ÎNVATAREA CREATOARE SI DEZVOLTAREA CREATIVITATII ÎN ÎNVATAMÂNTUL PRIMAR

ÎNVATAREA CREATOARE SI DEZVOLTAREA CREATIVITATII ÎN ÎNVATAMÂNTUL PRIMAR

'Este vina societatii si a familiei, a pedagogiei

si a scolii ca cei creativi nu evolueaza spre

destinul lor natural si ca atat de des ajung

niste epave ale societatii, in loc sa-i

constituie stelele.'

Stefan Odobleja

Învatarea scolara sta la baza procesului instructiv-educativ. Este activitatea destinata achizitionarii unei experiente noi, formarii unor capacitati si deprinderi care sa permita elevului rezolvarea unor situatii problematice, inainte inaccesibile, sau optimizarea relatiilor sale cu lumea inconjuratoare. Rezultatele sau performantele obtinute de un elev nu pot fi reduse numai la volumul cunostintelor, informatiilor asimilate, ci mai ales la efectele lor formative, psihologice privind valoarea operationala a noilor structuri si procese cognitive, afectiv - motivationale, volitive si atitudinal-comportamentale elaborate. Asimilarea reala a cunostintelor si a modelelor socio-culturale presupune cu necesitate actiune fizica si mentala, actiune obiectuala si intelectuala din partea subiectilor educatiei.

Sub aspect psihologic, invatarea scolara se manifesta fie ca o secventa de actiuni in elaborarea operatiilor intelectuale ( Piaget, J., 1965 apud Cucos, C., 2006), fie ca proces de interiorizare a actelor materiale sau materializate (Galperin, P., 1975). De asemenea invatarea este considerata ca: achizitie de operatii mintale, insusiri de semne si simboluri, rezolvare de probleme, preluare de roluri si de organizare a unor atitudini; asimilare a unor norme, principii, valori si modele socio - comportamentale in vederea adaptarii inteligente a individului uman la conditiiie de mediu aflate in permanenta schimbare ( Bruner, - J. S.,1970, Gagne,R., 1975; Stones, E., 1972; Davitz, J. R., 1978; Allport, G, W, 1981; Golu, P.,1985).

Activitatea de invatare trebuie inteleasa ca actiune individuala cat si ca interactiune psihosociala, care are o desfasurare procesuala, relativ stabila, privind achizitii de informatii si formarea de operatii mintale. Ea are rolul de a modifica psihocomportamentul subiectului pentru adaptare-integrare eficienta la conditiile schimbatoare de mediu si pentru dezvoltarea optima a personalitatii sale. În linii mari activitatea de invatare este responsabila pentru asimilarea de catre subiect a experientei sociale si pentru constituirea personalitatii sale(Allport, G., W., 1981 apud Ion Dumitru, 2008). Dupa criteriul continuturilor achizitionate, invatarea se prezinta sub mai multe forme: senzorio - motrica, motrica, perceptiva, afectiva, verbala, cognitiva, creativa, morala etc. si tipuri: scolara, sociala, interinvatare, autoinvatare s.a., ce se pot desfasura la diverse niveluri psihofizice.

O asemenea diversitate de forme, tipuri si niveluri de invatare trebuie sa stea in atentia cadrelor didactice care predau la clasa pentru a-si adapta oportun comportamentele si stilurile instructiv-educative in relatiile cognitive si comunicationale cu elevii.

Învatarea creatoare este un tip de invatare care aduce in campul analizei alte mecanisme pe care le implica procesul invatarii. Definitoriu este faptul ca invatarea se exprima printr-un comportament creator. Pornind de la definitia invatarii ca fiind o modificare de cunoastere si comportament, se poate accepta, intr-o prima afirmatie, caracterul original al comportamentului in cadrul acestui tip de invatare.

Ramanand in limitele acestei descrieri, se poate spune ca invatarea creatoare se intalneste in toate situatiile care se subsumeaza strategiei generale a ,, rezolvarii de probleme'. Utilizarea celor invatate in noi contexte ridica intotdeauna anumite obstacole care urmeaza sa fie depasite.

Rezolvarea de probleme este uzual definita ca formulare de noi raspunsuri, mergand de la simpla aplicare a unor reguli invatate la crearea de solutii. De aici se poate deduce ca gradul de implicare creatoare este diferit de la aplicarea unei reguli la o situatie asemanatoare pana la crearea unei solutii noi pentru o problema data.

