Formele educatiei si relatiile dintre ele

Formele educatiei si relatiile dintre ele

Fiind un proces de maxima complexitate, educatia se ipostaziaza sub trei forme, si anume:

Educatia formala;

Educatia nonformala;

Educatia informala.

Fiecare forma in parte se distinge printr-o serie de particularitati care o diferentiaza de celelalte, dar intre ele exista relatii de sustinere si complementaritate care evita de cele mai multe ori contrapunerile.

Prima dintre forme si anume, educatia formala reprezinta totalitatea influentelor care se exercita asupra elevilor de catre institutii specializate, fie ca este vorba de scoli, universitati sau alte institutii de formare.

Dintre elementele de specificitate decelate in cadrul acestei forme pot fi amintite urmatoarele aspecte

se realizeaza intr-un cadru institutional, in institutii create special pentru a asigura facilitati desfasurarii procesului de instruire si de formare;

se realizeaza prin implicarea unui personal specializat (cadrele didactice), calificate special in acest sens care dispune de o serie de competente si anume, competentele de natura stiintifica, de natura psihopedagogica, de natura psihosociala la care trebuie sa se adauge competentele socioafective;

vizeaza intotdeauna realizarea unor finalitati de natura educativa si atingerea unor obiective care au fost stabilite anterior si care sunt consemnate in documentele de politica scolara;

are ca tel fundamental dezvoltarea armonioasa a personalitatii umane urmarindu-se toate componentele acesteia: dimensiunea cognitiva, afectiva, psihomotrica, morala;

contribuie decisiv atat la formarea culturii generale a elevilor, dar si la formarea culturii profesionale a acestora facilitand integrarea sociala si profesionala a tinerilor in diversele sectoare de activitate;

faciliteaza contactul elevilor cu diversele domenii ale cunoasterii, oferindu-le acestora posibilitatea sa dobandeasca cunostinte si informatii apartinand diverselor stiinte reprezentate prin disciplinele de invatamant care intra in structura curriculum-ului scolar; ofera elevilor posibilitatea sa-si formeze o serie de deprinderi, abilitati, priceperi care sa le faciliteze progrese in activitatea de instruire si in dobandirea viitoarei profesii;

cum mentioneaza C. Cucos (2002, pag. 45), educatia formala este puternic expusa si este infuzata de exigentele suprapuse ale comandamentelor sociale si uneori, politice. Ea este dimensionata prin politici explicite ale celor care se afla la putere la un moment dat;

realizandu-se prin parcurgerea curriculum-ului prescris, educatia formala impune o normativitate ridicata si implicit poate determina o limitare a creativitatii didactice;

presupune, cum releva unii autori (T. Cozma, 1988, S. Cristea, 2003), realizarea unor activitati evaluative prin diferite forme si prin mijloace diferite care sa identifice progresele elevilor si eventualele disfunctionalitati aparute in desfasurarea procesului instructiv-educativ;

educatia formala se realizeaza, cum corect releva E. Istrate (1988), in cadrul sistemului de invatamant care prin modul lui de structurare, prin felul in care are proiectate ciclurile de invatamant, prin tipurile si profilurile de scoli pe care le incorporeaza confera o nota specifica si modului de realizare a educatiei formale;

Daca se are in vedere modul de structurare a Sistemului de invatamant din Romania, configuratia acestuia este urmatoarea:

a)     invatamantul prescolar: grupa mica, mijlocie si mare, de pregatire pentru scoala;

b)     invatamantul primar: clasele I-IV;

c)     invatamantul secundar

-invatamant gimnazial: clasele V-VIII;

-invatamant profesional;

-invatamant liceal: clasele IX-XII (XIII);

d)     invatamant postliceal;

e)     invatamant superior;

-invatamant universitar

-invatamant postuniversitar

In pofida unor critici care i s-au adus de-a lungul anilor, educatia formala ramane cea mai reprezentativa (cel putin pana in momentul de fata) estimandu-se ca ea ofera aproape 60-70% din totalul influentelor educative exercitate asupra copiilor si tinerilor.

A doua forma de educatie este cea de tip nonformal si ea cuprinde (sau include) totalitatea influentelor de natura educativa realizate in afara clasei sau in afara scolii.

Si aceasta forma de educatie dispune de o anumita specificitate care este decelabila la nivelul mai multor aspecte cum sunt: obiectivele care ii sunt specifice, activitatile prin care se diferentiaza de educatia formala, limitele (dezavantajele) pe care le genereaza.

In legatura cu obiectivele pe care le vizeaza, V. De Landsheere (1992, pag. 566) considera ca dintre cele mai semnificative pot fi amintite urmatoarele:

a)     sustinerea celor care doresc sa-si dezvolte sectoare particulare in comert, agricultura, servicii, industrie etc;

b)     ajutarea populatiei pentru a exploata mai bine resursele locale sau personale;

c)     alfabetizarea,

d)     desavarsirea profesionala sau initierea intr-o noua activitate;

e)     educatia pentru sanatate sau timpul liber etc.

