Repere psihopedagogice pentru predarea si invatarea codului Braille

Repere psihopedagogice pentru predarea si invatarea codului Braille

Datorita numarului mare de forme prescurtate in Braille, profesorii care se adreseaza copiilor cu cecitate dobandita de timpuriu sau adultilor care si-au pierdut recent vederea, trebuie sa stie care semne trebuie sa fie invatate mai intai. Din punct de vedere perceptiv, Millar (1997) a subliniat avantajul predarii Braille-lui, pentru a fi invatat de copii, utilizand mai intai litere care difera cel mai mult intre ele prin densitatea punctelor.

Problema ordinii prioritare in care sa fie predate-invatate semnele Braille a fost examinata din alta perspectiva de Tobin (1972), care a condus o cercetare referitoare la vocabularul copiilor nevazatori. Studiind limbajul oral si scris al unui grup de copii nevazatori cu varste cuprinse intre 5 si 8 ani, cercetatorul britanic a urmarit sa ofere profesorilor informatii referitoare cuvintele cu aparitia cea mai frecventa in limbajul oral si scris al acestor copii nevazatori, debutanti in invatarea codului Braille. Aceste cuvinte familiare au fost analizate si din punct de vedere al prescurtarilor pe care le-ar putea contine. Pe baza calcularii frecventei, Tobin a recomandat ca noile scheme de predare pregatite de profesori sa inceapa cu formele prescurtate care apar in cuvintele cele mai familiare copiilor. Aceasta abordare este destul de asemanatoare cu cercetarea realizata de Manglod (1982) in S.U.A., cu scopul introducerii simbolurilor Braille cu ajutorul unui vocabular minutios controlat, mai mult decat prin liste de prescurtari care trebuia invatate izolat. Aceste recomandari sunt valide din punct de vedere intuitiv, empiric, dar ele trebuie modificate in lumina sugestiilor lui Millar (1997), conform carora semnele introduse trebuie sa fie, sub unghi perceptiv, cat mai diferite unele in raport cu altele. Totusi, dificultatile posibile ale aplicarii acestor recomandari tehnice rezida in faptul ca profesorii si autorii de texte pentru copii reduc mult varietatea si originalitatea temelor si povestirilor, care trebuie sa angajeze atentia si imaginatia copiilor. Gasirea echilibrului intre aceste cerinte, uneori contradictorii, se bazeaza pe experienta si competenta profesionala a profesorilor.

Toate discutiile referitoare la procesele puse in joc de lectura Braille necesita cunoasterea conduitelor explorarii manuale, tactil-kinestezice, a textului. In cadrul unor cercetari, Mousty si Bertelson (1985), Bertelson si colaboratorii (1985) au realizat studii bazate pe inregistrarea video a miscarilor mainilor unui numar de 24 lectori nevazatori care citeau cu voce tare texte de diferite tipuri. In 1986, Mousty a utilizat un nou sistem de inregistrare automata a pozitiei degetelor pe parcursul lecturii Braille, sistem video cu tratare computerizata a datelor, propus de Noblet, Ridelaire si Sylin (1985). Pornind de la inregistrarile miscarilor orizontale si verticale ale degetelor, s-au elaborat actograme ce reprezentau pozitia fiecarui deget in cursul ciclurilor de inregistrare succesive.

Pe baza studiilor mentionate, s-au precizat cateva aspecte ale lecturii Braille, pe care le redam in cele ce urmeaza.

Braille-ul se citeste fie cu o mana fie cu doua maini. Cea mai mare parte a lectorilor utilizeaza cele doua maini, dar adesea citesc doar cu una singura (de exemplu, cand iau notite cu ajutorul rigletei si a punctatorului: in acest caz ei scriu cu o mana, cel mai adesea cu dreapta, si citesc cu cealalta. In general, pentru citirea textului sunt utilizate numai degetele aratatoare. Celelalte degete sunt puse pe uneori pagina. Este posibil ca aceasta practica sa fie utila pentru reperarea spatiala a liniei textului, dar nu sunt pana in prezent date care sa permita sustinerea cu fermitate acestui lucru.

