Functiile educatiei

FUNCTIILE EDUCATIEI

Functiile educatiei desemneaza ansamblul de operatii si actiuni care asigura realizarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane la nivel de sistem (vezi Dictionnaire de la sociologie, 1995, pag. 103, 104)

Conceptul de functie a educatiei evidentiaza specificitatea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane, specificitate rezultata in urma interactiunilor retroactive si proactive realizate cu celelalte institutii si fenomene sociale angajate la nivel de subsistem (politic, economic, cultural).

Functia reprezinta o proprietate esentiala pentru desfasurarea activitatii unui anumit sistem sau subsistem in conditiile raportarii sale la alt sistem sau la alte subsisteme (vezi Dictionnaire de la philosophie, 1995, pag.96). Ea vizeaza natura specifica a activitatii a carei exercitare la niveluri de eficienta sociala adecvate finalitatilor propuse, confera echilibrul sistemului sau subsistemului respectiv.

Functia reprezinta, in acelasi timp, o relatie care reflecta realitatea specifica pe care ea o satisface urmarind adaptarea permanenta a acesteia la cerintele sistemului social global si ale principalelor sale subsisteme.

Functia educatiei concentreaza, pe de o parte, atributul activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane realizabil printr-un ansamblu de actiuni si operatii determinate la nivelul sistemului social global si al principalelor sale subsisteme. Pe de alta parte, functia educatiei sustine relatia dintre cerintele deformare exprimate la nivel social si necesitatile de dezvoltare psihologica resimtite la nivelul structurii personalitatii umane.

Functia educatiei angajeaza, explicit si implicit, cauza determinanta a unui fapt social specific, care 'trebuie intotdeauna cercetata in raportul pe care ea il sustine cu un anumit scop social' (Dictionanaire des sciences humaines - sociologie, psychologie sociale, antropologie,  1990, pag. 125).

Functiile educatiei asigura echilibrul dinamic al sistemului a carui activitate specifica - formarea-dezvoltarea permanenta a personalitatii umane - este orientata valoric de la nivelul finalitatilor sale macrostructurale si microstructurale, determinate social (vezi Finalitatile educatiei).

Finalitatile educatiei proiecteaza, la nivel de decizie politica, orientarile valorice necesare pentru desfasurarea activitatii specifice {formarea-dezvoltarea permanenta a personalitatii umane) la scara intregului sistem.

Functiile educatiei realizeaza, la nivel de actiune pedagogica structurata, echilibrul necesar pentru manifestarea sistemului la parametri calitativi superiori, adaptabili la cerintele principalelor domenii ale vietii sociale: domeniul politic, domeniul economic, domeniul cultural.

Analiza functiilor educatiei presupune raportarea activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii la principalele domenii ale vietii sociale, intelese ca subsisteme ale sistemului social global: subsistemul politic - subsistemul economic - subsistemul cultural.

Activitatea de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane concentreaza practic o tripla functionalitate sociala a educatiei care angajeaza, simultan sau succesiv, un domeniu de referinta, o sfera de valori si o zona de actiune reala sau potentiala. Functiile educatiei, delimitate din aceasta perspectiva, evidentiaza conexiunile necesare intre orientarile valorice asumate si actiunile pedagogice declansate.

Raportarea activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane la principalele domenii ale vietii sociale, constituite ca subsisteme ale sistemului social global, permite evidentierea a trei functii esentiale ale educatiei: functia politica, functia economica, functia culturala. Ele concentreaza atributul specific si relatiile fundamentale proprii activitatii deformare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, la nivel de sistem.

Aceasta abordare globala acopera, in planul continutului si al metodologiei de interpretare pedagogica, formulele extinse in literatura de specialitate la nivelul unor modele analitice, care evidentiaza diverse categorii de functii:

- functia cognitiva, functia economica, functia axiologica (vezi Safran, O., in Probleme fundamentale ale pedagogiei, coordonator, Todoran,Dimitrie, 1982, pag. 72-74);

- functia de selectare si de transmitere a valorilor de la societate la individ; functia de dezvoltare constienta a a potentialului biopsihic al omului; functia de pregatire a o-mului pentru integrarea activa in viata sociala (vezi Nicola, Ioan, 1996, pag. 27, 28);

functia antropologic-culturala, functia axiologica, functia de socializare, functia de profesionalizare (vezi Calin, Marin, 1996, pag. 26-29).

Functia politica a educatiei implica pregatirea omului pentru integrarea activa in viata sociala, valorificand nevoia de socializare a acestuia.

Functia economica a educatiei implica dezvoltarea constienta a potentialului biopsihic al omului, valorificand nevoia acestuia de integrare profesionala in diferite domenii ale vietii sociale.

Functia culturala a educatiei implica selectarea si transmiterea valorilor (stiintifice, artistice, tehnologice etc.) confirmate la scara sociala, respectand fundamentele antropologice ale personalitatii umane.

