Cooperare si competitie in clasa scolara

Cooperare si competitie in clasa scolara

Angajarea elevilor in rezolvarea sarcinilor de invatare se poate face in contextul unei interactiuni bazate fie pe relatii de competitie, fie pe relatii de cooperare. Fiecare dintre cele doua tipuri de interactiune - cooperarea si competitia - se soldeaza cu efecte diferite in planul atitudinilor reciproce ale elevilor, in planul motivatiilor, al gradului de participare la indeplinirea sarcinilor si al performantelor individuale. O serie de cercetari efectuate in aceasta directie (G. Mead, M. Deutsch) scot in evidenta avantajele si dezavantajele acestor mecanisme psihosociale, masura si maniera in care trebuie utilizate intr-o situatie scolara sau alta.

Competitia reprezinta rivalitatea mutuala sau o "lupta' intre doua sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil (Golu, 1974, p. 158). Competitia este o forma motivationala a afirmarii de sine, in care individul rivalizeaza cu ceilalti pentru dobandirea unei situatii sociale sau a superioritatii, iar cooperarea este o activitate orientata social, in cadrul careia individul colaboreaza cu ceilalti pentru atingerea unui tel comun (Ausubel, Robinson, 1981, p. 491).

Studii recente arata ca mediul scolar cunoaste, in general, o organizare competitiva si ca elevii lucreaza in conditii de cooperare numai 4,6% din timpul pe care il petrec in clasa. Optiunea profesorului pentru structurarea competitiva a activitatii de invatare poate fi explicata prin modalitatea de notare practicata, o notare prin raportare la grup, avand drept urmare stimularea competitiei intre elevi (Neculau, Boncu, 1998, p. 241). Nu poate fi neglijat nici faptul ca activitatea in conditii de cooperare necesita o pregatire speciala si o modificare de rol, atat in ceea ce-l priveste pe profesor, cat si pe elevi. Profesorul trebuie sa renunte la rolul traditional de transmitator de cunostinte, de diriguitor al activitatii din clasa, pentru a si-l asuma

pe acela de colaborator, consultant si facilitator al activitatii de invatare. In ceea ce-i priveste pe elevi, ei trebuie sa invete sa-si asume responsabilitati, sa participe la luarea deciziilor, sa ofere si sa primeasca sugestii.

O cercetare interesanta asupra efectelor sistemelor de notare in situatii de cooperare si in situatii competitive a fost realizata de Morton Deutsch (1949). Asa cum explica psihologul american, specialist in dinamica grupurilor, cand o situatie presupune competitie, succesul oricarui membru al grupului inseamna esecul altuia, si el numeste aceasta forma de interactiune "interdependenta potrivnica'. Prin opozitie, atunci cand succesul oricaruia dintre membrii grupului mareste sansele de succes ale celorlalti, avem de-a face cu interdependenta numita cooperare sau "interdependenta motrice'. Pentru a observa impactul acestor tipuri de interdependenta, Deutsch a organizat un experiment in care doua grupuri de elevi au fost evaluate in mod diferit. in grupul de competitie, li s-a spus elevilor ca acela care va avea cea mai buna prestatie va primi cel mai inalt calificativ, iar ceilalti vor fi notati, in ordine descrescatoare, in functie de calitatea activitatii realizate. in grupul cooperativ, li s-a spus ca performanta grupului va determina calificativul individual. Astfel, membrii grupului cooperativ au urmarit scopuri realizabile in mod interdependent, iar cei din grupul de competitie au urmarit scopuri potrivnic interdependente.

Rezultatele acestui experiment si ale altor cercetari similare (Haines, Coleman) au aratat ca aceste doua moduri de structurare a activitatii - cooperarea si competitia -au efecte diferite asupra comportamentului din clasa. Astfel, competitia are efecte, in primul rand, in plan motivational. Subiectii depun eforturi mai mari, lucreaza cu mai multa tragere de inima, isi fixeaza aspiratii mai inalte, sunt invatati sa lupte, sa persevereze pentru atingerea scopurilor si sa fie pregatiti pentru a face fata conditiilor unei societati organizate pe principiile competitiei. De asemenea, competitia face mai atractive sarcinile scolare, elevii isi pot aprecia mai realist propriile capacitati comparandu-le cu ale altora si isi dezvolta spiritul critic si autocritic.

in acelasi timp, competitia are insa si o serie de efecte negative, care nu sunt deloc neglijabile. in grupurile competitive s-a constatat o crestere a numarului comportamentelor agresive, ostile, a conflictelor si a atitudinilor de opozitie si suspiciune. Competitia exagerata genereaza frustrare, anxietate, sentimente de nesiguranta si de neputinta la copiii mai putin dotati, care sunt tentati sa abandoneze lucrul. De aceea, este mai recomandabila competitia intre copiii cu niveluri cognitive relativ apropiate. Procesul competitiv se caracterizeaza printr-o slaba interactiune intre colegi, prin lipsa de comunicare sau prin comunicarea unor informatii false, prin lipsa increderii reciproce, fapt care conduce la scaderea coeziunii grupului. Doban-direa prestigiului, demonstrarea superioritatii personale, obtinerea rezultatului cu orice pret sunt dominantele activitatii competitive, care pot marca profund personali-l tatea elevului.