Învatarea creatoare presupune cu precadere acest din urma aspect, descoperirea unei solutii originale pentru rezolvarea situatiilor problematice. Ea intervine atunci cand simpla aplicare a unor raspunsuri automatizate sau algoritmi nu este suficienta pentru descoperirea solutiilor.

Mecanismul psihologic intern implicat in acest proces este prea putin cunoscut. De cele mai multe ori intervine operatia de combinare intr-o structura cognitiva noua a regulilor invatate anterior. Acest fapt este generat si intretinut de un fond motivational stimulat din exterior sau autostimulat. Învatarea creatoare poate fi si expresia unui transfer nespecific, a deschiderii pe care o ofera un principiu, un concept general sau o idee relevanta pentru un ansamblu mai larg de situatii. Comportamentul creator include cu predilectie asemenea strategii care, intr-o explozie mai mult metaforica decat stiintifica, izbucnesc in mod spontan si arunca o raza de lumina asupra problemei, prin solutia care se intrevede.

Educarea creativitatii gandirii la elevi a devenit o preocupare de prim ordin a scolii pe toate meridianele. În zilele noastre cultivarea spiritului creator la elevi constituie o necesitate obiectiva a scolii, determinata de particularitatile epocii contemporane si a celei viitoare. Astfel, ritmul fara precedent de dezvoltare a stiintei si tehnicii, de acumulare a informatiilor determina aparitia unor ramuri si domenii noi ale cunoasterii si actiunii umane. Pe de alta parte, dinamica extrem de mobila ce are loc in toate sferele activitatii economico-sociale se concretizeaza prin aparitia unor tehnici de varf, a unor meserii noi; faptul ca scoala trebuie sa pregateasca tineretul acum, in zilele noastre, in perspectiva viitorului, a activitatii pe care acesta o va desfasura in deceniile urmatoare, precum si alti numerosi factori impun cu necesitate cultivarea spiritului creator la elevi, care sa le permita adaptarea si readaptarea continua la exigentele pe care societatea viitoare le va impune.

Se poate spune ca pregatirea tineretului pentru integrarea socio-profesionala in conditiile epocii contemporane trebuie astfel conceputa si realizata incat acesta sa fie capabil sa se adapteze cu usurinta la realitatea extrem de complexa in care isi va desfasura activitatea. Tineretul trebuie sa dispuna de o mobilitate intelectuala si profesionala, de asemenea capacitati cum sunt: flexibililatea, fluiditatea, independenta, spiritul de investigatie si creativitate al gandirii.

Progresul omenirii nu este posibil fara activitatea creatoare, teoretica si practica, a oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare sa fie considerata ca forma cea mai inalta a activitatii omenesti.

Tocmai de aceea, creativitatea trebuie sa devina un atribut esential al tuturor realizatorilor de valori materiale si spirituale. Se poate spune ca nu exista loc de munca unde sa nu fie necesar un spor de calitate, un adaos, o inventie, o contributie personala, originala, care sa asigure un randament sporit activitatii umane.

În zilele noastre, orice activitate care se limiteaza doar la a produce, la a reconstitui, la a limita, a copia este desueta, depasita, superflua.

De regula, in trecut, activitatea creatoare era legata aproape exclusiv de oameni cu o ,,inzestrare nativa' deosebita. Ori, chiar daca multe din marile descoperiri, inventii si opere nemuritoare, care vor dainui peste veacuri sunt, intr-adevar, rodul activitatii unor personalitati inzestrate cu resurse intelectuale de exceptie, iesite din comun, cu trasaturi de personalitate cu totul remarcabile, actul de creatie nu poate fi conceput daca nu se are in vedere munca, activitatea constienta, care presupune deliberare, efort, consum maxim de energie intelectuala si practica.

În procesul de invatamant nu este vorba atat de a forma creatori in intelesul restrans al acestui concept, ale caror produse sa fie originale, absolut noi, cu valoare pentru societate. În acest domeniu e vorba, mai ales, de formarea si cultivarea unor capacitati de cunoastere (intelectuale si practice), care devin fundamente ale procesului creator real, nu neaparat imediat, ci atunci cand tinerii vor intra in fluxul activitatii productive, ca fauritori de bunuri materiale si spirituale.

Prin urmare, in procesul de invatamant nu intereseaza atat produsul elevilor ca valoare sociala, ci in plan psihologic, supletea, eleganta, nota de originalitate in solutiile (metodele) folosite pentru rezolvarea problemelor, a sarcinilor de invatare.

