Abordari ale carierei din perspectiva dezvoltarii

"Teoria generala a alegerii ocupationale" (Ginzberg, 1951, 1972)

Asumptia fundamentala a abordarii lui Ginzberg este aceea ca decizia in privinta ocupatiei nu este una punctiforma, de moment, ci este un proces care se dezvolta in cel putin 10 ani. Autorul identifica trei stadii importante in acest proces de dezvoltare: (1) perioada fanteziilor (6-11 ani), perioada in care copiii dezvolta dorinta de a deveni "ceva", dar alegerea lor este una fantezista, fara a lua in considerare realitatea; (2) perioada tentativelor (11-17 ani) caracterizata prin cresterea preocuparii persoanei fata de constrangerile realitatii (interese, abilitati, oportunitati) si (3) perioada realista (dupa 18 ani) cand persoana acumuland experiente de invatare si munca este capabila sa faca alegeri informate (pentru o detaliere vezi cap. 3.1). 

Sistemul teoretic al lui Super include atat elemente developmentale - considerarea aspectului longitudinal al carierei, cat si elemente contextuale - adica recunoasterea multiplelor roluri pe care subiectul le indeplineste in fiecare din etapele vietii si conceperea carierei ca unul din rolurile pe care le indeplineste o persoana pe parcursul vietii. Ideea centrala a teoriei lui Super este ca dezvoltarea vocationala este un proces ce implica o serie de decizii succesive, unde optiunea vocationala este momentul culminant al deciziilor si reprezinta implementarea conceptiei de sine a persoanei.

Super propune o serie de etape ale dezvoltarii vocationale, pornind de la etapa de crestere, in copilaria timpurie, si trecand prin etapa de explorare, stabilizare si mentinere a carierei si in final dezangajarea sau retragerea, la varste inaintate. Trecerea de la un stadiu la altul, ceea ce poarta denumirea de "maxi-cicluri", este secondata de reluarea anumitor cicluri, denumite in acest context "mini-cicluri": ciclul de crestere, explorare si stabilizare.

Fiecare stadiu impune anumite sarcini de dezvoltare (vezi tabelul 4.). Maturitatea vocationala a persoanei, adica masura in care persoana poate face fata sarcinilor respective conditioneaza functionarea eficienta a persoanei in rolurile specifice etapei si pregatirea persoanei pentru trecerea la etapa urmatoare. Etapele reprezentative pentru varsta scolara sunt etapa de crestere si etapa explorarii. Sarcinile de dezvoltare specifice etapei de crestere sunt autocunoasterea si cunoasterea ocupatiilor. Acestea devin elementele bazale ale etapelor urmatoare, fara a se considera ca procesul de autocunoastere si de cunoastere a ocupatiilor s-a incheiat. Etapa de explorare se caracterizeaza prin: cristalizarea, specificarea si implementarea optiunilor vocationale (Super, Savickas & Super, 1996). Aceasta inseamna ca adolescentii isi evalueaza abilitatile si valorile si fac optiunea pentru un domeniu general (cristalizarea), specifica ulterior aceasta optiune (specificare) si urmaresc implementarea optiunii.

O serie de rezultate sustin aceasta etapizare a dezvoltarii vocationale:

Dix and Savickas (1995) au identificat la un grup de adulti de diverse specializari modalitati de coping specifice pentru cele 6 sarcini de dezvoltare ce caracterizeaza etapa de stabilizare.

Smart si Peterson (1997) testand ideea lui Super de "mini-ciclu" au identificat la adultii aflati intr-un proces de schimbare a carierei mai multe preocupari pentru explorare decat la cei care nu aveau probleme de schimbare a carierei.

Smart (1998) a raportat atitudini diferite la femei in diverse etape ale carierei. In etapa de explorare, atitudini ca satisfactia in munca si implicarea in activitate erau evaluate ca fiind mai putin importante, in timp ce, in faza de mentinere a carierei, atitudinea de implicare profesionala era mult mai importanta.

