Aptitudini, motivatii si atitudini in exercitarea profesiei

Performanta in exercitarea profesiei este influentata de o serie de factori psiho-sociali care fundamenteaza, motiveaza si sustin desfasurarea vietii profesionale a individului: aptitudini, motivatii, atitudini, climat de munca etc. Autorealizarea individului prin profesie depinde, in buna masura, de interactiunea dintre acesti factori si modul in care se sustin si se integreaza la nivelul personalitatii individului, in raport cu specificul profesiei exercitate.

Aptitudinile sunt insusiri fizice si psihice, relativ stabile, care reprezinta conditii necesare pentru ca un individ sa efectueze cu succes o anumita activitate. Aptitudinile au la baza anumite predispozitii ereditare, dar se manifesta si se dezvolta numai in cadrul desfasurarii unei activitati. Orice individ dispune de un complex de aptitudini generale si specifice. Aptitudinile generale faciliteaza succesul intr-o arie larga de activitati sociale si constau in: spiritul de observatie, atentia distributiva, flexibilitatea gandirii, imaginatia spatiala etc. Alte aptitudini se manifesta intr-un cadru mai restrans de activitati sociale. Vorbim in cazul acesta de aptitudini specifice pentru matematica, arte plastice, fizica s.a. Atunci cand aptitudinile se manifesta intr-un anumit gen de activitate, putem vorbi despre aptitudini tehnice, practice, organizatorice, de comunicare etc.

Exercitarea unei profesii reprezinta activitatea cea mai complexa prin care un individ isi manifesta si isi dezvolta aptitudinile. De aceea, corespondenta dintre nivelul si tipul aptitudinilor individuale si specificul profesiei alese asigura obtinerea unor performante superioare in activitate. Identificarea aptitudinilor elevilor reprezinta, asadar, primul pas in activitatea de orientare profesionala. Unele aptitudini ale elevilor pot fi identificate relativ usor de catre profesor, prin observarea activitatii lor in sarcini specifice si inregistrarea performantelor deosebite pe care acestia le manifesta. Alte aptitudini specifice sau complexe pot fi evidentiate si masurate prin testarea psihologica de specialitate.

Atunci cand un individ isi utilizeaza aptitudinile la un inalt nivel si in mod creativ in cadrul unei activitati, spunem ca are talent. Talentul presupune prezenta unor predispozitii ereditare specifice care, prin influenta benefica a unui mediu de activitate propice, conduc la dezvoltarea unui nivel superior al aptitudinilor. Ca sistem complex de aptitudini, talentul poate fi identificat doar atunci cand individul este stimulat de solicitarile unei activitati sociale specifice.

Aptitudinile si talentul de care dispune un individ pot ramane in stare latenta pana cand solicitarile mediului si activitatile derulate stimuleaza manifestarea si dezvoltarea acestora. Astfel se explica de ce unii oameni descopera tarziu ca au inclinatii pentru o activitate, pe parcursul dezvoltarii lor socio-profesionale (talentele tarzii). De asemenea, unii indivizi isi descopera aptitudinile doar atunci cand o profesie noua a aparut pe piata muncii. Iata de ce reorientarea in cariera, renuntarea la o anumita profesie si alegerea alteia poate fi o sursa de implinire si satisfactii personale si nu doar un moment stresant si confuz, asa cum este perceput la nivelul simtului comun.

Caracterul general si transferabil al unora dintre aptitudini faciliteaza succesul individului in profesie, chiar si in conditiile mobilitatii profesionale sau schimbarii locului de munca.

Fiecare ocupatie sau profesie solicita din partea individului un anumit set de aptitudini generale sau specifice. Gradul de complexitate si specializare a aptitudinilor solicitate difera insa, de la o profesie la alta. Unele profesii presupun o angajare motivationala si afectiva mai ridicata din partea individului. Atunci cand aptitudinile sunt insotite de motivatii puternice, iar dezvoltarea acestora este sustinuta afectiv de catre individ in exercitarea unui anumit gen de activitate, se cristalizeaza vocatia. Cele mai cunoscute tipuri de vocatie sunt: vocatia artistica, vocatia pedagogica, vocatia stiintifica, vocatia politica, vocatia economica, vocatia militara.

Profesia-vocatie constituie nu doar cadrul cel mai inalt de exprimare a particularitatilor individuale (aptitudini, talent, motivatii, afectivitate), ci prezinta, in acelasi timp, valente importante la nivel social. Vocatia se asociaza cu un nivel ridicat al creativitatii individului, produsele activitatii acestuia contribuind la progresul social general. Pentru pedagogul roman Constantin Narly, profesia-vocatie reprezinta obiectivarea idealului in educatie, prin care "principiul social isi gaseste maximum de realizare" si tot prin profesie "fiecare individ in parte isi afla maximum de afirmare de sine, maximum de infaptuire a originalitatii sale specifice."

Succesul in exercitarea unei profesii depinde nu doar de prezenta aptitudinilor, talentului sau vocatiei. Profesia angajeaza individul in toate dimensiunile personalitatii sale, un rol important fiind al atitudinilor. Atitudinile manifestate in cadrul unei profesii se refera la modul de raportare a individului si reactiile sale fata de sarcinile de lucru, fata de colegi/superiori sau fata de propria dezvoltare profesionala.

