Particularitatile personalitatii copilului de varsta scolara mica

Particularitatile personalitatii copilului de varsta scolara mica

1 Interese si aptitudini

Prin interes se intelege orientarea selectiva si relativ constanta a omului spre anumite obiecte si fenomene ale realitatii, spre dobandirea unor anumite cunostinte, spre efectuarea unor anumite activitati.

Interesele se manifesta in mod specific in desfasurarea diferitelor procese psihice: atentia se indreapta si se concentreaza cu predilectie asupra unor obiecte, are loc o intensificare a memoriei, imaginatiei, gandirii, in directia intereselor noastre.

Prin aptitudini intelegem insusirile psihice stabile ale personalitatii, care constituie conditii pentru efectuarea cu succes a unor anumite forme de activitate.

La copilul mic, una dintre principalele caracteristici ale intereselor este instabilitatea externa si dependenta lor directa de perceptiile directe. Interesul copilului se indreapta intotdeauna spre ceea ce percepe el in momentul respectiv. Caracterul fluctuant, instabil al intereselor copilului se manifesta si in faptul ca, de pilda, plansul provocat de ascunderea unui obiect preferat inceteaza indata ce in campul sau vizual a aparut un alt obiect "interesant".

O importanta deosebita in dezvoltarea intereselor o are dezvoltarea limbajului: in procesul comunicarii verbale cu cei din jur, relatiile copilului cu mediul natural si mai ales cel social se complica, sfera obiectelor si fenomenelor cunoscute creste considerabil. Dezvoltarea intereselor copiilor este puternic influentata de interesele persoanelor in mijlocul carora traiesc.

Cand vine la scoala, copilul manifesta interes pentru noua activitate ce urmeaza sa o desfasoare in calitate de elev - invatatura. La inceputul scolarizarii, interesul copilului pentru scoala este in mare masura nediferentiat, il intereseaza atat procesul c a atare al invataturii, formele noi de activitate (cititul, scrisul, socotitul), cat si regulile vietii scolare, care de asemenea sunt noi pentru el. Initial pe copii ii intereseaza nu atat valoarea notei, cat faptul ca atare al primirii notei, precum si numarul si varietatea notelor obtinute.

Se poate spune ca scolarii mici se intereseaza de toate formele activitatii scolare, dar le prefera pe acelea care au un continut mai complex.

Din cercetarile lui M.F. Morotov rezulta ca interesele scolarilor mici sunt indreptate prin excelenta spre diferitele fapte si evenimente cuprinse in materiile lor de invatamant.

Interesele scolare ale elevilor se diferentiaza treptat. Aceasta diferentiere se manifesta in faptul ca elevii sunt atrasi de forme variate de activitate ce se desfasoara in procesul de invatamant: pe unii ii atrage mai mult scrisul si cititul; pe altii socotitul; pe altii rezolvarea problemelor; pe altii dictarea, etc.

Interesul pentru diferitele materii de invatamant apare mai tarziu, deoarece pentru aceasta elevul trebuie sa posede un volum corespunzator de cunostinte, care sa-i permita intelegerea continutului materiei respective. Aceasta forma superioara a intereselor scolare se manifesta deja in clasa a III-a si este evidenta in ultima clasa a scolii elementare. Spre sfarsitul varstei scolare mici interesele cu caracter episodic si situativ ale elevilor din primele doua clase ale scolii elementare.

Interesele scolare nu sunt date de-a gata de la inceput si nici nu se formeaza de la sine; ele trebuie educate in procesul de invatamant. Formarea intereselor scolare - arata foarte judicios F.I. Fradkina - constituie sarcina si nu premisa invatatorului in scoala. Interesele scolare se formeaza in stransa legatura cu dezvoltarea motivelor invatarii, care trebuie cultivate cu grija inca din primele etape ale scolarizarii. In afara de interesele legate direct de procesul de invatamant in scoala, la elevii de aceasta varsta apar si se dezvolta interese noi, extrascolare. O importanta deosebita are interesul pentru lectura; pe langa manuale, copilul incepe sa citeasca tot mai mult carti cu un continut destul de variat.

In perioada scolarizarii mici, interesul pentru basme scade in favoarea temelor pentru viata "reala" din viata copiilor: scolarul mic vrea sa citeasca ceva despre ceea ce s-a intamplat sau se intampla in realitate. Interesul pentru literatura cu teme de calatorii sau de aventuri incepe sa se manifeste spre sfarsitul scolarizarii mici si dobandeste o mare amploare in perioada adolescentei.

Caracteristice pentru scolarii mici sunt si interesele indreptate spre colectionarea fluturilor, a plantelor (sub forma de ierbare), precum si a monedelor, a timbrelor postale. Cultivate si indrumate in mod corespunzator, aceste interese pot dobandi o mare eficacitate instructiv-educativa.

