Strategia pedagogica

STRATEGIA PEDAGOGICA

Strategia pedagogica reprezinta 'o maniera de abordare a educatiei necesara pentru realizarea unui scop specific' prin traducerea in practica a principiilor generale de proiectare a activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii si a metodelor de instruire integrate optim la nivelul unui discurs didactic eficient, adaptabil intr-un context dat (vezi Dictionnaire actuel de l'education, 1993, pag. 1185).

Acesta definitie, realizata la nivelul unui concept pedagogic fundamental, evidentiaza, in acelasi timp, dimensiunile operationale ale strategiei angajate la nivel epistemologic si metodologic.

Dimensiunea epistemologica a strategiei pedagogice vizeaza mecanismele functional-structurale angajate in activitatea de proiectare a educatiei/instruirii, opera-tionalizate la nivel de principii generale si specifice care confera procesului de invatamant o anumita stabilitate valorica relevanta la scara intregului sistem (vezi Principiile pedagogice).

La nivel de principii generale, situate la linia de continuitate dintre sistemul si procesul de invatamant, sunt relevante trei tipuri de strategii, care asigura eficienti-zarea permanenta a actiunii educationale/didactice: a) strategia comunicarii pedagogice; b) strategia cunoasterii pedagogice; c) strategia creativitatii pedagogice.

La nivel de principii specifice, integrate in structura de functionare a diferitelor proiecte curriculare dezvoltate de educatoare. invatator, profesor, sunt relevante urmatoarele strategii: a) strategia orientarii formative a activitatii de educatie/instruire; b) strategia sistematizarii activitatii de educatie/instruire; c) strategia diferentierii/individualizarii activitatii de educatie/instruire; d) strategia asigurarii accesibilitatii in realizarea activitatii de educatie/instruire; e) strategia interactiunii dintre teorie si practica, necesara la nivelul activitatii de educatie/instruire; f) strategia interdependentei dintre cunoasterea senzoriala si cunoasterea rationala, necesara la nivelul activitatii de educatie/instruire; g) strategia esentializarii rezultatelor activitatii de educatie/instruire; h) strategia autoreglarii activitatii de educatie/instruire.

Dimensiunea metodologica a strategiei pedagogice evidentiaza capacitatea acesteia de integrare a unor metode-procedee-mijloace de instruire in structuri operationale superioare, care asigura eficientizarea diferitelor activitati de predare-lnvatare-evaluare proiectate la nivelul procesului de invatamant.

Proiectarea acestor structuri operationale demonstreaza existenta anumitor ierarhii functionale, relevante prin faptul ca unele metode devin efectiv strategii didactice prin capacitatea lor de a atrage si a valorifica pedagogic alte metode si procedee didactice angajate in activitatea de instruire in diferite situatii si contexte concrete.

Strategiile didactice reprezinta astfel un grup de doua sau mai multe metode si procedee integrate intr-o structura operationala, angajata la nivelul activitatii de predare-invatare-evaluare, pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice si concrete ale acesteia, la parametrii de calitate superioara.

Literatura pedagogica de specialitate evidentiaza cateva repere de analiza a strategiilor didactice, interpretabile, in diferite variante ca: 'metode generale', de tip expozitiv si interogativ, implicate in reusita actului de instruire (vezi Palmade, Guy, 1975, pag.60, 61); 'ansamblu de decizii' care trebuie adecvate fiecarei situatii concrete (vezi Noveanu, Eugen, coordonator, 1983, pag.58); 'modalitati de programare' a evenimentelor realizabile in cadrul activitatii de instruire (vezi Cerghit. Ioan, coordonator, 1983, pag.59); 'rezultat al interactiunii mai multor procedee', angajate in directia indeplinirii obiectivelor propuse (vezi Nicola, Ioan, 1992. pag.235); 'mod de corelare a metodelor' stabilit in functie de forma de organizare a procesului instructiv-educativ (vezi Calin, Marin, 1995, pag, 122).

Strategia didactica rezuma o dubla optiune pedagogica: o optiune asumata 'pentru un anumit mod de combinare a metodelor, procedeelor, mijloacelor de invatamant, formelor de organizare a invatarii'; o optiune angajata 'pentru un anumit mod de abordare a invatarii prin problematizare, euristica, algoritmizare, cercetare experimentala etc.' (Cerghit, loan, coordonator, 1983, pag.59).