In lectura unimanuala "degetul lector" parcurge linia de la stanga la dreapta, apoi efectueaza o reintoarcere rapida catre inceputul liniei urmatoare. La lectorii abili, miscarea de baleiaj este uniforma si se manifesta putine variatii ale vitezei. Miscarea de baleiaj este intrerupta uneori de opriri pe unele caractere-Braille, care dau loc unor miscari de palpare in plan sagital, precum si de regresii spre parti ale liniei textului deja explorate. Un aspect frapant al gestului exploratoriu este acela ca "degetul lector" ramane constant in contact cu pagina, inclusiv in timpul retururilor pe linie. Mousty nu a constatat la nici un subiect salturi pe deasupra pasajelor textului, de genul celor la care fac referire conceptiile constructiviste ale procesului lecturii. Procesul lecturii Braille comporta o aprehensiune globala a textului. Singurele locuri in care am putea considera ca se produc salturi sunt trecerea la o linie noua a textului, cand se intampla ca degetul sa treaca peste ultimul cuvant inainte de a termina citirea acestuia, sau atunci cand ajunge dincolo de inceputul primului cuvant al noii linii a textului Braille, siubiectul explorand spre dreapta, incepand din acel punct.

In lectura bimanuala se intalneste o mare varietate de moduri de coperare intre cele maini. Unii lectori realizeaza o explorare conjugata cu cele doua degete aratatoare, care se deplaseaza constant unul alaturi de celalalt, atat la inaintarea in citirea textului, cat si la retururi, pentru verificare sau corectare. Acest mod de lectura se intalneste destul de rar, mai ales la cititorii lenti si probabil putin experimentati.

La majoritatea lectorilor se observa o oarecare disociere intre cele doua maini. Explorarea conjugata este limitata la un segment central al randului. Mana stanga trece la urmatorul rand inainte de terminarea celui care este citit, lasand mana dreapta sa citeasca, terminand baleiajul tactil-kinestezic al randului. Odata ajunsa la inceputul unui nou rand, mana stanga incepe baleiajul acesteia, in asa fel incat ea exploreaza inceputul randului, pana la punerea in actiune a mainii drepte, dupa ce aceasta a terminat de citit ultimul cuvant de pe linia anterioara. Deci, avantajul lecturii bimanuale rezida in eliminarea intreruperilor prizei de informatie, care in lectura unimanuala se produc la fiecare trecere de la un rand la altul.

Prin strategia explorarii disjuncte se divizeaza fiecare rand al textului in trei segmente: un segment unimanual stang, un segment bimanual si un segment unimanual drept. Pentru un anumit lector si un tip de text, lungimea celor trei segmente se reproduce destul de fidel de la un rand la altul. In schimb, se observa diferente considerabile intre lectori, in functie momentul aparitiei cecitatii, de varsta la care a invatat codul Braille, de particularitatile perceptiei tactil-kinestezice, de motivatie si vointa etc.

In mod evident, invatarea lecturii Braille de catre un copil nevazator congenital cu varsta de de 6-7 ani este diferita de invatarea Braille-lui de catre un tanar de 15 ani care este pe cale sa isi piarda vederea. Primul invata sa citeasca, iar al doilea a invatat deja sa citeasca vizual si acum trebuie sa apeleze la modalitatea senzoriala tactila, pentru a citi in Braille. Adolescentul sau adultul au o baza generala cunostinte si o intelegere a alfabetizarii, care sunt diferite de cele ale micului copil care invata codul Braille. Pe de alta parte, copilul cu cecitate congenitala nu are problemele psihologice de reabilitare si de readaptare pe care le cunoaste adolescentul sau adultul care au dobandit cecitatea tardiv.

In cazul copiilor nevazatori, activitatile de pregatire a lecturii ("reading readiness") reprezinta un factor important care trebuie luat in considerare. Pentru copiii nevazatori a invata sa citeasca in Braille presupune un nivel adecvat de dezvoltare psihomotorie, cognitiva, al limbajului si al discriminarii auditive. In plus, copiii nevazatori trebuie sa aiba ocazia de a-si exersa capacitea de discriminare tactil-kinestezica fina, care sta la baza citirii Braille. Deci, trebuie dobandite asa-numitele pre-achizitii Braille, elaborate in conformitate cu ghidurile practice elaborate in acest scop pentru invatatori, ca si pentru parinti. Un asemeea ghid a fost elaborat, sub coordonarea noastra, de Roxana Cziker si Silviu Vanda, ghid care poate fi consultat la Liceul deficienti de vedere Cluj-Napoca.