Interdependenta axiologica a celor trei functii evidentiaza, in acelasi timp, ponderea pedagogica specifica a functiei culturale a educatiei, care valorifica, in mod explicit si implicit, toate (re)sursele si necesitatile politice si economice ale activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane.

Functia politica a educatiei vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii umane in cadrul procesului complex de integrare sociala a acesteia, proiectat si realizat prin intermediul insusirii si al aplicarii normelor si valorilor de organizare a comunitatilor umane.

Functia politica a educatiei urmareste practic 'pregatirea omului pentru integrarea sa activa (subl.ns.) in viata sociala', ca 'subiect al relatiilor sociale' (Nicola, Ioan, 1992, pag.22). Angajarea sa exclude tendinta de 'politizare a scolii' care exacerbeaza 'socializarea metodica a tinerei generatii',inteleasa doar ca 'supunere in fata unei autoritati' (Durkheim, Emile, 1980, pag.39).

La nivelul dimensiunii sale pedagogice, functia politica a educatiei asigura medierea 'culturii sociale' care inglobeaza ansamblul reprezentarilor si al valorilor necesare personalitatii umane in vederea integrarii civice depline in conditiile respectarii integrale a 'regulilor si a practicilor de relatie' care asigura: realizarea efectiva a retelelor de roluri si statutus-uri sociale; rezolvarea operativa a conflictelor de grup; reglarea raporturilor dintre interesele de ordin general - teritorial - local - particular - individual; angajarea luptei pedagogice 'contra pasivitatii populatiei' (vezi Chombart de Lauwe, Paul-Henry, 1982, pag.135-144).

Functia politica a educatiei reduce tentatia puterii de 'a folosi educatia ca simplu mijloc de supravietuire si de conservare a unei societati'. Ea dinamizeaza raportul existent intre 'educatie si societate', la doua niveluri de referinta: la nivelul macrostructu-ral al deciziei necesare pentru definirea 'societatii pedagogice vizate'; la nivelul micro-structural al deciziei, necesare pentru definirea 'relatiilor de putere educationala' dintre educator si cel educat (vezi Debesse, Maurice; Mialaret, Gaston, 1969, pag. 109-117).

Functia economica a educatiei vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii umane ca potentiala 'forta de munca', angajata in proiectarea si realizarea unei activitati u-tile din punct de vedere social.

Acesta functie urmareste valorificarea potentialului bio-psiho-social al personalitatii, pe tot parcursul vietii, in vederea integrarii sale imediate sau virtuale intr-o activitate direct sau indirect productiva, conform normelor si criteriilor valorice operabile la nivelul culturii muncii si al tehnologiei,in fiecare stadiu de dezvoltare a societatii.

Functia economica a educatiei vizeaza cultura muncii - care reflecta capacitatea personalitatii umane de a produce eficient valori materiale si spirituale, relevante social - si cultura tehnologiei - care reflecta capacitatea personalitatii umane de a aplica eficient stiinta in diferite domenii de activitate.

Formarea-dezvoltarea personalitatii, ca potentiala 'forta de munca', angajeaza toate dimensiunile, formele si varstele educatiei, chiar daca unele dintre acestea au. in particular, o pondere specifica. Proiectarea si realizarea functiei economice a educatiei are o semnificatie generala, mediata cultural prin:

- prioritatea acordata intotdeuna raporturilor sociale si pedagogice existente la nivelul activitatii de munca;

- includerea in sfera 'fortei de munca' nu numai a calitatilor de ordin fizic si intelectual ci si a celor de ordin afectiv-motivational si atitudinal-caracterial;

reproiectarea raporturilor dintre 'productie' si 'consum' din perspectiva regulilor manageriale de organizare a muncii (vezi Chombart de Lauwe, Paul-Henri, 1982, pag. 122-127);

regandirea scopurilor productive ale educatiei 'nu ca o subordonare a acesteia fata de exigentele economiei', ci ca o posibilitate efectiva de 'formare a unor tineri capabili sa-si asume raspunderi' (vezi Thomas, Jean. 1977, pag.24. 25).

Functia culturala a educatiei vizeaza formarea-dezvoltarea personalitatii umane prin intermediul valorilor spirituale acumulate si validate social, in timp si spatiu. Aceste valori mediaza pedagogic si realizarea functiei politice si economice a educatiei, datorita efectelor lor formative superioare, resimtite durabil la nivelul constiintei individuale si sociale.

