Dimensiunea subiectiva a insuccesului scolar

Dimensiunea subiectiva a insuccesului scolar

Aprecierea succesului/insuccesului scolar prin raportare la norme, la standardele de performanta stabilite de sistemul educational face sa se piarda din vedere dimensiunea umana a acestor fenomene. Profesorul este cel care constata, printr-o varietate de tehnici de evaluare, care sunt cunostintele si competentele achizitionate de elev si emite o apreciere (note sau calificative) prin care decide, in ultima instanta, destinul scolar al copilului. Foarte rar conteaza in aceasta ecuatie ceea ce simte elevul. Modul in care elevul se percepe pe sine si isi evalueaza rezultatele poate fi foarte diferit de cel al profesorului. D. Gayet (1997, p. 47) arata, de pilda, ca, in scoala elementara, copiii sufera mai mult din cauza dificultatilor de integrare in grupul scolar decat din cauza dificultatilor de invatare cu care se confrunta in clasa. Normele grupului se dovedesc mai puternice decat normele scolare.

Dimensiunea subiectiva a insuccesului scolar poate fi relevata si atunci cand acelasi rezultat scolar capata semnificatii diferite pentru profesor, pentru elev si, respectiv, pentru parintii sai. in timp ce profesorul va aprecia, de exemplu, o nota de 8 drept un succes, elevul o poate considera un esec. Ceea ce conteaza in acest caz este nivelul de aspiratie ce exprima rezultatul pe care se asteapta sa-l obtina un elev intr-o anumita sarcina scolara. in fixarea nivelului de aspiratie, un rol important il au atat autoaprecierea elevului (determinata de performantele anterioare), cat si familia. In unele familii (de obicei cele cu un statut sociocultural ridicat) se fixeaza standarde foarte inalte privitoare la reusita scolara a copilului. Astfel, pot fi apreciate ca reusite numai notele de 9 si 10 (sau chiar numai de 10), si tot ceea ce se afla sub acest nivel este considerat un insucces. in acest caz, insuccesul se masoara prin distanta dintre rezultatele asteptate si cele obtinute. Avem de-a face, in fapt, cu un insucces psihologic sau cu ceea ce unii autori numesc un fals insucces, si nu cu un insucces real. Insuccesul psihologic nu depinde de nivelul absolut al performantei, intrucat el rezulta din raportarea eului la propria performanta, relatie traita emotional ca sentiment al insuccesului. Acesti elevi traiesc situatia de "insucces' cu atat mai dramatic cu cat nivelul de aspiratie este mai inalt.

Putem avea si situatia inversa, in care exista o nereusita obiectiva, reala, exprimata printr-o nota proasta, dar care sa nu fie resimtita de elev ca un insucces. Elevul neinteresat de obtinerea de note mari, a carui tinta este doar promovarea la limita a clasei va trai un sentiment de succes ori de cate ori isi indeplineste acest obiectiv. O cercetare realizata de M. Jigau (1998, p. 73) a aratat o proportie foarte mare (65%) de elevi situati in zona performantelor minime, dar care se autoapreciaza ca avand rezultate bune sau medii. Ei isi exprima, in acelasi timp, increderea in succesul scolar (reusita la examen), dar mai ales in cel profesional (peste 35%). Rezultatele le apar acestor elevi conforme cu traiectoria pe care si-au trasat-o in imaginatie. Si in acest caz, un rol important il are interesul acordat de catre familie instruirii scolare a copiilor.

Rolul familiei se face simtit si in fixarea sau reglarea nivelului de aspiratie al elevului. De multe ori, se intampla ca nivelul de aspiratie stabilit de parinti sa nu corespunda posibilitatilor reale ale elevului. Parintii isi proiecteaza in copii propriile lor ambitii, visele si dorintele lor nerealizate, fara a tine seama de ceea ce doresc ei si pot cu adevarat sa faca. Expectantele inalte ale parintilor cu privire la rezultatele scolare ale copilului sunt resimtite de acesta ca o presiune permanenta, motiv pentru care poate dezvolta o teama accentuata de esec. Aceasta teama de esec si, mai ales, anticiparea esecului subiectiv (obtinerea unei aprecieri inferioare celei dorite), cu toate consecintele care pot decurge de aici (privarea de recompense ori de afectiune, certuri si tipete in familie etc), pot face sa creasca vulnerabilitatea copilului la esec. Ne situam, de fapt, intr-un cerc vicios: nevoia accentuata de succes genereaza teama de esec, care, la randul ei, poate determina blocajul fortelor psihice, al mecanismelor prin care se realizeaza performantele scolare, si, in final, insuccesul.

Interpretarea diferita a aceluiasi rezultat scolar de catre elev si, respectiv, de catre parinti poate proveni si din "proiectele' sau obiectivele diferite ale acestora. Proiectul elevului este, cel putin la nivelul scolii elementare, unul pe termen scurt: sa obtina note bune, sa-si multumeasca parintii si profesorii, sa evite notele proaste. Ca atare, eforturile lui se vor indrepta in aceasta directie si el va judeca un rezultat scolar din aceasta perspectiva: o nota buna inseamna atingerea obiectivelor, o nota proasta trebuie corectata. Proiectul parintilor este, in schimb, unul pe termen lung, si anume sa le asigure copiilor un viitor fericit pe plan profesional si pe planul dezvoltarii personale. Astfel, pentru parinti, o nota proasta va insemna destramarea iluziilor in privinta viitorului "planificat' pentru copilul lor, eventual o revizuire a proiectului prin diminuarea ambitiilor. in schimb, notele bune ale copilului le pot intretine parintilor iluzia ca proiectele pe care le-au facut in ceea ce-l priveste sunt pe cale de a fi realizate.