Teoria lui Super este logica si intuitiva, insa cercetarea in cadrul acestei paradigme sufera neajunsurile oricarei cercetari developmentale (dinamice). Cercetarea transversala, utilizarea reactualizarii retrospective, circularitatea definitiilor date stadiilor sunt cateva dintre dificultatile pe care le intampina cercetarea in acest domeniu. Majoritatea studiilor se axeaza pe perioada adulta tanara, ce corespunde stadiului explorarii. Sarcinile caracteristice stadiilor de stabilizare si mentinere sunt atinse de cercetarile asupra ajustarii la locul de munca, in timp ce stadiul declinului a fost foarte putin studiat in psihologia vocationala. De asemenea stadiul de crestere a fost relativ ignorat de psihologia vocationala, cu exceptia lui Gottfredson.

Teoria lui Super are relevanta si in cazul dezvoltarii carierei adultilor. Substituind termenului de maturitate vocationala cel de "adaptabilitate vocationala" (Savickas, 1996, 1997) apare mai clara integrarea aspectelor developmentale si contextuale ale teoriei lui Super si leaga teoria sa de cele din domeniul psihologiei industriale si organizationale (Goodman, 1994).

Adaptabilitatea vocationala devine astfel un construct ce defineste nivelul de pregatire a persoanei pentru a face fata schimbarilor ocupationale sau a conditiilor de munca specifice stadiului de dezvoltare.

3. Teoria circumscrierii si compromisului (Gottfredson, 1981, 1996)

Teoria lui Gottfredson incearca sa explice modul in care diverse aspecte legate de diferentele individuale (gen, rasa, clasa sociala) isi pun amprenta asupra alegerii carierei.

Conceptele introduse de Gottfredson pentru a explica diferentele care apar la nivelul expectantelor vocationale ale copiilor sunt:

circumscrierea - delimitarea zonei alternativelor acceptabile prin eliminarea progresiva si ireversibila a alternativelor inacceptabile.

compromisul - acceptarea alternativelor mai putin atractive datorita posibilitatilor reduse de implementare a alternativelor atractive.

Autoarea concepe procesul de « jonglare » cu alternativele posibile in patru etape :

intre 3 si 5 ani, copiii dezvolta o orientare spre marime si putere. In aceasta faza copiii sunt interesati de diferentele observabile dintre oameni si fac categorizari dihotomice de genul mari versus mici, puternici versus slabi, etc.

intre 6 si 8 ani, copiii dezvolta o orientare spre rolurile de gen si isi construiesc granitele in ceea ce priveste ocupatiile acceptabile rolului de gen.

intre 9-13 ani, copiii se orienteaza spre valorizarea sociala, dezvoltand o sensibilitate la prestigiu si statut. Adolescentii isi stabilesc granitele  nivelului de prestigiu si efort acceptate ;

dupa 14 ani, adolescentii se orienteaza spre sine, fiind preocupat sa-si clarifice interesele, valorile si abilitatile. Explorarea ocupationala are loc insa in zona circumscrisa a alternativelor delimitata din etapele anterioare.

Prin urmare stadiile 1, 2 si 3 se focalizeaza pe rejetarea alternativelor inacceptabile, in timp ce in stadiul 4 accentul este pus pe identificare, din cadrul alternativelor acceptabile, a celor preferate.

Dimensiunile care fac obiectul compromisului sunt: a) genul atribuit alternativelor (sex-type), b) prestigiul fiecarei alternative si c) domeniul de interes caruia i se subsumeaza. Dintre aceste dimensiuni, genul este cel mai putin supus compromisului, iar interesele sunt cele mai expuse acestui proces.

Prin aceste elemente, teoria prefigureaza utilizarea conceptului de "bariere" in alegerea si implementarea carierei (Albert & Luzzo, 1999).