Delimitari conceptuale si acceptiuni ale termenului de educatie

Delimitari conceptuale si acceptiuni ale termenului de educatie

Cand se pune problema definirii pedagogiei si a surprinderii specificitatii acestei discipline exista un consens in a considera ca pedagogia este stiinta educatiei.

Mai dificil insa pare a defini educatia, deci obiectul pedagogiei iar lucrul acesta se datoreaza probabil unor cauze ce tin de complexitatea educatiei si de varietatea situatiilor in care aceasta se poate desfasura.

Faptul ca educatia este greu de etichetat o demonstreaza si varietatea definitiilor care i s-au dat de-a lungul timpului si pe care unii autori le citeaza in lucrarile si studiile lor, tocmai pentru a sublinia diversitatea punctelor de vedere referitoare la un concept de mare complexitate.

Redam in randurile urmatoare, dupa E. Planchard (1992) si R. Deldime, R. Demoulin (1975) o serie de definitii date educatiei de catre autori mai mult sau mai putin cunoscuti, tocmai pentru a demonstra ca acest demers nu este facil si nu determina o viziune unitara asupra obiectului luat in discutie.

Educatia are drept scop sa dea sufletului si corpului intreaga frumusete si perfectiune de care sunt susceptibile (Platon).

Educatia urmareste realizarea intregii perfectiuni de care natura omului este capabila (I. Kant).

Educatia este dezvoltarea naturala, progresiva si sistematica a tuturor facultatilor (J. Pestalozzi).

Educatia este o operatie prin care un spirit formeaza alt spirit si o inima formeaza alta inima (J. Simon).

Scopul educatiei este de a produce un interes larg si echilibrat (J. Herbart).

Formarea unui suflet sanatos intr-un corp sanatos, iata care este scopul educatiei (J. Locke).

Rolul educatiei este pregatirea pentru o viata completa (H. Spencer).

Educatia consta in trecerea din constient in inconstient (G. Lebon).

Educatia, ca stiinta, se ocupa cu descoperirea celor mai semnificative adaptari ale unui individ la persoanele, la lucrurile si la conditiile din lume; ca arta, educatia se straduieste sa promoveze schimbarile naturii umane, deosebite de schimbarile lumii exterioare, in asa fel incat acestea sa duca la adaptarea dorita (E. Thorndike).

Educatia nu inseamna pregatirea pentru viata, ea este viata insasi (J. Dewey).

Educatia este organizarea unor deprinderi de activitate capabile sa adapteze individul la mediul sau inconjurator fizic si social (W. James).

Adevaratul crestin, fruct al educatiei crestine, este omul supranatural care gandeste, judeca, activeaza cu consecventa si spirit de continuitate, urmand dreapta ratiune, clarificata de lumina supranaturala a exemplelor si a doctrinei lui Hristos (Papa Pius al XI-lea).

Educatia este arta de a forma oameni, nu specialisti (M.de Montaigne).

Educatia este o formare datorita careia individul asimileaza un ansamblu de cunostinte, isi insuseste un grup de idealuri de viata si isi perfectioneaza aptitudinea de a utiliza cunostintele pentru realizarea acestor idealuri (W. Cunningham).

Educatia este ansamblul mijloacelor cu ajutorul carora este dirijata dezvoltarea copilului (H. Pieron).

Educatia este actiunea exercitata de catre un adult asupra unei tinere fiinte in vederea dezvoltarii fizice, intelectuale si morale a acesteia si a integrarii sale in mediul in care este destinata sa traiasca (L. Rafon).

Educatia este arta de a dezvolta calitatile morale, intelectuale si fizice pe care copilul le poseda in stare potentiala (N. Sillamy).

Educatia este sistemul de comunicare avand drept scop, la modul general, de a modifica, prin repetarea actelor de comunicare, repertoriul de semne, de obisnuinte, de tehnici, de moduri de comportament aflate la dispozitia receptorului (educatie pasiva) sau a emitatorului (educatie activa) (A. Moles et all).

Educatia in sens general. Ansamblu de mijloace prin care copilul este ajutat in dezvoltarea sa personala si in dobandirea capacitatilor, a modurilor de comportament, a valorilor considerate ca esentiale de catre mediul uman in care el este atras sa traiasca.

Educatia in sens special. Introducerea unor trasaturi de personalitate prin influenta durabila a anturajului uman, incat acest rezultat sa provina din conditiile normale ale vietii sau din actiunea sistematica (F. Hotyat et all.).