Daca avem in vedere puternicele implicatii afective pe care le au rezultatele scolare atat asupra elevilor, cat si asupra parintilor, s-ar parea ca singura judecata obiectiva este cea a profesorului. El trebuie sa aprecieze cand un elev reuseste si cand se afla in situatie de esec. De aici si responsabilitatea enorma a profesorului de a asigura o apreciere obiectiva a elevului, apreciere ce poate avea caracter de "verdict pedagogic'.

Fenomenul insuccesului scolar trebuie tratat cu toata responsabilitatea de factorii educationali, pentru ca efectele sale negative se fac simtite pe multiple planuri: scolar, familial, social si individual. Insuccesele scolare ale elevilor reprezinta si insuccese ale institutiei scolare, iar in cazul in care, cu ocazia examenelor nationale (bacalaureat, capacitate), se inregistreaza procente scazute de promovabilitate, se poate pune problema eficacitatii sistemului educational in ansamblul sau. Unii autori considera ca insuccesul scolar marcheaza, in primul rand, "inadaptarea scolii' la elev, deci ar trebui reconsiderate obiectivele si finalitatile invatamantului. Pentru parinti, insuccesul scolar este, dintr-un anumit punct de vedere, mai dramatic, pentru ca poate semnala un posibil insucces profesional, o situatie economica modesta

un statut social inferior pentru copil, atunci cand va creste. El mai semnifica isecul proiectului parental cu privire la viitorul copilului.

Ceea ce intereseaza cel mai mult este impactul psihologic al insucceselor scolare isupra elevului. Elevul este cel mai vulnerabil in aceasta situatie. Aprecierea profeso-ului reprezinta pentru elev un mesaj pe care il receptioneaza si prin care constienti-saza sistemul exigentelor la care este supus. Aceasta apreciere este asimilata si uteriorizata de elev (mai ales de catre elevul din clasele mai mici), devenind o;omponenta importanta a imaginii de sine. Astfel, notele proaste, persistenta evaluarilor negative vor determina o alterare a imaginii de sine, pierderea increderii in propriile posibilitati de a rezolva sarcini scolare, dezvoltarea unui sentiment de aeficienta personala.

Degradarea progresiva a imaginii de sine, subaprecierea propriilor capacitati de ) face fata sarcinilor cu un anumit grad de dificultate se coreleaza adesea cu o iupraapreciere a problemelor intalnite. Elevul aflat in situatie de insucces scolar raieste, in plan subiectiv, sarcinile scolare ca pe niste situatii foarte dificile si inticipeaza numai esecuri in actiunile sale. Insuccesele scolare il fac sa creada ca nu poseda nici o competenta si, in consecinta, nu se va mobiliza pentru depasirea dificulta-ilor. Un mare numar de elevi aflati in situatie de esec scolar lucreaza sub posibilitatile or reale din cauza acestei supraestimari a dificultatilor. Ei dezvolta astfel o atitudine italista in raport cu insuccesele scolare, pe care o vor reproduce si in alte situatii.

Evaluarile negative se rasfrang si in sfera relatiilor interpersonale, in opiniile grupului scolar, care preia aprecierile profesorului si dezvolta atitudini de margi-ializare si chiar de respingere a elevilor aflati in situatie de esec. Esecul scolar jenereaza treptat sentimente de culpabilitate, inferioritate si excludere. Scoala ajunge a devina o adevarata povara pentru acesti elevi, care se simt neintelesi de profesori, larinti si colegi. De aici si pana la dezvoltarea unor conduite deviante - chiul de la coala, fuga de acasa, abandon scolar, violente scolare - nu mai e decat un pas. in icest caz, psihologii vorbesc despre efectele cumulative ale esecului scolar.

Impactul psihologic al insuccesului scolar este cu atat mai puternic si mai greu de itenuat cu cat apare mai de timpuriu. in perioada scolaritatii mici si mijlocii, elevul:ste mai putin pregatit sa faca fata dificultatilor si are nevoie de sprijinul adultilor lentru a le depasi. Tot acum, aprecierile profesorilor sau parintilor sunt mult mai isor interiorizate si transformate in autoapreciere. Practic, se pune problema capaci-itii fiecarui copil de a rezista, de a face fata efectelor psihologice "perverse' ale valuarilor negative si de a-si proteja imaginea de sine. O modalitate de mentinere a nei imagini de sine coerente si pozitive o reprezinta sistemul autoatribuirilor, tspectiv atribuiri externe (invocarea unor cauze exterioare in raport cu sinele -lificultatea sarcinii) sau atribuiri interne (trasaturi ale propriei persoane, dar mai utin importante si, eventual, trecatoare - oboseala, neatentia, insuficienta efortului) are sa asigure protejarea trasaturilor de personalitate inalt valorizate si stabile. iceste atribuiri ii permit elevului sa creada in posibilitatile sale de a depasi

dificultatile, de a achizitiona noi competente si de a progresa in viitor. Parintii si profesorii pot sustine si dirija sistemul atribuirilor pe care le face elevul.