Competenta de comunicare a educatorului - o aptitudine pedagogica

Competenta de comunicare a educatorului - o aptitudine pedagogica

Personalitatea didactica este expresia legaturii dintre un ansamblu de insusiri psihoindividuale si cerintele de rol specifice profesiunii de educator. In componenta ei intra mai multe variabile: pregatirea de specialitate, structurile filozofice, etice, estetice, culturale de indicatori ai masurii in care educatorul este format ca om; aspectul mimicii, al gesturilor si actiunilor fizice, al modurilor de comunicare verbala si nonverbala prin care interactioneaza nemijlocit cu elevul.

Educatorul este o personalitate care ajuta la formarea altor personalitati. Procesele si insusirile sale psihice suporta un proces de specializare si vocationalizare pe directia cerintelor statutului si rolului de personalitate didactica. Perceptia, limbajul, inteligenta, atentia, motivatia, atitudinile si abilitatile sale se structureaza si se orienteaza in sens pedagogic, mediind realizarea conduitei de instruire si educare: transmitere de cunostinte, formulare a unor instructiuni si indicatii; oferire de raspunsuri; punere de intrebari, aprobare si dezaprobare; stimulare si incurajare; motivare; organizare si coordonare a activitatii de invatare; control, corectie si evaluare a conduitei de invatare.

Competenta este "rezultatul cumulativ al istoriei personale si interactiunii sale cu lumea exterioara' sau "capacitatea de a informa si modifica lumea, de a formula scopuri si a le atinge'. (L. Soitu - Pedagogia Comunicarii - p.40).

Competentele de comunicare cumuleaza intregul ansamblu de abilitati personale: a stii, a stii sa faci si a stii sa fii si sa devii. De aceea implica toate formele de comunicare si de manifestare in general. Se poate vorbi despre:

competente directe competente lingvistice, discursive, situationale, paraverbale;

competente indirecte, mediate: competente psiholingvistice, intelectuale, sociale si culturale, informationale.

Competenta de comunicare in contextul didactic inseamna eficacitate in educatie.

Pentru a reusi realizarea unei interventii educative de succes, educatorul ar trebui sa dea dovada de stapanirea si valorificarea unor competente de comunicare, pentru ca, pe parcursul desfasurarii procesului instructiv - educativ, aceste competente sa fie formate si dezvoltate si la elevi. Aceasta presupune ca educatorul sa stapaneasca acele abilitati, deprinderi, capacitati aplicate la continuturi si cunostinte. Totodata el ar trebui nu numai sa-l cunoasca si sa-1 inteleaga pe elev, ci mai ales, sa-i poata comunica acestuia felul in care il intelege.

O relatie eficienta intre educator si elev conduce la intelegerea si acceptarea din partea elevului a mesajului venit din partea educatorului. Pentru a se putea ajunge la o relatie de comunicare eficienta, elevul trebuie sa aiba posibilitatea de a actiona in prezenta educatorului, in sensul ca el sa indrazneasca nu numai sa raspunda la intrebari, dar si sa adreseze si sa formuleze pareri personale, sa dea solutii la care nu s-ar astepta educatorul.

Relatia de comunicare dintre educator si educat este influentata (data) de modul in care educatorul intelege sa abordeze comunicarea. Exista moduri de abordare care duc la eficientizarea relatiei, dar exista si moduri care au efect opus. Printre modurile de abordare a comunicarii educator - elev, care nu conduc la eficientizarea comunicarii la clasa, se numara:

modul neutru, caracterizat de absenta deliberata a oricarei forme de exprimare a starii sufletesti, deoarece intre emitator (educatorul) si receptor (elevul) nu se stabilesc alte relatii in afara de transmitator de cunostinte si receptor al acestora.

Acest lucru duce la o relatie rigida, stereotipa intre educator si elev, deoarece elevul nu-si poate permite sa greseasca, intrucat crede ca nu ar putea fi inteles de catre educator, care s-ar putea sa nu cunoasca adevaratele cauze ale greselii.

modul beletristic, constand in marea bogatie de sensuri la care apeleaza educatorul si le foloseste.

Elevul nu se simte intotdeauna participant la comunicare, deoarece nu permanent cunoaste toate intelesurile unui termen sau toate sinonimele unui cuvant, utilizare de catre profesor.

modul administrativ, fiind un stil functional, care are anumite formule cliseu folosite de catre educator, cu ajutorul carora acesta efectueaza doar transmitere de cunostinte, fara a ajunge Ia nivelul comunicarii.

modul publicistic, care abordeaza o mare varietate tematica, punandu-de mai mult accentul pe informatie decat pe formula de prezentare si avand, deci, scop mai mult de informare decat de comunicare.