In ceea ce priveste activitatile pe care le incorporeaza, trebuie facuta mai intai o desociere intre activitatile din afara clasei si activitatile din afara scolii.

Activitatile organizate in afara clasei includ, la modul general, cercuri pe discipline de invatamant, cenacluri literare, ansambluri sportive, artistice, culturale, intreceri, competitii, concursuri, olimpiade scolare.

Dupa cum usor se poate observa, organizarea acestor activitati este puternic corelata cu optiunile, posibilitatile si asteptarile elevilor de unde rezulta si marea lor flexibilitate.

Activitatile specifice educatiei nonformale realizate in afara scolii se impart in doua categorii si anume:

a)     activitati periscolare organizate in scopul petrecerii timpului liber in care sunt incluse excursiile, vizitele, taberele, vizionarile de spectacole (teatre, cinema), vizitarea unor expozitii;

b)     activitati parascolare organizate ca solutii alternative de perfectionare, reciclare, instruire personala.

Referitor la caracteristicile educatiei nonformale, acesteia ii sunt specifice o serie de particularitati din randul carora mai semnificative sunt:

activitatile extrascolare au un caracter optional, permitandu-le elevilor sa se orienteze spre ele in functie de posibilitatile, aptitudinile, interesele de care dispun, ceea ce le confera un grad mai mare de atractivitate, comparativ cu activitatile specifice educatiei formale care nu pot onora aceasta exigenta deoarece, in majoritatea cazurilor, ele sunt impuse elevilor excluzandu-se posibilitatea optiunilor.

In desfasurarea acestor activitati elevii joaca un rol mai activ deoarece acestea corespund intereselor si asteptarilor lor si implicit, pot sa le amplifice motivatia si dorinta de a se implica in reusita lor.

In legatura cu aceasta caracteristica trebuie mentionat faptul ca, in cadrul activitatilor de tip nonformal, accentul cade pe ceea ce fac elevii si nu profesorul, asa cum se intampla de cele mai multe ori in activitatile specifice educatiei formale.

activitatile din cadrul educatiei nonformale imbina in mai mare masura utilul cu placutul, deoarece ele ocazioneaza dobandirea unor cunostinte care amplifica sfera de cunoastere a elevilor si nu profesorul dar in acelasi timp, prin specificul lor, au un caracter reconfortant, tonifiant, care nu genereaza aparitia oboselii asa cum se intampla in multe activitati specifice educatiei formale.

Activitatile realizate in cadrul educatiei nonformale pot stimula in mai mare masura imaginatia si creativitatea elevilor, iar acest lucru se explica din doua perspective si anume:

a)     pe de o parte, elevii participa la activitati spre care au optat si pentru care au o serie de interese si o serie de aptitudini;

b)     pe de alta parte, activitatile de tip nonformal se desfasoara in cadre si in contexte unde nivelul de permisivitate este mai mare si unde initiativele elevilor sunt luate in consideratie asa cum nu se intampla de multe ori in activitatile de tip formal.

activitatile de tip nonformal faciliteaza o solicitare diferentiata a elevilor in functie de posibilitatile, aptitudinile si asteptarile acestora.

In consecinta, nemaifiind vorba de constrangerile impuse de parcurgerea unui curriculum prescris, aceste activitati permit ca elevii sa primeasca sarcini in functie de posibilitatile de care dispun si in functie de ritmurile de lucru care le sunt specifice;

majoritatea activitatilor incluse in educatia nonformala nu fac obiectul unor evaluari sistematice si riguroase, asa cum se intampla in cazul activitatilor specifice educatiei formale, ceea ce inseamna ca se elimina sursele generatoare de stres si de oboseala in randul elevilor;

In organizarea si desfasurarea acestor activitati rolul cadrului didactic este mult mai discret el putand sa exercite asupra elevilor o influenta indirecta, in timp ce in cazul activitatilor specifice educatiei formale, in majoritatea situatiilor se exercita asupra elevilor o influenta directa cu toate consecintele rezultate dintr-o asemenea situatie.

In sfarsit, si educatia nonformala prezinta o serie de limite, motiv pentru care nu trebuie sa se exagereze atunci cand i se subliniaza de obicei avantajele mai ales prin comparatia facuta cu educatia de tip formal.