Desi invatatura reprezinta activitatea dominanta la varsta scolara, totusi jocul continua sa prezinte interes pentru copii; se schimba insa in mod esential continutul jocurilor. Multe jocuri creatoare devin o forma specifica de activitate cognitiva. Datorita functiei cognitive pe care o indeplinesc in activitatea elevilor, jocurile cu roluri, jocurile intelectuale pot fi utilizate cu succes in munca in afara de clasa, nu atat in scop distractiv, cat in vederea realizarii sarcinilor instructiv-educative.

Pedagogul poate sa transforme jocul intr-un puternic mijloc de educatie si instructie.

2 Dezvoltarea aptitudinilor la copiii de varsta scolara mica

Aptitudinile se formeaza si se dezvolta in acea activitate in care sunt implicate. Nu exista copii normali care sa nu aiba nici un fel de aptitudini.

N.I. Leites spunea ca orice copil normal prezinta aptitudini pentru un domeniu sau altul. Talentul nu este un privilegiu al catorva oameni exceptionali, ci este o insusire omeneasca universala. La copii se manifesta foarte viu varietatea talentului omenesc, care inceteaza sa mai fie ulterior atat de observabila din cauza specializarii.

Chiar la varsta scolara mica se intalnesc cazuri numeroase de elevi la care se manifesta intr-o forma elementara unele talente, de exemplu pentru muzica sau desen.

Sarcina pedagogului nu este numai aceea de a ajuta dezvoltarea aptitudinilor copiilor, ci de a inlatura unele insusiri negative ale elevilor - inertia, pasivitatea, superficialitatea, de a le modifica si a reeduca.

O conditie indispensabila pentru dezvoltarea aptitudinilor si talentelor copiilor este dezvoltarea intereselor si a dragostei lor pentru munca. Gorki spunea ca "talentul se dezvolta din sentimentul de dragoste pentru munca".

Educarea aptitudinilor trebuie sa urmeze indicatiile date de I.P. Pavlov cu privire la antrenarea treptata in activitatea respectiva. Multe sarcini nervoase, spune I.P. Pavlov, care la inceput pot sa para irealizabile pentru emisferele cerebrale, in cele din urma, prin precautiune si initiere treptata devin pe deplin realizabile. Punerea copilului dintr-o data in fata unor greutati prea mari poate duce la nereusita si ca urmare la elaborarea unei atitudini negative fata de acea activitate. Educatorul trebuie sa stie a incuraja eforturile copilului, sa-i destepte increderea in fortele proprii sa-l stimuleze pentru munca independenta, sa-i formeze priceperea de a-i aprecia critic calitatile sale.

Educarea aptitudinilor nu este insa posibila fara educarea intereselor si a deprinderilor, a sentimentului, vointei si caracterului, adica fara educarea intregii personalitati a copilului.

3 Atentia

Atentia consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen. Realizeaza o optimizare a cunoasterii unui sector din lumea inconjuratoare, sau din viata psihica interna. Atentia este o manifestare a constiintei si nu poate fi legata de un anumit proces psihic. Ea nu are un continut informational propriu, fiind prezenta in toate functiile psihice: si in perceptia, si in memorare si in gandire. Atentia este o proprietate a constiintei, aceea de a se focaliza, de a avea vreo regiune centrala, in raport cu ansamblul sesizat, care ocupa o pozitie periferica. Atentia este un aspect formal suprapus unor variate continuturi, dupa situatie.

Th. Ribot sublinia aspectul de monoideism al atentiei: fixarea ei pe un singur obiect, fenomen ori idee. In mod normal, cand contemplam un obiect exista o oscilatie a gandirilor in jurul acelui obiect. Cand se priveste cu atentie o floare, se privesc alternativ petalele ei, frunzele, ghimpii; nu exista o incremenire a gandurilor. De aceea, in timpul concentrarii atentiei se realizeaza un proces al cunoasterii - nu e vorba de o stagnare a cunoasterii.

G. Dumas si, recent, J. Richard vad in atentie o functie de sinteza. Ea organizeaza procesele psihice intr-o directie precisa, constituind un flux bine dirijat si intens. In legatura cu acest aspect, T. Ribort subliniase deja rolul activitatii. Ceea ce ne intereseaza, ceea ce corespunde dorintelor, sentimentelor noastre ne retine cu usurinta atentia. Si in atentia voluntara intervine afectivitatea: prin educatie noi am ajunge sa manifestam un interes artificial fata de lucruri care in mod obisnuit nu ne trezesc un interes spontan. Aici intervin stari afective complexe: frica, egoismul, dorinta de recompensa, ambitia. Acest punct de vedere are limite, deoarece vointa nu se poate reduce la influenta unor sentimente, fie ele si superioare.