De asemenea, intereseaza masura in care solutiile gasite in rezolvarea acestor probleme produc elevilor trairi afective (satisfactii), o stare de surpriza placuta, care reanima dorinta, curiozitatea de a descoperi si alte cai, solutii mai ,,elevate', mai ,,elegante', toate acestea fiind atribute ale spiritului creator.

Asemenea performante solicita interventii radicale in insasi metodologia activitatii de invatare, crearea unei atmosfere propice participarii efective a elevilor la procesul invatarii, care sa elibereze copiii de o anume stare tensionala, de teama chiar. De asemenea, este necesara o atmosfera care sa favorizeze comunicarea, conlucrarea, consultarea, formularea de intrebari, chiar si de catre elevi. Este elocvent in acest sens criteriul cunoscut dupa care o lectie este cu atat mai reusita cu cat elevii raspund la intrebarile pe care si le pun ei insisi.

În aceste conditii, chiar si copiii cu tendinta spre pasivitate, neobisnuiti cu efortul intelectual, isi elibereaza treptat energiile latente, prin dorinta de autoafirmare.

Toate acestea converg spre ,,crearea Omului creator', prin acea atmosfera creatoare realizata in clasa, in grupul social respectiv in care invata elevii. În orice domeniu, creativitatea presupune, in acelasi timp, anumite insusiri motivationale si de caracter care pot fi formate si cultivate, inclusiv prin lectiile de citire si matematica, incepand chiar cu clasa I. Iata doar enumerate cateva dintre acestea: stimularea interesului, curiozitate vie si dorinta de a sti, atitudine activa in fata dificultatilor, atitudine pozitiva (hotarata) fata de un risc rezonabil (indrazneala, curaj, dar nu hazard).

Elevii din primele doua clase ale ciclului primar manifesta fantezii mai reduse in executii de desene, picturi, modelaje, colaje etc.

Dupa 8-9 ani, fantezia lor incepe sa gaseasca noi domenii de exercitare. Se formeaza treptat capacitatea de a compune, creste capacitatea de a povesti si de a crea povestiri (de aceea am apelat la clasa a III-a, pentru o proba de creat povestiri si poezii).

Spre 9-10 ani, desenul devine mai incarcat de "atmosfera'. Încep sa se manifeste stilurile si aptitudinile creatoare pe aceste planuri. Totodata devin preocupari de actualitate serbarile scolare, cercuri de creatie de diferite tipuri, participarea la concursuri de creatie etc.

Factorii gandirii divergente (originalitatea, flexibilitatea, fluiditatea etc.) se antreneaza de altfel, fiind favorizati de lectii in care se creeaza o atmosfera de emulatie si se apeleaza la jocuri de creativitate variate (vezi L. Anucuta, P. Anucuta, 1997) etc.

Terenul pe care se dezvolta creativitatea este impregnat de ghicitori, jocuri de istetime, constructii de probleme etc. (E. de Bono oferea inca in anul 1970 un program de antrenament complex al creativitatii pe care o denumea "gandire laterala'; animat de idei asemanatoare, marele psiholog clujean, B. Zorgo, recomanda cercetatorilor sa nu poarte "ochelari de cal', sa nu vada doar "inainte').

Un alt "teren' de dezvoltare a creativitatii il constituie activitatile practice. Dupa varsta de 9 ani, copilul este dornic si capabil sa-si construiasca mici ambarcatiuni cu motoare sau cu vele, elicoptere, masini etc. Tehnica Tangram (patratul magic) precum si Origami sunt tehnici deosebit de atractive si stimulative pentru creativitate si imaginatia elevilor.

De altfel, jocul devine incarcat de atributele revolutiei tehnico-industriale si de cerinta crescanda de explorare de terenuri noi, de jocuri de echipa, nu numai de tip fotbal (care ramane printre jocurile preferate de copii), ci si de tip "De-a indienii', "De-a turcii' etc. Oricum, jocurile incorporeaza forme noi de fantezii si incita la creativitatea instrumentala pentru joc. În timpul recreatiilor, la scoala, jocurile devin un fel de revarsare, de descarcare de energii motrice (cu cat copiii sunt obligati sa stea mai mult timp "nemiscati' la ore, cu atat aceasta caracteristica este mai intensa). Scolarii se joaca in pauza cu vehementa, fugind, strigand, ca un fel de eliberare de sedentarismul lectiilor.