in privinta cooperarii, s-a constatat ca ea inseamna un castig in planul interactiunii dintre elevi, al comunicarii, al atitudinilor reciproce si al coeziunii grupului. Procesul de cooperare se caracterizeaza prin comunicarea onesta si deschisa intre parteneri,

fiecare fiind interesat sa transmita informatiile semnificative si pe cele mai relevante. Relatiile de cooperare dezvolta sentimente mutuale de simpatie si prietenie, de incredere, de disponibilitate la solicitarile celuilalt. Cooperarea da nastere unui climat mai destins, lipsit de tensiuni, in care fiecare poate sa lucreze potrivit propriilor capacitati. Chiar si elevii slabi au posibilitatea sa contribuie la obtinerea unor rezultate bune de catre grup. Acest fapt genereaza cresterea stimei de sine, a increderii in fortele proprii, dar si a valorizarii competentelor celorlalti. Apartenenta la grupurile "cooperative' ofera membrilor satisfactie, echilibru si conditii optime de dezvoltare a personalitatii. Ceea ce s-a reprosat insa structurarii cooperatiste a grupurilor este posibilitatea pierderii motivatiei individuale si a reducerii efortului in

1 conditiile indeplinirii de catre grup a unei sarcini colective.

Efectele divergente ale cooperarii si competitiei sunt redate sintetic in tabelul

urmator (Johnson, 1980, apud Forsyth, 2001, p. 195):

Analizele efectuate pledeaza in favoarea utilizarii cu prioritate a metodelor bazate

pe cooperare in activitatea scolara. Trebuie spus totusi ca avantajele unei forme de

interactiune in raport cu cealalta nu pot fi evaluate abstract. Situatiile de invatare, natura

continutului, tipul sarcinii, obiectivele urmarite sunt factori foarte importanti, care

trebuie luati in consideratie in alegerea unui tip de interactiune. Competitia, de exemplu,

poate fi benefica atunci cand elevii coopereaza in grupuri mici impotriva altor grupuri.

Alte cercetari, cum sunt cele ale lui D.W. Jamieson si K.W. Thomas (1974), s-au

orientat catre aprofundarea naturii celor doua procese, cooperarea si competitia, si

interrelatiilor dintre acestea. Astfel, cei doi autori au ajuns la concluzia ca

reprezentarea dihotomica a cooperarii si competitiei nu surprinde, de fapt, situatiile

reale din viata grupului. Activitatea desfasurata in cadrul grupului pentru rezolvarea

unor probleme comune presupune integrarea a doua dimensiuni:  pe de o parte,

competitia, exprimata prin increderea fiecarui membru al grupului in fortele proprii

si dorinta de afirmare a propriilor capacitati, iar pe de alta parte, dimensiunea acomodarii la ceilalti, a respectului fata de acestia si a recunoasterii valorii fiecarui membru al grupului. in opinia lui Jamieson si a lui Thomas, competitia (desigur, o competitie moderata) reprezinta o dimensiune a cooperarii, intrucat un ansamblu de persoane care nu cred in fortele proprii si nu se simt competente nu formeaza un grup apt sa rezolve in comun diferite probleme.

Pentru a eficientiza activitatile de grup, este important sa luam in consideratie si stilul interpersonal al membrilor ce interactioneaza. Cercetatorii au facut o distinctie intre cooperanti si competitori (vezi in acest sens D.R. Forsyth, 2001, p. 201). Cooperantii tind sa fie mai flexibili, atenti in relatiile interpersonale si preocupati ca toti cei din grup sa obtina beneficii. Un competitor, dimpotriva, va dori sa se afirme, sa-si impuna ideile in fata celorlalti si va fi prea putin interesat de mentinerea unor relatii interpersonale agreabile. Asa cum e de asteptat, cand indivizi cu orientari interpersonale diferite se intalnesc in cadrul unui grup, rezultatul il reprezinta, in cele mai multe cazuri, conflictul. Competitorii ii coplesesc adesea pe cooperanti, care, uneori, riposteaza, devenind la randul lor competitori. De aceea, profesorii trebuie sa cunoasca bine elevii si sa constituie grupurile de lucru tinand cont de I eventualele incompatibilitati. Buna functionare a grupului de lucru presupune inclinatia spre colaborare cu altii, in timp ce tendintele egocentrice si dorinta personala de a excela in cadrul activitatii colective greveaza asupra succesului grupului.

K.M. Evans (1966) enumera o serie de conditii care trebuie respectate atunci I cand este structurata o activitate de grup:

luarea in consideratie a perioadei necesare dezvoltarii unui spirit de grup;

impartirea sarcinilor intre membrii grupului dupa ce grupul s-a constituit;

marimea grupului trebuie adaptata volumului sarcinii;

caracterul sarcinii trebuie sa se preteze la indeplinirea ei prin cooperare si sa fie j adaptata varstei subiectilor;

este necesara prezenta in grup a unor membri care sa-si poata asuma rolul de conducator.