Manualul scolar

Manualul scolar

Al treilea document care concretizeaza continuturile procesului de invatamant este manualul scolar.

Daca programa scolara enumera numai temele si subtemele care trebuie transmise elevilor, in cazul manualului, continuturile sunt prezentate in mod detaliat, astfel incat, fiecare capitol este divizat in unitati de continut pentru ca elevii sa nu intampine dificultati in intelegerea cunostintelor si informatiilor care fac obiectul activitatii de instruire.

Analizat din perspectiva pur structurala se poate mentiona ca manualul prezinta nu numai continuturile intr-o forma detaliata si pedagogizata cum se exprima unii autori, ci cuprinde si alte elemente cum sunt exercitiile si problemele foarte variate, seturi de fise sau teste prin care elevii se pot autoevalua, aplicatii cu ajutorul carora elevii pot sa exerseze asupra continuturilor asimilate, iar daca manualul este si mai elaborat, atunci el mai poate cuprinde glosar de termeni pentru fiecare lectie sau capitol, referinte bibliografice pentru fiecare tema abordata, rezumatul ideilor pentru fiecare capitol in parte.

Cum usor se poate anticipa, cu cat prezentarea continuturilor la nivelul manualului va fi mai bogata si mai diversificata, cu atat asimilarea si intelegerea cunostintelor se vor face in conditii de mai mare eficienta.

Fiind un document de importanta maxima in concretizarea continuturilor invatamantului, manualului ii sunt specifice o serie de functii enumerate si analizate de mai multi autori.

De exemplu, I. Nicola (1996, pag. 372), abordand aceasta chestiune considera ca principalele functii ale manualului sunt:

functia de informare justificata prin faptul ca orice manual reprezinta o importanta sursa de cunoastere pentru elevi; probabil 70-80% din cunostintele dobandite de catre acestia in procesul de instruire-invatare isi au originea in acest document, in timp ce un procent mult mai redus provine pe filiera profesorului sau al mijloacelor de comunicare in masa;

functia formativa, explicabila prin faptul ca operand asupra continuturilor, elevii isi formeaza o serie de deprinderi de munca intelectuala, isi dezvolta structuri operatorii adaptate diverselor tipuri de continuturi, se familiarizeaza cu o serie de algoritmi care sunt valabili pentru anumite categorii de sarcini;

functia stimulativa, explicabila in sensul ca prin calitatile sale manualul poate amplifica motivatia elevilor pentru activitatea de instruire-invatare, le poate stimula curiozitatea, poate largi aria intereselor si preocuparilor pentru cunostere;

functia de autoevaluare, deoarece manualul poate pregati elevii pentru autoeducatie ajutandu-i sa-si formeze un stil de munca individual gratie caruia sa poata dobandi pe viitor o serie de cunostinte si informatii prin efort personal.

Un alt autor R. Seguin (1989, pp. 22-24) referindu-se la functiile manualului considera ca printre cele mai importante sunt:

functia de informare

-selectia cunostintelor trebuie facuta in asa fel incat sa se evite supraincarcarea;

-cand se realizeaza selectia cunostintelor trebuie sa se aiba in vedere anumite reduceri, simplificari, reorganizari.

functia de structurare a invatarii. Invatarea se poate realiza prin mai multe modalitati:

-de la experienta practica la teorie;

-de la teorie la aplicatii practice, prin controlarea achizitiilor;

-de la exercitii practice la elaborarea teoriei;

-de la expunere, la exemple, la ilustrari;

-de la exemple si ilustrari la observatie si analiza.

functia de ghidare a invatarii care se poate realiza prin:

-repetitia, memorizarea, imitarea modelelor;

-activitatea deschisa si creativa a elevului care poate utiliza propriile sale experiente si observatii.

Pentru a indeplini cu succes functiile care ii sunt specifice, manualul trebuie sa onoreze o serie de cerinte care sunt grupabile in trei categorii si anume:

a)     Cerinte de natura psihopedagogica a caror respectare presupune ca in cadrul manualului cunostintele si informatiile sunt prezentate in asa fel incat elevii sa le poata asimila, intelege si aplica etc;

b)     Cerinte de natura igienica (calitatea hartiei si a cernelii tipografice, lizibilitatea textului, etc);

c)     Cerinte de natura estetica (calitatea ilustratiilor folosite, a tehnoredactarii, a legarii, etc).

Daca, asa cum am aratat anterior s-au inregistrat progrese in ultimele decenii atat in elaborarea planurilor de invatamant, cat si in conceperea programelor analitice, era normal ca si manualele scolare sa beneficieze de aceeasi atentie si implicit sa se introduca inovatii si in elaborarea acestora.