Aceste inconveniente ale educatiei nonformale sunt mentionate de o serie de autori iar S. Cristea (2003, pag. 159) considera ca printre cele mai semnificative pot fi amintite:

a)     promoveaza structuri excesiv de fluide, centrate doar asupra unor obiective concrete, immediate, fara angajarea unor strategii valorificabile in perspectiva educatiei permanente;

b)     intretine unele riscuri pedagogice (un anumit activism de suprafata); dependenta de mijloace tehnice care poate dezechilibra corelatia subiect-obiect);

c)   eludarea posibilitatilor de validare sociala a rezultatelor, prin diplome si certificate, la nivelul educatiei formale.

3) A treia forma o reprezinta educatia informala, care desemneaza totalitatea influentelor de natura educativa exercitate asupra indivizilor in mod spontan sau difuz, forma in plina expansiune comparativ cu deceniile anterioare si generatoare a unui anumit tip de curriculm pe care specialistii il denumesc curriculum informal.

Dintre caracteristicile acestei forme, printre cele mai semnificative pot fi mentionate:

a)     vehicularea unui volum foarte mare de cunostinte si afirmatii comparativ cu alte forme ale educatiei care pot crea probleme destinatarilor potentiali, in cazul in care acestia nu poseda grile si criterii de lectie destul de riguroase;

b)     eterogenitatea foarte mare a cunostintelor si informatiilor vehiculate, care vizeaza domenii de o mare diversitate, ceea ce poate crea probleme in articularea, semnificarea si procesarea acestor informatii,

c)     varietatea mare a surselor care genereaza si stau la baza cunostintelor si informatiilor vehiculate prin intermediul educatiei informale;

d)     similaritatea mai mare sau mai mica intre natura cunostintelor si informatiilor provenite prin intermediul educatiei informale si cele pe care elevii le dobandesc prin parcurgerea curriculum-ului formal.

Cunoasterea acestor caracteristici specifice educatiei informale reprezinta o necesitate daca se doreste valorificarea optima a influentelor de natura educativa care pot fi transmise prin intermediul acestei forme.

Interdependenta formelor de educatie

Existenta celor trei forme de educatie, si anume: formala, nonformala si informala cu caracteristicile si particularitatile lor, cu elementele de similaritate dar si de diferentiere, cu avantajele dar si cu limitele lor poate ocaziona intrebari referitoare la felul cum ar trebui sa se articuleze cele trei modalitati pentru ca efectele lor educative asupra elevilor sa se soldeze cu eficienta maxima.

Acest deziderat nu este posibil, insa, daca nu se cunosc interdependentele dintre cele trei forme, pe de o parte, iar pe de alta parte, daca nu se concep strategii adecvate care sa puna in valoare potentialul educational al fiecarei modalitati cu consecintele benefice rezultate dintr-o asemenea situatie.

Asa cum s-a vazut, educatia formala este indispensabila pentru ca, pe de o parte, contribuie decisiv la formarea personalitatii elevilor, la formarea culturii generale a acestora, pentru ca asigura calificarile necesare bunei functionari a economiei si a productiei.

Neputindu-se ignora rolul educatiei formale, atunci pot aparea intrebari referitoare la menirea celorlalte doua forme care, in nici un caz, nu trebuie contrapuse celei dintai, indiferent de considerentele avute in vedere atunci cand se opteaza pentru o asemenea viziune.

Ca nota generala, daca se are in vedere relatia dintre educatia formala si educatia nonformala, se poate mentiona ca aceasta din urma, poate indeplini doua functii, fie ca este vorba de o functie de completare a educatiei formale, fie ca este vorba de o functie ilustrativa.

Intr-adevar, oricata varietate si diversitate ar proba educatia formala prin intermediul curriculum-ului prescris, este aproape imposibil ca ea sa acopere toata problematica educativa care sa faca obiectul activitatii de instruire si de formare in care sunt antrenate tinerele generatii. In aceasta situatie, prin specificul sau, educatia nonformala poate avea un rol complementar putand sa suplineasca minusurile pe care, dintr-un motiv sau altul, educatia formala nu le-a avut in vedere, fie din cauza unor deficiente de proiectare curriculara, fie din motive de spatiu si timp, fie ca este vorba de anumite categorii de specialisti pe care nu ii avea disponibili etc.

Cum usor se poate anticipa, aceasta functie complementara a educatiei nonformale nu se realizeaza in mod automat, nu se realizeaza de la sine, ci se realizeaza numai in conditiile in care responsabilii care gestioneaza educatia nonformala sunt foarte bine informati in legatura cu valorile pe care le vehiculeaza educatia formala, cu tipurile de convingeri si atitudini care se doresc formate la nivelul elevilor care fac obiectul activitatii de instruire si formare. Odata identificate aceste aspecte, ulterior se pot concepe strategii in cadrul educatiei nonformale, prin intermediul carora sa se completeze golurile sau lacunele care au fost generate de catre educatia formala, de cele mai multe ori intr-o maniera neintentionata. Daca aceste strategii sunt bine concepute la nivelul educatiei nonformale este usor de anticipat ca efectele educative asupra elevilor vor fi benefice, acestia putand sa-si amplifice sfera de cunoastere, sa-si formeze o serie de convingeri si atitudini cu rol mare in dezvoltarea ulterioara a personalitatii etc.