Toate acestea creeaza o complexa antrenare a capacitatilor psihice, dar si conditii variate de antrenare a numeroase abilitati, a inventivitatii, a strategiilor si tehnicilor creative si de inteligenta, care suplimenteaza activ dezvoltarea psihica.

Evident, se pot exemplifica numeroase persoane cu inalte capacitati creatoare, manifestate chiar intre 6 si 10 ani: Haydn, Hendel, Mozart, Chopin, Verdi, Enescu etc. (in muzica); John Stuart Mill, Goethe, Eminescu etc. (in literatura); (U. Schiopu, E. Verza, 1997; A. Munteanu, 1999 etc.)

Dispozitia de a crea, proprie in stare potentiala tuturor varstelor si direct dependenta de mediul socio-cultural, se exprima ca o tendinta fireasca de autorealizare prin: fabulatie, jocuri, desene, creatii literare ale scolarilor mici. Desigur, compunerea versurilor si a prozei este o activitate foarte complexa, deoarece implica numeroase cunostinte (intre altele, de limba si literatura), diverse deprinderi si aptitudini speciale, emotii si sentimente, imaginatie creatoare etc. Cand este insa vorba de copil, problema se pune intr-un mod diferit.

Unii cercetatori considera ca scoala nu contribuie suficient la educarea creativitatii elevilor. Astfel, A. Beaudot (1969, apud Roco, M., 2005) apreciaza ca scoala contemporana traditionala este o scoala a imitatiei, a linistii si a conformismului. În aceste conditii, creativitatea nu este numai ignorata, ci este de-a dreptul inabusita.

Anca Munteanu (1999, p. 125-126) reuneste alte pareri similare cu cele de mai sus, si anume:

imaginatia divergenta este mai mult o sursa de rebeliune decat de creatie (J. P. Guilford, apud A, Beaudot, 1973);

multi dascali practica o "pedagogie de campie', fiind preocupati doar de "sesurile intelectuale' (J. Kelley, 1969);

majoritatea cadrelor didactice manifesta o adevarata inapetenta vis-a-vis de elevii lor creativi (optica lor ii influenteaza pe toti elevii, chiar si pe cei creativi, prin faptul ca vor manifesta o atitudine rezervata fata de realizarile creative ale colegilor);

cadrele didactice prefera si apreciaza mai mult scolarii foarte inteligenti, dar conformisti, decat pe cei foarte creativi, dar nonconformisti (exceptie de la aceasta regula fac cadrele didactice creative, arata W.I. Getzels si W.P.Jackson, 1963);

cea mai dezavantajata categorie de elevi, in scoala, este cea care poseda o creativitate ridicata pe fondul unei inteligente modeste (ei sunt considerati a fi adevarati "paria' ai invatamantului si vor obtine rezultate slabe tocmai pentru ca sunt deficitari in ceea ce priveste inteligenta, aptitudinea cea mai apreciata in scoala, sustin M. A. Wallach si M. Kogan, 1965);

atitudinea circumspecta si subiectiva a cadrelor didactice reprezinta una dintre cauzele care au influentat, in mod negativ, insasi capacitatea lor de a-i identifica, corect si judicios, pe scolarii creativi etc.

Reusita scolara in ansamblu reprezinta un indicator lacunar si defectuos in identificarea creativitatii. Dintre elevii slabi la invatatura, au aparut o serie de genii: Newton, Leibnitz, Darwin, Pasteur, Einstein, Napoleon, Hegel, Verdi, Moliere, Eminescu etc. ( Munteanu A., 1999, p. 126).

Apelarea la o "pedagogie a divergentei', cum o numeste V. Lowenfeld, care sa contribuie la educarea creativitatii la elevi, trebuie sa inceapa cu reducerea ponderii in sistemul de invatamant a tuturor acelor "idoli', care au fost apreciati timp de secole (A. Munteanu, p. 126-127):

cultul elevului mediu prin oferirea de conditii identice pentru toti elevii, ajungandu-se la o nivelare a lor, dezavantajandu-i in mod evident pe elevii slabi la invatatura (care vor inregistra esecuri scolare, vor ramane in urma la invatatura), pe elevii buni la invatatura (care se vor plictisi, se vor demotiva) si, in special, pe cei creativi (care vor primi prea putine sarcini in aceasta directie);

