dreptul de a-i fi comunicata in scris orice decizie cu caracter individual care il priveste pe functionar.

Indatoririle functionarului comunitar:

- indatorirea de independenta si neutralitate a functionarului international fata de orice alta autoritate decat organizatia care l-a angajat;

- indatorirea de rezerva si de discretie;

- indatorirea de a se achita de sarcinile functiei cu maxim de constiinta profesionala;

- obligatia de supunere;

- obligatia de fidelitate a functionarului european;

- obligatia unui comportament profesional corespunzator;

- obligatia de domiciliu;

- obligatia de a repara prejudiciile cauzate Comunitatii prin faptele sale personale grave;

- indatoririle de moralitate.

Cariera functionarului public european consta dintr-o scara in 16 diviziuni graduale. Asistentii pot ocupa gradele de la 1 la 11 in timp ce administratorii pot ocupa gradele de la 5 la 16.