Semiotica dupa Foucault

Semiotica dupa Foucault

In capitolul al doilea din Les mots et les choses (intitulat La prose du monde), Michel Foucault face o constructie remarcabila, care duce la o 'inevitabila' intelegere a continutului semioticii ca stiinta. Vom urmari in cele ce urmeaza realizarea acestei constructii, care incepe cu o explicitare a pozitiei asemanarii in stiinta si cultura occidentala.

Cu referire la secolul 16, Foucault aminteste (p. 32) ca trama semantica a asemanarii era extrem de bogata: Amicitia, Aequalitas (contractus, consensus, matrimonium, societas, pax et similia), Consonantia, Concertus, Continuum, Paritas, Proportio, Similitudo, Conjunctio, Copula (cf. P. Grégoire, Syntaxeon artis mirabilis, Cologne, 1610, p. 28).

Dintre toate (cele de mai sus si inca multe altele), Foucault se opreste la patru, pe care le considera esentiale. Sint patru figuri care-si prescriu articularile cu cunoasterea asemanarii.

Convenientia Acest termen desemneaza mai degraba invecinarea locurilor, decit similitudinea. Sint 'conveniente' lucrurile care, atunci cind se apropie unul de altul ajung sa se juxtapuna (marginile li se ating, sfirsitul unuia desemneaza inceputul altuia). Prin aceasta se comunica miscarea, influentele, pasiunile, proprietatile. In aceasta imbinare de lucruri apare asemanarea. In acest container natural care este lumea, invecinarea nu este o relatie exterioara dintre lucruri, ci semnul unei inrudiri cel putin obscure. Si apoi, din acest contact iau nastere, prin schimb, noi asemanari: similitudinii ca ratiune surda a invecinarii i se suprapune o asemanare care este efectul vizibil al proximitatii. In vasta sintaxa a lumii, existente diferite se ajusteaza unele altora: planta comunica cu animalul, pamintul cu marea, omul cu tot ceea ce-l inconjoara. Locul si similitudinea se suprapun. Convenientia este asemanarea legata de spatiu sub forma de 'din aproape in aproape'. Ea este de ordinul conjunctiei si al ajustarii. De aceea ea apartine mai putin lucrurilor si mai mult lumii in care se gasesc acestea. Lumea este convenienta universala a lucrurilor.

Aemulatio Este un fel de convenienta, dar in afara legii locului, la distanta. Este o asemanare fara contact. Exista in emulare ceva din reflectare si din oglinda: prin emulare isi raspund lucruri dispersate prin lume; prin ea se pot imita lucruri de la un capat la altul al pamintului, fara inlantuire, nici proximitate. Totusi, emularea nu lasa inerte cele doua figuri reflectate pe care le opune. Ea 'parcurge' spatiile din univers, dar aceste spatii ramin vizibile.

Analogia Vechi concept in care se suprapun convenientia si aemulatio. Este vorba despre asemanari la distanta dar care prezinta ajustari, legaturi si imbinari. Puterea analogiei este imensa, intrucat ea nu trateaza despre similitudinile vizibile ale lucrurilor. Pornind de la un acelasi punct, ea poate duce la un numar infinit de inrudiri si se poate si intoarce asupra ei insesi. Polivalenta si reversibilitatea asigura analogiei un camp de aplicatie universala: prin ea, toate figurile lumii se pot apropia una de alta. Exista insa un punct privilegiat in spatiu, un punct saturat de analogii, un punct in care raporturile se pot inversa fara a se altera: omul. In acest punct, grila prin care lasam sa parvina cunoasterii noastre figurile asemanarii, o intretaie pe aceea pe care cunoasterea secolului al XVI-lea o dispusese pe lucruri.