Exemplele care vin sa sustina aceasta idee sunt usor de gasit si sunt la indemana oricarui educator. De exemplu, de multe ori, educatia formala nu poate onora toate exigentele care vizeaza formarea anumitor laturi ale educatiei, cum ar fi: educatia artistica, educatia civica etc., dar educatia nonformala poate completa aceste lacune, daca prin mijloacele pe care le are la dispozitie (institutii de cultura si arta, mijloace mass-media etc.) concepe programe care sa aiba un rol complementar fata de oferta educationala pusa la dispozitia elevilor de catre educatia formala.

A doua functie pe care o are educatia nonformala este cea ilustrativa, care, de asemenea, se poate solda cu efecte benefice asupra elevilor si care nu mai opereaza cu scopul de a suplini sau acoperi minusurile generate inevitabil de educatia formala. Mai concret, prin intermediul acestei functii, educatia nonformala vine cu nuantari, cu explicitari suplimentare, cu ilustrari de relevanta maxima, care imbunatatesc procesul de intelegere a unor teme, subiecte, chestiuni, pe care educatia formala le-a avut in vedere, dar asupra carora nu a putut sa insiste mai mult.

In ceea ce priveste legaturile dintre educatia formala si cea informala, trebuie facuta precizarea ca aceasta din urma se poate raporta diferit la cea dintai, ceea ce inseamna ca in anumite situatii poate sa o sustina, iar in altele, daca nu se au in vedere precautiile necesare, s-o bruieze, si in consecinta, s-o afecteze intr-o anumita masura.

Daca se are in vedere succesiunea in timp se poate afirma pe buna dreptate ca educatia informala precede si continua educatia formala, ceea ce inseamna o dubla pozitionare fata de aceasta forma a educatiei. Mai concret, daca educatia informala o precede pe cea formala, atunci inseamna ca, in realizarea acesteia din urma, trebuie sa se valorifice aspectele relevante, semnificative, existente la nivelul educatiei informale. Altfel spus, educatia informala, prin anumite aspecte ale ei, se poate constitui intr-o baza de pornire, intr-o premiza favorabila pentru realizarea educatiei formale. Dimpotriva, negarea acesteia sau ignorarea mai mult sau mai putin constienta poate aduce deservicii si crea dificultati la nivelul educatiei formale, iar lucrul acesta este usor de explicat in sensul ca se ignora achizitii pe care elevii deja le poseda si care pot fi valorificate in instruirea care urmeaza.

Faptul ca educatia informala o continua sau o urmeaza pe cea formala genereaza o serie de consecinte care, de asemenea, trebuiesc cunoscute de catre toate persoanele care au competente si responsabilitati in organizarea activitatilor instructiv-educative.

In cadrul acestei pozitionari trebuie pornit de la ideea ca in receptarea mesajelor de natura educativa provenite prin intermediul educatiei informale este eficient sa se utilizeze grile si criterii de selectie pe care elevii si le-au format in timp, in cadrul activitatilor desfasurate in perimetrul educatiei formale.

Din aceasta dubla pozitionare decurg doua consecinte de natura pedagogica extrem de semnificative in sensul ca, pe de o parte, elementele semnificative specifice educatiei informale sunt mai usor incorporate si valorificate de catre educatia formala, iar pe de alta parte, prin utilizarea criteriilor si a grilelor de selectie oferite de educatia formala, se realizeaza o receptare mai eficienta a influentelor oferite prin intermediul educatiei informale, renuntandu-se la toate mesajele a caror valoare educativa este indoielnica.

Date fiind avantajele dar si limitele fiecarei forme de educatie in parte, problema care se pune este aceea de a le articula corect astfel incat influentele lor de natura educativa sa se soldeze cu eficienta maxima.

In legatura cu modalitatile de articulare a celor trei forme de educatie, G. Vaideanu (1988, pag. 228) indica urmatoarele posibilitati:

lectii tematice sau lectii cu deschidere spre informatia obtinuta de elevi in cadrul informal;

lectii si echipe de profesori (biologie-chimie sau fizica si literatura etc.), pregatite in legatura cu temele de baza ale informatiei obtinute in cadrul informal (filme, excursii, emisiuni T.V.) referitoare la cosmos, la oceane etc.;

ore de educatie morala sau dirigentie care abordeaza probleme concrete;

ore de filozofie, cand ele au deschidere spre problematica lumii contemporane si a vietii,

folosirea metodelor care leaga invatarea in clasa cu, invatarea independenta,

unele activitati extrascolare (cercuri, excursii didactice) pot servi aceluiasi scop.