Cercetari interesante au fost efectuate, in diferite tari, cu scopul gasirii celor mai adecvate masuri psihopedagogice si ergonomice menite sa sporeasca viteza lecturii in Braille, aceasta, dupa cum se stie, fiind mult inferioara citirii obisnuite. Or, in cazul cecitatii, una dintre dificultatile educative si profesionale majore o constituie reducerea vitezei de tratare a informatiilor. Foarte adesea, cititorii in Braille recunosc in mica masura sau nu recunosc de loc necesitatea de a invata pentru a deveni mai eficienti in culegerea informatilor pe cale auditiva si prin lectura. Se presupune ca progresele in acest domeniu rezulta din dezvoltarea cognitiva normala si din motivatia celui care invata.

Viteza lecturii este in corelatie cu abordarea lecturii Braille prin strategia explorarii disjuncte a textului. Lectorii cei mai rapizi sunt cei care disociaza mai mult si mai bine mainile in lectura bimanuala. Totusi, nu trebuie sa atribuim in totalitate aceasta corelatie strategiei de explorare disjuncta, deoarece sunt cazuri in care se observa aceeasi viteza mare si in lectura unimanuala. Ceea ce se poate sustine in prezent este ca viteza lecturii fiecarei maini si capacitatea de a le utiliza separat sunt doua manifestari ale expertizei in lectura Braille.

Numeroase cercetari (McBride, 1974; Olson, 1976 etc.) arata ca sunt posibile progrese semnificative in viteza lecturii Braille, intrucat adevarata lectura este o lectura rapida, dependenta de maniera in care creierul trateaza informatiile. Aceasta este adevarat atat pentru lectorii vazatori, cat si pentru cei nevazatori.

Lorimer si colaboratorii (1982) prezinta rezultatele unui program de exercitii de lectura rapida utilizat in doua scoli din Marea Britanie. Scopurile principale ale programului au constat in: a) scaderea pragului absolut si diferential senzorial tactil, respectiv scaderea pargurilor de recunoastere a semnelor Braille; b) antrenarea lectorilor pentru o mai buna utilizare a degetelor mainilor, pentru a nu pierde timp facand reveniri pe randul citit; c) antrenarea cititorilor Braille pentru a survola textul utilizand indici ai contextului; d) antrenarea pentru eliminarea deprinderilor care diminueaza eficacitatea (de exemplu, miscari de revenire si rotatorii ale degetelor, vocalizari). In prima scoala, exercitiile s-au realizat cu un grup exeprimental si un grup de control formate din 18 baieti care aveau inteligenta superioara (QI peste 120). Grupul experimental a obtinut un castig mediu al eficientei de 15% , in comparatie cu doar 3,5% obtinut de grupul de control. Eficienta lecturii a fost definita si evaluata dupa formula de mai jos:

Eficienta lecturii = Viteza lecturii (cuvinte citite intr-un minut) x scorul intelegerii celor citite (in procente). De exemplu: Eficienta lecturii = 120 cuvinte pe minut x 60% intelegere = 72 cuvinte pe minut.

Lorimer arata ca in timpul invatarii subiectii grupului experimental au efectuat teste de lectura silentioasa si castigul mediu sub unghiul eficientei in acest domeniu a fost de 44%.

In a doua scoala, Lorimer a studiat un grup experimental format din 22 elevi cu varsta medie de 12 ani si 1 luna si cu QI mediu de 97, iar in grupul de control au fost cuprinsi elevi cu varsta medie de 13 ani si 2 luni si cu QI mediu de 96. Grupul experimental a progresat, sub unghiul vitezei lecturii Braille de la 43 cuvinte citite pe minut, la 79 de cuvinte, adica au progresat cu aproximativ 84 %, eficienta lecturii ameliorandu-se cu 63 %. Pentru grupul de control nu a fost efectuat un pre-test, dar procentajul mediu al eficientei citirii nu a depasit 43 de cuvinte pe minut. In pofida unor deficiente metodologice, dupa opinia lui Tobin (2000, p. 254), cercetarile lui Lorimer evidentiaza utilitatea exercitiilor de antrenare a vitezei si a corectitudinii lecturii Braille, astfel incat elevii nevazatori sa se apropie cat mai mult posibil de performantele in lectura ale elevilor vazatori.

Cercetari utile sunt si cele care compara viteza lecturii silentioase cu lectura cu voce tare, luandu-se in seama urmatoarele variabile: varsta subiectilor, sexul, momentul (varsta) aparitiei cecitatii, dominanta manuala, utilizarea mainii si a degetelor (lectura bimanuala sau cu o singura mana). S-a evidentiat faptul ca viteza medie a lecturii este superioara la persoanele care citesc silentios si la cele care au invatat de timpuriu codul Braille.

