Educatia - Obiect de studiu si intentie

Educatia - Obiect de studiu si intentie

Educatia, ca act fundamental de constructie si re/constructie a personalitatii umane, se realizeaza, de fiecare data, intr-o societate ale carei structuri, valori si mentalitati vor determina, in liniile sale esentiale, produsul acesteia. Se reconfirma raportul de hotaratoare interdependenta dintre societate si educatie, raport in virtutea caruia relatiile, tocmai pentru ca sunt reciproce, sufera serioase ajustari permanente in dublu sens:

societatea, pe masura dezvoltarii sale, antreneaza transformari in planul educatiei, obligand-o sa-si reconsidere finalitatile, continuturile si strategiile din punct de vedere calitativ si cantitativ pentru a putea indeplini cu succes sarcini din ce in ce mai complexe. Societatea evoluand, antreneaza cu sine progresul educatiei;

educatia, pe masura ce se realizeaza intr-o societate transformantiala, trebuie sa produca schimbare si sa se adapteze acesteia. Eforturile sale de a raspunde la solicitari tot mai inedite si mai incomode se vor regasi intr-o forma sintetica in tipul de personalitate de baza modelat de sistemul social in ansamblul sau, apt de a prelua actul atat al dezvoltarii sociale ulterioare, cat si al realizarii educatiei. Astfel, educatia devine un adevarat motor al asigurarii unei evolutii viabile, eficiente, pe termen lung. Devenirea ei atrage progresul social.

Tocmai la intalnirea acestor raporturi se naste un domeniu de cercetare al stiintelor educatiei deosebit de atractiv si interesant, domeniul istoriei gandirii pedagogice, istoria pedagogiei.

Atractiv pentru ca ofera posibilitatea de a urmari devenirea gandului despre educatie si a faptei educative. Ori de cate ori ne raportam la un asemenea reper, ne aflam in castig. Nu doar pentru ca istoria se repeta ci, mai ales pentru ca ea se repeta in variante de o cutremuratoare contemporaneitate, a caror analiza nu poate sa produca decat concluzii utile pentru optimizarea practicii educative. Intuitii geniale ca cele ale lui Socrate privind necesitatea cunoasterii de sine sau virtutile maieuticii sunt redescoperite de generatii succesive care nu obosesc sa se minuneze de profunzimea gandului antic si de valoarea sa actuala din ce in ce mai mare. Cunoasterea acestor "radacini" paradigmatice devine obligatie nu doar profesionala, ci mai ales morala pentru oricine intentioneaza sa inainteze pe trudnicul drum al muncii educative.

Interesant pentru ca ofera pretextul de a analiza gradul si modul in care noutatea paideutica se propune in decursul timpului, cotientul de originalitate, posibilitatile de reluare si adaptare ale unor teorii, impactul lor teoretic si practic,adancimea urnirii dintr-o paradigma in alta, profunzimea solutiilor, rezultatele aplicarii lor in activitatea educativa . De la proiecte utopice la experimente, de la intuitii prestiintifice la confirmare in sistem, de la doctrina la practica educativa eficienta. Acestea sunt doar cateva dintre provocarile pe care istoria pedagogiei le arunca o data cu manusa propriei sale dezvoltari. Tocmai de aceea S. Barsanescu va concluziona: "Cine se intereseaza de pedagogie -in sens de istorie a sa, n.n. - castiga o privire de ansamblu asupra marilor miscari spirituale ale vremii" (1, p.101).

Drumul istoriei pedagogiei ajunge, in mod inevitabil, si la perioada secolului XX, perioada extrem de generoasa in achizitii teoretice, propuneri de inovare si incercari de transformare a practicii educative la nivelul solicitarilor sociale specifice inceputului de secol. Acesta am considerat ca va fi arealul cursului intitulat "Orientari pedagogice contemporane".

Dincolo de sporul de cunoastere pedagogica propriu-zisa, el va incerca un exercitiu de analiza comparativa de sisteme, tendinte si solutii educative prin analiza directa pe text, tocmai pentru a-i pregati mai bine pe viitorii institutori in calitatea lor de conceptori/realizatori de de programe de reforma in domeniul paideutic. Doar in felul acesta continuitatea si discontinuitatea in educatie pot sa-si dea mana, facand din educatie, in continuare, nu "un remediu miraculos sau o formula magica ce ar permite deschiderea portilor spre o lume in care toate idealurile sa poata fi atinse, ci ca pe unul dintre principalele mijloace disponibile pentru a cultiva o forma de dezvoltare umana mai adanca si mai armonioasa, ducand astfel la reducerea saraciei, excluderii sociale, ignorantei, opresiunii si razboiului"(2, p.9).