Acest lucru s-a realizat iar la ora actuala cele mai notabile inovatii se concretizeaza , pe de o parte, in elaborarea de manuale speciale pentru profesori si manuale speciale pentru elevi, iar pe de alta parte, in elaborarea de manuale alternative pentru aceeasi disciplina care se preda la nivelul unei clase sau nivel de scolaritate.

Elaborarea de manuale speciale pentru profesori si elevi reprezinta un castig, deoarece, fiecare dintre acestia se raporteaza oarecum diferit la acest instrument care concretizeaza continuturile procesului de invatamant. De exemplu, manualul profesorului sau Cartea profesorului se distinge in primul rand prin faptul ca include un volum mai mare de cunostinte si informatii, iar acest lucru este firesc deoarece profesorul trebuie sa dispuna de un surplus de cunostinte si informatii la care face apel numai in situatii deosebite si anume cand elevii se confrunta cu unele neintelegeri, sau cand solicita, in legatura cu o tema sau un subiect, mai multe exemplificari si mai multe concretizari. De asemenea, manualul destinat profesorului include o serie de indicatii metodice in legatura cu felul in care trebuie sa se predea anumite continuturi.

La fel trebuie amintit faptul ca manualul destinat profesorului cuprinde si tipurile de exercitii si probleme pe care trebuie sa le rezolve elevii pentru a demonstra gradul de intelegere a continuturilor care au facut obiectul activitatii de instruire.

In ceea ce priveste manualul destinat elevilor, acesta se distinge in primul rand prin volumul mai redus de cunostinte si informatii, prin varietatea mai mare de exercitii si probleme pe care elevii vor trebui sa le rezolve, prin includerea unor fise de munca independenta si a unor instrumente prin intermediul carora elevii se pot autoevalua.

In orice caz, ca nota generala se poate trage concluzia ca cele doua tipuri de manuale sunt concepute in asa fel incat activitatea didactica sa fie focalizata pe demersurile elevului, pe ceea ce intreprinde acesta si mai putin pe activitatea profesorului.

A doua inovatie importanta in materie de manuale o reprezinta editarea de manuale alternative pentru aceeasi disciplina, care se parcurge la un anumit nivel de scolaritate. Si aceasta inovatie este productiva si ea poate fi usor justificata din punct de vedere psihopedagogic daca se pleaca de la premiza ca, din moment ce elevii se deosebesc intre ei atat prin potentialul cognitiv, afectiv, motivational, prin ritmurile de lucru care sunt diferite de la un elev la altul, atunci pare firesc ca si manualele destinate lor sa se deosebeasca si sa fie concepute in asa fel incat sa poata fi compatibilizate cu anumite categorii de elevi.

De exemplu, un elev cu posibilitati mai mari pentru o disciplina, mai bine motivat, va putea sa opteze pentru un manual mai elaborat si mai sofisticat, care corespunde in mai mare masura caracteristicilor psihologice ale sale; dimpotriva, un elev mai putin dotat si mai putin motivat pentru o anumita disciplina va putea sa opteze pentru un manual mai bine ilustrat, mai putin complicat, care sa-l favorizeze si sa-l avantajeze in rezolvarea unor probleme sau in desfasurarea unor activitati specifice acelei discipline.

Pe de alta parte, trebuie facuta mentiunea ca manualele alternative isi dovedesc eficienta atata timp cat asigura totusi o pregatire unitara a elevilor la aceeasi disciplina, ceea ce inseamna ca fiecare varianta de manual ar trebui sa prezinte nucleul tare al disciplinei, iar diferentierile intre variante sa se refere mai ales la modul de prezentare a continuturilor, la materialul iconografic si la varietatea exercitiilor propuse elevilor. Daca nu se respecta aceasta exigenta este posibil ca anumite variante de manual sa ii defavorizeze efectiv pe elevii care opteaza spre ele.

Daca planul de invatamant, programa scolara, manualul scolar reprezinta principalele documente care concretizeaza continuturile procesului de invatamant, nu trebuie uitat faptul ca exista si alte suporturi curriculare care nu au un rol neglijabil, cum sunt monografiile pe anumite teme, revistele de specialitate, culegerile si crestomatiile, atlasele si albumele, softurile educationale, inregistrarile pe banda magnetica, la care se poate face apel in anumite contexte de instruire pentru a supraincarca elevii, ci pentru a le face invatarea mai eficienta si mai agreabila.