Pentru contemporaneitate, a fi pedagog inseamna, inainte de toate sa stii sa explici, sa etalezi clar in fata copiilor un anumit continut, sa clarifici si sa rezolvi metodic sarcini didactice, sa-i motivezi si sa-i incurajezi pe elevi sa participe activ la activitatea educationala. Pentru a realiza aceste lucruri si, deci, pentru a ajunge la o comunicare eficienta, modurile de comunicare ale educatorului cu elevii trebuie sa dezvolte anumite calitati:

corectitudinea - urmareste respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa, topica, dar, totodata, si corectitudinea si rigurozitatea stiintifica a datelor transmise de la educator la elevi, pentru a se evita intelegerea eronata, de catre acestia, a unor lucruri, fenomene etc.;

claritatea - implica expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles. Daca aceste elemente nu sunt respectate, partea negativa se va reflecta in actul comunicarii realizate de elev, care, in general, va copia si respecta modul de comunicare utilizat de educator;

proprietatea - exprima modalitatea folosirii de catre educator a celor mai potrivite cuvinte, care sa exprime cat mai exact ceea ce se doreste a fi comunicat;

puritatea - are in vedere folosirea cuvintelor admise de vocabularul limbii literare, fara sa faca loc arhaismelor, regionalismelor, argoului, jargonului, care evolueaza si ele odata cu limba literara. Astfel, elevul va face efortul de a-si cizela vocabularul, incercand sa fie Ia inaltimea cerintelor emise de catre educator;

naturaletea - consta in exprimarea fireasca a educatorului, fara ca la aceasta sa fie observata cautarea fortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite care ar duce la uimirea, iritarea precum si la neintelegere din partea copilului;

finetea - folosirea unor expresii sau cuvinte prin care educatorul isi exprima indirect anumite ganduri, sentimente, idei, care pot avea in multe cazuri efectul de motivatie a invatarii sau implicare in actul comunicarii;

demnitatea - exprimarea orala numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc atingere moralei si care nu vizeaza in mod direct sau indirect o anume persoana din colectivul clasei de elevi.

Educatorii cei mai eficienti in comunicare sunt cei care reusesc sa treaca de la vorbirea cotidiana la cea specific educationala tara efort si in mod natural.

Mijloacele prin care isi realizeaza educatorul vorbirea sunt multiple, dar foarte important este modul in care reuseste sa frazeze. Frazarea adecvata duce la claritatea transmiterii ideilor, in caz contrar receptarea mesajului de catre elev ar fi eronata, elevul avand astfel dificultati. Impactul mesajului asupra elevului va fi eficient daca educatorul alege cuvintele de valoare, care au puterea de a exprima ideea principala, evitandu-se astfel confuziile si denaturarea sensurilor.

Un educator competent in comunicare foloseste acele tehnici verbale si nonverbale prin care sa-l convinga pe elev ca invatarea aduce bucurie si este benefica pentru educatia si formarea lui.

Abilitatea educatorului de a folosi diferite tipuri de influentare poate avea un impact pozitiv asupra eficientei didactice.

Pe langa acestea, competenta de comunicare implica si un anume grad de empatie din partea educatorului.

V. Pavelcu considera ca arta de a preda presupune atat stapanirea cunostintelor, claritatea si plasticitatea expunerii, cat si aptitudinea deosebita de a te transpune in situatia ascultatorului, a elevului. In activitatea didactica, empatia capata valente aptitudinale, devenind o insusire fara de care nu se poate obtine eficienta maxima in profesie.

Cercetarile arata ca un comportament empatic al educatorului fata de elev este insotit si de un comportament bun sau ridicat empatic al elevului fata de educator, iar un comportament slab empatic al educatorului fata de elev este insotit de un comportament slab empatic al elevului fata de educator.

Capacitatea empatica a unui bun educator vizeaza un model de identificare psihologica cu elevul, dublat de conditia pastrarii unei distante apte sa poata cuprinde intreaga problematica a clasei. Gilles Ferry sublinia faptul ca distantarea ii permite educatorului sa-si mentina o stare de disponibilitate fata de fiecare elev, iar apropierea il ajuta sa inteleaga empatic doleantele si trairile lor.

Un comportament empatic ridicat din partea educatorului va asigura si baza influentei pertinente asupra educatiei elevului, asupra motivatiei sale pentru munca, asupra orientarii sale scolare si profesionale, asupra fixarii unui comportament moral, dezirabil pe masura cerintelor societatii.

Deci relatia de comunicare la clasa intre educator si elev, cooperarea elevului la activitatea didactica, acordul lui la stabilirea unor relatii benefice depinde mai mult de competenta de comunicare a educatorului, de modul in care comunica si mai putin de ceea ce comunica.