considerarea in scoala ca elev-model a celui care este capabil sa reproduca, sa redea cu fidelitate maxima informatiile din manual sau parerile profesorului (determina incurajarea numai a unuia dintre factorii creativitatii -memoria - propus, printre altii, de catre Al. Rosca ( 1972, apud Munteanu A.,1994) si neglijarea celorlalti factori psihici ai creativitatii);

preocuparea exagerata a cadrului didactic pentru programa si neglijarea rolului sau de promovare a valorilor culturale autentice, de stimulare, educare, dezvoltare a capacitatilor creatoare ale scolarilor;

apelarea preponderenta la metodele clasice, traditionale de invatamant si desconsiderarea tuturor metodelor moderne (problematizarea, convorbirea euristica, invatarea prin descoperire si cercetare proprie, modelarea, jocurile de creativitate etc.);

supraestimarea valorii notelor (calificativelor) si considerarea lor ca indicator hipercorect pentru toate capacitatile, abilitatile si priceperile elevilor;

exagerarea rolului ratiunii si memoriei in detrimentul imaginatiei (creatoare) si a laturii noncognitive a personalitatii, ceea ce transforma scolarul intr-un simplu "invatacel tocilar' (C. W. Taylor), intr-un "soarece de biblioteca'.

În paralel cu eliminarea sau cel putin reducerea ponderii acestor "idoli' pentru realizarea in scoala a unui climat favorabil educarii creativitatii este necesar sa mai fie indeplinite si alte conditii- precizeaza Lucia Anucuta si Partenie Anucuta (2005):

a)     invatamantul sa favorizeze asimilarea structurii interioare a cunostintelor si a conexiunilor dintre ele, adica sa contribuie la realizarea unei invatari cu inteles, care este in relatie functionala cu gandirea productiva si creatoare;

b)    realizarea unor activitati scolare cat mai apropiate de cercetarea autentica printr-un proces activ al cautarii informatiei, experimentarii, aplicarii cunostintelor in situatii noi, dezbaterii si elaborarii de materiale stiintifice, rationamentului inductiv, cu multe incertitudini etc.;

c)     obisnuirea elevilor de a invata prin:

dobandirea de cunostinte in mod independent;

cautarea de solutii originale;

interpretarea si aplicarea creatoare a cunostintelor;

rationamente euristice (gandire independenta, analizarea sarcinii din unghiuri de vedere diferite, abordarea flexibila a problemei etc.);

problematizare;

descoperire dirijata;

investigare sau cercetare;

abordarea creatoare a problemelor;

d)    educarea unor trasaturi de personalitate, precum: increderea in fortele proprii, interesul, motivatia intrinseca, activismul etc. ;

e)     valorificarea intregului potential intelectual, afectiv si motivational al elevilor ;

f)      elevul sa simta treptat ca realizeaza progrese; Succesul actioneaza ca intarire. Elevul sa vada ca performantele sale au o anumita utilitate si semnificatie si ca poate deveni capabil de performante originale .

În acest context, consideram ca e absolut necesar sa includem strategiile de dezvoltare a gandirii critice la elevi, care, asa cum precizeaza Elena Liliana Danciu (2005, pag.7) sunt ,,sistematic si intensiv stimulate sub influenta unei interventii didactice inovatoare", ,,ale unei gandiri de nivel superior inca insuficient cultivata in procesul de invatamant de pana acuma unei interventii ce poarta girul celor mai recente achizitii ale cercetarii stiintifice in materie, fundamentata pe examinarea celor mai noi conceptii despre legitatile si superioritatea acestui tip de gandire, si nu in ultimul rand, ideile socio-constructiviste ale genezei cunoasterii individuale" . Ca urmare, in cadrul activitatilor se intalnesc tot mai des metode si tehnici ca: Brainstorming-ul; Stiu/vreau sa stiu/am invatat; Jurnalul cu dubla intrare; Ciorchinele; Lectura in perechi; Metoda celor sase palarii ganditoare; dramatizari etc. ,,care ofera un registru de tot atat de multe posibilitati de animare a grupurilor si subgrupurilor scolare, de stimulare a unei invatari interdependente, eficienta sub multe aspecte".(Danciu, E.L., 2005)

Un fapt care se impune si trebuie retinut este acela ca in zilele noastre isi face tot mai mult loc conceptia ca la orice persoana normala, creativitatea, in sensul aratat mai sus, poate fi cultivata, intr-o masura mai mare sau mai mica, intr-o directie sau alta.

