Metoda experimentala. Caracteristici generale. Definitii

Metoda experimentala. Caracteristici generale. Definitii

Experimentul a fost folosit inca din antichitate, in mod incidental. Arhimede l-a transformat in metoda de studiu, dar l-a folosit ca o anexa a observatiei. Experimentul isi dobandeste adevarata valoare o data cu constituirea stiintelor moderne, fapt ce are loc in Renastere. Leonardo da Vinci si Galileo Galilei sunt pionierii introducerii acestei metode in stiinta. Extins mai intai in medicina (fondatorul acestei metode fiind Claude Bernard), experimentul va cuprinde tot mai multe discipline, fiind considerat drept principala metoda in stiintele naturii.

In comparatie cu observatia, experimentul este o metoda superioara de cercetare. El cuprinde in sine observatia, o ridica pe o treapta superioara, incat creeaza posibilitatea analizei unor fenomene dinamice, complexe, in relatii de pluriconditionare.

Ceea ce da o nota particulara experimentului este caracterul sau activ. Experimentul este observatia provocata.

Prin experiment se intelege acea metoda de cunoastere in care subiectul cunoscator obliga obiectul de cunoscut sa se manifeste acolo si unde el vrea, cu scopul precis al descrierii si sesizarii esentelor si legilor lui [28].

W.I. Beveridge (1968) arata ca experimentul consta, de obicei, in a face sa se petreaca un fenomen in conditii cunoscute, fiind eliminate cat mai multe din influentele exterioare; acesta  este supus unei observatii stricte, astfel incat sa poata fi puse in evidenta relatiile dintre fenomene [8].

Cunoasterea experimentala foloseste observatia ca o conditie esentiala, ca izvor al ipotezelor si ca sursa a informatiilor provenite din provocarea deliberata a faptelor.

Metoda experimentala este un sistem complex de cunoastere a realitatii, caracterizat prin utilizarea rationamentului experimental, care prelucreaza atat fapte provenite din observatie, cat si din experiment [8, 18].

Experimentul mai este definit si ca procedeu de cercetare in stiinta, care consta in reproducerea artificiala sau modificarea intentionata a unor fenomene in conditiile cele mai propice pentru studierea lor si a legilor care le guverneaza, potrivit, de regula, unor ipoteze sau modele prealabile [18]

Tipuri de experimente

In cadrul experimentului se produce sau se provoaca fenomenul sau procesul in conditiile determinate, uneori se creeaza chiar fenomene sau procese noi. In acest caz vorbim despre experimentul provocat.

Exista cazuri cand o experienta poate avea loc fara ca cercetatorul sa intervina. Se vorbeste, in acest caz, despre experiment invocat, atunci cand comportamentul sau reactiile subiectilor sunt raportate la varsta, sexul, profesia s.a. ale acestora.

Experimentul de laborator este o metoda de cercetare precisa si sigura. El ofera posibilitatea de a desprinde, cu mare precizie si siguranta, relatiile dintre factorii variabili, ceea ce constituie o conditie de baza pentru descoperirea legilor.

In experimentul natural, subiectii sunt supusi studiului in conditiile vietii reale. Marele avantaj al acestei metode consta in aceea  ca experimentul se poate organiza in asa fel incat subiectii sa nu isi dea seama ca sunt studiati. De exemplu, in cadrul lectiei la clasa, sau in cadrul antrenamentului, specialistul in educatie fizica poate experimenta anumiti factori, metode s.a. (aduce variabile noi), fara ca elevii, respectiv sportivii sa-si dea seama ca sunt cuprinsi in cercetare.

Un alt avantaj al acestei metode este acela ca adunarea datelor este insotita de adnotari rezultate din folosirea concomitenta a metodei observatiei.

Uneori este necesar ca datele obtinute prin experimentul natural sa fie completate cu datele obtinute in conditii de laborator.

O varianta a experimentului natural o constituie experimentul psiho-pedagogic, care se limiteaza la conditiile instructiv-educative, imbinand studiul psihologic al subiectului cu actiunea instructiv-educativa a procesului de invatamant sau antrenament, care se executa asupra sa.

Tipul fundamental de experiment este cel de verificare sau confirmare, ce urmareste verificarea unei ipoteze formulate dinainte.

Prin experimentul pilot (considerat ca o repetitie generala), experimentatorul isi verifica tehnicile de lucru, de administrare a stimulilor, de inregistrare a raspunsurilor si conditiile optime de aplicare a variabilei.

Prin experimentul functional se urmareste stabilirea relatiei functionale dintre o variabila independenta si o alta dependenta.