Strategia didactica urmareste optimizarea actului de instruire 'prin alegerea metodelor de invatamant de pe pozitiile principiilor invatamantului' (vezi Babanski, I.K., 1979, pag.73). Aceste pozitii ofera criteriile valorice necesare unei metode pentru dobandirea calitatii de strategie didactica, angajata managerial (global-optim-inova-tor) la nivelul activitatii depredare-invatare-evaluare:

comunicarea activa, care asigura perfectionarea repertoriului comun la nivelul corelatiei dintre profesor si elev;

cunoasterea euristica a fenomenelor studiate, care stimuleaza capacitatea elevului de sesizare, rezolvare si creare a problemelor si a situatiilor-problema;

- creativitatea reactiva si proactiva a profesorului (si prin el a elevului), care promoveaza individualizarea deplina a actului didactic.

Criteriile de combinare si de corelare a metodelor in cadrul unei strategii didactice vizeaza, in egala masura: modul de prezentare si de argumentare a cunostintelor intr-o varianta euristica sau algoritmica; modul de dirijare a invatarii pe o cale necesara pentru rezolvarea de probleme sau rezolvarea de situatii-problema; modul de activizare diferentiata a invatarii in conditii de organizare frontala, pe grupe sau individuala.

Raportul dintre strategia didactica si metoda didactica evidentiaza diferentele existente la nivelul timpului pedagogic angajat in proiectarea si realizarea activitatilor de instruire/educatia. Astfel, metoda didactica reprezinta o actiune care vizeaza efici-entizarea invatarii in termenii unor rezultate imediate, evidente la nivelul unei anumite activitati de predare-invatare-evaluare. Strategia didactica reprezinta un model de actiune cu valoare normativa, angajata pe termen scurt, mediu si lung, care integreaza in structura sa de functionare pedagogica:

metodele, considerate 'cosubstantiale strategiilor in calitatea lor de elemente operationale sau tactice' (Potolea, Dan, in Jinga, loan; Vlasceanu, Lazar, coordonatori, 1989, pag. 144);

stilurile educationale, de tip autoritar, permisiv sau democratic, care plaseaza decizia profesorului intr-un camp psihosocial favorabil sau nefavorabil situatiilor de invatare concrete;

resursele de optimizare a activitatii, care 'sugereaza un traseu general de parcurs', care presupune insa 'ajustarea programului initial !a derularea evenimentelor reale', cu 'implicarea subiectivitatii creatoare a profesorului' (idem, pag. 143).

Strategia d:dactica reprezinta astfel 'o forma specifica si superioara a normativi-tatii pedagogice', care asigura 'reglarea unui intreg proces si nu do^r a unei secvente de invatare'. Er integreaza 'un ansamblu de procedee si metode orientate spre producerea unuia sau a mai multor obiective determinate', realizabile 'in anumite conditii de coerenta interna, compatibilitate si complementaritate a efectelor' (ibidem).

In plan functional-structural, strategia didactica angajeaza un model de actiune exemplara, concretizat la nivelul deciziei manageriale a profesorului care evidentiaza faptul ca o singura metoda nu poate rezolva practic toate procesele contradictorii care apar, din motive obiective si subiective, in activitatea de predare-invatare-evaluare,

proiectata si realizata in anumite conditii si situatii concrete. Acest model de actiune atrage in jurul unei 'metode de baza' - impusa datorita capacitatii sale de activizare maxima a comunicarii, de stimulare maxima a cunoasterii euristice, de angajare maxima a creativitatii pedagogice - si alte metode care amplifica procedura operationala a deciziilor luate in conditii de schimbare continua a raporturilor dintre subiectul (profesor) si obiectul educatiei (elev), la niveluri de organizare frontala, pe grupe si individuala a activitatii de predare-invatare-evaluare.

Strategia didactica preia, de regula, numele 'metodei de baza' aleasa in mod special pentru: a respecta natura sarcinii didactice inclusa in proiectul pedagogic (de exemplu, o situatie-problema solicita strategia problematizarii ; o problema de experimentat solicita strategia cercetarii experimentale etc); a reduce campul de tatonare in care actioneaza uneori profesorul si elevul prin operatii de incercare si eroare, ajustare si revenire la solutia initiala etc; a creste gradul de probabilitate in rezolvarea sarcinilor de invatare operationalizate la nivelul obiectivelor concrete.