Atunci cand individul subestimeaza solicitarile profesiei alese in raport cu posibilitatile sale reale, pot aparea comportamente de sub-mobilizare si superficialitate, care se pot solda cu esecuri sau nerealizari in plan profesional. Individul constata mai tarziu ca solicitarile sunt mai dificile decat isi imaginase initial si, astfel, se poate instala o stare de tensiune cu efecte negative asupra performantelor profesionale. Pe de alta parte, in situatia in care solicitarile profesiei se afla sub nivelul real al capacitatilor individului, se pot manifesta stari de abandon si renuntare. De aceea, cunoasterea prealabila a specificului profesiei si a solicitarilor pe care aceasta le presupune reprezinta o conditie esentiala in construirea unor atitudini adecvate fata de profesia aleasa. Un rol la fel de important il joaca autocunoasterea si autoestimarea reala a capacitatilor.

Atitudinea individului fata de colegi, sefi sau subalterni influenteaza in mod semnificativ climatul si performantele profesionale. Prin comunicarea directa cu ceilalti, exercitarea profesiei devine principala activitate prin care individul se socializeaza, comunica si participa la coeziunea afectiva a grupului profesional. Dimpotriva, o situatie conflictuala la locul de munca poate avea efecte negative in planul dezvoltarii personale a individului. Atitudinile fata de ceilalti se pot situa la polul pozitiv: simpatie, bunavointa, acceptare, prietenie, cooperare sau la cel negativ: antipatie, respingere, concurenta, conflict. In acest sens, este important ca programele de formare profesionala, pe langa dezvoltarea abilitatilor profesionale, sa cultive atitudini pozitive fata de lucrul in echipa si comunicarea productiva cu ceilalti.

Referitor la atitudinea fata de propria dezvoltare profesionala si la posibilitatea promovarii ierarhice in profesia exercitata, R. Peter a formulat un celebru principiu care ii poarta numele (Principiul lui Peter). Conform acestui principiu, fiecare individ care este in ascensiune profesionala tinde sa atinga nivelul maxim al incompetentei sale. Argumentele sale evoca faptul ca ascensiunea profesionala presupune ocuparea unor posturi superior ierarhice, care solicita competente din ce in ce mai complexe; astfel, cu cat un individ urca mai mult in ierarhia profesionala, cu atat el se indeparteaza de nivelul posibilitatilor sale reale, devenind din ce in ce mai incompetent. Desi aparent contradictoriu, Principiul lui Peter ar putea fi valabil in cazul in care ascensiunea profesionala nu se realizeaza pe baza competentelor reale si a experientelor dobandite de individ in ascensiunea sa ierarhica. Principiul lui Peter reprezinta, totodata, un indemn conform caruia ascensiunea profesionala sa se faca in concordanta cu nivelul de dezvoltare a competentelor la un moment dat (si nu doar dupa vechime, asa cum se realiza in trecut) si fiecare individ sa se opreasca la nivelul la care poate realiza maximum de performanta. Faptul nu neaga insa, posibilitatea fiecarui individ de a acumula experiente din ce in ce mai complexe si de a fi competent intr-un post care se indeparteaza de activitatea pe care o desfasura la inceputul carierei. Aceasta, cu atat mai mult cu cat avansarea poate deveni un puternic element motivational pentru o dezvoltare profesionala tot mai complexa.

Pe langa studiul atitudinilor fata de munca, cercetarile din psiho-sociologie au vizat analiza motivatiei muncii ca ansamblul conditiilor responsabile pentru obiectivele, calitatea si intensitatea comportamentului in munca. Studiile in domeniu au identificat un set de valori profesionale care se refera la aspecte particulare ale activitatii profesionale si pot constitui motivatie a muncii (cf. D. E. Super, Etude de l'inventaire des valeurs professionnelles

altruism: posibilitatea de a contribui la binele altora prin munca depusa;

valori estetice: infrumusetarea vietii prin produsele muncii, mai ales, legate de interesele artistice;

stimulare intelectuala: dorinta de invatare continua prin procesul muncii;

reusita profesionala: munca motivata de dorinta de reusita;

independenta: dezvoltarea spiritului de manifestare libera prin munca;

prestigiu: urmarirea cresterii prestigiului personal;

conducere: manifestarea calitatilor manageriale;

avantaje economice: motivarea efortului prin remunerarea activitatii;

siguranta profesionala: dezvoltarea sentimentului de securitate psihologica si sociala;

ambianta fizica satisfacatoare: asigurarea unui mediu relaxant de activitate;

relatii cu superiorii si cu colegii: dezvoltarea capacitatii de relationare si comunicare;

mod de viata: dezvoltarea unui stil de viata, pe baza tipului de activitate desfasurata la locul de munca;

varietate si creativitate: dezvoltarea spiritului de independenta si creativitate prin munca depusa.

Toate aceste dimensiuni valorice sunt apreciate diferit, ierarhia lor stabilindu-se in functie de situatii profesionale concrete si motivatii profesionale specifice.