Orice tip de cercetare poate aborda fenomenele in desfasurarea lor temporala sau sincronic, concomitent. Experimentul longitudinal urmareste modificarile corelate ale diferitelor variabile in diferite momente ale evolutiei subiectilor, in timp ce experimentul transversal consta in investigarea, la un moment dat (intr-o perioada scurta de timp) a unor grupe de varste diferite, cu teste adecvate.

Experimentul crucial este experimentul destinat sa verifice ipoteza cercetarii, respingand-o sau acceptand-o (vezi testele de semnificatie statistica).

Variabile experimentale

Caracteristic pentru orice experiment este faptul ca in cadrul lui modificam (schimbam) in mod sistematic unul din factori (stimul sau situatie), care formeaza obiectul cercetarii, in timp ce toti ceilalti raman nemodificati. Cu alte cuvinte, in experiment se pune in evidenta actiunea unui factor, si se urmaresc apoi consecintele pe care variatia factorului studiat le are asupra proceselor sau fenomenelor. In experimentul respectiv, factorul presupus a fi responsabil de modificarea fenomenelor cercetate si care este controlat, manevrat si modificat se numeste variabila independenta, iar reactiile subiectului, raspunsurile lui, performantele realizate reprezinta variabila dependenta.

In afara variabilei stimul (independenta - V.I.) si variabilei raspuns (dependenta - V.R.) exista si variabila subiect - V.S. De multe ori, variabila subiect este cea care se verifica in experiment, urmarindu-se reactivitatea la anumiti stimuli. Aceasta variabila poate fi provocata atunci cand subiectii sunt pusi in anumite conditii (alimentatie, odihna, etc.) sau invocata, atunci cand varsta, sexul, constitutia, pregatirea s.a. sunt considerate in relatie cauzala cu anumite reactii si performante.

In domeniul educatiei fizice si sportului, cercetarile [2,16] vizeaza in principal studiul particularitatilor manifestarilor de ordin motric, psihologic si somatic  functional pe care le determina practicarea exercitiilor fizice de un anumit fel.

Paul Fraisse [18] considera conduita ca o relatie, ca un sistem de componente fiziologice si psihologice, aflate in interactiune cu situatia. Raspunsul (R) individului va depinde atat de situatie (S), cat si de personalitatea sa (P).

Controlul variabilelor

Controlul variabilelor semnifica posibilitatea producerii si inregistrarii lor cu precizie cantitativa si acuratete calitativa. Prin aceasta se asigura conditiile de repetare a rezultatelor, de cate ori se reia cercetarea.

Pentru controlul variabilelor experimentele [18] se folosesc doua tehnici: prima consta in neutralizarea variabilelor neexperimentale si, cea de-a doua, reprezentata de alcatuirea unor planuri experimentale cu mai multe variabile, ca prin analiza sa desprindem ponderea lor relativa asupra rezultatelor.

Variabila situatie sau stimul prezinta trei aspecte:

1. Ambianta fizica si sociala. Ambianta fizica (temperatura, sala, terenul, echipamentul, aparatura) trebuie mentinuta constanta pe parcursul cercetarii. Ambianta sociala, tradusa prin prezenta spectatorilor sau a unor persoane in timp ce subiectii executa sarcinile, are o influenta deosebita asupra disponibilitatilor subiectilor.

2. Conditia experimentala. Reusita experimentului presupune desfasurarea lui dupa un protocol riguros, intocmit in baza caruia se face controlul sau administrarea variabilei independente.

3. Sarcina sau instructiunile (consemnul) date subiectului. Acestea trebuie sa fie clar si corect formulate, pentru ca subiectul sa inteleaga cu precizie ce are de facut.

Variabila subiect se prezinta in doua ipostaze:

a) invocata (non-experimentala), cand actiunea variabilei independente provoaca modificari ale variabilei dependente, in functie de particularitatile subiectului (varsta, sex, pregatire, etc);

b) provocata, prin modificari asupra organismului sau psihicului subiectului, cum ar fi de exemplu, prin administrarea unor substante farmaceutice sau prin conditii diferite de odihna sau motivatie provocata de sarcina (consemn).

Variabila raspuns are caracteristici specifice, fiind vorba de reactii, performante, modificari ale variabilei dependente..

Verificati-va cunostintele:

1. In ce consta experimentul?
2. Cum se defineste metoda experimentala?
3. Ce fel de metoda este experimentul?
1. Masurare;
2. Interpretare;
3. Cercetare.
4. Prezentati tipuri de experimente.
5. Care sunt variabilele experimentale?