Codul Braille trebuie invatat in mod individual, ceea ce este costisitor si necesita mai mult timp. Tobin (1988) a incercat sa rezolve aceasta problema elaborand un sistem de " instruire programata", prin utilizarea inregistrarilor audio si a unor mici carti in Braille. Aceste materiale de auto-instructie comporta un program linear de-a lungul caruia lectorul progreseaza intr-o serie de mici etape de tip instructie-activitate-confirmare. Invatarea este sub controlul complet al persoanei care invata codul Braille. Fiecare nou item al programului poate fi studiat atunci cand lectorul decide si programul poate fi repetat. Cercetarea care a condus la versiunea finala a programului includea incercari experimentale care aveau diferite tipuri de continuturi si masura variabilele legate de cel care invata. Variablilele de continut au fost alese in urma unei anchete asupra metodelor de predare utilizate de invatatori experimentati, specializati in pregatirea adolescentilor si adultilor cu cecitate dobandita recent. S-au evidentiat doua variabile importante. Una este in raport cu marimea celulelor Braille (marime standard sau marime augmentata). Partizanii celulelor augmentate in raport cu cele standard insista asupra faptului ca cu acestea cerintele perceptiei tactile sunt mai mici in stadiile initiale ale invatarii decat cele impuse de celulele standard. Invatatorii care se opuneau utilizarii celulelor Braille non-standard considerau ca in acest caz sunt implicate abilitati perceptive diferite si ca practica celulelor augmentate ar avea efect perturbator in momentul revenirii la formatul normal.

Alte variabile de invatare vizeaza centrarea initiala pe Braille-ul integral, in care fiecare litera a unui cuvant este reprezentata printr-o celula Braille sau pe ansamblul-standard al prescurtarilor.

Tobin (1971) a efectuat doua experiente in care a tinut seama de combinatile posibile ale acestor variabile de predare: a) marime standard a celulelor, Braille integral; b) marime normala, Braille prescurtat; c) celule marite, Braille integral; d) celule marite, Braille prescurtat. Intr-o experienta au fost cuprinsi 55 adolescenti vazatori care lucrau sub ocluzie oculara, iar in cealalta experienta au fost cuprinsi 44 adulti nevazatori cu varsta cuprinsa intre 20 si 80 ani. Subiectii au fost repartizati aleator intr-una din cele patru conditii experimentale. In pre-test s-au evaluat, cu o baterie de probe, capacitatile discriminarii tactile pre-Braille, capacitatile memoriei de scurta durata si 16 trasaturi de personalitate ale subiectilor. Dupa perioada de invatare, au fost administrate teste de lectura cu Braille-ul in marime standard. De asemenea, s-au cules date privind atitudinea subiectilor fata de codul Braille si privind experienta de invatare a Braille-lui.

In cazul subiectilor nevazatori s-a observat o interactiune semnificativa intre marimea celulei Braille si nivelul invatarii Braille-lui, dar marirea celulelor nu era benefica decat atunci cand era combinata cu Braille-ul abreviat. Rezultatele grupului care a utilizat celule marite - Braille integral au fost superioare celor ale grupului care a utilizat celule standard-Braille integral, dar diferenta nu era semnificativa. Performanta superioara a grupului care a lucrat cu celule marite poate fi explicata in termenii dificultatii pereceptive a sarcinii. Atitudini mai favorabile in raport cu experienta de invatare a Braille-lui au fost exprimate de persoanele nevazatoare care au debutat cu celule marite. Si alte cercetari (Newman si colaboratorii, 1984) au confirmat facilitatile pe care le aduce utilizarea celulelor marite in invatarea codului Braille.

Subiectii care aveau scorurile cele mai ridicate in Braille erau cei care aveau scoruri ridicate la testul de discriminare tactila pre-Braille si la factopersonalitate. Cei care au obtinut scoruri inferioare la post-testul Braille se caracterizau printr-un nivel scazut al increderii in sine, la testul de personalitate. Subiectii introvertiti, cei mai calmi, mai seriosi au obtinut cele mai bune performante, dar aceasta se putea datora si contextului de izolare din aceasta situatie speciala de invatare, neexistand posibilitatea de interactiune cu alti subiecti. Or, acest caz, absenta interactiuniilor sociale poate fi un dezavantaj in pentru subiectii extravertiti.