Identificarea strategiilor didactice optime ramane o problema deschisa la nivelul cercetarilor pedagogice angajate in contextul politicilor educationale reformatoare. Activitatea de prospectare pedagogica, necesara in acest sens, presupune focalizarea investigatiilor asupra strategiilor didactice bazate pe metode cu forta normativa-cog-nitiva-formativa-creativa-operationala maxima. Ele genereaza, in mod obiectiv, reactii de regrupare sistemica si inovatoare, valabile la nivelul tuturor metodelor si procedeelor cunoscute, valorificabile in structuri metodologice superioare, adaptabile la situatii didactice multiple. Aceste structuri nu trebuie extrapolate insa la nivelul intregului sistem de metode, dupa sugestia unor taxonomii care dezvolta triada: 'strategii didactice de tip expozitiv - euristic'; strategii didactice de tip algoritmizat'; 'strategii didactice de tip evaluativ - stimulativ' (vezi Nicola, Ioan, 1996, pag.375-409). Din perspectiva cumculara integrarea lor reprezinta premisa unei proiectari pedagogice eficiente, fiecare metoda si, cu atat mai mult, fiecare strategie didactica reprezentand simultan o metoda, respectiv o strategie de predare-invatare-evaluare.

Elaborarea strategiilor didactice valorifica doua cai de actiune: a) o cale de actiune teoretica, dezvoltata prin integrarea mai multor procedee si metode intr-o 'metoda de baza', cu extrapolarea calitatilor acesteia la nivelul unei noi structuri care asigura cresterea functionalitatii pedagogice a activitatii de predare-invatare-evaluare, pe termen scurt, mediu si lung; b) o cale de actiune practica, bazata pe stilul educational al profesorului care asigura optimizarea noii structuri create, valorificand normele prescriptive ale acesteia dar si propriile sale resurse de inovatie didactica.

Activitatea de prospectare pedagogica, necesara pentru focalizarea strategiei didactice in jurul unei 'metode de baza', implica elaborarea unor tipologii de actiune reprezentative, bazate pe o structura functionala globala, integrala si deschisa (pe termen lung), 'echivalenta cu organizarea unei inlantuiri de situatii de invatare prin parcurgerea carora elevul isi insuseste materia de invatat' (vezi Dictionar de pedagogie, 1979, pag.425).

Elaborarea unei taxonomii a strategiilor didactice depaseste perspectiva de analiza propusa la nivelul metodelor, angajand un nou demers ipotetic, 'echivalent cu principalele clase de obiective instructiv-educative' (vezi Potolea. Dan, 1989. in Jinga, Ioan; Vlasceanu, Lazar, coordonatori, 1989, pag. 145). Pot fi propuse astfel urmatoarele trei categorii de strategii didactice:

a) Strategii didactice care au ca obiectiv pedagogic prioritar stapanirea materiei, in termeni-de cunostinte si de capacitati: strategia conversatiei euristice; strategia prelegeni problematizate; strategia demonstratiei; strategia cercetarii experimentale; strategia algoritmizarii.

b) Strategii didactice care au ca obiectiv prioritar transferul functional al cunostintelor si capacitatilor dobandite: strategia problematizarii; strategia modelarii.

c) Strategii didactice care au ca obiectiv prioritar exprimarea personalitatii elevului: strategia jocului didactic; strategia lucrarilor practice; strategia asaltului de idei; strategia dezbaterii problematizate.

Interpretarea strategiilor ca modele de actiune exemplara permite, in acelasi timp, eiaborarea unei taxonomii care vizeaza categoriile principale de metode integrate intr-o structura operationala unitara. O asemenea taxonomie are in vedere actiunea predominata in cadrul activitatii de predare-invatare-evaluare (vezi Okon, Vieenty, 1974, pag.174-210; Cerghit, Ioan, 1980, 92-97; 99-238; Cristea. Sorin, 1997, pag. 116-139): a) strategia didactica bazata prioritar pe actiunea de comunicare; b) strategia didactica bazata prioritar pe actiunea de cercetare; c) strategia didactica bazata prioritar pe actiunea practica; d) strategia didactica bazata prioritar pe actiunea de programare speciala (vezi instruirea asistata pe calculator).

Analiza strategiei din perspectiva psihologica implica alegerea unei 'suite de actiuni care duce mai repede si mai bine la atingerea scopului, a obiectivului'. Intervenind in termenii unui demers de tip probabilistic, strategiile pedagogice pot fi valorificate astfel la nivel de: strategii de abordare, strategii de lucru (minimale-maximale), strategii de perspectiva ('de perseverare pe sansa cea mai mare'), strategii de ameliorare a rezultatelor finale, strategii de adaptare la schimbare (vezi Dictionar de psihologie, coordonator Schiopu, Ursula, 1997, pag.668).

- Vezi Metodele didactice/de invatamant, Metodologia procesului de invatamant. Principiile pedagogice.