Educatia este ansamblul activitatilor si a proceselor prin care o societate anumita, prin intermediul unuia sau mai multor specialisti, determina tinerii sa participe la cultura, la activitatile de grup si sa se integreze in mediul lor de viata (G. Thines et. all).

In ceea ce il priveste, E. Planchard (op. cit., pag.36) considera ca educatia consta intr-o activitate sistematica, exercitata de adulti mai ales asupra copiilor si adolescentilor, cu scopul de a-i pregati pentru viata pe care vor putea s-o traiasca intr-un mediu dat.

Desi pare tentant, atunci cand se abordeaza problema educatiei, sa se faca apel la descrierile conceptuale prin intermediul carora sa se surprinda mai bine notele definitorii ale acesteia, se poate totusi defini educatia ca reprezentand o activitate desfasurata in mod sistematic, in virtutea unor obiective bine stabilite, cu ajutorul unor mijloace specifice, prin intermediul careia tinerele generatii interiorizeaza o serie de valori, dobandesc diverse tipuri de competente, isi formeaza o varietate de comportamente, toate acestea favorizand ulterior atat integrarea profesionala, cat si integrarea sociala a tinerilor care au fost inclusi in diverse programe instructiv-educative.

Reflectand asupra diverselor conceptii despre educatie care s-au structurat de-a lungul timpului, R. Hubert (1961) considera ca acestora li se pot atasa o serie de caracteristici si anume:

educatia este limitata la specia umana;

educatia este o actiune exercitata de catre un individ asupra unui alt individ sau de catre o generatie asupra altei generatii;

educatia este orientata catre un scop care trebuie atins;

educatia consta in a dobandi comportamente care se suprapun dispozitiilor naturale ale individului.

Daca de-a lungul timpului educatiei i s-a dat o multitudine de definitii (unele mai riguroase, altele mai putin riguroase sau in unele cazuri chiar naive), aceleiasi activitati i s-a conferit o serie de acceptiuni sau de sensuri, ceea ce demonstreaza inca o data, daca mai era nevoie, cat de complexa si cat de vasta este educatia.

Referindu-se la posibilele sensuri ale cuvantului ,,educatie" G. Mialaret (1993) considera ca acesteia i s-ar putea conferi patru acceptiuni si anume:

Prima acceptiune a termenului este aceea de institutie sociala sau sistem educational.

In cadrul acestei acceptiuni educatia se refera la felul in care este structurat sistemul de invatamant, la obiectivele care ii sunt specifice, la legile in virtutea carora functioneaza etc.

A doua acceptiune a termenului de educatie este aceea de rezultat al unei actiuni, ceea ce inseamna ca de data aceasta prin educatie se desemneaza totalitatea competentelor pe care le-au dobandit elevii ca urmare a implicarii lor in diverse programe de instruire si de formare.

Este vorba in acest caz de:

competentele asimilate; deprinderile insusite;

abilitatile, structurile operatorii si atitudinile formate;

de modurile de comportament structurate;

de formarea unor aptitudini si a unor trasaturi de personalitate

O privire mai atenta asupra celor doua sensuri ale educatiei prezentate anterior conduce la concluzia ca ele se afla intr-o relatie directa, in sensul ca educatia - produs este conditionata si determinata de educatia sistem; daca, de exemplu, se intentioneaza ameliorarea educatiei - produs, in sensul ca la elevi se doreste diversificarea tipurilor de competente (de exemplu: mai multa imaginatie, mai multa creativitate, capacitate mai mare de adaptare la diverse situatii etc.), atunci trebuie operate schimbari la nivelul educatiei-sistem, aceasta fiind ratiunea realizarii unor proiecte de reforma ale educatiei - sistem cu scopul manifest de a imbunatati educatia - produs.

3) Al treilea sens al cuvantului educatie se refera dimensiunea procesuala a acesteia, care face posibila interactiunea dintre profesori si elevi, realizarea unor schimbari comportamentale atat la nivelul elevilor, cat si la nivelul cadrelor didactice.

4) In sfarsit, cea de a patra acceptiune a educatiei se refera la continutul acesteia sau, altfel spus, la oferta curriculara prin intermediul careia se doreste realizarea finalitatilor si atingerea obiectivelor educationale stabilite anterior.

Aceasta oferta curriculara poate fi destul de diferita, de unde si o varietate de tipuri de educatie precum educatie literara, educatie stiintifica, educatie tehnica, educatie artistica, etc, disocierea facandu-se evident dupa predominanta anumitor tipuri de continuturi in realizarea programelor de instruire si formare.