Alti factori care pot influenta lisibilitatea Braille-lui la lectorii debutanti si la cei experimentati sunt: spatiile dintre celule, introducerea titlurilor si substratul material (hartie, plastic) pe care relieful Braille-lui este format. S-a demonstrat ca un spatiu adecvat intre celulele Braille impiedica fenomenul de mascare de catre celulele adiacente, in timp ce in lipsa spatiilor forma si textura specifica a literei nu pot fi conservate. Deci, se impune ca profesorii si editorii sa optimizeze dimensiunile spatiale si fizice ale textelor Braille, in special pentru adulti, in stadiile initiale ale invatarii acestui nou cod.

In privinta utilitatii titlurilor si subtitlurilor introduse in textele Braille, Hartley si colaboratorii (1987) au realizat o experienta prin care s-a comparat modul de apreciere a prezentei sau absentei titlurilor de catre 24 nevazatorii adulti (in varsta de la 17 - 80 ani).

Centrul de Cercetari pentru Educatia Handicapatilor Vizuali de la Universitatea Birmingham a realizat un sondaj referitor la opiniile cititorilor in Braille despre mentinerea obligatorie a semnului premergator "majuscula" in Marea Britanie. Din totalul de 1.200 raspunsuri, 46 %v erau in favoarea utilizarii semnului "majuscula" atunci cand acesta era necesar, 12 % considerau ca acest semn premergator trebuia limitat la unele contexte (de exemplu, la literatura educativa), 7 % erau in favoarea unui dublu standard si 30% s-au pronuntat pentru mentinerea practicii britanice actuale (Tobin si colaboratorii, 1997).

Problema schimbarii codului Braille britanic nu a fost inca rezolvata, deoarece opozantii au exercitat o mare presiune prin intermediul radioului, a jurnalelor de specialitate. In opinia lui Tobin (2000, p. 251), aceasta opozitie la schimbare este un interesant fenomen sociologic, deoarece identificarea oamenilor cu limba lor si cu modalitatile traditionale de comunicare transcede realitatea faptelor si tehnicitatea sistemului.

Datele culese arata ca desi scorurile obtinute la reproducerea textelor nu era semnificativ diferita in cele doua situatii, majoritatea subiectilor si-au exprimat preferinta pentru textele Braille care au titluri, facand remarci pozitive referitoare la utilitatea lor.

Preferinta celor mai multi nevazatori pare a fi pentru Braille-ul scris pe o pagina intreaga pe un suport de hartie. Pentru a studia aceasta problema Cooper si colaboratorii (1985) au prezentat unui grup de 18 adulti scurte pasaje de proza, de 200 cuvinte, imprimate pe diferite tipuri de suporturi. Fabricantii au oferit date obiective despre aceste materiale, in ceea ce priveste greutatea, grosimea, tinuta, masa, rezistenta la presiune si la rupere. Dupa ce au citit aceste pasaje nevazatorii au fost solicitati sa indice preferintele lor pentru diferite suporturi pe care era scris textul Braille. Evaluarile au fost centrate pe experienta subiectilor referitoare la proprietatile de frictiune, de umiditate, de lipire ale materialului si pe lizibilitatea punctelor Braille. In medie, rezultatele arata ca suporturile preferate sunt, in ordine, urmatoarele: hartie kraft intarita, hartie kraft lejera, hartie alba reciclata si Brailon. Doua materiale sintetice - Synteape si Tyvek nu au fost apreciate, cu toate ca unii subiecti le-au preferat Brailon-ului.

Citeva masuri obiective sunt direct legate de calitatea pastrarii pe termen lung a suporturilor, de rezistenta generala si de usurinta utilizarii lor. Dar s-a constatat ca nu exista o corelatie perfecta intre aceste proprietati si evaluarile subiective ale nevazatorilor cititori in Braille. De exemplu, Brilon-ul are o cota ridicata in ceea ce priveste finetea, masa si rezistenta la presiune; rezista mult timp si ofera o definire acceptabila a punctelor. Dar slaba sa porozitate suscita multe critici din partea lectorilor care se plang de faptul ca provoaca umezirea degetelor, transpiratia mainilor nefiind absorbita de acest material. Evident, obisnuinta si conservatorismul cititorilor Braille pot influenta preferintele lor, dar in acelasi timp inginerii trebuie sa tina seama de acesti factori subiectivi si sa incerce sa prezinte Braille-ul pe suporturi de inalta calitate.