Pe de alta parte, dezvoltarea si cultivarea creativitatii se pot infaptui la toate disciplinele de invatamant. În acest sens nu e vorba de metode speciale utilizate in acest scop, ci mai degraba de folosirea celor cunoscute, dar intr-o maniera care sa antreneze elevii in activitatea de invatare, in insusi procesul descoperirii noilor cunostinte, precum si, mai ales, al aplicarilor creatoare in practica. De altfel, stabilirea domeniilor de aplicare in practica a cunostintelor dobandite prin efort propriu constituie un foarte bun mijloc de stimulare a creativitatii. Si, asa cum sustin numerosi teoreticieni ai creativitatii, precum: Sternberg R., Hasher L., Weisberg R.W. (2005.p.197), ,,Relatia dintre creativitate si cunoastere este mult mai directa decat presupun in mod tipic teoriile despre creativitate: am putea intelege gandirea creativa determinand cunostintele implicate in acea situatie de cel care gandeste creativ. Motivul pentru care o persoana a produs ceva original, in vreme ce alta persoana nu a facut-o, s-ar putea datora , pur si simplu, faptului ca prima stia un lucru pe care nu-l stia cea de-a doua. Mai mult, aceste cunostinte poate ca nici nu erau extraordinare. Cu alte cuvinte, cunoasterea este necesara, dar nu suficienta pentru realizarile creative."

Aspiratiile elevilor, valorile morale si intelectuale pretuite de ei, actioneaza asupra personalitatii acestora, facandu-i sa capete atributele spre care tind si pe care le valorizeaza. Neavand insa opinii ferme si un sistem propriu de valori, elevul le imprumuta deseori de la adulti. Ceea ce va pretui invatatorul, va pretui si el, realizandu-se astfel automodelarea copilului in functie de atitudinile si convingerile devenite ,,ale lui'. În mod similar se petrec lucrurile in cazul ,,profesorilor rigizi si conventionali' dupa cum afirma Ana Stoica (1983). Aceasta ipoteza este amplu dezbatuta de Ralph Hailman:

,,Profesorul creativ ofera invatarea autoinitiata, atmosfera neautoritara, ii incurajeaza pe elevi sa invete suplimentar, incurajeaza procesele gandirii creative' (apud Anucuta, L., 2005).

Acelasi autor subliniaza necesitatea cultivarii flexibilitatii intelectuale: schimbarea unghiurilor de vedere, varierea abordarilor problemelor, schimbarea functiilor obisnuite ale obiectelor, redefinirea problemelor in alte categorii decat acelea in care sunt definite, cautarea de semnificatii noi in materialele familiare, folosirea semnificatiilor vechi in contexte noi.

Profesorul creativ stie cum sa foloseasca intrebarile. Fiecare act creativ incepe cu intrebari, dar acestea trebuie sa fie deschise, sa aiba sens, sa nu aiba raspunsuri predeterminate si indeosebi sa fie intrebari care sa nu reclame o expunere a faptelor. Întrebarea operationala provoaca conduita creatoare, pentru ca ea duce la explorare, dezvolta curiozitatea si stimuleaza tendintele implicate in acestea.

O conditie principala ce trebuie realizata la lectie pentru infaptuirea cerintelor creativitatii este instaurarea unui climat favorabil unei conlucrari fructuoase intre invatatori si elevi, climat caracterizat printr-o tonalitate afectiva pozitiva, de exigenta si intelegere, de responsabilitate. Nu mai putin importanta este stimularea efortului personal al elevului si stimularea tendintei acestuia de a aduce o contributie proprie, de a fi original, inventiv, creator. În acest sens, Alice Miel precizeaza:

,,Predarea ca un proces creativ presupune ca profesorul sa medieze intre elev si lumea ce il inconjoara. A media inseamna a fi un instrument al unei alte persoane cand acesta isi experimenteaza mediul sau si cauta sensuri, raspunsuri."

Misiunea de educator a cadrului didactic se manifesta si in afara lectiei (L. B. Ermolaeva-Tomina, 1975, p.173 apud Anucuta L. si colab., 2005), prin:

cunoasterea potentialului creativ al fiecarui elev;

observarea manifestarilor creative ale elevilor nu numai in timpul orelor de clasa, ci si in activitatile extrascolare;

formarea obisnuintei autoevaluarii.