Functia culturala a educatiei reflecta o triada de cerinte pedagogice:

- o cerinta cognitiva, bazata pe activitatea de cunoastere a naturii si a societatii;

- o cerinta axiologica, bazata pe activitatea de 'valorizare', care angajeaza 'implinirea cunoasterii prin raportarea la nevoile, scopurile si aspiratiile omului';

o cerinta inovatoare, bazata pe activitatea de creatie, proprie personalitatii umane, apta de (auto)perfectionare (vezi Dictionar de pedagogie, 1979, pag. 104, 105).

in raporturile sale cu educatia, cultura dobandeste valoarea unui 'numitor comun' . care 'nu poate fi definit prin continutul sau - decat intr-un mod foarte elementar - ci prin atitudinea si felul de a aborda problemele' pedagogice esentiale. Aceasta permite proiectarea nivelului optim al educatiei in cadrul fiecarei varste psihologice si 'etape scolare', respectand:

stadiul instrumental al culturii: initierea solida in 'instrumentele culturii' de scris, citit, calcul;

- stadiul aplicativ: aplicarea instrumentelor si a cunostintelor fundamentale;

- stadiul 'reflexiv' si de 'specialitate': aplicarea cunostintelor generale si de specialitate in diferite domenii 'teoretice', 'tehnologice' si 'profesionale';

- stadiul 'creativ' - 'rar atins de subiectii obisnuiti' - cunostinte, concepte, ipoteze, instrumente noi (vezi Mialaret, Gaston, 1981, pag. 52-57).

Functia culturala a educatiei ofera criteriul stabil de selectare valorica a continu-turilor pedagogice esentiale pentru calitatea activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane. Ea devine implicit functie axiologica a educatiei, proiectand si realizand saltul de la 'cresterea cantitativa a informatiei' la 'dezvoltarea calitativa' a personalitatii umane (vezi Dictionar de pedagogie, 1979. pag. 210).

Functia culturala-axiologica a educatiei asigura selectarea si transmiterea valorilor dar si insusirea temeinica si exploatarea creativa a acestora.

Selectarea valorilor angajeaza toate domeniile culturii: arta, stiinta, tehnologia, politica, economia, morala, religia etc. Criteriul pedagogic activat vizeaza contributia formativa maxima a valorilor alese la nivelul fiecarei varste psihologice si etape scolare.

Transmiterea valorilor in vederea insusirii lor temeinice si a exploatarii lor creatoare angajeaza toate resursele pedagogice ale celui care educa si ale celui educat. Aceste resurse perfectibile la nivelul actiunii educationale reflecta toate interdependentele functionale, de ordin politic, economic si cultural, asimilate pedagogic in cadrul activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane.

Ponderea functiei culturale a educatiei reflecta autonomia pedagogica a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii prin 'vehicularea, selectarea, actualizarea si valorificarea experientei sociale' necesare pentru 'integrarea eficienta si rapida a individului in societate' (vezi Safran, Oisie, in Probleme fundamentale ale pedagogiei, coordonator, Todoran, Dimitne, 1982, pag.71).

Functia culturala are o pondere specifica in cadrul activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii asigurand autonomia acesteia prin medierea pedagogica a intentiilor si interventiilor politice si economice, exersate in mod obiectiv sau subiectiv, direct sau indirect, de la nivelul sistemului social global.

Functia culturala poate fi interpretata astfel nu numai ca o functie axiologica a e-ducatiei ci chiar ca o functie sociala generala a educatiei. in aceasta acceptie, ea evidentiaza, pe de o parte, raporturile de interdisciplinaritate necesare pedagogiei in analiza activitatii sale, iar, pe de alta parte, individualizeaza si fixeaza o anumita zona de acfiune care constituie obiectul propriu de studiu al pedagogiei in contextul stiintelor socio-umane.

Ponderea axiologica a functiei culturale a educatiei asigura substanta 'teleologica' si 'tehnologica' (vezi Planchard, Emile, 1992, pag.46-47) a activitatii de, formare-dezvoltare a personalitatii. Aceasta integreaza, la nivelul aceluiasi scop pedagogic general, proiectarea si realizarea sa ca 'subiect al relatiilor sociale' (vezi functia politica a educatiei) si ca 'forta de munca' eficienta (vezi functia economica a educatiei).

Prin valorile promovate constant la scara sociala, functia culturala a educatiei sustine, in mod explicit sau implicit, (si) proiectarea si realizarea efectiva a functiei politice si a functiei economice a educatiei, intelese in interactiunea lor la un nivel pedagogic superior.

Eludarea sau neglijarea functiei culturale a educatiei duce la diluarea sau chiar la compromiterea functiei politice a educatiei sau a functiei economice a educatiei. Fenomenul este, de altfel, confirmat in istoria educatiei in cazul promovarii unor tendinte de 'politizare' sau de 'politehnizare' a scolii. Aceste tendinte, asumate uneori chiar in mod oficial, perturba nu numai raporturile structurale firesti dintre 'educator' si 'educat' ci si resursele pedagogice disponibile in cazul functiei politice sau economice a educatiei, parazitata artificial la nivelul unor clisee administrative lipsite de relevanta sociala pe termen mediu si lung.

Functia culturala-axiologica a educatiei reprezinta, astfel, functia specifica educatiei, datorita resurselor sale maxime de formare-dezvoltare a personalitatii activate efectiv prin transmiterea, asimilarea si exploatarea creatoare a tuturor valorilor creatiei spirituale, inclusiv a celor existente la nivelul vietii politice si economice. Aceasta functionalitate specifica a educatiei determina calitatea si dinamica structurala a actiunii educationale, bazata pe corelatia dintre 'educator' si 'educat'.