T. Ribort vroia sa acorde si miscarilor un rol esential in atentie, evidentiind miscarile ce intervin in fizionomie, in postura corpului, cele respiratorii etc. dar mai mult intervine imobilitate decat miscarea. Fr. Galton observase si chiar inregistrase numarul de miscari dintr-o sala de conferinta: cand expunerea devenea plictisitoare, miscarile realizate de auditoriu se dublau. Orice profesor stie ca, daca incep sa scartaie bancile, elevii nu sunt atenti.

Experienta lui Helmholtz este hotaratoare in aceasta chestiune. El a aratat ca intr-o incapere impartita in doua printr-un perete de carton se afla subiectul, in intuneric. Cealalta parte este luminata.

El a realizat, utilizand un ac ascutit, un orificiu foarte mic in acest perete. Prin ele se poate privii in partea cealalta, luminata a camerei. Dar, el se uita in stanga sau in dreapta, desi ochiul nu se putea misca, orificiul fiind punctiform. Asadar, atentia se deplaseaza independent de orice miscare a ochiului. E doar o comutare a claritatii constiintei.

Din punct de vedere psihologic a reiesit ca atentia este o forma a vietii psihice, aplicandu-se unor variate continuturi si constand intr-o focalizare a constiintei, intr-o intensificare a ei in jurul unui domeniu limitat.

4 Imaginatia si creativitatea

Imaginatia este procesul psihic al carui rezultat il constituie obtinerea unor reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor. Nu vorbim despre imaginatie doar in pictura sau poezie, ci si in matematici sau balet. Chiar si in domeniu activitatii organizatorice am putea descifra interventia imaginatiei: initiativa constituie o noutate pe planul actiunii.

Creativitatea este o capacitate mai complexa. Ea face posibila crearea de produse reale ori pur mintale, constituind un progres pe plan social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea nu se obtine cu usurinta o alta componenta implicata este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si verificari.

Imaginatia, deci si creativitatea, presupun trei insusiri:

a)     fluiditatea - posibilitatea de a imagina in scurt timp un mare numar de imagini, idei, situatii; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce numim in mod obisnuit ca fiind "bogatia" de idei, viziuni, unele complet nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea trece prin minte.

b)     plasticitatea consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unor probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant; sunt persoane "rigide" care greu renunta la o metoda, desi este ineficienta.

c)     originalitatea este expresia noutatii, a inovatiei, ea se poate constata cand vrem sa testam posibilitatile cuiva, prin realitatea statistica a unui raspuns, a unei idei.

Caracteristica principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului muncii creatoare.

C.W. Taylor descrie cinci "planuri" ale creativitatii:

a)     Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in special in desenele sau constructiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilitate sau originalitate. Este insa un mijloc excelent de a cultiva aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.

b)     Planul productiv este planul crearii de obiecte (materiale sau ideale) specific muncilor obisnuite. Este planul la nivelul caruia accede orice om muncitor.

c)     Planul inventiv este accesibil unor minoritati foarte importante; este vorba despre inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari partiale unei unelte, unui aparat, unei teorii controversate.

d)     Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind "talente". Ei realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel putin pe plan national.

e)     Creativitatea emergenta este caracteristica genului, a omului care aduce schimbari radicale, revolutionare, intr-un domeniu si a carui personalitate se impune de-a lungul multor generatii.

Creativitatea si imaginatia este necesara fiecaruia dintre noi in conditiile vietii obisnuite. O echipa de psihologi de la Universitatea Harvart a studiat caracteristicile psihice ale unor muncitori instabili, ce-i care creeaza fluctuatia fortei de munca, aspect stanjenitor pentru managerii intreprinderilor. Sunt acele persoane care azi se angajeaza intr-o fabrica, dar dupa o luna-doua pleaca in alta parte, dar nici aici nu stau mult s.a.m.d. Examinarea a aratat ca majoritatea lor, 66% dintre ei erau lipsiti de imaginatie, in sensul de a nu fi capabili sa-si imagineze cum de ceilalti (camarazi sau superiori) vad lucrurile altfel, au alte opinii si alte valori.

Aptitudinea de a te identifica cu o persoana si a vedea lumea prin ochii ei, cu mentalitatea ei se numeste EMPATIE. Empatia presupune putina imaginatie care insa lipsea la muncitorii de mai sus si de aceea ei aveau numeroase neintelegeri, ducand fie la parasirea institutiei, fie la demiterea lor.

Absenta capacitatii empatice ar explica, aceeasi cercetatori, si multe din divorturi, unii dintre cei casatoriti (fie sotul sie sotia) nefiind capabil de empatie, deci sa-si imagineze alte dorinte, alte interese decat cele personale, ceea ce devine usor sursa de conflict.

Imaginatia este o insusire valoroasa, importanta pentru o convietuire armonioasa.