Toate acestea determina o serie de modificari in organizarea procesului de invatamant:

largirea ariei disciplinelor legate nemijlocit de creativitate (desen, muzica, constructii artistice, dar si matematica, compunere etc.);

largirea legaturilor (interactiunilor) dintre discipline;

introducerea in planul de invatamant a disciplinelor creative si a modurilor de predare creative etc.

transformarea elevului in coautor la propriul sau proces instructiv-educativ ;

grija cadrului didactic pentru stimularea, in procesul de invatamant, a tuturor dimensiunilor de personalitate ale elevilor (rationale, afective, volitive) -aspecte ce se contureaza deja- dar nu suficient- in documentele oficiale ce reglementeaza educatia.

Deoarece exemplul personal al cadrului didactic este deosebit de important in educatie, el trebuie sa manifeste o atitudine entuziasta, antidogmatica si, pe cat posibil, creativa. Toate acestea, prin contagiune, vor influenta si elevii. Cadrele didactice sa respecte si sa promoveze valorile umane autentice, transformand scoala intr-un focar de spiritualitate. Pentru aceasta activitatile sale cu elevii trebuie multiplicate si in afara orelor de scoala: excursii, vizite, cercuri etc.

Pe langa cele precizate anterior, e necesara o reconsiderare a sistemului de evaluare (apreciere) si notare a elevilor. Astfel, cadrul didactic trebuie sa promoveze, pe fondul unei generoase atitudini stimulative, o usoara supraevaluare a capacitatilor mai ales creative ale elevului, arata Stoica A.(2000) - ,,deoarece elogiul face creativitatea sa infloreasca, in timp ce descurajarea o inabusa deseori, chiar inainte ca ea sa se poata transforma in floare."

Se recomanda, totodata, apelarea la unele perioade de suspendare a notarii in cadrul lectiilor, datorita urmarilor nefaste ale competitiei excesive asupra creativitatii elevilor. (Probabil si din acest motiv, in ciclul primar, s-a trecut de la evaluarea pe baza de note la cea pe baza calificativelor).

Cadrele didactice trebuie sa actioneze si in directia formarii la elevi a unui fond atitudinal propice creativitatii:

incredere in fortele proprii;

independenta in modul de a fi si de a gandi;

asumarea unui risc rezonabil;

umor;

sarguinta etc. (Anca Munteanu, 1994, p.127-133).

Avand in vedere ca dascalul este principalul mediator intre elev si mediul informational, se impune prioritatea ca elevul sa cunoasca nu numai victoriile cunoasterii umane ci si neimplinirile ei si pentru ca suficienta este apanajul ignorantei, al regresului, profesorul are datoria sa-l ajute pe elev sa-si defineasca si sa-si corecteze lacunele, stimulandu-l permanent sa-si extinda orizontul cultural. Febra si nelinistile cunoasterii, arta de a pune intrebari se pot ucenici cel mai bine in scoala.

Studiind noua didactica ce si-a croit drum, se poate sustine cu forta ca metodele, modalitatile aduse in discutie in prezenta lucrare, cu preponderenta activ-participative, pun accentul pe procesele de cunoastere (invatare) si nu pe produsele cunoasterii. Ele sunt metode care ajuta elevul sa caute, sa cerceteze, sa gaseasca singur cunostintele pe care urmeaza sa si le insuseasca, sa afle singur solutii la probleme, sa prelucreze cunostintele, sa ajunga la reconstituiri si resistematizari de cunostinte. Efectele formativ-educative ale invatamantului sunt in raport direct cu nivelul de angajare si participare individuala si colectiva a elevilor in procesul de invatamant.

Nu in ultimul rand importanta utilizarii unei metode activ-participative a fost pusa in legatura si cu autoinstruirea, acest lucru constituind un alt punct de pornire in alegerea temei prezentei lucrari. Metodele activ-participative au ca nota definitorie activizarea elevului, iar activizarea elevului este inteleasa ca o actiune de instruire si autoinstruire, de dezvoltare a personalitatii prin stimularea si dirijarea metodica a activitatii sale.

Ca premisa a instruirii si autoinstruirii de nivel superior, activizarea implica utilizarea unui ansamblu de mijloace psihopedagogice menite a angaja individualitatea fiecarui elev - constant si continuu - in procesul didactic. Ca rezultat, utilizarea metodelor active, a modalitatilor stimulative pentru imaginatie, gandire divergenta si creativitate asigura structurarea proceselor si mecanismelor gandirii, precum si o motivatie adecvata pentru invatare si actiune.