Simpatia Aceasta isi face jocul in deplina libertate in profunzimile lumii. Ea poate parcurge intr-o clipa spatiile cele mai intinse. Ea face mai mult decat sa rasara dintr-un contact si sa parcurga spatii. Ea suscita miscarea lucrurilor in univers si provoaca apropierea celor mai departate. Principiul de mobilitate. Atragand lucrurile unul catre altul printr-o miscare exterioara si vizibila, ea suscita in secret o miscare interioara, o deplasare a calitatilor. Simpatia transforma: fiind o instanta a Identitatii, ea nu este doar una din formele Asemanarii. Ea are puterea periculoasa de a asimila, de a face lucrurile identice unele cu altele, de a le amesteca, de a le anula individualitatea, adica de a le face straine de ceea ce erau. Simpatia altereaza, dar in directia identicului, in asa fel incat, daca puterea ei nu ar fi contrabalansata, lumea s-ar reduce la un punct, la o masa omogena, la o trista figura a Identicului. Ea este insa compensata de figura geamana, antipatia. Aceasta mentine lucrurile in izolarea lor si impiedica asimilarea. Suveranitatea cuplului simpatie-antipatie da loc tuturor formelor de asemanare. Astfel sunt reluate si explicate primele trei similitudini. Intregul volum al lumii, toate vecinatatile convenantei, toate ecourile emularii, toate inlantuirile analogiei sunt sustinute, mentinute si dublate de acest spatiu al simpatiei si al antipatiei care apropie mereu lucrurile si le tine mereu la distanta. Prin acest joc, lumea ramane identica: asemanarile continua sa fie ceea ce sunt si sa-si semene. Identicul ramane identic si inchis asupra sa.

Cu Foucault, despre semnaturi

Convenientia, aemulatio, analogia si simpatia ne arata caile asemanarii si pe unde trec ele. Nu ne arata asemanarea acolo unde este, nici cum o vedem, nici dupa ce marca o recunoastem. Trebuie ca similitudinile ascunse sa fie semnalate la suprafata lucrurilor. Este nevoie de o marca vizibila a analogiilor invizibile. Asemanarea este lucrul cel mai manifest si totodata cel mai bine ascuns. Ea este o similitudine care se vede sau care nu se vede si de aceea ar ramane sclipire indoielnica daca n-ar fi in ea sau pe ea sau langa ea un element de decizie care sa o transforme in certitudine. Nu exista asemanare fara semnatura. Universul similarului nu poate fi decat o lume marcata. Cunoasterea similitudinilor are la baza relevarea si descifrarea acestor semnaturi. Sistemul semnaturilor rastoarna raportul dintre vizibil si invizibil. Asemanarea era forma invizibila a ceea ce, din adancul lumii, facea lucrurile vizibile, dar pentru ca aceasta forma sa ajunga la lumina este nevoie de o figura vizibila. De aceea fata lumii este acoperita de blazoane, de caractere, de cifre, de cuvinte obscure. Imensa oglinda calma in fundul careia se oglindeau lucrurile si isi trimiteau unul altuia imaginile lor, este de fapt plina de zgomotul vorbelor. Reflexiile mute sunt dublate de cuvinte care le indica. Si, prin gratia unei ultime forme de asemanare care le cuprinde pe toate celelalte, lumea poate fi comparata cu un om care vorbeste.

Asemanarile cer o semnatura, caci nici una n-ar putea fi remarcata daca n-ar fi marcata lizibil. Dar care sunt aceste semne? Cum le recunoastem intre toate aspectele lumii si printre atatea figuri care se intretaie? Ce anume ne spune ca avem un caracter asupra caruia am face bine sa ne oprim pentru ca indica o asemanare secreta si esentiala? Ce forma constituie semnul in valoarea sa singulara de semn? Ei bine, asemanarea. Semnul semnifica in masura in care el are o asemanare cu cea ce indica. nu este insa o omologie ceea ce semnaleaza el, ci o alta asemanare, o similitudine vecina si de alt tip care serveste la recunoasterea primei similitudini dar care poate fi distinsa, la randul sau, printr-o a treia. Orice asemanare primeste o semnatura. Multimea marcilor face ca pe cercul similitudinilor sa alunece un alt cerc care l-ar dubla pe primul daca n-ar exista un mic decalaj care face ca semnul simpatiei sa stea in analogie, cel al analogiei in emulare, cel al emularii in convenanta, cel al convenantei in simpatie. Semnatura si ceea ce desemneaza ea sunt de exact aceeasi natura. Forma care semneaza si forma semnata, sunt niste asemanari, dar niste asemanari de alaturi.

Si mai precizeaza Michel Foucault:

Numim hermeneutica ansamblul de cunostinte si tehnici care permit sa facem semnele sa vorbeasca si sa le descoperim sensul.

Numim semiologie ansamblul de cunostinte si tehnici care permit sa distingem unde sunt semnele, sa definim ceea ce le instituie ca semne, sa cunoastem legaturile lor si legile dupa care se inlantuie. A cauta sensul inseamna a scoate la lumina ceea ce este asemanator. A cauta legile semnelor inseamna sa descoperim lucrurile care sunt asemanatoare.

Totul ar fi imediat si evident daca hermeneutica asemanarii si semiologia semnaturilor ar coincide perfect.