Sistemul educatiei permante

Sistemul educatiei permante

Abordata din perspectiva sistemica, educatia permanenta apare ca un sistem in cadrul caruia pot fi identificate mai multe paliere, mai multe subsisteme care nu sunt etanse ci intercorelate tocmai in scopul ca, in globalitatea ei, educatia permanenta sa se soldeze cu efecte de maxima eficienta.

Referindu-se la maniera de structurare a sistemului educatiei permanente, I. Jinga (1974) considera ca principalele componente structurale ale acesteia sunt urmatoarele:

educatia in familie (inteleasa intr-un sens mai larg care nu vizeaza numai educatia copiilor, ci si educatia tuturor membrilor unei familii).

subsistemul invatamantului, care cuprinde urmatoarele cicluri:

-invatamantul prescolar

invatamantul primar

-invatamantul gimnazial

-invatamantul liceal

-invatamantul profesional

-invatamantul superior

-invatamantul postuniversitar

-doctoratul si alte forme de perfectionare.

3) Activitatea cultural-artistica, considerata in sens larg (spectacole, concerte, activitate editoriala, activitatea din case de cultura, biblioteci,universitati populare, muzee etc).

4) Educatia adultilor, care de multe ori este echivalata cu educatia permanenta desi, ea este numai un subsistem al acesteia si careia ii sunt specifice o serie de activitati de genul:

a)     activitati de reciclare;

b)     activitati de perfectionare;

c)     activitati de reconversie profesionala;

d)     activitati de recuperare sau de retrapare.

Societatea (transportul in comun, cadrul organizational, magazine etc.) se constituie ca un subsistem educational in ansamblul sau care, prin influentele sale, de multe ori incidentale (mediul ambiant, strada, mijloacele), determina caracterul permanent al educatiei.

Analizand modul de structurare a sistemului educatiei permanente, usor se poate observa ca prin intermediul subsistemelor acesteia se realizeaza toate formele educatiei si toate laturile educatiei, desi gradul de implicare a diverselor subsisteme poate sa fie diferit.

De exemplu, daca se are in vedere felul in care subsistemele educatiei permanente sunt implicate in realizarea diverselor forme ale educatiei, atunci usor se poate constata faptul ca educatia formala este realizata in mod preponderent prin contributia subsistemului invatamantului care la randul sau face apel la un curriculum prescris, educatia nonformala este realizata intr-o mare masura prin subsistemul activitatii cultural-artistice si, in sfarsit, educatia informala, prin implicarea familiei si a societatii in ansamblul sau.

La fel se intampla si cand se pune problema implicarii diverselor subsisteme ale educatiei permanente in realizarea unor laturi ale educatiei, putandu-se aprecia ca, de exemplu, in realizarea educatiei intelectuale o contributie majora o are subsistemul invatamantului, deoarece in cadrul acestuia elevii asimileaza nu numai un volum impresionant de cunostinte si informatii, ci isi formeaza si o serie de abilitati intelectuale, structuri operatorii care le permit ulterior sa rezolve diverse tipuri de probleme si sa desfasoare o multitudine de activitati.

Cand este vorba de celelalte laturi ale educatiei (educatia morala, educatia estetica, educatia igienico-sanitara etc.), la sustinerea acestora, pe langa subsistemul invatamantului, o contributie semnificativa o au si celelalte subsisteme ale educatiei permanente si de aceea aportul lor in aceasta directie nu poate si nu trebuie sa fie subestimat.

Ca nota generala se poate aprecia ca educatia permanenta, in ansamblu, nu poate determina consecinte benefice daca unul sau altul din subsistemele sale nu functioneaza la parametri normali si daca intre aceste subsisteme nu exista relatii functionale de sustinere reciproca.